Legea 10/2001. Decizia nr. 227/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 227/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 227/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.227 A
Ședința publică de la 27.05.2014
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - N. C. I.
Pe rol se află soluționarea apelului promovat de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr.1553 din data de 13.09.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă K. M., intimatul-pârât M. București prin Primar General și intimatul - chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice.
P. are ca obiect - acțiune civilă în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat D. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 03.02.2014 emisă de Baroul București, aflată la fila 17 din dosarul C.A.B. Secția a IX a Civilă, și consilier juridic M. I., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât M. București prin Primar General, în baza delegației ce o depune la dosar, lipsind recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în combaterea apelului.
Intimata-reclamantă K. M., prin avocat, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea dispozițiilor sentinței civile apelate. Solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată. Înțelege să solicite acordarea cheltuielilor de judecată, pe cale separată.
Reprezentantul intimatului-pârât M. București prin Primar General solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea soluției instanței de fond, prin care s-a reținut obligația Ministerului Finanțelor Publice la plata prețului actualizat, preț care a și fost încasat și utilizat de către apelant.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului civil de față, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 17.06.2013 sub nr._, ca urmare a declinării de competență, reclamanta K. M. a chemat în judecată pe pârâții M. FINANȚELOR PUBLICE și M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului actualizat al apartamentului nr.1, situat în București, ..16A, . și al anexelor acestuia, preț achitat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr._/26.11.1996 și a actului adițional încheiat la 04.02.1999, iar a pârâților M. București prin Primar General și Ministerul Finanțelor Publice la restituirea excedentului de valoare al imobilului, rezultat din diferența dintre valoarea apartamentului împreună cu anexele sale la momentul cumpărării și valoarea acestuia la momentul evicțiunii (16.11.2009), cu cheltuieli de judecată.
In motivare, reclamanta a arătat ca a dobândit imobilul-apartament de la adresa mai sus menționată prin cumpărare, în temeiul Legii nr.112/1995, conform contractului de vânzare-cumpărare nr._/26.11.1996, iar prin sentința civilă nr.5861/19.06.2008, definitivă și irevocabilă la data de 16.11.2009 s-a constatat nevalabilitatea preluării de către stat a imobilului, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr._/26.11.1996 și a actului adițional din 1999 și s-a dispus să lase în deplină proprietate și posesie imobilul. Ulterior, a predat imobilul la data de 20.05.2010, conform procesului-verbal încheiat de B. S. L. M..
In drept, au fost invocate dispozițiile art.50 din Legea nr.10/2001, republicată și modificată prin Legea nr.1/2009, art.986 și urm., art.997, art.1227-1251 C.civ., art.1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO.
Pârâtul M. București prin Primar General a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive pe ambele capete de cerere, precum și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care se consideră că cererea reclamantei de plată a diferenței dintre prețul actual al imobilului și prețul plătit, este întemeiată. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
S-a dispus citarea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice în calitate de chemat în garanție.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității procesual pasive pe ambele capete de cerere, învederând că nu a fost parte la încheierea contractului, fiind terț față de acest contract. În subsidiar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în raport de disp. art.50 ind.1 din Legea 10/2001.
În drept, au fost invocate disp.art.1337 C.civ., Legea 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 3150/9.04.2013 pronunțată de Judecătoria sector 5 a fost admisa excepția necompetenței materiale a instanței, dispunându-se declinarea cauzei către Tribunal față de valoarea pretențiilor rezultată din concluziile raportului de expertiza administrat în cauza.
Cauza a fost astfel înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a V-a civilă.
Prin sentința civilă nr. 1553 din 13.09.2013 Tribunalul București - Secția a V-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâtul M. București prin Primar General, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea principală modificată de reclamanta K. M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, M. București prin Primar General și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice; a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la restituirea prețului actualizat al imobilului situat în București, .. 16A, ., sector 2; a respins în rest pretențiile, ca neîntemeiate și a constatat cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. București prin Primar General în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, ca rămasă fără obiect.
Analizând actele și lucrările dosarului, văzând și dispozițiile art. 137 alin 2 C.proc.civ, Tribunalul a reținut că:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1137/26.11.1996, încheiat între PMB prin S.C. Apolodor S.A., în calitate de reprezentant al vânzătorului, și reclamanta, în calitate de cumpărător, s-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ..16 A, ., sector 2, în temeiul Legii nr.112/1995, în schimbul prețului de 29.039.748 Rol.
