Pretenţii. Decizia nr. 231/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 231/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 231/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 231-A
Ședința publică de la 02.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
GREFIER - RĂDIȚA I.
***************
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de apel (după casare) formulate de apelanta - reclamantă B. G., de apelanții - pârâți O. V., O. I., de apelanții - pârâți T. Ș., B. (fostă Tudoracahe) M., împotriva sentinței civile nr. 260 din 26.02.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă.
P. are ca obiect - acțiune civilă în prezenții.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 19.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 26.05.2013, 02.06.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra cererilor de apel, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 260 din 26.02.2010 Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, pronunțată în dos.nr._ a respins ca tardiv formulată cererea completatoare formulate de reclamantă; a admis în parte acțiunea reclamantei B. G. în contradictoriu cu pârâții O. V., O. I., T. Ș., T. M. și B. I.; a obligat pârâții în solidar, la plata sumei de 5.000 euro, în echivalent lei, la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlul de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapta animalului (câinele) aflat sub paza lor; a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 500 lei ron cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1130 din 21.02.2012 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a I-a civilă a admis recursul declarat de reclamanta B. G. împotriva deciziei nr.708 A din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Pentru a pronunța această decizia civilă Inalta Curte de Casației și Justiție a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 iunie 2004 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a civilă, reclamanta B. G. a chemat în judecată pe pârâții O. V., O. I., T. Ș., T. M. și B. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând repararea prejudiciului cauzat reclamantei de câinele lor, rasa Pitbull, în ziua de 01 iulie 2001.
Prin sentința civilă nr. 260 din 26.02.2010, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a respins ca tardiv formulată cererea completatoare formulate de reclamantă; a admis în parte acțiunea reclamantei B. G. în contradictoriu cu pârâții O. V., O. I., T. Ș., T. M. și B. I.; a obligat pârâții în solidar, la plata sumei de 5.000 euro, în echivalent lei, la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlul de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin fapta animalului (câinele) aflat sub paza lor; a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 500 lei ron cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Cererea completatoare, prin care s-a solicitat plata unei pensii lunare de întreținere, precum și cea formulată la termenul din 19 februarie 2010 privind acordarea daunelor morale, au fost considerate ca fiind tardiv formulate deoarece sunt capete noi de cerere care nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de dispozițiile art. 132 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere dispozițiile art. 999 din cod civil care prevăd că omul este responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa, dar și de acela cauzat prin neglijența sau imprudența sa, precum și art. 1001 din Cod civil care arată că proprietarul unui animal este responsabil de prejudiciul cauzat de animal.
Din probele administrate în cauză, s-a reținut cu certitudine împrejurarea în care câinele pârâților a atacat-o pe reclamantă, provocându-i leziuni pentru care au fost necesare 25 de zile de îngrijiri medicale, iar ulterior operații de reconstrucție facială.
La stabilirea cuantumului despăgubirilor, tribunalul a avut în vedere faptul că la data când a avut loc evenimentul de prejudicii, fapta nu era încriminată penal, dar pârâții aveau obligația de a ține câinele cu botniță sau închis având cunoștință de faptul că este un câine periculos.
Tribunalul a considerat că, prin atitudinea sa, reclamanta a avut o culpă în producerea incidentului, deoarece a intrat în curtea pârâților, deși știa că aceștia au un câine agresiv – rasa Pitbull, susținere pe care nu a putut-o răsturna prin proba cu interogatoriu și proba testimonială ce i-a fost încuviințată.
Cu toate acestea, pârâții erau obligați să ia toate măsurile necesare pentru ca animalul aflat în paza lor, să nu producă nici unei persoane, vreun prejudiciu, răspunderea acestora fiind solidară, deoarece toți au fost de față când a avut loc incidentul și toți au declarat la proba cu interogatoriu și din modul cum a fost formulată întâmpinarea, că se consideră stăpânii câinelui.
Sub aspectul îngrijirilor medicale, reclamanta nu a putut aduce dovezi din care să rezulte cheltuielile suportate de către ea, motiv pentru care instanța nu a putut să le acorde.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, tribunalul a admis cererea reclamantei și a obligat pârâții la plata taxei de timbru de 500 lei ron cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții O. V. și O. I., prin care au arătat că în mod greșit instanța de fond i-a obligat la plata daunelor materiale către reclamantă, în solidar cu proprietarul animalului, fără a indica temeiul răspunderii acestora.
