Partaj judiciar. Decizia nr. 2059/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2059/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-11-2012 în dosarul nr. 2059/2012
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.2059
Ședința publică de la 21.11.2012
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții -intervenienți B. D. și B. V., împotriva deciziei civile nr.310 A din 23.03.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. A. și cu intimații-pârâți M. P., D. G., M. G., M. D., M. G., R. M. și cu intimata-intervenientă D. M..
P. are ca obiect – partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat G. M., în calitate de reprezentant al recurenților-intervenienți B. D. și B. V., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/19.09.2012, emisă de Baroul București – Cabinet Individual, aflată la fila 30 dosar, intimata-reclamantă D. A., personal ș asistată de avocat S. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012, emisă de Baroul București – Cabinet Individual, aflată la fila 7 dosar, același avocat reprezentând și interesele intimatului-pârât D. G. și avocat T. G., în calitate de reprezentant al intimatei-interveniente D. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012, emisă de Baroul București – Cabinet de avocat, aflată la fila 29 dosar, lipsind intimații-pârâți M. P., M. G., M. D., M. G., R. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul intimatei-reclamante D. A. solicită a depune la dosar un raport de expertiză efectuată în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, care are ca obiect – uzucapiune, în care B. D. și B. V. au formulat această acțiune, urmând a dovedi faptul că acea chitanță de mână pe care își întemeiază apărarea recurenții a fost dovedită a fi falsă, fiind singurul înscris pe care și-au întemeiat recursul.
Avocatul recurenților-intervenienți, solicită respingerea acestei probe constând în depunerea unui raport de expertiză, având în vedere că dosarul se află la instanța de fond, se discută obiecțiuni pe acest raport, în prima fază au fost respinse, dosarul urmează să parcurgă toate căile de atac, apel, recurs, astfel că nu este irevocabil. Mai mult decât atât, apărările din recurs nu se întemeiază numai pe această chitanță de mână, ci și pe actele pe care le-a depus intimata-reclamantă în prezenta cauză.
Avocatul intimatei-interveniente arată că nu are calitate în acel proces aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București.
Curtea, în urma deliberării, respinge proba solicitată de avocatul intimatei-reclamante, întrucât nu se poate depune la dosar un raport de expertiză dintr-un alt dosar care nu a rămas irevocabil, iar în recurs nu este permisă o astfel de probă, în raport de dispozițiile art.305 din Codul de procedură civilă, astfel că procedează la restituirea raportului de expertiză; singurul mijloc probator care poate fi invocat în fața instanței este o hotărâre irevocabilă în acest sens și nu un raport de expertiză care reprezintă o probă în acel dosar și care nu se regăsește în hotărâre.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurenților-intervenienți, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei civile nr.310 A din 23.03.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă și pe cale de consecință și sentința civilă nr.3443/02.03.2009, pentru următoarele motive:
Primul motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșit a legii, având în vedere că sunt o . moștenitori cu care au luat legătura personal, existând și înscrisuri doveditoare depuse la dosar emanând de la aceștia, din care reiese că sunt plecați din România de peste 40 ani (moștenitori cum sunt M. D., M. G., M. P., plecați în Canada, în S.U.A.), moștenitori care au declarat că nu au participat la dezbaterea nici unei succesiuni, există și un act semnat în acest sens și depus la dosar.
Mai mult decât atât, sunt o . alte persoane care figurează în testamentul autentificat nr.445/1947, cărora autorii intimatei-reclamantei D. A. și D. G., respectiv V. P. și V. C. le-a lăsat o . bunuri numiților D. E., B. Ș., S. N., I. B., S. D. și alții, nu s-a făcut dovada că aceștia au acceptat tacit sau au renunțat tacit sau expres la succesiunea lăsată de către autorii lor.
Consideră că, în virtutea rolului activ și în virtutea principiului aflării adevărului, instanța de apel trebuia să le pună în vedere intimatei-reclamante din prezenta caută și a celorlalți să depună la dosar sentința civilă nr.3571/1960 prin care se atestă faptul că certificatul de moștenitor nr.291/1951 a fost anulat prin această hotărâre, nu se cunoaște sub ce modalitate a fost anulat, dacă au apărut și alți moștenitor, act care se află la fila 20 dosar fond.
De asemenea, sunt depuse la dosar tot de către intimata-reclamantă certificatul de moștenitor suplimentar nr._ privind alți moștenitori, respectiv M. N., M. A., fără a se dovedi faptul că aceștia au acceptat sau nu succesiunea, dacă au renunțat expres la ea.
