Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2351/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2351/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-12-2012 în dosarul nr. 2351/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.2351R
Ședința publică de la 19 decembrie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - R. P.
JUDECĂTOR - A. P.
JUDECĂTOR - A. V.
GREFIER - G.-M. V.
***********
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor civile formulate de recurenții-reclamanți D. A. C., D. M. A., R. C. V., R. D., Z. A. M., Z. M. R., Z. D. R., Z. R. și de recurentul-pârât G. V. R., împotriva deciziei civile nr.191A/23.02.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect „grănițuire”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 14 decembrie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 19 decembrie 2012.
CURTEA
Prin cererea din 25.01.2010, reclamanții Z. D. R., Z. R., R. C. V., R. D., D. M. A., D. A. C., Sbarnaure M. R. și Sbarnaure A. M. l-au chemat în judecată pe pârâtul G. V., pentru:
1. - stabilirea liniei de hotar dintre loturile de teren proprietatea lor, situate în ., tarlaua 35/1, . cu nr. 1404/6 și înscris în cartea funciară nr. 1225 a localității Chiajna (. proprietatea pârâtului, .> 2. - obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 2 mp teren pe care o ocupă din terenul proprietatea lor;
3. - obligarea pârâtului să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 36 mp teren, care reprezintă cota lor indiviză din calea de acces la calea publică (. pe care o ocupă din lotul nr. 11.
În motivare, a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2602 la 04.08.2006 de Biroul Notarilor Publici Asociați M. P., M. I. și S. D. T., au cumpărat de la . SRL, suprafața de 2000,77 mp teren intravilan, identic cu lotul nr. 6 din tarlaua nr. 35/1, . sub nr. 1404/6 și înscris în CF 1255 a localității Chiajna, județul I., învecinată la nord cu lotul nr. 5, proprietatea numitei M. E..
Prin același contract de vânzare-cumpărare, au cumpărat de la aceeași vânzătoare și cota indiviză de 4/9 din dreptul de proprietate asupra terenului situat în intravilanul comunei Chiajna, satul D., județul I. (lotul nr. 11).
Vecina din partea de nord, M. E., a înstrăinat, ulterior, pârâtului, lotul nr. 5, pe care acesta l-a îngrădit în vederea edificării unei construcții și a ocupat abuziv suprafața de 2 mp teren din lotul nr. 6 și o suprafață de aproximativ 36 mp teren din lotul nr. 11 reprezentat de . calea publică. Pe lângă ocuparea abuzivă a terenului susmenționat, pârâtul le-a îngrădit, astfel, și accesul la lotul nr. 6.
În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 584, 587 și 588 din Codul civil.
Prin concluziile scrise, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1198 din 07.05.2004, a cumpărat de la M. E. suprafața de 969,88 mp teren – lotul nr. 5, înscris în cartea funciară 1255 a localității Chiajna cu nr. cadastral 1404/5, conform încheierii nr. 8636/21.05.2004 a Judecătoriei B..
Prin actul de donație autentificat sub nr. 1896 din 07.05.2004 a dobândit și cota de 1/9 din dreptul de proprietate asupra suprafeței de 904,48 mp teren, din lotul nr. 11, ce reprezintă calea de acces la drumul public.
Inițial, întreaga suprafață de 6.2500 mp a aparținut unui singur proprietar – M. E., care a dobândit întreaga suprafață de teren prin constituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, cu titlul de proprietate nr._/10.11.1997. Din acest teren, proprietara inițială le-a vândut, atât lui, cât și vânzătoarei reclamanților, . SRL (actul de vânzare-cumpărare nr. 820/27.02.2004), parcelele de teren înscrise în contractele de vânzare-cumpărare.
La baza acestor înstrăinări a stat documentația cadastrală recepționată la data de 17.02.2004, care a stat la baza înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară.