Față de acest aspect, apelanții – pârâți au înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a lor, având în vedere că la data producerii incidentului, ei nu erau nici proprietarii animalului și nici nu aveau paza juridică a acestuia.
Împotriva aceleiași sentințe, a declarat apel și reclamanta B. G., arătând că, prin sentința prin care i s-a admis doar în parte cererea principală și i s-a respins ca tardiv formulată cererea completatoare, instanța de fond a interpretat greșit probele administrate în cadrul cercetării judecătorești, pronunțând o hotărâre netemeinică; judecătorul fondului nu a luat în considerare probele care demonstrau starea de invaliditate a victimei și a respins mai multe întrebări la interogatoriu care ar fi putut face diferența între intenția directă, indirectă sau culpa intimaților.
La data de 20.05.2010, pârâții T. Ș., T. M. și B. I. au formulat apel împotriva aceleiași sentințe civile, solicitând schimbarea în tot a hotărârii, iar pe fond, rejudecând cauza, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 708 A din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse apelurile formulate de reclamanta B. G. și de pârâții T. F., T. M. și B. I., ca nefondate.
S-a admis apelul pârâților O. I. și O. V., împotriva aceleiași sentințe civile.
În consecință, a fost schimbată în parte sentința, în sensul că a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții O. I. și O. V., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și au fost înlăturate dispozițiile privind obligarea acestora la plata de despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată către reclamantă.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
S-a luat act că pârâții O. nu au solicitat cheltuieli de judecată la fond.
Dată fiind culpa procesuală a reclamantei în atragerea în judecată și a unor persoane fără calitate procesuală pasivă, instant de apel a obligat-o pe aceasta, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, să plătească celor doi apelanți O., cheltuieli de judecată aferente apelului, reprezentând onorariu avocat ales (1000 lei) și taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (346,19 lei), în sumă totală de 1.346,19 lei.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în considerente următoarele:
Sub aspect preliminar, curtea de apel a considerat că acest caz se încadrează în categoria celor privind încălcarea neintenționată a dreptului la integritate fizică, domeniu în legătură cu care s-a statuat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în recenta cauză Berü vs. Turcia,_/07, hotărâre din 11 ianuarie 2011, în care se arată că „nu este vorba de utilizarea unei forțe letale sau de o activitate periculoasă, ci de o posibilă neglijență în aplicarea măsurilor necesare pentru a preveni pericolul pe care îl reprezintă câinii”.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâții O. I. și O. V., s-a constatat, cu titlu preliminar, că una dintre condițiile cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului de a acționa și în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.
Referitor la acțiunea în răspundere civilă delictuală pentru prejudiciul cauzat de animale, s-a reținut faptul că, potrivit legislației în vigoare analizate de doctrina juridică, responsabilitatea aparține în principiu, persoanei care la momentul producerii prejudiciului, avea paza juridică a animalului.
Astfel, potrivit art.1001 Cod civil „proprietarul unui animal sau acela care se servește de dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se afla sub paza sa, sau că a scăpat”.
De asemenea, art.3 în referire la art.11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 55/2002 (ultimul text normativ fiind declarat neconstituțional de Curtea Constituțională prin decizia sa nr. 903/2010, sub alte aspecte decât cel referitor la stabilirea persoanei căreia îi incumbă răspunderea juridică pentru prejudiciul cauzat), confirmă regula instituită de Codul Civil în materie, stipulând că proprietarii sau deținătorii temporari ai câinilor, sunt responsabili, sintagma „deținătorii câinilor” vizând categoria persoanelor cărora proprietarul le-a transmis folosința câinelui, în considerarea faptului că paza juridică poate fi transmisă.
Paza juridică nu se confundă cu paza materială cu care, uneori, poate coexista. Aceasta din urmă presupune doar un contact material cu animalul, neacordând dreptul paznicului, de a se folosi în propriul său interes, de animalul încredințat. Este cazul inter alia, al îngrijitorului animalului, al depozitarului animalului.