Hotărârea este nelegală și sub alte aspecte, respectiv și în ceea ce privește faptul că unele imobile se lasă în indiviziune, alte se atribuie în proprietate intimatei-reclamante, nu se stabilește sulta pe care o datorează aceasta către ceilalți moștenitori.
În ceea ce privește interesul privind modalitatea de partajare a imobilului situat în ., se poate observa că a fost vândut intervenienților sub semnătură privată, în anul 1989 și conform actelor depuse la dosar de la acel moment și până în prezent sunt singurii care au achitat toate utilitățile către stat și dețin acte în acest sens. Mai mult, singurul act care dovedește că s-ar fi făcut o acceptare tacită a succesiunii după autorii intervenienților de către intimata-reclamantă este o singură declarație de impunere, care apare la Administrația Financiară abia în anul 2005 și conform actelor trimise de DITL sector 1.
Prin actele depuse la dosar de către intervenienți se dovedește o posesie continuă, utilă, neviciată asupra acestui imobil, astfel că au calitatea să formulează acțiune în instanță pentru a se constata dreptul acestora de proprietate asupra imobilului.
Curtea duce la cunoștință avocatului recurenților-intervenienților faptul că acest aspect al uzucapiunii nu formează obiectul prezentului recurs.
Avocatul recurenților-intervenienților arată că interesul său în această cauză este că nu doresc să se efectueze ieșirea din indiviziune asupra acestui imobil, urmând ca după aceea să fie înstrăinat și că interesul acestora este să-l stăpânească și să devină proprietar al imobilului. De asemenea, consideră că nu se poate efectua o ieșire din indiviziune asupra unui imobil ce deja nu se mai afla în masa partajabilă la data când se solicita efectuarea ieșirii din indiviziunii asupra întregii mase partajabile. Nu mai aveau calitatea de proprietari asupra acestui imobil, pentru că deja se înstrăinase printr-un antecontract de vânzare-cumpărare, dar până la acel moment au fost lăsați să locuiască în imobil și li s-a recunoscut această calitate de către autoare.
Totodată, arată că singurele certificate de moștenitor ale intimatei-reclamante se întocmesc abia în anul 2005, când se și deschide dosarul de ieșire din indiviziune, nu s-a mai făcut un alt act de acceptare tacită, astfel că apreciază că în raport de toate aceste aspecte nu s-a făcut dovada calității de moștenitori în prezenta cauză și nu se poate efectua o ieșire din indiviziune.
Concluzionând, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, dovadă care se află la dosarul cauzei.
Avocatul intimatei-reclamante D. A., având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Arată că recurentul din prezenta cauză formulează o cerere de intervenție în nume propriu cu privire la unul dintre imobilele din masa succesorală, pretinzând un drept asupra acestui imobil, respectiv cel din . class="BodyText"> Conform practicii și doctrinei, persoana care are dreptul să formuleze o astfel de acțiune, de nulitate a certificatului de moștenitor o poate face doar un moștenitor care a fost înlăturată de la succesiune sau un alt terț care are un interes cu privire la masa succesorală, respectiv un potențial creditor al moștenitorilor sau un creditor asupra succesiunii.
Or, intervenienții-recurenți nu au dovedit această calitate, au depus la dosarul cauzei o chitanță sub semnătură privată, prin care se încearcă să demonstreze o promisiune de vânzare făcută de către una dintre moștenitoarele din dosar.
Consideră că nu au justificat niciodată un interes și au încercat să dovedească că această chitanță sub semnătură privată nu a fost semnată de una dintre moștenitoare.
Recurenții nu au nici o calitate, deși s-a invocat excepția nulității absolute a certificatelor de moștenitor din acest dosar, nu justifică în primul rând un drept asupra imobilului din . un interes pentru a formula cerere de intervenție.
Se susține de către recurenți faptul că ar exista mai mulți moștenitori, care au acceptat sau nu au acceptat succesiunea, la dosar fiind depuse toate înscrisurile care dovedesc faptul că singurii moștenitori sunt cei care au formulat cererea de ieșire din indiviziune, neexistând dovezi care să releve faptul că au existat și alți moștenitori.
Consideră că instanța de apel, în mod corect a stabilit situația de fapt, cât și situația de drept cu privire la speța de față.
În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă, referitor la faptul că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau ar exista motive contractorii și străine de speța în sine, consideră că nu poate fi primit acest motiv de recurs, întrucât instanța de apel în mod corect și legal a avut în vedere toată situația de fapt în baza tuturor actelor depuse la dosarul cauzei.
