Legea 10/2001. Decizia nr. 1265/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1265/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-09-2014 în dosarul nr. 1265/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1265
Ședința publică din data de 15.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - RĂDIȚA I.
*************************
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât, M. FINANȚEOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr.92.A. din 31.01.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant R. C..
P. are ca obiect – contestație la legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul, I. R., în calitate de reprezentant al intimatului-reclamant, R. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2014, eliberată de Baroul București, lipsind recurentul-pârât, Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar, din partea intimatului-reclamant, R. C. a unei întâmpinări în data de 11.08.2014, care a fost comunicată recurentului-pârât, M. de Finanțe.
Curtea având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea recursului de față, reținând și solicitarea recurentului pârât de judecare a cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 C.p.civ.
Având cuvântul, avocatul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei civile
recurate.
Consideră că în mod legal instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârât, față de împrejurarea că, potrivit art. 50 alin.3 din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice.
Susținerile recurentului-pârât, potrivit cărora, în speță nu ar fi îndeplinite condițiile impuse de art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001, în opinia sa sunt nefondate.
Cu privire la criticile aduse raportului de evaluare, în mod corect instanța de apel a constatat decăderea pârâtului din dreptul de a formula obiecțiuni la raportul de evaluare imobiliară.
Pe fondul criticilor formulate în acest sens, solicită a se observa că prețul imobilului a fost stabilit potrivit standardelor internaționale de evaluare, prin comparație directă cu alte imobile similare din zonă, fiind aplicate corecțiile corespunzătoare.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că:
Prin decizia civilă nr. 92 A din 31.01.2014 Tribunalul București - Secția a V-a civilă, a respins apelul formulat de apelantul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr._/16.09.2013, pronunțată în dosar nr._ de Judecătoria Sectorului 2 București, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. C., ca nefondat și a obligat apelantul să plătească intimatului suma de 4.340 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București sub număr_, la data de 16.12.2011, reclamantul R. C. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să dispună obligarea pârâtului la plata către reclamant a despăgubirilor reprezentate de diferența dintre prețul de piață al imobilului situat în București, . etaj 1 ., stabilit conform standardelor europene de evaluare, și suma de 9730,6719 lei. Au fost solicitate și cheltuieli de judecată.
În fapt, cererea a fost motivată prin aceea că, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.1896/08.10.1997 încheiat cu Primăria mun.București, prin reprezentant . baza Legii nr. 112/1995, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în mun.București, . etaj 1 ..
Prin sentința civilă nr.8849/04.10.2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosar nr._/2000, definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de reclamanții Văllimărescu A. T. și Caletzeanu E. V., iar pârâtul R. C., reclamant în prezentul dosar, a fost obligat să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul susmenționat, deoarece titlul reclamanților a fost apreciat ca fiind mai caracterizat. Prin aceeași hotărâre, a fost admisă cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtul R. C. în contradictoriu cu Municipiul București, reprezentat de Primarul General, iar chematul în garanție a fost obligat la plata sumei de 97.306.719 Rol, reprezentând preț actualizat cu rata inflației, achitat pentru imobilul identificat mai sus .
Suma de bani pe care Primăria mun. București a fost obligată să o plătească reclamantului R. C. a fost insuficientă pentru achiziționarea de către acesta a unui nou imobil, cu aceleași caracteristici, motiv pentru care reclamantul a continuat să ocupe imobilul în litigiu, efectuând cheltuieli necesare și utile ca un adevărat proprietar.
În dosarul execuțional nr. 39/2010 al B. B. D. au fost emise forme de executare silită împotriva reclamantului R. C., care a evacuat imobilul, conform procesului-verbal din 12.07.2010.
Prezenta acțiune a fost întemeiată pe dispozițiile cu caracter reparatoriu ale art.50 ind.1 din Legea nr. 10/2001.
Prin Notele de ședință depuse la dosar (f. 22), pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și, pe fond, netemeinicia acțiunii. În esență, apărările pârâtului sunt în sensul că nu este parte în contractul de vânzare cumpărare încheiat între reclamant și . are doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria mun.București, astfel că doar unitatea administrativ teritorială, Municipiul București, poate avea în cauză calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, s-a arătat că Legea nr. 10/2001 reglementează în mod expres situația în care Ministerul Finanțelor Publice poate fi obligat la restituirea prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, respectiv în ipoteza în care aceste contracte au fost anulate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, ipoteză care nu este întâlnită în speță. Mai mult, prin sentința civilă 8849/04.10.2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosar nr._/2000, irevocabilă prin decizia civilă nr. 502/2003 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă, Municipiul București, prin Primarul General, a fost obligat să achite către reclamant suma de 97.306.719 Rol, reprezentând diferența între preț și sporul de valoare dobândit de lucru între momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare și data producerii evicțiunii. În absența unei culpe procesuale a pârâtului, nu se justifică nici obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr._/16.09.2013 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Sectorului 2 București: a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârât; a admis acțiunea, iar pe cale de consecință, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 479.023,33 lei, reprezentând diferența dintre prețul de piață al imobilului în litigiu, stabilit prin raportul de expertiză, și suma de 9.730,6719 Ron, iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată, a luat act că reclamantul își rezervă dreptul de a le solicita pe cale separată.
