Uzucapiune. Decizia nr. 785/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 785/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 785/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.785
Ședința publică de la 12 mai 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE –D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenții-pârâți Ș. G. și S. A., împotriva deciziei civile nr. 722 A din 05.07.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. D., M. N., P. A., M. R., M. G. și cu intimata-pârâtă ..
Cauza are ca obiect – uzucapiune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 28 aprilie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 5 mai 2014 și apoi la 12 mai 2014, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 7.05.2010, sub nr._, pe rolul Judecătoriei B., reclamanții C. D., M. N., P. A., M. R. și M. G. au chemat în judecată pe pârâții Ș. G., S. A. și ., solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se constate că au dobândit, prin uzucapiunea de 30 de ani și prin joncțiunea posesiei acestora cu posesia exercitată de autorii lor, M. A. și M. M., dreptul de proprietate asupra imobilului situat în ., ..3, județ I., format din teren în suprafață de 1080 m.p., iar prin accesiune imobiliară, dreptul de proprietate asupra construcției edificate de ei și de autori pe teren în anul 1979.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că părinții lor au intrat în anul 1977 în posesia terenului în suprafață de 1330 m.p. situat în ., ..3, județ I., iar în anul 1979 au edificat pe acest teren o casă de locuit.
Consiliul Local al Comunei T. a atribuit în folosință autorului reclamanților o suprafață de 250 m.p., în vederea construirii unei locuințe, care a fost ridicată în același an.
Pârâții, persoane fizice, dețin o proprietate care se învecinează cu a reclamanților și au refuzat în anul 2008 să dea declarație de bună vecinătate, motiv pentru care li s-a refuzat acestora emiterea ordinului Prefectului și pentru terenul în suprafață de 1330 m.p.
În baza sentinței civile nr.2717/2009 urmează să fie emis Ordinul Prefectului pentru suprafață de 250 m.p., fapt care i-a determinat pe reclamanți să promoveze prezenta acțiune ce are ca obiect diferența de teren între suprafața de teren de 1330 m.p. și cei 250 m.p. pentru care se va emite Ordinul Prefectului, respectiv 1080 m.p.
Au mai precizat reclamanții că, atât ei cât și autorii lor, au avut deschis rol fiscal și au achitat impozitele pentru teren și construcție de la data intrării în posesie, sunt cunoscuți ca adevărați proprietari și în toată perioada scursă de la . 1977) și până în prezent, au exercitat o posesie utilă, neîntreruptă și nu au fost deranjați de nimeni care să pretindă vreun drept asupra imobilului.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art.492, 1837, 1846, 1847, 1860 și 1890 din vechiul Cod civil.
Pârâții Ș. G. și S. A. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepțiile privind prematuritatea acțiunii și lipsa calității lor procesuale pasive.
Cu privire la prima excepție, pârâții au susținut că reclamanții apar ca posesori ai terenului în litigiu din anul 1986, când au început să figureze în registrul agricol al anilor 1986 – 1990, cu o suprafață de 10,8 ari, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru uzucapiunea de 30 de ani.
În motivarea celei de-a doua excepții, au arătat că nu sunt proprietarii terenului în litigiu, situație în care nu pot sta în judecată în calitate de pârâți.
Prin sentința civilă nr.700/21.02.2011, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ș. G., ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. A., a respins cererea de chemare în judecată împotriva acestei pârâte pentru lipsă calitate procesuală pasivă, a respins excepția de prematuritate a acțiunii, iar pe fond, a respins acțiunea reclamanților, împotriva pârâților Ș. G. și ., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr.2717/15.05.2009, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de aceeași reclamanți, împotriva pârâților Ș. G., S. A., Comisia de Aplicare a Legii nr.18/1991 din cadrul Prefecturii județului I. și Comisia de Aplicare a Legii nr.18/1991 din cadrul Primăriei Comunei T., fiind obligați pârâții să recunoască limitele proprietății reclamanților pentru suprafața de 250 m.p. de teren aferent construcției. Prin aceeași sentință, au fost obligate pârâtele, persoane juridice, să emită Ordin al Prefectului pentru această suprafață de teren, situată în ., ..3, județ I..
Prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză, reclamanții au solicitat să se constate că au dobândit, prin uzucapiunea de lungă durată și prin joncțiunea posesiilor, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1080 m.p. situat la aceeași adresă, iar prin accesiune imobiliară dreptul de proprietate asupra construcției.