De asemenea, nu poate fi primită nici critica cu privire la faptul că există în dosar un certificat de moștenitor nr.291/1959 care a fost anulat printr-o sentință judecătorească, însă din adresa emisă de Consiliul Popular emis în anul 1976, prin care se stipulează că a fost anulat certificatul de moștenitor, însă certificatul de moștenitor nr.55/1961, constată și reține că singurii moștenitorii sunt cele 4 părți din prezenta cauză.
Un alt motiv de recurs întemeiat pe art.304 pct.8 din Codul de procedură civilă, prin care recurenții invocă faptul că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, arată că într-adevăr s-au formulat două cereri de intervenție, iar instanța a motivat decizia pe a doua cerere de intervenție, prin care aceștia solicitau scoaterea din masa partajabilă a imobilului din . recurs care nu este întemeiat.
Ultimul motiv de recurs invocat vizează pct.5 din art.304 din Codul de procedură civilă, în sensul că recurenții se referă la faptul că instanța de apel nu ar fi citat în mod legal părțile din prezenta cauză, deși la dosar s-au efectuat mai multe diligențe pe acest aspect, s-a suspendat pricina la un moment dat pentru lipsa adreselor părților din dosar, după care s-a dispus conform procedurii civile ca părțile să fie citate prin afișare la ușa instanței și prin publicitate, astfel că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, fiind neîntemeiat.
În consecință, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de apel, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței nr._/21.11.2012, pe care o depune la dosar.
Avocatul intimatei-interveniente D. M., având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei atacate, în opinia sa, consideră că interesul a fost stabilit fiind legitim, personal și privește patrimoniul recurenților.
Curtea reține pricina spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3443/02.03.2009, Judecătoria Sectorului 1 București a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta D. A., în contradictoriu cu pârâții M. D., M. P., R. M., M. G., D. G., M. G., a admis în parte cererea reconvențională, a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții B. D. și B. V., a respins cererea de intervenție formulată de intervenienta D. M., a constatat calitatea de moștenitori a reclamantei – pârâte D. A. în calitate de fiică ai defunctei M. A. și a pârâților – reclamanți M. G., D. G., M. D., M. P., R. M., M. G., a constatat că masa succesorală se compune din imobilul situat în . în suprafață de 275 mp și construcție, . în suprafață de 379 mp construcții, a constatat că reclamanta – pârâtă are o cotă de ¼ din masa succesorală și pârâtul – reclamant M. G. o cotă de ¼ din masa succesorală, iar restul pârâților împreună în cotă de ¼, a dispus ieșirea din indiviziune a părților, a atribuit reclamantei - pârâte imobilul situat în . în valoare totală de 78.111 euro și pârâtului – reclamant M. G. imobilul situat în ., cu o valoare totală de 99.396 lei, a menținut stare de indiviziune privind ceilalți pârâți și atribuie acestora în indiviziune imobilul din ., în valoare totală de 93.842 lei, pentru egalizarea loturilor a obligat pârâtul – reclamant M. G. la plata către reclamanta – pârâtă a unei sulte în valoare de 9487 lei, a obligat pârâții – reclamanți în indiviziune la plata către reclamanta – pârâtă a sumei de 3393 lei cu titlu de sultă și a compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta - pârâta, pârâtul - reclamant M. Ghorghe și pârâții din acțiunea principală au calitatea de moștenitori ai defuncților V. C. și V. P., așa cum rezultă din copia certificatelor de moștenitor și copia suplimentelor la aceste certificate de moștenitor. In aceste certificate s-a menționat și masa partajabila așa cum este precizată în acțiunea principală si care a fost dovedită prin copia actelor de proprietate depuse la dosar de către reclamanta pârâtă.
Instanța a reținut că defuncții autori ai părților din această cauză au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor menționate în cererea principal, așa cum rezultă din copia actelor de vânzare - cumpărare.
In calitate de moștenitori sunt reclamanta - pârâta D. A. care are cota de ¼ din masa succesorală, pârâtul - reclamant M. G. cu cota de ¼, pârâtul D. G. cu cota de ¼ și pârâții M. D., M. P., R. M. și M. G. care au împreună cota de ¼ din masa succesorală.
Referitor la cererile de intervenție în nume propriu formulate de intervenienții în nume propriu D. M., B. D. și B. V., instanța, față de motivele invocate de intervenienți, a constatat că în privința acceptării succesiunii defuncților autori ai părților din această cauză motivat de împrejurarea că autorii acestora nu și-au valorificat în termen testamentele invocate, a constatat că nu există rațiunea ca acești intervenienți să fie repuși în termenul legal de acceptare a succesiunii, având în vedere că autorii acestora au deținut aceste testamente din anul 1947 și până la data promovării acestei acțiuni de către reclamanta - pârâtă aceștia nu și-au manifestat în mod expres intenția de valorificare a acestor testamente, fiind depășit termenul de acceptare a acestei succesiuni.
