Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1846/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1846/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 1846/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.1846R

Ședința publică de la 28 noiembrie 2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - A. V.

JUDECĂTOR - L. E. F.

JUDECĂTOR - P. F.

GREFIER - G.-M. V.

**************

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul S. C. împotriva deciziei civile nr.887/13.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. D., C. F., C. L., I. I. L., I. (fostă M.) N. F. și M. I..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care invederează faptul că s-a atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia civilă contestată. Mandatarul contestatorului și intimatul M. I. au depus la dosar note scrise.

Curtea, având în vedere că mandatarul contestatorului și intimatul M. I. au solicitat prin notele scrise judecarea cauzei în lipsă, o reține spre soluționare.

CURTEA

Prin cererea din 23.05.2014 contestatorul S. C. a formulat în contradictoriu cu intimații C. D., C. F., C. L., I. I. L., I. (fostă M.) N. F. și M. I., contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 887/13.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ .

În motivare, a arătat că decizia pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale în condițiile în care, pentru termenul din 13.05.2014, a fost citat cu mențiunea achitării unor taxe judiciare de timbru diferite respectiv de 100 lei și 100,3 lei.

În plus, nu a fost legal timbrat la termenul când a avut loc judecata, nefiind citat la adresa domiciliului său legal din București, .. 10, sector 1 indicată în cererea de revizuire, ci la o altă adresă.

A mai precizat că a încunoștințat în termen util instanța în legătură cu citarea sa cu mențiunea achitării unor taxe de timbru diferite și a pretins clarificări în acest sens, dar aceasta nu i-a luat în considerare cererea.

În drept, și-a motivat contestația pe dispozițiile art. 497-505 din Noul Cod de procedură civilă sau 317-318 din Vechiul Cod de procedură civilă.

Intimații prin concluzii scrise au solicitat respingerea contestației cu motivarea că motivele invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. 317 și 318 Cod procedură civilă și au solicitat amendarea contestatorului pentru introducerea unor cereri vădit netemeinice.

Curtea reține netemeinicia contestației.

Astfel, constată că prin decizia civilă nr. 887R/13.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, a fost anulată, ca netimbrată, cererea de revizuire formulată de revizuentul S. C. împotriva deciziei civile nr. 498R/10.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._ .

În considerente instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 114 alin.5 Cod procedură civilă, s-a dispus citarea revizuentului cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 100 lei, în baza art. 26 alin. 2 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Neîndeplinirea acestei obligații culpabile revizuentului determină incidența dispozițiilor art. 34 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, ceea ce conduce la anularea cererii, ca netimbrată.

Prin prezenta contestație, contestatorul invocă atât dispozițiile din Vechiul Cod de procedură civilă, respectiv prevederile art. 317 și 318, cât și dispozițiile din Noul Cod de procedură civilă, respectiv prevederile art. 497- 505 în susținerea cererii sale.

Conform art. 24 din Noul Cod de procedură civilă, dispozițiile legii noi se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..

Cum din actele dosarului rezultă că acțiunea în revendicare, prin comparare de titluri, care constituie obiectul acestui proces a fost intentată anterior datei de 15.02.2013, evident și prezenta contestație în anulare este supusă dispozițiilor legii vechi, respectiv prevederilor art. 317 și 318 din Vechiul Cod de procedură civilă.

Conform art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare … când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

În speță, la judecata cererii de revizuire, procedura a fost legal îndeplinită, întrucât, deși revizuentul și-a indicat adresa de domiciliu, a menționat în același timp și adresa reprezentantului său convențional, I. I. din orașul B., ., .. A, ., județul I..

Instanța l-a citat pe revizuent la adresa reprezentantului său convențional I. I. din . bis, ., ., care a semnat pentru primirea citației.

În plus, contestatorul a avut cunoștință despre termenul acordat – 13.05.2014, astfel cum rezultă din cererea precizatoare trimisă prin poștă și semnată de către acesta, înregistrată la data de 06.05.2014, la dosarul cauzei.

Ca urmare, motivul de contestație întemeiat pe dispozițiile art. 317 alin. 1 Cod procedură civilă nu este întemeiat.

Conform art. 318 alin.1 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Greșelile materiale la care face trimitere textul legal sus menționat vizează erori evidente și determinante în soluționarea cauzei de către instanța de judecată, care dacă nu ar fi fost comise, ar fi condus la o altă soluție.

În speță, revizuentul a fost citat prin mandatar cu două citații în același dosar, pentru același termen de judecată, la aceeași adresă, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru de 100 lei (într-una din ele) și cu 100,3 lei (în cea de-a doua).

Instanța s-a pronunțat asupra excepției de netimbrare, invocată din oficiu, în condițiile în care a constatat că revizuentul fusese citat cu mențiunea timbrării și avea cunoștință de proces, dar a preferat să ceară clarificări cu privire la cuantumul taxei de timbru și să nu timbreze, fără a formula însă o cerere de reexaminare în acest sens.

Deosebit de aceasta, diferența de timbraj de 0,3 lei este nesemnificativă, iar achitarea taxei de timbru celei mai mici de 100 lei, ar fi împiedicat sancțiunea anulării cererii de revizuire, ca netimbrată.

Ca urmare, Curtea reține că soluția pronunțată nu este rezultatul unei greșeli materiale, ci a unei interpretări a dispozițiilor din legea taxei judiciare de timbru de către instanța de revizuire.

În consecință, Curtea constată că și cel de-al doilea motiv de contestație este neîntemeiat, ceea ce conduce la respingerea contestației în întregime, ca nefondată.

Conform art. 1081 alin. 1 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă, instanța va putea sancționa introducerea cu rea credință a unor cereri vădit netemeinice.

Curtea nu poate constata în raport de actele dosarului, reaua credință a contestatorului în intentarea contestației, astfel încât cererea intimaților pentru amendarea sa în condițiile textului legal sus menționat, este de asemenea neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul S. C. împotriva deciziei civile nr. 887/13.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații C. D., C. F., C. L., I. I. L., I. (fostă M.) N. F. și M. I..

Respinge cererea de amendare a contestatorului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.11.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A. V. L. E. F. P. F.

GREFIER

G. M. V.

Red. AV

Tehnored. GC 2 ex

09.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1846/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI