Legea 10/2001. Decizia nr. 1589/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1589/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-10-2013 în dosarul nr. 1589/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1589
Ședința publică de la 15.10.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
JUDECĂTOR - G. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenții – reclamanți M. N., S. O., P. V., împotriva sentinței civile nr.188 din data de 30.01.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. G., P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Obiectul pricinii – Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat P. Toia, în calitate de reprezentant al recurentului M. N. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București (pe care o depune) și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimaților – pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. G., P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, lipsind recurenții – reclamanți S. O., P. V. reprezentantul intimatului – pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, susțin că nu mai au de formulat alte cereri, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul – reclamant M. N., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, sub aspectul capătului de cerere ce a fost respins de tribunal, prin care s-a solicitat înaintarea dosarului administrativ direct Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
În opinia sa, în mod greșit a fost respins acest capăt de cerere, în raport de dispozițiile legale la momentul soluționării apelului, cât și în prezent, în situația în care potrivit Legii nr. 165/2013 dosarul administrativ trebuie înaintat direct Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în vederea derulării procedurii de stabilire a măsurilor compensatorii conform noilor reglementări.
De asemenea, solicită admiterea recursului formulat de către reclamanții S. O., P. V..
Solicită cheltuieli de judecată, în cuantum de 300 lei, potrivit chitanței nr. 837 din data de 14.10.2013, pe care o depune.
Intimatul – pârât M. BUCUREȘTI PRIN P. G., prin consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București - Secția a V-a Civilă sub nr._, la data de 04.08.2011, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din 31.05.2012 (fila 81), reclamanții M. N., S. O. și P. V. au chemat în judecată pe pârâții M. București, prin P. G., P. G. al Municipiului București și S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța: să constate că reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent, constând la valoarea de piață, potrivit standardelor internaționale de evaluare, în conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001, pentru imobilul situat în București, . Sector 6, compus din teren în suprafață de 300 mp și construcția aferentă, formată din 4 camere și un hol; să oblige pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata de despăgubiri egale cu valoarea de piață a imobilului, potrivit standardelor internaționale de evaluare; în subsidiar, pentru ipoteza în care instanța apreciază că trebuie parcursă procedura instituită de Legea nr.247/2005, s-a solicitat obligarea Municipiului București la emiterea dispoziției cu propunerea acordării acestor măsuri reparatorii prin echivalent, în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii definitive, și la transmiterea dosarului de notificare direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; obligarea pârâtului M. București, prin P. G., în solidar cu P. G. al Municipiului București, la plata de daune interese pentru refuzul nejustificat de a soluționa notificarea.
În fapt, reclamanții și-au motivat cererea arătând că, prin notificarea din 27.08.2001 transmisă prin executor judecătoresc, au solicitat Primăriei Municipiului București restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ..34 Sector 6, preluat abuziv de S. român. Autorii reclamanților au dobândit terenul în suprafață de 300 mp prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub număr 3248/ 06.0._ de Tribunalul I. - Secția notariat, iar pe acest teren au edificat ulterior o construcție. Autorii reclamanților au fost înscrii la organul fiscal cu terenul și construcția susmenționate începând cu anul 1952.
S. român a preluat acest imobil după cum urmează: cota de 1/8 aparținând reclamantului S. O. a fost preluată prin decizia nr. 1680/13.09.1983, în baza Decretului nr.223/1974, iar preluarea de la reclamanții M. N. și P. V. a cotelor de 6/8 și, respectiv 1/8, s-a făcut în baza Decretului nr.463/30.12.1984, în tabelul anexă la poziția 156 fiind menționate terenul de 323 mp și construcția în suprafață de 117,37 mp.
Pentru imobilul astfel preluat, au fost acordate despăgubiri de_ lei reclamantului M. N. și 9924 lei reclamantei P. V., iar cota de 1/8 preluată de la reclamantul S. O. a fost evaluată doar la suma de 9.166 lei.
Până în prezent, Primăria Municipiului București nu a dat o soluție la notificarea formulată de reclamanți în baza Legii nr.10/2001, deși nu a adus la cunoștința notificatorilor că ar trebui completată documentația aferentă. Astfel, conform deciziei nr.XX/2007 dată de Î.C.C.J. în recursul în interesul legii, reclamanții au acces la justiție, pentru soluționarea notificării susmenționate.
