Pretenţii. Decizia nr. 182/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 182/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2012 în dosarul nr. 182/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.182
Ședința publică de la 6 februarie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. A. H. P.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți D. M., D. O. și I. A. C., împotriva deciziei civile nr. 542 din 25.05.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. DE E. ȘI CONSEMNAȚIUNI–CEC și S. ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR .
Cauza are ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat Manzini I C., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți D. M., D. O. și I. A. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 25.05.2011, eliberată de Baroul București ( fila 2), lipsind intimații-pârâți S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și C. de E. și Consemnațiuni–CEC.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Curtea având în vedere lipsa reprezentanților intimaților-pârâți dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, se prezintă avocat Manzini I C., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți D. M., D. O. și I. A. C., lipsind intimații-pârâți S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice și C. de E. și Consemnațiuni–CEC.
Avocatul recurenților-reclamanți arată că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocatul recurenților-reclamanți susținând oral motivele de recurs solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a deciziei civile recurate în sensul admiterii apelului, desființarea în tot a sentinței civile apelate și pe fond admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
Menționează că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea greșită a legii, în sensul dispozițiilor art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, având în vedere că, în mod greșit a dispus obligarea recurenților la plata taxei judiciare de timbru aferente sumei cerute prin acțiune.
Arată că măsura confiscării sumelor de bani a fost dispusă într-o cauză penală, pentru o faptă penală, ulterior dezincriminată, în mod expres, prin OUG nr.190/2000, aprobat și modificat prin Legea nr.261/2002, astfel încât, apreciază că, sunt incidente dispozițiile art.15 din Legea nr.146/1997.
Susține că, sumele de bani, în cauză aflate în depozit la CEC au fost confiscate printr-o hotărâre dată într-o cauză penală, pentru o faptă penală, și consideră că, în speță, nu se impune obligarea recurenților la plata taxei de timbru, în apel.
Mai arată că, dispoziția instanței de apel este contrară celor dispuse de către instanța de fond, care a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării, invocată de pârâtă, măsură care nu a fost apelată.
Decizia recurată nu este motivată în sensul dispozițiilor art.304 alin.1 pct.7 din Codul de procedură civilă, având în vedere că, instanța de apel nu a indicat în mod concret niciunul dintre cele trei motive de apel invocate, considerentele în fapt și în drept pentru care le-a respins.
Totodată, arată că hotărârea atacată este fără temei legal în sensul dispozițiilor art. 304 alin.1 din Codul de procedură civilă, întrucât a reținut că hotărârea penală de condamnare a autorului recurenților pentru o faptă dezincriminată produce în continuare efecte și având în vedere că OUG nr.190/2000 a dezincriminat fapta penală, a considerat măsura confiscării abuzivă și a permis restituirea monedelor de aur.
La interpelarea instanței, dacă cele 24 monede de aur au fost restituite, avocatul recurenților-reclamanți arată că au fost restituite printr-o altă hotărâre judecătorească.
Arată că, fapta în cauză pentru care autorul reclamanților a fost condamnat a fost dezincriminată și dezincriminarea înlătură caracterul penal al faptei și toate consecințele, iar măsura confiscării este desființată.
În această situație, aduce la cunoștință faptul că, prin decizia civilă nr.560 din 26.03.2009 pronunțată de către Curtea de Apel București, dată în primul ciclu procesual se constată că, deși este real că reclamanții au indicat un temei greșit pentru aceste pretenții, în opinia sa devin incidente și aplicabile dispozițiile art.315 alin.1 din Codul de procedură civilă, deoarece prin această hotărâre s-a stabilit cu putere de lucru judecat o chestiune de drept și potrivit art.315 alin.1 din Codul de procedură civilă, soluțiile pronunțate de către Curtea de Apel prin care se dezleagă o chestiune de drept sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 29.11.2007 sub nr._, reclamanții D. M., D. O. și I. A. C. au chemat în judecată pe pârâții C. de E. si Consemnațiuni – Cec și S. R., prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la restituirea sumelor de 1.190.000 lei și 69.690 lei, actualizate, împreună cu dobânzile aferente acestora/dobânda CEC, sume ce au fost confiscate autorului acestora prin decizia CSJ nr. 1350/1952 și depuse la CEC cu recipisele nr._ și_ din 1951, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că autorul acestora, defunctul S. D., a fost condamnat în anul 1951, în temeiul Legii nr. 284/1947 și Legii nr. 638/1946, pentru că a procurat un număr de monede de aur cu bani rezultați din cultura orezului și pentru că era în curs de a mai procura și alte monede din aceeași sumă, la 6 ani de detenție, iar monedele și sumele de bani găsite asupra sa, sau la domiciliul său, în timpul percheziției efectuate, au fost confiscate și depuse la CEC. Având în vedere, pe de o parte, măsurile abuzive luate de S. Român în perioada 1951-1952, iar pe de altă parte, faptul că CEC refuză restituirea monedelor confiscate, a fost formulată prezenta acțiune, solicitându-se admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată, în vederea reparării abuzurilor săvârșite.
