Pretenţii. Decizia nr. 485/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 485/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-03-2012 în dosarul nr. 485/2012

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 485R

Ședința publică de la data de 09.03.2012

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE - Z. D.

JUDECĂTOR - C. M. S.

JUDECĂTOR - G. A. G.

GREFIER - D. L.

Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr. 1886/07.11.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a civilă în dosarul nr._ /2009, în contradictoriu cu intimații-reclamanți OBERTIN A.,OBERTIN M., OBERTIN F. și OBERTIN N., cauza având ca obiect „ Legea nr.10/2001”.

Dosarul se află la primul termen în recurs și a fost strigat la ordinea listei de recursuri.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații-reclamanți Obertin A., Obertin M., Obertin F. și Obertin N. – reprezentați de avocat Toia P., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012, lipsind recurenții- pârâți M. București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recurentului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu i-au fost comunicate motivele de recurs formulate de recurentul-pârât M. București prin Primarul General.

Reprezentantul intimaților-reclamanți depune la dosar împuternicirea avocațială. Având cuvântul învederează că părțile, pe care le reprezintă au primit motivele de recurs și nu au de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții noi de invocat.

Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul asupra ambelor recursuri declarate în cauză de M. București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că au solicitat prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin.2 din Codul de procedură civilă, urmând să se pună concluzii și în raport de decizia nr.27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Intimații-reclamanți Obertin A., Obertin M., Obertin F. și Obertin N., prin avocat, solicită respingerea ambelor recursuri declarate în prezenta cauză, ca neîntemeiate, în raport de situația de fapt, de probatoriu administrat în cauză și de prevederile legale aplicabile în cauză.

Cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât M. București solicită a fi respins, întrucât instanța de fond a motivat în fapt și în drept hotărârea pronunțată, întrucât s-a reținut că imobilul ce face obiectul notificării a fost preluat abuziv de către stat, au probat calitatea de persoane îndreptățite, iar dosarul administrativ a fost completat încă din anul 2008.

Nesoluționarea notificării de către pârât în termenul de 60 de zile socotit de la data depunerii tuturor înscrisurilor doveditoare, legea le-a dat dreptul să investească instanța cu soluționarea cererii formulate.

Instanța de judecată a stabilit și valoarea despăgubirilor la nivelul prețului de piață al imobilului calculat la momentul soluționării notificării, urmând ca valoarea despăgubirilor să fie avute în vedere de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la momentul când dosarul aferent notificării împreună cu hotărârea instanței de judecată va fi înaintată acesteia pentru emiterea titlului de despăgubiri conf. art. 16 și 17 și urm. din Titlul VII al Legii nr.247/2005.

Instanța de fond a soluționat notificarea și a stabilit pe baza probelor administrate că imobilul nu poate să fie restituit în natură, în aplicarea art.10 alin.8 și 9 din Legea nr.10/2001, a trecut la stabilirea valorii despăgubirilor, pe baza unei expertize evaluatorii realizate de un expert autorizat conform legii, aflat pe lista Biroului Local de Expertize Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul București.

Instanța de fond a avut în vedere și faptul că termenul rezonabil la care face trimitere art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în care unitatea deținătoare a imobilului, căreia i-a fost adresată notificarea era să obligată să o soluționeze a fost depășit de foarte mult timp.

Faptul că valoarea despăgubirilor a fost stabilită de instanța de judecată conform unei expertize realizate de un expert independent, pe baza standardelor internaționale de evaluare, nu se poate susține că a fost prejudiciară o anumită persoană sau chiar statul.

Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată numai a recurentului pârât Municipiului București la plata cheltuieli de judecată, fiind în culpă procesuală nu și de la recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Cu privire la recursul formulat de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicită a fi respins.

Depune la dosar concluzii scrise și chitanța privind achitarea onorariului de avocat.

Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată la data de 11.05.2010 pe rolul Tribunalului București, reclamanții O. A., O. M., O. F. și O. N. au chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, . nr. 19, sector 3, în contradictoriu cu primul pârât, stabilirea măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului în contradictoriu cu a doua pârâtă și obligarea primului pârât la plata cheltuielilor de judecată, în drept fiind invocate prevederile Legii nr. 10/2001, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și Legea nr. 247/2005.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanții sunt moștenitorii defunctului O. D., decedat la data de 27.11.1991, conform certificatului de moștenitor nr. 54/1.04.1998, fiecăruia revenindu-i câte 1/4 din masa succesorală.

Fiind persoane îndreptățite conform Legii nr. 10/2001, reclamanții au formulat notificarea nr. 940/2001 prin care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, . nr. 10, sector 3, în suprafață de 2500 mp, respectiv atribuire în natură, prin compensație sau plata de despăgubiri bănești.

Au arătat că imobilul în suprafață de 2500 mp a fost dobândit de O. D. prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 5616/13.02.1947, pe acest teren fiind edificată o casă din paiantă însă, în anul 1968, imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, printr-un act de donație, autentificat sub nr. 8505/31.10.1968, zona în care se afla terenul urmând să fie structurată pentru construirea cartierului Titan.

Prin sentința civilă nr. 177/15.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, rămasă definitivă prin neapelare a fost admisă acțiunea în constatarea nulității absolute a donației, astfel că devin incidente prevederile art. 2 alin. 2 lit. c teza a doua din Legea nr. 10/2001, fiind vorba de un teren preluat în mod abuziv de statul comunist.

Au mai arătat reclamanții că pârâta Primăria Municipiului București refuză în mod nejustificat să acorde măsuri reparatorii în privința acestui imobil, fiind astfel nesocotite dispozițiile Legilor nr. 10/2001, nr. 247/2005 precum și legislația CEDO.

Pârâtul S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Instanța a considerat ca fiind tardiv formulată cererea precizatoare depusă la dosar de către reclamanți la data de 29.11.2010, în raport de prevederile art. 132 Cod procedură civilă.

A fost solicitat dosarul administrativ constituit la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului București în urma notificării formulate de reclamanți și s-a încuviințat efectuarea în cauză a unei expertize evaluatorii ce a fost întocmită de expert Barad M..

Prin sentința civilă nr. 1886 din 07.11.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a- III-a Civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții O. A., O. M., O. F. și O. N., în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a fost obligat pârâtul M. București, prin Primarul General să emită o dispoziție motivată cu propuneri de măsuri reparatorii în echivalent, sub formă de despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 2500 mp, situat în București, . nr. 13, sector 3, potrivit evaluării în sumă de 2.545.599,38 RON (618.750 euro) făcută prin expertiză imobiliară întocmită de expert Barad MoreI, precum și la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.

Examinând actele și lucrările dosarului, s-a reținut că autorul reclamanților – defunctul O. D. a dobândit în proprietate terenul în suprafață de 2500 mp, situat în București, . nr. 19, sector 3, potrivit actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 5615/13.02.1947, imobilul trecând ulterior în proprietatea statului în temeiul actului de donație autentificat sub nr. 8505/31.10.1968 în vederea construirii Cartierului Titan.

Prin sentința civilă nr. 9776/15.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General a fost admisă de instanță și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație nr. 8505/11.10.1968 autentificat de notariatul de Stat Sector 4 București, această hotărâre rămânând definitivă prin neapelare.

Reclamanții sunt moștenitorii legali ai defunctului O. D., decedat la data de 17.11.1991, așa după cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 54/01.04.1998 emis de BNP, în calitate de descendenți, fiecăruia revenindu-i o cotă de 1/4 din masa succesorală.

Prin notificarea nr. 940/2001 adresată Primăriei Municipiului București, reclamanții au solicitat în baza Legii nr. 10/2001 să se dispună atribuirea în natură, prin compensație sau acordarea de despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață totală de 2500 mp situat în București, . nr. 19, sector 3 (fost 4), însă această notificare nu a fost soluționată până în prezent de către unitatea deținătoare.

Potrivit art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 modificată s-a stabilit că "în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

În prezenta cauză nu au fost respectate aceste norme legale de către pârâtul M. București care nu a dat curs solicitărilor formulate de reclamanți prin intermediul notificării, ori așa după cum s-a decis în practica judiciară faptul că până în prezent nu s-a emis decizia sau dispoziția motivată referitor la terenul în litigiu, această situație poate fi considerată un refuz nejustificat supus cenzurii din partea instanței.

Prin raportul de expertiză imobiliară întocmit de expert tehnic Barad M. se concluzionează în sensul că terenul în litigiu în suprafață de 2500 mp nu poate fi restituit în natură, întrucât este afectat de lucrări de utilitate publică și că valoarea de piață este de 618.759 euro, respectiv_,38 RON.

Art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 modificată prevede că "dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. 1 să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Date fiind considerentele expuse, instanța a apreciat că este fondată acțiunea introdusă de reclamanți fiind vorba de un bun imobil, respectiv teren ce a fost preluat în mod abuziv în regimul comunist de la autorul reclamanților, după cum s-a constatat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și ca atare acest imobil intră sub incidența prevederilor legii speciale nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005 și Legea nr. 1/2009, reclamanții fiind persoane îndreptățite în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.

În aceste condiții, s-a dispus obligarea pârâtului M. București prin Primarul General, în calitate de unitate deținătoare la care a fost înregistrată notificarea să emită o dispoziție motivată cu propuneri de măsuri reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri bănești pentru terenul în litigiu ce nu poate fi restituit în natură, conform evaluării în sumă de 2.545.593,38 RON stabilită prin expertiză tehnică întocmită de expert Barad MoreI.