Solicitarea de a se stabili valoarea de piață a imobilelor preluate abuziv este întemeiată pe dispozițiile art. 10 alin.8 din Legea nr.10/2001, după cum rezultă și din art.1 Primul protocol adițional CEDO, art.44, art.20 alin.2) din Constituția României.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001, deciziile nr.XX/2007 și nr.33/2008 ale Î.C.C.J., art.998-art.999 și art.1073-1075 Cod civil, art.6 din Legea nr. 213/1998, art.25 și art.6 CEDO, Hotărârea pilot A. contra României.
La termenul de judecată din data de 22.11.2012 ( fila 247), reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că renunță la judecata capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului M. București, prin P. G., în solidar cu P. G. al mun.București, la plata de daune interese pentru refuzul nejustificat de a soluționa notificarea.
Prin încheierea de ședință din data de 22.11.2012( fila 247), instanța a luat act de renunțarea la judecată.
Deși legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare și nu au propus probe în apărare.
Prin sentința civilă nr.188 din 30.01.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis, în parte, acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanții M. N., S. O. și P. V., iar pe cale de consecință, în soluționarea notificării nr.1428/27.08.2001 ce formează obiectul dosarului administrativ nr._ constituit în baza Legii nr.10/2001, a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în M. București, ..34 sector 6, în prezent Parcul Crângași, a obligat pârâtul M. București prin P. G. să emită o dispoziție motivată pentru soluționarea notificării susmenționate, cu privire la imobilul în litigiu, format din teren în suprafață de 372,46 mp. și construcție cu suprafață utilă de 102,84 mp, prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate conform art.16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și, pe cale de consecință, a respins, în rest acțiunea, ca nefondată și a obligat pârâtul M. București, prin P. G., să plătească reclamanților cheltuieli de judecată în cuantum de 1800 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit notificării nr.1428/27.08.2001, comunicată prin intermediul executorului judecătoresc V. P. (fila 91), reclamanții M. N., S. O. și P. V. (fostă S.) au solicitat primăriei Municipiului București ca, în baza legii nr.10/2001 să dispună restituirea în natură a imobilului situat în București, . sector 6 (fost sector 7), iar în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură, să dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.
În baza acestei notificări s-a constituit dosarul administrativ nr._, conform Legii nr.10/2001, iar până în prezent nu s-a pronunțat în acest dosar o decizie/dispoziție motivată.
Potrivit deciziei nr.XX/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, în aplicarea dispozițiilor art.26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Soluționarea pe fond a notificării presupune verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr.10/2001, respective: depunerea notificării în termenul prevăzut de art.22 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost prelungit succesiv prin OUG nr.109/2001 și prin OUG 145/2001;calitatea imobilului de a fi preluat abuziv, în sensul art.2 și art.6 din Legea nr.10/2001, cu raportare la art.8 și art.11 din aceeași lege; calitatea de persoană îndreptățită, respective proprietarul la data preluării ori moștenitorii legali sau testamentari ai persoanei fizice îndreptățite, potrivit art.3 și art. 4 din Legea nr.10/2001; posibilitatea restituirii în natură, cu respectarea dispozițiilor art.7 din Legea nr.10/2001.
În speță, notificarea formulată în baza Legii nr.10/2001 privește imobilul situat în București ..34 sector 6 (fost sector 7).
Terenul de 300 mp., loc de casă, a fost cumpărat de soții P. U. și N. P. U., în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub număr nr.3248/06.02.1932 de Tribunalul I.-Secția Notariat și transcris în registrul de transcripțiuni la data de 6 februarie 1932 (10).
Pe terenul susmenționat, soții cumpărători au edificat o construcție, menționată în procesul-verbal din 17 mai 1950 întocmit pentru constatarea și evaluarea averii rămase de pe urma defunctului P. U. (fila 32), compusă din construcție din paiantă de 37 mp și magazie de 21 mp.Din același înscris, rezultă că numitul P. U. a decedat la data de 08 martie 1950, iar de pe urma acestuia au rămas ca moștenitori N. U., în calitate de soție, și G. S., în calitate de fiică.
Construcția și terenul au fost impuse începând cu anul 1952, pe numele U. N., astfel cum rezultă din adresa nr.4072/05.05.2004 emisă de Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale al Sectorului 6 (fila 14).
Ulterior, pe numele N. U. a fost emisă autorizația pentru executare de lucrări nr.16M/ 14 iunie 1968, în vederea extinderii construcției din București, ..34 Sector 7.
