Validare poprire. Decizia nr. 494/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 494/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 494/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 494 R
Ședința publică de la 06.03.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- M. A.
JUDECĂTOR:- D. Y.
JUDECĂTOR:- A. P.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul-debitor M. FINANȚELOR PUBLICE și recurentul-terț poprit A. DE T. ȘI contabilitate PUBLICĂ împotriva Deciziei civile nr. 680 A/25.06.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-creditori C. M. E., I. S., P. F. V., R. C., R. V. și S. F. S., având ca obiect, validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-debitor Ministerul Finanțelor Publice prin consilier juridic L. Ș., cu delegație de reprezentare la fila 25 dosar, lipsă fiind recurenta-terț poprit A. de T. și contabilitate Publică și intimații-creditori C. M. E., I. S., P. F. V., R. C., R. V. și S. F. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul recurentului-debitor Ministerul Finanțelor Publice declară că nu mai are cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul-debitor M. FINANȚELOR PUBLICE prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și respingerea cererii de validare a popririi ca neîntemeiată.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la 04.08.2011 pe rolul Judecătoriei Sector 4 București sub nr._, creditoarele R. C., R. V., P. F. V., S. F. S., C. M. E. și I. S. au formulat cerere de validare a popririi înființate de B. D. D. Crenguța în dosarul de executare nr. 428/2009, asupra conturilor debitorului Ministerul Finanțelor Publice deschise la terțul poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, până la concurența sumei de 116.664,83 lei.
S-a pronunțat sentința civilă nr. 8486/22.11.2011 prin care s-a admis cererea fiind validată poprirea astfel cum s-a solicitat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat apel de către tribunal, terțul poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București – A. de T. și Contabilitate Publică a Municipiului București și apel debitorul Ministerul Finanțelor Publice, considerând că hotărârea este netemeinică și nelegală.
Prin decizia civilă nr. 680A/25.06.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă s-au respins ca nefondate apelurile formulate de recurentul debitor Ministerul Finanțelor Publice și de apelanta terț poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București – A. de T. și Contabilitate Publică a Municipiului București (Trezoreria Municipiului București), împotriva sentinței civile nr. 8486/22.11.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București – Secția Civilă în dosarul nr._ / 2011, în contradictoriu cu intimații creditori R. C., R. V., P. F. V., S. F. S., C. M. E. și I. S..
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că atât apelantul debitor cât și apelantul terț poprit au criticat deopotrivă, hotărârea primei instanțe sub aspectul soluției dată în privința imposibilității validării popririi față de împrejurarea că în raport de prevederile OUG nr. 71/2009 orice executare silită pornită pentru realizarea creanțelor asupra bunurilor debitorului este suspendată cât și prin prisma reglementărilor OG nr. 22/2002, motiv pentru care Tribunalul le-a examinat împreună, răspunzând printr-un considerent comun.
Sub acest aspect, s-a avut în vedere că întrucât aceste critici vizează executarea silită însăși, ele nu pot fi formulate în cauza de față, în raport de calea procedurală aleasă, respectiv validarea popririi la cererea creditorilor, față de împrejurarea că instanța este ținută a verifica numai îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 460 Cod procedură civilă.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că aceste chestiuni puteau fi invocate numai pe calea unei contestații la executare în temeiul prevederilor art. 399 Cod procedură civilă, cu respectarea termenului de introducere a acesteia reglementat de dispozițiile art. 401 alin. 1 Cod procedură civilă.
A considera că în cadrul unei cereri de validare de poprire ar putea fi primite apărări ce vizează eventuale neregularități ale executării silite, ar însemna recunoașterea în favoarea celui interesat sau vătămat de executare a posibilității de promova practic o contestație la executare cu eludarea termenului imperativ de 15 zile calculat conform art. 401 alin. 1 Cod procedură civilă, ceea ce nu poate fi admis.
Pe de altă parte, chiar reținând că cererea dedusă judecății implică incidența dispozițiilor art.1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, iar amânarea, eșalonarea plăților și suspendarea de drept a procedurii de executare silită, fiind incidente la executare, de natură a temporiza demersurile creditorilor (prin ipoteză, personal din sectorul bugetar) ce se află în posesia unui titlu executoriu având ca obiect acordarea de drepturi salariale, tribunalul a apreciat că dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului constituie parte a dreptului intern, astfel cum prevede art. 11 alin. (2) din Constituția României, republicată, iar preeminența acestora este reglementată prin prevederile art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, în cazul în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, având prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Or, procedura de executare a unei hotărâri judecătorești reprezintă parte a procesului civil, astfel că instanțele sunt ținute a observa că și în privința acesteia sunt antrenate toate garanțiile prevăzute la art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În consecință, în soluționarea cauzei, trebuie a fi evaluată compatibilitatea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 (modificată și completată) cu normele Convenției europene a drepturilor omului, respectiv art. 6 paragraf 1, date fiind dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din Constituția a României, republicată, întrucât prin normele interne în discuție se amână, se eșalonează și se suspendă executarea unor titluri executorii, cele trei efecte fiind cumulative.
Analiza caracterului nerezonabil al duratei procedurii de executare face obiectul unei ample jurisprudențe a Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 6 din Convenție, analiză realizată uneori din perspectiva mai generală a "dreptului de acces la justiție" (Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 54), iar nu doar aceea a termenului nerezonabil, după cum, în alte situații, se analizează și respectarea art. 1 Protocolul 1, dacă se rețin alte aspecte decât cele ce au condus la constatarea unei încălcări pe temeiul art. 6 (de exemplu, cauzele R., G., A., D., Georgi, A. și I. R., C. P., S. împotriva României etc.).