Împotriva sentinței tribunalului mai sus menționată, au declarat recurs recurenții-pârâți M. București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

În motivele de recurs formulate, pârâtul M. București prin Primarul General invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Prima critică se referă la nemotivarea hotărârii în ceea ce privește propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 2500 mp situate în București, . nr. 13, sector 3, potrivit evaluării în suma de 2.545.599,38 RON făcută prin expertiza imobiliară întocmită de expert Barrad M..

Se susține că hotărârea trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și a respectării dreptului de apărare al părților, "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților" (art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă).

Considerentele hotărârii, reprezentând explicitarea soluției din dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia, fac corp comun cu dispozitivul și intră deopotrivă în autoritate de lucru judecat.

În speță, hotărârea pronunțată în soluționarea fondului nu conține însă argumentele de fapt și de drept care au justificat adoptarea soluției în sensul obligării pârâtului M. București prin Primarul General să emită dispoziție motivată cu propuneri de măsuri reparatorii, sub formă de despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 2500 mp situate în București, . nr. 13, sector 3, potrivit evaluării în sumă de 2.545.599,38 RON făcuta prin expertiza imobiliară întocmită de expert Banul M..

A doua critică privește obligarea recurentei la plata măsurilor reparatorii prin echivalent, prin indicarea sumei efective.

Se învederează că prima instanță, soluționând pe fond acțiunea, conform prevederilor obligatorii cuprinse în decizia nr. XX/19.03.2007, era obligată să aibă în vedere și dispozițiile obligatorii ale aceleași instanțe, cuprinse în decizia nr. 52/2007 pronunțată tot în recursul în interesul legii, potrivit căreia prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

În raport de dispozițiile din Legea nr. 247/2005, dispozițiile OUG nr. 81/2007, unitatea deținătoare sesizată cu soluționarea notificării nu are obligația de a acorda măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești, dar nici de a propune o anumită sumă, ci aceste obligații conform Legii nr. 10/2001, republicată, se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunere de acordare de despăgubiri conform art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicata (obligație de a face) și în condițiile Legii speciale nr. 247/2005, privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Din analiza dispozițiilor art. 29 (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, se poate constata că Primăria Municipiului București are competența numai de a propune acordarea de despăgubiri în condițiile Legii speciale nr.247/2005.

Prin Legea nr. 247/2005, art. l (1) Titlul VII, care a modificat și completat Legea nr. 10/2001, se reglementează sursele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu mai pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată.

În acest sens, art. 13 (1) capitolul III din Legea nr. 247/22.07.2005, precizează că pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie în subordinea cancelariei Primului Ministru, instituției competente Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în condițiile art. 16 alin. 2 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Așadar, din analiza acestor texte legale, rezultă că M. București nu are obligația legală de a stabili o anumită sumă ca măsură reparatorie, ci doar de a propune acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, instituției competente Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform art. 16 alin. 2 Titlul VII din Legea nr._.

În același sens, sunt și dispozițiile OUG nr. 81/2007, în baza deciziilor emise de către Comisia Centrală și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite un titlu de conversie și/sau un titlul de plată, conform legii.

Sunt nefondate argumentele în sensul că dacă s-ar aplica aceste prevederi ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil, cu componența sa materială esențială, a dreptului de acces la o instanță, la un tribunal independent și imparțial, prevăzut de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că acesta poate să conteste în condițiile Legii Contenciosului Administrativ nr. 554/2004, decizia comisiei, dacă vor fi nemulțumiți de suma acordată.

Atâta timp cât instanța aplică o dispoziție legală nu se poate spune că aceasta echivalează cu denegarea de dreptate.

De asemenea, se învederează că dispoziția instantei de fond de a-l obliga să propună o anumită sumă ca despăgubiri nu are nici un folos practic pentru reclamant atât timp cât obținerea acestei sume nu o poate face decât tot potrivit legii speciale.

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă contestația formulată ca urmare a înregistrării unei notificări pe Legea nr. 10/2001. Or, instanța nu poate obliga Primăria Municipiului București să facă altceva decât ar fi putut face conform dispozițiile acestei legi.

În ceea ce privește Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, în cazul în care va constata că această Comisie întârzie să-i stabilească despăgubirile concrete care i se cuvin o va putea chema pe aceasta în judecata, așa cum a arătat anterior.

Potrivit reglementarilor în vigoare la momentul pronunțării hotărârii, art. 16 din Titlul VII valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 în sensul acordării de măsuri reparatorii se predau pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale.

Față de dispozițiile speciale invocate, recurentul consideră că instanța de judecată ar fi trebuit mai întâi să analizeze calitatea procesuală pasivă a municipalității cu privire la acordarea efectivă a unor despăgubiri într-un cuantum stabilit în faza judiciară.

În raport de textul legal menționat mai sus, instanța putea să oblige pârâtul să emită dispoziție prin care să propună doar măsuri reparatori în echivalent pentru imobilul în litigiu și ulterior să înainteze pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale notificarea în vederea stabilirii cuantumului acestor despăgubiri.