Prin sentința civilă nr. 5861/19.06.2008, pronunțată de Judecătoria sector 2, în dosar nr._ s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sus menționat, reținându-se că imobilul a fost trecut în proprietatea statului în temeiul legii nr. 119/1948. A apreciat instanța că atât cumpărătoarea K. M. - reclamanta din prezenta cauză - cât și vânzătorul nu se pot prevala de prezumția bunei-credințe la momentul încheierii actului, contractul fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.112/1995. Așadar, constatându-se nevalabilitatea titlului statului și inexistenta bunei credințe a reclamantei la încheierea contractului de vânzare cumpărare s-a procedat la anularea cu efect retroactiv a contractului de vânzare cumpărare. Astfel, considerentele hotărârii judecătorești au intrat în puterea lucrului judecat.
Calitatea procesual pasiva presupune existenta unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Reclamanta a investit instanța cu cererea având ca obiect restituirea prețului actualizat și plata diferenței dintre această sumă și valoarea de piață la momentul eviciunii pentru apartamentul situat în București, .. 16A, ., sector 2. In ceea ce privește cadrul procesul pasiv, doar a doua pretenție a fost formulată în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General. Or, față de mențiunile contractului de vânzare nr. 1137/26.11.1996, pârâtul acționând ca vânzător, față de pretențiile formulate, constată că legitimititatea procesual pasivă se verifică.
În conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, „cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriași ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru”, iar potrivit art. 50 alin. 3 din același act normativ, „restituirea prețului prevăzut la alin. 2 și 2¹ se face de către M. Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
Din economia textelor de lege mai sus menționate a rezultat că legiuitorul a prevăzut dreptul chiriașilor cumpărători la restituirea prețului de piață, numai în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în timp ce pentru situația contractelor de vânzare-cumpărare desființate și care fuseseră încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 a prevăzut doar dreptul la restituirea prețului plătit, actualizat în funcție de indicele de inflație.
În speță, contractul de vânzare-cumpărare prin care reclamanta a dobândit imobilul situat în București, .. 16A, . a fost încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, sens în care prin sentința civilă nr. 5861/19.06.2008, pronunțată de Judecătoria sector 2, în dosar nr._ s-a constatat nulitatea absolută a acestui act juridic. S-a reținut astfel, în considerentele hotărârii faptul că la încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 1137/26.11.1996 au fost nesocotite prevederile art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Prin urmare, tribunalul a constatat că reclamanta este îndreptățită la restituirea prețului actualizat al imobilului, în conformitate cu dispozițiile art.50 alin 2, 3 din Legea nr.10/2001.
Pentru considerentele reținute mai sus, tribunalul a admite în parte cererea cu privire la pretențiile formulate, respectiv contravaloarea prețului actualizat al imobilului. In considerarea aceluiași temei juridic, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata excedentului de valoare a imobilului, reținând, astfel cum s-a statuat mai sus, că față de conduita de rea-credință manifestata de reclamanta-cumpărătoare la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, aceasta nu poate fi îndreptățită decât la restituirea prețului actualizat.
In cauza de față, contrar opiniei reclamante nu operează evicțiunea de drept comun, astfel cum este reglementată de prevederile art. 1337-1344 C.civ. In această materie, legea specială nu se completează cu dreptul comun. Altfel spus, dispozițiile art. 50 alin 2 Legea nr. 10/2001 derogă de la dreptul comun constând în prevederile art. 1337-1344 C.civ. Oricum, pentru lămurirea reclamantei, a reamintit Tribunalul că garanția contra evicțiunii rezultă din fapta unui terț, cum este cazul în speță, operează cu îndeplinirea cumulativă a trei cerințe, respectiv existența unei tulburări de drept, anterioritatea cauzei evicțiunii față de vânzare, necunoașterea cauzei evicțiunii de către cumpărător. Or, cum s-a statuat mai sus, prin considerentele sentinței civile nr. 5861/19.06.2008 s-a reținut cu putere de lucru judecat că reclamanta-cumpărătoare a acționat cu rea-credință la momentul încheierii contractului, fraudând legea. Prin urmare, nu s-a putut susține în mod obiectiv că reclamanta cumpărătoare nu a cunoscut cauza evicțiunii la momentul încheierii contractului.