În drept, s-au invocat disp. Legii nr. 261/2002.
Prin întâmpinarea formulată la termenul din data de 18.01.2008, pârâta C. de E. si Consemnațiuni – CEC a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a CEC SA și excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la actualizarea sumelor confiscate.
În motivare, s-a arătat că sumele de bani confiscate in perioada 1951-1952 au fost virate la bugetul statului, CEC neavând niciun drept de dispoziție asupra acestora, susținându-se, totodată, că instituția consemnării presupune ca sumele să fie depuse doar spre păstrare, urmând ca acestea să fie eliberate ulterior, conform dispozițiilor primite de la persoanele îndreptățite. Fată de toate aceste considerente, pârâta CEC a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a CEC SA. Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la actualizarea sumelor confiscate, reclamanții au învederat că în speță sunt incidente disp. art. 1, respectiv disp. art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat in termenul prevăzut de lege, iar prescripția începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune, sens in care au solicitat admiterea și acestei din urmă excepții, dat fiind faptul că termenul de trei ani, calculat de la data la care reclamanții au considerat că le-au fost lezate interesele, respectiv anul 1990, a fost cu mult depășit. Pe cale de consecință, pârâta CEC a solicitat respingerea cererii.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe disp. prev. de Decretul nr.167/1958, precum și pe disp.art.115-118 C.p.c.
La data de 18.01.2008, pârâtul S. R., prin Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Totodată, a invocat excepțiile netimbrării acțiunii, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului R., prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând admiterea acestora.
În motivare, pârâtul a învederat că, potrivit disp. prevăzute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererea de fată, al cărei obiect este evaluabil în bani, este supusă timbrajului, și, având în vedere că reclamanții nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, se impune admiterea excepției netimbrării și anularea cererii, ca netimbrată. Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, pârâtul a solicitat admiterea acesteia fată de disp. art. 1, 3, 7 din Decretul nr. 167/1958, care statuează că “dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”. Consecință a admiterii excepției, pârâtul a solicitat respingerea în totalitate a acțiunii, ca fiind prescrisă. Având în vedere că în speță nu s-a făcut dovada că Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului R., ar fi ajuns în posesia sumelor de bani revendicate, apreciază că în cauză nu există identitate intre pârâtul S. R., prin Ministerul Economiei și Finanțelor și persoana care să fie obligată în raportul juridic dedus judecății, sens în care solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a persoanei juridice de drept privat, S. R., prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
În drept, au fost invocate în susținerea întâmpinării, disp.art. 112-115 C.p.c., Decretul nr. 167/1958 și Legea nr. 146/1997
Prin cererea precizatoare depusă la data de 05.02.2008, reclamanții au arătat că își întemeiază acțiunea pe disp. art. 480, 482 C.civil rap. la disp.art. 119 C.penal., menționând, totodată, că valoarea estimativă a obiectului cererii de chemare în judecată este de 200 lei. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a CEC, reclamanții au solicitat respingerea acesteia având în vedere că recipisele nr._ și_, atașate la dosar și în baza cărora solicită restituirea sumelor de bani confiscate, emană de la această instituție. Au solicitat, de asemenea, și respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că acțiunea de revendicare este imprescriptibilă.
