Legea 10/2001. Decizia nr. 587/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 587/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 587/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 587R
Ședința publică de la 18 martie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - D. F. B.
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 2035/19.11.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P. S. E. și S. ARATĂ M., având ca obiect: Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații reclamanți reprezentați de avocat V. C. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reprezentanta intimaților reclamanți arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta intimaților reclamanți depune concluzii scrise și solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate. Depune practică judiciară.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamantele S.-A. M., P. S.-E. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, ca pe baza hotărârii ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții cu propunere de acordare de măsuri reparatorii pentru cele 5 apartamente vândute din imobilul situat în București, .. 64 și nr. 66, sector 1.
În motivarea cererii reclamantele au menționat că imobilul construcție și teren situat în București, .. 64 și nr. 66, sector 2 a fost dobândit de A. O. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1668/11.11.1941 de către Tribunalul I.- Secția notariat.
În anul 1974 la data de 14 iulie decedează A. O., lăsând ca moștenitori pe S.-A. M. și pe P. S.-E. în calitate de fiice, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 8/14.03.2002.
Imobilul teren și construcție situat în București, .. 64 și nr. 66, sector 1 a fost preluat de la autorul lor de către statul comunist, în baza Decretului nr. 92/1950, poziția 283.
Având în vedere că autorul lor avea funcția de medic colonel prin urmare făcea parte din categoria intelectualilor exceptați de la naționalizare prin art. 5 Decretul nr. 92/1950, subsemnatele ne-am adresat instanțelor judecătorești pentru a se constatat că preluarea făcută de stat a fost nelegală și că suntem proprietarele acestuia.
Prin sentința civilă nr. 9666/09.10.1996 pronunțată de Judecătoria sector 1 în dosar nr._/1996 acțiunea a fost admisă, instanța constatând că imobilul mai sus menționat a fost preluat de stat fără titlu valabil și că reclamantele sunt proprietarele acestuia.
Ulterior, a fost emisă Dispoziția nr. 1048/29.07.1997 a Primarului General al Municipiului București prin care s-a dispus restituirea acestui imobil reclamantelor.
La data de 24.04.2001, reclamantele au formulat prin intermediul Serviciului de Executori Judecătorești de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București câte o notificare pentru fiecare dintre cele 5 apartamente ( înregistrate la nr. 2883-2887) solicitând restituirea acestora în natură în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, în baza cărora s-a format un dosar comun având nr. 1286/21.05.2001.
Având în vedere că în anul 2003 au avut posibilitatea să cumpere toate cele 5 apartamente vândute, care nu mai pot fi restituite în natură au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acestea, care nu pot fi mai mici decât cea plătită de subsemnate, indexate cu indicele de inflație oficial.
Deși au depus notificările încă din luna aprilie 2001, Primăria Municipiului București nu a emis încă dispoziția motivată de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii, încălcând astfel dispozițiile imperative ale Legii nr. 10/2001 și totodată orice termen rezonabil, în care ar fi putut fi rezolvate notificările nr. 2883/24.04.2001-2887/24.04.2001, motiv pentru care au apreciat reaua credință a Primăriei Municipiului București.
Având în vedere că s-a depășit de foarte multă vreme termenul legal de 60 de zile stabilit de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 în care Primăria Municipiului București avea obligația de a soluționa notificarea, s-a apreciat refuzul Primăriei Municipiului București de a emite dispoziția motivată ca fiind nejustificat și abuziv.
Prin sentința civilă nr. 2035/19.11.2012 Tribunalul București Secția a III-a Civilă a admis cererea, a obligat pârâtul să emită dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri pentru apartamentele ce fac obiectul contractelor de vânzare – cumpărare conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. A fost obligat pârâtul la 2480 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut, în esență că imobilul construcție și teren situat în București, .. 64 și nr. 66, fost nr. 68, sector 1, compus din teren și construcție a fost dobândit de A. O. și N. prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1668/11.11.1941.
În anul 1974, la data de 14 iulie a decedat A. O. lăsând ca moștenitori pe A. M. și P. S.-E. iar la data de 21.10.2000 a decedat și A. N. moștenitori fiind reclamantele din prezenta cauză.
În această situație, tribunalul a apreciat că reclamantele au făcut dovada calității de persoane îndreptățite conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Având în vedere că apartamentele litigioase au fost vândute astfel că restituirea în natură nu mai este posibilă, cuantificarea despăgubirilor urmează a se realiza conform procedurii Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs în termen legal pârâtul M. București, criticând-o pentru nelegalitate în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, se susține că prima instanță a interpretat greșit dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și se invocă jurisprudența CEDO – cauzele S. și P. împotriva României, arătându-se că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Se mai invocă de către recurent și dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă ce prevăd dreptul suveran al instanței de judecată de a micșora onorariul, dacă este nepotrivit de mare în raport cu valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei în raport de critica formulată cât și de dispozițiile legale incidente în materie, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă - partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Astfel, Curtea reține că dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă reglementează o prezumție de culpă procesuală pentru „partea căzută în pretenții”, această prezumție neputând fi înlăturată decât în condițiile îndeplinirii dispozițiilor art. 275 Cod procedură civilă, respectiv a recunoașterii pretențiilor la prima zi de înfățișare.
Or, în cauză, este evidentă culpa procesuală a pârâtului care a refuzat soluționarea notificărilor formulate, în termenul legal, atitudinea sa conducând la declanșarea prezentului litigiu.
Așa, cum arată chiar recurentul – pârât, dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă nu sunt imperative ci prevăd dreptul instanței de judecată de a micșora cheltuielile de judecată ori de câte ori consideră necesar.
Ca urmare, Curtea nu poate cenzura modul cum au fost aplicate sau nu dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește jurisprudența CEDO, cauzele S. și P. împotriva României, nu prezintă relevanță asupra chestiunii de drept deduse judecății, obiectul acestor cauze fiind încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale garantate de CEDO.
Față de aceste aspecte, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr. 2035/19.11.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți P. S. E. și S. ARATĂ M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. F. B. C. M. S. I. P.
GREFIER
V. Ș.
Red. C.M.S.
Tehnored. T.I.
2 ex./28.03.2013
Jud. fond:
I. I.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 491/2013. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 426/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