La data de 23 august 1968 a decedat coproprietara G. S., iar de pe urma acesteia au rămas ca moștenitori reclamanții, în calitate de copii, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor depus la fila 41 dosar, dobândind fiecare câte 1/3 din cota de 3/8 din imobilul în litigiu, care revenise mamei lor în calitate de moștenitoare a defunctului P. U..
În baza acului de donație autentificat sub nr.851/6 februarie 1974 de Notariatul de Stat local al Sectorului 7 București (fila 13), N. U. a donat nepotului său, reclamantul M. N., cota de 5/8 din imobil, din care ½ (4/8) dobândită prin cumpărare și edificare, iar 1/8 dobândită prin moștenire de la defunctul P. U..
Astfel, la nivelul anului 1974, asupra imobilului în litigiu, teren de 300 mp și construcție, erau coproprietari reclamanții M. N.- 6/8 parte (1/8+5/8), S. O.-1/8 parte și P. V. (fostă S.) -1/8 parte, care –au înscris în evidențele organelor fiscale, astfel cum rezultă din adresa nr. 018-6-_/14.02.2006 emisă de Primăria Sectorului 6-Serviciul Public pentru Finanțe Publice Locale8 fila 16).
Ulterior, în baza deciziei de preluare nr.1680/13.09.1983 emisă de Biroul Permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al mun.București, cota de 1/8 din imobil, aparținând reclamantului S. O., a fost preluată de S. român, în baza Decretului nr.223/1974 (fila 15), această cotă fiind evaluată la suma de 9166 lei, în baza procesului-verbal nr.874/16.12.1983 (fila 33, fila 24).
Celelalte cote din imobil, aparținând reclamanților M. N. și P. V., au trecut în proprietatea statului conform procesului-verbal din 09 mai 1985, fiind expropriate în baza Decretului nr.463/1984(fila 24).Cei doi reclamanți figurează în tabelul anexă la decret, la poziția nr.156, cu teren de 323mp, din care construcții în suprafață de 117,37 mp( fila 23). Din adresa nr. 1643/04.09.2009 emisă de . 24), în evidența organelor fiscale figura terenul de 271 mp și pentru atât a fost avizat cuantumul despăgubirilor .Cei doi reclamanți expropriați au primit despăgubiri de_ lei, din care_ lei M. N. și 9924 lei P. V., dar nu s-a indicat instanței o situație a despăgubirilor defalcate pe teren și construcție.
Având în vedere cele de mai sus, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu intră în domeniul de aplicare al Legii nr.10/2001, conform art.2 lit.h) din această lege.
În temeiul art.3 alin.1 lit.a) din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că cei trei reclamanți au calitatea de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de această lege, ei fiind proprietarii la momentul preluării abuzive a imobilului în proprietatea statului, corespunzător cotelor lor de proprietate.
Conform raportului de expertiză topo efectuat în cauză, fostul imobil este afectat de lucrări de utilitate publică și elemente de sistematizare - spații verzi, alee betonată și suprafețe betonate aferente Parcului Crângași și nu există teren liber pe amplasamentul actual al fostului imobil.
Având în vedere dispozițiile art.10 și art.11 din Legea nr.10/2001, s-a reținut de tribunal că nu este posibilă restituirea în natură a acestui imobil. Potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Practica recentă a instanței supreme (decizia 1832/02.03.2011 dată de Î.C.C.J. – Secția Civilă și de proprietate Intelectuală), este în sensul că prevederile speciale care statuează asupra despăgubirilor ce pot fi acordate sunt cele cuprinse în art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 și constau în titluri de despăgubire stabilite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii se face de către Comisia susmenționată, care va ține seama la determinarea întinderii acestora și de despăgubirilor primite, în sensul art.11 alin.7 din Legea nr.10/2001 coroborat cu art.11.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 din 07.03.2007.
În concluzie, în temeiul art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr.XX/2007 dată de Î.C.C.J. în recursul în interesul legii, tribunalul, în soluționarea notificării nr.1428/27.08.2001 ce formează obiectul dosarului administrativ nr._ constituit în baza Legii nr. 10/2001 a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, ..34 sector 6, în prezent Parcul Crângași și a fost obligat pârâtul M. București, prin P. București să emită o dispoziție motivată pentru soluționarea notificării susmenționate, cu privire la imobilul în litigiu, format din teren în suprafață de 372,46 mp și construcție cu suprafață utilă de 102,84 mp, prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri acordate conform art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005 .