Cu referire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. București prin Primar General, Tribunalul a constatat că nu sunt incidente prevederile art. 60 C.proc.civ, acesta necazând în pretenții în acțiunea principală, motiv pentru care a respins cererea incidentală ca rămasă fără obiect. A mai atras totuși, atenția și asupra prevederilor art. 61 C.proc.civ, potrivit cu care cererea de chemare în garanție se face în condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată. Or, notele lapidare de la fila 35 din dosarul Judecătoriei sect. 5 nu răspund acestor cerințe de formă.
Împotriva acestei sentințe, la data de 11.10.2013 a declarat apel pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 06.01.2014.
Prin încheierea de ședință din 13.02.2014, Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a dispus scoaterea cauzei de pe rolul secției și a repartizat-o ciclic către Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 27.02.2014, sub nr._ .
Prin motivele de apel formulate pârâtul arată că hotărârea pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civila este în parte netemeinică și nelegală, având in vedere următoarele considerente:
În primul rând, în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, apreciind că acesta ar avea legitimare procesuală pasivă în cauză și stabilind în sarcina sa obligația de restituire a prețului, în temeiul dispozițiilor art. 50 alin.(3) din Legea nr. 10/2001.
Arăta că potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici daună unui terț.
Prin "calitate procesuală" se înțelege titlul sau modul în care o persoană participă în raportul juridic, îndreptățind-o să fie parte în proces. Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic.
Stabilirea calității procesuale pasive implică, în speță, clarificarea prealabilă a unei probleme de drept substanțial, anume natura obligației sumei de bani reprezentând prețul actualizat, mai precis izvorul acestei obligații.
Sub acest aspect, deși în practica instanțelor și chiar a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a conturat și opinia conform căreia obligația de plata ar fi întemeiată pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune (sens în care invocă decizia civila nr. 4929 din 29 oct. 2001 a CSJ), în condițiile anulării contractului de vânzare-cumpărare și constatării relei-credințe a cumpărătorilor în momentul încheierii contractului nu este justă o astfel de interpretare a dispozițiilor art. 1337 și urmat. C. civ., întrucât obligația de restituire a prețului actualizat nu poate fi întemeiată decât pe principiile efectelor nulității actelor juridice, anume al retroactivității, astfel încât părțile raportului juridic trebuie să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat, principiu având la baza și regula îmbogățirii fără justă cauză, fapt ce conduce la concluzia ca restituirea trebuie să aibă în vedere prețul actualizat, văzând și dispozițiile art. 970 C.civ.).
Fiind lămurit acest aspect de drept substanțial, pe plan procesual calitate procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare (în speță M. Bucureștii nicidecum Ministerul Finanțelor Publice, atât pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecații, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului constatat nul, cât și pentru argumentele pornite de la aceeași premisă juridică:
- se află în fața unui raport juridic de drept privat având la baza un contract, or statul nu poate interveni într-un astfel de raport, in sensul de a stabili, sub aspect juridic, o altă persoană (instituție) răspunzătoare;
- prevederile art. 50 alin. 3 din Legea 10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care sa se acorde calitate procesuala pasiva Ministerului Finanțelor Publice. . Legii nr. 10/2001 legiuitorul a intervenit în acest sens, când a considerat necesar, instituind prevederile cu caracter procesual, caracter ce rezultă clar din formularea textului și, în plus, referindu-se numai la efecte ale faptului juridic licit (îmbogățirea fără justă cauză), ci nu ale unui act juridic (contractul fiind, conform art. 969 C.civ., "legea părților", neputându-se interveni peste voința contractanților, indiferent că este vorba de repunerea părților în situația anterioară în urma constatării nulității contractului).
Arată apelantul - pârât că, prin modificarea alin. 3 din art. 50 din Legea nr. 10/2001 (introdus prin OUG 184/2002) s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor care sunt solicitate de reclamanții din prezenta cauza, fără însă ca prin aceasta să se creeze cum s-a arătat un raport obligațional direct între persoanele îndreptățite să primească restituirea prețului actualizat corespunzător contractului anulat prin sentința judecătorească și Ministerul Finanțelor Publice care numai administrează fondul cu aceasta destinație.