Prin sentința civilă nr. 154 din 19.01.2011, Judecătoria B. a admis în parte cererea, în sensul că a stabilit linia de hotar între proprietatea reclamanților și cea a pârâtului pe aliniamentul 15-14-19, conform anexei nr. 5 la raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert Manaș C.. Pârâtul a fost obligat să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 29,8 mp (hașurată) identificată conform anexei nr. 5 la raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expert Manaș C.. Capătul trei de cerere a fost respins, ca neîntemeiat. Totodată, pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților 1871,46 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului identificat ca „lotul 6”, împreună cu cota indiviză din dreptul de proprietate asupra drumului de servitute, prin contractul autentificat sub nr. 2602/04.08.2006 și și-au înscris dreptul în cartea funciară la 24.08.2006. Așa cum rezultă din contractul autentificat, necontestat sub acest aspect de pârât, terenul înstrăinat cu nr. cadastral 1404/6 era înscris deja în cartea funciară.
Pârâtul a dobândit dreptul său asupra lotului 5, având nr. cadastral 1404/5, prin contract autentificat sub nr. 1898/07.05.2004 și și-a înscris dreptul în cartea funciară la 21.05.2004.
Drumul de servitute (având nr. cadastral 1404/11) deservește atât lotul reclamanților cât și pe cel al pârâtului. În cartea funciară figurează în calitate de coproprietari, conform extrasului prezentat de reclamanți, alte persoane decât aceștia și pârâtul, printre care autoarea reclamanților, . SRL. Cu privire la acest aspect nu s-au formulat contestații de către părți pe parcursul procesului. Coordonatele cadastrale ale tarlalei și parcelei în care se găsesc imobilele au fost rectificate de două ori: în baza cererii din 20.01.2004 și în baza cererii din 16.11.2005.
În prezent, numai pârâtul are împrejmuit terenul său. Această împrejmuire corespunde coordonatelor cadastrale inițiale indicate de expert (cele avizate în baza cererii din 20.01.2004, astfel cum expertul a explicat în completarea la raportul de expertiză), însă nu și cu coordonatele actuale.
Nici în Codul Civil și nici în alte acte normative nu există o reglementare de principiu a acțiunii în revendicare imobiliară, astfel încât a revenit doctrinei și jurisprudenței sarcina de a contura regimul juridic al acestei acțiuni.
În această materie, s-a stabilit regula comparării de titluri, prin titlu înțelegându-se orice act juridic, jurisdicțional sau chiar administrativ, translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție de proprietate în favoarea persoanei care îl invocă.
În speță, ambele părți invocă titluri de proprietate. Pentru a se stabili dacă regula comparării de titluri este aplicabilă, însă, trebuie mai întâi să se constate dacă pârâta ocupă în fapt suprafața de teren solicitată prin acțiune și dacă suprafața în discuție este inclusă în ambele titluri de proprietate, în caz contrar urmând a se constata că una dintre părți nu are titlu, situație în care nu s-ar mai pune problema comparării.
În speță, este necontestat că actele de proprietate ale reclamanților și pârâtului se referă la suprafețe diferite de teren, identificate cu numere cadastrale diferite și înscrise ca atare în cartea funciară. Prin urmare, regula comparării titlurilor nu este aplicabilă în cauză, întrucât părțile invocă drepturi asupra unor suprafețe diferite de teren, ceea ce se contestă fiind modalitatea de amplasare fizică a acestor suprafețe, mai exact, greșita delimitare și amplasare a lotului pârâtului, singura dintre cele două proprietăți delimitate în prezent.
Întrucât s-a stabilit că delimitarea realizată de pârât respectă coordonatele stabilite după prima modificare (cea din 2004) însă nu și pe cele actuale, chestiunea esențială de drept în discuție este, prin urmare, cea referitoare la coordonatele ce trebuie avute în vedere pentru identificarea terenurilor, expertul efectuând schițe pentru ambele variante.
