Obligaţie de a face. Decizia nr. 1090/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1090/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-06-2013 în dosarul nr. 1090/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1090
Ședința publică de la 14.06.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. M. T.
JUDECĂTOR - M. V.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - RĂDIȚA I.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-pârâți M. C., M. G.-G., împotriva deciziei civile nr.127.A. din 08.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C- G & P E. & R. ESTATE-SRL.
P. are ca obiect – obligația de a face.
Dezbaterile în cauză și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 10.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea - având nevoie de timp pentru a delibera și pentru ca părțile să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 14.06.2013, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 127/A din 08 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă a admis apelul formulat de apelanta reclamantă . & R. Estate SRL în contradictoriu cu intimații pârâți M. C. și M. G. G.; a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că: s-a admis în parte acțiunea; a obligat pârâții să ridice gardul despărțitor edificat pe terenul situat în București, .. 122 D, județ I., identificat prin raportul de expertiză efectuat în apel de doamna expert M. Cisman L.; a obligat pârâții să folosească pentru parcarea automobilului exclusiv cele două locuri de parcare aferente apartamentului nr. 10 (locurile nr. 23 și nr. 24); a respins al patrulea capăt de cerere privind daunele cominatorii, ca neîntemeiat; a luat act de renunțarea la judecata celui de-al doilea capăt de cerere; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate; a obligat intimații-pârâți la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 861,00 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02 iunie 2009, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanta . & R. Estate SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. C. și M. G. G., obligarea acestora la ridicarea construcțiilor neautorizate (gard despărțitor, grădină) pe care le-au ridicat pe proprietatea comună, să lase în deplină și netulburată posesie curtea comună a imobilului, să folosească pentru parcarea automobilului personal doar cele două locuri de parcare aferente apartamentului, să plătească daune cominatorii de 1 euro/zi de la data punerii în întârziere prin notificare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul situat în Voluntari, .. 122 D, județul I. a fost edificat de ea împreună cu alți asociați, iar terenul, care era inițial proprietatea integrală a sa, a fost dezmembrat, recunoscându-se dreptul asociatului A. B. T. la 69,41 mp. suprafață indiviză din întregul teren, precum și asupra apartamentului nr. 10. Imobilul proprietara asociatului reclamantei a fost înstrăinat de mai multe ori, ajungând în proprietatea pârâților din prezenta cauză.
În drept, cererea de chemare în judecată s-a întemeiat pe prevederile art. 616, 620, 627, 969 – 970, 998 – 999 și 1076 – 1079 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 3351 din 26 martie 2010 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București și a fost declinată soluționarea cererii în favoarea Judecătoriei B..
Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, la data de 02 august 2010.
Prin sentința civilă nr. 105 din 17 ianuarie 2011, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, s-a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată; instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile mai sus menționate, la data de 22 martie 2011, data poștei, a formulat apel reclamanta . & R. Estate SRL.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III a Civilă, la data de 01 aprilie 2011.
Analizând actele și lucrările dosarului asupra apelului, în limitele motivelor invocate, raportat la prevederile art. 295 Cod de procedură civilă, tribunalul a apreciat că acesta este fondat, urmând să îl admită, să schimbe în parte sentința civilă apelată și să admită în parte acțiunea, pentru considerentele următoare:
Astfel cum a reieșit din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1185 din 31 martie 2008 (fila 40 dosar apel), intimații pârâți M. C. și M. G. G. au cumpărat apartamentul nr. 10 situat la parterul imobilului corp A (C1) din orașul Voluntari, .. 122 D, județ I., o suprafață indiviză de 69,41 mp. din întregul teren de 1.067 mp., o suprafață de 19 mp. teren, reprezentând locul de parcare nr. 24, o suprafață de teren de 31 mp., reprezentând spațiu liber, respectiv o suprafață de 19 mp. teren, constituind locul de parcare nr. 23.
Din același contract de vânzare-cumpărare a reieșit că intimații pârâți și-au asumat următoarea obligație: „am luat cunoștință că nu putem interveni sub nici o formă asupra fațadelor exterioare și nu putem schimba sub nici o formă peisagistica imobilului (ex. copaci, împrejmuiri, garduri, garaje provizorii etc.)”.
Potrivit raportului de expertiză în specialitatea topografie și răspunsului expertului la obiecțiuni (filele 92, 119 dosar apel), pârâții au împrejmuit imobilul pe latura de sud cu un gard metalic glisant, cu deschideri prevăzute atât pentru accesul auto, cât și cu porți simple în dreptul aleilor de acces la construcția C1. Fiind o incintă închisă, împrejmuirea include atât loturile pe care pârâții le dețin în proprietate exclusivă, cât și cota indiviză (aleile de acces, terenul din spatele casei și terenul de sub construcție). În același timp, mai există un gard PVC, care separă loturile trei și patru ale pârâților de accesul la apartamentul apelantei reclamante, acesta ocupând o suprafață de 1,52 mp. din terenul în cotă indiviză. În afara celor două garduri la care s-a făcut referire nu există alte construcții edificate.
În consecință, cum pârâții și-au asumat contractual, în mod expres, obligația de a nu schimba peisagistica imobilului, inclusiv prin edificarea de împrejmuiri sau garduri și cum, în plus, gardul construit de aceștia aduce atingere proprietății comune, a apreciat tribunalul că se impune desființarea sa. Pentru aceleași motive, tribunalul a obligat pârâții și să folosească pentru parcarea automobilului exclusiv cele două locuri de parcare aferente apartamentului nr. 10 (locurile nr. 23 și 24), raportat la destinația acestora expres stabilită prin contractul ce constituie titlul de proprietate al pârâților, precum și pentru a se evita încălcarea proprietății comune în acest mod.