- pentru a reține opinia contrară, în sensul că ex lege s-a stabilit calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în astfel de acțiuni în justiție, reținere bazată pe argumente juridice, ar însemna că prin lege s-ar realiza o novațiune de debitor, conform art. 1128 pct. 2 C. civ. Or, în acest caz novațiunea nu operează fără consimțământul expres al creditorului (art. 1132 C.civ) și, în plus, novațiunea nu se prezumă, voința - animus donandi - de a o face trebuind să rezulte evident din act (art. 1130 C.civ). Legiuitorul a procedat, în alte situații, când a urmărit, în interes general, schimbarea unui debitor prin novațiune, la respectarea normelor dreptului comun, prevăzând expres, în actul normativ respectiv, novațiunea.
Prin urmare, M. București, prin Primarul General, are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecații, acesta având calitatea de vânzător la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamanții.
Față de argumentele prezentate, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în parte, sentinței civile nr. 1553/13.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice i respingerii acțiunii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva
Pe fondul cauzei, apreciază că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea având în vedere dispozițiile art. 1337 cod civil care instituie răspunderea vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț.
Aceasta dispoziție de drept comun, nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziție specială contrară, fiind așadar pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu, mai ales în situația în care contractul a fost desființat cu reținerea, în cazul cumpărătorilor, a relei credințe în momentul încheierii contractului.
Arată apelantul că nici dispozițiile art. 50 alin. 3 din Legea nr.10/2001, nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauză a Ministerului Finanțelor Publice și să îi acorde acestuia calitate procesuală pasivă, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului.
Deposedarea reclamanților de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, in urma anulării contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.
Această tulburare de drept, este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, respectiv M. București, față de pretențiile privind restituirea prețului pentru imobilul în cauză.
Nicidecum, nu poate fi antrenată răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că în prezenta acțiune nu există culpa instituției pârâte.
Prin urinare, solicită să se aibă în vedere și dispozițiile art. 1344 din Codul Civil, potrivit cărora: "Dacă lucrul vândut se află, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul (M. București) este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în timpul evicțiunii.”
Față de argumentele prezentate, apelantul solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată a Ministerului Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
In drept au fost invocate dispozițiile art.282 și urm. C.proc.civ.; Legea nr.10/2001 modificată și completată și art. 1337 și urm. C.civ.
La data de 6.02.2014, intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care prin solicită respingerea apelului, formulat de către recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr, 1553/2013. pronunțată de Tribunalul București, ca neîntemeiat și menținerea dispozițiilor sentinței civile criticate prin apel, pentru următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Consideră că instanța de fond a aplicat în mod corect prevederile art.50 alin.2 din Legea nr. 10/2001 și a stabilit în conformitate cu legea că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală activă în cauză.
Ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare în favoarea foștilor proprietari, așa cum a arătat mai sus, în patrimoniul său s-a născut dreptul, reglementat de Codul civil și de Legea nr. 10/2001, de a i se restitui prețul apartamentului și claune-interese, întrucât, în cazul evicțiunii, vânzătorul este obligat să restituie prețul încasat, împreună cu spezele vânzării și cu excedentul de valoare, conform dispozițiilor ari. 1337 - 1344 C.civ.
Dispozițiile Legii nr. 10/2001 derogă însă sub aspectul instituției care va face restituirea prețului de la prevederile menționate, clar fără a restrânge în vreun fel efectele evicțiunii reglementate de Codul civil, și, fiind o normă cu caracter special, Legea nr.10/2001 se aplică prioritar față de dispozițiile dreptului comun.
În această situație sunt aplicabile și prevederile art.50 al.2 și al.3 din Legea nr.10/2001, republicată, modificată prin Legea nr. 1/2009, conform cărora: „Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de către chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile sunt scutite de taxe de timbru.
Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (21) se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare”.
Mai mult decât atât, sumele încasate din vânzarea apartamentelor în condițiile Legii nr. 112/1995 nu au fost însușite de unitatea administrativ-teritorială care a avut calitatea de vânzător în contractul de vânzare-cumpărare și care a administrat imobilul în numele statului, ci s-au constituit venit extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor și Economiei, conform art.13 alin.6din Legea nr. 112/1995.