La cererea precizatoare, reclamanții au atașat raportul de expertiză întocmit de ANPC în dosarul nr._/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
La termenul din data de 07.03.2008, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată, dispunând, totodată, unirea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților cu fondul.
Prin sentința civila nr.4725/9.05.2008 Judecătoria a respins cererea ca inadmisibilă.
Sentința a fost desființata prin Decizia nr.560/26.03.2009 a C. care a calificat cererea reclamanților ca o acțiune in pretenții, prin cererea acestora de a fi despăgubiți pentru bunurile despre care susțin ca au făcut obiectul unei confiscări abuzive. Curtea a mai constatat ca reclamanții si-au întemeiat precizarea pe dispozițiile art.119 Cpen care reglementează efectele amnistiei.
In fond după casare Judecătoria a fost sesizata la data de 07.05.2009.
La termenul din 19.06.2009 reclamanții si-au precizat cererea in sensul ca obiectul cererii îl constituie constatarea caracterului abuziv al măsurii confiscării speciale dispusa prin decizia civila nr.1350/1952, efectele legale ale actului de amnistie, obligarea paratelor la restituirea sumelor de bani, actualizate in funcție de indicele de inflație.
In drept, cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art.119 Cp, art.12 Constituția din 1952, art.17 Declarația Universala a Drepturilor Omului.
La termenul din 13.11.2009 reclamanții au indicat un nou temei de drept, art.998-999 C.civ art.6 Lg.213/1998.
La termenul din 19.06.2009 instanța a pus in vedere reclamanților sa indice decretul sau legea de amnistie la care se refera când invoca dispozițiile art.119 Cp, iar la termenul din 13.11.2009 reclamanții prin apărător au arătat ca Decretul prin care se incrimina deținerea de mijloace străine a fost abrogat si s-a dezincriminat fapta.
Prin sentința civilă nr._/22.10.2010, instanța de fond a respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților ca neîntemeiata, a respins excepția prescripției extinctive ca neîntemeiată, a respins excepția netimbrarii ca neîntemeiată, a respins cererea precizata privind pe reclamanții D. M., D. O., I. A. C., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin decizia penala nr.1232/8.03.1952 s-a dispus condamnarea numitului S. D. la 6 ani de închisoare pentru infracțiunea prevăzută si pedepsita de art.5 din Lg.187/1947 si la 3 ani de închisoare corecțională si 1000 lei amenda pentru infracțiunea prevăzută de art.5 pct.1 si 2 si art.14 din Lg.285/1947. Prin aceeași decizie s-au confiscat printre altele si sumele de 1.190.000 lei vechi si 69.690 lei depuse la CEC si care aparțin inculpatului S. D.. In urma decesului lui S. D. a rămas moștenitor D. C., conform certificatului de calitate de moștenitor nr.192/06.09.2007, iar in urma decesului acestuia din urma au rămas moștenitori reclamanții, conform certificatului de moștenitor nr.184/2308.2005.
Cu privire la excepția netimbrarii, instanța a respins-o ca neîntemeiata, reținând ca susținerea reclamanților privește o eventuala preluare abuziva a bunurilor confiscate în perioada comunista.
Cu privire la excepția prescripției extinctive, instanța a respins-o ca neîntemeiată, arătând ca in urma decesului lui S. D. s-a emis certificatul de calitate de moștenitor nr.192/06.09.2007.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului C. DE E. ȘI CONSEMNAȚIUNI – CEC SA, instanța a constatat-o neîntemeiată, reținând ca astfel cum rezulta din Decizia penala nr.560/26.03.1952 a C. sumele solicitate au fost depuse la CEC cu recipisele nr._,_/1951.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Statul Român prin Ministerul Finanțelor, instanța a constatat-o neîntemeiata, văzând dispozițiile art.6 din Lg.213/1998.
Cu privire la fondul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Măsura confiscării sumelor de bani solicitate de reclamanți a fost dispusa prin Decizia Penala nr. 1232/08.03.1952 a C..