Distincția este importantă, sub aspectul în discuție, al legitimării procesuale pasive, având în vedere împrejurarea că doar paza juridică atrage răspunderea civilă în condițiile art.1001 Cod Civil.
În ceea ce îi privește pe pârâții T. F., T. M. și B. I., aserțiunea reclamantei sub acest aspect, se coroborează pe deplin, cu recunoașterea în mod expres, de către cei trei, prin concluziile de la fila 434 dosar fond, dar și prin motivele de apel de la fila 13 dosar apel, a împrejurării că paza juridică a cățelului, le aparținea. Acest fapt este confirmat de altfel, și prin declarațiile date de T. F. și T. M. în cadrul cercetărilor penale efectuate, de la filele 334,332 dosar fond, aceștia folosind în referire la familia lor, sintagma”câinele nostru”.
În ceea ce îi privește pe pârâții O. I. și O. V., aserțiunea reclamantei nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, cu atât mai mult cu cât însăși reclamanta a revenit asupra propriei sale aserțiuni, ulterior pe parcursul procesului.
În opinia instanței de apel, toate probele administrate în cauză se coroborează perfect, ilustrând în mod evident, concluzia că cei doi pârâți O. nu erau proprietarii câinelui, neavând așadar, paza juridică a acestuia.
Pe de altă parte, curtea de apel a constatat că niciuna dintre părți, nici măcar reclamanta, nu a invocat împrejurarea că celor doi soți O. le-ar fi fost transmisă folosința animalului, pentru a le putea atribui calitatea de deținători în sensul tezei secunde a art. 1001 Cod civil sau al art.3 din O.U.G. nr.55/2002, fapt care, de asemenea, le-ar fi atribuit calitate procesuală pasivă.
De asemenea, împrejurarea că O. V. s-a aflat în curte, la momentul atacului, nu echivalează cu existența, în sarcina sa, a vreunei obligații de control și supraveghere asupra cățelului, ea nefiind nici proprietara sa și nefiindu-i transmisă nici folosința, pentru a se putea aprecia că avea paza juridică a cățelului Max.
Curtea de apel a reținut, astfel, că primul motiv de apel al pârâților O. I. și O. V. este întemeiat, astfel încât se impune schimbarea sentinței apelate sub acest aspect, constatându-se lipsa de calitate procesuală pasivă a celor doi pârâți.
În ceea ce privește apelurile declarate de reclamanta B. G. și de pârâții T. F. și M. și B. I., instanța de apel le-a apreciat ca fiind nefondate.
Aplicând argumentele cu caracter teoretic, expuse pe larg în considerentele deciziei, speței deduse judecății, instanța de apel a reținut că, în persoana pârâților T. F., M. și B. I., condițiile răspunderii civile delictuale au fost întrunite, în condițiile în care paza juridică le aparținea, iar cățelul Max a atacat și produs în mod efectiv, prejudiciul reclamantei.
Totodată, s-a apreciat că este neîntemeiată apărarea pârâților, sub aspectul cauzei exoneratoare de răspundere a faptei victimei înseși.
În consecință, curtea de apel a apreciat că sunt îndeplinite toate condițiile angajării răspunderii civile a celor trei pârâți, neexistând vreo cauză exoneratoare de răspundere civilă, în privința acestora.
S-a mai reținut faptul că se poate imputa reclamantei o culpă ușoară în producerea evenimentului, însă omisiunea sa de prevedere și precauție nu poate fi în nici un caz, echivalată cu factorul decisiv declanșator al atacului canin, pentru a putea fi astfel, circumstanțiată, cauzei exoneratoare de răspundere civilă delictuală.
În privința criticilor referitoare la întinderea despăgubirilor cuvenite, instanța de apel, după o expunere, pe larg, a unor considerente și principii din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților sale Fundamentale, a constatat, în primul rând, împrejurarea că actele medicale atestă leziunile grave suferite de reclamantă, cu mențiuni ale unui handicap definitiv la os sau, cel puțin, ale unei infirmități permanente, precum și cu tulburări depresive persistente, determinate de eveniment.
În al doilea rând, aceste documente confirmă asistența medicală acordată, spitalizarea repetată a reclamantei, determinată de evenimentul nefericit produs, aspecte care presupun în mod incontestabil, notoriu, efectuarea de cheltuieli materiale de către aceasta.
Raportat la ansamblul circumstanțelor cauzei și în considerarea principiului echității, curtea de apel a evaluat suma de 5000 euro ca fiind un cuantum corespunzător prejudiciului cauzat, aprecierea instanței de fond fiind corectă sub acest aspect.
În fine, în ceea ce privește criticile din cele două apeluri referitoare la greșita neîncuviințări a unor întrebări din interogatoriul administrat pârâților, respectiv a unor probe, de către instanța fondului, curtea a constatat faptul că solicitarea reclamantei de încuviințare a întrebărilor respinse din interogatoriul propus de această parte, a fost neîntemeiată, fiind corect apreciată astfel de către tribunal.
Împotriva deciziei nr.708 A din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamanta B. G., solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii în totalitate a petitului formulat la fond.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art.304 pct.7 și 8 Cod procedură civilă.
Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte a constatat că acesta este fondat, urmând a fi admis în temeiul dispozițiilor art.312 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, pentru considerentele ce succed:
Repararea prejudiciului trebuie să asigure celui vătămat o acoperire integralã a daunelor suferite, restabilindu-se situația anterioarã faptei prejudiciabile (art. 998-999 Cod civil). În cazul în care victima trebuie sã depună un efort suplimentar de muncã, este necesar să primeascã un echivalent al acestui efort suplimentar la care a fost obligată prin fapta culpabilă. Numai astfel se restabilește situația existentă înainte de săvârșirea faptei, fără a i se impune să suporte, indiferent sub ce formă, consecințele unei fapte a cărei victimă a fost.
Partea vătămată are dreptul la despăgubiri corespunzătoare, chiar și în situația în care, ulterior realizează aceleiași venituri sau chiar mai mari, dacă se dovedește că, datorită infirmității, este nevoită să facă un efort suplimentar, care în final, duce la accelerarea uzurii fizice și la cheltuieli suplimentare, de exemplu, pentru o medicație adecvată sau pentru a apela la ajutorul altor persoane.
În speță, cu privire la cuantumul despăgubirilor, din acțiune rezultă că reclamanta a solicitat suma de 50.000 euro pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a agresiunii suferite prin fapta unui câine din rasa Pitbull, iar pentru aprecierea lui, instanța trebuia să stabilească prin probe certe activitățile desfășurate de reclamantă anterior accidentului, în ce măsură reclamanta mai poate sau nu presta aceleași activități și ce venituri s-ar fi realizat prin acele activități sau costul suportat de reclamantă prin plata altor persoane care să presteze activitățile în locul ei, aspecte ce nu rezultă din considerentele deciziei.
În ceea ce privește daunele materiale privind intervențiile chirurgicale la care urmează a fi supusã reclamanta, probatoriile sunt contradictorii, instanța lipsind-o astfel de speranța remedierii prejudiciului estetic.
De asemenea, instanța nu a făcut referiri la natura despăgubirilor acordate, în sensul de a menționa dacă este vorba despre daune materiale sau daune morale, ci s-a limitat a arăta că ”evaluează suma de 5000 euro ca fiind un cuantum corespunzător prejudiciului cauzat”, deși reclamanta a arătat că acestea (despăgubirile) decurg din internarea în spital, traumele fizice și psihice, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea la viața socială, profesională și de familie, ceea ce exprimă atât prejudiciu material, cât și moral.
Se impune, totodată, a se completa probatoriul în ceea ce privește prejudiciul de agrement și prejudiciul estetic și a se face o analiză a impactului asupra vieții sociale și de familie a reclamantei.
Astfel, prejudiciul de agrement trebuie înțeles în accepțiunea sa largă, ca având o dublă natură. Aspectul obiectiv, concretizat în tulburări fiziologice care provoacă neplăceri în viața curentă nu este altul decât prejudiciul fiziologic. Așadar, prejudiciul fiziologic se află înglobat în prejudiciul de agrement, care trebuie înțeles în sens larg. În același timp, victima conștientizează starea în care se află, privațiunile și restrângerile pe care acel prejudiciu i le provoacă. Această percepție, diferită de la individ la individ, este expresia naturii subiective a prejudiciului de agrement.
