Legea 10/2001. Decizia nr. 249/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 249/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 249/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.249
Ședința publică din 12.02.2013
Curtea constituită din:
Președinte - S. G. P.
Judecător - M. V.
Judecător - L. D.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE – REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr.874 A din 03.10.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. M. și B. V..
Cauza are ca obiect acțiune formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru plata prețului de piață.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă intimații-reclamanți B. M. și B. V. asistați de doamna avocat S. D., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, eliberate de Baroul București, lipsind reprezentantul recurentului-pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se că procedura de citare este legal îndeplinită iar intimații au depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare în două exemplare, dintre care unul a fost comunicat recurentului-pârât.
Sunt legitimați intimații, după cum urmează: B. M. prezintă cartea de identitate . nr._, eliberată de SPEP S 2 biroul nr.3 la data de 26.08.2008 și B. V. - carte de identitate . nr._, eliberată de SPEP S 2 biroul nr.3 la data de 05.08.2008.
Avocatul intimaților arată că aceștia nu au alte cereri de formulat și nu solicită administrarea altor probe, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, având în vedere împrejurarea că strigarea dosarului s-a făcut la ordine iar recurentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său.
Intimații-reclamanți B. M. și B. V., prin avocat, solicită respingerea cererii de recurs, ca nefondată și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală sub aspectul dezlegării date excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate de Ministerul Finanțelor Publice, în raport de prevederile art. 50 alin. 1 din Legea nr.10/2010.
De asemenea, în cauză sunt îndeplinite și dispozițiile art. 501 alin.1 din aceeași lege, având în vedere că titlul lor de proprietate a fost desființat prin hotărâre judecătorească pronunțată în acțiunea în revendicare prin compararea de titluri, astfel că sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață al imobilului; nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 02.12.2010 sub nr._, reclamanții B. M. și B. V. au chemat in judecata pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților să restituie: în principal, echivalentul prețului de piață al imobilului situat în București, .. 13, ., compus din teren și apartamentul nr. 2, și, în subsidiar, restituirea prețului de vânzare a imobilului actualizat cu indicele de inflație în perioada cuprinsă între data predării sumei – 19.11.1996 și data executării hotărârii judecătorești.
Prin sentința civilă nr.7263/2011 Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a admis acțiunea formulată de reclamanții B. M. și B. V. în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a sumei de 303.038 de lei, reprezentând prețul de piață al terenului în suprafață de 48,08 mp și al apartamentului nr. 2 situat în București, ..13, ., a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins cererea subsidiară, ca rămasă fără obiect și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța a reținut că potrivit art. 50 alin.2 ind.1 si alin.3 din Legea nr.10/2001, în forma sa modificată, restituirea prețului de piață al imobilelor vândute in temeiul Legii nr.112/1995 se face de Ministerul Finanțelor Publice. Prin urmare, față de aceste dispoziții legale exprese, care stabilesc în mod clar persoana care are calitatea de debitoare în cadrul raportului juridic dedus judecății, reținând totodată că Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice sunt două entități distincte.
Asupra fondului, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, din probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut următoarele.
La data de 19.11.1996, reclamanții B. M. și B. V., au încheiat cu Primăria Municipiului București, prin . de vânzare-cumpărare nr.760, având ca obiect locuința situată în București, ..13, . și 48,08 mp teren de sub construcție.
Prin sentința civila nr.3389/26.04.2007, pronunțata de Judecătoria Sector 2 in dosarul nr._, definitiva prin decizia civilă nr. 1544A/11.12.2007 a Tribunalului București secția a IV-a civilă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1580/28.10.2008 a Curții de Apel București-secția a IV-a civilă reclamanții au fost obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie situat imobilul in București, ..13, ..
În considerentele sentinței si a deciziilor, s-a reținut, în urma comparării titlurilor, ca titlul invocat de reclamanții din acel dosar a fost preferabil, fără a se dispune anularea contractul de vânzare-cumpărare nr. 3389/26.04.2007 si fără să se fi constatat ca acesta ar fi fost încheiat cu nerespectarea Legii 112/1995.
Potrivit dispozițiilor art. 50 ind.1 alin.(1) din Legea 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Prin urmare, constatând că, în cauză, contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanți a fost desființat prin efectul admiterii acțiunii în revendicare, conform sentinței civile nr.3389/26.04.2007, pronunțată de Judecătoria Sector 2 in dosarul nr._, instanța a apreciat că reclamantul are dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului cumpărat în baza Legii nr.112/1995, in cuantum de 303.038 de lei, stabilit în raportul de expertiză imobiliară întocmit în cauză, prin folosirea metodei comparației directe, care nu a fost contestat de către părți la primul termen după depunerea acestuia.
Apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.M.B. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.874/A/3.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, reținându-se că este neîntemeiată critica prin care s-a susținut lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, față de aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor speciale ale art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.1/2009, care precizează că restituirea atât a prețului de piață al imobilelor din contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cât și a prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea Legii nr.112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către M. Economiei și Finanțelor.
Cu referire la criticile vizând fondul cauzei, s-a arătat că, întrucât reclamanții au pierdut dreptul de proprietate în urma admiterii unei acțiuni având ca obiect revendicarea, nefiind pronunțată o hotărâre de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995, prin care ei au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu, buna credință a reclamanților la încheierea contractului, cât și încheierea acestuia cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, nu mai pot fi puse în discuție, cu atât mai mult cu cât o astfel de acțiune este în prezent prescrisă. Acest aspect a fost, de altfel, și constatat prin hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea acțiunii în revendicare.
S-a apreciat, deci, că în mod judicios prima instanță a constatat ca fiind îndeplinite prevederile art.50 alin.2 ind.1, privind restituirea prețului de piață al imobilelor din contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea Legii nr.112/1995, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Critica privitoare la valoarea exorbitantă a apartamentului, prin raportare la prețul plătit de reclamanți la momentul cumpărării acestuia, tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată, întrucât Legea nr.1/2009 a prevăzut expres restituirea valorii de circulație reale a imobilului în situația în care nu s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995.
În plus, s-a arătat că apelantul nici nu a criticat valoarea din raportul de expertiză prin formularea unor eventuale obiecțiuni în fața primei instanțe.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs apelantul pârât.
Invocând dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., recurentul pârât a susținut că hotărârea pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, formulând următoarele critici de recurs:
- în mod greșit, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au apreciat că în cauza dedusa judecății are calitate procesuală pasivă Ministerul Finanțelor Publice, stabilind în sarcina acestuia obligația de restituire a prețului, în temeiul dispozițiilor art. 50 alin.(3) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai intre părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț.
Or, Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre autoarea reclamantului și Municipiul București prin Primar General prin mandatar S.C. F. SA este terț față de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București.
In conformitate cu dispozițiile art.1337, art.1341 și următoarele din Cod civil, recurentul solicită să se instituie răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei Municipiului București pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț.
Această dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziție specială contrară, fiind așadar pe deplin aplicabila între părțile din prezentul litigiu.
Nici dispozițiile art. 50 din Legea nr.10/2001, așa cum au fost modificate prin Legea nr.1/2009, nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauză a Ministerului Finanțelor Publice și să acorde calitate procesuală acestei instituții, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului la valoarea de piață.
Deposedarea reclamanților de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț. Aceasta tulburare de drept este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, Primăria Municipiului București, față de pretențiile privind restituirea valorii prețului pentru imobilul în cauză la prețul de circulație. Nicidecum, nu poate fi antrenată răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că în prezenta acțiune nu există culpa acestei instituții.
Recurentul invocă și dispozițiile art. 1344 din Codul Civil, potrivit cărora: "Daca lucrul vândut se afla, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauza, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în timpul evicțiunii".
- în mod nelegal și netemeinic, atât instanța de fond, cât și cea din apel au admis cererea formulată de reclamanții B. M. și B. V., pentru următoarele motive, apreciind că în cauză ar fi întrunite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 501 din Legea 10/2001, pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piață .
Potrivit recurentului, pentru aplicarea acestei norme legale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: prima condiție este ca aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, iar cea de-a doua condiție este ca ele să fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În opinia sa, în prezenta cauză nu este îndeplinită cea de-a doua condiție din cele două prevăzute imperativ de Legea nr.10/2001, și anume contractul să fi fost desființat prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Recurentul consideră că hotărârea irevocabila prin care este admisa acțiunea în revendicare formulata de reclamantul Tanovici C. V. nu se încadrează în prevederile Legii nr.10/2001, această hotărâre neconstatând nulitatea acelui contract încheiat de reclamanții B. M. și B. V. cu Primăria Municipiului București prin S.C. F. SA.