Soluția propusă de expert și de pârât, în sensul de a se avea în vedere coordonatele în vigoare la momentul când pârâtul a dobândit proprietatea sa, nu are acoperire juridică. Astfel, coordonatele cadastrale sunt unice, scopul acestora fiind tocmai de a asigura identificarea exactă a terenurilor, tocmai de aceea existând o procedură administrativă pentru rectificarea lor, procedură care se desfășoară sub supravegherea OCPI, căruia îi revine decizia administrativă finală. Împotriva actelor administrative prin care cererile de rectificare sunt încuviințate, persoanele interesate pot acționa pe căile juridice specifice. Odată rectificate, însă, coordonatele în vigoare se presupune că sunt cele corecte în mod absolut, indiferent dacă în trecut au existat forme incorecte aprobate printr-o procedură administrativă, întrucât operațiunea de rectificare este justificată tocmai de punerea în acord a înregistrărilor cu realitatea.
Faptul că pârâtul și-a delimitat proprietatea pe baza vechilor coordonate, câtă vreme, din moment ce s-a admis cererea de rectificare, acestea erau incorecte, nu îi conferă acestuia drepturi asupra terenului învecinat, la fel cum nu îi poate prejudicia pe reclamanți.
Prin urmare, instanța, în soluționarea cauzei a avut în vedere coordonatele actuale și varianta de delimitare indicată de expert pentru aceste coordonate în anexele nr. 3 și 5 la raportul inițial (astfel cum se arată în completarea la raport, acestea fiind anexele prin care se evidențiază situația în raport de coordonatele actuale).
Linia de hotar între proprietatea reclamanților și cea a pârâtului a fost stabilită pe aliniamentul 15-14-19, conform anexei nr. 5 la raportul de expertiză în specialitatea topografie și, totodată, a fost obligat pârâtul să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 29,8 mp (hașurată) identificată prin aceeași anexă la raportul de expertiză.
Buna-credință a pârâtului la delimitarea suprafeței sale de teren ar fi relevantă exclusiv în situația în care s-ar solicita pârâtului demolarea, unei construcții efectuate pe terenul reclamanților, însă această chestiune nu face obiectul prezentului dosar. De asemenea, faptul că pe drumul delimitat potrivit coordonatelor anulate au fost amplasate racordurile la utilități și că și alte loturi s-au împrejmuit conform acelorași coordonate nu au relevanță juridică. Față de faptul că vecinii refuză să ajungă la un acord care i-ar putea scuti de cheltuielile suplimentare determinate de prezenta hotărâre, deși soluția pronunțării unei hotărâri pe baza coordonatelor inițiale ar putea fi mai economică pentru părțile din cauză, ea nu ar avea acoperire juridică.
În ceea ce privește capătul trei al cererii, s-a constatat că formularea acestuia este în contradicție cu principiile juridice fundamentale ce guvernează instituția coproprietății, întrucât, deși recunosc că sunt doar proprietarii unei cote indivize din dreptul asupra drumului de acces (4/9, conform contractului prezentat), reclamanții cer să li se lase în deplină proprietate o suprafață determinată, de 36 mp din acest drum, care, în opinia lor, „reprezintă cota lor indiviză din calea de acces”.
Or, caracteristica esențială a coproprietății constă în aceea că numai dreptul asupra aceluiași bun este fracționat, iar nu și bunul în materialitatea sa. Până la efectuarea partajului, fiecare coproprietar este considerat a avea drepturi asupra fiecărei particule a bunului și niciunul dintre coproprietari nu poate pretinde drepturi exclusive asupra unei părți determinate a bunului.
Întrucât reclamanții au beneficiat de asistența unui avocat pe toată durata procesului, iar capătul de cerere este formulat clar în sensul revendicării unei suprafețe determinate, care să le fie lăsată în proprietate și posesie, instanța nu poate considera că este vorba despre o cerere de apărare a dreptului de folosință a terenului-drum de acces, întrucât ar schimba în mod vădit cauza cererii și ar încălca principiul disponibilității.
Ca urmare, acest capăt de cerere a fost respins, ca neîntemeiat. În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților suma de 1871,46 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâtul și reclamanții.
