Pretenţii. Decizia nr. 107/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 107/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 107/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.107 A
Ședința publică de la 15 aprilie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - L. C.
Pe rol se află pronunțarea apelului formulat de apelanta-pârâtă P. A. M., împotriva sentinței civile nr.471 din 09.03.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._/3/2007, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. G..
Cauza are ca obiect – pretenții.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 8 aprilie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitatea intimatei-reclamante să depună concluzii scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 15 aprilie 2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 01.11.2007, reclamanta I. G. a solicitat obligarea pârâtei P. A. M. la plata sumei de 153.000 Euro în echivalent lei la data plății, reprezentând împrumut nerestituit, acordat în mai multe rânduri, de-a lungul anilor 2000 – 2006 și pentru care pârâta s-a obligat să-l restituie cel mai târziu la 31.03.2007, conform declarației semnată de aceasta și atestată de avocat.
Prin întâmpinare, pârâta neagă primirea împrumutului, arătând că a fost indusă în eroare atunci când a semnat declarația, care este rezultatul vicierii consimțământului său.
De asemenea, pârâta a invocat excepția prescripției extinctive pentru sumele împrumutate între anii 2000 – 2006, în condițiile în care declarația, deși este dată în 17.10.2006, se referă la sume care ar fi fost împrumutate în 2000 – 2006.
La 29.04.2009 pricina a fost suspendată până la soluționarea unei acțiuni în anulare pentru dol și violență, introdusă de către pârâta din prezenta cauză cu privire la declarația pe care se fundamentează acțiunea de față.
Prin sentința civilă nr. 471/09.03.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a admis acțiunea formulată de reclamanta I. G., dispunând pe cale de consecință, obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 153.000 euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând împrumut nerestituit, precum și la plata sumei de 10.605 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că în cuprinsul declarației atestată cu nr.35/17.10.2006 de către avocat I. C. R., pârâta face referire la primirea sumei de 153.000 Euro cu titlu de împrumut în perioada anilor 2000 – 2006, în condițiile în care acțiunea este introdusă la data de 16.11.2007.
Cu toate acestea, nu se pune problema prescrierii dreptului la acțiune pentru sumele acordate cu împrumut anterior datei de 16.11.2004, din cel puțin trei considerente.
În primul rând, termenul de prescripție nu începe să curgă de la data acordării împrumutului (fie și anterior datei de 16.11.2004) ci de la data scadenței acestuia, conform art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958, respectiv de la data termenului stabilit pentru restituire.
Întrucât, după cum nu există înscrisuri mai vechi între părți care să fi atestat fiecare sumă împrumutată în parte, data fiecărui împrumut, precum și scadența fiecăruia, singura probă cu relevanță devine declarația întocmită la 17.10.2006 în prezența avocatului și atestată de acesta, prin care se recunoaște și se stabilește scadența pentru data de 31.03.2007, dată în raport de care nu a operat prescripția; în orice caz, dacă ar fi existat alte scadențe, anterioare, în virtutea convențiilor încheiate între 2000 – 2006, sarcina probei în susținerea excepției revenea pârâtei.
În al doilea rând, declarația din 17.10.2006, care are inclusiv o funcție recognitivă pentru împrumuturile acordate între 2000 și 2006, poate ea însăși să ateste împrejurarea că pârâta și-a asumat obligația de a restitui suma menționată în cuprinsul său, obligație eficace indiferent dacă este considerată a fi aceeași care a decurs din împrumuturile mai vechi, și indiferent dacă este tratată ca o obligație nouă, ca formă de îndeplinire a obligației imperfecte rămasă în urma eventualei prescrieri a obligațiilor de restituire anterioare lunii noiembrie 2004.
În al treilea rând recunoașterea făcută în cuprinsul declarației are și rolul de a întrerupe eventuala prescripției ce ar fi curs până la acel moment pentru sumele împrumutate, în condițiile art. 16 lit. a din Decretul 167/1958.