In aceste condiții și celelalte capete de cerere din aceste cereri accesorii au fost apreciate neîntemeiate, motiv pentru care instanța a dispus respingerea acestora cu această motivare.
In privința capătului de cerere privind ieșirea din indiviziune instanța a constatat că cererea reclamantei - pârâte și a pârâtului - reclamant este întemeiată, fiind admis ca atare. In temeiul dispozițiilor art. 728 C.civ. instanța a dispus admiterea acestei acțiuni principale și cereri reconvenționale pe acest capăt de cerere și a dispus ieșirea din indiviziune a părților. In temeiul disp. art. 628 C.civ. s-a dispus sistarea stării de indiviziune a părților, iar în temeiul disp. art.736 raportat la art. 739 si art. 741 C.civ., a dispus partajarea și lotizarea în modalitatea descrisă în dispozitivul acestei hotărâri.
Instanța în temeiul disp. art. 742 C.civ. a dispus egalizarea acestor loturi cu aplicarea art.1143 C.civ..
Prin decizia civilă nr.310/23.03.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei D. A. și prescripției dreptului material de a solicita constatarea nulității parțiale a certificatului suplimentar de moștenitor nr. 882/976 din 14.12.1976, ca neîntemeiate, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții-intervenienți în interes propriu B. D. și B. V., în contradictoriu cu apelanta-intervenientă în interes propriu D. M., intimata-reclamantă D. A. și intimații-pârâți M. P., D. G., M. G., M. D., M. G., R. M., împotriva sentinței civile nr. 3443/02.03.2009 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, a admis apelul formulat împotriva aceleiași hotărâri de apelanta-intervenientă în interes propriu D. M., a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta D. M., a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 882/1976 eliberat de fostul notariat al Sectorului 8 București, în sensul că a dispus excluderea din masa succesorală de pe urma defunctei V. P. a salonului împreună cu o cameră și bucătăria aflată în continuarea salonului din imobilul situat în București, ., sector 1, a constatat că aceste spații din imobilul situat în București, ., sector1, nu fac parte din masa partajabilă, a menținut măsura atribuirii imobilului situat în imobilul situat în București, ., sector1 către pârâtul-reclamant M. G., cu excepția spațiilor care nu fac parte din masa partajabilă și care sunt proprietatea intervenientei D. M., menținând, totodată, celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că apelul declarat de apelanții-intervenienți B. D. și B. V. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de intervenție formulată la data de 07.05.2007 (filele 366-368 dosar fond), apelanții au solicitat ieșirea din indiviziune rămase de pe urma defuncților V., să se constate că aceștia au dobândit prin accesiune proprietatea asupra casei de locuit compusă din 4 camere și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul (teren și casă) situat în București, .(fostă 34), sector 1, însă tribunalul a reținut că această cerere de intervenție a fost respinsă în principiu de instanța de judecată prin încheierea din 04.06.2007 (fila 380 dosar fond).
Ulterior, prin cererea de intervenție în interes propriu formulată la data de 01.09.2008 (filele 571-572 dosar fond) aceștia au solicitat respingerea partajului și scoaterea din masa partajabilă a acestui imobil.
Prin încheierea din data de 10.11.2008 (fila 597 dosar fond), instanța a admis de această, în principiu, cererea de intervenție formulată de acești intervenienți.
În ceea ce privește faptul că instanța de fond nu a reținut că imobilul din . face parte din masa partajabilă și totuși l-a atribuit reclamantei D. A., tribunalul a reținut că este vorba despre o eroare materială a instanței de fond.
Într-adevăr, instanța de fond a comis multe erori în dispozitivul sentinței, chiar și cu privire la cotele părților, indicând doar ¾ din moștenitori, însă din ansamblul hotărârii reiese că aceasta a admis în parte cererea formulată și cererea reconvențională, fiind incluse doar 3 imobile din cele 4 solicitate în masa partajabilă (., Chitilei, nr. 45 și Chitilei nr. 91), nefiind inclus imobilul din ., cu privire la care există sentința civilă nr. 1592/09.03.1992 prin care s-a constatat vânzarea.
Din actele existente la dosar reiese că imobilul din . (actualmente 26) în suprafață de 240 mp a fost cumpărat de V. C. și V. P. de la S. I. N. și I. Gh. N. la data de 03.04.1935, transcris la Tribunalul I.-Secția Notariat sub nr. 6188/03.04.1935.