Pârâtul a susținut nelegalitatea și netemeinicia sentinței în raport de faptul că el și-a exercitat atributele dreptului de proprietate conferite prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1898 din 07.05.2004, sens în care, a respectat documentația cadastrală și limitele proprietății, astfel cum i-au fost transmise în urma cererii formulate de M. E., în luna ianuarie 2004 la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară. Planul parcelar modificat în baza documentației cadastrale și a cererii de rectificare nr._ din 16.11.2005, modifică, fără nici un fel de temei, amplasamentul parcelelor inițiale și este contrar proceselor verbale de punere în posesie și a planurilor parcelare în baza cărora s-au efectuat tranzacțiile atât pentru el cât și pentru reclamanți. Totodată, a pretins că greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanții au pretins că, greșit nu li s-a admis și cel de-al treilea capăt de cerere, în condițiile în care, pârâtul le-a blocat calea de acces și nu-și pot folosi terenul cumpărat.
Prin decizia civilă nr. 191 A din 23.02.2012, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins apelurile, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, referitor la apelul declarat de pârât, tribunalul a reținut că, motivul de apel prin care se invocă faptul că stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților trebuie să se facă conform planului de amplasament și coordonatelor inițiale, existente la momentul dobândirii proprietății, este neîntemeiat, căci această soluție nu are acoperire juridică.
Astfel, coordonatele cadastrale sunt unice, scopul acestora fiind tocmai de a asigura identificarea exactă a terenurilor, tocmai de aceea există o procedură administrativă pentru rectificarea lor, procedură care se desfășoară sub supravegherea OCPI, căruia îi revine decizia administrativă finală.
Împotriva actelor administrative prin care cererile de rectificare sunt încuviințate, persoanele interesate pot acționa pe căile juridice specifice. Odată rectificate, însă, coordonatele în vigoare se presupune că sunt cele corecte în mod absolut, indiferent dacă în trecut au existat forme incorecte aprobate printr-o procedură administrativă, întrucât operațiunea de rectificare este justificată tocmai de punerea în acord a înregistrărilor cu realitatea.
Faptul că pârâtul și-a delimitat proprietatea pe baza vechilor coordonate, câtă vreme, din moment ce s-a admis cererea de rectificare, acestea erau incorecte, nu îi conferă acestuia drepturi asupra terenului învecinat.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a avut în vedere coordonatele actuale și varianta de delimitare indicată de expert pentru aceste coordonate în anexele nr. 3 și 5 la raportul inițial (astfel cum se arată în completarea la raport, acestea fiind anexele prin care se evidențiază situația în raport de coordonatele actuale).
Tribunalul a înlăturat și motivul de apel privind obligarea în mod greșit a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, căci acesta este în culpă procesuală față de admiterea primelor două capete de cerere, dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă fiind aplicabile.
Analizând apelul formulat de apelanții-reclamanți tribunalul a reținut că motivul de apel privind aprecierea eronată a probelor administrate pe capătul al treilea de cerere, este neîntemeiat, căci, în mod corect a stabilit prima instanță că reclamanții au solicitat revendicarea unei suprafețe de teren de 36 mp-drum de acces la calea publică, asupra căreia, însă dețin dreptul de proprietate doar asupra unei cote indivize 4/9, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2602/04.08.2006. Or, caracteristica esențială a coproprietății constă în aceea că numai dreptul asupra aceluiași bun este fracționat, iar nu și bunul în materialitatea sa, astfel încât, până la efectuarea partajului, fiecare coproprietar este considerat a avea drepturi asupra fiecărei particule a bunului și nici unul dintre coproprietari nu poate pretinde drepturi exclusive asupra unei părți determinate a terenului.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâtul și reclamanții.
Pârâtul a pretins că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, întrucât instanța de apel nu a făcut altceva decât să reia motivarea instanței de fond, fără a arăta în conformitate cu obligațiile instituite prin art. 261 alin.1 pct. 5 Cod procedură civilă, care sunt motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.
