Partaj judiciar. Decizia nr. 1048/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1048/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 1048/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1048 R
Ședința publică din data de 29.10.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. S.
JUDECĂTOR: A. C. B.
JUDECĂTOR: A. M. M.
GREFIER: D. M.
Pe rol se află pronunțarea în recursul declarat de recurenta reclamantă D. M. împotriva deciziei civile nr. 1017A/31.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă R. M. F., cauza având, ca obiect, „partaj judiciar”.
Dezbaterile cauzei și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 08.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, precum și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 15.10.2015 și, apoi, la datele de 22.10.2015, respectiv, 29.10.2015, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 14.05.2008, sub nr._, reclamanta D. M. a chemat în judecată pe pârâta R. M. F., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în București, ., sector 5, compus din teren în suprafață de 961,5 mp, să se constate că reclamanta are o cotă de ¾, iar parata o cota de 1/4 din imobil și atribuirea în natură a suprafeței de teren aferente cotei de proprietate ce i se cuvine.
Prin sentința civilă nr. 4885/07.06.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea de partaj, s-a dispus ieșirea părților din indiviziune asupra terenului (zona A, în raportul de expertiză) în suprafață de 400,91 mp prin mutarea gardului despărțitor al celor două loturi (B și C, din raportul de expertiză, aflate în folosința exclusivă a fiecărei părți), pe toată lungimea lui, cu 0,67 m spre interiorul lotului C, fără plata vreunei sulte; s-au compensat cheltuielile de judecată constând în onorariile avocaților aleși de părți și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, ce reprezintă partea cuvenită (potrivit cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra terenului indiviz deținută de pârâtă (din onorariul de expertiză).
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta D. M. iar prin decizia civilă nr. 907A din data de 31.10.2012, Tribunalul București Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de D. M., a desființat în tot sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, prin încheierea de ședință din data de 04.10.2013, Judecătoria sectorului 5 a respins excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată; a constatat că masa partajabilă se compune din terenul situat în București, ., sector 5 și că părțile sunt coproprietare, deținând fiecare câte o cotă-parte de 1/2 din masa partajabilă; s-a dispus efectuarea unei expertize având ca obiective identificarea și descrierea terenului, stabilirea valorii de circulație a acestuia, stabilirea posibilității de partajare în natură, în funcție de cotele părți deținute de reclamantă și de pârâtă, cu elaborarea unor propuneri de lotizare și indicarea valorii de circulație a fiecărui lot.
În considerentele încheierii s-a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I.–Secția notariat la nr._/1913, E. Ș., căsătorită cu Ș. D., a cumpărat un imobil situat în București, pe ..
De pe urma defunctului Ș. D. au rămas ca moștenitori soția supraviețuitoare Ș. E. și cei doi fii – Ș. G. F. și Ș. M. Gustav, masa succesorală fiind compusă din cota de 1/2 din imobilul situat în București, ., compus din teren în suprafață de 1600 mp (cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I.–Secția Notariat la nr._) și casă construită ulterior de ambii soți.
Așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr._.06.1965 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului V.I. Lenin, de pe urma defunctei Ș. E. au rămas ca moștenitori cei doi fii Ș. G. F. și Ș. M. Gustav, cărora le-a revenit câte o cotă de 1/2 din masa succesorală compusă din cota de 4/8 din terenul în suprafață de 1600 mp (cumpărat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul I. – Secția Notariat la nr._) și casă.
Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 6230/19.06.1971 de Notariatul de Stat Sector VI București, Ș. G. F. și Ș. M. Gustav au convenit să sisteze starea de indiviziune cu privire la construcția existentă pe terenul situat în București, ., Ș. M. Gustav primind în proprietate apartamentul dinspre nord și 50 % cotă indiviză din suprafața de teren de 1600 mp, iar Ș. G. F. primind în proprietate apartamentul dinspre sud și 50 % cotă indiviză din suprafața de teren de 1600 mp.
