Pretenţii. Decizia nr. 171/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 171/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 171/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI –SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.171 A
Ședința publică de la 23.10.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – M. D. O.
JUDECĂTOR – C. N. I.
GREFIER - I. P.
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții-reclamanți F. J. și F. E. și apelantul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINAȚELOR PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.280/07.02.2013, pronunțată de Tribunalul București –Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și ..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul-reclamant F. J., personal și asistat de avocat B. F., cu împuternicire avocațială la dosar și apelanta-reclamantă F. E., prin avocat B. F., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind apelantul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINAȚELOR PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și ..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în discuție calitatea de intimat-pârât a . condițiile în care reclamanții au renunțat la judecată în fața tribunalului în contradictoriu cu această parte.
Apărătorul apelanților-reclamanți solicită instanței să ia act de renunțarea reclamanților la judecată în contradictoriu cu intimatul-pârât ..
Curtea având în vedere cele constatate de instanță și cele susținute de apărătorul apelanților-reclamanți constată că . nu are calitate de intimat-pârât și urmează să fie șters din citativ.
Apărătorul apelanților-reclamanți depune la dosar sentința civilă nr. 495/3.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă, în dosarul nr._/3/2008 și decizia nr.4301/08.09.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu titlu de practică judiciară.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererile de apel.
Apărătorul apelanților-reclamanți solicită admiterea apelului, anularea hotărârii și judecând pe fond să fie obligați pârâții la plata sumei de 219.388 euro, echivalent în lei, la cursul BNR la data plății, sumă ce reprezintă valoarea de circulație a imobilului, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul pentru expertiză și onorariul de avocat.
Apărătorul apelanților-reclamanți solicită respingerea apelului formulat de apelantul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINAȚELOR PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor civile de față:
Prin cererea formulată de către reclamanții F. J. și F. E., înregistrată inițial la data de 12.12.2007 pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București au fost chemați în judecată pârâții M. București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitându-se instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la restituirea sumei plătite cu titlu de preț, precum si la diferența de valoare pana la valoarea actuala a apartamentului nr. 2 situat in Buucresti, . 5, sector 1 si obligarea paraților la plata cheltuielior de judecata.
In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat ca prin contractul de vanzare-cumparare nr._ incheiat cu Primăria Municipiului București prin mandatar . devenit proprietarii apartamentului nr. 2 situat in București, . 5, sector 1, apartament pe care anterior ii deținuseră cu titlul de chiriași. Vânzarea-cumpărarea s-a realizat in temeiul Legii nr. 85/1992. După ce au devenit proprietari, reclamanții au fost chemați in judecata de către Ciocalteu M. S. M. care a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare prin care au dobândit proprietatea apartamentului.
Ca urmare a cailor de atac declanșate, prin decizia civila nr 184A/21.02.2005 Curtea de Apel București a schimbat in parte soluția primei inszante si a admis acțiunea reclamantei, constatând nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr._ iar foștii proprietari (reclamanții) au fost obligați sa-i lase reclamantei in deplina proprietate si posesie bunul imobil. Aceasta soluție a rămas irevocabila. Cu toate acestea, reclamanții au arătat ca au fost de buna-credinta la achiziționarea bunului imobil, iar acțiunea de fata privește despăgubirea pentru evictiune si dispozițiile art. 1336 C.Civ.
In dovedirea acțiunii reclamanții au depus contractul de vanzare-cumparare nr._, adresa privind achitarea integrala a prețului apartamentului, decizia civila nr 462/07.03.2007 pronunțata de Curtea de Apel București, sentința civila nr 1114/13.02.2004 pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 București, decizia civila nr 184A/21.02.2005 pronunțata de Curtea de Apel București si un tabel privind imobilele preluate conform HCM 8/ 1960.
In drept au fost invocate dispozițiile art 1336 si urm C.Civ . In apărare si in termen legal paratul Ministerul Economiei si Finanțelor Publice a formulat intampinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive argumentata prin aceea ca, pe de o parte, nu a fost, parte in contractul de vanzare-cumparare nr_ incheiat intre reclamanți si Primăria Municipiului București prin mandatar . care a constituit titlul de proprietate al reclamanților si, pe de alta parte, in temeiul de drept invocat de către reclamanți- art 1336 si urm C.Civ- răspunderea pentru evictiunea consumata revine vânzătorului, deci Primăriei Municipiului București si mandatarului sau. Mai mult, intrucat vânzarea s-a realizat in temeiul Legii 85/1992 iar nu in temeiul Legii nr. 112/1995 in cauza nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind obligarea Ministerului la plata prețului actualizat al imobilului de care au fost deposedați. In consecința, paratul a solicitat respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
La rândul sau, paratul M. București prin Primarul General a formulat intampinare prin care a invocat excepția netimbrarii acțiunii in condițiile in care aceasta este intemeiata pe dispozițiile dreptului comun in materia evictiunii si nu exista reglementari speciale privind scutirea de plata taxei judiciare de timbru) A fost solicitata proba cu inscrisuri.