În speță, din actele dosarului, rezultă cu evidență că amplasamentul terenul dobândit de pârât în baza contractului de vânzare-cumpărare, corespunde documentațiilor cadastrale existente la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Planul de parcelare modificat de Primăria Chiajna și numerele cadastrale modificate în baza cererii de nr._ din 16.11.2005, nu respectă realitatea de pe teren și nici împrejmuirile de proprietăți întocmite în raport de planul cadastral și contractele de proprietate existente în momentul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, atât de câtre el, cât și de către reclamanți.
Rectificarea planurilor parcelare a avut loc cu nerespectarea procedurilor legale incidente care prevăd obligații în sarcina comisiei de fond funciar de a aduce la cunoștința tuturor proprietarilor schimbarea amplasamentului, a punerii în posesie inițiale, respectiv încheierea unui proces verbal cu proprietarii, cu anexarea planului de parcelare modificat, completate de o declarație notarială atât a proprietarului, cât și a vecinilor.
Instanța a încălcat dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, pentru nestabilirea situației juridice reale a terenurilor și nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, când a stabilit cheltuielile de judecată.
Reclamanții au pretins că instanța a încălcat dispozițiile art. 643 alin. 1 și 2 din Noul Cod Civil, precum și art. 63 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Aceste dispoziții legale, pendinte proceselor în curs, permit intentarea acțiunii în apărarea dreptului de proprietate aflat în coproprietate indiviză și unei părți dintre coindivizari, fără a mai fi necesară coparticiparea tuturor coindivizarilor. Așa fiind, în mod greșit le-a fost respins, pe acest considerent, capătul 3 de cerere.
Curtea constată că recursurile sunt întemeiate din următoarele considerente:
Conform art. 261 alin. 5 Cod procedură civilă, hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
În speță, referitor la recursul declarat de către pârât, Curtea constată că instanța de apel nu a argumentat în fapt și în drept soluția pronunțată și nu a răspuns în concret motivelor de apel, rezumându-se la preluarea motivării primei instanțe.
Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă cu evidență că întreaga parcelă proprietatea numitei M. E., dobândită prin titlul de proprietate nr._/10.11.2007 eliberat în baza Legii nr. 18/1991 și procesul-verbal de punere în posesie întocmit de comisia de aplicare a aceleiași legi, a fost delimitată și parcelată în 11 loturi, întabulate ca atare în cartea funciară, în baza documentației cadastrale efectuată ca urmare a cererii nr. 1266/20.01.2004 înaintată de către aceasta.
Planul de situație întocmit în acest sens a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 820 din 27.02.2004 de către BNP M. V. L., între M. E. și . SRL, cu privire la lotul nr. 6 și a actului de donație nr. 816 din 27.02.2004, pentru o cotă indiviză din lotul nr. 11, care, ulterior, au devenit proprietatea reclamanților, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 2602 din 04.08.2006 încheiat la BNP M. P., M. I. și S. D. T..
Același plan de situație a stat și la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1898/07.05.2004, încheiat între aceiași M. și pârât pentru lotul nr. 5 și cota indiviză din lotul nr. 11.
Atât autoarea reclamanților . SRL cât și pârâtul și-au întabulat drepturile de proprietate astfel dobândite, iar pârâtul și-a îngrădit terenul. Mai mult, pârâtul a obținut certificat de urbanism și autorizație de construire și a edificat un imobil pe terenul astfel cumpărat.
Instanța de apel a menținut linia de hotar stabilită de către prima instanță în baza unei cereri de rectificare cadastrală din 16.11.2005, ulterioară încheierii contractelor susmenționate, care modifică amplasamentul parcelelor și linia de hotar existentă la data dobândirii proprietăților.
Aceeași instanță nu a argumentat care sunt consecințele nerespectării amplasamentului inițial al parcelelor aflate în proprietatea autoarei reclamanților și pârâtului, în contextul în care nimeni nu poate previziona modificarea intempestivă a limitelor de hotar, atunci când, exercitându-și atributele dreptului de proprietate, își îngrădește terenul și edifică construcții pe acesta.
Sub acest aspect, Curtea constată că prin operația de fixare a liniei despărțitoare dintre două proprietăți, judecătorul nu creează un hotar, ci îl reconstituie pe cel real, astfel încât hotărârea pronunțată în grănițuire are un caracter declarativ și nu constitutiv de drepturi.