Întinderea suprafeței de teren pentru care s-a constatat de către tribunal dreptul la măsuri reparatorii rezultă din raportul de expertiză topo efectuat în cauză de expert M. A., care face parte integrantă din prezenta sentință, și din care rezultă că suprafața reală a terenului preluat de statul român a fost de 372,46 mp, ceea ce înlătură prezumția instituită de art.24 al.1 din Legea nr. 10/2001, în favoarea actului de preluare.
În lipsa unei prevederi expres în legea specială, în temeiul căreia este soluționată pe fond notificarea, tribunalul a apreciat ca nefondată solicitarea de obligare la emiterea dispoziției susmenționate în 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și a respins-o. Totodată, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de obligare a Statului R. la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului, deoarece aceasta ar reprezenta o jurisprudență creată în afara legii, ceea ce ar încălca exigențele de previzibilitate pe care le impune Convenția Europeană.
Potrivit art.21.6 din Norma Metodologică de aplicare a legii nr.10/2001, din 07.03.2007, instituția prefectului exercită un control de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primari, iar potrivit art.16 alin.1 din Capitolul V titlul VII din Legea nr.247/2005, deciziile/dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau, pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, iar dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor .
Din dispozițiile legii speciale nr.247/2005 rezultă că, după emiterea dispoziției motivate de către autoritatea publică locală, urmează etapa centralizării la nivel de prefect, care transmite documentația Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În consecință, a fost respinsă ca nefondată cererea de a obliga pârâtul M. București la transmiterea dosarului administrativ direct către S. român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Împotriva acestei sentințe, la data de 23.04.2013 au declarat recurs reclamanții M. N., S. O. și P. V. care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 22.07.2013.
În motivarea recursului, recurenții – reclamanți au arătat că recursul se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă instanța de fond făcând o greșită aplicare a legii, după cum urmează:
Măsura luată de instanța de fond, de a respinge cererea de obligare a Municipiului București de a înainta dosarul administrativ aferent notificării direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este nelegală, pentru următoarele motive:
- Este adevărat că art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin OUG nr.81/2007, stabilește circuitul dosarelor aferente dispozițiilor emise de primarii unităților administrative deținătoare ale imobilelor preluate abuziv, care nu pot să fie restituite în natură, în sensul că după trecerea termenului de contestație stabilit de art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001, dispozițiile/deciziile împreună cu dosarul aferent se înaintează Instituției Prefectului, în vederea realizării controlului de legalitate, cât și faptul că prefectul, după ce verifică din punct de vedere legal dispozițiile, emite un ordin cu propuneri de acordare de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, pe care îl înaintează pe bază de proces-verbal către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilelor și emiterii titlului de despăgubiri.
- In speța prezentă însă, controlul de legalitate cu privire la calitatea reclamanților, de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul preluat abuziv, cât și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate să fie restituit în natură, s-a realizat de instanța judecătorească competentă, care a soluționat pe fond notificarea formulata, în urma acestui control de legalitate stabilindu-se că recurenții avem calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, astfel că nu se impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze control de legalitate cu privire la aceste aspecte.
Oricum, instanța de judecată are plenitudine de competentă în ceea ce privește controlul de legalitate asupra tuturor măsurilor dispuse atât de P. G. al Municipiului București, cât și de Prefectul Municipiului București, astfel că un nou control de legalitate din partea Instituției Prefectului ar fi excesiv și ar prelungi în mod inutil termenul final de soluționare a notificării formulate, constând în derularea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubirilor și emiterea titlului de despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Mai mult, instanța de recurs, în calitate de instanță de control judiciar, va analiza, încă o dată toate aspectele privind drepturile solicitate prin notificarea formulată de recurenții - reclamanți inclusiv măsurile dispuse de instanța de fond, pe aspectele ce privesc fondul cauzei, astfel că măsura luată de această instanță, de a nu trimite dosarul administrativ aferent notificărilor, către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor o apreciază fiind greșită.
