Legea 10/2001. Decizia nr. 354/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 354/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-02-2012 în dosarul nr. 354/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 354 R
Ședința publică de la 22.02.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- D. Y.
JUDECĂTOR:- P. F.
JUDECĂTOR:- M. A.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenta-reclamantă N. E. și recurenta-pârâtă P. M. BUCUREȘTI prin PRIMARUL GERENERAL împotriva Sentinței civile nr. 248/14.02.2011 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect, Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-reclamantă N. E. prin apărător, avocat Vutcanu D. cu împuternicire avocațială nr._ – fila 15 dosar, lipsă fiind recurenta-pârâtă P. M. București și intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul recurentei-reclamante N. E. declară că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurenta-reclamantă N. E. prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică, și obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata despăgubirilor la cuantumul stabilit prin raportul de expertiză.
Menționează că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra aspectelor privind instituția care urmează să plătească despăgubirile, iar dreptul de creanță nu poate fi fărâmițat pe un aspect ce nu s-a dovedit a fi contrar.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 27.05.2010, reclamanta N. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P. M. București prin Primar General și Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, obligarea pârâtei la restituirea in natura a imobilului teren in suprafața de 169,50 m.p, trecut ilegal în proprietatea statului și prin echivalent la prețul pieții în bani, apartamentul nr. 1, situat la parterul imobilului din București, .. 10, sectorul 4, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata in raport de dispozițiile art.274 C.proc.civ.
În motivare, reclamanta a arătat că este moștenitoarea defunctei R. S., conform certificatului de moștenitor nr. 135/21.02.1990, defuncta, la rândul sau, fiind unica succesoare a defuncților Av. D. R. si A. R., conform certificatului de moștenitor nr. 516//27.11.1965.S-a mai arătat că partea de imobil, teren plus apartament, au trecut in proprietatea statului in mod ilicit, in baza art.52 din Legea 4/1973, art.30 alin.3 Legea 36/1974, HCM nr. 1676/1959 prin deciziile nr.546/05.05.1981 si 1786/27.09.1983, care o modifica pe prima.
După apariția Legii 10/2001, a formulat cerere de retrocedare, respectiv notificarea nr. 1579/25.07.2001, prin care a solicitat paratei sa-i restituie in natura aceste bunuri in calitatea sa de persoana îndreptățită. La solicitarea paratei, a depus la dosar, prin registratura acesteia, toate actele necesare in vederea restituirii bunurilor, insa de la data depunerii cererii si pana in prezent, parata nu i-a dat niciun răspuns in legătura cu solicitarea formulata.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri în copie, respectiv notificarea nr. 1579/25.07.2001, certificate de moștenitor, deciziile nr.546/05.05.1981 si 1786/27.09.1983, proces-verbal de predare-primire, contractul de vânzare-cumpărare nr. 157/29.08.1996.
La data de 06.09.2010, pârâta P. M. București a depus dosarul administrativ constituit în baza notificării formulate de reclamantă.
Prin încheierea de la termenul din 06.09.2010, tribunalul a încuviințat pentru reclamantă probele cu înscrisuri, expertiză topografică și expertiză evaluatoare și a stabilit drept obiective ale expertizei topografice: identificarea terenului în suprafață de 169,50 m.p. conform actelor de proprietate deținute de reclamantă, prin schiță și cu vecinătăți; să se menționeze dacă terenul este ocupat de construcții, iar în caz afirmativ să se menționeze ce fel de construcții există pe teren; să se menționeze dacă terenul este afectat de servituți legale sau de orice alte lucrări; să se menționeze dacă există vreun impediment pentru restituirea în natură a terenului.
De asemenea, tribunalul a stabilit drept obiectiv al expertizei evaluatoare: stabilirea valorii de circulație a apartamentului nr. 1 situat la parterul imobilului din .. 10, sector 4, București.
La data de 15.11.2010, s-a depus la dosar raportul de expertiză evaluatoare întocmit de expertul I. N., iar la data de 24.11.2010 s-a depus la dosar raportul de expertiză topografică întocmit de expertul Ș. E..
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus la dosar, în copie, sentința civilă nr. 4732/22.09.2003 a Judecătoriei Sectorului 4 București, deciziile civile nr. 1280A/10.06.2004 și nr. 1089/11.05.2006 ale Curții de Apel București Secția a III-a Civilă, act de vânzare autentificat sub nr. 2660/1908 de Tribunalul I. Secția notariat, autorizația de construire nr. 114L/01.11.1935, proces-verbal de înscriere în cartea funciară.