În concluzie, declarația atestată cu nr. 35/17.10.2006 de către avocat I. C. R. constată o obligație eficace, scadentă la 31.03.2007, astfel încât excepția prescripției a fost respinsă
În fond, prima instanță a constatat că în conformitate cu declarația atestată cu nr.35/17.10.2006 de către avocat I. C. R., pârâta s-a obligat să îi restituie reclamantei suma de 153.000 euro primită cu titlu de împrumut, cel mai târziu până la 31.03.2007, în cinci rate lunare egale de 30.600 euro, sumă cu privire la care pârâta nu a făcut dovada plății.
Totodată, tribunalul a reținut că pârâta a înțeles să formuleze pe cale separată o acțiune în anularea declarației de care se prevalează reclamanta, acțiune în cadrul căreia s-a invocat dolul și violența, și care a fost anulată ca netimbrată prin sentința civilă nr.199/2010 a Tribunalului București, Secția a III a Civilă, definitivă prin nerecurarea deciziei civile nr.227A/03.03.2011 a Curții de Apel București, Secția a III a Civilă.
În raport de cele sus expuse, coroborând cele constatate prin înscris (înscris a cărui anulare nu a fost obținută de către pârâtă), cu prezumțiile ce se pot trage din neprezentarea pârâtei la interogatoriu, în condițiile în care a fost citată cu mențiunea de a se prezenta personal, citația a fost primită de mama sa, iar anterior, pe parcursul procesului, pârâta înțelesese să își facă apărări, ceea ce face pe deplin aplicabil art.225 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut că acțiunea este întemeiată și că reclamanta a împrumutat pârâtei o sumă de 153.000 euro cu scadență la 31.03.2007 și care nu a fost restituită, în baza art.1073 cod civil și art.1584 Cod civil a admis-o și a obligat pârâtă să plătească reclamantei suma pretinsă.
De altfel, nici în prezenta cauză nu s-au făcut propriu-zis dovezi în sprijinul apărărilor pârâtei referitoare la pretinsul dol și trebuie precizat că, la interogatoriul luat din oficiu reclamantei, acesta a oferit justificări verosimile cu privire la faptul că a avut posibilitatea de a împrumuta pârâtei respectiva sumă și pentru neîntocmirea unor înscrisuri în momentul acordării acestor împrumuturi; trebuie observat că tot reclamanta este cea care a solicitat inclusiv sprijinul organelor penale pentru a-și recupera banii, nefiind de omis nici împrejurarea că reclamanta mai încheiase cu pârâta și un contract de rentă viageră, dându-i acesteia 100.000 euro în schimbul plății periodice a unei rente, aspect de natură să pună mai bine în lumină contextul în care a fost acordat și împrumutul (a se vedea și soluțiile pronunțate în penal).
În baza art.274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată avansate de către reclamantă constând în onorariu de avocat în cuantum de 10.000 lei și taxă de timbru în sumă de 605 lei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta A. M. P., solicitând admiterea apelului cu consecința schimbării în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 08.04.2013, apărătorul apelantei – pârâte depune la dosar cererea acesteia de renunțare la judecarea cererii de apel.
Reținând că renunțarea la judecată este inclusă în categoria actelor procedurale de dispoziție ale părților în procesul civil, acte care pot fi făcute oricând în cursul procesului, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, că, în cauza dedusă judecății, sunt îndeplinite condițiile legale, existând, în momentul renunțării, atât capacitatea procesuală de a dispune, cât și o cerere semnată de apelantă și depusă de apărătorul acesteia, Curtea, în temeiul art.246 Cod procedură civilă, va lua act de această manifestare de voință a apelantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act că apelanta – pârâtă P. A. M. cu domiciliul în București, ., ., . sector 3 și cu domiciliul ales în București, ..26, ., sector 2, renunță la judecarea cererii de apel formulată împotriva sentinței civile nr.471 din 09.03.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2007, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. G. cu domiciliul în București, ..2, ., ., sector 3.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
D. A. B. I. B.
GREFIER
L. C.
Red. D.A.B.
Tehnored. C.S.
Ex.4/29.04.2013
T.B.Secția a IV-a Civilă – L.E.F.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 434/2012. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 430/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