Prin sentința civilă nr.1502/03.04.2003 Judecătoria Sectorului 5 București, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 27.01.2009, a constatat deschisă succesiunea defunctului Ș. G. F., decedat la data de 07.06.1996, și a defunctei Ș. M., decedată la data de 03.12.1998, a constatat că masa succesorală se compune din imobilul situat în București, ., compus din apartamentul dinspre Sud și cota de 1/2 din terenul aferent întregii construcții în suprafață totală de 961,6 mp, suprafața de 1 ha pădure situat în județul Dâmbovița, 80 de acțiuni la . bunuri mobile și că au calitate de moștenitori legali ai defuncților cele două fiice – D. M. și R. M. F., fiecăreia revenindu-i o cotă de 1/2 din masa succesorală. Prin aceeași hotărâre s-a dispus ieșirea din indiviziune a celor două moștenitoare, lotul 1, compus din apartamentul dinspre Sud și cota de 1/2 din terenul aferent întregii construcții în suprafață totală de 961,6 mp, 40 acțiuni și bunuri mobile revenindu-i lui R. M. F., iar lotul nr.2, compus din suprafața de 1 ha pădure situat în jud. Dâmbovița, 40 de acțiuni la se vulcan SA și unele bunuri mobile revenindu-i lui D. M., pentru egalizarea loturilor fiind stabilită și o sultă în cuantum de_ lei în sarcina rec1amantei R. M. F..
Prin certificatul de legatar nr. 115/22.12.2005 emis de Biroul Notarial "Semper" s-a constatat calitatea de legatar universal a lui D. M., căreia i-a revenit întreaga masă succesorală compusă, printre altele, din apartamentul dinspre Nord situat în București, . și 50% cota parte indiviză din suprafața totală de teren de 736 mp, adică 368 mp. În cuprinsul acestui certificat de legatar se menționează că defunctul a deținut cota indiviză de 50% din terenul în suprafață de 1600 mp, dar suprafața de 432 mp din acest teren a fost preluat în proprietatea statului în construcția școlii nr. 128.
În motivarea respingerii excepției s-a reținut că pentru a stabili existența autorității de lucru judecat este necesar a se verifica tripla identitate impusă de art. 1201 Cod civil, cu privire la părți, obiect și cauză.
S-a constatat în acest sens de către instanță, sub aspectul identității de părți, că părțile din prezenta cauză sunt aceleași cu cele din dosarul nr._, astfel încât este îndeplinită această primă condiție, nefiind relevant sub aspectul analizat faptul că în cele două cauze cadrul procesual subiectiv este inversat, fiind suficient ca părțile din prezenta cauză să se regăsească printre cele din a doua.
Apoi, cu privire la identitatea de obiect și cauză, s-a reținut că în dosarul de față reclamanta a solicitat ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 961,5 mp, situat în București, ., sector 5, invocându-se în drept dispozițiile art. 728 cod civil și art. 673 ind. 1 și urm. Cod procedură civilă.
Or, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 5 București s-a solicitat de către reclamantă și s-a dispus ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile ce formau masa succesorală rămasă de pe urma defuncților părinți ai reclamantei și pârâtei, dispunându-se ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul situat în București, ., compus din apartamentul dinspre Sud și cota de 1/2 din terenul aferent întregii construcții în suprafață totală de 961,6 mp prin atribuirea acestui imobil în deplină proprietate și posesie lui R. M. F., pârâta din prezenta cauză.
Instanța a avut în vedere că partajul este operațiunea juridică prin care se pune capăt stării de coproprietate(indiviziune),în sensul că bunul sau bunurile deținute în proprietate comună pe cote-părți sunt împărțite materialmente între copărtași, fiecare dintre aceștia devenind proprietar exclusiv asupra unei părți determinate și asupra unui bun ce formează obiectul coproprietății(indiviziunii).
Or, prin sentința civilă nr. 1502/03.04.2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București nu s-a împărțit efectiv, materialmente terenul, acesta rămânând în continuare în indiviziune, stabilindu-se numai că R. M. F. primește în proprietate cota indiviză de 1/2 din terenul ce a aparținut autorului părților – Ș. G. F., cealaltă cotă indiviză de 1/2 din teren aparținând lui Ș. M.-Gustav, iar urmare a decesului acestuia, reclamantei din prezenta cauză D. M..
În consecință, s-a concluzionat că nu se poate reține tripla identitate de părți, obiect și cauză – reglementată de art. l201 Cod civil referitor la puterea de lucru judecat – între cererea care a făcut obiectul dosarului nr._ și prezenta cerere, nefiind identitate de obiect între cele două cauze.
În raport de situația de fapt mai sus menționată, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, instanța a mai constatat că în prezent reclamanta și pârâta sunt coproprietare în cote egale asupra terenului situat în București, ., sector 5.