Tribunalul a respins al patrulea capăt de cerere, privind daunele cominatorii, ca neîntemeiat, observând natura obligației de a face ce s-a solicitat a fi realizată și raportat la prevederile art. 5803 alin. 1 și 5 Cod de procedură civilă, potrivit cărora dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile; pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii.
Tribunalul a luat act de renunțarea la judecata celui de-al doilea capăt de cerere, ținând seama de cererea expresă în acest sens depusă în fața judecătoriei (fila 79), precum și de mandatul special acordat reprezentantului (fila 54 dosar fond).
În temeiul prevederilor art. 274 alin. 1 Cod de procedură civilă, a obligat intimații-pârâți, care au căzut în pretenții în urma admiterii apelului, la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 861,00 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu de expert.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs M. C. și M. G. G..
În esență au motivat recursul în sensul că, potrivit art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 Cod de procedură civilă hotărârea este dată cu încălcarea art. 480 Cod civil. Astfel superficialitatea rezidă chiar din redactarea dispozitivului. Ceea ce va crea dificultăți la punerea lui în executare. Reclamanta a avut patru capete de cerere, iar la două a renunțat să se judece, s-a reținut în mod inexact că gardul pe care la-u construit aduce atingere proprietății comune, reclamanta aflându-se în confuzie referitor la „curtea comună”, instanța de apel a acordat reclamantei mai mult decât a cerut, a obligat-o să ridice gardul edificat pe proprietatea recurenților, deși reclamanta nu are nicio construcție pe proprietatea lor. Și referitor la parcarea mașinilor pe locurile 23 și 24 (lot 3) se ajunge la o concluzie nefondată și nu există temei juridic în acest sens (motive recurs, filele 2 – 4 dosar curte).
Recursul este nefondat.
Intimata-reclamantă a invocat nulitatea recursurilor deoarece criticile nu se referă la legalitatea deciziei. Se reține din motivarea scrisă că sunt și critici de nelegalitate și excepția nulității recursului nu poate fi primită și va fi respinsă.
Art. 304 pct. 6 Cod de procedură civilă vizează situații de plus petita și de ultra petita.
Or, din cercetarea motivelor scrise de recurs, considerentele deciziei recurate și dispozitiv, nu se poate reține această critică. Faptul că, instanța a dispus ridicarea unui gard, nu constituie o încălcarea a cadrului procesual sau a principiului disponibilității, ci o consecință a aplicării art. 480 Cod civil.
Ca atare, motivul de recurs nu poate fi primit.
Art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă consacră ipoteze diferite de același motiv de recurs: nemotivarea hotărârii (contradicții între considerente, motivare superficială, copierea considerentelor hotărârii atacate).
Or, niciunul din aceste aspecte nu se verifică, iar mențiunile din motivele scrise nu conferă o evidențiere a acestora, ci punctează unele exprimări, care, în ansamblu nu afectează claritatea argumentelor deciziei recurate și motivele de recurs nu pot fi primite.
Art. 304 pct. 8 Cod de procedură civilă invocă principiul înscris în art. 969 cod civil vechi (convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante).
Motivul privește situația în care actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, fiind „vădit neîndoielnic”, instanța însă îi schimbă „natura” ori „înțelesul”. Dacă însă din probele administrate or rezultă un dubiu asupra naturii juridice sau a conținutului actului juridic, interpretarea dată de judecător constituie o chestiune de fapt, care nu poate fi atacată cu recurs conform art. 304 pct. 8 Cod de procedură civilă și deci motivul de recurs nu poate fi primit.
Art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă vizează două ipoteze. Prima, când hotărârea este lipsită de temei legal adică atunci când din modul în care este redactată hotărârea, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată (a nu se confunda cu nemotivarea hotărârii). Nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.
A doua ipoteză când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii adică s-a aplicat o normă generală nesocotind norma specială, o normă care nu este incidentă în speță sau s-a dat o interpretarea greșită textului de lege corespunzător situației de fapt.
Or, nici aceste aspecte nu se verifică la analiza motivelor de recurs scrise și ca atare se reține că este neîntemeiat.
Ca atare, în baza art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă recursul se va respinge ca nefondat.
Potrivit art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă vor fi obligați recurenții la plata a 500 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, prin aplicarea reducerii onorariilor de avocat de 2.500 lei.
Văzând și art. 316 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția privind nulitatea recursului invocată de intimata-reclamantă, ca nefondată.
Respinge recursul formulat de recurenții – pârâți M. C. și M. G. G., împotriva deciziei civile nr. 127/A din 08 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă . & R. Estate SRL, ca nefondat.
Obligă recurenții la plata a 500 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă prin aplicarea reducerii onorariului de avocat de 2.500 lei, conform prevederilor art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 iunie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. M. T. M. V. F. P.
Grefier,
Rădița I.
Red.C.M.T.
Tehnodact.C.F.
2ex./02.07.2013
T.B.-S.3.-I.N.;L.C.S.
Jud.B.-M.E.
| ← Expropriere. Decizia nr. 216/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 435/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