Prin cea de-a doua cerere precizatoare depusă pentru termenul din 16.06.2009 (fila 9 dosar rejudecare) reclamanții au solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța, să se constate caracterul abuziv al măsurii confiscării speciale dispuse prin deciziunea penală nr. 1232 din 8 martie 1952 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr.1350/1952 a Curtea Supremă de Justiție, să se constate efectele legale ale unui act de amnistie și, în consecință, să se dispună restituirea sumelor de bani confiscate prin hotărârea anterior menționată.
Instanța constată că temeiul juridic al confiscării, așa cum a fost indicat de reclamanți, îl reprezintă o hotărâre judecătorească, respectiv deciziunea penală nr. 1232 din 8 martie 1952 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 1350/1952 a Curtea Supremă de Justiție.
În speță,arată prima instanță, reclamanții nu au făcut dovada că respectiva hotărâre judecătorească a fost desființată, astfel încât trebuie să se admită că ea produce în continuare efecte. Instanța civilă nu poate constata caracterul abuziv al confiscării sumelor de bani invocate de pârâți, in condițiile existentei deciziei penale, întrucât ar încălca autoritatea lucrului judecat.
Totodată arată prima instanță, în cadrul procesului de restituire a bunurilor, mobile și imobile, confiscate în mod abuziv în perioada regimului comunist, de-a lungul timpului, statul român a adoptat mai multe legi reparatorii prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a analiza caracterul abuziv al confiscărilor, Lg.213/1998, OUG 190/2000, neaplicabile in speța.
Cum hotărârea judecătorească invocată nu a fost desființată printr-o modalitate permisă de lege, cum ar fi, spre exemplu, o cale extraordinară de atac, instanța nu ar putea să analizeze aspectele deja judecate, respectiv caracterul eventual abuziv al confiscării, fără a încălca principiul autorității lucrului judecat se reține în considerente
Reclamanții au susținut că decizia penală nr.1232 din 8 martie 1952 a Curții de Apel București a fost desființată, în mod indirect, fapt care ar trebui să conducă la admiterea pe fond a cererii de restituire a respectivelor sume de bani. În acest sens, au invocat două instituții de drept penal care produc efecte diferite, respectiv dezincriminarea faptei, pe de o parte, și amnistia, pe de altă parte.
Astfel, reclamantul invocă prevederile art. 119 Cod penal, precizând că a intervenit instituția amnistiei faptei pentru care a fost condamnat autorul său prin deciziunea penală nr. 1232 din 8 martie 1952 a Curții de Apel București.
Instanța de fond a arătat că amnistia este definită ca un act de clemență al puterii legiuitoare adoptat pentru infracțiuni săvârșite până la data adoptării lui.
Aceasta înseamnă că, pentru a fi în prezența amnistiei, este necesar să existe un act de nivelul legii, al puterii legiuitoare, prin care să se dispună înlăturarea răspunderii penale pentru anumite fapte.
Reclamantul însă, nu a indicat niciun act de nivelul legii care să aibă ca obiect amnistierea faptelor de tipul celei pentru care a fost condamnat autorul acestora, deși i s-a pus in vedere acest lucru la termenul din 19.06.2009.
Dar, chiar și dacă ar exista un astfel de act, instanța arată că art. 119 alin.(1) Cod penal, precizează că ”amnistia înlătură răspunderea penală pentru fapta săvârșita. Daca intervine după condamnare, ea înlătura si executarea pedepsei pronunțate, precum si celelalte consecințe ale condamnării. Amenda încasata anterior amnistiei nu se restituie”.
De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranță...”.
În plus, mai arată prima instanță, art. 118 din Codul penal, intitulat „Confiscarea speciala”, se află inclus în cadrul capitolului II din Codul penal, intitulat, la rândul său, „Regimul măsurilor de siguranță”.
Coroborând textele de lege anterioare, rezultă că măsura confiscării este o măsură de siguranță, iar amnistia nu produce efecte asupra acesteia.
În ceea ce privește instituția dezincriminării, instanța arată că aceasta este reglementată de prevederile art. 12 alin.(1) din Codul penal, care precizează că „legea penala nu se aplica faptelor săvârșite sub legea veche, daca nu mai sunt prevăzute de legea noua. In acest caz executarea pedepselor, a masurilor de siguranța si a masurilor educative, pronunțate în baza legii vechi, precum si toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte, încetează prin . legii noi”.