Cu alte cuvinte, instanța trebuie să stabilească linia de hotar avută în vedere de părți în momentul dobândirii proprietății și nu cea trasată ulterior, în baza unor elemente de ordin subiectiv ce nu prezintă nici o justificare de ordin obiectiv și încalcă principiile predictibilității și securității raporturilor civile.
Autoarea reclamanților, respectiv . SRL, nu le putea transmite o altă proprietate, cu un alt contur și cu un alt amplasament decât cele dobândite de ea însăși prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 820 din 27.02.2004 încheiat la BNP M. V. L..
Așa fiind, se impune ca în reluarea judecății fondului, instanța să pună în discuția părților anexele 2 și 4 din raportul de expertiză întocmit de expert C. Manaș, ce au la bază planul de amplasament și coordonatele inițiale intabulate la momentul dobândirii proprietăților.
Referitor la recursul declarat de reclamanți, Curtea reține că, deși prima instanță a respins, ca neîntemeiat, al treilea capăt de cerere, având ca obiect revendicarea unei suprafețe de teren, și eliberarea căii de acces constituită în lotul nr. 11, nu l-a analizat pe fond, ci l-a considerat ca inadmisibil, în considerente.
Astfel, instanța a reținut că reclamanții sunt doar coproprietari pentru o cotă indiviză (4/9) din dreptul de acces, și că, întrucât cererea nu este formulată de către toți coproprietarii, nu pot pretinde drepturi exclusive asupra acesteia și nu pot obține părți determinate din bun.
Aceeași motivare a fost reținută și de către instanța de apel, deși soluția a fost pronunțată după data de 1.10.2011, respectiv la data de 23.02.2012, când era în vigoare Noul cod civil și Legea nr. 71/2011.
Astfel, conform art. 643 alin. 1 și 2 din Noul Cod civil, fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare. Hotărârile judecătorești pronunțate în folosul coproprietății profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile judecătorești potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalți coproprietari.
Iată deci, că regula unanimității impusă de practica judiciară în intentarea acțiunilor în revendicare nu este împărtășită de Noul Cod civil care permite fiecărui coproprietar să stea singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare.
Conform art. 63 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dispozițiile art. 643 alin. 1 și 2 din Codul civil se aplică și în cazurile în care hotărârea judecătorească nu a rămas definitivă până la data intrării în vigoare a Codului civil … .
Textul de lege suscitat este o aplicație a dispozițiilor de ordin general din art. 6 alin. 6 din Noul Cod civil conform cu care, dispozițiile legii noi sunt, de asemenea, aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din … raporturile de proprietate … și din raporturile de vecinătate, dacă aceste situații juridice subzistă după . legii noi.
În raport de aceste dispoziții legale, greșit instanța de apel a menținut respingerea capătului 3 de cerere, pe considerente ce țin de nerespectarea regulei unanimității și nu a cercetat fondul cauzei.
Față de considerentele susmenționate, Curtea reține că hotărârea pronunțată de instanța de apel este nulă, în condițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, nefiind dată cu observarea tuturor formelor legale, așa încât, se impune o cercetare a fondului cauzei în întregul său și în mod unitar de către instanța de apel.
Așa fiind, urmează a se admite ambele recursuri, a se casa decizia și a se trimite cauza spre rejudecare instanței de apel în baza art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă.
În rejudecare, instanța de apel va da curs problemelor de fapt și de drept dezlegate de către instanța de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții-reclamanți D. A. C., D. M. A., R. C. V., R. D., Z. A. M., Z. M. R., Z. D. R., Z. R. și de recurentul-pârât G. V. R., împotriva deciziei civile nr. 191A/23.02.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ .
Casează decizia civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.12.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. P. A. P. A. V.
GREFIER,
G.-M. V.
Red. AV
Tehnored. PS 2 ex.
27.12.2012
Jud. apel: S. O.
M. S.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1005/2012. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1489/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
