Partaj judiciar. Decizia nr. 2064/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2064/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-11-2012 în dosarul nr. 2064/2012
DOSAR NR._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.2064
Ședința publică de la 21.11.2012
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant G. V., împotriva încheierii de ședință din 21.02.2012 și împotriva deciziei civile nr.32 A din 20.03.2012, pronunțate de Tribunalul I. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G. A., G. M., G. LAUREȚIU și cu intimații-pârâți C. A., G. Ș., B. A., S. C. V., C. C. H., ȘTEFĂNSCU C. și M. FLORINTIN.
P. are ca obiect – partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant G. V., personal și în calitate de reprezentant al intimaților-reclamanți G. A., G. M., G. LAUREȚIU, în baza procurii judiciare autentificată sub nr.341/03.03.2011, emisă de BNP ASOCIAȚII „Doinița C. și D. C.”, aflată la fila 85 dosar, respectiv procura autentificată sub nr.603/30.03.2011, emisă de BNP „I. și Asociații”, aflată la fila 87 dosar, intimata-pârâtă C. C. HAICLIA, personal, avocat O. A., în calitate de reprezentant al intimaților-pârâți B. A., S. C. V., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/19.07.2012, emisă de Baroul București – Cabinet de avocat, aflată la fila 9 dosar, lipsind intimații-pârâți C. A., G. Ș., ȘTEFĂNSCU C. și M. FLORINTIN.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimata-pârâtă C. C. – H., a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 16.11.2012, „completare întâmpinare”.
Recurentul-reclamant, personal depune la dosar dovada formulării în termenul legal a recursului declarat împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul I., respectiv copia dovezii de comunicare, factura și confirmarea de primire, comunicând un exemplar intimatei-pârâte C. C. – H..
Avocatul intimaților-pârâți B. A., S. C. V., arată că are cunoștință de înscrisurile depuse astăzi la dosar de către recurent.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul-reclamant, personal, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul I., întrucât nu s-a ținut cont de încheierea prin care a fost soluționată cererea de ajutor public judiciar.
Avocatul intimaților-pârâți B. A., S. C. V., având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul I., întrucât în raport de dispozițiile legii taxei de timbru aceasta a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Arată că apelul nu a fost timbrat nici la depunerea sa în instanță, apelanților li s-a acordat un termen în acest sens punându-li-se în vedere cuantumul taxei de timbru și obligația de a o achita printr-o încheiere, iar apelanții nu au respectat aceste dispoziții.
Mai arată că nu a regăsit în dosar cererea de reexaminare împotriva încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar, neexistând această dovadă.
În raport de dovada existentă la dosar, în sensul că recurentul a formulat recurs împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de ajutor public judiciar, s-ar impune casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare cererii de reexaminare, dar în principal, solicită a se reține faptul că solicită respingerea recursului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței nr.126/19.07.2012, pe care o depune la dosar.
Intimata-pârâtă C. C. Haiclia, personal, solicită respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că cererea de ajutor public judiciar formulată de recurent nu poate fi primită.
Curtea reține pricina spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4914/05.10.2011, Judecătoria B. a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților – pârâți G. A., G. M., G. L. și G. V., împotriva pârâților C. A., G. Ș., B. A., S. C. V., C. C. H., Ș. C. și M. F., prin care se solicita să se constate calitatea de moștenitor legal a autorului reclamanților, G. N. G., de pe urma defunctei P. Z., nulitatea absolută a declarației nr.375/26.04.1974, nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. S 63/02.07.2974 eliberat de notariatul de Stat B., cu privire la mențiunea că G. N. G. a renunțat la succesiunea defunctei P. Z..
Prin aceeași sentință s-a respins pentru lipsă calitate procesuală pasivă cererea reconvențională formulată de pârâta – reclamantă C. C. H. împotriva reclamanților și a pârâtelor Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor P. și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor I., prin care se solicita reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 0,25 ha teren intravilan și 0,37 ha teren extravilan – prevăzute în actul de partaj voluntar nr.379/50/09.12.1954 la punctele 3 și 10 de către comisia locală, emiterea titlului de proprietate de către Comisia Județeană Ilșfov pentru aceleași suprafețe și modificarea titlului de proprietate nr._/2009 în mod corespunzător prin diminuarea suprafeței totale ce o are consemnată la data emiterii lui față de dreptul pârâtei – reclamante.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că la data de 17.10.1973 a decedat P. Z. (fila 21 dosar fond). La data de 04.07.1974, Notariatul de Stat B. elibera certificatul de moștenitor de pe urma defunctei pe numele moștenitorilor B. C. și Cucinic M., fiind menționate ca renunțătoare, prin declarațiile înregistrate la nr. 375, 376, 377, 451 și 452/1974 (din 26.04 și 17.05 1974, fila 261), mai multe persoane, printre care și autorul reclamanților.