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 905 din 20 decembrie 2011, s-a examinat și obiecția de neconstituționalitate a legii prin care a fost aprobată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și s-au analizat și modificările aduse acestei ordonanțe, prin legea de aprobare prelungindu-se până în anul 2016 termenele tranșelor pentru achitarea acestor creanțe, după cum s-a și diminuat semnificativ procentul acestor tranșe.
Este relevant faptul că, în contextul examinării criticilor de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, în decizia menționată Curtea Constituțională însăși a reținut că "termenul rezonabil, date fiind determinările impuse de art. 135 alin. (1) lit. b) din Constituție, este un concept esențialmente variabil și aprecierea sa se face în funcție de circumstanțele cauzei și ținând seama de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamanților și de cel al autorităților competente, precum și de miza litigiului pentru părțile în cauză";
Referitor la același concept, instanța constituțională a reținut în continuare că termenul rezonabil "trebuie privit atât din perspectiva cetățeanului, creditor, cât și din cea a statului, debitor", concluzionându-se că trebuie să existe un just echilibru între interesele ambelor părți.
Și în ceea ce privește compatibilitatea dintre Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională a recunoscut că, așa după cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în mod constant, despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 și a statuat că "reglementarea criticată nu consacră o privare de proprietate, ci mai degrabă o ingerință în privința dreptului persoanelor fizice la respectarea bunurilor lor".
Or, pentru ca restrângerea menționată să poată fi justificată, trebuie întrunite cumulativ cerințele expres prevăzute de art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată, dar și principiile ce se desprind din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Așadar, controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește convenționalitatea normelor în discuție nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de compatibilitate a respectivelor dispoziții cu cele ale Convenției, în raport cu situația particulară fiecărei spețe, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu, tocmai pentru a se verifica in concreto păstrarea justului echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților.
Bunăoară, numai pe baza evaluării nemijlocite, directe, de către instanță, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe, se poate stabili compatibilitatea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2010, cu dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului și cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, iar din analiza în concret a situației din speță Tribunalul constată inexistența acestei compatibilități și nesocotirea unui just echilibru între interesele creditorilor pe de-o parte și ale statului debitor pe de altă parte, fie numai și prin raportare la faptul că între data emiterii titlului executor (9.10.2008) și data prezumtivă a valorificării integrale a creanței (2016) sunt 8 ani, interval de timp ce excede noțiunii de durată rezonabilă a procedurii de executare. Nici chiar contextul economic și social actual care, în optica apelantului debitor, ar determina o situație excepțională de natură a permite măsuri ce intră în marja de apreciere a statului nu poate fi reținut ca impediment la executare, având în vedere că din momentul pronunțării hotărârii judecătorești ce constituie titlul executoriu debitorul avea obligația să se conformeze acestuia și să procedeze, într-un interval rezonabil, la identificarea resurselor necesare plății creanțelor.
În ceea ce privește excepția prematurității, invocată drept motiv de apel de către apelantul terț poprit, tribunalul apreciază din examinarea probatoriului administrat că aceasta nu este întemeiată.
Susținerea conform căreia cererea de validare a popririi este prematură pentru nerespectarea termenului de 3 luni prevăzut de art. 460 alin 1 C.pr.civ. este nefondată, întrucât acest text legal se interpretează într-un sens contrar, respectiv că cererea de validare a popririi trebuie formulată înainte de expirarea acelui termen și nicidecum după expirarea acestuia.
Potrivit art. 456 alin 1 C.pr.civ., terțul poprit are obligația de a consemna suma de bani în 15 zile de la comunicarea popririi. Astfel, legiuitorul a pus la dispoziție terțului poprit un termen pentru îndeplinirea obligației, motiv pentru care nici nu ar fi necesar să curgă un nou termen, cel de 3 luni, care ar avea aceeași finalitate. Dimpotrivă, la expirarea termenului de 15 zile, creditorul are obligația de a acționa în vederea validării, în termen de 3 luni, pentru lămurirea raporturilor juridice dintre părțile raportului juridic execuțional.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul debitor Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului declarat recurentul debitor Ministerul Finanțelor Publice a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
Recurentul debitor a arătat că în motivarea hotărârii de respingere a apelului instanța a reținut în principal faptul că "în soluționarea cauzei, trebuie a fi evaluată compatibilitatea dispozițiilor art.1 alin.(1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 71/2009 (modificată și completată) cu normele Convenției europene a drepturilor omului, respectiv art. 6 paragraf 1, date fiind dispozițiile art. 1 alin.(2) și art.20 alin.(2) din Constituția României, republicată, întrucât prin normele interne în discuție se amână, se eșalonează și se suspendă executarea unor titluri executorii, cele trei efecte fiind cumulative".
Astfel, instanța a apreciat că "nici chiar contextul economic și social actual care, în optica apelantului debitor, ar determina o excepțională de natură a permite măsuri ce intră în marja de apreciere a statului nu poate fi reținut ca impediment la executare, având în vedere că din momentul pronunțării hotărârii judecătorești ce constituie titlul executoriu debitorul avea obligația să se conformeze acestuia și să procedeze într-un interval rezonabil, la identificarea resurselor necesare plății creanțelor”.
În ceea ce privește cele reținute de către instanța de apel, cu privire la jurisprudența instanței europene, este neîndoielnic faptul că autoritatea publică este obligată să asigure măsurile necesare pentru executarea hotărârilor judecătorești, executare văzută ca parte integrantă a procesului civil fără a cărei finalizare dreptul de acces la justiție neputând fi calificat ca real și efectiv.
În contextul jurisprudenței instanței europene este de necontestat că dreptul la un proces echitabil garantat de art.6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților Fundamentale trebuie să fie concret și efectiv, iar nu iluzoriu. Din acest punct de vedere,Convenția impune statelor semnatare obligația adoptării "în ordinea juridică internă a acelor măsuri corespunzătoare deci a mijloacelor necesare realizării acestei obligații".
Ca atare, în cadrul acestor măsuri a fost identificată cea privind eșalonarea plății sumelor prevăzute în titlurile executorii potrivit OUG nr. 71/ 2009, având ca unic scop asigurarea premiselor financiare pentru executarea tuturor hotărârilor judecătorești pronunțate în această materie, fără ca prin aceasta să se ajungă la o destabilizare bugetară, cu consecința imposibilității îndeplinirii de către România a obligațiilor de stat ca membru al Uniunii Europene.
S-a menționat că în acord cu cele de mai sus la data de 04.09.2012 Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza D. D. D. ș a. contra României.
Astfel, reclamanții, magistrați în cadrul Tribunalului Argeș, au reclamat Curții faptul că,Guvernul României adoptând O.U.G. nr. 71/2009 cu modificările ulterioare, prin care a dispus eșalonarea plății" drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești pentru personalul din justiție până în anul 2016, a încălcat dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție (dreptul de proprietate) și prevederile art. 6 din Convenție (dreptul la un proces echitabil).
Analizând cererea reclamanților, în esență, Curtea a reținut faptul că nu poate fi reproșat Guvernului că prin adoptarea unor acte normative care să eșaloneze plata drepturilor salariale ale personalului din justiție, acesta ar fi refuzat executarea hotărârilor judecătorești prin care au fost recunoscute reclamanților drepturi de natură patrimonială (par.43).
Guvernul a justificat această măsură a eșalonării plății prin degradarea situației economice și financiare a țării începând cu anul 2008 ce a determinat un grav dezechilibru bugetar, într-un context de criză financiară severă, aspect ce a determinat Guvernul să adapteze la realitățile economice plata acestor drepturi prin elaborarea unui mecanism care să acorde aceste drepturi în mod eșalonat: Curtea reamintește că a mai analizat măsuri luate pentru a proteja bugetul și care să asigure un echilibru între veniturile și cheltuielile administrației publice și a considerat că aceste măsuri pot avea un scop de utilitate publică (par.46-49).
De asemenea, Curtea a constat că deși mecanismul de plată a suferit modificări, Guvernul nu a neglijat punerea în executare a hotărârilor judecătorești, sumele deja plătite fiind indexate (par.50).
Curtea a mai reținut faptul că substanța dreptului reclamanților nu a fost afectată, mecanismul de eșalonare a plăților nefiind unul nerezonabil (par.51).
În consecință, Curtea a considerat că cererea reclamanților este în mod evident nefondată și trebuie să fie respinsă în temeiul art.35 din și art.4 din Convenție (par.52).
Totodată, în conformitate cu aceeași jurisprudență a instanței europene, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază În funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context.
Or, în cauza de față, astfel cum s-a precizat anterior, măsura urmărește un scop legitim și se justifică în mod obiectiv și rezonabil.
Totodată, aceste măsuri au un caracter pozitiv în sensul că se recunosc obligațiile de plată stabilite în sarcina autorităților statale care se obligă la plata eșalonată a titlurilor executorii modalitate de executare impusă de situații de excepție reprezentate pe de o parte de proporția deosebit de semnificativă a creanțelor astfel acumulate împotriva statului și pe de altă parte de stabilitatea economică a statului roman în actualul context de acută criză economică națională și internațională.
Așadar, întrucât legea aplicabilă în materie, nu permite executarea silită a titlurilor executorii cuprinzând drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar, lege declarată constituțională în conformitate dispozițiile legii fundamentale, ca urmare a exercitării controlului constituționalitate a Curții Constituționale, se solicită să se constate că prezenta cauză, cererea de validare a popririi contravine legii aplicabile materie, pentru toate motivele de fapt și de drept indicate în prezentul recurs.
Prin soluția pronunțată în prezenta cauză, instanța de apel a eludat prevederile O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare.
S-a solicitat să se observe faptul că cererea creditoarelor, privind validarea popririi înființată de către B. D. D. Crenguța prin adresa emisă la data de 05.05.2011, intră sub incidenta O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr.45/2010.
Potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, în cursul termenelor de plată, pentru sumele stabilite prin titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, orice procedură executare se suspendă de drept.
Prin urmare, plata către creditoare a drepturilor bănești de natură salarială, ce au fost stabilite prin hotărârea mai sus precizată, este reglementată de O.U.G. nr. 71/2009.
Se solicită să se observe că atât în forma anterioară a O.U.G. nr. 71/2009 cât și după modificările intervenite termenele stabilite la lit.a c) ale alin. (1) au natura unor termene legale de grație, succesive, acord debitorilor instituții publice în scopul legitim al asigurării stabilității economice în această perioadă de criză economică financiară, iar pot acestor dispoziții, orice executare silită este suspendată de drept.