Împotriva sentinței civile susmenționate a formulat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, motivat, în esență, prin următoarele:
Pentru a fi acordate despăgubiri la valoarea de piață, în temeiul art. 50 ind.1 din Legea nr. 10/2001, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: contractul a fost încheiat de chiriaș cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995; contractul astfel încheiat să fi fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Condițiile susmenționate nu sunt îndeplinite în speță.
În primul rând, nu s-a dovedit existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, prin care să fi fost anulat contractul de vânzare-cumpărare încheiat de intimatul reclamant, cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Obligația de garanție pentru evicțiune nu presupune în niciun caz valoarea de piață a imobilului, cu atât mai mult în situația imobilelor care au făcut obiectul legii 112/1995.În cazul acestor imobile, obligația de garanție este particularizată de situația juridică specifică bunului ce formează obiectul vânzării, iar pe de altă parte, de normele speciale adoptate în acest sens prin Legea nr. 10/2001.
Cum imobilele susmenționate nu au fost dobândite de chiriași după regulile pieței imobiliare, prin simetrie, nici obligația de garanție nu poate funcționa după prin raportare la regimul pieței libere, ci prin raportare la criterii de echitate sau la regimul stabilit prin norme speciale.
În raport de jurisprudența C.E.D.O., care face parte din blocul de convenționalitate la care se face referire în art. 20 Constituția României, reclamantul avea obligația să dovedească faptul că au fost încălcate prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, respectiv abuzul de putere.
Prețul de cumpărare al imobilelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, stabilit conform art. 16 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, era mult inferior valorii de piață a acestor imobile la data edictării legii, precum și în perioada cumpărării acestor imobile de către chiriași, începând cu anul 1996. Așa fiind, indemnizarea cumpărătorilor la valoarea de piață actuală constituie, în mod vădit, o îmbogățire fără justă cauză a acestora, care încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii. Situația cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995 este esențial diferită de situația celor care cumpără un imobil potrivit prețurilor stabilite liber pe piață, deci la valoarea de piață.
Un al doilea motiv de recurs s-a referit la omologarea de către prima instanță a concluziilor din raportul de expertiză în construcții, care nu menționează nici o corecție legată de blocajul actual al pieței imobiliare. În acest sens, recurentul pârât apreciază că suma stabilită în raport este exagerată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9 C.pr.civ.
Tribunalul a recalificat calea de atac, stabilind că apelul este incident în cauză în raport de valoarea obiectului, de 479.023, 33 lei.
În apel nu au fost administrate probe noi.
Analizând apelul prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 294-art.295 C.pr.civ., tribunalul a apreciat că este nefondat și l-a respins, în temeiul art. 296 C.pr.civ., pentru următoarele considerente:
Prezenta acțiune în pretenții, promovată la data de 16.12.2011, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 50 ind.1 din Legea nr. 10/2001, care, în forma în vigoare la data promovării acțiunii, prevedea că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, stabilit prin expertiză. Această expertiză se dispune de către instanțele de judecată, conform Normelor Metodologice de aplicare a legii nr. 10/2001.
În speță, intimatul reclamant R. C. a încheiat cu . reprezentarea Primăriei mun.București, în baza Legii nr._, contractul de vânzare-cumpărare nr. 1896/08.10.1997 ,cu privire la imobilul din București, sect. 2, . etaj 1 . class="BodyText"> Contractul de vânzare-cumpărare susmenționat a fost lipsit de eficacitate în urma admiterii, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, a acțiunii în revendicare a moștenitorilor fostului proprietar deposedat în temeiul Decretului 92/1950, prin compararea titlurilor.
În hotărârea judecătorească astfel pronunțată nu se face referire la faptul că respectivul contract ar fi fost încheiat cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar cu privire la buna credință a cumpărătorului se menționează că aceasta nu are relevanță în acțiunea în revendicare prin comparare de titluri.
În consecință, în absența unor probe în sens contrar, s-a reținut că actul de vânzare cumpărare încheiat de intimatul reclamant a respectat prevederile Legii nr. 112/1995, iar prezumția bunei credințe a cumpărătorului chiriaș nu a fost răsturnată.