Solicită instanței de recurs să aibă în vedere că, prin solicitarea formulată de reclamanți, nu este încălcată nici o dispoziție imperativă a legii speciale privind stabilirea și plata despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv și care nu pot să fie restituite în natură, instanța de fond apreciind în mod greșit că se impune înaintarea dosarului administrativ către prefect, pentru verificarea modului în care M. București se va conforma dispozitivului hotărârii instanței judecătorești, care a soluționat pe fond notificarea, deși o asemenea măsură nu ar fi de natură să scurteze termenul de soluționare a notificării noastre, având în vedere și faptul că termenul rezonabil de soluționare a notificării, stabilit de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost de mult depășit, din culpa exclusivă a pârâtului M. București, care a refuzat să soluționeze notificarea mai mult de 3 ani, perioadă socotită de la data la care dosarul administrativ era complet.
De asemenea, solicită instanței de recurs să aibă în vedere că măsura dispusă de instanța de fond, care a respins cererea de obligare a Municipiului București de a înainta dosarul aferent notificării formulate de reclamanți, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, îi prejudiciază efectiv, întrucât prelungește și mai mult termenul de soluționare definitivă a notificării, soluționare care include în mod obligatoriu și procedura de stabilire efectivă a despăgubirilor pentru un imobil care nu poate să fie restituit în natură, cât și plata acestor despăgubiri procedură care se află în competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel cum Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin Decizia nr.33/2008, pronunțată în interesul legii, atunci când este încălcat art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin depășirea termenului rezonabil în care trebuie soluționată notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001, instanța judecătorească competentă, care a fost sesizată cu soluționarea efectivă a acestei notificări, poate să aprecieze și asupra faptului că unele dispoziții ale legii speciale, cum este cazul cu dispozițiile art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, în dosarul prezent, care dispun că dosarul aferent notificării și dispoziția/decizia emisă de unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv, se înaintează Instituției Prefectului, în vederea efectuării controlului de legalitate asupra măsurilor dispuse de primar, pot să nu fie aplicate, dacă această măsură este menită să preîntâmpine producerea unui prejudiciu pentru persoana îndreptățită, urmare întârzierii nejustificate de soluționare efectivă a notificării.
Atâta timp cât reclamanții s-au adresat instanței judecătorești cu cererea de soluționare pe fond a notificării, această instanță a verificat toate aspectele privind legalitatea măsurilor reparatorii solicitate, pentru imobilul preluat abuziv, astfel că nu se mai impune trimiterea dosarului către prefect, în vederea efectuării controlului de legalitate, fie și în forma simplificată apreciată ca fiind necesară de către instanța de fond, dosarul aferent notificării, însoțit de dispoziția motivată, putând să fie înaintat direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilului și emiterii titlului de despăgubiri.
Solicită să se aibă în vedere că în situația dosarelor soluționate de alte unități deținătoare (ministere, alte instituții centrale) sau de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, dosarele aferente notificărilor, însoțite de deciziile emise, sunt înaintate direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilelor care nu pot să fie restituite în natură și emiterii titlurilor de despăgubire.
În concluzie, recurenții – reclamanți solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii capătului de cerere ce face obiectul recursului și obligarea pârâtului M. București prin P. G. de a trimite dosarul administrativ aferent notificării nr.1428/27.08.2001 împreună cu dispoziția dată potrivit hotărârii irevocabile pronunțate în cauză, direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În drept au fost invocate dispozițiile art.299, art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că recursul este fondat pentru următoarele motive:
Având în vedere că în materia legii10/2001,astfel cum a fost modificată prin legea 202/2010, prima instanță pronunță o sentință nesusceptibilă de apel, recursul exercitat, deși își păstrează caracterul de cale de atac extraordinară, de reformare, în virtutea dispozițiilor art 304 indice 1 cod procedură civilă, permite instanței să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și drept, bineînțeles în limita criticilor formulate de partea recurentă și nu doar sub aspectul motivelor de nelegalitate, așa cum stabilesc prevederile art 304 cod procedură civilă. Pe cale de consecință, instanța este îndrituită să analizeze și să reaprecieze materialul probator administrat în cauză, în măsura în care este necesar pentru cenzurarea motivelor de recurs cu care a fost învestită.
Examinând cererea de recurs, Curtea constată că reclamanții au formulat de fapt o unică critică, relativă la obligarea pârâtului M. București de a înainta direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor dosarul administrativ aferent notificării acestora, fără a mai fi necesar avizul de legalitate al Prefectului, pe care și-au întemeiat-o pe dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă.
Analizând fizionomia acestui motiv de nelegalitate, prevăzut de dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă, Curtea reține că acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art 304 pct 9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.