In drept, au fost invocate dispozițiile art 115-118 C.Proc.civ.
La termenul de judecata din 24.03.2008 reclamanții si-au completat acțiunea in sensul chemării in judecata in calitate de parat a . fata de care parații nu s-au opus.
La termenul din 05.05.2008, parata . formulat intampinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive intrucat imobilul ce a fost -cumpărat de reclamanți a fost in proprietatea Municipiului București, iar vânzarea, deși s-a realizat de către aceasta societate, a avut loc in baza mandatului acordat de primărie, astfel incat nu exista identitate intre Se Romvial si cel care ar trebui sa despagubeasca reclamanții pentru evictiune.
In drept, au fost invocate dispozițiile art 155-118 C.proc.civ.
Prin sentința civila nr. 3254/05.05.2008, a fost respinsa ca neintemeiata excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de parata Se R. V. SA, admisa excepția lipsei calității procesuale pasive invocata de paratul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, respinsa acțiunea formulata de reclamanții F. J. si F. E. impotriva acestui parat, ca fiind formulata impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva, dispunandu-se totodată disjungerea acțiunii formulate de aceiași reclamanți impotriva paraților M. București prin Primarul General si ., cu formarea unui dosar separat având numărul_ .
Prin sentința civila nr. 6237/08.09.2008, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București și a declinat competenta de soluționare a cererii, in favoarea Tribunalului Bucureștii.
Prin sentința civilă nr. 430/26.03.2009, Tribunalul București – Secția a III-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. R. V. S.A., a respins acțiunea față de aceasta în consecință, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamantii F. J., F. E., ambii cu domiciliul în București, sector 1, .. 5, . cu pârâtul M. BUCURESTI PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în București, sector 5, .. 47, în parte,a obligat pârâtul M. București la plata către reclamanți a sumei de 219.388 euro, contravaloarea apartamentului, în echivalent lei la data plății,a obligat pârâtul M. București la plata către reclamanți a sumei de 500 lei RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărîre tribunalul a reținut considerentele următoare:
Analizând actele si lucrările dosarului asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ., retine instanța ca potrivit regulilor generale aplicabile in caz de evictiune, daca aceasta este dovedita, vânzătorul este obligat sa restituie integral prețul primit, cumpărătorul evins având dreptul si la daune interese potrivit dreptului comun ( art. 1341 pct. 4 cod civil).
Parata chemata in judecată in prezenta cauza este și ., doar un mandatar al fostului proprietar la incheierea contractului de vânzare cumpărare al reclamanților, neavand așadar, fata de cererea dedusă judecății de către reclamanți calitatea de fost proprietar vânzător motiv pentru care instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei . și va respinge cererea formulată ca fiind în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Analizând actele și lucrările dosarului asupra fondului cauzei, în contradictoriu doar cu pârâtul M. București, instanța reține următoarele:
Instanța constată că în prezenta cauză, ca temei de drept se invocă, răspunderea vânzătorului, M. București, pentru evicțiune rezultând din fapta unui terț, respectiv moștenitorii fostului proprietar.
Potrivit dreptului comun în ceea ce privește efectele obligației de garanție pentru evicțiune totală, cumpărătorul care a fost tulburat în exercitarea dreptului său de proprietate asupra bunului, are dreptul pe lângă restituirea prețului plătit, a valorii fructelor, a cheltuielilor de judecată și la pretinderea de daune interese, respectiv a diferenței dintre preț și sporul de valoare dobândit de lucru între momentul încheierii contractului și data producerii evicțiunii, indiferent de cauza care a produs excedentul de valoare sau dacă sporul a fost sau nu previzibil, ori vânzătorul de bună sau de rea-credință.