Din acest text legal rezultă că, pentru a fi în prezența dezincriminării, în cazul de față, ar fi fost necesar ca o lege ulterioară Legii nr. 285/1947 (legea în baza căreia a fost condamnat autorul reclamanților) să dispună scoaterea faptei de sub incidență penală.
În același timp, din textul art. 12 alin.(1) C.pen. rezultă că executarea pedepselor și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum si toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte, încetează prin . legii noi.
Prin folosirea verbului „încetează”, arată prima instanță, legiuitorul a avut în vedere doar pedepsele și măsurile care se află încă în curs de executare, întrucât verbul respectiv presupune o acțiune care se află în desfășurare, aceasta fiind singura care poate „înceta”. Textul nu poate avea în vedere o acțiune deja încheiata, finalizată.
Cu alte cuvinte, dacă pedeapsa nu a fost executată sau dacă măsura de siguranță nu a fost încă executată, acestea încetează, in schimb, dacă ele au fost executate, nu mai pot „înceta”.
În același sens, dacă pedepsele sau măsurile de siguranță au fost duse la îndeplinire sub imperiul legii vechi, legea de dezincriminare nu poate avea drept efect repunerea părților în situația anterioară. Se reține de prima instanță
În consecință, cererea formulată de reclamanți, astfel cum a fost precizată prin cererea depusă la termenul din 19.06.2009 a fost apreciată ca neîntemeiată, constatându-se că statul a dobândit sumele de bani invocate, în temeiul unei hotărâri judecătorești care nu a fost desființată printr-o modalitate prevăzută de lege.
Împotriva acestei soluții, au declarat apel reclamanții D. M., D. O. și I. A. C., criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând instanței admiterea apelului, modificarea in parte a sentinței apelate cu privire la respingerea ca neîntemeiată a acțiunii și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate.
În motivare, au arătat că sentința apelata este fără temei legal, data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii in sensul disp. art. 304 al.l pct.9 c.pr.civ, respectiv ignorarea disp. Art. 84 si 129 al.5 c.pr.civ., nesocotirea disp. art. 315 al.1 c.pr.civ.
Potrivit disp. Art. 315 al.1 c.pr.civ., in caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra, problemelor de drept dezlegate, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Cauza fond după casare a ajuns în fata Judecătoriei sectorului 3 București, urmare a admiterii recursului nostru de către Curtea de Apel București, Secția a III-a civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie, prin decizia civila nr. 560 din 26.03.2009. Din anali za acestei decizii, pronunțate în recurs, rezulta ca instanța de fond avea obligația de a califica legal acțiunea cu care a fost sesizata indiferent de temeiul invocat de parte, si aceasta raportat la obiectul concret al pretențiilor formulate, nefiind ținuta de denumirea sau temeiul invocat de parte. In acest sens sunt și disp. Art. 84 si 129 al.5 c.pr.civ. Din păcate, instanța de fond, in fond după casare, nu s-a conformat dispozițiilor deciziei de casare pe acest aspect, si nu a calificat legal acțiunea in cauza formulata de reclamanți.
Critică soluția pronunțată întrucât este fără temei legal în sensul disp. 304 al.1 pct.9 c.pr.civ. si atunci când a omis cu desăvârșire a avea in vedere si temeiul răspunderii delictuale - art. 998-999 c.civ. invocat in fond după casare. Instanța de fond a omis cu desăvârșire a examina si a se pronunța cu privire la acest temei.
Cu aceeași ocazie, arată apelanții s-a învederat si faptul ca, prin sentința civila nr.3490 din 14.03.2008 a Judecătoriei Sectorului 1 București, dosar nr._/299/2007, definitivă si irevocabila, li s-a admis in parte acțiunea, și s-a constatat caracterul abuziv al măsurii confiscării si obligata Banca Naționala a României la plata către reclamanți a contravalorii a 27 de monede de aur, confiscate prin decizia penala mai sus menționate.
Hotărârea in cauza a fost da ta in temeiul disp. art. 26 al. 1 2 din OUG nr. 190/2000, aprobata si modificata prin legea nr. 261/2002 si O.G. nr. 24/2003, aprobata cu modificări prin 1egea nr. 362/2003, modificata si completata prin legea nr. 591 din 15.12.2004, care a calificat o astfel de preluare drept abuziva.