Prejudiciul estetic și prejudiciul de agrement se întâlnesc într-un punct comun - ambele se subsumează categoriei mai largi a prejudiciului corporal.
Sub aspect obiectiv, ambele prejudicii se caracterizează prin vătămări aduse sănătății sau integrității corporale. Din punct de vedere subiectiv, atât prejudiciul estetic, cât și prejudiciul de agrement implică suferințe fizice și psihice.
Spre deosebire de prejudiciul de agrement, cel estetic se rezumă la acele leziuni care înfrâng armonia fizică a persoanei. Numai vătămările susceptibile să aducă atingere esteticii individului justifică indemnizarea.
Cauza suferințelor psihice se analizează, de asemenea, diferit în situația daunelor estetice. Dacă în cazul prejudiciului de agrement leziunile se repercutează asupra tuturor acțiunilor pe care le presupune o viață normală, prejudiciul estetic influențează în mod special anumite segmente ale vieții sociale. Mutilările, cicatricele, desfigurările pot fi factori de natură a provoca pierderea locului de muncă – dacă aceasta este condiționată de un aspect fizic agreabil – sau chiar „condamnarea” la singurătate.
Urmările negative ale prejudiciului estetic se resimt cu precădere în plan familial și profesional, fără a pierde din vedere împrejurarea că orice persoană suferă în urma conștientizării plăgilor sau cicatricelor inestetice.
Toate aceste aspecte, au evidențiat faptul că instanța de apel și-a fundamentat soluția pe un material probator incomplet și contradictoriu, ceea ce echivalează cu o nesoluționare a cauzei pe fondul său.
Prin urmare, se impune completarea probatoriului și stabilirea în mod concret în ce constau daunele acordate, din ce probe rezultă existența lor și ce criterii au stat la baza evaluării de către instanță a cuantumului despăgubirilor acordate ca daune morale sau daune materiale.
Pentru evaluarea prejudiciului de agrement, instanța de recurs a constatat necesar a se efectua o expertiză de cãtre o comisie medico-legală, în a cărei alcătuire să intre și specialiști în chirurgia plastică, expertiză care să aibă în vedere următoarele criterii: gravitatea mare a leziunilor, viața părții vătămate fiind pusă în pericol urmare imediată și nemijlocită a faptei animalului de talie mare și de o agresivitate deosebită - rasa Pitbull (și nu ”cățelul Max”, cum în mod repetat se exprimă instanța de apel, fiind în eroare, probabil, cu privire la caracteristicile unei asemenea rase); durata șederii în spital; gravitatea și intensitatea mare a durerilor; sechelele tardive constând în pierderea definitivă a funcționalității unui organ (ochiul stâng) și cicatricile permanente la nivelul feței; vârsta reclamantei; angoasele acesteia referitoare la starea actuală și viitoare a sănătății sale și consecințele pentru starea psihică a reclamantei, precum și caracterul durabil al atingerii aduse, fiind previzibil că această atingere a integrității corporale se va menține, cel puțin cu aceeași gravitate, pe toată durata vieții reclamantei.
Trebuie avut în vedere și faptul că reclamanta a dovedit că leziunile traumatice suferite au necesitat și necesită în continuare îngrijiri medicale, respectiv tratamente de întreținere și refacere a esteticii feței, pe o perioadă nedeterminată, posibile doar cu ajutorul unor medici specialiști din afara granițelor țării.
Pe de altă parte, instanța de recurs a reținut că nu este admisibilă reducerea despăgubirilor solicitate de reclamantă fără o motivare temeinică, excepție făcând cazul în care părțile se înțeleg asupra existenței și cuantumului daunelor (principiul disponibilității ce guvernează soluționarea acțiunii civile).
S-a impus ca, în rejudecare, instanța să facă o corectă reapreciere a gradului de culpă al părților în producerea prejudiciului și al cuantumului despăgubirilor materiale și morale și să oblige pârâții proporțional cu gradul de culpă al fiecăruia.
