Legea 10/2001. Decizia nr. 430/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 430/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-03-2012 în dosarul nr. 430/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.430
Ședința publică de la 12 martie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE-PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr. 766 A din 19.09.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți B. V. B., B. E. IEDIDA și cu intimatul –pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic A. C., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât Ministerul Finanțelor Publice-prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în baza delegației pe care o depune la dosar, avocat O. C., în calitate de reprezentant al intimaților-reclamanți B. V. B., B. E. E., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 07.03.2012, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind intimatul-pârât M. București prin Primarul General.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului-pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive solicită a fi admisă pentru motivele invocate în scris, iar în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pe care înțelege să o invoce, în susținerea acestei excepții solicită a se avea în vedere că, prin decizia civilă nr.1979 din 07.12.2006, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanți. În speța de față, apreciază că se aplică termenul general de prescripție reglementat de Decretul nr.167/1958, însă având în vedere că, prezenta acțiune a fost introdusă pe rolul instanței la data de 22.12.2009, iar prin decizia civilă nr.1979 din 07.12.2006 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, apreciază că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.
În concluzie, solicită admiterea recursului în sensul admiterii excepțiilor invocate.
Avocatul intimaților-reclamanți depune la dosar note scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, apreciază că această susținere este neîntemeiată și a fost formulată cu rea credință ținând seama de art.50 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009.
Apreciază că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală în această fază procesuală, iar plata prețului reactualizat urmează a fi restituit de către această instituție.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată cu ocazia recursului este neîntemeiată, având în vedere că, dreptul la acțiune se deschidea după pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile prin care contractul de vânzare-cumpărare era desființat. Hotărârea a devenit irevocabilă în 23.10.2008, astfel încât, consideră că, de la acel moment, s-a deschis calea acțiunii, iar acțiunea a fost formulată în termen.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea formulată la data de 22.12.2009. reclamanții B. V. B. și B. E. Iedida au chemat în judecată pârâții M. București prin Primarul General și M. Finanțelor pentru ca prin sentința ce se va pronunța aceștia să fie obligați la restituirea prețului de piață al imobilului apartament 4, situat în București, .. 78, . și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 6439 din 06.10.2010, Judecătoria Sectorului 5 București a admis, în parte această cerere, și, pe cale de consecință, a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților suma de_ lei restul pretențiilor formulate în contradictoriu cu acest pârât fiind respinse ca nefondate iar cererea împotriva pârâtului M. București prin Primarul General a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei.
Pentru a statua astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:
La data de 17.04.1997 între reclamanți (în calitate de cumpărători) și pârâtul M. București prin Primar General (în calitate de vânzător) s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr._ având ca obiect vânzarea - cumpărarea imobilelor situate în București, .. 78, . și ap. 5 sector 1, în schimbul prețului de 24.188.467 rol .
Prin sentința civilă nr. 414/03.05.2005 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1526/23.10.2008 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă a fost declarat nul absolut contractul de vânzare - cumpărare nr. 601/1/22.04.1997 în ceea ce privește apartamentul 4.
Instanța a constatat că reclamanții au solicitat, în principal, restituirea prețului de piață al imobilului ce face obiectul prezentului litigiu. Conform art. 50¹ alin. 1 din Legea nr. 10/2001 proprietarii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Prin sentința civilă nr. 414/03.05.2005 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1526/23.10.2008 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă s-a stabilit că reclamanții - cumpărători ai imobilului în baza Legii nr. 112/1995 au fost de rea - credință, având cunoștință de cererea fostului proprietar, motiv pentru care situația juridică a imobilului nefiind clarificată, vânzarea apartamentului în baza Legii nr. 112/1995 era prohibită.
Prin sus menționatele argumente, instanța a considerat că s-a tranșat în mod definitiv problema relei - credințe a cumpărătorilor (reclamanții), precum și a cumpărării de către aceștia a imobilului pe riscul lor, cu încălcarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr.112/1995. Considerentele avute în vedere au conținut în ele soluția asupra raportului juridic dedus judecății în acel dosar (anularea absolută a contractului de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995), de o așa manieră încât părțile nu sunt îndreptățite ca într-o procedură ulterioară să reia dezbaterile asupra aspectelor astfel tranșate. A admite posibilitatea ca reclamanții să facă dovada faptului că au fost de bună - credință și că au respectat la încheierea contractului de vânzare - cumpărare prevederile Legii nr.112/1995, după ce în mod irevocabil s-a statuat contrariul, a însemnat a crea premisele instabilității juridice, căci s-ar recunoaște posibilitatea revenirii, în mod indirect, asupra chestiunii litigioase tranșate în mod irevocabil de către Curtea de Apel București. Este vorba așadar de păstrarea ca imuabil a aspectului litigios care și-a găsit dezlegarea în procesul anterior, instanța fiind obligată să își întemeieze prezenta soluția pe statuările reținute în deciziile civile, mai sus amintite.
