Pretenţii. Decizia nr. 1111/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1111/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 1111/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1111
Ședința publică de la 17.06.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A.
JUDECĂTOR - F. P.
JUDECĂTOR - C. M. T.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror- E. I..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant POLENDA J., împotriva sentinței civile nr.1889/19.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
P. are ca obiect – pretenții în baza legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul A. S., pentru recurentul-reclamant, Polenda J., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, eliberată de Baroul București, lipsind intimatul-pârât, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, invocă excepția nulității recursului, care nu a fost motivat în termenul de recurs și solicită admiterea acestei excepții.
Avocatul recurentului-reclamant, având cuvântul cu privire la excepția invocată de reprezentantul Ministerului Public, consideră calea de atac ca fiind apel și nu recurs, față de data formulării acțiunii introductive și solicită respingerea excepției.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1889/19.10.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins capătul de cerere având ca obiect daune morale întemeiat pe dispozițiile art.998-999 Cod civil, ca prescris și a respins actiunea formulată de reclamantul P. J., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul Legii nr. 221/2009, ca neîntemeiată.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect repararea prejudiciului moral, În raport de dispozițiile Legii nr. 221/2009, tribunalul l-a constatat neîntemeiat.
Prin urmare, tribunalul a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că nu poate exista decât o obligație "morală" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă, făcând trimitere în acest sens chiar la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei și prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei, că dispozițiile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la Strasbourg are o jurisprudență constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeași Curte a stabilit că nu se poate interpreta cp ar exista vreo obligație generală a statului de a restitui proprietăți care au fost expropriate înainte de ratificarea Convenției ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restricții asupra libertății statelor de a stabili scopul și condițiile oricărei restituiri către foștii proprietari (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotărârea din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilității din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer și alții contra Cehiei).
Astfel, tribunalul a reținut, din jurisprudența constantă a instanței europene că, în materia reglementarilor privind reabilitarea, restituirea proprietăților confiscate sau acordarea de compensații pentru acestea, statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale și economice, a condițiilor de acordare a despăgubirilor (Hotărârea din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei și alții contra Greciei). Acordarea de despăgubiri pentru daune morale este lăsată la libera apreciere a legiuitorului, care este competent să stabilească condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Parlamentul, elaborând politica legislativă a țării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.
In ceea ce privește pretențiile având ca obiect venituri nerealizate în timpul detenției, munca depusă și neremunerată, drepturile pe care le-ar fi putut avea dacă nu se afla în detenție, tribunalul a reținut netemeinica acestora, față de lipsa vreunei dovezi în acest sens.
Împotriva sentinței primei instanțe a formulat recurs reclamantul P. J., fără a motiva calea de atac exercitată.
La termenul de judecată din data de 17.06 2013, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția nulității recursului declarat având în vedere că nu a fost motivat în termenul legal.
Deliberând cu prioritate, conform dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, asupra excepției nulității recursului pentru nedepunerea motivelor în termenul prevăzut de dispozițiile Codului de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.303 alin.1 Cod procedură civilă: „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”, iar potrivit alineatului doi al aceluiași articol: „Termenul pentru depunerea motivelor de recurs se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte”.
Curtea reține că incidență în cauza de față au și dispozițiile art.301 Cod procedură civilă, teza I, care prevăd că: „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”, text de lege la care face trimitere art.303 alin.1 Cod procedură civilă.
În cauza de față, sentința civilă atacată este supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit art.301 alin.1 Cod procedură civilă invocat mai sus, în ședința publică din 29.04.2013 Curtea calificând calea de atac din prezenta cauză ca fiind recurs și nu apel, așa cum eronat a precizat reclamantul prin cererea depusă la 07.03.2013. De altfel, chiar dispozitivul sentinței supuse căii de control judiciar prevede calea de atac a fi recursul.
Curtea reține că, în pricina pendinte, comunicarea sentinței civile nr.1889/19.10.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilăs-a făcut cătrerecurentul – reclamant Polenda J., la data de 07.03.2013, dovada comunicării regăsindu-se la fila 61 dosar fond, aceasta îndeplinind toate condițiile prevăzute de dispozițiile art.100 Cod procedură civilă.
Cum dispoziția imperativă a legii, aceea de motivare a recursului, a fost îndeplinită la data de 29.04.2013, peste termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, și cum în cauză nu s-au ivit motive de ordine publică care să fie puse în discuția părților din oficiu, făcând aplicarea art.306 alin.1 Cod procedură civilă, care dispune în sensul că: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal…”, Curtea va constata nulitatea recursului declarat de recurentul – reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de recurentul – reclamant POLENDA J., împotriva sentinței civile nr.1889/19.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
RĂDIȚA I.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./26.06.2013
TB-S.5 – C.-L.B.
| ← Acţiune în declararea simulatiei. Decizia nr. 127/2013. Curtea... | Pretenţii. Decizia nr. 1120/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