Cum măsura confiscării luata prin decizia penala menționată in precedent a privit atât cele 27 de monede de aur, cat si suma cerută prin prezenta acțiune, nu se poate susține si mai ales retine arată apelanții ca măsura luată a fost abuziva numai in privința celor 27 de monede de aur, dar nu si in privința sumelor de bani confiscate prin aceeași hotărâre si pentru aceeași fapta. mai mult cu cat, pentru amândouă, temeiul constituit Legea nr.285/1947, precursoarea actelor de tristă amintire reglementând regimul metalelor si mijloacelor de plata străine.
Un alt motiv de apel îl reprezintă faptul că sentința instanței de fond este fără temei legal in sensul disp. art. 304 al.1 pct.9 c.pr.civ., si atunci când se retine, pe fond, ca cererea nu este întemeiată, întrucât statul a dobândit sumele de bani in cauza in temeiul unei hotărâri judecătorești care nu a fost desființată printr-o modalitate prevăzuta de lege, respectiv prin exercitarea unei cai extraordinare de atac.
Chiar daca in cauza nu s-a exercitat nici o cale extraordinara de atac împotriva hotărârii de condamnare si confiscare, fapta pentru care s-a pronunțat acea hotărâre a fost scoasa de sub incidența legii penale, prin dezincriminare, ca urmare si prin efectul OUG nr.190/2000. Mai mult decât atât, OOG nr. 190/2000 a considerat măsura confiscării drept abuziva si a permis restituirea monedelor de aur confiscate, chiar dacă condamnarea și confiscarea s-au făcut în raport de legea în vigoare la acea dată.
Prin întâmpinarea depusă CEC Bank solicită respingerea apelului ca neîntemeiat.
Prin decizia civilă nr.542/25.05.2011, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondată apelul declarat de apelanții reclamanți împotriva sentinței instanței de fond.
În considerentele deciziei, s-a reținut că prin decizia penala nr.1232/8.03.1952 s-a dispus condamnarea numitului S. D. la 6 ani de închisoare pentru infracțiunea prevăzută si pedepsita de art.5 din Lg.187/1947 si la 3 ani de închisoare corecționala si 1000 lei amenda pentru infracțiunea prevăzuta de art.5 pct.1 si 2 si art.14 din Lg.285/1947. Prin aceeași decizie s-au confiscat printre altele si sumele de 1.190.000 lei vechi si 69.690 lei depuse la CEC si care aparțin inculpatului S. D..
Măsura confiscării sumelor de bani solicitate de reclamanți a fost dispusa prin Decizia Penala nr. 1232/08.03.1952 a C..
În cadrul procesului de restituire a bunurilor, mobile și imobile, confiscate în mod abuziv în perioada regimului comunist, de-a lungul timpului, statul român a adoptat mai multe legi reparatorii prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a analiza caracterul abuziv al confiscărilor, Lg.213/1998, OUG 190/2000, neaplicabile in speța.
Prin sentința civila nr.3490 din 14.03.2008 a Judecătoriei Sectorului 1 București, dosar nr._/299/2007, definitiva si irevocabila, reclamanților li s-a admis in parte acțiunea, și s-a constatat caracterul abuziv al măsurii confiscării si obligata Banca Naționala a României la plata către reclamanți a contravalorii a 27 de monede de aur, confiscate prin decizia penala mai sus menționate.
Hotărârea în cauză a fost da ta in temeiul disp. art. 26 al. 1 2 din OUG nr. 190/2000, aprobata si modificata prin legea nr. 261/2002 si O.G. nr. 24/2003, aprobata cu modificări prin Legea nr.362/2003, modificata si completata prin legea nr. 591 din 15.12.2004, care a calificat o astfel de preluare drept abuziva
Trebuie subliniat însă că actele normative la care fac referire apelanții se referă doar la confiscarea abuzivă și respectiv restituirea de monede prețioase și nu sunt incidente în alte situații, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, nefiind aplicabile în speță.