În acest context, este deplin aplicabilă practica recentă a instanței supreme (decizia Secției I Civilă nr. 679/06.02.2012), în sensul că sunt aplicabile dispozițiile art. 50 ind.1 din legea nr. 10/2001 modificată prin legea nr. 1/2009, care nu fac decât să aplice instituția răspunderii pentru evicțiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și înstrăinate de stat unor chiriași de bună credință în baza legii nr. 112/1995. Prin desființare a contractului se înțelege, în acest domeniu, fie lipsirea contractului de eficiență juridică în urma admiterii acțiunii în revendicare, fie nulitatea contractului ca urmare a admiterii acțiunii în anulare. În considerentele deciziei susmenționate, instanța supremă arată că legiuitorul român și-a adaptat legislația specifică acestui domeniu, al caselor naționalizate, la exigențele convenției Europene și ale jurisprudenței C.E.D.O. Din interpretarea coroborată a art. 20 alin.2 ind.1 și alin.3 cu cele ale art.50 ind.1 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009 rezultă că în asemenea situație se restituie prețul de piață, de către M. finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin.6din legea nr.112/1995.
În consecință, tribunalul a reținut că prima instanță a făcut o corectă stabilire a stării de fapt și o corectă aplicare a legii, respingând ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, pe care în mod corect l-a obligat să plătească reclamantului diferența dintre prețul de piață și suma de bani pentru care s-a dispus obligația de restituire în sarcina Municipiului București, reprezentat prin Primarul General, conform sentinței care a lipsit de eficacitate contractul reclamantului.
Cât privește al doilea motiv de apel, legat de omologarea raportului de expertiză în construcții, acesta este nefondat, deoarece criticile reprezintă veritabile obiecțiuni la raportul de expertiză, obiecțiuni care nu au fost formulate în termenul legal, prevăzut de art. 108 alin.3) C.pr.civ., respectiv la prima zi de înfățișare, 16.09.2013, ce a urmat după depunerea la dosar a raportului de expertiză în construcții, la 17.06.2013, și înainte de a pune concluzii pe fond. Astfel, recurentul pârât a fost decăzut din dreptul de a mai formula obiecțiuni la raportul de evaluare imobiliară.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 296 C.pr.civ., tribunalul a respins apelul ca nefondat .
Văzând dispozițiile art. 274 alin.1) C.pr.civ., apelantul aflat în culpă procesuală a fost obligat să plătească intimatului cheltuieli de judecată în apel în cuantum de 4340 lei, reprezentate de onorariul de avocat achitat conform chitanței 003/30.01.2014 și facturii emise de S.C.P.A. „Mituca și Asociații„ (f. 29).
Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs Ministerul Finanțelor Publice.
În esență se susține de recurent în motivele formulate că acesta nu are calitate procesuală pasivă ci Primăria Municipiului București (vânzătorul) pentru evicțiune, și nu s-a reținut că sunt îndeplinite cerințele art. 50 ind. 1 din legea nr. 10/2001, respectiv pentru acordarea de despăgubiri la valoarea de piață.
Totodată Tribunalul București nu s-a pronunțat asupra criticilor formulate împotriva expertizei (filele 2 - 7 dosar curte).
De asemenea că referitor la cheltuielile de judecată, greșit a fost date, pentru că recurentul nu a fost de rea credință.
Recursul este nefondat.
Critica lipsei calității procesuale pasive nu a fost invocată de recurent la fond. În ce priește excepția aceasta, nu poate fi primită întrucât cum corect a invocat prima instanță (fila 41 dosar fond) conform ar. 50 alin. 3 din Lega nr. 10/2001 se înlătură dispozițiile generale din codul civil în materia evicțiunii și sunt aplicabile art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 (acțiunea în revendicare fiind admisă la cererea moștenitorilor defunctului proprietar) și ca atare corect s-a reținut calitatea procesuală pasivă a recurentului.
Și critica referitoare la eventualele obiecțiuni aduse raportului de expertiză nu este întemeiată (fila 41 verso dosar fond), întrucât recurentul nu a formulat obiecțiuni la acesta.
Contractul de vânzare cumpărare a bunul imobil a fost încheiat cu bună credință de intimatul - reclamant din apel, astfel că prima instanță a făcut o corectă stabilire a stării de fapt și a aplicării legii.
Invocarea în recurs a art. 304 pct. 9 C.pr.civ., lipsa de temei legal (atunci când din modul de redactare a hotărârii nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată) și încălcarea sau aplicarea greșită legii (aplicarea unei norme speciale, aplicarea unei norme ce nu este incidentă în speță) nu sunt susținute de actele și lucrările dosarului.
Ca atare, motivele de recurs sunt neîntemeiate și conform art. 304 alin. 1 C.pr.civ., va fi respins ca nefondat.
În ce privesc cheltuielile de judecată, acestea au fost corect acordate.
Văzând și art. 316 C.pr.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-pârât, M. FINANȚEOR PUBLICE, împotriva deciziei civile nr.92.A. din 31.01.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant R. C., ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată intimatului, R. C., prin reducerea aplicată a onorariului de avocat, în sarcina recurentului, conform criteriilor prev. de art. 274 alin.3 c.p.civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. M. T. D. A. F. P.
GREFIER
Rădița I.
Red. TCM
Tehored. GIA
2 ex./12.12.2014
TB – S. a V-a civ. - D. E., C. C.
Judecătoria Sect. 2 - A.-M. P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 347/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 231/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