Sub acest aspect, este necesar a se reanaliza calitatea procesuală pasivă a pârâților O. V. și O. I., având în vedere și înscrisurile depuse în faza procesuală a recursului și eventual, administrarea de noi probatorii sub aspectul stabilirii cu certitudine a persoanelor care aveau paza juridică a animalului.
Pentru considerentele expuse, s-a admis recursul declarat de reclamanta B. G. împotriva deciziei nr.708 A din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Reanalizând cauzei după casare cu trimitere, față de dispozițiile art. 313 și 315 C.pr.civ., se rețin următoarele:
În dispozițiile obligatorii fixate de instanța de control judiciar se impune efectuarea unei noi expertizei medico-legale (obiectivelor fiind arătate mai sus) ca urmare era admisibilă reducerea despăgubirilor solicitate fără o motivare temeinică și să se facă o corectă apreciere a gradului de culpă al părților în producerea prejudiciului și al cuantumului despăgubirilor materiale și morale, precum și reanalizarea calității procesuale pasive a pârâților O. I. și O. V..
Conformându-se acestor dispoziții ale deciziei civile ale Înaltei Curții de Casație și Justiție s-a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale.
Acesta în concluziile sale (filele 136 și 137 dosar curte) arată că numita B. G. în vârstă de 63 ani, prezintă sechele posttraumatice faciale cu afectarea predominantă a anexelor globului ocular stâng, consecința traumatismului prin agresiune animală (mușcată de câine) la data de 1.07.2001. O intervenție chirurgicală de reparare a conductului lacrimal la acest moment este tardivă, șansele reușită fiind reduse.
Pentru alte obiective suplimentare s-a indicat efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, ceea ce instanța de trimitere a apreciat că față de probatoriul existent în cauză nu se impune.
Ca atare, expertiza medico-legală a confirmat cert că a existat o agresiune animală (mușcătura de câine) cu afectarea conductului lacrimal al ochiului și nu al vederii numitei B. G. (filele 136 - 137 dosar curte).
În rejudecare, B. G. a apreciat daunele materiale la 150.000,00 euro (file4le 162 - 163 dosar curte), formulând și obiecțiuni la expertiza medico-legală (filele 157 - 161 dosar curte), obiecțiuni care însă nu au fost primite.
Ca atare, față de expertiza medico-legală cât și față de celelalte mijloace de probă aflate la dosar (fond și apel), anume înscrisuri și declarații martori, reanalizând situația de fapt se reține că, și B. G. are o culpă importantă în producerea evenimentului.
Astfel aceasta, așa cum a reținut corect tribunalul prin sentința civilă nr. 260/2.06.2010 (sentința desființată prin decizia civilă de casare cu trimitere a Înaltei Curți de Casație și Justiție), dar nu și probatoriul câștigat cauzei, a intrat în curtea pârâților deși știa că aceștia au un câine agresiv.
În acest context comparând culpa numitei B. G. cu cea a pârâților T. Ș. și T. M., reține că o contribuție mai mare la producerea evenimentului nefericit îl are B. G..
Faptul că acest câine (care păzea această curte era sau nu împiedicat eventual prin legare la o anumită rază de acțiune are o relevanță relativă.
Acest câine era în curte pentru a asigura „paza” efectivă a acelui loc.
Cine pătrundea în aceea proprietate neasigurat se expunea voit și la asumarea unor riscuri urmate de consecințe, ceea c altfel s-a și întâmplat.
Eventual, pentru a nu se ajunge la o urmare a unei agresiuni animale trebuia limitată raza de acțiune a animalului prin legare (ceea ce constă culpa pârâților T.).
Tot în acest context se mai reține că pârâții O. I. și O. V. nu aveau paza materială a animalului (câinele) nefăcându-se dovada că le-a fost încredințată paza câinelui de către proprietarii acestuia (chiar dacă se invocă eventuale concluzii ale unei anchete penale).
Neexistând o sentință penală în care soții O. să fi demonstrat cert că sunt proprietarii animalului agresiv, nu poate fi reținută răspunderea acestora în baza art. 1001 C.civ.
Deci aceștia - O. I. și O. V. - nu aveau obligația de supraveghere și control a câinelui și neavând pază materială a câinelui, nu se poate reține vreo culpă a acestora în producerea evenimentului.