În atare condiții, bazându-se pe aceste motive instanța a reținut că autorul reclamantei a cumpărat imobilul cu nesocotirea prevederilor Legii nr.112/1995.
În ceea ce privește Decizia Curții EDO în cauza R. contra României din data de 19 octombrie 2006, instanța a constatat că ipoteza avută în vedere de contenciosul european al drepturilor omului a fost diametral opusă de cea din cauza de față.
Astfel în cauza R. contra României, s-a reținut că reclamanta își văzuse recunoscut dreptul de proprietate asupra apartamentului prin decizia irevocabilă a Curții de Apel București din 12 martie 2001, jurisdicție care a considerat-o de bună - credință la momentul încheierii contractului în baza Legii nr. 112/1995. În acest context, Curtea EDO a reținut că ,,atenuarea vechilor atingeri nu poate crea noi greutăți distorsionate. În acest scop, legislația ar trebui să permită să se țină cont de circumstanțele particulare din fiecare cauză pentru ca persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună credință să nu fie aduse să suporte greutatea responsabilității statului care cândva a confiscat aceste bunuri( a se vedea Pincova și Pinc, mai sus citat,§ 58).
Astfel, a rezultat fără putință de tăgadă că în cauza sus menționată, petiționara pe de-o parte beneficia de ,,bun,, în înțelesul Convenției reprezentat de decizia irevocabilă a Curții de Apel, iar pe de altă parte că în cuprinsul acestei hotărâri se statuase în mod irevocabil legalitatea contractului de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, precum și buna - credință a solicitantei. Toate aceste împrejurări nu se regăsesc în cazul de speță, astfel încât instanța a apreciat că reclamanții nu sunt îndreptățiți nici în lumina Protocolului Adițional la Convenția EDO la obținerea unor despăgubiri proporționale cu valoarea de piață a imobilului.
Față de aceste constatări, instanța a apreciat că în cauza de față nu sunt incidente disp. art. 50¹ din Legea nr. 10/2001, deoarece acestea se aplică în cazul contractelor de vânzare - cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, or, contractul prin care reclamanții au cumpărat imobilul a fost anulat, considerându-se ca fiind încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995. Pentru aceste considerente, instanța nu a acordat reclamanților restituirea prețului de piață al imobilului.
În subsidiar, reclamanții au solicitat în cadrul ședinței de judecată din data de 26.05.2010 restituirea prețului actualizat plătit de aceștia la cumpărarea imobilului. Conform art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.
Potrivit dispozițiilor art. 50 alin 3 din Legea nr. 10/2001 restituirea prețului prevăzut la alin. 2 se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Reglementarea specială sus menționată instituind debitor Ministerul Finanțelor Publice (persoană juridică străină de raportul juridic contractual existent între reclamantă și vânzătorul M. București prin Primar General) derogă de la unul dintre principiile efectelor nulității actului juridic civil, anume acela potrivit căruia restituirea prețului plătit în baza unui contract ce ulterior a fost anulat se face de către vânzător (cel care încasat prețul).
Rațiunea textului legal a vizat instituirea în mod previzibil a unui debitor unic pentru cumpărătorii imobilelor în baza a Legii nr. 112/1995, ale căror titluri au fost desființate în mod irevocabil (ținând cont pe de-o parte de faptul că potrivit dispozițiilor Legii nr. 112/1995 un procent al prețului încasat fusese vărsat în fondul extrabugetar constituit la nivelul Ministerul Finanțelor Publice, iar un altul unităților specializate în vânzarea apartamentelor, iar pe de altă parte de regulile efectelor nulității care ar fi instituit răspunderea generală a vânzătorului). Textul de lege a prevăzut sursa restituirii în integralitate a prețului plătit de cumpărători, independent de procentul din prețul încasat care a fost vărsat de către vânzător în fondul extrabugetar constituit la nivelul Ministerul Finanțelor Publice (astfel, legea face trimitere la noțiunea de ,, preț plătit de chiriași, și nu la cea de preț vărsat în contul extrabugetar al Ministerului Finanțelor Publice).
Văzând prevederile art. 50³ teza a II-a din Normele Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, instanța a considerat că în temeiul art. 50 alin 2 din Legea nr. 10/2001, reclamanților li se cuvine restituirea sumelor plătite cu titlu de preț de cumpărare al imobilului în discuție, actualizate cu rata inflației în funcție de anul aferent plății la anul introducerii acțiunii (actualizarea sumelor se va face prin aplicarea indicelui anual de inflație din anul plății la anul introducerii acțiunii). Din cuprinsul raportului de expertiză instanța a constatat că prețul actualizat plătit de reclamanți pentru apartamentul nr. 4 situat în București, .. 78, . de la data plății, 17.04.1997, la zi este de 13.093 lei.
Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. A obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 13.093 Ron (reprezentând prețul plătit în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 601/1/22.04.1997 actualizat prin aplicarea indicelui de inflație aferent lunii iunie față de aprilie 1997) și a respins restul pretențiilor reclamanților solicitate față de pârât, ca neîntemeiate.
Față de soluția pronunțată prin încheierea de ședință din data de 26.05.2010 cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului București prin Primar General, instanța a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În temeiul art. 274 și 276 din codul de procedură civilă, instanța a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamanților suma de 800 Ron, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariul expertului contabil.
Soluția a fost menținută de Tribunalul București Secția a V-a Civilă care, prin decizia civilă nr. 766 A din 19.09.2011, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului.
La rândul său, Tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit art.25 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice“ statul este persoană juridică în raporturile în care participa nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin M. Finanțelor.
Vânzarea imobilelor trecute în patrimoniul Statului în perioada 6.03._89 s-a făcut de către Statul Român. Prin OG 221/2008 activitatea și structurile specializate pe domeniul finanțelor au fost preluate de la M. Economiei și Finanțelor de către Ministerul Finanțelor Publice.
Potrivit OG.184/2002 pentru modificarea Legii nr. 10/2001, art. 51 alin. 2 și 3 modificată prin Legea nr. 48/2004 în cazul cererilor sau acțiunilor în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriași ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, plata sumelor se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea 112/1995.
Așadar, prin Legea 10/2001, s-au instituit dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun în material răspunderii evicțiunii pentru imobilele preluate în perioada de referință a Legii 10/2001.
Așa fiind, Tribunalul a reținut că în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice.
Pe fondul apelului, s-a reținut că prima instanță a pronunțat o soluție temeinică și legală, aplicând corect dispozițiile legilor reparatorii privind imobilele preluate abuziv în regimul comunist, la situația de fapt din cauză.
Astfel, potrivit disp. art. 50alin 2 din Legea 10/2001 pentru contractele de vânzare - cumpărare încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 ce au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, foștii chiriași pot solicita prețul actualizat plătit la cumpărare.
Cum în cauză, s-a reținut că vânzarea apartamentului nr.4 din imobilul situat în București, .. 78, ., sector 1, s-a făcut cu eludarea Legii 112/1995, fiind declarat nul absolut contractul de vânzare - cumpărare nr. 601/1/22.04.1997, în speță devin incidente disp. art. 50 alin. 2 din Legea 10/2001, sus amintite.
In ceea ce privește critica apelantului potrivit căreia instanța de fond nu a avut în vedere comisionul oprit de M. București, prin mandatar, Tribunalul a constatat că aceasta este o cerere nouă în calea de atac a apelului, astfel că nu poate fi primită potrivit art. 294 din Codul de procedură civilă.
Nici critica referitoare la prețul de piață al imobilului nu putut fi avută în vedere întrucât instanța de fond a respins această solicitare a reclamanților.
Cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată a Ministerului Finanțelor Publice, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în mod corect a dispus prima instanță, având în vedere că partea a căzut în pretenții.
Prin recursul întemeiat pe dispoziția art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, pârâtul a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive susținută de către recurentul pârât, deși, față de dispoziția art. 1337 și 970 din Codul Civil, această calitate aparține Municipiului București, în calitate de vânzător al bunului din litigiu.
Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecății, astfel că nu îi revine nici obligația de restituire a pretențiilor efectuate în baza unui act constatat nul.
În cauză este vorba despre un raport juridic de drept privat având la bază un contract iar statul nu poate interveni într-un asemenea raport, iar prevederile art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual prin care să se acorde calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor.
A proceda contrar ar însemna ca, prin lege, să se realizeze o novațiune cu schimbare de debitor, conform art. 1128 pct. 2 din Codul Civil și care nu operează fără consimțământul expres al debitorului.
În condițiile prevăzute de dispoziția art. 1337 din Codul Civil răspunderea pentru evicțiune, în cazul unei tulburări de drept prin fapta unui terț, aparține vânzătorului, respectiv, Municipiului București.
În condițiile în care, recurentul nu a fost parte la încheierea contractului, nu poate fi obligat la restituirea comisionului de 1% din preț astfel că, instanța de apel, a interpretat greșit dispozițiile art. 41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995.
În contextul mai sus expus de către recurent acesta susține că, în mod greșit, au fost interpretate dispozițiile art. 274 din codul de procedură civilă și, astfel, instanța a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, deși nu a dat dovadă de rea credință, nu se face vinovat de declanșarea litigiului.
Prin memoriul de recurs a fost invocată și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantelor.