În condițiile legii speciale, astfel cum a fost modificată, unitatea deținătoare a bunului are calitatea doar de a constata imposibilitatea de restituire a bunului și în consecință a emite o dispoziție în sensul propunerii acordării de măsuri reparatorii.

Ceea ce reține instanța de judecată este atributul legal și exclusiv al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – ANRP.

Decizia nr. XX a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată în susținerea acțiunii de către reclamanți dă dreptul instanței de judecată de a soluționa fondul notificării însă în condițiile legii speciale. Or, legea nu permite stabilirea cuantumului despăgubirilor de către municipalitate, acesta fiind atributul exclusiv al ANRP.

Obligația instanței de judecată de a soluționa pe fond notificarea, în cazul refuzului unității deținătoare întemeiată în drept pe decizia nr. XX/19.03.2007 nu se confundă însă cu obligația instanței sesizată cu o astfel de cerere de a stabili întinderea despăgubirilor și de a le acorda efectiv prin hotărâre.

În cazul unei astfel de contestații instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putu-o face entitatea investită cu soluționarea notificării și nu poate trece peste dispozițiile, la fel de obligatorii, ale deciziei nr. 52/2007, pronunțată ulterior decizia nr. XX/19.03.2007 tot în recurs în interesul legii.

Prin decizia mai sus menționată, s-a stabilit că: "deciziile sau dispozițiile care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, atât timp cât acestea au fost investite cu o cale de atac legal exercitată” în raport de prevederile art. 24 (26) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.

În speță, este vorba de o dispoziție emisă după . dispozițiilor Legii nr. 247/2005 și care este supusă întrutotul prevederilor acestei legi, astfel cum s-a stabilit și prin recursul în interesul legii mai sus menționat.

Dreptul statelor de a interveni cu reglementari proprii pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general, cum este și cea cuprinsă în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, este recunoscut chiar în art. 1 alin. 2 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, iar reclamanții nu dețin un bun sau o speranță legitimă care să se bucure de protecția art. I alin. I din acest protocol, invocat prin acțiune.

În jurisprudența Curții Europene obligatorie pentru instanțele naționale s-a reținut constant că nu există bun actual atâta timp cât o instanță internă sau o autoritate administrativă nu a recunoscut fostului proprietar în mod definitiv dreptul la restituirea imobilului, iar o creanță a acestuia nu poate fi considerată speranță legitimă, decât atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, de exemplu, atunci când este confirmată printr-o jurisprudență bine stabilită a instanțelor, ceea ce nu este cazul raportului conflictual dedus judecații în prezenta cauză.

Față de cele învederate, recurentul solicită să se constate că hotărârea este în principal nemotivată în ceea ce privește soluția constatării dreptului reclamantului la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce s-a aflat la adresa din .. 44, sector 6, București în cuantum de 312.285 lei, instanța făcând o gravă confuzie în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pârâtul putând doar să propună măsuri reparatorii prin echivalent.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă.

În dovedirea susținerilor, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Prin recursul formulat, S. R., prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor învederează următoarele critici:

Prima critică se refera la faptul că instanța, în mod greșit, a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii în condițiile în care, după adoptarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005, stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii revine Comisiei Centrale, prin evaluatorii desemnați de către aceasta în cadrul procedurii administrative prevăzută de acest act normativ amintit.

Potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, va fi atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Așadar, după . acestui act normativ (Legea nr. 247/2005), contravaloarea pretențiilor de restituire în echivalent nu va mai fi stabilită în cursul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, ci după parcurgerea procedurii reglementate în cuprinsul titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Recurentul învederează faptul că pretențiile de restituire în echivalent, respectiv stabilirea contravalorii acestora se realizează în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (deci existența și întinderea drepturilor la restituire este cea recunoscută în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001).

Recurentul arată că nici o altă entitate/instanță judecătorească nu se poate substitui acestor atribuții stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit.

În aceste condiții, apreciază că instanța a pronunțat o hotărâre cu depășirea atribuțiilor sale (cazul prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul de procedură civilă).

Se susține că adoptarea Legii nr. 247/2005 nu este lipsită de semnificație, întrucât, adoptarea acestui act normativ a scindat procedura stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent (cu referire la despăgubiri) în două etape distincte, egal obligatorii:

1. cea prevăzută de Legea nr. 10/2001 al cărei punct final (în cazul în care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită și au fost excluse celelalte măsuri reparatorii prevăzute de lege – regula restituirii în natură și celelalte subsidiare și alternative, prin echivalent – compensare cu alte bunuri sau servicii), îl reprezintă decizia sau dispoziția motivată cu propunerea de acordare a despăgubirilor, emisă în procedura administrativă ori în cea judiciară și

2. procedura derulată sub imperiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005 de stabilire și plată, în condițiile acestui act normativ, a despăgubirilor ce urmează a se converti în titluri de despăgubire (dat fiind ca efectele OUG nr. 81/2007 sunt în prezent suspendate pentru o perioada de 2 ani prin OUG nr. 62/2010), cu efect pentru despăgubirile de până în 500.000 lei, dacă persoana îndreptățită optează pentru încasarea unei sume în numerar, în aceasta limită.

Procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată îndată ce procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite fiind de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor art. 16 alin. 21 din Titlul VII.

Procedura administrativă amintită prevede emiterea titlului de despăgubire de către Comisia Centrală, iar ulterior formularea unei opțiuni de către titularul titlului de despăgubire, potrivit art. 181 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Or, în cazul de față, Tribunalul București, în mod greșit a obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită o dispoziție motivată cu propuneri de măsuri reparatorii în echivalent, sub formă de despăgubiri bănești, în condițiile în care numai după emiterea titlului de despăgubire de către Comisia Centrală titularul acestuia va putea opta pentru valorificarea acestui titlu fie prin plata în numerar fie prin acțiuni la Fondul Proprietatea.

În aceste condiții, recurentul apreciază că instanța de judecată a interpretat în mod greșit dispozițiile legale în vigoare și a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii (cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă).

A doua critică se referă modalitatea de calcularea a cuantumului despăgubirilor prin raportul de expertiză efectuat în cauză cu nerespectarea standardelor Internaționale de Evaluare.

În drept, recurentul a invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, art. 299, 304 pct. 4, 304 pct. 9, 304¹ din Codul de procedură civilă, Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubiri lor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În dovedirea susținerilor, nu a solicitat încuviințarea niciunui mijloc de probă.

În faza procesuală a recursului nu a fost administrat niciun mijloc de probă.

Analizând recursurile declarate în cauză, din prisma criticilor formulate și a motivelor de recurs invocate de către M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, respectiv dispozițiile art.304 pct.4 și 9 din Codul de Procedură Civilă, se constată că sunt fondate numai criticile care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, pentru următoarele considerente:

Prima critică formulată de către M. București prin Primarul General, în cuprinsul motivelor de recurs referitoare la nemotivarea hotărârii pronunțate de către prima instanță, este nefondată, având în vedere că sentința atacată respectă dispozițiile art.261 din Codul de Procedură, cuprinzând argumentele și raționamentul juridic care a determinat soluția pronunțată și menționată în dispozitiv, așa cum rezultă din filele 2-3 ale hotărârii.

Faptul că recurentul este nemulțumit de soluția pronunțată de către prima instanță nu echivalează cu lipsa motivării de natură a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.5 din Codul de Procedură Civilă.

Pentru considerentele expuse, va constata că este nefondată prima critică formulată.

Cu privire la cea de-a doua critică formulată de către recurentul M. București prin Primarul General referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, instanța de recurs constată că această critică este menționată și în cuprinsul recursului formulat de către S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, fiind prima critică a acestuia.

Pe cale de consecință, instanța de recurs va analiza împreună criticile formulate de către cei doi recurenți, pe care le consideră întemeiate, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de către intimații-reclamanți s-a solicitat să se constate că au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, . nr. 19, sector 3, în contradictoriu cu primul pârât, stabilirea măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului în contradictoriu cu a doua pârâtă și obligarea primului pârât la plata cheltuielilor de judecată, în drept fiind invocate prevederile Legii nr. 10/2001, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și Legea nr. 247/2005.

Prima instanță s-a pronunțat pe toate capetele de cerere formulate și a analizat temeinicia notificării nr.940/2001 formulate de către intimații-reclamanți din prisma dispozițiilor Legii nr.10/2001, statuând asupra calității de persoană îndreptățită în raport de dispozițiile art.3 și 4 din Legea nr.10/2001, în forma în vigoare la data de 25.11.2010, asupra calității de proprietar cu privire la imobilul naționalizat și cu privire la împrejurarea dacă imobilul se încadrează în obiectul de reglementare a dispozițiilor art.1 și 2 din Legea nr.10/2001.

După ce prima instanță, a statuat că imobilul a fost preluat abuziv, intimații-reclamanți au calitatea de persoane îndreptățite, a apreciat, în conformitate cu dispozițiile art.7 din Legea nr.10/2001 în forma în vigoare la data de 25.11.2010, dacă există posibilitatea restituirii în natură sau acordarea de măsuri reparatorii.

Prima instanță, în conformitate cu art.7, 10 și 11 din Legea nr.10/2001, a constatat că suprafața de teren nu poate fi restituită în natură, fiind afectată de lucrări de utilitate publică și a dispus obligarea M. București, prin Primarul General să emită o dispoziție prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii. Prima instanță a dispus ca măsurile reparatorii să fie stabilite potrivit evaluării efectuată prin raportul de expertiză întocmit de către expertul Barad M..

Instanța de recurs constată că prima instanță a respectat decizia în interesul legii nr.XX/2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece a soluționat pe fond notificarea formulată și, în consecință, a statuat asupra calității de persoană îndreptățită, asupra calității de proprietar a autorilor intimaților-reclamanți și asupra modalității de repararea, respectiv prin natură sau prin echivalent, soluționând cererea dedusă judecății în întregime.