Reclamanții invocă, pe de o parte, lipsa de la notariat a autorului lor. Câtă vreme exista declarația autentică notarială de renunțare la succesiune, nu era necesară citarea autorului reclamanților. De altfel, reclamanții nici nu au dovedit faptul că procedura în fața notarului public s-ar fi desfășurat cu încălcarea normelor legale.
Dintre pretinsele acte de acceptare tacită enumerate în cererea de chemare în judecată, martorii audiați au amintit numai pretinsa mutare în imobilul succesoral și construirea sau demolarea unor anexe. Totuși, trebuie observat că declarațiile martorilor sunt vagi și neconcordante cu declarațiile reclamanților din cuprinsul cererii de chemare în judecată. Astfel, martorul M. G. indică efectuarea unor lucrări în iarna care a urmat decesului autoarei, în vreme ce reclamanții afirmă explicit (fila 6) că autorul lor a efectuat aceste lucrări în toamnă, fapt care afectează serios credibilitatea martorului. De altfel, efectuarea de lucrări de construcție pe timpul iernii este puțin probabilă față de specificul unor asemenea lucrări care se efectuează, în mod notoriu, cu precădere pe parcursul anotimpului cald.
De asemenea, ambii martori au declarat că autorul reclamanților a lucrat terenurile agricole, arându-le și semănându-le cu caii, respectiv a cultivat un teren rămas de pe urma defunctei. Or, din actele dosarului rezultă că la deces P. Z. avea în proprietate numai o suprafața de 800 mp teren ce alcătuia curtea casei sale, astfel cum reclamanții înșiși au afirmat, de altfel, în cerere, și cum rezultă din certificatul de moștenitor.
În ceea ce privește diferitele extrase din registrele agricole, acestea nu identifică bunurile înscrise în ele. Faptul că autorul reclamanților a figurat înscris în asemenea registre, câtă vreme el avea bunuri proprii, nu dovedește în niciun caz acceptarea succesiunii defunctei.
Reclamanții afirmă că autorul lor a fost înscris la rolul fiscal, pe lângă bunurile proprii, cu suprafața de 1.600 mp teren (fila 7), susținând că acesta era imobilul defunctei. Cu toate acestea, astfel cum s-a arătat mai sus, defuncta avea în proprietate, la deces, 800 mp de teren, astfel încât moștenitorii săi nu se puteau înscrie cu o suprafața mai mare. De altfel, chiar la acel moment, înscrierea în evidențele fiscale se realiza pe bază de dovezi asupra proprietății. Or, reclamanții pretind că autorul lor a acceptat tacit moștenirea și s-a înscris la rolul fiscal într-un moment când nu se eliberase certificatul de moștenitor și defuncta lăsase mai mulți moștenitori, ceea ce nu este credibil.
Reclamanții afirmă și faptul că autorul lor a achitat „taxele și impozitele aferente bunurilor imobile ce s-au aflat în patrimoniul mamei sale” (fila 6). Pe de o parte, un asemenea act nu este unul neechivoc de acceptare, astfel cum se va arăta mai jos, iar pe de alta, o asemenea afirmație aste în contradicție cu cea anterioară (fila 7, menționată mai sus), în sensul că autorul s-a înscris el însuși la rolul fiscal cu bunurile imobile și a plătit impozitele în nume propriu.
Vânzarea unor bunuri mobile din succesiune nu a fost dovedită.
Încheierea unor contracte cu privire la bunurile succesorale nu a fost, nici ea, dovedită.
Culegerea fructelor din livadă nu a fost dovedită și, oricum, el nu este un act neechivoc de acceptare a moștenirii, în sensul celor ce se vor arăta mai jos.
Potrivit art. 685 C.civil, succesiunea poate fi acceptată expres sau tacit. Întrucât în speță nu s-a făcut dovada (și nici nu s-a invocat) vreunei acceptări exprese a succesiunii defunctei, într-una dintre formele impuse de art. 689 C.civil (act autentic sau sub semnătură privată), instanța a examinat dacă se poate considera că autorul reclamanților a făcut o acceptare tacită.