Ca atare, se reține cert că cei doi nu aveau calitate procesuală pasivă și ca atare cererea de chemare în judecată a numiților O. I. și O. V., conform art. 1001 C.civ., va fi respinsă.
De altfel, numitul O. I. nici nu era prezent, iar prezența numitei O. V., în acea curte în momentul atacului câinelui asupra numitei B. G., nu conduce la concluzia că avea o obligația de control și supraveghere a câinelui, când acesta a atacat-o pe B. G..
Reținându-se cert lipsa de calitate procesuală a numiților O. I. și O. V., cererea față de aceștia, va fi respinsă cu această motivare.
Referitor și la aprecierea (reducerea despăgubirilor solicitate de reclamantă) aceasta a fost corect stabilită la suma de 5.000,00 euro.
Această apreciere a despăgubirilor se bazează pe culpă (față de dispozițiile art. 998 - 1001 C.civ.) a tuturor părților participante la eveniment.
Nu este deloc de neglijat, că în aprecierea elementelor răspunderii civile delictuale în baza art. 1001 C.civ., nu poate fi reținută ca având aceeași importanță și culpa numitei B. G..
Aceasta și-a asumat un risc foarte mare pătrunzând într-o proprietate (acea curte), indiferent dacă nu a prevăzut că în ea se află un câine.
Minimele diligențe ar fi impus în conduita victimei agresiunii animale, să-și ia toate măsurile de siguranță (atenționare, etc.), pentru a evita unele urmări neprevăzute.
Prin conduita sa, victima s-a expus (voit sau nevoit) unor riscuri, care ulterior au apărut.
Astfel în același mod cu culpa proprietarilor animalului agresiv, este apreciată și culpa victimei.
Ca atare, se reține culpa atât a victimei, B. G., cât și anumiților T., iar suma de 5.000,00 euro, este un prejudiciu atât material cât și moral (incluzând pe lângă prejudiciul material și pe cel de agrement și estetic), neputându-se face o apreciere clară, cât este prejudiciul material și cât este prejudiciul moral.
Ca atare, cuantumul de 5.000,00 euro reținut a fi primit de B. G., este reflectarea corectă atât a prejudiciului material cât și a celui moral rezultat din mijloacele de probă aflate la dosar.
De altfel, B. G. pe parcursul procesului a solicitat diferite sume drept despăgubiri, de la 50.00,00 euro la 150.000,00 euro (fila 162 dosar curte), explicând în cererea de la filele 162 și 163 din prezentul dosar, în ce constau acestea, dar nefiind nicio dovadă în acest sens.
În consecință, în raport cu situația de fapt reținută, raportat și la dispozițiile art. 1001 C.civ., potrivit art. 296 C.pr.civ., se vor respinge ca nefondate apelurile formulate de B. G., T. Ș., T. M., ale căror critici nu au mai fost expuse pe larg în considerente (ale numiților T. Ș., T. M.), dar care prin considerentele reținute s-au dovedit nefondate.
Se va admite apelul formulat de O. I. și O. V., reținând că aceștia nu au calitate procesuală pasivă.
Se va respinge și cererea acestora de acordarea cheltuielilor de judecată conform art. 274 C.pr.civ., ca nefiind dovedită.
Celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate vor fi menținute.
Văzând și art. 298 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelurile formulate de apelanta - reclamantă B. G., domiciliată în București, .. 32, sect. 2, și de apelanții - pârâți T. Ș., T. M., ambii domiciliați în București, ., .. 1, ., împotriva sentinței civile nr. 260 din 26.02.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă.
Admite apelul formulat de apelanții - pârâți O. I. și O. V., ambii domiciliați în București, ., .. A, ., împotriva aceleiași sentințe, ca fiind fără calitate procesuală pasivă și respinge cererea de acordarea cheltuielilor de judecată formulată de aceștia ca nedovedită.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 2.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
C. M. T. D. A. Rădița I.
Red.TCM
Tehnored.GIA
7 ex./14.07.2014
C. - S. a III-a civ. - M.Harambe, F.P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1265/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Validare poprire. Decizia nr. 601/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