Arată intimata reclamantă că rezultă așadar că participarea Ministerului Finanțelor Publice în cauzele având ca obiect restituirea prețului imobilelor pentru care chiriașilor li s-au desființat contractele de vânzare-cumpărare este stabilita prin lege, dincolo de orice culpă procesuală, nu ca parte contractantă responsabilă de producerea evicțiunii (a se vedea decizia civilă nr. 1488/2011 a ICCJ - Secția civilă, decizia civilă nr. 3072/2011 a ICCJ - Secția civilă).
În consecință, consideră criticile aduse sentinței recurate sub aspectul soluționării excepției menționate ca fiind neîntemeiate.
Cu privire la criticile referitoare la nerespectarea dispozițiilor art.1337 Cod civil, menționează că acestea vizează tot contestarea calității procesuale pasive a apelantului - pârât și nu fondul cauzei, așa cum pretinde, astfel că solicită respingerea acestora ca neîntemeiate pentru argumentele mai sus menționate.
Pentru toate aceste motive, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea dispozițiilor instanței de fond.
În dovedirea celor menționate mai sus, solicită administrarea probei cu înscrisuri.
In drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința apelată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Spre deosebire de, dispozițiile art 304 cod procedură civilă din materia recursului, care stabilesc în mod expres și limitativ, cazurile de modificare respectiv de casare a hotărârii recurate exclusiv pentru motive de nelegalitate, dispozițiile art 295 cod procedură civilă, în alineatul 1 permit instanței de apel să examineze cauză, în limitele criticilor invocate prin cererea de apel atât din punct de vedere al situației de fapt cât și din punct de vedere al aplicării legii iar în alineatul 2 dau posibilitatea instanței să refacă probatoriul administrat în primă instanță și să administreze probe noi dacă consideră necesar.
Pe cale de consecință, apelul este reglementat ca o cale de atac ordinară devolutivă, spre deosebire de recurs, în sensul că provoacă o nouă judecată în fond, astfel că organul judiciar în apel este îndrituit să reexamineze probatoriul administrat în fața instanțelor de fond și poate modifica situația de fapt reținută, exercitând atât un control de legalitate câr și de temeinicie asupra soluției apelate.
Analizând cererea de apel, pârâtul, deși formal s-au adus sentinței primei instanțe două critici, una vizând calitatea sa procesuală pasivă, prin raportare la prevederile art 50 din legea 10/2001 precum și la dispozițiile art 1337 1341 și următoarele din codul civil, iar cea de-a doua vizând, potrivit susținerilor apelantului, fondul cauzei, Curtea constată că, de fapt, se invocă aceeași chestiune legată de legitimitatea procesuală a Ministerului Finanțelor Publice de a sta ca pârât în cauză.
În susținerea acestei unice critici, apelantul a argumentat în sensul că, potrivit dispozițiilor dreptului comun, răspunderea pentru evicțiune revine vânzătorului, care în speță este reprezentat de M. București precum și că dispozițiile art 50 alin 3 din legea 10/2001nu sunt de natură să confere calitatea procesuală pasivă ministerului .
Pentru a răspunde acestor critici referitoare la lipsa calități procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, Curtea pornește în analiza acestei chestiuni de la temeiul juridic al acțiunii introductive și constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata prețului actualizat al imobilului, întemeindu-se pe dispozițiile legii 10/2001, în principal, iar în subsidiar fiind invocate și prevederile dreptului comun constând în dispozițiile art 986, 997 și art 1337-1351 cod civil.
Din această perspectivă, Curtea constată că sunt incidente în cauză prevederile art 50 alin 3 din legea 10/2001, care statuează că restituirea prețului de piață al imobilelor, respectiv cel reactualizat, se face de către Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Curtea, interpretând aceste prevederi legale, apreciază că obligația de plată a despăgubirilor prevăzute de dispozițiile art. 50 din legea 10/2001 incumbă Ministerului Finanțelor Publice, în virtutea prevederilor alineatului 3 al acestui text de lege. Curtea consideră că legiuitorul a urmărit să instituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun sub aspectul regimului juridic, în ceea ce privește obligația de plată a despăgubirilor, care revine, potrivit acestor norme speciale Ministerului Finanțelor Publice, deși nu are calitatea de vânzător al imobilului. Motivul pentru care legiuitorul a recurs la această derogare rezidă în faptul că, potrivit dispozițiilor art. 13 alin 6 din legea 112/1995, prețul plătit de foștii chiriași, la cumpărarea imobilelor a fost conservat într-un fond extrabugetar, constituit la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice.