Drepturile de natură salarială (spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%) obținute de creditoare se includ în cele strict reglementate de actul normative mai sus menționat.
Afirmațiile recurentului sunt susținute și de Ordinul Ministerului Justiției nr. 2273/2012 pentru stabilirea procedurii de efectuare a plății unor titluri executorii prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, care menționează la art. 4 că fondurile publice necesare pentru plata sumelor aferente tranșelor prevăzute la art. 1 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată vor fi alocate de la bugetul de stat pentru anii 2012, 2013, 2014, 2015 și 2016 și vor fi cuprinse în bugetul Ministerului Justiției.
Tot același act prevede la art. 2 ca "Procedura de efectuare a plății drepturilor de natură salarială devenite executorii până la 31 decembrie 2011 se desfășoară cu respectarea prevederilor legale referitoare la angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor bugetare" iar la art. 3 că "Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituțiile pentru care ministrul justiției are calitatea de ordonator principal de credite, devenite executorii până la 31 decembrie 2011, se realizează potrivit art. 1 alin. (1) și (3) din ordonanța de urgență".
Potrivit art. 1 din H.G. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției si Libertăților Cetățenești:
(1) M. Justiției și Libertăților Cetățenești, denumit în continuare M., este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului.
De asemenea, în anexa 2 a acestei hotărâri sunt menționate "instituțiile publice din sistemul justiției. finanțate de la bugetul de stat. pentru care ministrul justiției și libertăților cetățenești are calitatea de ordonator principal de credite", respectiv curțile de apel, tribunalele și judecătoriile.
În același sens, s-a arătat că în înțelesul Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, sintagma instituții publice este o denumire generică ce include Parlamentul, Administrația Prezidențială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice, alte autorități publice, instituțiile publice autonome, precum și instituțiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanțare a acestora.
Din textele legale menționate mai sus reiese în mod clar că personalul din sistemul justiției face parte din personalul din sectorul bugetar și în consecință i se aplică prevederile O.U.G. nr. 71/2009.
Astfel, rezultă că în ceea ce privește procedura executării silite inițiată de creditoare, aceasta este supusă regimului juridic prevăzut de O.U.G. nr. 71/2009 întrucât în speță este invocată o hotărâre judecătorească având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială; drepturile salariale sunt stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar.
Ținând seama de faptul că nepromovarea ordonanței de urgență invocate ar fi avut drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar, considerăm justificată măsura stabilirii unui calendar de plată a acestor sume.
Se solicită să se observe că atât în forma anterioară a O.U.G. 71/2009 cât și după apariția O.U.G. nr. 45/2010 termenele stabilite la a) - c) ale alin. (1) au natura unor termene legale de grație, succesive acordate debitorilor instituții publice în scopul legitim al asigurării stabilit economice în această perioadă de criză economică financiară.
Mai mult, dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 atât în forma anterioară cât și după apariția O.U.G. 45/2010, prevăd că orice executare silită este suspendată de drept.
D. concluzie fată de aspectele prezentate dacă procedura executare silită a fost pornită prin emiterea actelor de executare de către Biroul Executorului Judecătoresc D. D. Crenguța, în dosarul nr. 428/2009, ea se suspendă "ope legis".
Prin adoptarea și aplicarea acestor acte normative nu se neagă existența și întinderea drepturilor constatate prin hotărâri judecătore irevocabile și nici nu se refuză punerea în executare a acestora, ci doar se stabilește o modalitate de executare, justificată de apărarea stabilității economice a statului.
Măsurile instituite păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite – executarea eșalonată a plăților stabilite prin hotărârile judecătorești – și obiectivul urmărit – asigurarea stabilită economice a statului –, având un caracter pozitiv, întrucât Guvernul recunoaște obligația de plată în sarcina autorității statale și efectuare plăților în modalitatea stabilită, în contextul intern și internațional care a impus adoptarea măsurii de eșalonare la plată a titlurilor executorii.
Economia globală a intrat în anul 2008 în cea mai mare criză economică după marea recesiune din anul 1930, care a afectat atât țări dezvoltate, cât și țările emergente, demonstrând gradul de interdependență a economiilor lumii.
În cazul țării noastre, în plan bugetar, manifestarea crizei s-a concretizat într-un grad scăzut de colectare a veniturilor bugetare în prima parte a anului 2009, comparativ cu estimările inițiale, ceea ce a necesita măsuri corective, în sensul asigurării sustenabilității cheltuielilor curente al administrației publice prin diminuarea volumului acestora, concomitent cu alocarea cu prioritate a resurselor către proiecte cu efect multiplicator în economie, principalul mijloc de limitare a ritmului de scădere economică și de compensare parțială a reducerii activității din sectorul privat, conform recomandărilor Comisiei Europene și organismelor financiare internaționale.
Una dintre soluțiile identificate pentru reducerea în anul 2009 a cheltuielilor curente ale administrației publice a reprezentat-o plata eșalonată într-o perioadă de 3 ani, începând cu anul 2010, a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar până la data de 31 decembrie 2009, măsură care a fost aprobată prin OUG nr. 71/2009.