Este adevărat că prin testamentul transcris la Tribunalul I.-Secția Notariat nr. 445/1947, V. C. a instituit prin legat cu titlu particular, în favoarea nepoatei sale A. O., acest imobil din ., iar prin procesul verbal din 27.02.1948 se indică faptul că în urma dezbaterii succesorale aceasta a dobândit cota de ¾ din imobilul din . reține că în cauză apelanții nu au făcut dovada faptului că A. O. este aceeași persoană cu D. A., cea care le-a vândut prin chitanță sub semnătură privată din data din 30.03.1989 în schimbul sumei de_ lei acest imobil (fila 369 dosar fond).
Pe de altă parte, faptul că în aceste certificate de moștenitor au fost înscrise cote diferite cu privire la acest imobil nu are relevanță sub aspectul partajului, câtă vreme, imobilul a aparținut integral defuncților V. C. și V. P. iar reclamanta a solicitat dezbaterea succesiunii de pe urma ambilor iar intervenienții nu au solicitat nulitatea acestora. Oricum, conform actelor aflate la dosarul cauzei A. O. nu deținea dreptul de proprietate exclusiv asupra acestui imobil, ci doar o cotă determinată.
Astfel, conform certificat de moștenitor nr. S 55/1961 defuncta V. P. avea o cotă de ½ din imobilul din ., conform certificatului de moștenitor suplimentar nr. 882/1976 eliberat de fostul Notariat al sectorului 8 București o cotă de 1/8 iar prin certificatul de moștenitor suplimentar nr. 97/21.11.2005 (filele 75-76) s-a mai consemnat o cotă de 4/8 asupra imobilului din ., ceea ce înseamnă o cotă totală de 5/8, adică ½ în calitate de bun propriu și ¼ din ½ în calitate de moștenitoare ca soție supraviețuitoare.
Pe de altă parte în toate aceste certificate de moștenitor D. A. apare în calitate de moștenitoare cu o cotă determinată fixa de ¼ din cota variabilă a autoarei sale cu privire la acest imobil, ceea ce înseamnă că aceasta nu a dobândit exclusiv acest imobil conform testamentului de pe urma lui V. C..
În ceea ce privește scoaterea acestui imobil din masa partajabilă, tribunalul a reținut că numai cea de a doua cerere de intervenție a fost încuviințată în principiu, nu și prima prin care se solicitase pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de vânzare-cumpărare, astfel că obiectul împărțelii îl constituie bunurile asupra cărora poartă drepturile reale.
Pentru a justifica scoaterea acestui imobil de la masa partajabilă, apelanții B. ar fi trebuit să facă dovada existenței unui drept real cu privire la acest imobil or această dovadă nu a fost făcută.
Chitanța sub semnătură privată, nefiind încheiată în formă autentică valorează doar o promisiune de vânzare-cumpărare, valorând doar un drept de creanță asupra acestuia și nu un drept real.
Pe de altă parte, la data de 30.03.1989, D. A., deținea doar o cotă determinată din acest imobil, fiind coproprietară asupra acestuia alături de alți coindivizari și astfel soarta vânzării depinzând de soarta partajului. Prin urmare, apelanții puteau solicita prin cererea introductivă ca acest imobil să fie atribuit în lotul lui D. A. și să solicite pronunțarea unei acțiuni care să țină loc de vânzare-cumpărare, ci nu să se constate că imobilul nu face parte din masa partajabilă în baza dreptului de creanță pe care îl dețin. Faptul că au plătit taxele și impozitele și au locuit neîntrerupt în acest imobil nu are relevanță sub aspectul dreptului de proprietate, câtă vreme nu s-a solicitat o acțiune prin care să se constate intervenită uzucapiunea cu privire la acest imobil.
În ceea ce privește celelalte motive de apel referitor la faptul că nu i s-a acordat cuvântul pe probatoriu, tribunalul a reținut că intervenientul intră în procesul intentat între alte persoane la momentul încuviințării cererii sale și preia cauza în stadiul procesual în care acesta se află. Or, cererea sa de intervenție fiind admisă abia la data de 10.11.2008, probatoriul era administrat.
Oricum, tribunalul a reținut că acest aspect putea fi invocat de apelant numai dacă i s-ar fi produs o vătămare în condițiile art. 105 alin.2 Cod procedură civilă, însă având în vedere efectual devolutiv al apelului și a faptului că în apel aceștia au avut posibilitatea să solicite și să administreze probele pe care le-au crezut de cuviință, nefiind cenzurați de către instanța de apel, acestora nu li s-a produs nicio vătămare.
