Legea 10/2001. Decizia nr. 52/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 52/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 52/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.52
Ședința publică de la 16.01.2013
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - M. H.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de recurentul-reclamanți B. R. M., BOȘTEAN B. G. și de către recurentul-pârât-reclamant BOȘTEAN D. M., împotriva sentinței civile nr.888 din 18.04.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. G., P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Bușală-Z. R.-I., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât-reclamant BOȘTEAN D. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012, emisă de Baroul București – Cabinet Individual, aflată la fila 24 dosar, avocat Doinița L. M., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți B. R. M., BOȘTEAN B. G., în baza împuternicirilor avocațiale . nr.1 și 2/4.01.2010, emise de Baroul B. – Cabinet de avocat, aflate la filele 14 – 15 dosar și consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimaților-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, lipsind intimatul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul recurentului-pârât-reclamant Boștean D. M. depune la dosar concluzii scrise cu privire la recalificarea pricinii din apel în recurs.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocatul recurenților-reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în temeiul art.304 pct.6,7,8 și 9 din codul de procedură civilă cu referire la art.312 din Codul de procedură civilă, modificarea sentinței instanței de fond, cu soluționarea notificării depusă în baza Legii nr.10/2001 de către antecesorii reclamanților pe fond astfel cum reiese din petitul doi al acțiunii.
La interpelarea instanței, dacă instanța de recurs poate să soluționeze pe fond, avocatul recurenților-reclamanți arată că în urma admiterii recursului, având în vedere că toate probele administrate de instanța de fond, care a fost Tribunalul București competent să judece cererea sa de soluționare a notificării pe fond, consideră că această curte poate să soluționeze. Mai mult, instanța de fond a verificat toate condițiile de admisibilitatea unei asemenea cereri, respectiv dacă decretul lege a fost aplicat sau nu corect, dacă notificarea s-a depus în termen, dacă imobilul intră sau nu sub incidența Legii nr.10/2001, dacă a fost respectat termenul de 60 de zile prevăzut de Legea nr.10/2001.
De asemenea, în momentul în care s-a soluționat acest dosar, s-a verificat inclusiv faptul dacă s-au solicitat sau nu și alte documente necesare soluționării pe fond de către Primăria Municipiului București a notificării depuse în anul 2001 de către antecesorii săi.
Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea expertizelor dispuse de către instanța de fond și suportate de către reclamanți.
Avocatul recurentului-pârât-reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
De asemenea, urmează a se observa că a solicitat soluționarea notificării prin capătul unu de cerere cu care a investit instanța de fond.
De asemenea, solicită să se țină cont de Decizia nr.20/19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care se precizează că instanța de fond este competentă să soluționeze pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul răspunsului nejustificat al entității deținătoare la notificarea părții interesate.
Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată în ceea ce privește contravaloarea expertizelor administrate la instanța de fond.
Reprezentantul intimaților-pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, având cuvântul solicită respingerea recursurilor, ca nefondate și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică, care a reținut corect faptul că (la pagina 7) a avut în vedere limitele investirii instanței, respectiv petitul acțiunii pe primul capăt de cerere și părțile adverse nu au solicitat soluționarea pe fond a notificării în temeiul Deciziei nr.20/2007. Instanța de fond la momentul indicării pe ce s-a întemeiat în drept acțiunea face trimitere la Legea nr.10/2001 și art.998 din Codul civil.
În situația în care instanța va aprecia că recursurile sunt fondate, solicită trimiterea pricinii spre rejudecare pe fondul pretențiilor capăt de cerere, respectiv acordarea de despăgubiri.
Curtea reține recursurile spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.888/18.04.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B. R. M. și Boștean B. G., în contradictoriu cu pârâții Boștean D. M., M. București prin Primar G., P. G. al Municipiului București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, a admis în parte cererea conexă formulată de reclamantul Boștean D. M., în contradictoriu cu pârâții B. R. E. și Boștean B. G., M. București prin Primar G., P. G. al Municipiului București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a obligat M. București prin Primar G., să soluționeze notificarea înregistrată sub nr._/14.10.2002, a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâților M. București prin Primar G., a Primarului G. al Municipiului București și a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor, a respins ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâților M. București prin Primar G., a Primarului G. al Municipiului București și a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata unor daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere până la soluționarea notificării și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin notificarea înregistrată la B. V. P. sub nr. 1272/13.08.2001 (fila 138) comunicată Prefecturii Municipiului București, B. O. și Boștean Ottilia M. (născută B.), în calitate de succesori legali ai defunctei B. Ottilia, au solicitat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, despăgubiri bănești pentru imobilului situat în București, ., nr. 58, sector 2, respectiv pentru terenul ocupat de către construcții și pentru construcțiile care au fost demolate, precum și restituirea în natură pentru terenul liber.