Potrivit art. 689 C.Civil, acceptarea este tacită atunci când eredele face un act pe care n-ar putea să-l facă decât în calitatea sa de erede și care lasă să se presupună fără dubiu intenția sa de a accepta moștenirea.
Prin „act”, doctrina a stabilit ca se poate înțelege nu numai un act juridic, ci și acte materiale, precum luarea unor bunuri din masa succesorală.
În speță, astfel cum s-a arătat mai sus, actele menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată de către reclamanți nu au fost dovedite cu probele administrate.
Lipsa unei intenții de a accepta moștenirea este, de altfel, confirmată de existența unei declarații autentice de renunțare la moștenire. Reclamanții nu au oferit o explicație rezonabilă pentru o asemenea atitudine a autorului lor. De asemenea, ei nu au contestat existența declarației menționate în cuprinsul certificatului de moștenitor și nu au invocat falsul cu privire la mențiunea existentei acesteia (mențiune ce reprezintă o constatare personală a notarului public). Existența declarației la momentul emiterii certificatului este, de altfel, dovedită de mențiunea din registrul special de renunțări (conform adeverinței eliberate de Camera Notarilor Publici București, fila 261), chiar dacă declarația însăși nu mai există în prezent în materialitatea sa.
Este adevărat că, dacă s-ar fi dovedit acte neechivoce de acceptare, s-ar fi pus problema unei retractări a acceptării moștenirii. În speță, însă, în lipsa dovedirii unor acte de acceptare, nu se poate vorbi despre existența unui asemenea act de voință. Dimpotrivă, existența unei declarații notariale de renunțare impune prezumția simplă a unei lipse a intenției autorului reclamanților de a fi acceptat vreodată succesiunea defunctei.
Din probele administrate nu a rezultat, așadar, că autorul reclamanților a avut calitatea de moștenitor acceptant al defunctei P. Z.. În consecință, și certificatul de moștenitor atacat a fost emis în mod corect, cu omiterea acestei persoane.
Ca urmare a admiterii, la un termen anterior, a excepției cu privire la cererea reconvențională a pârâtei C. C. H., această cerere a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Prin decizia civilă nr.32/20.03.2012, Tribunalul I. a admis excepția de netimbrare și a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.4914/05.10.2011 a Judecătoriei B..
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că potrivit art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 146/1997, „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.”
Apelanții nu au achitat taxa de timbru și timbrul judiciar în momentul depunerii cererii de apel, astfel că prin rezoluție și prin încheierea din 24.01.2012, li s-a pus în vedere să achite taxa de timbru în cuantum de 930,5 lei astfel cum această taxă este prevăzută de art. 11 alin. 1 teza a doua și art. 2 din Legea nr. 146/1997.
Trebuie menționat și că cererea de ajutor public judiciar formulată de unul dintre apelanți, G. V., a fost respinsă ca neîntemeiată prin încheierea de ședință din data de 21.02.2012.
Instanța a reținut că nu s-a făcut dovada achitării taxei de timbru motiv pentru care, față de prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, conform cărora „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii sau acțiunii”, motiv pentru care a admis excepția netimbrării și a anulat apelul ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs apelantul – reclamant G. V., criticând-o ca nelegală, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, pentru următorul motiv:
- la termenul din data de 24.01.2012, fixat de Tribunalul I. în acest dosar, apelantul - reclamant G. V. a formulat cerere pentru acordarea unui ajutor public judiciar, imperativ necesar pentru achitarea taxei judiciare de timbru.
În pofida faptului că din actele anexate (declarație pe propria răspundere, adeverința de venit pe anul 2012 – ANAF-DGFP I., certificat de atestare fiscală – Primăria P. I.) rezultă cu claritate că recurentul nu poate face față cheltuielilor procesului fără a pune în pericol întreținerea personală, la data de 12.03.2012 i-ar fost comunicată încheierea din 21.02.2012 prin care instanța de apel a respins cererea de ajutor public judiciar ca neîntemeiată, însă cu posibilitatea formulării recursului în 5 zile de la comunicare.
La data de 16.03.2012, adică în interiorul cadrului termenului legal de 5 zile amintit, prin serviciul poștal, cu factura nr.DIV00000311/16.03.2012 și confirmare de primire din 16.03.2012, recurentul a expediat pe adresa Tribunalului I. recursul formulat împotriva încheierii din 21.02.2012.