În anul 2009 (potrivit Deciziei Consiliului privind existența deficitului excesiv datează din 7 iulie 2009, având ca și cauză deficitul de 5,4% din PIB înregistrat în anul 2008 ca urmare a deficitului înregistrat la sfârșitul anului 2008), România a intrat în procedura de deficit excesiv. Consiliul ECOFIN a făcut recomandări de corectare a acestuia stabilind pentru România ca termen anul 2012, ca an de corectare a deficitului astfel încât acesta să fie de 30/0 din PIB în termeni ESA95.
În aceste condiții Guvernul României și-a asumat ca principal obiectiv continuarea consolidării fiscale pentru atingerea criteriilor de la Maastricht. Acest fapt a impus măsuri privind: reducerea cheltuielilor cu salariile in sectorul bugetar, fundamentarea și eficientizarea cheltuielilor materiale în concordanta cu implementarea normativelor de cost în administrația publică, restructurarea administrației publice; restructurarea sectorului de sănătate reforma sistemului public de pensii, reforma în domeniul educației eficientizarea programelor de asistență socială printr-o mai bună țintire a acestor: prioritizarea investițiilor în vederea realizării unei treceri treptate de la investițiile finanțate integral din surse naționale la investiții cofinanțate din fonduri UE cu efect în stimularea creșterii economice.
Aceste angajamente au fost preluate și în acordurile de împrumut încheiate cu Fondul Monetar Internațional (FMI), Uniunea Europeană (UE) și Banca Mondială (BM) semnate de România în anul 2009, ca parte a unui amplu proces de consolidare fiscală, în vederea normalizării condițiilor financiare și reducerii dezechilibrului dintre productivitatea muncii și salarii.
În pofida măsurilor de ordin bugetar adoptate în anul 2009, condițiile economice s-au dovedit mai dificile în anul 2010 decât prognozele inițiale. activitatea economică a continuat să fie marcată de recesiune și în anul 2010, din cauza creșterii interne reduse, cât și revenirii lente a principalilor parteneri comerciali ai României.
În acest context, pentru compensarea deficitului de venituri bugetare fost necesară adoptarea de măsuri suplimentare de reducere a cheltuielilor bugetare, comparativ cu cele deja în vigoare.
Totodată, având în vedere faptul că în cursul anilor 2010 și 2011 instanțele au continuat să pronunțe în favoarea salariaților un număr mare e hotărâri prin care s-au acordat drepturi de natură salarială pentru personalul din sectorul bugetar, cu impact financiar considerabil, s-a impus modificarea succesivă a OUG nr. 71/2009 prin adoptarea OUG nr. 18/20 OUG nr. 45/2010 și OUG nr. 113/2010, în privința acestora Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul constatării constituționalității acestora, iar prin Legea nr. 230/2011 de aprobare cu modificări a ordona s-a prevăzut un nou calendar al plăților până în anul 2016.
Astfel, în mod repetat, sesizată fiind cu excepții de neconstituționalitate ale actelor normative mai sus menționate, excepții raportate la modalitățile de executare eșalonată stabilite prin lege, precum și la suspendarea legală a executărilor silite, Curtea Constituțională a decis toate dispozițiile legale menționate în precedent sunt constituționale, prin edictarea lor nefiind încălcate nici drepturile fundamentare consacrate Constituția României și nici cele prevăzute de Convenția Europeană Drepturilor Omului (în acest sens Decizia nr. 1533/2011 asupra obiecției neconstituționalitate a Legii nr. 230/2011 de aprobare a OUG nr. 71/20 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, Decizia nr. 605/2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii si ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar).
Prin urmare, adoptarea acestei reglementări speciale a fost determinată de circumstanțele excepționale care au impus instituirea un măsuri prin care să fie eșalonată plata sumelor decurgând din anumite categorii de titluri executorii, fără ca prin aceasta să se aducă atinge substanței înseși a drepturilor, deoarece, potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 71/2009, pentru a se evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titluri executorii, acestea se actualizează cu indicele prețurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanței ce nu va fi astfel eroda de inflație și, totodată, se acordă statului posibilitatea să identifice resursei financiare necesare achitării acestor sume.
Admițând că anumite amânări ale executării pot fi justificate în situații particulare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat autoritățile dispun de un termen rezonabil pentru a identifica mijloace adecvate de punere în executare a hotărârilor judecătorești, acest terme neputând însă să depășească ceea ce este strict necesar pentru a găsi soluțiile cele mai potrivite în situațiile excepționale date.
Solicită instanței ca, înainte de pronunțarea unei soluții asupra prezentului recurs, să aibă în vedere faptul că nivelul sumelor aferente titlurilor executorii, potrivit datelor disponibile la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, care intră sub incidenta OUG nr.71/2009, cu modificările și completările ulterioare, se cifrează la cca. 12.891,5 milioane lei (3.026,2 milioane euro), sumă care include și actualizarea cu indicele prețurilor de consum pe perioada 2004 – 2012, la care se adaugă și cheltuielile de executare silită, ceea ce reprezintă 2,2% din PIB prognozat pentru anul 2012 și 32,4% din anvelopa salarială stabilită pentru anul 2012.
În condițiile în care în anul 2012 s-ar plăti integral sumele prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii până la 31 decembrie 2011 această măsură ar presupune majorarea țintei de deficit la 4.1% din PIB. ceea ce ar conduce la imposibilitatea statului român de a-și respecta angajamentele asumate prin Tratatul de la Maastricht și prin acordurile de împrumut încheiate cu organismele financiare internaționale.