Notificarea înregistrată pe rolul Prefecturii Municipiului București sub nr._/15.08.2001 a fost transmisă spre competentă soluționare Primăriei Municipiului București (fila 170), fiind format astfel dosarul administrativ cu nr._ (fila 135).
Această notificare nu a fost soluționată până în prezent, din relațiile furnizate de către Direcția Juridic din cadrul Primăriei Municipiului București rezultând că dosarul administrativ nu este complet, fiind necesar a se mai anexa actul de proprietate, istoric de rol fiscal, certificat de moștenitor de pe urma defunctei B.Ottilia M. și acte de identitate pentru notificatori și moștenitori (fila135).
Potrivit art. 25 alin.1 din Legea nr. 10/2001, modificată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Art. 26 alin.1 din aceeași lege dispune că dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Potrivit art. 25.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, aprobate prin HG nr. 250/1997, termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării. Însă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
În cazul în care persoana îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și totodată a făcut precizarea că nu mai deține alte probe, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.
Termenul pentru îndeplinirea obligației respective se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Pentru a avea beneficiul acestei prorogări este necesar însă ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate. Depunerea actelor solicitate sau comunicarea faptului că persoana îndreptățită nu posedă actele respective are semnificația acceptării prorogării termenului respectiv (în această ipoteză termenul curge de la depunerea actelor solicitate sau, după caz, de la data comunicării răspunsului).
Rezultă din aceste dispoziții legale că termenul de 60 de zile prevăzut pentru soluționarea notificării este unul imperativ, respectarea acestuia de către unitatea deținătoare fiind obligatorie.
Prin decizia nr. 20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite s-a stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
În ceea ce privește condițiile de formă, s-a reținut de către tribunal faptul că autorii reclamanților din prezenta cauză au formulat notificare prin executor judecătoresc, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr.10/2001, în termenul prevăzut de lege, respectiv la 15.08.2001, notificarea adresată Prefecturii Municipiului București, făcând dovada deplină în ceea ce privește respectarea termenului potrivit art. 22 alin. 4 din Legea nr.10/2001.
În ceea ce privește includerea bunului pentru care se solicită măsuri reparatorii în domeniul de aplicare a Legii nr.10/2001, tribunalul a reținut potrivit situației juridice comunicată de Primăria Municipiului București (fila 194) că imobilul situat în București, ., nr. 58, sector 2 a intrat în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 92/1950, figurând la poziția 562, fiind preluat de la B. O., în prezent construcția fiind demolată în baza Deciziei Consiliului Primăriei Municipiului București nr.1131/31.05.1968, prin care a fost aprobat procesul verbal nr. 68 al Comisiei Centrale de casare a mijloacelor fixe a Consiliului Popular al Municipiului București, în anexa la acest proces verbal figurând la poziția 58 și imobilul cu adresa mai sus menționată.
Potrivit situației comunicate de către S.C. Apolodor S.A (fila 160) construcția a fost demolată în 1969, nefiind acordate despăgubiri.
Așa fiind, tribunalul a constatat că imobilul situat în București, ., nr. 58, sector 2 a făcut obiect al Decretului nr.92/1950 astfel că se apreciază că preluarea acestuia în proprietatea statului s-a realizat abuziv, conform art. 2 alin. 1 litera a) din Legea nr. 10/2001 republicată.
În ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită, tribunalul a reținut că prin potrivit procesului - verbal nr._/1940 întocmit de Comisiunea pentru Înființarea Cărților Funciare în București, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 280 mp pe care se aflau trei corpuri de casă și trei bucătării, situat în București, ., nr. 58, a fost înscris în favoarea numitei B. O. (fila 141).
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 212/1960 emis de către notariatul de Stat al Raionului Gh. G. D. de pe urma defunctei B. O., decedată la 23.04.1950 au rămas ca moștenitori legali B. O. și Boștean Ottilia M. (născută B.), în calitate de descendenți de gradul 1 (fila 142, respectiv filele 150 – 151).
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 138/08.12.2008 emis de către B.N.P. M. G., de pe urma defunctei Boștean Ottilia M., decedată la 27.07.2008, au rămas ca moștenitori legali Boștean B. G. și Boștean D. M., în calitate de fii, aceștia fiind în fapt primul reclamant din cererea principală, respectiv reclamantul din cererea conexă (fila 13 din dosarul nr. 64._ ).