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile legii speciale(art 50 din legea 10/2001) raportându-se și la dispozițiile dreptului comun, prima instanță considerând, în mod corect, că sunt aplicabile normele legii speciale de reparație. Având în vedere că răspunderea pentru dezdăunarea foștilor chiriași care au cumpărat imobilele în temeiul legii 112/1995 și au pierdut dreptul de proprietate asupra acestora în favoarea foștilor proprietari, are o reglementare specială prin prevederile legii 10/2001, care se aplică cu întâietate față de dispozițiile dreptului comun( potrivit regulii specialul derogă de la general și se aplică cu prioritate), Curtea constată că legitimitatea procesuală pasivă revine Ministerului Finanțelor Publice .
Așa cum rezultă din dispozițiile art 50 alin 3 din legea 10/2001, legiuitorul a stabilit în sarcina Ministerului Finanțelor Publice obligația plății prețului reactualizat sau prețul de circulație din fondul extrabugetar constituit în temeiul prevederilor art 13 alin 6 din legea 112/1995. Existența fondului extrabugetar, drept sursă de finanțare a acestor plăți, oferă încă un argument pentru a da eficiență dispozițiilor legii speciale față de cele ale dreptului comun, având în vedere că perfectarea contractelor de vânzare cumpărare nu reprezintă expresia libertății contractuale, aceasta realizând în condițiile speciale stabilite de dispozițiile legii 112/1995, ca dovadă fiind și faptul că prețul preferențial (inferior celui de piață) de vânzare a acestei categorii de imobile nu a fost reținut de către vânzător ci a fost vărsat în fondul extrabugetar constituit la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice, după deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor. În acest context, Curtea reține că unitățile care realizau înstrăinarea imobilelor preluate de stat în perioada regimului comunist acționau de fapt ca mandatari fără reprezentare ai statului, prețul obținut în urma vânzării nefiind încasat de către vânzător ci vărsat într-un fond extrabugetar constituit la dispoziția recurentului pârât.
Această prevedere legală( art 50 alin 3 din legea 10/2001) își are rațiunea în necesitatea respectării unei simetrii între destinația finală a sumelor încasate de vânzător( unitatea administrativ teritorială) cu titlu de preț de la chiriașii cumpărători și sursa fondurilor pentru restituirea prețului reactualizat sau de piață, în funcție de maniera în care s-a procedat la încheierea contractului de vânzare cumpărare(cu nerespectarea cerințelor legii 112/1995 sau cu observarea acestor condiții).
Curtea apreciază că nu poate constitui un contraargument nici susținerile apelantului relative la aplicabilitatea regimului juridic al nulității, în sensul de a da eficiență principiilor efectelor juridice ale acestei sancțiuni, una dintre acestea fiind principiul retroactivității, potrivit căruia prestațiile executate trebuie restituite, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză. Deși Curtea reține și subliniază justețea aserțiunilor apelantului în sensul că în ipoteza anulării unui act juridic, temeiul restituirii prestațiilor îl constituie îmbogățirea fără justă cauză sau plata lucrului nedatorat( în ipoteza în care contractul anulat este un contract sinalagmatic, iar ambele părți și-au executat obligațiile anterior constatării intervenirii sancțiunii nulității) și nu obligația de garanție a vânzătorului pentru evicțiune care, constituind un efect al contractului, astfel că are ca premisă existența sa valabilă, acest lucru nu este de natură să conducă la o altă concluzie în speța de față. Curtea își fundamentează această susținere pe caracterul special al dispozițiilor art 50 alin 3 din legea 10/2001, care atrage, pe cale de consecință, aplicarea cu întâietate a acestor prevederi legale care statuează în mod expres asupra obligației Ministerului Finanțelor Publice de a plăti despăgubirile datorate foștilor chiriași, care au pierdut dreptul de proprietate imobiliară dobândit în temeiul legii 112/1995. Rațiunile pentru care legiuitorul a optat pentru o astfel de soluție legislativă au fost prezentat în cele ce preced.