În motivarea acestei excepții s-a arătat că, dreptul la acțiune al reclamanților începe să curgă de la data pronunțării deciziei civile nr. 1974/07.12.2006 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV a Civilă, definitivă și executorie și că, acțiunea introdusă la data de 22.12.2009 ignoră prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Recursul este nefondat.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs susținute, având în vedere dispoziția art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează.
În mod corect, ambele instanțe au aplicat și interpretat dispoziția art. 50 din Legea nr. 10/2001, astfel cum aceste dispoziții au fost modificate prin Legea nr. 1/2009 și, pe cale de consecință, soluția privind excepția calității procesuale pasive a primit o rezolvare corectă împreună cu fondul litigiului.
În cauză, instanțele au acordat prevalență principiului specialia generalibus derogant, și, astfel, în mod corect, au arătat că norma de drept specială derogă dreptului comun reprezentat, în speță, prin dispoziția art. 1337 din Codul civil și că, aceste norme, prin specificul lor, sunt de strictă aplicare și interpretare neputând fi extinse, prin analogie, altor situații juridice.
Or, fiind îndepărtate dispozițiile dreptului comun, care, într-adevăr, reglementează răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului, norma specială stabilește obligația de dezdăunare care incumbă persoanei anume desemnate prin ipoteza sa.
Această din urmă persoană, care este obligată la plata prețului, este desemnată expres ca fiind M. Finanțelor iar noțiunea de preț include și comisionul de 1% plătit de cumpărător, astfel că nu au fost nesocotite dispozițiile art.41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, cum pretinde recurentul.
Recurentul pârât realizează o confuzie între instituția juridică a novațiunii și aceea a garantării vânzării; cea dintâi reprezintă o modalitate de transformare a unei obligații contractuale, obligație care, în cauză, privește predarea bunului și aceea corelativă de plată a prețului; un asemenea raport juridic nu este stabilit între părțile din litigiu, iar obligația de garantare a vânzătorului nu poate fi asimilată acestei novațiunii deoarece obligațiile sinalagmatice au fost executate însă, după executarea lor, a intervenit o cauză datorată faptei unui terț care a determinat pierderea posesiei asupra bunului cumpărat.
Dispoziția art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 conferă expres calitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor astfel că, în mod corect, acesta a fost obligat la plata prețului actualizat plătit de reclamanți, nefiind primită susținerea potrivit căreia, prin această dispoziție, legiuitorul a realizat o novațiune de debitor.
Dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009 nu fac decât să aplice instituția răspunderii pentru evicțiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și înstrăinate de stat unor chiriași de bună credință în baza Legii nr. 112/1995.
Astfel legiuitorul român și-a adaptat legislația specifică acestui domeniu (al caselor naționalizate) la exigențele Convenției Europene și jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel că restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și lin (21) al art. 50 din Lega nr. 1/2009 se face de către Ministerul Finanțelor Publice prin direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a Municipiului București (art. 50.3 din Normele Metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001 astfel cum au fost modificate și completate prin HG nr. 923 din 1 septembrie 2010 precizată în Monitorul Oficial nr. 610 din 13 septembrie 2010).
Nici excepția invocată direct în recurs nu este întemeiată.
Astfel, într-adevăr, potrivit cu dispoziția art. 377 din Codul de procedură civilă, decizia civilă nr. 1974 din 07.12.2006 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în apel, este titlu executoriu, însă această împrejurare nu prezintă relevanță sub aspectul calculului termenului de la care ar începe să curgă prescripția extinctivă, deoarece dreptul reclamanților din cauza pendinte nu s-a născut la data când se putea solicita punerea în executare a acelei hotărâri.
Recursul declarat de către pârâții din acea cauză, reclamanții din cauza de față, a fost soluționat la data de 23.10.2008, de către Curtea de Apel București Secția a IV a Civilă, prin decizia civilă nr. 1526, și, până la această dată, dreptul intimaților pârâți era incert, nefiind pronunțată o soluție care, în mod irevocabil, să statueze pierderea bunului acestora.
Corect au fost aplicat și interpretate și dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă, întrucât culpa procesuală a părții care a pierdut procesul rezidă tocmai în această soluție pe care o putea evita, prin achiesare la pretențiile reclamanților, până la prima zi de înfățișare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziție art. 312 din Codul de procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE împotriva deciziei civile nr. 766 A din 19.09.2011 pronunțată de Tribunalul București în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți B. V. B. și B. E. IEDIDA și intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.03.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Doinița M. D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Tehnoredactat D.M/GIA
Ex. 2/05.04.2012.
Tribunalul București Secția a V a Civilă
Jud. L. C., I. S.
Judecătoria 5 București – M. T.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 107/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Decizia nr. 909/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