Repararea prejudiciului produs reclamanților trebuie să fie integrală și raportată la valoarea de circulație a imobilului, fiindcă aceștia au pierdut bunul în sine, nu doar prețul pe care l-au plătit anterior. Dacă ar fi dorit să vândă bunul în prezent, reclamanții ar fi fost liberă să solicite și să dobândească un preț corespunzător valorii acestuia pe piața liberă, astfel încât ar apărea inechitabil, ca, în urma prezentei proceduri judiciare, ca urmare a pierderii bunului lor, să fie obligați a primi mai puțin.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul M. București prin Primarul General, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă prin decizia civilă nr .575/31.05.2011, admițând apelul și trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond, reținând următoarele în argumentarea acestei soluții:
Acțiunea formulată de reclamanți are ca obiect restituirea prețului plătit în baza contractului de vânzare-cumpărare, actualizat, precum și a diferenței dintre prețul de piață al imobilului și prețul plătit actualizat, fiind îndreptată atât împotriva vânzătorului M. București, cât și împotriva Statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește temeiul de drept aplicabil acestei cereri, Curtea apreciază că sunt incidente prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001, deoarece prin deciziile civile nr. 184/2005 și nr.462/2007 ale Curții de Apel București s-a declarat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare ca urmare a constatării împrejurării că imobilul vândut era preluat de stat fără titlu valabil și nu putea fi vândut în temeiul Legii nr. 85/1992. Or, situația juridică a imobilelor preluate de stat în mod abuziv, precum și consecințele desființării contractelor de vânzare cumpărare încheiate între stat și chiriași pentru aceste imobile (inclusiv posibilitatea și condițiile de invocare de către chiriași a bunei credințe) sunt reglementate în Legea nr. 10/2001, legea cadru în acest domeniu. Regimul juridic special al bunului litigios (imobil preluat de stat în mod abuziv) antrenează aplicabilitatea legii speciale.
Faptul ca reclamanții au înțeles să invoce prin cererea formulată dreptul comun în materia evicțiunii nu atrage consecința limitării judecații cauzei exclusiv din aceasta perspectiva. Obiectul cererii, care este acțiunea în pretenții, trebuie privit distinct de textul legal aplicabil unei asemenea cereri. Printr-o cerere în pretenții reclamantul, pretins creditor al sumei, solicită restituirea acesteia de către debitor, acesta reprezentând obiectul cererii. Regimul juridic aplicabil unui litigiu, oricare ar fi el, inclusiv o cerere de restituire a prețului bunului, ca urmare a anulării contractului de vânzare cumpărare, este cel legal existent la un moment dat, în raport de natura litigiului. Reclamantul, atunci când indică un anumit text de lege drept temei al pretențiilor sale, nu poate înlătura aplicarea altor texte legale care devin incidente în cauza în raport de situația de fapt și pretenția dedusă judecății.
Un anumit cadru legislativ se aplică persoanelor și litigiilor dintre ele în mod inevitabil și obligatoriu, nefiind lăsat la dispoziția părții dacă o anumită dispoziție legal i se aplică sau nu, în funcție de invocarea sa sau nu, raportat la interesele sale particulare. Ceea ce este lăsat la dispoziția părții este fixarea limitelor judecății sub aspectul obiectului și cauzei juridice (desigur, și sub aspectul cadrului procesual subiectiv). Cauza juridică, însă, nu este echivalenta cu un anumit text legal, ci se definește ca situația de fapt încadrată juridic în anumite instituții juridice și reglementari legale aplicabile în raport de mijlocul procedural ales de parte.
În raport de modul de soluționare a problemei de drept privind legea aplicabilă, Curtea constată că prima instanță a soluționat în mod greșit acțiunea pe fond în contradictoriu cu M. București.
În consecință, Curtea constata că, potrivit normelor legale speciale, M. București nu are calitate procesuală pasivă, aceasta revenind celuilalt pârât, S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice și, constatându-se că acțiunea față de acest pârât nu a fost soluționată pe fond, se impune, în temeiul art. 297 alin. 1 C. pr. civ., desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
În ceea ce privește natura juridică și eficiența sentinței civile nr. 3254/05.05.2008 a Judecătoriei Sectorului 5 București, prin care s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R., prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constată că, deși acest act procedural a fost intitulat ”sentință”, în realitate este o încheiere premergătoare, în sensul art. 255 alin. 2 C. pr. civ., care se consideră a fi atacată odată cu fondul, deoarece prin aceasta s-a soluționat doar o excepție, fără a se judeca fondul cauzei.
Procedeul greșit al judecătoriei, de a soluționa excepția printr-o sentință separată, susceptibilă de cale de atac, urmată de disjungerea cererii de chemare în judecată formulată față de ceilalți pârâți, nu poate fi validat, deoarece este contrar sensului și spiritului art. 137 C. pr. civ.
În ipoteza în care instanța găsește întemeiate una sau mai multe excepții, a căror admitere nu pune însă capăt litigiului în întregul său, instanța trebuie să se pronunțe prin încheiere interlocutorie asupra respectivelor excepții și să continue judecata pe aspectele rămase nesoluționate, pronunțând în final o singură hotărâre.