În dezvoltarea motivului de apel, pârâtul susține că interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor art 50 alin 3 din legea 10/2001, în sensul că acordă legitimitate procesuală pasivă Ministerului Finanțelor Publice ar echivala cu o novațiune de debitor, realizată pe cale legală, cea ce contravine cerințelor de existență ale acestei instituții juridice, în condițiile în care nu există consimțământul expres al creditorului și nici voința de a nova( animus novandi).Chiar acceptând că legitimitatea procesuală conferită Ministerului Finanțelor Publice conferită prin prevederile art 50 alin 3 din legea 10/2001 ar putea fi asimilată, sub aspectul fizionomiei juridice, cu instituția juridică a novației, Curtea reține că legiuitorul nu este obligat să țină cont și să dea satisfacție condițiilor novației din dreptul comun, în condițiile în care rațiunile pentru care s-a recurs la această soluție legislativă au fost expuse pe larg în cele ce preced. Această asimilare nu poate avea decât valențe pur teoretice și limitate, în condițiile în care între cele două situații există elemente clare de diferențiere, în sensul că, așa cum se va arăta în cele ce urmează novația este un contract, iar obligația ministerului de a plăti prețul actualizat, respectiv cel de piață derivă din lege, iar legiuitorul poate deroga, pe cale de norme speciale de la dispozițiile generale, potrivit celor anterior învederate.
În ceea ce privește instituția juridică a novației, Curtea reține, din examinarea coroborată a dispozițiilor legale care o reglementează, că este o conventie prin care partile unui raport juridic obligational sting o obligatie existenta, inlocuind-o cu o noua obligatie. Specific novatiei este faptul ca, chiar daca raportul juridic obligational se stinge, aceasta nu inseamna incetarea efectelor sale, ci numai transformarea lui . juridic obligational. Obligatia veche este inlocuita cu o noua obligatie., cu consecința că efectele obligatiei initiale se transforma, se convertesc in efectele obligatiei care se naste prin novatie. Novatia poate îmbrăca doua tipuri: obiectiva si subiectiva. Novatia obiectiva se produce intre creditorul si debitorul initial dar, in raportul juridic obligational se schimba obiectul si cauza acestuia. Novatia subiectiva presupune schimbarea creditorului sau a debitorului raportului juridic obligațional. Novatia prin schimbare de debitor are loc atunci cand un tert se angajeaza fata de creditor sa plateasca datoria, fara ca, pentru aceasta, sa ceara concursul debitorului initial. O asemenea novatie opereaza pe cale de expromisiune. Novatia pin schimbare de creditor are loc prin substituirea unui nou creditor celui vechi. Debitorul va fi liberat fata de creditorul initial si, ca efect al novatiei, se obliga fata de noul creditor. Novatia se deosebeste fata de cesiunea de creanta si subrogatia in drepturile creditorului prin plata creantei. In cazul cesiunii de creanta si subrogatiei in drepturile creditorului se schimba persoana creditorului, obligatia initiala ramane aceeasi si se transmite noului creditor. La novatie, obligatia initiala se stinge si se transforma ., care contine un element nou fata de vechea obligatie. Novatia, fiind un contract, va fi supusa tuturor conditiilor de valabilitate ale contractelor. În această privință, Codul civil contine o precizare cu privire la capacitatea partilor novatiei: potrivit art. 1129 C. Civ., novatiunea nu opereaza decat intre persoane capabile de a contracta, adica intre persoane care au capacitate deplina de exercitiu. Novatia trebuie sa indeplineasca si alte conditii specifice, cum sunt:1)existenta unei obligatii valabile, care urmeaza a se stinge prin novatie, 2)Nasterea unei obligatii noi valabile, 3)Noua obligatie sa contina un element nou ( aliquid novi ) fata de vechea obligatie, în absența căruia nu poate exista novatie și poate consta in schimbarea partilor, a obiectului sau a cauzei raportului juridic care este supus novatiei. În doctrina s-a evidențiat că el poate că elementul nou poate consta si în inlaturarea sau adaugarea unei conditii raportului juridic obligational, ceea ce poată însemna transformarea unei obligatii conditionale . si simpla sau transformarea unei obligatii pure si simple ., 4)Intentia partilor de a nova (animus novandi), de a transforma vechea obligatie . elementul esential al novatiei, cu precizarea că în lipsa intentiei de a nova, existenta celorlalte conditii ale novatiei nu poate duce la concluzia ca s-a realizat o novatie. Potrivit art. 1130 C. civ.,novatiunea nu se prezuma, ceea ce conduce la concluzia că vointa partilor de a nova trebuie sa fie clar exprimata.