După expirarea înscrisurilor amintite recurentul a așteptat citarea sa de către Tribunalul I. în vederea rejudecării cererii de ajutor judiciar.
Fără a fi citat pentru rejudecarea recursului referitor la cererea de ajutor public judiciar, la data de 03.05.2012, recurentului i-a fost comunicată decizia civilă nr.32 A/20.03.2012, prin care a fost admisă excepția de netimbrare, fiind astfel anulat apelul formulat de apelanți.
Întrucât recurentul a îndeplinit în termen legal toate cerințele referitoare la rejudecarea cererii de ajutor public judiciar, iar Tribunalul I. a pronunțat în mod nelegal o hotărâre în acest dosar, solicită să se dispună casarea deciziei recurate în tot și restituirea dosarului către același tribunal pentru rejudecarea apelului.
Potrivit dispozițiilor art.312 alin.2 Cod de procedură civilă, Curtea va găsi fondat recursul pentru următoarele considerente:
Verificând actele dosarului de apel, Curtea constată că prin Încheierea din 24.01.2012, Tribunalul a pus în vedere apelanților – reclamanți să achite, în solidar, o taxă de timbru de 930,5 lei.
Prin cererea formulată la data de 24.01.2012 apelantul – reclamant G. V. învestește instanța de apel cu o cerere de ajutor public judiciar, prin care solicită scutirea sa de obligația achitării taxei de timbru neavând venituri financiare din care să poată achita această taxă.
Instanța de apel soluționează cererea de ajutor public judiciar prin Încheierea din data de 21.02.2012, respingând cererea ca neîntemeiată. Încheierea este dată cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Potrivit dispozițiilor imperative ale art.15 alin.2 și 3 din OUG nr.51/21.04.2008 împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii.
Cererea de reexaminare se soluționează în Camera de consiliu de un alt complet instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă.
Nu prezintă relevanță juridică faptul că instanța de apel a indica în dispozitivul încheierii din data de 21.02.2012 ca și cale de atac la soluția sa recursul și nu reexaminarea, întrucât calea de atac curge de la lege, iar judecătorul nu e ținut de titulatura dată de parte căii de atac, ci de voința juridică reală a părții.
Curtea constată că încheierea de ședință din data de 21.02.2012 a fost comunicată apelantului G. V. la data de 12.03.2012 și că acesta a formulat calea de atac pe care i-o permitea legea împotriva acesteia la data de 21.03.2012.
Această cerere de reexaminare formulată de apelantul G. V. nu a fost însă soluționată potrivit procedurii prevăzute de art.15 alin.3 din OUG nr.51/2008, instanța de apel pronunțând decizia civilă nr.32/2012 de anulare a apelului ca netimbrat, fără să sesizeze acest aspect.
Cererea de reexaminare a încheierii din 21.02.2012 a fost înaintată nesoluționată Curții de Apel București odată cu recursul formulat de apelant împotriva deciziei nr.32/2012 a Tribunalului I..
Decizia de anulare a apelului ca netimbrat pronunțată fără a fi fost soluționată irevocabil cererea de ajutor public judiciar creează apelantului – recurent o vătămare procesuală ce nu poate fi acoperită decât prin anularea deciziei instanței de apel.
Sunt incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.5 Cod de procedură civilă, Curtea apreciind că în speță se impune casarea integrală a deciziei recurate, întrucât se impune o soluționare unitară a apelului pe fondul său. Deși ne aflăm în fața unei coparticipări procesuale active între toți apelanții care au obligația solidară de plată a taxei de timbru, soluția de casare integrală se impune întrucât raportul juridic dedus judecății este unic, soluția pronunțată în cauză profitând tuturor.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea va admite recursul și va casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant G. V., împotriva încheierii de ședință din 21.02.2012 și împotriva deciziei civile nr.32 A din 20.03.2012, pronunțate de Tribunalul I. – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G. A., G. M., G. LAUREȚIU și cu intimații-pârâți C. A., G. Ș., B. A., S. C. V., C. C. H., ȘTEFĂNSCU C. și M. FLORINTIN.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.11.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I.-A. H.-P. E. V. A.-D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.I.A.H.P.
Tehdact.R.L.
2 ex./19.03.2013
Trib.I. – E.M.O.; L.C.C.
Jud.B. – S.G.N.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 2059/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 175/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