În aceste condiții, având în vedere că în cadrul motivului de apel vizând lipsa calității procesuale pasive a apelantului M. București se critică inclusiv soluția referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea consideră că apelul este declarat inclusiv împotriva acestei soluții adoptate (în mod greșit printr-o sentință) de Judecătoria Sectorului 2 și pe care tribunalul (învestit prin sentința de declinare de competență) a îmbrățișat-o, de vreme ce nu a mai judecat pricina și în contradictoriu cu acest pârât.
Pe de altă parte, Curtea mai constată că respectiva soluție, dispusă de Judecătoria Sectorului 2, este lipsită de eficiență, datorită faptului că a fost dispusă de o instanță necompetentă material, fiind lovită de nulitate potrivit art. 105 alin.1 C. pr. civ.
În rejudecare, unde cauza a fost înregistrată sub nr._ , reclamanții nu au formulat precizări referitoare la cadrul procesual sau temeiul de drept, astfel încât Tribunalul în virtutea modificării acestora prin decizia de desființare, reține, în raport de prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001, și situația concretă a reclamanților al căror contract de vânzare cumpărare încheiat în baza legii nr. 112/1995 a fost constatat nul absolut pentru încălcarea dispozițiilor acestei legi ( așa cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 462/2007 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă- fila 13), să constate că aceștia sunt îndreptățiți a beneficia numai de prețul plătit de către ei la achiziționarea bunului, reactualizat, de către Ministerul Finanțelor Publice a cărui calitate s-a reținut în cauză prin Decizia Curții de Apel București, de trimitere spre rejudecare.
Având în vedere considerentele arătate anterior, prin sentința civilă nr. 280 din 07.02.2013, acțiunea a fost admisă în parte, în contradictoriu cu și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr.575A/31.05.2011, sub aspectul temeiului de drept și pârâtului, fiind obligat pîrîtul către reclamanți la plata prețului de achiziție a imobilului în litigiu în cuantum de 875.981 lei ce va fi reactualizat la data plății efective . A fost repinsă acțiunea modificată față de pârâtul M. București.
Împotriva sentintei civile nr. 280 din data de 07.02.2013, pronuntata de
Tribunalul București - Secția a lll-a Civila in dosarul nr._, au declarat apel pîrîtul Ministerul Finanțelor Publice și reclamanții F. J. și F. E. .
În apelul formulat de pîrîtul Ministerul Finanțelor Publice s/au arătat următoarele:
Hotărârea pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civila este netemeinica si nelegala, În mod greșit instanța de fond admițînd acțiunea reclamanților cu obligarea Ministerului Finanațelor Publice la plata prețului in cuantum de 875.981 lei actualizat la data plații din următoarele considerente:
Astfel, instanța de fond in mod greșit a obligat instituția Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice preluând suma rezultata din raportul de expertiza efectuat in dosarul nr._, însușindu-și punctul de vedere al expertului, deși suma stabilita prin raportul de expertiza efectuat in cauza pentru imobilul in litigiu este exagerat de mare in raport de declinul evident cu care se confrunta piața imobiliara in prezent.
Mai mult decât atât, instituția Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte in acel dosar, acest parat fiind introdus in cauza in stadiul procesual al apelului formulat in cauza mai sus menționată, astfel ca acel raport de expertiza nu îi este opozabil.
În mod greșit a fost obligat la plata prețului actualizat cu indicele de inflație pentru imobilul in cauza, neavând posibilitatea de a formula obiecțiuni la raportul de expertiza efectuat care nu ne poate fi opozabil astfel, instanța in virtutea rolului sau activ trebuia sa dispună efectuarea unei expertize pentru opozabilitate.
Instituției i s-a încălcat dreptul la apărare in ceea ce privește posibilitatea formulării obiecțiunilor la raportul de expertiza întrucât nu a fost parte citata in acel dosar.
Or, potrivit art.208 C. proc. civ., " dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților prin carte poștală recomandată, cu dovadă de primire, arătându-i zilele și orele când începe și continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului".
In consecința solicitam admiterea apelului așa cum a fost formulat si sa dispuneți trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond in vederea refacerii raportului de expertiza.
În drept- - Art. 282 si urmat. din Codul de procedura civila.
Apelanții reclamanți F. J. și F. E. au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele următoare:
În acțiunea formulată au solicitat ca M. București prin Primarul General, S.C. R.-V. S.A., în calitate de mandatar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, să fie obligați la plata sumei plătite cu titlu de preț, precum și la diferența de valoare până ia valoarea actuală a apartamentului nr. 2 (valoarea de circulație) cumpărat în .. 5, ., sumă ce va fi stabilită prin raport de expertiză.
În primul ciclu procesual ca urmare a admiterii și administrării de probe, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize-construcții, stabilind că valoarea de circulație a apartamentului nr. 2 este de 219.388 euro, echivalent în lei la data plății curs BNR, raport de expertiză care a fost omologat și necontestat de către părți.
Conform art. 261 C.Pr.Civ. hotărârea instanței trebuie să cuprindă printre altele calitatea părților, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele care au stat la baza înlăturării cererilor.
Din procesul de aplicare a dreptului, a stabilirii situației de fapt, a elementelor de drept și emiterea hotărârii, se întrepătrund și condiționează reciproc.
Stabilirea unei situații corecte de fapt, determină temeinicia actului de aplicare a dreptului, iar stabilirea elementelor de drept în concordanță cu starea de fapt reținută, determină legalitatea actului de aplicare a dreptului.
Instanța de fond deși a avut în față un dosar amplu ce a parcurs o primă etapă procesuală, nu a avut în vedere probele admise și administrate, reținând greșit o stare de fapt, ceea ce a determinat o reținere greșită a elementelor de drept.
La data de 24.01.2013, când instanța a rămas în pronunțare (fară ca niciuna dintre părțile prezente să solicite amânarea pronunțării pentru a depune înscrisuri sau practică judiciară deoarece au fost invocate că se află în dosar și au fost studiate chiar și de instanța de apel) la a doua strigare când reclamanții au fost prezenți pentru a declara verbal că renunță la judecarea în contradictoriu cu S.C. R.-V. S.A., deoarece au avut calitate de mandatari al Municipiului București, cadrul procesual a fost stabilit și a rămas același față de pârâții M. București prin Primarul General și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Totodată în susținerea fondului s-au invocat hotărâri judecătorești ale familiei B., coproprietari pe părțile comune cu noi asupra imobilului revendicat (de altfel avocatul nostru în această cauză), iar instanța pentru a delibera a acordat termen.
După două amânări necesare pentru a delibera, instanța a reținut greșit că Decizia nr. 575 A din 31.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, prin admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare ar fi stabilit reclamanților dreptul de a beneficia de prețul plătit la achiziționarea imobilului.
Fără a contesta că procesul din motive neimputabile reclamanților se află pe rolul instanțelor de judecată de mai mult timp și că spețe pe Legea 85/1992 sunt foarte rare, uneori chiar necunoscute au dus la invocarea ca practică Legea 112/1995, deoarece în motivarea sentinței instanța reține doar parțial prevederile art. 50 din Legea 10/2001, deși sentința nemotivată s-a referit la scutirea taxei judiciare de timbru, nu și cu privire la prevederile art. 501 alin. 1 și 2 din Legea 10/2001, modificată.
În prima etapă procesuală a fost admisă acțiunea față de M. București în calitate de vânzător pentru evicțiunea totală și a fost obligat la plata către reclamanți a sumei de 219.388 euro, valoarea de circulație stabilită prin raportul de expertiză, deoarece cauza de evictiune se datora vânzătorului.
M. București, a invocat că imobilul a fost vândut în baza Legii 85/1992, iar vânzarea nu a fost făcută în nume propriu, iar obligația de plată după anularea contractului de vânzare-cumpărare revine Statului R. prin reprezentantul său Ministerul Finanțelor Publice, conform Legii 10/2001, modificată.
Este greu de înțeles că două dosare diferite, având la bază aceeași hotărâre judecătorească comună de revendicare și anulare a contractelor de vânzare-cumpărare și după introducerea a două acțiuni separate la aceeași instanță, cu același conținut, diferit fiind doar numele reclamanților, să existe două hotărâri judecătorești total diferite.
Retoric se întreabă dacă în imobil au locuit doar cu familia B. (av. B., apărătorul reclamanților), imobil care a fost revendicat și s-au anulat cele două contracte de vânzare-cumpărare, dacă împreună au depus cererile de cumpărare, dacă au formulat acțiuni judecătorești cu același conținut la aceeași instanță de fond cu nume diferite ale reclamanților, cum s-ar putea pronunța două hotărâri diferite în sensul că familia B. a fost despăgubită cu valoarea de circulație stabilită prin expertiză a apartamentului 1, iar familia F., deși în aceleași condiții s-a dispus și efectuat o expertiză a apartamentului 2, urmează să primească prețul plătit la achiziție + rata de inflație.
Se întreabă dacă trebuie să înțeleagă că o hotărâre judecătorească se pronunță față de numele reclamanților sau instanțele de judecată în cazul familiei B. au pronunțat o hotărâre greșită .
Consideră că dacă instanțele de judecată ar fi pronunțat o hotărâre judecătorească greșită față de familia B. și nu erau îndreptățiți legal, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ar fi solicitat o răspundere a instanțelor judecătorești care ar fi pronunțat o hotărâre greșită.
În considerentele deciziei Curții de Apel București care a trimis cauza spre rejudecare, s-a avut în vedere și soluția stabilită de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul_/3/2008, pronunțată prin Decizia 4301 din 08.09.2010, prin care s-a soluționat irevocabil acțiunea identică a familiei B. înregistrată pe rolul aceleiași instanțe, concluzionând că pentru a nu exista soluții diferite și chiar diametral opuse pentru cele două situații juridice absolut identice, care ar putea atrage condamnarea Statului R. pentru încălcarea art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauzele B. împotriva României, 06 decembrie 2007; Ș. și Ș. împotriva României, 27 ianuarie 2009).
Faptul că s-a invocat prin cererea formulată dreptul comun în materia evicțiunii nu atrage consecința limitării judecății cauzei exclusiv din această perspectivă, deoarece regimul juridic aplicabil unui litigiu, oricare ar fi el, inclusiv o cerere de restituire a prețului bunului, ca urmare a anulării contractului de vânzare-cumpărare este cel legal existent la un moment dat în raport de natura litigiului.
Atunci când reclamantul indică un anumit text de lege drept temei al pretențiilor sale, nu poate înlătura aplicarea altor texte de lege care devin incidente în cauză în raport de situația de fapt și pretenția dedusă judecății.
Un cadru legislativ se aplică persoanelor și litigiilor dintre ele în mod inevitabil și obligatoriu, nefiind lăsat la dispoziția părții dacă o anumită dispoziție legală i se aplică sau nu, în funcție de invocare sau nu, raportat la interesele sale particulare.
Cauza juridică nu este echivalentă cu un anumit text legal ci se definește ca situația de fapt încadrată juridic în anumite situații juridice și reglementări legale aplicabile în raport cu mijlocul procedural.
Ulterior ca urmare a modificării legii pe parcursul procesului prin Legea 1/2009 s-a stabilit că Ministerul Finanțelor Publice răspunde în numele Statului atât pentru prețul plătit actualizat, cât și pentru prețul de piață.
Curtea de Apel prin pronunțarea deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare în considerentele sale a reținut că dispozițiile art. 50 privind scutirea taxei judiciare de timbru, cât și a art. 501 din Legea 10/2001 cum au fost modificate prin Legea 1/2009 sunt aplicabile în prezenta cauză și că sunt norme care stabilesc calitatea procesuală pasivă a debitorului obligat să restituie, în speță Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Statului R..
Existența unui act normativ special ce reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de stat (în care se include și cel litigios) atrage potrivit principiului „specialia generabilus derogant" invocat de instanța de apel, că desființarea actului cumpărătorului unui atare bun și limitele răspunderii statului prin organele sale - legiuitorul a urmărit să acopere legislativ și astfel de situații ce reglementau o situație distinctă, scoțându-le astfel de sub jurisdicția dreptului comun, de ale căror dispoziții nu se pot face abstracție cât privește condițiile exercitării.
Legea specială 10/2001 nu poate fi interpretată exclusiv la normele Legii 112/1995 ce privesc doar bunurile vândute în temeiul acestei legi și nu poate fi omis întocmai regimul juridic al bunului litigios (vândut în temeiul altei legi), soluția pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești se impune și pentru reglementarea unitară, nediscriminatorie a persoanei aflate în ipostaze identice ce au cumpărat bunuri preluate de stat, indiferent de modalitatea preluării și cum trebuie să fie despăgubite pentru pierderea suferită.
Nu poate fi admisă ca incoerență legislativă constatată și de legislația europeană în materia dedusă judecății, să se constituie într-un element de continuă insecuritate juridică cu consecința creări unor noi prejudicii disproporționate în sarcina persoanelor aflate în situația reclamanților asemenea speței de față.
Împrejurarea că norma internă nu a inclus în câmpul său de reglementare toate actele normative ce ar fi putut constitui temei al vânzării unor bunuri nu înseamnă excluderea lor de la incidența acestuia și prin consecință închiderea accesului persoanei 1 prejudiciate la calea de a obține despăgubiri echitabile pentru bunul de a cărui proprietate a fost lipsit, decât cu riscul încălcării dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul Numărul 1 adițional la Convenție coroborat cu ar. 14 din același act normativ.
