Legea 10/2001. Decizia nr. 222/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 222/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-05-2012 în dosarul nr. 222/2012
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 222 A
Ședința publică de 29.05.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. G.
JUDECĂTOR – D. F.
GREFIER – S. V.
……………..
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanții pârâți A. pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în București, .-11, sector 1 și . lichidator ., cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1372/29.10.2007, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. A., domiciliată în București, .. 42, sector 1, C. M. I., domiciliată în ., ., jud. I., P. R. E., domiciliată în B., ., .. 50, jud. B., C. P. domiciliat în Fieni, ., jud. Dâmbovița și P. M. G., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, având ca obiect „Legea 10/2001”.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 22.05.2012, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea – pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării – a amânat pronunțarea la data de 29.05.2012, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată la data de 12.01.2004 pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă, reclamanții N. A., P. M. G., P. T. și Guculică P. au formulat contestație împotriva deciziei nr. 183/03.12.2003 emisă de pârâta ., solicitând anularea acestei decizii și, totodată, restituirea în natură a imobilului situat în ., aflat în vecinătatea Gării P. și cunoscut sub denumirea de "Gaterul lui M. P.".
P. încheierea de la termenul de judecată din data de 25.10.2005, instanța a admis cererea de introducere în cauză a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, ca fiind instituția implicată în privatizarea societății pârâte.
P. sentința civilă nr. 1372/29.10.2007, Tribunalul București – Secția a III-a Civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A. pentru Valorificarea Activelor Statului, a admis în parte contestația, a anulat deciziei nr. 183/03.12.2003 emisă de intimata . a obligat-o pe aceasta să restituie contestatorilor în natură terenul în suprafață de 2411 mp, situat în ., având vecinătățile arătate în raportul de expertiză topometrică întocmit de expert B. Emeric, precum și construcția fostă locuință mecanic gater aflată pe teren și evaluată, prin raportul de expertiză, la suma de_ lei.
A constatat că hala gater care a aparținut autorului contestatorilor și a fost demolată are o valoare de 17.049.344 lei conform expertizei construcții întocmită de expert Savopol D..
A obligat pârâta A. să emită decizie privind propuneri de despăgubire a contestatorilor de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor referitoare la construcțiile demolate și utilajele ce au aparținut autorului contestatorilor.
A respins cererea privind acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului, ca neîntemeiată.
Au fost obligate intimatele la 4.200 lei cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, pe baza probatoriilor administrate în cauză, că autorul reclamanților, P. M., a deținut, cu titlu de proprietate în proprietate în ., un imobil compus din teren, construcții și utilaje reprezentând gater. Imobilul a fost preluat în mod abuziv de către stat în cursul anului 1948, însă, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, și după preluarea bunului, defunctul P. M. era cunoscut ca proprietarul acestui gater, beneficiind de o sumă de bani cu titlu de chirie din partea statului.
Tribunalul a mai constatat că reclamanții, în calitate de moștenitori legali ai defunctului P. M., aspect dovedit cu certificatul de calitate de moștenitor nr. 06/20 aprilie 2002 emis de BNP, au formulat o notificare în baza Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat să le fie restituit în natură imobilul în litigiu, însă, prin decizia contestata, societatea parata a respins aceasta cerere cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobil.
Tribunalul a admis în parte contestația, reținând că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la restituire, potrivit art. 3 din Legii nr. 10/2001, ei făcând dovada că autorul lor a fost proprietarul imobilului revendicat potrivit contractelor de vânzare-cumpărare nr._/16.12.1937 și nr._/11.04.1940, transcrise la Secția notariat a fostului Tribunal I. și care se coroborează cu celelalte înscrisuri depuse de reclamanți conform art. 22 din Legea nr. 10/2001 și art. 22.4 din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ.
În ceea ce privește suprafața de teren restituită în natură, tribunalul a avut în vedere că intimata . doar 2411 mp, astfel încât aceasta a fost obligată la restituire în această limită.
Având în vedere prevederile Legii nr. 10/2001, ce se coroborează cu dispozițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII, tribunalul a considerat că se impune obligarea pârâtei A. pentru Valorificarea Activelor Statului, care a coordonat procesul de privatizare, să emită o decizie cu propuneri de despăgubire a contestatorilor pentru construcțiile demolate și utilajele gater preluate de la autorul reclamanților în anul 1948, și care în prezent nu pot fi restituite în natură, această decizie urmând să fie înaintată Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. pentru Valorificarea Activelor Statului, instanța de fond a apreciat-o ca neîntemeiată, avându-se în vedere implicarea directă a acestei pârâte în procesul de privatizare.
Cererea reclamanților privind obligarea intimatei la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului în litigiu a fost apreciată ca întemeiată.
P. decizia civilă nr. 205/17.03.2009, Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de . A. impotriva acestei sentinte.
P. a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
P. cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea deciziei nr. 183/03.12.2003 emisă de . restituirea în natură a imobilului situat în ., cunoscut sub numele de "gaterul lui M. P.", ce se compunea din construcție cu destinație inițială – anexe gater, utilaje gater și terenul aferent în suprafață de 3500 mp.
Calitatea procesuală pasivă a pârâtei A. pentru Valorificarea Activelor Statului este atrasă de implicarea sa în procesul de privatizare a societății deținătoare, ambele pârâte fiind ținute să răspundă în legătură cu modalitățile de acordare a măsurilor; reparatorii prevăzute expres de lege.
S-a apreciat că sunt nefondate criticile vizând inadmisibilitatea acțiunii, în condițiile în care instituția notificată a soluționat notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 prin emiterea deciziei nr. 183 din 03.12.2003, contestată în prezenta cauză. P. urmare, intimații-contestatori au parcurs procedura administrativă prevăzută de lege, fiind îndeplinite astfel condițiile de admisibilitate ale acțiunii în justiție în temeiul Legii nr. 10/2001.
S-a considerat că nu poate fi primit ca argument al inadmisibilității acțiunii nici faptul că apelanta A. pentru Valorificarea Activelor Statului nu este emitenta dispoziției contestate în cauză, întrucât aceasta a fost atrasă în proces ca urmare a implicării sale în procesul de privatizare al apelantei .>
S-a reținut, în ceea ce privește hala gater demolată, pentru care s-a apreciat că se impune emiterea de către apelanta A. pentru Valorificarea Activelor Statului a unei decizii privind propunerea de despăgubire, că această construcție nu a avut destinația locuință, pentru a fi incidente dispozițiile art. 32 din Legea nr. 10/2001.
Construcția ce a fost demolată a fost "hală gater", destinația sa fiind una comercială, iar măsurile reparatorii se stabilesc potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, apelantei A. pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitatea sa de entitate implicată în procesul de privatizare al unității deținătoare, revenindu-i obligația de a emite dispoziție în acest sens.
In ceea ce privește utilajele gater, s-a reținut că dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevăd că se acordă măsuri reparatorii pentru utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice o dată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 arată că, pentru incidenta beneficiului legii este necesar ca utilajul sau instalația să nu fi fost casate la data intrării în vigoare a legii, respectiv să nu existe un proces-verbal de constatare a casării încheiat până la data din 14.02.2001.
Or, apelantele-pârâte nu au depus la dosar un astfel de proces-verbal de constatare a casării, pentru ca intimații contestatori să nu fie îndreptățiți la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.
In ceea ce privește criticile formulate de apelanta . de Apel și-a însușit concluzia primei instanțe în sensul că intimații contestatori au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra imobilului în litigiu, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001.
În acest sens, au fost depuse contractele de vânzare-cumpărare nr._/16.12.1937 și nr._/11.04.1940, fișa din registrul agricol pe anii 1956 – 1958 precum și adeverința nr. 1196 din 06.08.1992, emisă de Primăria Comunei P., din care rezultă că N. E., autoarea intimaților, figurează în registrul agricol din anii 1956 – 1958 cu teren în suprafață de 1320 mp, care în prezent se află preluat de APL P..
Toate aceste înscrisuri au, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 și art. 22.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii 10/2001, valoarea de acte doveditoare ale dreptului de proprietate al autorului intimaților contestatori asupra imobilului în litigiu, preluat în mod abuziv de către stat.
Deși nu există un act de preluare, caracterul abuziv se prezumă, potrivit art. 1 lit. e din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prin faptul că terenul solicitat și construcția fostă locuință mecanic gater regăsesc în patrimoniul societății apelante, astfel cum s-a constatat și prin raportul de expertiză tehnică de specialitate efectuat de expert B. Emeric.
Pe de altă parte, chiar reprezentantul societății apelante a recunoscut, cu ocazia cercetării locale, că preluarea imobilelor și a utilajelor a fost nelegală.
S-a mai reținut că dreptul de proprietate asupra construcției demolate, precum și componența acesteia, au fost dovedite cu declarații notariale, probe admisibile în raport de dispozițiile art. 22.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Aceste declarații sunt coroborate și cu "memoriul justificativ privind necesitatea transferului terenului în suprafață de 8000 mp pentru extinderea Fabricii de Cherestea P.", din care rezultă: existența, pe teren, a unei construcții hală gater și a anexelor, "grav avariate la cutremurul din 1977" .
Pe de altă parte, dreptul de proprietate asupra "halei gater" rezultă și din registrul agricol pentru anii 1956 – 1958, în care autorul contestatorilor figura înregistrat cu "gater mecanic".
Față de aceste dovezi, coroborate cu recunoașterea societății apelante, la momentul efectuării cercetării locale, expertul a apreciat asupra valorii construcției demolate, raportat și la vechimea acesteia la momentul demolării.
În ceea ce privește întinderea suprafeței de teren ce a fost restituită în natură de către prima instanță, aceasta s-a realizat doar în limita suprafeței de 2411 mp, deținută de apelanta-pârâtă . cum a fost identificată prin raportul de expertiză.
Este adevărat că intimații au solicitat terenul ce a aparținut autorului lor P. M. și în temeiul Legii nr. 18/1991, în acest sens fiind emis titlul de proprietate nr._ din 21.04.1995.
Acest titlu a fost însă anulat în parte, prin sentința civilă nr. 210 din 07.05.1999 a Judecătoriei B., în ceea ce privește suprafața de 3600 mp, solicitată în prezenta cauză în temeiul Legii nr. 10/2001.
P. urmare, a considerat instanța de apel, nefiind reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, nu există o dublă reparație,
P. decizia civilă nr. 3634 din 10.06.2010, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a admis recursurile declarate de pârâtele A. și . deciziei nr. 205 din 17 martie 2009 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
P. a pronunta aceasta decizie, instanta suprema a retinut in esenta urmatoarele:
1. P. contestația formulată, petenții-reclamanți au solicitat anularea deciziei nr. 183/03.12.2003 emisă de pârâta . restituirea în natură a imobilului situat în . format din construcție, utilaje gater și teren aferent intravilan în suprafață de aproximativ 3.500 mp.
Solicitarea de restituire în natură a imobilului menționat, ce a aparținut autorului lor, P. M., a fost formulată de petenți prin notificarea nr. 130/20.08.2001, adresată pârâtei . care constituit temeiul emiterii deciziei contestate prin cererea de chemare în judecată.
În cuprinsul notificării, petenții nu au precizat care este întinderea suprafeței de teren a cărei restituire o solicită – în contestația formulată în procedura judiciară, aceștia menționând suprafața de 3.500 mp – dar, așa cum rezultă din lucrările dosarului, pe parcursul derulării procedurii administrative au fost depuse, în susținerea cererii de restituire formulată prin notificare, copia contractelor de vânzare-cumpărare nr._/16.12.1937 și nr._/11.04.2940.
Aceleași acte juridice au fost depuse și în procedura judiciară și din cuprinsul lor rezultă că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/16.12.1937, autorul reclamanților a dobândit o suprafață de 416 mp, iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr._/11.04.2940, acesta a dobândit un teren în suprafață de 937 mp, totalizându-se astfel 1353 mp teren.
Cu toate acestea, prin hotărârea pronunțată de instanța de apel, recurenta . fost obligată să restituie reclamanților suprafața de 2.411 mp.
Înalta Curte apreciază că, în ceea ce privește terenul în litigiu, situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită de instanța de apel, sub un dublu aspect și anume: pe de o parte, întinderea suprafeței de teren la care reclamanții ar fi îndreptățiți, iar pe de altă parte, entitatea obligată la restituirea acestuia.
Astfel, în ceea ce privește întinderea suprafeței de teren, Înalta Curte constată că, pe lângă contractele de vânzare-cumpărare menționate anterior, în cadrul probei cu înscrisuri administrată în cauză, a fost depusă și copia contractului de vânzare-cumpărare prin care, la data de 26.03.1940, autorul reclamanților a înstrăinat cumpărătoarei M. P. I. B. o suprafață de teren de 3.600 mp.
În plus, în cauză, a fost depusă copia titlului de proprietate nr._/21.04.1995, prin care, în temeiul Legii nr. 18/1991, reclamantului P. T., în calitate de succesor al defunctului P. M. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 4,310 ha. Acest titlu a fost parțial anulat, prin sentința civilă nr. 21G9/07.05.1999 a Judecătoriei B., pentru o suprafață de 3.600 mp.
Or, instanța de apel nu a efectuat cercetarea judecătorească necesară pentru a stabili, în raport de toate înscrisurile administrate care a fost întinderea suprafeței de teren care a aparținut autorului reclamanților și pe care, aceștia ar fi îndreptățiți să solicite a le fi restituită. Totodată, nu a fost clarificată imprejurarea dacă, prin contestația formulată, reclamanții au solicitat restituirea unei suprafețe de teren care a făcut, anterior, obiectul Legii 18/1991, neputându-se deduce, din simpla anulare parțială a titlului de proprietate emis, că terenul ce face obiectul prezentei cauze este cel în privința căruia s-a dispus anularea titlului de proprietate și nici că, în lipsa unor probe în acest sens, motivul pentru care instanța a dispus anularea parțială a respectivului titlul de proprietate, a fost acela că terenul în privința căruia a dispus o astfel de măsură, era supus prevederilor Legii nr. 10/2001.
De aceea, sub aspectul întinderii suprafeței de teren la care reclamanții sunt îndreptățiți, situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită de instanța de apel, impunându-se completarea probatoriului prin administrarea de dovezi care să stabilească care a fost suprafața de teren deținută de autorul reclamanților și dacă, acesta nu a făcut anterior obiectul unei alte legi speciale de reparație.
Tot astfel, după lămurirea acestor aspecte, va trebui clarificată situația de fapt sub aspectul determinării entității deținătoare a terenului la a cărei restituire reclamanții sunt îndreptățiți, probele administrate în fazele procesuale anterioare nefiind edificatoare în acest sens.
Astfel, prin raportul de expertiză efectuat de expert B. Emeric se identifică o suprafață de 2411 mp ca fiind deținută de recurenta . se arată că suprafețe de teren mai dețin și Federal Coop și Primăria P. pentru ca ulterior, același expert să precizeze, prin răspunsul la obiecțiunile formulate, că nu poate identifica suprafața de 1353 mp. care ar rezulta din contractele de vânzare-cumpărare nr._/16.12.1937 și nr._/11.04.2940, părere însușită și de expertul C. A., fără ca instanța să lămurească, pe deplin aceste aspecte.
P. urmare, Înalta Curte apreciază că în prezentul litigiu, sub aspectul întinderii dreptului de proprietate al reclamanților și al unității deținătoare a terenului la care aceștia ar fi îndreptățiți la restituie, împrejurările de fapt nu au fost pe deplin stabilite.
În ceea ce privește critica prin care se arată că, în mod nelegal, instanța de apel a reținut ca fiind dovedit dreptul de proprietate al autorului reclamanților asupra construcției demolate întrucât această dovadă a fost întemeiată exclusiv pe declarații de martori, Înalta Curte o apreciază ca nefondată.
Contrar celor arătate prin motivele de recurs, instanța de apel a reținut că dreptul de proprietate asupra construcției demolate, precum și componența acesteia, au fost dovedite nu numai cu declarații notariale, ci și cu "memoriul justificativ privind necesitatea transferului terenului în suprafață de 8000 mp pentru extinderea Fabricii de Cherestea P.", din care rezultă existența, pe teren, a unei construcții hală gater și a anexelor, "grav avariate la cutremurul din 1977". S-a constatat totodată că, dreptul de proprietate asupra "halei gater" rezultă și din registrul agricol pentru anii 1956 - 1958, în care autorul contestatorilor figura înregistrat cu "gater mecanic", dovezi care se coroborează cu recunoașterea societății apelante, la momentul efectuării cercetării locale.
2. Și prin recursul declarat de A. pentru Valorificarea Activelor Statului se formulează critici care nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, întrucât acestea vizează, de asemenea, împrejurări de fapt care nu au fost lămurite de instanța de apel.
Astfel, în ceea ce privește cererea reclamanților având ca obiect restituirea utilajelor care au aparținut autorului lor, și pe care instanța de apel a apreciat-o ca fiind întemeiată, Înalta Curte constată că, în raport de prevederile art. 6 alin. 2 din Legea 10/2001, probele administrate nu au fost pe deplin concludente.
Astfel, reclamanții prin cererea depusă la data de 27.06.2005 arată că solicită despăgubiri pentru utilaje, deoarece acestea nu mai există, iar prin procesul-verbal întocmit de instanța de apel cu ocazia efectuării cercetării locale se consemnează, de asemenea, că utilajele care au aparținut autorului reclamanților nu mai există, fiind înlocuite cu altele noi, încă din anul 1990.
Instanța de apel recunoaște ca fiind întemeiată pretenția reclamanților cu motivarea că pârâta nu a depus un proces-verbal în acest sens, fără însă a clarifica pe deplin situația de fapt sub acest aspect.
Celelalte critici formulate de recurentă sunt subsumate unui alt aspect prealabil pe care instanța de apel nu l-a lămurit pe deplin și anume structura acționariatului . data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, o simplă adresă din partea acestei societății existentă la dosar neputând fi considerată lămuritoare în această problemă care interesează din perspectiva incidenței art. 21 și 29 din Legea nr. 10/2001 și de a cărei soluționare depinde rezolvarea celorlalte critici invocate de recurentă.
P. urmare, apreciind că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită sub aspectele menționate, în baza art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă și art. 314 Cod procedură civilă, Înalta Curte admite recursurile declarate, caseaza decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.
In rejudecare au fost administrate inscrisuri, un supliment de expertiza constructii si o expertiza topografica. S-a dispus din oficiu efectuarea unei expertize de evaluare, dar partile au refuzat sa plateasca onorariul, astfel ca instanta a constatat imposibilitatea administrarii probei.
Rejudecand dupa casare apelurile formulate de A. si . sentintei civile nr. 1372/ 2007 a Tribunalului Bucuresti, în raport de probele administrate Curtea constată următoarele:
În privința dovezilor de proprietate asupra terenului solicitat de reclamanți Curtea constată că prin probele administrate s-a dovedit numai proprietatea asupra unei suprafețe de 1.353 mp., care rezultă din contractele de vânzare cumpărare nr._/16.12.1937 ( f. 12-12 dosar fond - pentru suprafața de 937 mp.) și nr._/11.04.1940 ( f. 9-11 dosar fond – pentru suprafața de 416 m.p. ).
Nu s-a făcut proba prin niciuna din probele administrate cu privire la diferența de teren până la cea solicitată de reclamanți prin acțiune de 3.500 mp..
În ce privește registrul agricol pe anii 1956 – 1958 și adeverința nr.1196/ 06.08.1992 emisă de Primăria comunei P. conform căreia autoarea reclamanților N. E. figurează în registrul agricol cu teren de 1.320 mp. Curtea constată că nu a rezultat că această suprafață ar fi distinctă de cea obiect a celor două contracte de vânzare cumpărare și că s-ar adăuga la aceasta.
În legătură cu suprafața de 2.411 mp. pretins identificată de expertul B. Emeric, Curtea constată că acest raport de expertiză nu poate fi considerat ca o probă a dreptului de proprietate al autorului reclamanților asupra acestei suprafețe de 2.411 mp, atâta timp cât nu s-au depus titluri de proprietate pentru această suprafață, iar pe de altă parte expertul a identificat această suprafață exclusiv pe baza susținerilor reclamanților, prin răspunsul la obiecțiunile formulate precizând că dimpotrivă nu poate identifica nici măcar suprafața de 1.353 mp. rezultată din cele două contracte de vânzare cumpărare menționate mai sus.
Curtea a pus în vedere că în mod repetat reclamanților să indice și să administreze orice mijloace de probă cu privire la întinderea dreptului de proprietate invocat, dar aceștia au precizat că nu mai au alte mijloace de probă în afara celor administrate.
Nu pot fi reținute sub acest aspect referitor la întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamanților ca fiind concludente declarațiile de martori administrate în cauză, întrucât prin declarațiile martorilor nu se poate proba un drept de proprietate mai întins decât cel pe care îi relevă actele, iar pe de alta parte martorii nu pot în mod obiectiv să precizeze cu exactitate întinderea în mp. a unui teren.
În concluzie Curtea reține ca fiind dovedit dreptul de proprietate al autorului reclamantilor M. P. numai cu privire la suprafața de 1353 m.p. teren.
In ce priveste contractul de vanzare cumparare prin care autorul reclamanților a înstrăinat cumpărătoarei M. P. I. B. o suprafață de teren de 3.600 mp., Curtea constata ca nu existe elemente care sa sprijine ideea ca aceasta vanzare a privit terenul obiect al acestor doua contracte de vanzare cumparare, nefacandu-se mentiuni in acest sens in cuprinsul contractului si neexistand alte probe in acest sens. In consecinta, acest contract nu poate fi considerat ca probeaza ca autorul reclamantilor ar fi instrainat anterior preluarii imobilului catre stat terenul in suprafata totala de 1.353 mp..
În privința amplasamentului acestui teren de 1.353 mp. asupra caruia reclamantii au dovedit dreptul de proprietate al autorului lor M. P., Curtea constată urmatoarele:
Toate expertizele efectuate în cauză au concluzionat că acest amplasament nu poate fi identificat cu exactitate pe baza unor elemente obiecte, respectiv a unor repere fixe determinate, în raport de conținutul contractelor de vânzare cumpărare nr._/1937 și nr._/1940 sau a altor elemente.
În acest sens a fost expertiza efectuată de B. Emeric, respectiv răspunsul acestuia la obiecțiuni, expertiza întocmită de expertul A. C. și în final expertiza efectuată în rejudecarea apelului de către expertul C. M. (f.215 – 217 dosar apel rejudecare).
Curtea nu poate combate această pozitie a experților, văzând că într-adevăr în cele două contracte de vânzare cumpărare menționate mai sus nu sunt specificate puncte de reper și vecinătăți de natură să servească unei identificării a amplasamentului. Vecinătățile sunt indicate în aceste contracte numai cu indicarea numelor proprietarilor vecini, fără să existe un reper fix sau un element obiectiv de la care experții să poată pleca în identificarea amplasamentului. Se observă și faptul esențial că aceste contracte nu indică nici măcar dimensiunea laturilor sau forma celor doua loturi de teren.