Prin sentința civilă nr. 248/14.02.2011 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta P. M. București prin Primarul General să restituie în natură reclamantei terenul în suprafață de 114,42 m.p. (format din 99,6 m.p. teren indiviz curte și 14,82 m.p. teren indiviz sub construcție), situat în București, ..10, sector 4, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie întocmit de expertul tehnic judiciar Ș. E., pe care l-a omologat. De asemenea, tribunalul a obligat pârâta P. M. București prin Primarul General să emită în favoarea reclamantei dispoziție prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale (reprezentând diferența dintre despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflație și valoarea reală a locuinței), pentru apartamentul nr. 1 situat în București, ..10, parter, sector 4, vândut în baza Legii nr.112/1995 prin contractul de vânzare-cumpărare nr.157/29.08.1996, precum și pentru suprafața de teren aferentă de 55,09 m.p, a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului de piață al apartamentului nr.1, situat în București, ..10, parter, sector 4 și a obligat pârâta P. M. București prin Primarul General la plata către reclamantă a sumei de 1.100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul aferent expertizei specialitatea topografie.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a învestit instanța cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. XX/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în recursul în interesul legii. Astfel, se observă că reclamanta a depus notificarea nr. 1579/25.07.2001 comunicată prin Biroul de Executori Judecătorești S. și N., înregistrată la P. M. București sub nr._/27.07.2001, în baza notificării formându-se dosarul administrativ nr. 7970/2001. Având în vedere refuzul nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificare timp de aproape 10 ani, tribunalul este competent să soluționeze pe fond acțiunea.
Tribunalul a reținut că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, în sensul dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001. Astfel, imobilul din București, .. 10, sector 4 (fostă .. 142, fostă .) a fost dobândit de D. R. prin actul de vânzare autentificat sub nr. 2660/1908 de Tribunalul I. Secția Notariat.
Potrivit procesului-verbal nr._/09.09.1941, a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate al proprietarilor A. D. R. și S. D. R., fiecare cu o cotă de 1/2 din imobilul situat în București, ., compus din teren în suprafață de 400 mp și construcția edificată pe acesta, formată din parter și 2 etaje.
Imobilul din București, .. 10, sector 4, format din teren în suprafață de 169,50 mp și locuința de la parter, au trecut in proprietatea statului, in baza art. 52 din Legea nr. 4/1973, art. 30 alin. 3 din Legea nr. 36/1974 și HCM nr. 1676/1959 prin Decizia nr. 546/05.05.1981, modificată prin Decizia nr. 1786/27.09.1983.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. S516/22.11.1965, de pe urma defunctei A. R. a rămas ca unică moștenitoare legală fiica acesteia, S. R., iar conform certificatului de moștenitor nr. 135/21.02.1990 (fila 10), de pe urma defunctei R. S. a rămas ca moștenitoare testamentară - legatară universală - reclamanta N. E..
Tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, fiind aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat cu plată de stat în baza art. 52 din Legea nr. 4/1973, act normativ ce contravenea Constituției din anul 1965, precum și Declarației Universale a Drepturilor Omului, care garantau dreptul de proprietate privată, precum și dispozițiilor art. 480-481 C.civ., care prevăd că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.
Apartamentul nr. 1 din București, ..10, parter, sector 4 și terenul aferent de 55,09 m.p. au fost vândute către Nadler Ananda V. și Nadler Heinrich, în baza Legii nr.112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.157/29.08.1996.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de restituire în natură a terenului în suprafață de 169,50 mp, tribunalul a constatat că este numai în parte întemeiată cererea de restituire în natură, având în vedere dispozițiile art. 9 și art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001. Tribunalul a reținut că nu există impedimente pentru restituirea în natură a terenului liber în suprafață de 114,42 m.p. (format din 99,6 m.p. teren indiviz curte și 14,82 m.p. teren indiviz sub construcție), astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză specialitatea topografie întocmit de expertul tehnic judiciar Ș. E., neavând aplicabilitate în speță niciuna din situațiile menționate de prevederile art. 18 din Legea nr. 10/2001, referitoare la stabilirea măsurilor reparatorii numai prin echivalent.