În ceea ce privește faptul că procesul s-a judecat pe o lipsă de procedură cu pârâta R. M., care a decedat și nu s-au introdus moștenitorii, tribunalul a reținut la instanța de fond reclamanta a fost pusă să facă dovada domiciliului acesteia cu adresă de la SEIP iar la fila 62 dosar se află relațiile comunicate din care nu a reieșit faptul că aceasta ar fi decedat.
Cu privire la neindicarea tuturor moștenitorilor, stabilirea sultei în lei sau valută și nedeterminarea acesteia pentru fiecare dintre imobile, tribunalul a reținut că aceste aspecte pot fi invocate numai de părțile care au avut calitatea de coindivizari și față de care s-a realizat ieșirea din indiviziune, apelanții-intervenienți putând formula motive de apel numai în legătură cu cererea lor de intervenție care a fost respinsă de instanța de fond, aceștia neputând formula critici cu privire la alte aspecte ale hotărârii, motiv pentru care a constatat că aceste nu sunt întemeiate.
Tribunalul a constatat că apelul declarat de apelanta-intervenientă D. M. este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1169 C.civ. cel care face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, deci sarcina probei revine pârâților de a face dovada că au acceptat tacit succesiunea în termenul de prescripție de 6 luni, deoarece reclamanții au acceptat succesiunea în mod expres prin declarațiile de acceptare date în fața notarului public în interiorul termenului de 6 luni.
Prin testamentul transcris la Tribunalul I.-Secția Notariat nr. 445/1947 (filele 118-119 dosar apel), V. C. a instituit un legat cu titlu particular, în favoarea finului său N. S., nuda proprietate din imobilul situat în . și anume salonul 7/4 împreună cu una cameră și una bucătărie aflate în continuarea salonului, restul proprietății compusă din prăvălia mare, una cameră-dormitor, două camere și un antreu împreună cu întreaga curte, revenind soției sale P. V..
Prin procesul verbal din 27.02.1948 (filele 120-123 dosar apel) se indică faptul că în urma dezbaterii succesorale moștenirii de pe urma acestui defunct, decedat la data de 04.09.1947, moștenitorii au făcut declarație de acceptare în termen, înregistrată la numărul_/16.01.1948, N. S. apărând ca moștenitor în baza testamentului nr. 445/1947. De asemenea, în adresa nr._/22.01.1948, N. S. apare ca moștenitor cu privire la imobilul din ..
Conform adresei din anul 1976 a Consiliului Popular al Sectorului 8 al Municipiului București Circa Financiară (fila 18 dosar fond) reiese de asemenea cu privire la imobilul din ., că în conformitate cu procesul verbal din 27.02.1948 și aprobat prin decizia nr._/25.05.1948 de Administrația Financiară, numitei P. V. i-a revenit din acest imobil numai prăvălia mare, o cameră-dormitor, două camere și un antreu împreună cu întreaga curte.
Prin urmare din actele aflate la dosar reiese că N. S. a acceptat expres succesiunea de pe urma defunctului V. C. instituită prin legatul cu titlu particular.
Conform certificatului de moștenitor nr. 2/17.01.2006(fila 70 dosar fond), reiese că de pe urma defunctului S. N., decedat la 15.09.2005, cu ultimul domiciliu în București, ., sector 1, a rămas ca unică moștenitoare intervenienta D. M., în calitate de fiică.
Deși acesta a acceptat moștenirea cu privire la acest imobil iar nuda proprietate asupra încăperilor indicate s-a transformat în deplină proprietate deoarece uzufructul sau alt dezmembrământ al dreptului de proprietate fiind viager s-a stins prin moartea lui Vancghele P., în certificatul de moștenitor suplimentar nr. 882/976 din 14.12.1976(filele 19) s-a consemnat că pe urma defunctei V. P., decedată la data de 29.06.1959 au rămas ca moștenitori D. A., cu o cotă de ¼, în calitate de nepoată de soră, M. E., cu o cotă de ¼, în calitate de soră, M. G., cu o cotă de ¼, în calitate de nepot de frate și M. A., cu o cotă de ¼, în calitate de nepoată de soră, fiind inclus în masa partajabilă întreg imobilul din ., deși cu privire la celelalte imobile s-a reținut doar o cotă-parte.
Totodată, prin probele administrate, tribunalul a reținut că și în situația în care nu s-ar fi făcut dovada unei acceptări exprese a legatului de către N. S., s-a făcut dovada unei acceptări tacite a succesiunii.