În temeiul art. 297-298 C.Pr.Civ. solicită anularea hotărârii atacate și judecând pe fond să obligați pârâții la plata sumei de 219.388 euro, echivalent în lei la cursul BNR la data plății, sumă ce reprezintă valoarea apartamentului nr.2, stabilită prin raportul de expertiză construcții, dispus și omologat de instanță și necontestat de părți.
Consideră că sunt îndreptățiți de a obține aceste despăgubiri solicitate, cum a obținut și familia B., care a fost proprietara apartamentului 1, parter și a cărui contract de vânzare-cumpărare a fost anulat concomitent cu actul de proprietate al reclamanților.
Analizînd sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, în limitele cererilor de apel, conform art. 295 C., Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de apelantul - pîrît Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice vizează cuantumul sumei de plată, fiind nefondate față de cele ce vor fi arătate în continuare:
Astfel, în mod eronat susține apelantul că prima instanță a avut în vedere, prin dispoziția de obligare la plată, valoarea imobilului stabilită prin raportul de expertiză efectuat in dosarul nr._, întrucît, tribunalul a făcut aplicarrea art. 50 din legea 10/2001, dispunînd restituirea prețului plătit de reclamanți la achiziționarea imobilului, actualizat cu indicele de inflație, preț ce rezultă din contractul de vînzare cumpărare, aflat la fila 6 din dosarul Judecătoriei Sectorului 5 București.
Așadar, suma de 875.981 lei nu a fost stabilită prin expertiză, constituind prețul stabilit prin contractul de vînzare /cumpărare, astfe că toate criticile pîrîtului, ce privesc nulitatatea raportului de expertiză, sunt nefondate, determinînd respingerea apelului, față de disp.art. 296 C..
Nefondat este și apelul declarat de reclamanți, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Un prim motiv de critică privește greșita stabilire a situației de fapt de către prima instanță fără, însă, a se arăta în mod concret argumentele în susținerea acestei critici, pentru ca, instanța de apel, în limitele devoluțiunii, să poată proceda la efectuarea controlului judiciar. Simpla afirmație vizînd greșita stabilire a situației de fapt nu este suficientă pentru a conduce la schimbarea hotărîrii, condiția legală a dezvoltării a motivelor, implicînd determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept. Apelanții relatează modul de desfășurare a ședinței de judecată la care au avut loc dezbaterile, faptul că a avut loc amînarea judecății, fac referire la cadrul procesual și la anumite hotărîri judecătorești pronunțate într -o cauză similară, fără ca instanța de apel să poată identifica nemulțumirea concretă legată de situația de fapt.
Curtea observă că în considerentele sentinței apelate se menționează că actul de vînzare cumpărare a fost încheiat în temeiul legii 112/1995, și nu în temeiul legii 85/1992, însă această reținere are caracterul unei erori materiale, fără consecințe asupra soluției pronunțate în cauză, din moment ce dispozițiile legii 10/2001 referioare la restituirea prețului se aplică și în cazul contractelor de vînzare cumpărare desființate ce au fost încheiate în temeiul altor acte normative decît legea 112/1995.
Nu poate fi reținută ca fondată nici critica vizînd greșita reținere în sentința criticată a dezlegărilor date problemelor de drept prin Decizia nr. 575 A din 31.05.2011 pronunțată de Curtea de Apel București, din cuprinsul hotărîrii de desființare rezultînd că instanța de control judiciar a statuat că textele legale incidente în cauză sunt art. 50 alin. 3 în forma legii 10/2001 la data introducerii acțiunii, respectiv art. 50 și 50 indice 1 din același act normativ la momentul pronunțării deciziei de casare.
Potrivit art. 50 alin. 3, forma din 2007 a legii 10/2001: ” (3) Restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.”
Trimiterea inclusiv la dispozițiile art. 50 indice 1 din legea10/2001 din considerentele deciziei 575/2011 a avut loc în contextul analizării criticilor vizînd calitatea procesuală pasivă a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, însă, tocmai acesta este motivul indicării tuturor prevederilor referitoare la debitorul obligației de despăgubire, instanța de control judiciar fiind ținută de limitele devoluțiunii, în condițiile în apelul a fost declarat de către M. București, iar hotărîrea criticată din perspectiva legitimării procesuale pasive a acestuia.