Pentru încadrarea în ținta de deficit de 1,9% din PIB în metoda cash și sub 3% din PIB în bază actual, precum și în anvelopa salarială stabilită pentru anul 2012, plata acestor sume ar impune adoptarea unor măsuri financiar-bugetare suplimentare de diminuare a cheltuielilor bugetare precum reducerea cu cca. 40% a drepturilor de natura salarială a personalului din sectorul bugetar sau reducerea a cca. 534.500 posturi plătite din sectorul bugetar (cca. 45% din numărul de angajați), în condițiile menținerii drepturilor salariale la nivelul actual.
Eșalonarea plății sumelor echivalează cu o executare voluntară programată. instituită prin lege, justificată, pe de o parte de influența substanțială asupra bugetului de stat pe care ar putea-o avea executare în condițiile dreptului comun, a titlurilor executorii, iar pe de altă parte de imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și, în mod implicit. de necesitatea respectării angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește deficitul bugetar.
Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și, pe fond, respingerea cererii de validare a popririi ca neîntemeiată.
Terțul poprit A. de T. și Contabilitate Publică susține în motivarea apelului declarat că hotărârea pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din C.pr.civ..
Terțul poprit în principal, a învederat faptul ca validarea de poprire, în general este admisa si aplicata ca o accelerare a executării silite si în ultima instanța ca o sancțiune aplicata terțului poprit atunci când acesta nesocotește cu rea-credința obligațiile sale prevăzute de actele normative în vigoare în materia executării silite prin poprire.
Or, în condițiile în care exista un act normativ care stabilește o procedura de plata eșalonata a drepturilor salariale stabilite pe cale judiciara pentru personalul din sistemul bugetar, act normativ ce a fost declarat constituțional de Curtea Constituționala, nu se poate considera ca acțiunea terțului poprit – A. de T. si Contabilitate Publica a Municipiului București, de a se prevala de dispozițiile OUG nr. 71/2009 reprezintă un refuz exprimat cu rea-credința.
S-au reiterat dispozițiile art. 460, alin. (1) C.pr.civ. potrivit cărora: «Dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popriri.»
Prin urmare, având în vedere cele mai sus arătate, a solicitat respingerea cererii de validare formulata de către creditoare, ca fiind neîntemeiată.
În al doilea rând, s-a apreciat ca punctul de vedere al instanței este eronat, având în vedere următoarele considerente:
Prin validarea popririi, instanța a nesocotit dispozițiile OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările si completările ulterioare, norme potrivit carora:
În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept."
Prin urmare, avand în vedere data pronuntarii încheierii de încuvintarea executarii silite, ulterioara intrarii în vigoare a OUG nr. 71/2009, dispozitiile legale mai sus mentionate sunt aplicabile in cauza, astfel incat desi instanta de judecata a incuviintat executarea silita, prin efectul legii orice cerere de executare silita, implicit validarea popririi, este suspendata de drept.
Prin dispozitiile OUG nr. 71/2009 modificata si completata prin Legea nr. 230/2011 fost esalonata plata drepturilor salariale stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, prin titluri devenite executorii pana la data de 31.12.2011, validarea popririi, cu consecinta platii drepturilor salariale . neavand temei legal, intrucat incalca prevederile actului normativ sus indicat.
Art. 1 - (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept.
S-a invederat instantei ca nu poate constata existenta unei neconcordante intre dispozitiile art.1 din OUG nr. 71/2009 modificata pe de o parte si art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, atata timp cat prevederile art.1 din OUG nr.71/2009 au fost declarate conforme Constitutiei Romaniei, prin respingerea mai multor exceptii de neconstitutionalitate de catre Curtea Constitutionala a Romaniei.
In motivarea Deciziei nr. 206/2010 privind respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.1 din OUG nr. 71/2009, Curtea Constitutionala a retinut ca aceste prevederi nu sunt contrare Constitutiei Romaniei, prin raportare inclusiv la dispozitiile Conventiei Europerîa a Drepturilor Omului si la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
F. de cele aratate mai sus, rezulta fara putinta de tagada ca actiunea tertului poprit de a se prevala de dispozitiile OUG nr.71/2009 a fost pe deplin justificata.
S-a precizat totodata ca prin dispozitiile OUG nr. 71/2009 legiuitorul a dorit sa inlature dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite În favoarea personalului din sectorul bugetar.
Având în vedere influența substanțială asupra bugetului de stat pe care o are executarea, în condițiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a respectivei ordonanțe de urgență, a rezultat necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar, ținând seama de faptul că nepromovarea acestei ordonanțe de urgență ar fi vizat drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar aspecte ce nu au fost avute in vedere de catre instanta de fond.
3) In al treilea rand, s-a invederat Instantei faptul ca dispozitiile imperative ale O.G. nr.22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr.92/2011, au instituit un regim derogatoriu de la cadrul juridic general stabilit prin art.452-461 Cod Procedura civila, ce reglementeaza materia executarii silite prin poprire.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002 astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 92/2011, "Creantele stabilite prin titluri executorii în sarcina institutiilor publice se achita din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadreaza obligatia respectiva."
Prin dispozitiile O.G. nr. 22/2002 au fost reglementate conditiile în care se realizeaza executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevazute în Constitutie si legea finantelor publice.
Astfel, în deplina concordanta cu art. 137 alin. 1 din Constitutia Romaniei, care prevede ca "Formarea, administrarea, intrebuintarea si controlul resurselor financiare ale institutiilor publice sunt reglementate prin lege", Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile ulterioare, a stabilit reguli cu caracter general privind utilizarea de catre institutiile publice a sumelor alocate de la bugetul de stat, in vederea acoperirii cheltuielilor impuse de functionarea acestora.