Excepția prematurității acestei acțiuni a fost apreciată de instanța de fond ca neîntemeiată, întrucât pârâții nu invocă în motivarea excepției faptul că reclamanții ar fi trebuit să parcurgă o procedură prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată, ci faptul că nu este îndeplinită condiția posesiei de 30 de ani, ceea ce reprezintă o apărare de fond împotriva acțiunii.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, persoane fizice, instanța a constatat că aceasta este întemeiată doar cu privire la pârâta S. A., deoarece nu s-a dovedit faptul că ar fi titulara unui drept real asupra imobilului în litigiu, nu și față de pârâtul Ș. G., care apare ca fiind proprietar al unei suprafețe de teren învecinată cu cea a reclamanților.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, potrivit adeverinței nr.2344/4.06.2008 emisă de Primăria Comunei T., numita M. M., soția defunctului M. A., figurează înscrisă în registrul agricol cu o casă de locuit și teren în suprafață de 1330 m.p. la adresa din satul T., comuna T., ..3, județ I., din anul 1980, având achitate la zi taxele și impozitele aferente acestei suprafețe. Potrivit adeverinței nr.1133/2.04.1998 emisă de către Primăria Comunei T., defunctul M. A. figurează înscris în registrul agricol din anii 1994 – 1996, cu o suprafață de 1330 m.p. situată în ..
Instanța a apreciat, însă, că în speță nu este îndeplinită condiția ca posesia exercitată de către autorii reclamanților să fi fost exercitată sub nume de proprietar, deoarece aceștia aveau cunoștință despre faptul că terenul în suprafață de 1080 m.p. aparținea autorului pârâților, astfel cum reiese din sentința civilă anterior menționată.
În plus, s-a reținut și faptul că din registrul agricol pentru anii 1981 – 1985, rezultă că autorii reclamanților nu au fost înscriși și cu privire la suprafața de 1080 m.p., această înscriere apărând abia în registrul agricol pentru anii 1986 – 1990.
Capătul de cerere având ca obiect accesiunea imobiliară a fost apreciat ca fiind neîntemeiat, în condițiile în care, din raportul de expertiză efectuat în cauză rezulta că anexele gospodărești și o parte a anexei la locuința reclamanților au fost edificate pe terenul în suprafață de 1055 m.p., teren față de care, instanța a apreciat, în cadrul soluționării primului capăt de cerere, că nu poate constata dreptul de proprietate al reclamanților.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel au susținut că sentința instanței de fond, astfel cum a fost motivată, este contradictorie altei sentințe irevocabile, depusă la dosarul cauzei, respectiv sentința civilă nr.2717/2009, prin care a fost obligată Prefectura I. să emită Ordin al prefectului pentru suprafața de 250 m.p. teren, în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a celor doi pârâți, persoane fizice. Instanța de fond, aflându-se într-o gravă eroare, a apreciat că numai unul dintre pârâți are calitate procesuală, deși ambii sunt descendenți, iar autorii lor au fost adevărații proprietari ai terenului în cauză.
Au menționat apelanții că, acestor descendenți nu le-a fost reconstituit încă dreptul de proprietate cu privire la terenul în litigiu, dar au formulat cerere în acest sens în baza Legii rn.18/1991.
Pe fondul cauzei, apelanții au susținut că instanța de fond a greșit și atunci când a apreciat că autorii lor nu au posedat terenul sub nume de proprietar, deși existau la dosar două adrese emise de Primăria Comunei T., din care rezulta că numita M. M., soția defunctului M. A., părinții apelanților, figurau în registrul agricol încă din anul 1980. Totodată, exista la dosar un proiect avizat de primărie în anul 1979, prin care apelanții probează începerea executării construcției pe teren, încă din acest an.
S-a mai susținut de apelanți că instanța de fond a înlăturat întrebări esențiale din interogatoriul propus, a ignorat expertizele efectuate în cauză, care stabileau că terenul este format din 1330 m.p., din care s-a emis Ordin al Prefectului doar pentru 250 m.p. și depoziția martorului audiat în cauză, care confirma acțiunea.
Prin decizia civilă nr.722/A/5.07.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelanții reclamanți, a schimbat în parte sentința instanței de fond, în sensul că: a respins excepția lipsei calității procesuale a pârâtei S. A., ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea reclamanților, a constatat că aceștia au dobândit prin prescripția achizitivă de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1055 m.p., situat în ..3, județ I., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert P. E., a constatat că reclamanții au dobândit prin accesiune imobiliară dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe teren, identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert C. C. și a obligat pârâții la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în sumă de_,44 lei.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că autorul intimaților pârâți, Ș. N., a deținut în . în suprafață de peste 2700 m.p., din care, în anul 1979, fostul Consiliu Popular al Comunei a atribuit în folosință autorilor apelanților reclamanți o suprafață de 250 m.p., astfel cum rezultă din sentința civilă nr.2717/15.05.2009 a Judecătoriei B., irevocabilă.
Autorii apelanților reclamanți au folosit, însă, o suprafață mai mare de teren din terenul ce a aparținut autorului intimaților pârâți, motiv pentru care au solicitat prin acțiune constatarea dreptului lor de proprietate și asupra diferenței de teren între 1330 m.p. și cei 250 m.p. reconstituiți, cei doi pârâți, persoane fizice, având calitate procesuală pasivă în cauză, ambii fiind descendenți ai fostului proprietar al terenului.
Pe fondul acțiunii, tribunalul a reținut, sub aspectul duratei posesiei, faptul că martora G. P. a declarat în fața primei instanțe că autorii apelanților reclamanți au posedat terenul de aproximativ 1000 m.p. începând cu anii 1978 – 1979, neîntrerupt și că, de atunci, proprietatea este împrejmuit cu un gard din scândură, ce nu a fost modificat. Martora I. I., audiată în apel, a declarat că părinții apelanților au primit în anul 1978 de la C.A.P. un teren în suprafață de aproximativ 1000 m.p., care era teren viran și fusese preluat anterior de la vecinul din spate; în același an, părinții apelanților au împrejmuit terenul, iar în 1978 – 1979 au construit o casă, în care au locuit până la deces și care a rămas apoi reclamanților.
Față de aceste probatorii, coroborate și cu memoriu tehnic, întocmit de Institutul de Proiectare din cadrul C.P.J. I. la data de 10.07.1979, instanța de apel a apreciat că autorii apelanților reclamanți au exercitat posesia asupra terenului în litigiu începând cu anul 1978, iar din anul 1980 s-au înscris în registrul agricol, plătind taxele și impozitele aferente.
Din depozițiile martorilor s-a reținut și faptul că, în tot acest timp nici autorii apelanților și nici apelanții nu au fost tulburați în posesia asupra terenului, fiind o posesie utilă, ce îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru constatarea dreptului de proprietate al acestora asupra terenului, ca efect al uzucapiunii de lungă durată și prin joncțiunea posesiilor.
Față de dispoz.art.492 C.civ. și de soluția la care s-a oprit tribunalul asupra primului capăt de cerere, s-a considerat că sunt îndeplinite condițiile legale și pentru constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra construcției, ca efect al accesiunii imobiliare.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâții S. A. și Ș. G., criticând-o pentru nelegalitate.
Prin motivele de recurs s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a recurenților pârâți, în cadrul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, susținându-se că aceștia nu sunt proprietari ai terenului în litigiu, situație în care nu puteau figura în proces în calitate de pârâți. Este adevărat că recurenții sunt descendenți ai defunctului Ș. N., care a fost proprietar al unei suprafețe de teren ce includea și terenului în litigiu, dar întreaga suprafață de teren a fost naționalizată și trecută în proprietatea statului comunist. Recurenții au formulat cerere de restituire a terenului în baza Legii nr.18/1991, iar organele competente, soluționând această cerere, au restituit recurenților suprafața de teren ce a aparținut autorului lor, cu excepția terenului în litigiu, astfel cum rezultă din titlul de proprietate nr._/1991, dar și din sentința civilă nr.2717/15.05.2009.
În continuare, recurenții au susținut nelegalitatea soluției instanței de fond dispusă asupra cheltuielilor de judecată, învederând că nu puteau fi obligați legal la plata unor cheltuieli de judecată care se ridică la suma de_,44 lei, în condițiile în care nu sunt măcar proprietari ai terenului în litigiu.
În plus, s-a susținut și faptul că, dispunând astfel, instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, obligându-i la cheltuieli de judecată, deși apelanții reclamanți au declarat, cu ocazia dezbaterilor în apel, că își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
În finalul motivelor de recurs, recurenții pârâți au criticat sentința instanței de fond cu privire la soluția dispusă asupra fondului cererii de chemare în judecată, susținând că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra terenului, deoarece aceștia au îngrădit suprafața de teren în litigiu după moartea autorului recurenților, respectiv în anul 1984. În registrul agricol 1981 – 1985, aceștia nu figurează cu suprafața de teren pe care o solicită prin acțiune, iar simpla înscriere a terenului în suprafață de 1080 m.p. și achitarea rolului fiscal nu este de natură a crea o prezumție de proprietate, așa cum în mod eronat a apreciat instanța de apel.
Prin cererea depusă la 11.07.2013, recurenții și-au completat motivele de recurs, invocând nelegalitatea deciziei instanței de apel și pentru omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la calitatea procesuală pasivă a Comunei T. prin Primar.
Au susținut că tribunalul a scos din cauză pe pârâta ., fără a se pronunța în prealabil asupra calității procesuale pasive a acesteia, păstrând în cauză în calitate de pârâți doar pe recurenți.
Analizând decizia instanței de apel din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod procedură civilă și a criticilor dezvoltate în scris de recurenți prin memoriul de recurs, Curtea va reține că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Uzucapiunea constituie un mod de dobândire a proprietății prin posesia de lungă durată a unui bun, iar importanța acesteia se justifică prin necesitatea economică de a impune proprietarului să se intereseze de bunul său, prin valoarea sa probatorie și prin necesitatea de a asigura concordanța între realitatea faptică și realitatea juridică.
Este general acceptat faptul că procesul prin care se constată dobândirea pe calea uzucapiunii a dreptului de proprietate trebuie să se desfășoare împotriva persoanei care are calitatea de proprietar al imobilului, sau mai corect spus, a persoanei care ar fi avut calitatea de proprietar al imobilului dacă nu ar fi operat uzucapiunea.
Sarcina probei calității procesuale active și pasive aparține reclamantului, iar în situația în care reclamantul nu face proba faptului că imobilul cu privire la care se formulează acțiunea se află în proprietatea pârâtului, soluția corectă este să se constate că acesta nu are calitate procesuală pasivă.
În cauza de față, recurenții pârâți au susținut constant că nu sunt proprietarii terenului în litigiu, iar intimații reclamanți nu au dovedit contrariul.
Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, dar numai față de recurenta pârâtă S. A., apreciind că recurentul pârât Ș. G. are legitimare procesuală pasivă în cauză, deoarece este proprietar al unei suprafețe de teren învecinată cu cea în litigiu.
Soluția dispusă de prima instanță asupra excepției a fost schimbată de instanța de apel, care, prin decizia recurată a reținut că au calitate procesuală pasivă în cauză, ambii recurenți pârâți, în calitate de succesori ai fostului proprietar al terenului în litigiu.
Calitatea de proprietar a pârâtului chemat în judecată într-o acțiune de uzucapiune trebuie să existe pe tot parcursul soluționării cererii, nefiind suficient ca aceasta să fi existat anterior înregistrării cererii de chemare în judecată.
Din probele administrate în cauză a rezultat că terenul în litigiu face parte dintr-o suprafață mai mare de teren pe care a avut-o în proprietate autorul recurenților pârâți, Ș. N., care a pierdut însă dreptul de proprietate asupra terenului prin preluarea lui de către stat.
Recurenții pârâți au solicitat în condițiile Legii nr. 18/_ restituirea terenului preluat de stat de la autorul lor, iar prin titlul de proprietate nr._/1991, emis de Comisia Județeană pentru stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor s-a restituit o parte din acest teren, excluzând terenul în litigiu.
Situația de fapt mai sus descrisă a fost reținută și de instanțele anterioare și nu poate fi schimbată în recurs, cale extraordinară de atac ce permite părților să formuleze doar critici de nelegalitate a deciziei atacate nu și de netemeinicie.
În consecință, reținând că recurenții pârâți nu au calitatea de proprietari ai imobilul în litigiu, în lipsa căreia nu poate fi reținută legitimarea lor procesuală în cauză, Curtea apreciază că se impunea admiterea excepției lipsei calității lor procesuale pasive, iar acțiunea trebuia respinsă față de aceștia, inclusiv cu privire la cheltuielile de judecată .
Nu s-a invocat în cauză excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei pârâte ., pentru a se putea lua în discuție o eventuală omisiune a instanței de a se pronunța asupra acesteia și nici nu se confirmă faptul că tribunalul a scos din cauză această pârâtă, astfel cum susțin acestea prin memoriul de recurs.
În consecință, reținând și faptul că motivele de recurs prin care se invocă aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă și nelegalitatea soluției dispusă de tribunal pe fondul acțiunii nu se mai impun a fi analizate față de soluția ce va fi dispusă în baza primului motiv de recurs invocat, Curtea va dispune, în baza art. 312 cod procedură civilă admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, în sensul că va respinge acțiunea față de pârâții recurenți pentru lipsă calitate procesuală pasivă, iar pe cale de consecință și față de dispozițiile art. 274 cod procedură civilă, va respinge cererea reclamanților de obligare a pârâților-recurenți la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Restul dispozițiilor deciziei și sentinței vor fi menținute ca fiind legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții-pârâți Ș. G. și S. A., împotriva deciziei civile nr.722 A din 05.07.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți C. D., M. N., P. A., M. R., M. G. și cu intimata-pârâtă ..
Modifică în parte decizia, în sensul că respinge acțiunea față de pârâții recurenți pentru lipsă calitate procesuală pasivă; respinge cererea reclamanților de obligare a pârâților-recurenți la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Menține restul dispozițiilor deciziei și sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
L. C.
Red.I.B.
Tehdact.B.I
2 ex./4.06.2014
----------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – E.D.
- M.S.
Jud.B. – M.E.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 104/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 184/2014. Curtea... → |
|---|