Prin urmare, având în vedere că potrivit disp. art.88 din Legea nr.36/1995 statuează că cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin eliberarea certificatului de moștenitor, pot cere instanței judecătorești competente anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii, prin includerea în masa partajabilă și a încăperilor din imobilul din ., în masa succesorală de pe urma defunctei V. P., ce au fost testate în favoarea lui N. S. care a acceptat succesiunea, s-a produs acestuia o vătămare ce se sancționează nu nulitatea absolută parțială a actului respectiv, doar în privința acestora.
Astfel, tribunalul a reținut că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a respins cererea de intervenție cu privire la constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de moștenitor suplimentar nr. 882/1976 eliberat de fostul Notariat al sectorului 8 București.
În ceea ce privește celelalte solicitări prin cererea de intervenție, privind ieșirea din indiviziune, tribunalul a reținut că acestea sunt neîntemeiate deoarece N. S. și intervenienta D. M. nu sunt moștenitori ai defunctei P. V.. Pe de altă parte, intervenienta D. M. nu se află în indiviziune cu nicio persoană în ceea ce privește dreptul său de proprietate, având un drept de proprietate exclusivă asupra acelor încăperi, existența a mai multor drepturi de proprietate asupra unei construcții în integralitatea sa nu conduce la o stare de indiviziune, câtă vreme dreptul de proprietate al fiecăreia este bine delimitat, cum ar fi situația unor persoane care dețin drepturi de proprietate distincte asupra unui duplex sau unui imobil cu mai multe unități locative.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanții – intervenienți B. D. și B. V., criticând-o ca nelegală, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, pentru următoarele motive:
- în fapt prin actul sub semnătura privată intitulat „chitanță” recurenții au cumpărat imobilul din . de la D. A. la data de 30.03.1989 pentru care au achitat suma de 17.000 lei. De atunci și până în prezent au exercitat o posesie continuă, utilă, neviciată sub nume de proprietar achitând taxele și impozitele datorate statului pe numele vechiului proprietar filele 181-186 din dosarul de apel. Solicită să se observe chiar din actele depuse la dosar de reclamanta că s-a trecut pe rolul fiscal abia la data de 03.08.2005, deci de peste 54 de ani nici ea și nici autorii ei nu au fost trecuți pe rolul fiscal. Recurenții susțin că au achitat impozitele, curentul electric, chitanțele originale fiind la ei, iar lumina fiind trecută pe numele acestora, s-au racordat la rețea de apă, au pus tablă pe casă, au făcut bucătărie, baie, au realizat îmbunătățiri la casă. Aceste lucruri demonstrează clar că reclamanta nu numai că nu a avut niciodată
posesia asupra acestui imobil, dar nu a făcut nici cele mai mici diligențe pentru a-și "îndeplini obligațiile de așa-zis moștenitor;
- hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii pentru că o mare parte dintre moștenitorii, precum M. D., M. G., M. P., sunt plecați în Canada și în SUA, de peste 40 de ani, iar în această perioadă nu s-au întors niciodată în România și nici nu au participat la vreo procedură succesorală.
Ca atare, recurenții invocă excepția nulității absolute a certificatelor de moștenitor prezentate de reclamantă având în vedere faptul că mulți dintre moștenitorii sunt plecați de mult timp din țară, iar succesiunile s-au dezbătut fără ca ei să fie chemați, reclamanta nu a arătat că în realitate mai sunt și alți moștenitori.
Mai există un descendent V. Bartolini, sora lui V. P., care locuiește la un azil din Italia la un azil de bătrâni. M. D. locuiește în Canada și nu în România.
In baza principiului aflării adevărului și al rolului activ al instanței de judecată aceasta trebuia să pună în discuție și în vedere reclamantei să precizeze dacă persoanele trecute în testamentul nr.445/1947, au acceptat sau nu succesiunea după soții V..
- sentința este nelegală pentru că, deși prin hotărâre nu se constată că imobilul face parte din masa succesorală, totuși îi atribuie reclamantei unele imobile, instanța stabilește valoarea în euro la altele în lei. Nu este stabilită sulta pentru fiecare imobil în parte, deși sistează starea de indiviziune, instanța lasă unele imobile în indiviziune.
- prin cererea de intervenție formulată la data de 01.09.2008 recurenții susțin că nu au solicitat să se constate dreptul lor de proprietate prin uzucapiune sau se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare - cumpărare. Aceștia au solicitat doar să se scoată imobilul din masa partajabilă. Și aceasta deoarece pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, există dosarul nr._/299/2008 prin care aceștia au solicitat să se constate dreptul lor de proprietate.