In acest context, G.G. nr. 22/2002 cu modificarile si completarile ulterioare, are rolul de a reglementa conditiile in care se realizeaza executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu respectarea principiilor prevazute in Constitutie si in legea finantelor publice.
Ca un argument in plus,s-a mentionat ca prin Decizia nr. 784/12.05.2009 Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor G.G. nr. 22/2002 motivat de faptul ca "dispozitiile criticate referitoare la procedura executarii obligatiilor de plata ale institutiilor publice se aplica fara nici o discriminare tuturor creditorilor institutiilor publice, acestea fiind conforme cu prevederile art.16 si art.44 alin. (2) din Constitutie. Potrivit art.126 alin. (2) din Constitutie, legiuitorul poate stabili regulile de desfasurare a procedurii de judecata fara sa aduca atingere substantei drepturilor si libertatilor fundamentale." •
De asemenea, Curtea Constitutionala a concluzionat prin Decizia nr. 213/4.03.2010 ca OG nr. 22/2002 nu este contrara dispozitiilor art. 6 paragraful 1 din CEDO.
Potrivit deciziei mai sus mentionate, Curtea Constitutionala a constatat ca OG nr. 22/2002 nu contravine art. 6 paragraful 1 din Conventie pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale intrucat s-a retinut ca instituirea termenului de 6 luni nu conduce la impiedicarea, anularea sau intarzierea in mod excesiv de catre stat a executarii unei hotarari judecatoresti pronuntate impotriva sa.
Deși prin dispozițiile legale invocate se instituie anumite limite ale executării, în sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra celor aprobate prin bugete, aceasta nu împiedica executarea silita a obligațiilor de plata ale instituțiilor publice de vreme ce, potrivit art. 4 din O.G. nr. 22/2002 modificata si completata prin Legea nr. 92/2011 este instituita obligația pentru ordonatorii principali de credite bugetare de a dispune toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Indiscutabil, O.G. nr. 22/2002 instituie anumite limite ale executării instituțiilor publice, in sensul ca aceasta nu se poate face asupra oricăror resurse bănești ale instituțiilor publice, ci numai asupra acelora aprobate prin bugetele instituțiilor respective.
Față de aceasta dispoziție legala imperativa, A. de T. si Contabilitate Publica, deși deține conturile debitoarei, nu poate opera plați din aceste conturi, fara o dispoziție expresa din partea ordonatorilor de credite, in limita creditelor bugetare si a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Urmare faptului ca în bugetul Ministerului Justiției aferent anului 2011 nu existau sume aprobate cu destinația plații titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale, executarea urmează a se realiza de către debitor de bună-voie, acest fapt constituind temei pentru includerea in bugetul debitorului M. de Justiție pentru anul 2012 a sumelor necesare pentru plata transei de 5% din valoarea titlului executoriu.
Față de cele învederate este fara putința de tăgada ca cererea de validare a popririi este neîntemeiata, nerespectându-se prevederile O.G. nr. 22/2002.
Față de argumentele prezentate, apelanta terț poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București – A. de T. și Contabilitate Publică a Municipiului București solicita admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei civile nr. 680A/25.06.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civila, în sensul admiterii apelului său împotriva sentinței civile nr. 8486/22.11.2011 pronunțata de Judecătoria Sectorului 4 București si respingerii acțiunii, ca neîntemeiata.
În faza apelului, părțile nu au solicitat și nu s-au administrat alte probe.
Analizând decizia civilă recurată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul formulat de recurentul-debitor Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține că dispozițiile OUG nr. 71/2009 cu privire la care se susține că au avut ca efect suspendarea de drept a executării silite, pot fi valorificate în cadrul procedurii contestației la executare, iar nu al validării popririi, neputându-se reține că debitorului îi sunt deschise mai multe căi procesuale pentru a invoca aceleași motive întemeiate pe aceleași dispoziții legale.
Sub un alt aspect, Curtea va menține și va completa considerentele instanței de apel pentru care apreciază că în mod întemeiat tribunalul a înlăturat de la aplicare aceste dispoziții în sensul următor:
Recurentul debitor invocă jurisprudența Curții Constituționale constând în decizia nr. 605/2011.
Or, prin decizia nr. 1533/28.11.2011 Curtea constituțională, examinând modificările aduse OUG nr. 71/2009 prin legea de aprobare, prin care termenele de plată ale tranșelor au fost amânate până în 2016, a reținut că „termenul rezonabil este4 un concept esețialmente variabil, aprecierea sa urmând a se face în funcție de circumstanțele cauzei, de complexitatea acesteia, de comportamentul reclamantului și de cel al autorităților competente, precum și de miza litigiului pentru părțile în cauză, urmând ca acest concept să fie privit atât din perspectiva cetățeanului creditor, cât și din cea a statului debitor, cu necesitatea existenței unui just echilibru între interesele ambelor părți”.
Dacă în alte decizii anterioare în care s-a statuat constituționalitatea dispozițiilor OUG nr. 71/2009, s-a analizat de către Curtea Constituțională durată inițială de 3 ani în care se eșalonase plata, reținându-se că aceasta nu ar reprezenta o durată excesivă pentru executarea unei hotărâri judecătorești, prin decizia nr. 1533/28.11.2011, Curtea Constituțională lasă posibilitatea ca analiza caracterului rezonabil al duratei în care se realizează executarea silită să se facă de la caz la caz, în funcție de criteriile menționate.
Numai că o astfel de analiză care implică verificarea situației de fapt este specifică unei contestații la executare și nu unei proceduri de validare a poprire, care are un caracter mult abstractizat, desprins de circumstanțele personale ale părților.
Aceeași concluzie se impune și în privința criteriilor impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ce a considerat că este necesar să se verifice dacă tratamentul aplicat creditorilor a făcut posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc, iar pentru verificarea respectării cerinței executării într-un termen rezonabil a apreciat că trebuie luate în considerare complexitatea procedurii, comportamentul părților, precum și obiectul hotărârii de executare.
Astfel, în cauza Horsnby contra Greciei, Curtea a decis că dreptul de acces la justiție protejează și punerea în executare a hotărârilor definitive, care într-un stat care respectă preeminența dreptului nu pot rămâne fără efect în defavoarea unei părți, în caz contrar, accesul la justiție fiind iluzoriu. Pe cale de consecință, s-a stabilit că executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp.
De asemenea, în cauza Ș. contra României, Curtea a subliniat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces”, în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție, și că dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți.
A mai arătat Curtea că, dacă statul, debitor în baza unei hotărâri judecătorești, refuză sau omite să o execute ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. Totodată, s-a subliniat că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
Limitările dreptului de acces la justiție, în principiu admisibile și inerente oricărei reglementări, trebuie însă să urmărească un scop legitim și să respecte un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul uzat (concluzie reluată în mai multe cauze împotriva României). Totodată, aceste limitări nu trebuie să restrângă accesul la justiție în așa măsură încât dreptul să fie afectat în substanța sa. Cu toate că statul nu poate în principiu invoca absența fondurilor pentru a se exonera de obligația de plată a unor sume de bani stabilită prin titluri executorii el dispune totuși de un interval de timp rezonabil pentru a alege mijloacele adecvate în scopul de a da eficiență hotărârii pronunțate împotriva sa.
Având în vedere aceste reglementări, Curtea constată așadar, că cererea de validare a popririi admisă la fond și confirmată în apel este justificată pentru respectarea dreptului creditoarelor la un proces echitabil, drept ce presupune și dreptul de a obține într-un termen rezonabil executarea voluntară sau silită a creanțelor stabilite prin hotărârea judecătorească în baza căreia s-a început executarea în dosarul respectiv.
Or, aceste aspecte circumscrise situației de fapt sunt specifice unei contestații la executare în care pot fi valorificate și apărările vizând plățile făcute creditorilor, cuantumul acestora în raport de cuantumul creanței.
Acestea însă exced analizei ce poate fi făcută în procedura validării popririi care este restrânsă la limitele formale reglementate de art. 460 C.pr.civ..
Prin urmare, în măsura în care în cursul procedurii executării silite, debitorul nu contestă legalitatea înființării popririi sau o asemenea cerere este respinsă, acesta nu mai poate obține o valorificare a acelorași apărări în procedura specială a validării popririi.
Având în vedere că în cauză validarea popririi s-a făcut de către instanța de fond cu respectarea dispozițiilor art. 460 C.pr.civ., soluție confirmată în apel și în contextul în care terțul poprit a invocat apărări pe care legea nu le-a pus la îndemână decât debitorului, iar acesta nu a obținut desființarea actelor de executare, Curtea urmează să respingă recursul declarat de recurentul-debitor ca nefondat potrivit art. 312 alin. 1 C.pr.civ și art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
Recursul declarat de recurentul terț poprit A. de T. și Contabilitate Publică este nefondat pentru cele ce urmează:
Curtea constată că motivul privind incidența dispozițiilor OG nr. 22/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 110/2007, nu poate fi invocat de terțul poprit, ci doar de către debitorul în favoarea căruia legea instituie un termen pentru executarea voluntară a creanței.
Acest act normativ nu a instituit și în favoarea terțului poprit vreun termen au vreun beneficiu, pentru ca acesta să poată susține că nu poate opera plăți din conturile debitoarei.
Dispozițiile art. 460 C.pr.civ. instituie obligații imperative în sarcina terțului poprit de la care acesta nu se poate sustrage invocând dispoziții legale care nu îi stabilesc nici un beneficiu.
Lipsa fondurilor nu constituie un temei justificat de refuz al executării de către terțul poprit, în condițiile în care debitoare în prezenta cauză este Înalta Curte de Casație și Justiție, iar executorul judecătoresc a înființat poprirea asupra conturilor acesteia.
În ce privește motivul relativ la incidența dispozițiilor OUG nr. 71/2009, comun cu cel invocat de către recurentul-debitor, urmează a fi reținute considerentele dezvoltate în analiza recursului promovat de către recurentul-debitor.
Urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 304 pct. 9 C.pr. civ., recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurentul-debitor Ministerul Finanțelor Publice și recurentul-terț poprit A. de T. și Contabilitate Publică împotriva deciziei civile nr. 680 A/25.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-creditori C. M. E., I. S., P. F. V., R. C., R. V. și S. F. S..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 6 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. A. D. Y. A. P.
GREFIER,
F. J.
RED. .. MȘ/PS 2 ex.
21.08.2013
Jud. apel: G. R.
E. D.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 435/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1113/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