Mai mult decât atât, capătul de cerere privind constatarea nulității actului de vânzare-cumpărare a fost respins ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Or, de vreme ce reclamanții nu au făcut dovada existenței unei sentințe definitive și irevocabile în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu Primăria Municipiul București, nu se poate justifica obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei reprezentând valoarea de piața a imobilului în cauză.
Având în vedere, pe de o parte, faptul că pentru acordarea despăgubirilor la valoarea de piața art. 501 din Legea 10/2001 prevede îndeplinirea cumulativă a celor două condiții expuse mai sus, iar pe de altă parte, faptul ca reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii uneia dintre acestea, recurentul apreciază că speța nu se circumscrie dispozițiilor imperative prevăzute de art. 501 din Legea 10/2001.
- acordarea valorii de piața a imobilului constituie o îmbogățire fără justă cauză întrucât prețul achitat de reclamanți pentru cumpărarea imobilului vândut în temeiul Legii nr. 112/1995, stabilit de art. 16 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, era inferior valorii de piața a acestui imobil la data edictării legii, precum și în perioada cumpărării acestor imobile de către chiriași.
La 5.02.2013, intimații reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Astfel, critica privitoare la greșita respingere de către instanțele de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, prin invocarea ca argument a aplicării în cauză a principiului relativității efectelor contractului, în care recurentul pârât nu a fost parte, și a regulilor dreptului comun în materia răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, este neîntemeiată.
Curtea reține că, deși acțiunea introdusă de către reclamanți, prin care au solicitat obligarea recurentului pârât la plata valorii de piață a apartamentului cumpărat de ei și pe care l-au pierdut ca efect al admiterii acțiunii în revendicare introdusă de fostul proprietar, constituie o acțiune în răspundere contractuală, totuși aceasta se judecă, prin excepție de la regulă, în raport de normele speciale ale Legii nr.10/2001, modificată și completă prin Legea nr.1/2009, norme edictate anume pentru reglementarea raporturilor juridice generate prin încheierea de acte de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr.112/1995 și ulterioara lor desființare ori pierderea proprietăților dobândite de chiriași în temeiul acestora, chiar în ipoteza menținerii contractelor, ca efect al admiterii acțiunilor în revendicare.
Aceste norme speciale, aplicabile cu prioritate față de dreptul comun, conțin atât reglementări de drept material, cât și de drept procesual, stabilind, spre exemplu, prin dispozițiile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.1/2009, că restituirea prețului prevăzut la alin.2 și 21 – adică atât a celui din contract, în valoare actualizată, cât și a celui de piață – se face de către M. Economiei și Finanțelor, devenit Ministerul Finanțelor Publice, conform O.U.G. nr.221/2001.
Așadar, prin derogare de la regulile dreptului comun care stabilesc în sarcina vânzătorului obligația de dezdăunare a cumpărătorului pentru cazul desființării contractului ori a evingerii sale, normele art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicată și modificată, stabilesc că această obligație, pentru oricare dintre cele două ipoteze, aparține Ministerului Finanțelor Publice.
Privită în substanță, reglementarea supusă analizei, spune cine plătește sumele de genul celor pretinse de reclamanta din prezenta cauză și din ce surse se vor face aceste plăți, îndestulător pentru a răspunde la întrebarea cine stă în judecată, în calitate de pârât, în aceste acțiuni.
Concluzionând, Curtea apreciază că în mod corect instanțele de fond au stabilit în cauză că acțiunea reclamantei se judecă și este supusă întru totul regimului juridic special de reglementare dat de prevederile art.50 și art.501 ale Legii nr.10/2001, modificată și completată prin Legea nr.1/2009, care înlătură de la aplicare regimul juridic de drept comun al răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, regăsită în Codul civil, cu toate consecințele ce decurg de aici, inclusiv în privința determinării cadrului procesual pasiv al cauzei.
Și cea de-a doua critică a recursului este nefondată, respectiv cea privitoare la neîntrunirea în cauza reclamanților a celor două condiții de aplicare cuprinse în teza art.501 alin.1 din Legea nr.10/2001.
Curtea apreciază, contrar susținerilor recurentului, că datele cauzei justifică deplin aplicarea acestei norme legale față de intimații reclamanți, având în vedere că aceștia se află în ipoteza proprietarului al cărui contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea Legii nr.112/1995, deoarece, în termenul limitativ prevăzut în acest sens prin dispozițiile art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 (care au limitat în timp, la durata unui an și șase luni de la . Legii nr.10/2001 posibilitatea contestării și analizării valabilității ori nevalabilității actelor juridice de înstrăinare a bunurilor preluate abuziv de stat) nu a fost promovată nici o acțiune care să fi fost finalizată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești de constatare a nulității acestui contract pentru motivul încheierii sale cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995.