Însă, prin stabilirea cuantumului despăgubirilor în funcție de raportul de expertiză efectuat în cauză au fost eludate dispozițiile art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, precum și decizia în interesul legii nr. 20, nr.52/2007 și nr.27/2011 pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, conform deciziei nr. XX/2007 a pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit obligația instanței de judecată de a soluționa fondul notificării, adică de a se pronunța cu privire la calitatea de persoană îndreptățită, posibilitatea de restituire în natură sau în echivalent și obligativitatea unității deținătoare de a înainta propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent. Obligația instanței de judecată de a soluționa pe fond notificarea, în cazul refuzului unității deținătoare, întemeiată în drept pe decizia nr. XX/19.03.2007 nu se confundă însă cu obligația instanței sesizată cu o astfel de cerere de a stabili întinderea despăgubirilor și de a le acorda efectiv prin hotărâre.

În cazul unei astfel de contestații, instanța poate stabili numai existența dreptului de despăgubire, nu și întinderea acestuia.

Prima instanță trebuie să aibă în vedere și obligativitatea deciziei nr. 52/2007, pronunțată ulterior decizia nr. XX/19.03.2007 prin care s-a stabilit că: "deciziile sau dispozițiile, care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, atât timp cât acestea au fost investite cu o cale de atac legal exercitată” în raport de prevederile art. 24 (26) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.

De asemenea, instanța de recurs va invoca și decizia în interesul legii nr.27/2011, prin care se statuează că: „ 1.acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului român de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuală pasivă. 2. Acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile”.

Instanța de recurs, în majoritate, învederează că, în cuprinsul considerentele deciziei în interesul legii menționate, s-a reținut că „prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o . modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora. Astfel, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor. Cu privire la acest aspect trebuie subliniat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunțată în recenta Cauză M. A. și alții împotriva României (paragraful 115)”.

În raport de deciziile în interesul legii menționate, instanța de recurs în majoritate, reține că prin adoptarea Legii nr. 247/2005 procedura de restituire a imobilelor naționalizate a fost scindată în două etape distincte obligatorii:

Procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată, de îndată ce procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite fiind de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor art. 16 alin. 21 din Titlul VII.

În cazul de față, Tribunalul București, în mod greșit a obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită o dispoziție motivată cu propuneri de măsuri reparatorii în echivalent, sub formă stabilirii cuantumului exact al despăgubirilor bănești, în condițiile în care numai după emiterea titlului de despăgubire de către Comisia Centrală titularul acestuia va putea opta pentru valorificarea acestui titlu fie prin plata în numerar fie prin acțiuni la Fondul Proprietatea.

Instanța de recurs învederează că există obligativitatea de a respecta procedura de plată a despăgubirilor reglementată de dispozițiile Legii nr.247/2005.

Ca efect al sentinței pronunțate de către Tribunalul București s-a născut, în mod

efectiv, un drept de creanță în patrimoniul intimaților-reclamanți Obertin A., Obertin M., Obertin F. și Obertin N.., în temeiul Legii nr.10/2001. În lipsa soluționării cauzei, de către Tribunalul București, reclamanții nu puteau invoca nici un drept de creanță, ci doar dreptul de a le fi analizată temeinicia notificării depuse. Modalitatea de valorificare a acestui drept de creanță se poate realiza în condițiile art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005.

Astfel, instanța de recurs, în majoritate, învederează că a fost stabilit dreptul părții la obținerea măsurilor reparatorii prin echivalent, ca o consecință a imposibilității de restituire în natură a imobilului preluat abuziv, însă cuantumul despăgubirilor nu se va calcula de către instanța de judecată, ci de către autoritățile abilitate.

De asemenea, instanța de recurs, în majoritate, învederează că nu se încalcă părții dreptul de acces la un tribunal, care este protejat prin art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece instanța de judecată a statuat asupra temeiniciei cererii formulate, a stabilit că reclamanții au dreptul la despăgubiri și că acestea vor fi acordate în condițiile legii speciale.

Chiar dacă nu se stabilește suma exactă, acest drept stabilit intră sub incidența art.1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prezenta hotărâre recunoaște în patrimoniul intimaților -reclamanți Obertin A., Obertin M., Obertin F. și Obertin N. un interes patrimonial (drept de creanță) apărat de art.1 din Protocolul 1, iar neexecutarea acesteia ar putea constitui o ingerință, în sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol ( în acest sens s-a pronunțat și CEDO-paragraful 180 și 182 din cauza M. A. și alții împotriva României).

Nestabilirea cuantumului exact al despăgubirii nu poate fi considerată o nesoluționare pe fond a cauzei, deoarece indicarea acestuia reprezintă o operație, care a fost stabilită de către legiuitor în sarcina Comisiei de Stabilire a Despăgubirilor.