Instanța de fond în mod corect a constatat că temeiul juridic al confiscării, așa cum a fost indicat de reclamanți, îl reprezintă o hotărâre judecătorească, respectiv decizia penală nr. 1232 din 8 martie 1952 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 1350/1952 a Curtea Supremă de Justiție.
Totodată, reclamanții nu au făcut dovada că respectiva hotărâre judecătorească a fost desființată, astfel încât trebuie să se admită că ea produce în continuare efecte.
Ca atare criticile apelanților sunt nefondate, instanța de fond făcând o apreciere si interpretare corectă a stării de fapt cât și a textelor legale incidente în speță.
Pentru toate considerentele de mai sus, constatând legalitatea hotărârii de fond și netemeinicia criticilor aduse acesteia, în temeiul art.297 Cod procedură civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantele D. M., D. O. și I. A. C., criticând decizia ca nelegală sub aspectul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, sub aspectul obligării recurenților în apel la plata taxei judiciare de timbru.
Arată că sunt acest aspect erau incidente dispozițiile art.15 alin.1 lit.o din Legea nr.146/1997, cererile privind restituirea unor sume de bani confiscate printr-o hotărâre penală, ulterior dezincriminată, fiind scutită de taxe de timbru.
Cel de-al doilea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod de procedură civilă, apreciind că nu s-au respectat dispozițiile art.261 pct.5 Cod de procedură civilă, hotărârea necuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și nici cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Apreciază că instanța de apel nu a indicat în concret pentru absolut niciunul din cele trei motive de apel invocate considerentele în fapt și în drept pentru care le-a respins.
Cel de-al treilea motiv de recurs se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă și apreciază că în mod nelegal a reținut că hotărârea penală de condamnare a autorului recurenților pentru o faptă dezincriminată produce în continuare efecte și aceasta în ciuda faptului că O.U.G. nr.190/2000 a dezincriminat fapta penală, considerând măsura confiscării abuzivă și permițând restituirea monedelor din aur.
Motivarea instanței, în sensul că hotărârea în cauză nu a fost desființată, este pur formală și ignoră rațiunea pentru care fapta a dus la condamnarea autorului recurenților, precum și la luarea măsurii confiscării, a fost dezincriminată, și anume caracterul ei abuziv.
Se apreciază că prin motivările date în fond și apel soluției pronunțate, s-a creat o distincție artificială și fără suport legal între măsura confiscării monedelor din aur și măsura confiscării sumelor de bani aflate la CEC.
Apreciază că numai urmării dezincriminării faptei penale de deținere și trafic cu monede de aur s-a putut dispune restituirea monedelor de aur confiscate.
Dispărând caracterul penal al faptei, au dispărut și celelalte consecințe ale condamnării, inclusiv măsura confiscării, atât a monedelor de aur, cât și a sumelor de bani aflate la CEC.
Intimata CEC Bank S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Referitor la primul motiv de apel, Curtea constată că dispoziția de timbrare a cererii de apel a fost dispusă în ședința publică de la 2.03.2011, reclamanții fiind citați cu această mențiune pentru termenul din 30.03.2011, iar apelanta D. M., personal, a depus chitanța cu dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Nici la acel termen și nici ulterior, respectiv 25.05.2011, reclamanta nu a contestat dispoziția de plată a taxei de timbru, deși avea la îndemână procedura prevăzută de art.18 din Legea nr.146/1997, astfel încât neexercitarea căii de atac prevăzută de lege în termenul de 5 zile nu mai poate fi invocată pe calea recursului.
Nefondată este și critica referitoare la nemotivarea ori motivarea contradictorie a deciziei, întrucât din considerentele acesteia rezultă că tribunalul a avut în vedere situația de fapt, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză și a aplicat corect dispozițiile legale aplicabile cauzei de față.
De asemenea, se constată că s-a răspuns integral tuturor motivelor de apel formulate, nefiind necesar sub acest aspect ca instanța să răspundă fiecărui argument prezentat de către parte în susținerea unui anumit punct de vedere.