Pentru a răspunde acestui motiv de critică referitor la imposibilitatea trimiterii dosarului administrativ direct la Comisa Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, actuala Comisie Națională pentru Compensarea Imobilelor, justificată de necesitatea obținerii avizului de legalitate al Prefectului, Curtea pornește de la faptul că această cerință vizează situația în care calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatori prin echivalent este stabilită de către unitatea deținătoare prin dispoziție motivată, Primăria Municipiului București fiind obligată în această ipoteză să trimită dosarul administrativ instituției Prefectului pentru exercitarea controlului de legalitate, impus de normele legale.
În cazul în care, indiferent de temeiul investirii, în sensul că indiferent că este vorba de o contestație introdusă în temeiul prevederilor art 26 alin 3 din legea 10/2001 sau de o acțiune având ca obiect soluționarea pe fond a notificării, în temeiul deciziei civile nr 20/2007, pronunțate de instanța supremă în recurs în interesul legii, organul judiciar este cel care verifică și statuează asupra îndeplinirii cumulative a cerințelor impuse de dispozițiile art 2, 3 și 4 din legea 10/2001, concluzionând că persoana care a formulat notificarea are calitatea de persoană îndreptățită să obțină măsuri reparatori prin echivalent, în condițiile legii speciale, Curtea apreciază că nu se mai impune exercitarea controlului de legalitate de către Prefect, dosarul administrativ putând fi trimis direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, actuala Comisie Națională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit dispozițiilor legii 165/2013.
Această soluția își găsește justificarea în garanțiile pe care le presupune tranșarea irevocabilă a chestiunilor anterior menționate de către o instanță de judecată, precum și în rațiuni de celeritate, prin raportare și la deficiențele funcționale ale sistemului reparatoriu instituit de legea 10/2001, sub aspectul timpului efectiv necesar pentru foștii proprietari de a obține o reparație echitabilă. Faptul că noua lege a menținut soluția din reglementarea anterioară, referitoare la necesitatea de a obține avizul prefectului, în urma exercitării controlului de legalitate de către acesta, potrivit prevederilor art 21 alin 3 din legea 165/2013, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, deoarece aceste dispoziții legale vizează situația în care notificarea este soluționată în cadrul etapei administrative, astfel că dispozițiile autorităților administrației publice locale trebuie supuse controlului de legalitate al prefectului anterior înaintării la Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. În ipoteza în care persoanele îndreptățite formulează acțiune în instanță, prin care cer soluționarea pe fond a notificării, prevalându-se de cele statuate de instanța supremă prin decizia civilă nr 20/2007, Curtea apreciază că, și după . legii 165/2013, pentru identitate de rațiune, soluția anterior argumentată, se impune a fi menținută, deoarece toate elementele de fapt și de drept au fost tranșate în cadrul procedurii judiciare, cu toate garanțiile necesare pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de dispozițiile art 6 din CEDO.
Conchizând, Curtea consideră necesar să mai sublinieze faptul că scopul pentru care legiuitorul a impus necesitatea obținerii avizului instituției prefectului a fost acela de a asigura actelor emise de primărie un control de legalitate, control care în ipoteza unei acțiuni directe, întemeiată de decizia civilă nr 20/2007 a instanței supreme este realizat de către organul judiciar, hotărârea acestui impunându-se atât unității deținătoare cât și prefectului cu putere de lucru judecat, astfel că exercitarea controlului de legalitate de către prefect, subsecvent, celui efectuat deja de instanță apare ca fiind complet inutil.
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 312 cod procedură civilă, Curtea va admite recursul reclamanților, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va obliga pârâtul M. București să transmită dosarul administrativ constituit în temeiul notificării formulate de reclamanți, direct către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, urmând a se menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Făcând aplicarea prevederilor art 274 cod procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art 316 cod procedură civilă, va obliga intimatul pârât M. București la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea recurenților reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții – reclamanți M. N., S. O. și P. V. împotriva sentinței civile nr.188/30.01.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații – pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. G., S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Modifică în parte sentința civilă recurată, în sensul că:
Obligă pârâtul M. București prin P. G. să transmită dosarul administrativ direct către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.
Obligă intimatul – pârât M. București prin P. G. să plătească recurenților – reclamanți suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. S. C. G. G. S.
GREFIER
S. R.
Red. I.S.
Tehnored. C.S.
Ex.2/18.10.2013
T.B. Secția a V-a Civilă – C.D.C.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1618/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 52/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