Prin sentința civilă nr. A089/13.06.2014, Judecătoria Sectorului 5 București a admis în parte cererea formulată de reclamanta D. M., a dispus ieșirea părților din indiviziune asupra terenului situat în București, ., sector 5. A atribuit reclamantei în deplină proprietate și posesie lotul 3, în suprafață de 304 mp, delimitat în anexa 4 la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expert tehnic F. L. prin punctele 4, 5, 6, 18, 19 și 20, în valoare de 556.895 lei. A atribuit pârâtei în deplină proprietate și posesie lotul 2, în suprafață de 296 mp, delimitat în anexa 4 la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expert tehnic F. L. prin punctele 3, 11, 12, 13, 19 și 20, în valoare de 542.239 lei. A fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 7328 de lei cu titlu de sultă. S-a menținut starea de indiviziune a părților asupra lotului 1, în suprafață de 402 mp, delimitat în anexa 4 la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expert tehnic F. L. prin punctele 1, 2, 11, 12, 13, 19, 18, 6 și 8 și au fost compensate în parte cheltuielile de judecată fiind obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 4536,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin încheierea din data de 04.10.2013, părțile sunt coproprietare, în cote egale, asupra terenului situat în București, ., sector 5. În urma expertizei efectuate în cauză a rezultat că suprafața terenului este 1002 mp, din care suprafața construită este de 222,50 mp. În prezent, așa cum s-a constatat de către expert, terenul este format din trei loturi distincte, complet separate prin împrejmuiri; pe unul dintre aceste loturi, în suprafață de 402 mp, se află construcția cu ce cele două apartamente; al doilea lot, în suprafață de 296 mp este folosit în exclusivitate de către pârâtă iar cel de al treilea, în suprafață de 304 mp este folosit în exclusivitate de către reclamantă. Această modalitate de folosire a loturilor a fost stabilită chiar de către autorii pârâtelor, Ș. M. Gustav și Ș. G. F.. Astfel, se observă că în schița anexată actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 6230/19.06.1971 de Notariatul de Stat Sector VI București, prin care autorii părților au sistat starea de indiviziune asupra construcției, sunt reprezentate trei loturi distincte, unul dintre ele fiind lotul cu casa iar celelalte două fiind reprezentate în culori diferite, fiecare purtând mențiunea numelui unuia dintre proprietari.
Instanța a constatat că o împărțire în natură a întregului teren care să țină seama și de dreptul de proprietate al părților asupra construcției nu este posibilă decât cu acordul ambelor părți, iar o astfel de împărțire ar presupune o . modificări, respectiv spargerea gardului și a peretelui construcției pentru a asigura accesul reclamantei în imobil, precum și efectuarea unor lucrări pentru separarea spațiilor și utilităților comune. Instanța a constatat că pârâta nu este însă de acord cu această modalitate de împărțire. Prin urmare, instanța a apreciat că doar terenul liber de construcție poate face obiectul partajului, pentru lotul construit, respectiv lotul 1, în suprafață de 402 mp, menținând părțile în indiviziune.
În ceea ce privește partea de teren liberă de construcție, instanța a constatat că propunerea de lotizare formulată de expert ține seama de modalitatea în care terenul a fost folosit până acum de către părți și că diferența de suprafață dintre cele două loturi nu este mare (8 mp).
Prin urmare, în baza art. 6739 Cod procedură civilă, instanța a atribuit reclamantei în deplină proprietate și posesie lotul 3, în suprafață de 304 mp, delimitat în anexa 4 la raportul de expertiză prin punctele 4, 5, 6, 18, 19 și 20, în valoare de 556.895 lei iar pârâtei i-a atribuit lotul 2, în suprafață de 296 mp, delimitat prin punctele 3, 11, 12, 13, 19 și 20, în valoare de 542.239 lei.
Pentru egalizarea valorii loturilor, instanța a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 7328 de lei cu titlu de sultă.
Față de cheltuielile de judecată efectuate de părți în primul și al doilea ciclu procesual (2290 de lei reclamanta, constând în taxă de timbru și onorarii de expert respectiv_ de lei pârâta, constând în onorarii de avocat) și împrejurarea că în speță părțile au cote egale din dreptul de proprietate, prin urmare ieșirea din indiviziune le profită în mod egal, instanța a compensat în parte cheltuielile de judecată și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 4536,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta D. M., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile apelate, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, în sensul dispunerii ieșirii din indiviziune asupra imobilului în cauză în varianta 3 reținută prin raportul de expertiză suplimentar întocmit în cauză, variantă expusă și în cererea precizatoare formulată la data de 29.04.2013, aceasta fiind singura variantă care asigură o partajare completă și reală a proprietăților ambelor părți și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului apel.