Tribunalul a constatat cu privire la apartamentul nr. 1 situat în București, ..10, parter, sector 4 și suprafața de teren aferentă acestuia de 55,09 m.p., că acestea au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, situație în care nu pot fi restituite în natură reclamantei, potrivit art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001 modificată, urmând ca pârâta P. M. București să propună acordarea către reclamantă a măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale, reprezentând diferența dintre despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflație, și valoarea reală a locuinței.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului de piață al apartamentului nr.1, situat în București, ..10, parter, sector 4, a fost constatat ca neîntemeiat de către tribunal, regimul stabilirii și plății despăgubirilor fiind reglementat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și presupunând adoptarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a unei decizii privind acordarea de titluri de despăgubire, atribuțiile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților fiind, de asemenea, prevăzute de acest act normativ.
De asemenea, tribunalul a constatat că, în cazul prezentei acțiuni, întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, la momentul sesizării tribunalului, reclamanta nu are un bun actual, pentru că nu există o decizie administrativă sau judecătorească definitivă, care să îi recunoască direct sau indirect dreptul de proprietate.
Reclamanta nu se poate prevala nici de o speranță legitimă, deoarece „creanța de restituire”, în sensul jurisprudenței CEDO, pe care reclamanta ar putea să o invoce, este o creanță sub condiție, întrucât problema întrunirii condițiilor legale pentru restituirea imobilului nu a fost tranșată în cadrul procedurii administrative și trebuie rezolvată în cadrul demersului judiciar întemeiat pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Prin urmare, la momentul sesizării instanței de judecată, creanța nu era suficient stabilită, pentru a fi considerată ca având o valoare patrimonială ocrotită de art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție. În această situație, nu se poate dispune obligarea Statului Român la despăgubiri, motivat de faptul că reclamanta beneficiază de garanțiile oferite de art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO, din moment ce, la data sesizării tribunalului cu prezenta acțiune, reclamanta nu are un bun și nici o creanță suficient consolidată, de natură a o face să se prevaleze de o speranță legitimă, în sensul art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție.
Împotriva sentinței pronunțată de tribunal, au declarat recurs reclamanta N. E. și pârâta P. M. București prin Primarul General.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de Municipiul București prin Primarul General se critică soluția pronunțată, susținându-se că termenul de soluționare a notificării nu a fost depășit în mod culpabil și că acesta este un termen de recomandare, depășirea lui putând fi sancționată cel mult cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu.
Pe de altă parte, se susține că, contestatoarea avea obligația să-și dovedească dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor, cu înscrisuri și că, numai după ce această dovadă a fost îndeplinită curge termenul de 60 de zile de soluționare a dosarului.
În ceea ce privește obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, se susține că această pretenție a fost greșit admisă, având în vedere că la baza obligației de restituire, stă culpa procesuală a părții care nu poate fi reținută în speță.
Recursul formulat de contestatoarea N. E. vizează respingerea petitului privind plata prețului de piață al apartamentului nr. 1 situat în București, .. 10, parter, sector 4 formulat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice
Susține recurenta că Ministerul Finanțelor Publice trebuie să stea în cauză ca pârât, în raport de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 112/1995 raportat la art. 501 din Legea nr. 10/2001, precum și de principiul egalității și echității, în condițiile în care obligația de despăgubire aparține acestei instituții și nu alteia.
Astfel, potrivit art. 13 din Legea nr. 112/1995, lege specială, în ceea ce-l privește pe fostul proprietar care și-a pierdut imobilul, ca urmare a acțiunilor ilicite ale statului comunist, acestuia se acorda o despăgubire reală și efectivă. Textul art. 13 din Legea nr. 112/195 nu era abrogat la data introducerii acțiunii și nu este nici în prezent, ci este aplicabil simultan cu orice act normativ edictat ulterior acestei legi.
Ca atare, recurenta arată că și-a exprimat opțiunea de a fi despăgubită de către Ministerul Finanțelor Publice, care nu a contestat calitatea de titular al obligației.
Pe de altă parte, susține recurenta că este neegal și neechitabil, că în virtutea aceleiași legi, respectiv Legea nr.10/2001, persoanele ocrotite de acest act normativ să fie diferit despăgubite când este vorba de aceleași drepturi. Astfel, spiritul Legii nr.112/1995 se regăsește și în conținutul Legii nr.10/_, în dispozițiile art. 501 din această lege.
Este neconstituțional să se creadă că legiuitorul a vrut să creeze o situație discriminatorie pentru proprietarii care nu își mai pot dobândi proprietatea din cauza vânzării acesteia către terți, dându-le posibilitatea de a se adresa Comisiei Naționale pentru Acordarea de Despăgubiri.
Susține recurenta, că Titlul VII al Legii nr.247/2005 prin modificarea Legii nr.10/2001 și introducerea art. 501 a rămas fără conținut.