Posibilitatea statului de a reglementa această modalitate de stabilire a despăgubirilor este recunoscută de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind reiterată în cauza M. A. și alții împotriva României (paragrafele 162-169), prin care se recunoaște posibilitatea statelor membre de a adopta măsurile legislative necesare pentru stabilirea despăgubirilor, aferente imobilelor naționalizate.

Stabilirea despăgubirilor de către Comisia din cadrul Secretariatului General se circumscrie dreptului statului de a reglementa o anumită modalitate de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Oricum, ca urmare a modificărilor aduse Legii nr.247/2005, se constată că reclamanții au posibilitatea, în conformitate cu art.18/1 din Titlul VII, să obțină titluri de plată în numerar până la concurența sumei de 500.000 lei. Dacă valoarea imobilului naționalizat depășește suma de 500.000 ron, pentru diferență se pot obține titluri de despăgubire, constând în acțiuni emise la Fondul Proprietatea. Se învederează că, în prezent, Fondul Poprietatea a fost listat la bursă.

De asemenea, Curtea, în majoritate, învederează că procedura de valorificare a dreptului de creanță trebuie urmată cu respectarea dispozițiilor legale, așa cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa recentă

În acest sens a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza M. împotriva României care a învederat în paragrafele 31-32 că reclamantul avea obligația să urmeze procedura instituită de legislația internă, respectiv Legea nr.247/2005, în vederea obținerii despăgubirilor, parțial în numerar, parțial în acțiuni la Fondul Proprietatea.

În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia civilă nr.99/2009, a învederat că „Urmare a modificărilor și completărilor aduse Legii nr.10/2001, prin Legea nr.247/2005, entitățile deținătoare nu mai au competența de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci de a emite o decizie cu propunerea acordării de măsuri reparatorii în situația îndeplinirii condițiilor legale și depunerii actelor doveditoare, conform dispozițiilor art.29 alin.(3) din Legea nr.10/2001 republicată.Dispozițiile legale menționate sunt exprese și în ceea ce privește modalitatea de acordare și stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii, această competență revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, care va emite la finalul procedurii o decizie ce va cuprinde și cuantumul despăgubirilor ce vor consta în titluri de despăgubiri”, precum și decizia civilă nr.8327/15.10.2009, pronunțată de către Înalta Curte de Casație.

Având în vedere toate considerentele expuse, instanța de recurs, în majoritate, va constata că sunt fondate criticile formulate de către ambele recurente cu privire la aplicarea greșită a dispozițiilor art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat de către recurentul S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, instanța de recurs constată că reprezintă critici referitoare la modalitatea de efectuare a raportului de expertiză, care nu mai relevanță în cauză, în raport de considerentele menționate anterior.

Pentru motivele expuse, considerând întemeiate criticile referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea, în conformitate cu art.312 din Codul de Procedură Civilă, va admite recursuri formulate de recurenții-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr. 1886/07.11.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ /2009, în contradictoriu cu intimații-reclamanți Obertin A., Obertin M., Obertin F. și Obertin N., va modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că va obligă M. București să emită o dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și va respinge capătul II de cerere având ca obiect stabilirea măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului în contradictoriu S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, ca neîntemeiat. De asemenea, va menține celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la obligația M. București prin Primarul General de a emite o dispoziție motivată cu propuneri de măsuri reparatorii în echivalent, sub formă de despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 2500 mp, situat în București, . nr. 13, sector 3.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În majoritate:

Admite ambele recursuri formulate de recurenții-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr. 1886/07.11.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._ /2009, în contradictoriu cu intimații-reclamanți Obertin A., Obertin M., Obertin F. și Obertin N..

Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:

Obligă M. București să emită o dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Respinge capătul II de cerere, ca neîntemeiat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09.03.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

Z. D. C. M. S.

GREFIER,

D. L.

^{Red. ZD}

^{Tehnored. PS 2 ex.}

^28.03.2012

^{Jud. fond: C. T.}

Cu opinia separată a doamnei judecător A. G. G., în sensul: admite recursurile, casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare.

Irevocabilă.

Prin sentința civilă nr. 1886/07.11.2011 pronunțată în dosarul nr._ 72010 de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții O. A., O. M., O. F. și O. N., în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a fost obligat pârâtul M. București, prin Primarul General să emită o dispoziție motivată cu propuneri de măsuri reparatorii în echivalent, sub formă de despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 2500 mp, situat în București, . nr. 13, sector 3, potrivit evaluării în sumă de 2.545.599,38 RON (618.750 euro) făcută prin expertiză imobiliară întocmită de expert Barad MoreI, precum și la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 11.05.2010 pe rolul Tribunalului București, reclamanții O. A., O. M., O. F. și O. N. au chemat în judecată pe pârâții M. București prin Primarul General și S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și au solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, . nr. 19, sector 3, în contradictoriu cu primul pârât, stabilirea măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului în contradictoriu cu a doua pârâtă și obligarea primului pârât la plata cheltuielilor de judecată, în drept fiind invocate prevederile Legii nr. 10/2001, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și Legea nr. 247/2005.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții sunt moștenitorii defunctului O. D., decedat la data de 27.11.1991, conform certificatului de moștenitor nr. 54/1.04.1998, fiecăruia revenindu-i câte 1/4 din masa succesorală.

Pârâtul S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Instanța a considerat ca fiind tardiv formulată cererea precizatoare depusă la dosar de către reclamanți la data de 29.11.2010, în raport de prevederile art. 132 Cod procedură civilă.

autorul reclamanților – defunctul O. D. a dobândit în proprietate terenul în suprafață de 2500 mp, situat în București, . nr. 19, sector 3, potrivit actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 5615/13.02.1947, imobilul trecând ulterior în proprietatea statului în temeiul actului de donație autentificat sub nr. 8505/31.10.1968 în vederea construirii Cartierului Titan.

Prin sentința civilă nr. 9776/15.11.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General a fost admisă de instanță și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație nr. 8505/11.10.1968 autentificat de Notariatul de Stat Sector 4 București, această hotărâre rămânând definitivă prin neapelare.

Reclamanții sunt moștenitorii legali ai defunctului O. D. decedat la data de 17.11.1991, așa după cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 54/01.04.1998 emis de BNP, în calitate de descendenți, fiecăruia revenindu-i o cotă de 1/4 din masa succesorală.

Prin raportul de expertiză imobiliară întocmit de expert tehnic Barad MoreI se concluzionează în sensul că terenul în litigiu în suprafață de 2500 mp nu poate fi restituit în natură întrucât este afectat de lucrări de utilitate publică și că valoarea de piață este de 618.759 euro, respectiv_,38 RON.

Împotriva acestei decizii s-a declarat recurs la 11.01.2011 de către M. București, prin Primarul General și la 20.01.2011 de către S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu respectarea termenului prevăzut de art. 301 Cod procedură civilă, sentința fiind comunicată recurenților la 29.12.2011, respectiv la 24.01.2012 conform dovezilor de comunicare aflate la filele 222 și 217 dosar fond.

Cererile de recurs sunt scutite de plata taxei de timbru, conform dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că prin acțiunea introdusă la 11.05.2010, reclamanții O. A., O. M., O. F. și O. N. au solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța, în contradictoriu cu M. București, prin Primarul General și S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să dispună acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, . nr. 19, sector 3, în contradictoriu cu M. București, prin Primarul General și stabilirea măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului, în contradictoriu cu S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor.

La termenul din 29.11.2010, reclamanții au depus o precizare a obiectului cererii de chemare în judecată, solicitând constatarea calității acestora de persoane îndreptățite în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri la valoarea de piață și stabilirea echivalentului măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului în funcție de standardele internaționale de evaluare.

În raport cu această precizare, consider că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra obiectului cererii formulată de reclamanți, ipoteză care atrage incidența dispozițiilor art. 312 alin. 3 raportat la art. 5 Cod procedură civilă.

Prin urmare, opinez în sensul admiterii recursurilor, casării sentinței civile nr. 1886 din 07.11.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă și trimiterii cauzei spre rejudecare la același tribunal, urmând ca primul capăt din cererea precizatoare, respectiv constarea calității reclamanților de persoane îndreptățite în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent să fie soluționat în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primarul General – unitatea notificată, iar cel de-al doilea capăt de cerere privind stabilirea echivalentul măsurilor reparatorii la valoarea de piață a imobilului, în funcție de standardele internaționale de evaluare să fie soluționat în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei nr. 27 din 14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. 28/2011, constatarea nefuncționalității Fondului Proprietatea în cadrul numeroaselor hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze împotriva României nu poate atrage calitatea procesuală pasivă a S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice în cadrul contestației întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată. Procedura în fața Fondului Proprietatea este o procedură execuțională care intervine după ce dreptul este stabilit prin decizia Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor sau hotărârea instanței.

Prin urmare, rezultă că instanța poate stabili în mod direct în contradictoriu cu S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, echivalentul măsurilor reparatorii la valoarea de piață stabilit în speță prin raportul de expertiză întocmit de ing. Barad M. la 618.650 euro, după stabilirea calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii și având în vedere că până în prezent nu a fost emisă o dispoziție în acest sens. Întocmirea dispoziției ce va fi emisă pe cale administrativă de către Comisie, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 va avea în vedere această valoare.

JUDECĂTOR,

A. G. G.

Red. AGG

Tehnored. PS 2 ex.

23.04.2012

← Reziliere contract. Decizia nr. 681/2013. Curtea de Apel...		Obligaţie de a face. Decizia nr. 434/2012. Curtea de Apel... →

Pretenţii. Decizia nr. 485/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 485/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI