Legea 10/2001. Decizia nr. 576/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 576/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 576/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 576
Ședința publică de la 28.03.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - M. H.
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul pârât S. R., prin Comisia de Stabilire a Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 1880 din data de 22.10.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. I., I. I. și S.C. R. G. INVEST S.A. și cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI, prin Primarul General.
P. are ca obiect – contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat P. Toia, în calitate de reprezentant al intimaților reclamanți A. I. și I. I., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emise de Baroul București (pe care o depune) și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului pârât M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune, lipsind reprezentanții recurentului pârât și al intimatei reclamante S.C. R. G. INVEST S.A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității formulării prezentului recurs având în vedere că reclamanții au renunțat la capătul 3 al acțiunii și acordă cuvântul asupra acestei excepții.
Intimații reclamanți A. I. și I. I., prin apărător, având cuvântul, susțin inadmisibilitatea din punct de vedere al Legii nr. 10/2001, având în vedere că atribuțiile și competențele Comisie Centrale de Stabilire a Despăgubirilor sunt reglementate de prevederile Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Solicită cheltuieli de judecată, în cuantum de 400 lei, potrivit chitanței nr. 671 din data de 27.03.2013, pe care o depun, reprezentând onorariu avocat.
Intimatul pârât M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, prin consilier juridic, având cuvântul, solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului, în raport de dispozitivul hotărârii instanței de fond, prin care s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului 3 de cerere.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 06.02.2012 pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr._, reclamanții A. I., I. I. și S.C. R. G. INVEST S.A. au solicitat. în contradictoriu cu pârâții M. BUCUREȘTI, prin Primar General, și S. R., prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, să se pronunțe o hotărâre prin care:
1. să se soluționeze pe fond notificarea nr. 2154/2001 în sensul restituirii prin echivalent la valoarea de piață, potrivit standardelor internaționale de evaluare, pentru imobilul situat în București, ., sectorul 3, compus din teren în suprafață de 326 m.p.;
2. să se dispună obligarea Municipiului București să transmită dosarul de notificare împreună cu hotărârea imediat și direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor;
3. să se dispună obligarea pârâtului S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să înregistreze dosarul transmis de către M. București;
4. să se dispună obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.
La data de 17.09.2012, reclamanții au depus cerere completatoare și modificatoare, prin care au arătat că înțeleg să renunțe la capătul 3 de cerere, iar la capătul 2 de cerere au solicitat obligarea pârâtului M. București prin Primarul General să transmită dosarul administrativ, însoțit de hotărârea judecătorească irevocabilă din prezenta cauză către Prefectura Municipiului București în vederea centralizării și continuării procedurii administrative. Totodată, s-a completat petitul cererii cu solicitarea de a fi obligat pârâtul M. București la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert, actual datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea și care se compune din lipsa de folosință a imobilului sau diferența între valoarea de piață la data la care trebuia soluționată notificarea, respectiv 19.11.2011 și valoarea de piață actuală de la momentul soluționării și câștigul nerealizat, reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată la punctul anterior.
Prin sentința civilă nr. 1880/22.10.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte acțiunea precizată; a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 326 m.p. situat în București, fost ., sector 3, constând în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv; a obligat pârâtul M. București, prin Primarul General, să transmită dosarul administrativ, însoțit de hotărârea judecătorească irevocabilă din prezenta cauză către Prefectura Municipiului București în vederea centralizării și continuării procedurii administrative; a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea capătul 3 de cerere; a respins capătul 4 de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul M. București, ca neîntemeiat și a luat act că reclamanții și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, sub nr. 2154/2001, autorul reclamanților, A. O., a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ., sectorul 3, compus din teren în suprafață de 326 m.p.
Până la data soluționării acțiunii, notificarea nu a fost soluționată de către pârât, fie prin emiterea unei dispoziții de acordare a măsurilor reparatorii, fie prin dispoziție de respingere a notificării.
Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui refuz de acordare a măsurilor reparatorii solicitate, iar în acest refuz trebuie cenzurat de instanță, întrucât procedura de restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001 este subsumată exercitării unui drept subiectiv civil, astfel că dacă este temporizată deschide celui vătămat accesul la jurisdicția civilă pentru a fi finalizată, astfel cum s-a reținut și prin decizia nr. 20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.
Tribunalul a mai reținut că imobilul situat în București, ., sectorul 3, compus din teren în suprafață de 326 m.p.. a aparținut numitului I. V. Boiulescu, fiind dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în august 1911, autentificat la data de 09.08.1974 la notariatul de Stat Sectorul 6 București.
Reclamanții persoane fizice sunt moștenitorii numitei A. O. conform certificatului de moștenitor nr. 1/2006, iar A. O. este moștenitoarea fostului proprietar al imobilului Boiulescu I., zis V., conform certificatului de moștenitor nr. 267/1960, având deci calitatea de persoană îndreptățită la restituire în baza Legii nr. 10/2001.
Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului CS nr. 130/1989, unde la poziția 236/446 figurează preluat de la A. O., imobilul fiind compus din 326 m,p. teren și construcție demolată de 209,22 m,p.
Pentru imobilul teren nu s-au încasat despăgubiri, ci doar pentru imobilul construcție, însă construcția demolată nu face obiectul prezentei cereri, ci numai suprafața de teren.
Potrivit notei de reconstituire emise de Primăria Municipiului București, fostul imobil pentru care se solicită despăgubiri este în prezent afectat de elemente de sistematizare, respectiv parțial . parcare, iar această situație este necontestată de către reclamanți care, de altfel, nu au solicitat restituirea în natură a imobilului.
Tribunalul a constatat că potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Tribunalul nu a stabilit și cuantumul despăgubirii având în vedere că potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 stabilirea în concret a cuantumului despăgubirii se face de către Comisia Centrală a Despăgubirilor, astfel încât în cadrul prezentei contestații instanța de judecată stabilește doar calitatea de persoană îndreptățită și modalitatea de restituire, nu și cuantumul concret al despăgubirii care este o procedură ulterioară emiterii dispoziției.
Potrivit art. 20 din același act normativ, competența de soluționare revine Secției de C. Administrativ și Fiscal a Curții de Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților privind obligarea pârâtului M. București prin Primar General să transmită dosarul la Prefectura Municipiului București, tribunalul a admis-o având în vedere dispozițiile art. 16 alin 21 alin Legea 247/2005.
Totodată, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să înregistreze dosarul, tribunalul a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea acestui capăt de cerere conform precizării de la termenul din 17.09.2012.
În ceea ce privește cererea de obligare pârâtului M. București la plata unei despăgubiri (capătul 4) tribunalul a constatat că este neîntemeiată în considerarea modului în care reclamanții au înțeles să solicite determinarea prejudiciului cauzat pentru nesoluționarea în termen a notificării formulate.
În orice caz, Legea nr. 10/2001 nu prevede în niciun text posibilitatea pentru persona care a formulat notificarea să solicite și alte despăgubiri cu excepția celor prevăzute de lege, iar dacă s-ar accepta punctul de vedere al reclamanților ar însemna ca aceștia să obțină o reparare a prejudiciului peste voința legiuitorului.
Împotriva acestei sentințe, la data de 13.12.2012, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 17.01.2013.
În motivarea cererii sale, recurenta pârâtă a arătat că, potrivit art. 304 pct. 9 și art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă, sentința
recurată este netemeinică și nelegală.
În privința interesului în promovarea prezentului recurs, a menționat că reprezintă S. R. în procedura administrativă de stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Astfel, în aceste condiții, deși reclamanții au solicitat obligarea Municipiului București la emiterea unei dispoziții, instanța ce s-a pronunțat pe fondul cauzei, în mod greșit, nu a obligat M. București să
emită o dispoziție prin care se propun măsuri reparatorii în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Ulterior emiterii dispoziției, dosarele de despăgubire aferente acestor dispoziții se transmit Prefecturilor în vederea acordării avizului de legalitate ce va fi emis de către Instituția Prefectului, în condițiile legii.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, Legii nr. 247/2005, H.G. nr. 1095/2005, art. 282 Codul procedură civilă.
La termenul de judecată din 28.03.2013, Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului.
Examinând recursul invocat prin prisma excepției invocate, Curtea reține următoarele:
Partea nemulțumită de hotărâre, pentru a putea exercita dreptul de recurs, trebuie să justifice un interes (folos practic), ceea ce presupune că a căzut, total sau parțial, în pretenții, ca urmare a judecării în fața primei instanțe.
Din perspectiva arătată, respectiva condiție de exercițiu a oricărui act de procedură nu este îndeplinită în situația în care prima instanță ia act de renunțarea la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu o anumită parte, iar ulterior aceasta declanșează o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care s-a dispus astfel.
Față de aceste considerente, reținând acest fine de neprimire în privința exercitării recursului de către recurentul pârât, față de care prin sentința recurată s-a luat act de renunțarea la judecată (deoarece figura în calitate de pârât numai în cel de-al treilea capăt de cerere), Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca inadmisibil.
De asemenea, în temeiul art. 316 cu referire la art. 298 și 274 Cod procedură civilă, Curtea ca obliga recurentul, care se află în culpă procesuală, să plătească intimaților reclamanți (persoane fizice) suma de 400 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge recursul declarat de recurentul pârât S. R., prin Comisia de Stabilire a Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 1880 din data de 22.10.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți A. I., I. I. și S.C. R. G. INVEST S.A. și cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI, prin Primarul General, ca inadmisibil.
Obligă recurentul să plătească intimaților reclamanți (persoane fizice) suma de 400 lei, cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
M. H. I. S. C. G.
GREFIER,
S. R.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./C.G.
Ex. 2/29.04.2013
T.B. Secția a IV-a Civilă – I.-Târțău
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 793/2013. Curtea de... | Legea 10/2001. Decizia nr. 354/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