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 60/29.09.2003 emis de către B.N.P. I. M., de pe urma defunctului B. O., decedat la 08.08.2003, au rămas ca moștenitori legali B. Eufrusina, în calitate de soție supraviețuitoare și B. R. M., în calitate de fiu (fila 42), iar de pe urma defunctei B. Eufrusina, decedată la 10.05.2005, a rămas ca moștenitor legal B. R. M., cel de-al doilea reclamant din acțiunea principală (fila 46).
Având în vedere actele de stare civilă depusă la dosarul cauzei, precum și certificatele de moștenitor mai sus enunțate, tribunalul a constatat că reclamanții din cererea principală, precum și reclamantul din cererea conexă sunt persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, în calitatea acestora de succesori ai fostului proprietar al imobilului.
Din examinarea concluziilor raportului de expertiză tehnică, specialitatea topografie, efectuat în cauză, tribunalul a reținut că pe amplasamentul fostului imobil situat pe ., nr. 58, sector 2 se află . de tramvai, trotuare pietonale, rețele de gaze, apă și energie electrică (fila 130 – 133 din dosar).
Având în vedere această situație de fapt, tribunalul a apreciat că restituirea în natură nu este posibilă, astfel că în conformitate art.7 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, apreciază că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ., nr. 58, sector 2.
S-a constatat că în cauză nu s-a susținut ori dovedit că Primăria Municipiului București are posibilitatea de a oferi bunuri ori servicii în compensare, potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr.10/2001, motiv pentru care tribunalul a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la obținerea unor despăgubiri pentru imobilul mai sus individualizat, acestea urmând a se stabili în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv (în prezent, Titlul al VII-lea din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției).
Având în vedere depășirea de către unitatea administrativ-teritorială competentă să soluționeze notificarea a termenului imperativ prevăzut de lege, faptul că nu s-a solicitat de către Primăria Municipiului București alte documente în dovedirea pretențiilor, fapt ce nu a determinat o prorogare tacită a termenului de soluționare a notificării, și având în vedere limitele învestirii instanței (reclamanții nesolicitând soluționarea pe fond a notificării de către instanță, potrivit Deciziei XX/2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție), tribunalul a admis capătul de cerere privind obligarea Municipiului București prin Primar G., la soluționarea notificării înregistrată la această unitate sub nr._/14.10.2002.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților M. București și Statului R. prin Ministerul Finanțelor, la plata despăgubirilor pentru imobilul notificat, la valoarea de circulație actuală a acestora, tribunalul a apreciat că aceasta urmează a avea loc în cadrul procedurilor administrative și, eventual, celor judiciare din cadrul acestei proceduri, care este distinctă și subsecventă procedurii de soluționare a notificării de către unitatea deținătoare, instanța neputându-se pronunța decât cu privire la o eventuală contestație împotriva cuantumului acestor despăgubiri.
În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata unor daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere până la soluționarea notificării, respectiv până la plata efectivă a despăgubirilor și la punerea în posesie pentru terenul liber, ce ar putea fi restituit în natură, tribunalul a constatat că art. 40 din Legea nr.10/2001 invocat de către reclamanți, prevede că nerespectarea obligației impuse de către art. 25 alin. 5 din Legea nr.10/2001, atrage obligația deținătorului căruia îi revine această obligație de a plăti noului proprietar o sumă calculată pe zi de întârziere, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului restituit.
În plus, tribunalul a constatat că obligarea pârâților la plata unor daune cominatorii (așa cum se solicită în cererea conexă) nu este posibilă, Legea nr.10/2001 neprevăzând nici o sancțiune pecuniară pentru neemiterea deciziei sau a dispoziției motivate în termenul imperativ prevăzut de lege.
În plus, tribunalul a constatat că dispozițiile legale generale în materia executării silite a obligațiilor de a face, nu mai prevăd posibilitatea obligării debitorului unei obligații de a face la plata unor daune cominatorii față de creditor, prin modificarea art. 580³ alin. 5 Cod de procedură civilă, în sensul prevederii faptului că pentru neexecutarea obligațiilor de a face nu se pot acorda daune cominatorii, singura posibilitate recunoscută de lege fiind aceea a aplicării unei amenzi civile în condițiile art. 580¹ alin. 5 Cod de procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca nelegală prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă și, deși cererile de recurs și motivele de recurs au fost formulate prin cereri separate, criticile aduse sentinței sunt comune, impunând o analiză unitară din partea instanței de recurs.
Recurenții critică sentința recurată arătând că:
- instanța de fond trebuia să constate nesoluționarea în termenul legal de 60 de zile a notificărilor formulate de reclamanți;
- instanța de fond trebuia să soluționeze pe fond notificarea așa cum impune Decizia în interesul legii nr.XX/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și așa cum reclamanții au solicitat atât prin acțiunea principală, cât și prin cererea conexă;
- instanța de fond trebuia să se pronunțe și în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor. Atâta vreme cât instanța de fond a dispus administrarea probelor cu expertiză topo și evaluatoare trebuia să se pronunțe pe cuantumul despăgubirilor și raportat la aceste probe.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.5 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi fondat recursul pentru următoarele considerente:
Atât prin acțiunea principală, cât și prin cererea conexă, reclamanții – recurenți au solicitat obligarea pârâților la soluționarea notificării înregistrate sub nr._/14.10.2002 la Primăria Municipiului București, în sensul de a li se acorda „despăgubiri pentru construcțiile demolate, precum și pentru terenul ocupat în prezent de construcții, situat în București, sector 2, . nr.58 și măsuri reparatorii prin restituirea în natură a terenului care este liber de orice construcție, fiind apt de a fi restituit liber de orice sarcini”. S-a mai solicitat prin capătul doi al acțiunii obligarea pârâților la achitarea către reclamanți a despăgubirilor materiale datorate demolării construcțiilor și a ocupării parțiale a terenului la valoarea actuală, și obligarea pârâților la plata daunelor prevăzute de art.40 din Legea nr.10/2001 până la soluționarea efectivă a notificării și până la plata despăgubirilor datorate.
Din cuprinsul acțiunii principale și a cererii conexe, Curtea apreciază că atât din petitul acestora, cât și din considerente rezultă voința juridică a reclamanților de a li se soluționa direct de către instanță notificarea, urmând ca pârâtele să fie obligate să emită dispoziție de punere în aplicare a hotărârii judecătorești astfel deținute.
Aceeași voință juridică rezultă și din probele solicitate de reclamanți și încuviințate de instanța de fond: expertiză evaluatoare a imobilului, expertiză topo și actele doveditoare depuse de reclamanți prin care aceștia fac dovada calității de persoane îndreptățite și a faptului că imobilele au fost preluate abuziv de către stat.
În cuvântul pe fondul cauzei reclamanții solicită în mod expres obligarea pârâților la restituirea despăgubirilor stabilite prin raportul de expertiză, respectiv obligarea pârâților la plata valorii de circulație a imobilului, respectiv la suma de 952.621 lei.
Ca atare, Curtea, în virtutea rolului său activ reglementat prin art.129 Cod de procedură civilă, apreciază că obiectul cu care a fost învestită instanța de fond este acela al soluționării notificării prin hotărâre judecătorească, instanța urmând să verifice în ce măsură imobilul în litigiu a aparținut în proprietate autoarei reclamanților, în ce măsură acesta a fost preluat abuziv de către stat, în ce măsură reclamanții sunt persoane îndreptățite în sensul cerut de dispozițiile Legii nr.10/2001 și în ce măsură imobilul poate fi restituit în natură sau reclamanții ar fi îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent.
Verificând considerentele sentinței recurate, Curtea constată că acestea sunt contradictorii, întrucât instanța de fond, deși face o analiză pe larg a chestiunilor de drept de mai sus și consideră că și din punct de vedere formal și prin prisma dreptului material reclamanții sunt persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, concluzionează în sensul că nu este instanță învestită cu soluționarea pe fond a notificării.
Considerentele sentinței prin care instanța a analizat pe fond notificarea făcând aplicarea Deciziei nr.XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt în contradicție și cu dispozitivul sentinței prin care instanța a obligat pârâtul M. București prin P. G. să soluționeze notificarea înregistrată sub nr._/14.10.2012, fără să se pronunțe pe fondul acesteia.
În consecință, Curtea constată că instanța de fond nu s-a pronunțat pe capătul de acțiune principal cu care a fost învestită, deși voința juridică a reclamanților era clar exprimată în acest sens, astfel încât, făcând aplicarea dispozițiilor art.312 alin.2 și 5 Cod de procedură civilă, vor fi admite recursurile și va fi casată sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții – reclamanți B. R. M. și BOȘTEAN B. G. și de către recurentul – pârât – reclamant BOȘTEAN D. M., împotriva sentinței civile nr.888/18.04.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații – pârâți M. BUCUREȘTI prin P. G., P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I.-A. H.-P. M. H. F. P.
GREFIER
Ș. P.
Red.I.A.H.P.
Tehdact.R.L.
2 ex./24.05.2013
TB-S.5 – M.C.B.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1589/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 121/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