Față de această lipsă a oricăror elemente fixe, obiective, in cuprinsul celor doua contracte, care să servească drept puncte de reper expertilor în identificarea amplasamentului exact al celor două loturi de teren obiect al celor două contracte de vânzare cumpărare, ca și față de trecerea unui interval de timp foarte mare de la data acestor contracte, interval în care nu s-au mai păstrat proprietățile învecinate, Curtea constată că poziția exprimată de experți este justificată și ar fi fost inutil în a se insista ca experții să stăruie în încercarea de a stabili un amplasament exact. Nu se poate cere expertilor sa dea, impotriva convingerii lor, concluzii ferme acolo unde acestia nu au elementele care sa ii conduca la asemenea concluzii, o asemenea cerinta impunand practic expertilor sa isi asume concluzii de natura sa le angajeze raspunderea in caz de eroare.
Pe de altă parte, Curtea, chemata sa solutioneze cauza pe baza tuturor probelor administrate, iar nu exclusiv pe baza expertizelor tehnice, constată că prin declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond (f. 234 -236 dosar fond) s-a dovedit că pe terenul preluat de la autorul reclamanților M. P. existau mai multe construcții, din care una există și în prezent și se află situată pe terenul deținut în prezent de apelanta pârâtă .>
Aceste declarații se coroboreaza cu raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul construcții Savopol D. (f.313 și urm. și f.379 și urm. dosar fond și supliment efectuat în apel în rejudecare ), care arată că pe teren a fost identificată o clădire (C 10 in planul de situatie) în suprafață de 53,40 mp. edificată în anul 1940, deci anterior preluării imobilului de către stat.
In acelasi sens sunt "memoriul justificativ privind necesitatea transferului terenului în suprafață de 8000 mp pentru extinderea Fabricii de Cherestea P.", din care rezultă existența pe teren a unei construcții hală gater și a anexelor, "grav avariate la cutremurul din 1977", ca si registrul agricol pentru anii 1956 - 1958, în care autorul contestatorilor figura înregistrat cu "gater mecanic".
Aceste toate mijloace de proba coroborate conduc Curtea, pe de o parte, la concluzia ca autorul reclamantului a avut in proprietate anumite constructii aferente „gaterului mecanic”, dintre care una exista si in prezent, fiind situata pe terenul detinut actualmente de . pe de alta parte existenta uneia din aceste constructii pe terenul detinut actualmente de . ca terenul proprietatea autorului reclamanților a avut un amplasament care se suprapune cu terenul deținut in prezent de .>
Față de aceasta, Curtea va reține calitatea de unitate deținătoare a intimatei pârâte . suprafața de 1.353 mp. teren și pentru construcția indicată cu C 10 prin raportul de expertiza efectuat de expertul Savopol D. ( schita aflata la fila 319 dosar fond ) amplasată pe acest teren, în suprafață de 53,40 mp.
În ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei A. Națională pentru Valorificarea Activelor Statului, Curtea constată următoarele:
Cauza prezentă reprezintă o contestație împotriva deciziei nr.183/2003 emisă de . care a fost respinsă notificarea formulată de reclamanți în condițiile Legii nr.10/2001.
Pe de altă parte, Curtea constată calitatea . deținător al terenului și construcției cu indicativul C 10.
Potrivit extrasului de la Registrul Comerțului depus la filele 52 – 58 dos. apel rejudecare . încă asociat majoritar statul, respectiv FPS cu un procent de aproximativ 67,646% .
Față de acestea, în condițiile art. 21 alin.1 din Legea nr.10/2001 notificarea adresată de către reclamanți trebuia soluționată de către unitatea deținătoare . partea de imobil detinuta de aceasta societate, aceasta având calitatea procesuală pasivă în cauză, în vreme ce participarea A. în proces este nejustificată, această instituție neavând calitatea procesuală pasivă, de vreme ce nu este nici unitate deținătoare, nici unitate emitentă a deciziei contestate și nici nu aflăm în prezența unei societăți privatizate.
P. aceste motive, Curtea va schimba sentinta apelata sub acest prim aspect, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a A. și va respinge contestația în contradictoriu cu A., în consecință.
Considerațiile făcute de către Curtea mai sus referitor la calitatea de unitate deținătoare a . valabile pentru terenul în suprafață de 1.353 mp și construcția cu indicativul C 10 .
În legătură cu restul construcțiilor aparținând gaterului deținut de autorul reclamanților M. P., Curtea constata ca acestea au fost demolate, așa cum s-a dovedit în cauză cu declarațiile martorilor audiați menționate mai sus și cu expertiza construcții efectuată de expertul Savopol D..
Curtea constată că în condițiile art.32 din Legea nr.10/2001 notificarea privind constructiile demolate trebuie soluționată prin dispoziția Primarului unității administrative în a cărei rază s-a aflat imobilul, în cauză Primarul comunei P..
In cauza prezenta reclamantii au formulat contestație împotriva unei decizii emisă de . obligarea acesteia sa acorde masuri reparatorii pentru aceste constructii.
Or, fata de dispozitiile art. 32 din Legea nr. 10/ 2001, Curtea constata ca cererea reclamantilor in contradictoriu cu . neintemeiata, intrucat aceasta unitate nu este obligata in vreun fel la recunoasterea sau acordarea drepturilor la masuri reparatorii in favoarea reclamantilor.
Curtea constată că în condițiile art. 27 din Legea nr.10/2001 în situația în care persoana juridică notificată constată că nu deține sau deține numai în parte imobilul solicitat, aceasta trebuia doar să comunice persoanei îndreptățite datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat.
Nu există așadar pentru . macar o obligație de înaintare de către ea însăși către Primăria P. a dosarului notificării, pentru că instanța să dispună în prezentul proces în acest sens, ci există așadar doar această obligație de instiintare a reclamanților despre situatia constructiilor demolate. Oricum, Curtea constată că reclamanții sunt considerați că au luat la cunoștință despre situația construcțiilor demolate chiar în prezentul proces, de vreme ce li s-a relevat în acest proces că aceste construcții au fost demolate.
Asadar, Curtea constata ca în raport de limitele procesului prezent cu privire la obiect și părți și în raport de dispozițiile legale mentionate mai sus, nu are a dispune vreo obligatie in sarcina . construcțiile demolate, pentru că nu este în obligația . acorde masuri reparatorii pentru aceste constructii si nici macar sa înainteze notificarea către Primăria P., obligatie legala pe care Curtea sa o sanctioneze in prezentul proces.
De aceea, Curtea va admite criticile apelantilor formulate sub acest aspect si va respinge cererea reclamantilor de acordare a masurilor reparatorii in contradictoriu cu . constructiile demolate, ca neintemeiata, neexistand nicio obligatie legala a . privire la aceste constructii demolate.
Curtea constata si ca reclamanții nu au investit instanța cu vreo cerere împotriva Primăriei P.. Instanta a fost investita doar cu o contestatie impotriva deciziei emisa de . in acest cadru are de solutionat doar pretentiile impotriva . partea de imobil aflata in detinerea acesteia. Curtea nu are de verificat nici macar componenta sau numarul constructiilor care au apartinut autorului reclamantilor si care au fost demolate, aceasta urmand sa faca obiectul solutionarii in contradictoriu cu Primaria Peris.
În privința modalității de preluare a imobilului de către stat, Curtea constată că aceasta este considerată abuzivă în condițiile art.2 lit. i din Lg.10/2001, întrucât preluarea s-a făcut de la autorul reclamanților in anul 1948 fără titlu, în fapt, fără se existe încheiat niciun act de preluare în acest sens și fără invocarea unui temei legal. Preluarea de catre stat a fost dovedita prin declaratiile martorilor audiati si rezulta in mod indubitabil de altfel din faptul ca terenul s-a aflat in patrimoniul statului in perioada regimului comunist, in prezent in patrimoniul paratei . cu capital majoritar de stat. Revenea intimatei parate sarcina probei preluarii legale, fara caracter abuziv, dovada care nu a fost facuta.
În privința apărării apelanților referitoare la faptul că terenul a fost restituit reclamanților în procedura Legii nr.18/1991 Curtea constată ca din actele comunicate de Primaria Peris si care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr._/ 2009 si titlului de proprietate nr._/ 1995 ( f. 33-47 si f. 97 si urm. dosar apel rejudecare ) rezulta ca aceste restituiri s-au facut in baza extrasului din registrul agricol pe anii 1956-1958 si pe baza extrasului din borderoul populatiei si proprietatilor din ianuarie 1948, fara sa se aiba in vedere cele doua contracte de vanzare cumparare mentionate mai sus ( nr._/ 1940 si nr._/1937 ). Asadar, Curtea nu poate retine ca pentru aceste loturi de teren de 1.353 mp. s-ar fi operat deja o restituire in conditiile Legii nr. 18/ 1990.
Curtea constată așadar calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 1.353 mp. și pentru construcția cu indicativul C 10 în suprafață de 53,40 mp, în baza art. 2 lit. i, art. 3 lit. a și art. 4 din Lg.10/2001. In aceasta analiza, Curtea constata ca prima instanta a retinut calitatea reclamantilor de mostenitori ai defunctului M. P., in baza certificatului de calitate de mostenitor nr. 6/ 2002 ( f. 5 dosar fond ), acest aspect nefiind combatut in apel.
În privința modalității de despăgubire a reclamanților în contextul Lg.10/2001 Curtea constată că față de disp. art. 10 alin. 2 și 3 nu este posibilă restituirea în natură, întrucât pe teren au fost edificate noi construcții, definitive, anterior anului 1990, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor audiați și din raportul de expertiză Savopol D..
Curtea constată că expertul relevă faptul că o parte din aceste construcții sunt dezafectate și nu mai sunt utilizate, expertul exprimându-și opinia că sunt „demolabile” .
Curtea constată însă că această opinie este una subiectivă și că acele construcții nu sunt dintre cele vizate de art.10 alin.3 din Lg.10/2001.
Acest text legal are în vedere construcțiile ușoare sau demontabile ( nu „demolabile” cum arata expertul ), în sensul de construcții care prin natura lor, prin modalitatea tehnica de edificare sau materialele folosite pot fi „demontate” cu usurinta. Textul nu vizeaza constructii „demolabile”, o astfel de apreciere ar fi fost de altfel absolut hazardata, caci neindoios orice constructie este „demolabila”, oricat de solida ar fi.
În cauză însă nu este vorba de astfel de construcții „usoare sau demontabile”, ci clădirile situate pe acest teren sunt clădiri din zidărie, cu fundații corespunzătoare în consecință, cu suprafețe construite foarte mari (216 mp. C 12 pe schița anexă la raportul de expertiză depusă la fila 319 dosar fond, C 13 cu o suprafață construită de 420 mp., C 3 cu o suprafață construită de 300 mp.).
Nu este așadar vorba de construcții ușoare sau demontabile, iar faptul că acesta se află într-o stare avansată de uzură și că nu mai sunt utilizate la acest moment nu le încadrează în ipoteza art.10 alin. 3 din Lg.10/2001, dar nici în ipoteza art.10 alin. 5 din Lg.10/2001. Acest ultim text are în vedere construcțiile care nu mai sunt necesare unității deținătoare, iar nu construcțiile care la un moment dat nu mai sunt efectiv utilizate de aceasta. În cauză nu s-a relevat faptul că aceste construcții nu ar mai fi necesare unității deținătoare, iar faptul că aceasta se află în procedura falimentului de foarte mulți ani nu poate fi reținut ca hotărâtor, atâta timp cât totuși această societate mai există ca persoana juridică și teoretic și legal există posibilitatea redresării activității ei.
Nu se poate concluziona așadar la acest moment că starea intimatei este aceea că nu îi mai pot fi necesare acele construcții, întrucât nu va mai desfășura activitate niciodată.
Curtea are în vedere și amplasamentul constructiilor în discuție care face imposibilă și o restituire parțială a terenului către reclamanți, aceste construcții ocupând funcțional terenul în întregime.
Curtea constată așadar calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1.353 mp. și pentru construcția cu indicativul C 10 în suprafață de 53,40 mp, si de aceea va schimba sentinta fondului si sub acest aspect.
In ce priveste faptul ca decizia nr. 183/ 2003 contestata in cauza este anterioara Legii nr. 247/ 2005, ceea ce ar fi atras necesitatea evaluarii de catre instanta a imobilelor, in acord cu Legea nr. 10/ 2001 anterior modificarii adusa prin Legea nr. 247/ 2005, Curtea arata ca a dispus din oficiu efectuarea unei expertize de evaluare a terenului si constructiei, insa aceasta proba nu a putut fi administrata intrucat partile au declarat in mod repetat si expres ca nu inteleg sa achite onorariul expertului. F. de faptul ca partile nu au dorit achitarea onorariului expertului, Curtea nu a avut posibilitatea legala de administrare a acestei probe, neexistand mijloace legale pentru remedierea unei asemenea situatii. Curtea arata si faptul ca a pus in vedere partilor ca pot formula o cerere de ajutor public judiciar in sensul scutirii de la plata onorariului de expert, insa si fata de aceasta partile si-au exprimat clar refuzul. In aceasta situatie, Curtea avea drept posibilitati fie sa suspende judecata in conditiile art. 155 indice 1 C.pr.civ. fie sa o solutioneze ca atare. Dintre aceste posibilitati Curtea a optat pentru a doua, apreciind ca interesele jucate intre parti, ca si interesul de administrare a actului de justitie, impun solutionarea cauzei in conditiile aratate, iar nu suspendarea judecatii. Curtea a avut in vedere si imprejurarea ca efectele hotararii judecatoresti pronuntate in acest fel nu sunt de natura sa prejudicieze in final nici partile, nici legea, pentru ca oricum, chiar fiind evaluate despagubirile, oricum cauza ar fi ajuns sa fie finalizata tot pe taramul Legii nr. 247/ 2005, in fata Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor. Iar in conditiile Legii nr. 247/ 2005 se procedeaza oricum la o reevaluare a imobilelor de catre Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, si pentru cazul deciziilor/ dispozitiilor emise de unitatile detinatoare anterior Legii nr. 247/ 2005 si care au consemnate sume drept valoare a despagubirilor.
Curtea nu va retine nici valoarea data constructiei cu indicativul C 10 prin raportul de expertiza efectuat in fata primei instante ( valoare preluata si prin sentinta apelata ), apreciind ca nu poate fi retinuta aceasta valoare stabilita in anul 2005, in conditiile in care judecata in apel are loc la nivelul anului 2012, cand evident valoarea s-a schimbat, iar pe de alta parte constata ca aceasta evaluare facuta de expertul Savopol D. nu a fost efectuata cu respectarea Legii nr. 10/ 2001, anume pe baza standardelor internationale de evaluare. Asadar, aceasta evaluare nu respecta criteriile legale de evaluare stabilite de art. 10 alin. 9 din Legea nr. 10/ 2001.
În privința utililajelor fostului gater, Curtea constata ca sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/ 2001, aceste utilaje fiind casate si inlocuite anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/ 2001, deci reclamantii nu pot beneficia de reparatii pentru acestea.
Curtea constata ca proba casarii ( inlocuirii ) anterioare anului 2001 a rezultat din precizarea facuta de intimata . din procesul-verbal întocmit de instanța de apel cu ocazia efectuării cercetării locale, in care se consemnează că utilajele care au aparținut autorului reclamanților nu mai există, fiind înlocuite cu altele noi, încă din anul 1990.
Curtea a solicitat intimatei parate sa depuna procesul verbal de casare intocmit, insa aceasta a aratat in mod repetat ca nu se afla in posesia unui asemenea proces verbal, care, chiar daca a fost incheiat la momentul casarii, este posibil sa fi fost pierdut, intrucat arhiva unitatii a fost mutata si partial distrusa sau pierduta.
Asadar, Curtea nu a putut legal sa retina existenta unui proces verbal de casare.
Aceasta nu poate semnifica totusi ca aceasta casare si inlocuire nu a avut loc, de vreme ce este evident in contextul cauzei ca aceste utilaje nu mai exista in prezent.
Fiind un fapt incontestabil ( si necontestat de catre reclamanti de altfel ) ca utilajele nu mai exista in prezent, problema care se pune este daca totusi acestea au fost casate/inlocuite anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/ 2001 sau ulterior, pentru a determina incidenta Legii nr. 10/ 2001.
P. adresa depusa la fila 48 dosar apel . instantei ca, avand in vedere caracteristicile tehnice ale actualelor utilaje, anume inlocuirea motoarelor actionate cu aburi cu motoare actionate electric, se deduce ca inlocuirea utilajelor a avut loc candva in anii 1960-1970. P. aceeasi adresa se arata ca utilajele sunt aceleasi preluate de la fosta Regie Autonoma Sudrel Bucuresti la momentul reorganizarii, anume in 1994. Aceasta se coroboreaza cu faptul ca insesi cladirile fostului gater au fost demolate candva in anii 1970.
Asadar, din moment ce utilajele au fost preluate de la fosta Regie Autonoma Sudrel Bucuresti la momentul reorganizarii, anume in 1994, rezulta ca acestea au fost inlocuite anterior Legii nr. 10/ 2001.
Curtea constata de asemenea, cercetand extrasul din registrul comertului depus la fila 57, ca societatea E. SA se afla in procedura de reorganizare ( si ulterior lichidare ) inca din aprilie 2001, deci la scurt timp de la . Legii nr. 10/ 2001 in februarie 2001. Or, este cert ca utilajele existente la societate in prezent sunt altele decat cele vechi, apartinand fostului gater al autorului reclamantilor. In conditiile in care la numai 2 luni de la . Legii nr. 10/ 2001 . intrat in procedura de reorganizare, este putin credibil ca societatea a procedat la inlocuirea utilajelor vechi abia in acest interval de 2 luni si cu atat mai putin probabil ca le-a inlocuit ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/ 2001.
In acest context, interpretand coroborat aceste probe, si fata de faptul ca nu s-a adus nicio proba contrara, Curtea retine ca utilajele au fost casate si inlocuite anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/ 2001 si, prin urmare, nu se cuvin reparatii reclamantilor pentru acestea.
In concluzia tuturor celor expuse, Curtea va admite apelurile declarate, va schimba în parte sentința apelată, va respinge contestația în contradictoriu cu pârâta A., ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă, va admite în parte contestația în contradictoriu cu pârâta . modifica decizia nr. 183/03.12.2003, va constata dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1353 mp și pentru construcția fostă locuință mecanic gater în suprafață construită de 53,40 mp, masuri reparatorii ce vor fi acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, si va respinge contestația în contradictoriu cu . privire la construcțiile demolate și utilaje, ca neîntemeiată.
F. de modalitatea de schimbare a solutiei primei instante, Curtea va schimba si solutia data de aceasta cu privire la cheltuielile de judecata, in acord cu dispozitiile art. 276 C.pr.civ., in sensul obligarii pârâtei . plata către reclamanți a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată în fața instanței de fond, respectiv numai in parte cheltuielile efectuate de reclamanti, apreciata de catre Curte proportional cu masura in care pretentiile reclamantilor au fost admise.
Vor fi pastrate celelalte dispoziții referitoare la respingerea cererii privind acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință, acest capat de cerere nefiind criticat in apel ( de catre partea care ar fi avut interes, respectiv reclamantii ).
F. de solutia de admitere a apelurilor, in mod evident nu poate fi primita cererea intimatilor reclamanti de a li se acorda cheltuielile de judecata in apel.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de apelantele-pârâte A. pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în București, .-11, sector 1 și . lichidator ., cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1372/29.10.2007, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți N. A., domiciliată în București, .. 42, sector 1, C. M. I., domiciliată în ., ., județul I., P. R. E., domiciliată în B., ., .. 50, județul B., C. P., domiciliat în Fieni, ., județul Dâmbovița și P. M. G., domiciliat în Ploiești, ., județul Prahova.
Schimbă în parte sentința apelată, astfel:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. pentru Valorificarea Activelor Statului și respinge contestația în contradictoriu cu pârâta A., ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Admite în parte contestația în contradictoriu cu pârâta .:
Modifică decizia nr. 183/03.12.2003 emisă de . cum urmează:
Constată dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 1.353 mp, situat în . și pentru construcția fostă locuință mecanic gater în suprafață construită de 53,40 mp, ce vor fi acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Respinge contestația în contradictoriu cu . privire la construcțiile demolate și utilaje, ca neîntemeiată.
Obligă pe pârâta . plata către reclamanți a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată în fața instanței de fond.
Păstrează celelalte dispoziții referitoare la respingerea cererii privind acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.05.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
D. G. D. F.
GREFIER,
S. V.
Red. DG
Tehnored. DG/PS 9 ex.
28.06.2012
Jud. fond: C. T.
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
Î N C H E I E R E
Ședința publică de 22.05.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. G.
JUDECĂTOR – D. F.
GREFIER – S. V.
……………..
Pe rol soluționarea cererilor de apel formulate de apelanții pârâți A. pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în București, .-11, sector 1 și . lichidator ., cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1372/29.10.2007, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. A., domiciliată în București, .. 42, sector 1, C. M. I., domiciliată în ., ., jud. I., P. R. E., domiciliată în B., ., .. 50, jud. B., C. P. domiciliat în Fieni, ., jud. Dâmbovița și P. M. G., domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, având ca obiect „Legea 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul pârât . lichidator . reprezentat de avocat E. V., lipsind apelantul pârât A. pentru Valorificarea Activelor Statului și intimații reclamanți N. A., C. M. I., P. R. E., C. P. și P. M. G. .
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar raportul de expertiză topografică, copii de pe acesta fiind comunicate părților, iar de către intimații reclamanți N. A., C. M. I., P. R. E., C. P. și P. M. G. s-au depus obiecțiuni la raportul de expertiză topografică prin care se solicită efectuarea expertizei de către un alt expert și concluzii scrise.
Apărătorul apelantului pârât . lichidator . solicită respingerea obiecțiunilor formulate de intimați la raportul de expertiză topografică.
După deliberare, Curtea respinge obiecțiunile formulate de intimații reclamanți N. A., C. M. I., P. R. E., C. P. și P. M. G. la raportul de expertiză topografică și cererea acestora de refecare a expertizei de către un alt expert, apreciind că expertul desemnat și-a spus opinia pe baza actelor existente la dosar, iar intimații nu combat cu argumente concrete acest raport.
Apărătorul apelantului pârât . lichidator . arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Apărătorul apelantului pârât . lichidator . solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii reclamanților ca neîntemeiată. Arată că la dosar există două contracte de vânzare cumpărare, care indică o suprafață de 1353 mp. Din rapoartele de expertiză efectuate în cauză, concluziile experților au fost unanime, în sensul că nu au putut fi identificate suprafețele indicate în aceste contracte. Să se constate că dreptul de proprietate pe care reclamanții îl invocă nu a putut fi dovedit. Cu privire la apelul declarat de apelantul pârât A. pentru Valorificarea Activelor Statului solicită admiterea acestuia. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Curtea pune în discuția părților aspectul referitor la faptul că experții din construcțiile vechi au identificat doar o construcție aflată pe suprafața de teren deținută de .>
Apărătorul apelantului pârât . lichidator . arată că în declarațiile date martorii au arătat că vechile clădiri au căzut la cutremur. Mai arată că nici una din clădirile aflate pe teren nu aparține reclamanților.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar note scrise
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 29.05.2012
Pronunțată în ședință publică, azi 22.05.2012
PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER
D. G. D. F. S. V.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 26/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Acţiune în constatare. Decizia nr. 1089/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