Intimații reclamanți au fost evinși, pierzând proprietatea acestui bun ca efect al admiterii acțiunii în revendicare introdusă de fostul proprietar, în urma comparării titlurilor de proprietate concurente, dându-se prevalență titlului mai bine caracterizat al fostului proprietar, după cum corect s-a reținut în cauză de ambele instanțe de fond.
Nefiind contestat în termenul limitativ impus prin prevederile art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001, titlul de proprietate pe care intimații reclamanți l-au deținut asupra acestui bun (contractul de vânzare-cumpărare nr.760/19.11.1996), s-a consolidat în virtutea legii și în patrimoniul chiriașilor cumpărători ca titlu legal și valabil de dobândire, de la această premisă fiind efectuată comparația titlurilor de proprietate concurente, cu ocazia soluționării acțiunii în revendicare introdusă de numitul Tanovici C. V. în dosarul nr._, în care s-a pronunțat sentința civilă nr.3389/26.04.2007 a Judecătoriei sectorului 2, devenită irevocabilă prin decizia nr.1580/28.10.2008 a Curții de apel București. De altfel, acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în baza căruia reclamanții au dobândit proprietatea acestui bun, ce a fost formulată deodată cu revendicarea, a fost respinsă în mod irevocabil ca fiind prescris dreptul la acțiune, prin aceleași hotărâri judecătorești ce au soluționat și acțiunea în revendicare introdusă de fostul proprietar.
În plus, în lipsa oricărei dovezi contrarii care să decurgă din dezlegarea obligatorie, definitivă și irevocabilă a unei hotărâri judecătorești de constatarea nulității absolute a acestui contract ori de admiterea acțiunii în revendicare împotriva reclamanților pe considerente care ar avea în vedere eventuala nelegalitate a titlului lor de dobândire a apartamentului în litigiu, intimații reclamanți sunt prezumați a fi fost cumpărători de bună credință și în condiții de legalitate a apartamentului pe care l-au pierdut, astfel după cum în mod just au subliniat în hotărârile lor instanțele de fond.
Curtea mai arată că ipoteza art.501 din Legea nr.10/2001, care vorbește despre „contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare…desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile…”, vizează chiar cazul acelor proprietari, cumpărători în temeiul Legii nr.112/1995, aflați în situația reclamanților, anume care au fost evinși de proprietățile lor legal dobândite prin efectul admiterii acțiunii în revendicare introdusă de fostul proprietar, acesta fiind sigurul caz în care astfel de contracte de dobândire, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, pot fi desființate prin hotărâri judecătorești.
Cei care nu se încadrează în această ipoteză, pentru că în privința lor s-au pronunțat hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995, pentru argumentul eludării acesteia - așa după cum eronat a pretins recurentul pârât că le-ar fi necesar intimaților reclamanți pentru recunoașterea dreptului la a obține valoarea de piață a apartamentului lor - devin subiecte ce intră în sfera de aplicare a art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001, fiind îndreptățiți la a obține doar prețul din contract în valoare actualizată.
Curtea consideră că și cea de-a treia critică a recursului, prin care recurentul a invocat că soluția dată în prezentul litigiu consfințește o veritabilă îmbogățire fără justă cauză pe seama intimaților reclamanți, este nefondată, deoarece o astfel de soluție este chiar cea consacrată de legiuitor prin dispozițiile mai sus evocate, neputându-se susține lipsa justei cauze când la baza acesteia se regăsește o soluție legislativă.
Apreciind că instanțele de fond au făcut o legală aplicare în cauză a prevederilor art.501 din Legea nr.10/2001, în raport cu situația juridică în care intimații reclamanți au demonstrat că se situează în raport cu bunul care le-a aparținut și de care au fost evinși, recunoscând dreptul acestora la a primi valoarea de piață a acestuia, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat, astfel încât, pentru considerentele arătate, îl va respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. FINANȚELOR PUBLICE – REPREZENTAT PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr.874/A/03.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. M. și B. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S.-G. P. M. V. L. D.
GREFIER
E. C.
Red.L.D.
Tehdact.B.I.
2 ex./21.02.2013
-------------------------------------------------
T.B.- Secția a IV-a – A.P.
- A.G.Țambulea
Jud.Sector 5 – D.C.G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 38/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1453/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