Efectul principal al novatiei este acela al stingerii vechii obligatii si inlocuirea ei cu o obligatie noua, odata cu vechea obligatie stingându-se si toate accesoriile si garantiile care o insoteau, afara de cazul cand partile, prin acordul lor, prevad expres ca noua obligatie sa beneficieze de garantiile care insoteau vechea obligatie. Intre parti se naste un nou raport juridic obligational., care este intotdeauna de natura contractuala, deoarece este rezultatul vointei partilor de a nova.
Dând eficiență acestor aspecte teoretice prezentate succint anterior, menită să contureze fizionomia juridică a novației, Curtea reține că într-adevăr, în dreptul comun, pentru existența acestui mod de transformare a obligațiilor esențială este voința părților, dar acest lucru nu poate să lipsească de efectele juridice corespunzătoare prevederile art 50 alin 3 din legea 10/2001, deoarece legiuitorul, în temeiul prerogativei sale de a legifera, este îndrituit să dea reglementarea legală pertinentă unei situații juridice, cu luarea în considerare a tuturor particularităților de fapt și de drept ale acesteia, neputându-i se opune o reglementare particulară dată unei instituții juridice, cu care se poate asocia doar în coordonatele unei similitudini. Practic, asimilarea reglementării date de prevederile art 50 alin 3 din legea 10/2001, instituției novației are exclusiv natură noțională, teoretică, doar pentru configurarea trăsăturilor juridice.
Pentru a argumenta în drept obligația vânzătorului, adică a autorității administrativ teritoriale de a plăti despăgubirile datorate foștilor chiriași, cumpărători ai imobilelor potrivit legii 112/1995, apelantul s-a prevalat, în argumentarea celui de-al doilea motiv formal de critică, astfel cum au fost structurate prin cererea de apel, de dispozițiile art 1337 și art 1341 din codul civil, care reglementează evicțiunea în cazul contractului de vânzare cumpărare, reprezentând dreptul comun în această materie. Având în vedere că, în acțiunea introductivă se invocă ca temei juridic, atât prevederile dreptului comun, cât și ale legii speciale, Curtea, pe de parte, consideră că în mod corect prima instanță în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor legii 10/2001, care erau incidente în cauză, datând totodată în mod corespunzător eficiență și principiului disponibilității, examinând pretențiile cu soluționarea cărora a fost investită în raport de temeiul juridic de care s-au prevalat părțile . Pe cale de consecință, Curtea constată că aserțiunile apelantului relative la dispozițiile dreptului comun în materia evicțiunii sunt irelevante în prezenta cauză, în condițiile în care, potrivit regulii de drept, specialul derogă de la general și se aplică cu prioritate, normele legii 10/2001 sunt cele aplicabile în speța de față.
Pe de altă parte, Curtea observă că există o contradicție între aceste susțineri ale apelantului, potrivit cărora anularea contractului de vânzare cumpărare constituie o tulburare de drept prin fapta unui terț, în sensul dispozițiilor art 1337-1351 cod civil, de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune a vânzătorului M. București și susținerile făcute în cadrul primului motiv de critică, în sensul că în ipoteza anulării contractului, restituirea prestațiilor, inclusiv a prețului plătit, se realizează pe temeiul extracontractual, constând în principiul îmbogățirii fără justă cauză sau al plății nedatorate.
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile art 296 cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
Se va lua act că intimații reclamanți și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul promovat de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, cu sediul în București, . Gerota nr. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr.1553 din data de 13.09.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă K. M. cu domiciliul procesual ales în București, ., nr.8, ., sector 2, și intimatul-pârât M. București prin Primar General, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.291-293, sector 6 și intimatul - chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, ca nefondat.
Ia act că intimata-reclamantă și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 27.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. G. I. S.
GREFIER
N. C. I.
Red. I.S.
Tehnored. IS/GIA
ex/12.06.2014
T.B. - Secția a V-a Civilă -C. L. B.
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 224/2014. Curtea... | Pretenţii. Decizia nr. 956/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