Au arătat că această chitanță de mână valorează potrivit conversiunii actelor juridice dedus din interpretarea art.968 Cod civil, antecontract de vânzare - cumpărare ce naște în sarcina vânzătorului o obligație de a face, adică de a întocmi actele în formă autentificată, obligație care potrivit art.1075-1077 cod civil este susceptibilă de executare silită prin intermediul instanței judecătorești prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare sau constituie just titlu pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiunea mare și joncțiunea posesiilor. Acestea sunt fundamentele juridice pentru care recurenții au formulat cerere de intervenție în interes propriu, deoarece pretind aceleași drepturi ca și celelalte părții asupra imobilului din ., fost 34, sector 1, pentru a-și proteja dreptul lor de proprietate.
- în mod greșit consideră instanța de apel că recurenții nu au făcut dovada că A. O. este una și aceeași persoană cu D. A., acest lucru fiind dovedit chiar prin testamentul autentificat sub nr.445/1947. Arătă că potrivit art.16 din Decretul nr.1167/1958 D. A. le-a recunoscut recurenților dreptul de proprietate și le-a transmis posesia asupra imobilului, aceștia putând formula astfel de acțiuni în instanță pentru a-și face acte de proprietate.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va găsi nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Recurenții invocă ca motive de recurs faptul că: instanțele anterioare nu au stabilit numărul real al moștenitorilor de pe urma autorilor comuni, că parte din imobilele supuse partajării le lasă în indiviziune între moștenitori, că nu a fost corect stabilită sulta pe care moștenitorii și-o datorează și că unele imobile supuse partajului au fost evaluate în lei iar altele în euro.
Aceste motive de recurs au fost invocate și în apel de apelanții – recurenți, iar instanța de apel în mod legal nu le-a analizat, întrucât aceste aspecte vizează numai raporturile dintre comoștenitori (aceștia fiind singurii interesați în invocarea lor). Intervenienții B. neavând calitatea de moștenitori și fiind terți față de moștenire nu au interes în susținerea acestor critici.
Nu va fi primit, neavând relevanță juridică, motivul de recurs prin care se susține că O. A. este una și aceeași persoană cu D. A..
Nu se contestă că intervenienții – recurenți au încheiat la data de 08.03.1989 un antecontract de vânzare – cumpărare pentru imobilul din . cu numita D. A., pentru un preț de 17.000 lei. Recurenții au intrat în posesia imobilului și l-au stăpânit până în prezent.
Acest antecontract de vânzare – cumpărare nu reprezintă însă titlu de proprietate pentru recurenți pentru imobilul din ., ci doar o promisiune de vânzare în viitor prin act autentic a imobilului. Ca atare, în patrimoniul recurenților – intervenienți se găsește dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, astfel încât recurenții nu pot pretinde că acest imobil nu face parte din masa succesorală supusă partajului dintre comoștenitorii autorilor V. C. și V. P..
În fața instanței de fond, printr-o primă cerere de intervenție, recurenții au solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare pentru imobilul în litigiu (fila 364 dosar fond). Această cerere a fost însă respinsă ca inadmisibilă de către instanța de fond, încheierea de respingere nefiind atacată de intervenienți.
Prin a doua cerere de intervenție, admisă în principiu, recurenții solicită scoaterea imobilului în litigiu din masa succesorală, cerere care, pentru considerentele de mai sus, a fost respinsă în mod legal.
Prin motivele de recurs recurenții susțin că au exercitat o posesie continuă, neviciată și sub nume de proprietar din anul 1989 până în prezent achitând și impozitul la Administrația Financiară.
Aceste susțineri nu vor fi analizate și primite de către Curte întrucât recurenți – intervenienți nu au solicitat în fața instanței de fond să se constate dobândirea de către ei a dreptului de proprietate prin uzucapiune, iar o astfel de cerere făcută direct în recurs nu poate fi primită conform art.294 Cod procedură civilă raportat la art.316 Cod procedură civilă.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat recursul, iar potrivit dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă va obliga recurenții la 800 lei cheltuieli de judecată față de intimata D. A., reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții - intervenienți B. D. și B. V., împotriva deciziei civile nr.310 A din 23.03.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. A. și cu intimații-pârâți M. P., D. G., M. G., M. D., M. G., R. M. și cu intimata-intervenientă D. M..
Obligă recurenții să plătească 800 lei cheltuieli de judecată către intimata Dumutru A..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.11.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I.-A. H.-P. E. V. A.-D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.I.A.H.P.
Tehdact.R.L.
2 ex./27.03.2013
TB-S.3 – I.P.; I.L.M.
Jud.S.1 – F.B.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 168/2012. Curtea de Apel... | Partaj judiciar. Decizia nr. 2064/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