Așadar, nefiind sesizată cu efectuarea controlului judiciar asupra aspectelor ținînd de fondul cauzei, ci doar de calitatea procesuală a pîrîtului, instanța care a pronunțat decizia 575/2011 a avut în vedere, față de obiectul acțiunii, ambele ipoteze de restituire atunci cînd a analizat criticile din apel, identificînd totodată și normele legale aplicabile . Față de situația concretă din cauză, instanța de rejudecare a procedat la aplicarea textului în care se încadrează apelanții reclamanți, neputîndu- se reproșa acesteia nerespectarea dezlegărilor de drept ale instanței de control judiciar, care a indicat atît art. 50 alin. 3 cît și art. 50 indice 1 din legea 10/2001, în contextul analizării, așa cum s-a arătat deja, doar a calității procesuale pasive.
Se observă și că, în decizia nr. 4516/15.06.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul împotriva deciziei nr. 575/2011 pronunțată de Curtea de Apel București, sunt reținute în considerente aceleași prevederi ale art. 50 alin. 3 din legea 10/2001, indicate ca fiind temeiul de drept al acțiunii, text ce se referă la prețul actualizat.
Prin sentința apelată în prezentul dosar, tribunalul a ținut seama de dezlegările de drept date de către instanța de apel, procedînd la restituirea prețului actualizat, prin aplicarea dispoziților art. 50 alin. 3 din legea10/2001, în condițiile în care nulitatea actului de vînzare cumpărare încheiat în baza legii 85/1992 a fost constatată prin decizia nr. 462/7.03.2007 a Curții de Apel București, în care s-a reținut nerespectarea condițiilor imperative ale legii privind obiectul contractului . Ori, față de cauza nulității- nerespectarea dispozițiilor legii 85/1992 la încheierea contractului- devin aplicabile adispozițiile art. 50 alin. 2 și 3 ale Legii 10/_, în forma prezentă, corect aplicate în speță, ce vor fi redate în continuare:
” (2) Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.
(3) Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2^1) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.”
Deși legea 10/2001 face referire exclusivă la normele legii 112/1995, acest act normativ este aplicabil și în cazul imobilelor vîndute în temeiul unei alte legi ( în speță legea85/1992), soluția impunîndu-se pentru reglemenatrea unitară a situației peroanelor aflate în ipoteze identice, adică perosane ce au cumpărat bunuri de la stat ce pretind o despăgubire ca urmare a prejudiciului creat prin pierderea acestora.
Apelanții- reclamanți sunt de acord că ,în cauză, sunt aplicabile dispozițile legii 10/2001 referitoare la despăgubire, dar, în aceleași timp, pretind că sunt beneficiarii normei cuprinse în art. 50^1 din legea 10/2001, conform căreia:
„ (1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.”
Însă, textul cuprinde ipoteza desființării contractelor încheiate cu respectarea prevederilor legii în temeiul căreia au fost încheiate, ipoteză în care nu se încadrează apelanții- reclamanți, actul de vînzare cumpărare în care au avut calitate de cumpărători fiind constatat nul prin hotărîre judecătorească pentru nerespectarea condițiilor privind obiectul contractului, așa cum s-a mai arătat în considerentele anterioare.
În final, criticile apelanților- reclamanți împotriva sentinței se constituie în argumente pentru soluția de acordare a valorii de piață al imobilului, ca urmare a pronunțării unei astfel de soluții într-o cauză identică, ce vizează un imobil vîndut în temeiul legii 85/1992, contractul fiind desființat, de asemenea, pentru nerespectarea condițiilor la încheierea sa. Curtea reține că, întrucît practica judiciară nu este izvor de drept, existența unor hotărîri ce conțin o altă soluție decît cea atacată prin prezentul apel, nu poate conduce la constatarea nelegalității sentinței ce face obiectul căii de atac, sentință care conține argumentele ce au format convingerea instanței prin interpretarea normelor de drept aplicabile, în raport de situația de fapt corect stabilită.
Față de motivele arătate, Curtea, în aplicarea art. 296 C., va respinge apelul reclamanților ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de apelanții-reclamanți F. J. și F. E. ambii cu domiciliul în București, .. 5, apt. 2, sector 1 și cu domiciliul ales la av.B. F. în comuna Berceni, . nr.1N, județul I. și apelantul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINAȚELOR PUBLICE REPREZENTAT DE DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI cu sediul în București, sector 5, ., împotriva sentinței civile nr.280/07.02.2013, pronunțată de Tribunalul București –Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sector 6, ca nefondate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. D. O. C. N. I.
GREFIER
I. P.
Red. MDO
Tehnored.MDO/SNG
6 ex/………………….
Tribunalul București Secția a III a civilă
Judecător S. Ț.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1683/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 1618/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