Mai arată recurenta că instanța de fond a lăsat nesoluționat un capăt de cerere, respectiv acela privind acordarea de despăgubiri pentru imobilitatea restituirii în natură a apartamentului. Susține recurenta că instanța era îndrituită să soluționeze ea însăși notificarea, acordând despăgubirile solicitate, și nu să oblige pârâta să emită o despăgubire.
O ultimă critică se referă la faptul că instanța a reținut fără temei, că recurenta nu are un drept și o creanță consolidate pentru ca instanța să se poată pronunța asupra despăgubirilor, opinie care vine în contradicție cu actele dosarului și cu opinia pârâtei însăși.
Cu privire la susținerea că autorii reclamantei, sau reclamanta ar fi încasat despăgubiri pentru bunul preluat de stat, arată că aceasta este nereală, nefiind sprijinită de dovezi aflate la dosarul cauzei .
Examinând criticile formulate, Curtea constată că recursurile nu sunt fondate.
În ceea ce privește recursul Primăriei M. București, Curtea constată că, contestatoarea a formulat notificare la data de 25.07.2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în .. 10, parter, Sector 4 București compus din apartament și teren în suprafață de 169,60 mp, notificare ce nu a fost soluționată până la data promovării acțiunii, respectiv 27.05.2010. Din însăși notificarea depusă, rezultă că aceasta a fost însoțită de acte doveditoare ale calității de proprietar și de moștenitor a proprietarilor, precum și de acte privind data și modalitatea de preluare de către stat a imobilului.
A mai rezultat de asemenea, că apartamentul în litigiu a fost înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995 chiriașilor, contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu aceștia nefiind desființat.
Ca atare, dat fiind că actele doveditoare privind calitatea de persoană îndreptățită și situația juridică la data formulării notificării erau cunoscute de recurentă, prin intermediul actelor depuse de contestatoare, recurenta este culpabilă pentru depășirea termenului de soluționare a notificării.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, dat fiind că acțiunea a fost admisă integral față de P. M. București, iar aceasta a căzut în pretenții, aplicarea art. 274 Cod procedură civilă a fost corect realizată de către instanța de fond.
Recursul formulat de contestatoare este de asemenea nefondat.
Chiar dacă Legea nr. 112/1995, nu a fost expres abrogată, după . Legii nr.10/2001, toate cererile de restituire au fost soluționate potrivit procedurii prevăzute de această lege.
De altfel, reclamanta însăși, invocă dreptul său la soluționarea notificării formulate în temeiul Legii nr.10/2001, astfel că măsurile reparatorii ce pot fi acordate sunt cele prevăzute de legea care le acordă, după procedura acesteia, recurenta neputându-se prevala într-o contestație formulată în temeiul art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001 de dispozițiile art. 13 din Legea nr. 112/1995.
În ceea ce privește dispozițiile art. 501 din Legea nr.10/2001, situația reglementată de acest text are în vedere altă categorie de persoane afectată de aplicarea Legii nr.10/2001 și ele sunt de strictă aplicare, neputând fi extinse și asupra foștilor proprietari, care înțeleg să solicite aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege. Nu se poate susține teza existenței unei discriminări între categoriile de persoane ce beneficiază de măsurile prevăzute de Legea nr.10/2001, deoarece persoanele cărora li se aplică dispozițiile art. 501 suferă un prejudiciu grav și actual, care necesită o reparație imediată, în timp ce reclamanta dorește să își recupereze un drept pe care l-a pierdut cu multă vreme în urmă.
Pentru reclamantă, regimul stabilirii și plății despăgubirilor este reglementat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și presupune adoptarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a unei decizii privind acordarea unui titlu de despăgubire.
La momentul sesizării instanței, reclamanta nu avea un bun actual, pentru că nu exista o decizie administrativă sau judecătorească definitivă, care să îi recunoască direct sau indirect dreptul de proprietate, și nici o speranță legitimă în sensul jurisprudenței C.E.D.O, deoarece dreptul său este supus cenzurii justiției.
Ca atare, în mod corect a respins tribunalul capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului de piață al apartamentului 1 situat în București, .. 10, parter, Sector 4.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate de recurenta-reclamantă N. E. și recurenta-pârâtă P. M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 248/14.02.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.02.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Y. P. F. M. A.
GREFIER
F. J.
Red. DY
Tehnored. GC – 2 ex
19.04.2012
Jud. fond R. N.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 576/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 318/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