Curtea nu va primi nici cel de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
O.U.G. nr.190/2000 privind regimul metalelor prețioase în România, Legea nr.261/2002, privind aprobarea O.U.G. nr.190/2000, Legea nr.362/2003, privind aprobarea O.G. nr.24/2003 pentru perfecționarea cadrului legislativ privind regimul metalelor prețioase în România și Legea nr.591/2004 privind modificarea și completarea O.U.G. nr.190/2000 privind regimul metalelor prețioase constituie cadrul legislativ creat de puterea legislativă de după anul 1990, reprezentând legi speciale de reparație pentru anumite situații juridice produse anterior anului 1990, considerându-se ca măsuri abuzive preluarea din patrimoniul unor persoane fizice și juridice a unor obiecte din metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase.
Potrivit art.34 ind.1 din O.U.G. nr.190/2000, modificată prin Legea nr.261/2002, persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase de natura celor prevăzute la art.3 au fost preluate abuziv cu încălcarea reglementărilor în vigoare, de după anul 1946 și până în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instanțelor de judecată, în termen de 1 an de la . prezentului act normativ.
Prin aceste dispoziții speciale și derogatorii de la dreptul comun, s-a intenționat o reparație materială ori restituirea în natură acolo unde este posibil, pentru restabilirea și respectarea dreptului de proprietate privată, astfel cum prevede Constituția actuală și documentele internaționale la care România a devenit semnatară după anul 1990, respectiv art.1 din C.E.D.O.
Prin aceste acte normative nu s-a realizat o dezincriminare a faptelor penale care au atras măsura complimentară a confiscării obiectelor de aur, statul intenționând doar reparația materială a celor cărora li s-au confiscat respectivele obiecte.
În prezenta cauză, însă, nu sunt incidente dispozițiile mai sus legale menționate, întrucât într-un proces anterior și care nu face obiectul prezentei cauze, reclamantele au obținute restituirea monedelor din aur confiscate autorului lor prin sentința penală nr.1232/8.03.1952.
Potrivit considerentelor sentinței penale menționate, autorului S. D. i-au fost confiscate și depunerile la C.E.C., respectiv suma de 1.190.000 lei vechi și 60.680 lei, în afara monedelor de aur.
Pentru restituirea acestor sume de bani, nu există nici un temei legal, actele normative cu caracter special citate mai sus referindu-se exclusiv la restituirea monedelor de aur ori a altor obiecte din metale prețioase.
Din această perspectivă, singura posibilitate de restituire ar fi fost desființarea sentinței penale de condamnare a autorului reclamanților.
În cauză, acest lucru nu s-a probat, iar astfel cum s-a arătat, O.U.G. nr.190/2000, precum și celelalte acte normative ulterioare de completare și modificare nu au privit dezincriminarea unor fapte penale, ci reglementarea regimului de deținere a metalelor prețioase în România și anumite reparații materiale în situația unor bunuri preluate în mod abuziv.
Pe de altă parte, dezincriminarea, așa cum este privită în doctrină, are efect pentru viitor, nefiind aplicabilă în situația unor pedepse deja executate, atât sub aspect subiectiv – ca măsură privativă de libertate, cât și sub aspectul măsurilor complementare ale confiscării.
Între măsura confiscării monedelor de aur și măsura confiscării sumelor de bani aflate la CEC nu există o distincție artificială creată de instanțe, câtă vreme restituirea unor obiecte de aur se poate realiza în prezent în temeiul unui act normativ și cu urmarea procedurii speciale, iar pentru sumele de bani confiscate în urma unei condamnări penale nu există cadru legislativ.
De asemenea, Curtea apreciază că în această situație nu se poate substitui puterii legislative, instanțele de judecată fiind chemate a aplica și interpreta dispozițiile legale în vigoare.
Astfel fiind, în temeiul art.312 alin.2 Cod de procedură civilă cu referire la art.304 pct.9 și 7 Cod de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți D. M., D. O. și I. A. C., împotriva deciziei civile nr. 542 din 25.05.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. DE E. ȘI CONSEMNAȚIUNI–CEC și S. ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. A. H. DOINIȚA M.
P.
GREFIER
L. C.
Red.D.A.B.
Tehnored.B.I.
2 ex/.29.02.2012
----------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – J.B.
- R.M.V.
Jud.Sector 3 – A.S.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 426/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 43/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