Prin decizia civilă nr. 1017A din 31.03.2015, Tribunalul București – Secția a V-a Civilăa respins, ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă D. M., împotriva sentinței civile nr. 4089 din 13.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în contradictoriu cu intimata-pârâtă R. M. F. și a obligat apelanta la plata către intimată a 2464 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Referitor la critica potrivit cu care instanța de fond în mod greșit a menținut starea de indiviziune a părților cu privire la suprafața de 402 mp, reprezentând lotul I, încălcând astfel dispozițiile art. 728 Cod civil, tribunalul a constatat că instanța de fond a avut în vedere la pronunțarea sentinței de întinderea dreptului de coproprietate al părților, la posibilitățile de partajare a imobilului în raport de cotele de proprietate, de posibilitatea de folosire a loturilor atribuite de către părți, respectând astfel dispozițiile art.673/9 Cod procedură civilă.
Aceste dispoziții fac trimitere la posibilitatea de partajare în care instanța poate lua act de acordul părților asupra modalității de ieșire din indiviziune.
Practic, întreaga motivație a apelului formulat, gravitează în jurul ideii ca varianta 3 din raportul de expertiză trebuia avut în vedere la soluționarea cererii, modalitate care, în accepțiunea apelantei-reclamante este aptă să ducă la partajarea completă a întregii proprietăți și atingerea scopului acțiunii de ieșire din indiviziune.
Susținerea apelantei în sensul ca varianta 3 a raportului de expertiză trebuia avută în vedere la pronunțarea sentinței apelate, a fost apreciată nefondată.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat partajarea terenului aflat în indiviziune cu pârâta, în condițiile în care asupra construcției C1 notată ca atare în raportul de expertiză, s-a pronunțat sentința civilă nr. 1502/03.04.2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr. 9645/1999, în care s-a atribuit pârâtei apartamentul dinspre sud și cota de 1/2 din terenul aferent imobilului, în suprafață totală de 961,6 mp.
În ce privește modalitățile de acces la apartamentul proprietatea apelantei reclamante, instanța de fond în mod corect a reținut că în variata 3 de partajare a terenului, evidențiată în raportul de expertiză ar presupune lipsa unui acces în apartamentul apelantei-reclamante.
Din conținutul raportului de expertiză întocmit de expert L. F., rezultă că accesul în clădirea C1, se asigură prin . folosită de intimata-pârâtă, iar . folosită de ambele părți.
Dacă s-ar avea în vedere variata 3 a modalității de partajare, accesul în apartamentul ape1antei-reclamante s-ar putea face doar prin ., însă parcurgând terenul atribuit în lotul pârâtei (respectiv lotul 2).
Susținerea apelantei în sensul că își asumă crearea unei uși de acces nu poate fi avută în vedere ca temei pentru a stabili în modalitatea cerută de aceasta partajul coproprietății, fiind necesar ca instanța să se raporteze la situația concretă și actuală a imobilului suspus partajării, să evite nașterea unor alte litigii între părți.
Deși părțile sunt proprietare exclusiv asupra a câte un apartament din imobil, față de faptul că acestea au dobândit dreptul de proprietate pe cale succesorală, tribunalul a constatat că autorii lor au convenit asupra folosirii în comun a boxelor de la pivniță, a podului, WC și antreu, pivnița în comun, această folosință fiind transmisă părților din prezenta cauză și asupra căreia nu a intervenit un partaj.
Accesul la aceste spații se face prin . corpului C1.
În variata 3 de partajare dorită de reclamantă, pentru a avea acces la aceste spații, intimata-pârâtă căreia i s-ar atribui lotul 2, ar putea folosi spațiile comune de la pivniță și pod doar traversând lotul nr. 1 ce s-ar atribui apelantei-reclamante.
Or, având în vedere obiectul pricinii, starea conflictuală dintre părți, posibilitățile de acces la apartamentele acestora și la suprafețele de teren ce le revin în limita cotei de 1/2 din întreaga suprafață, singura modalitate de partajare era menținerea stării de indiviziune asupra suprafețelor de teren din jurul construcției C1.
Este reală susținerea că prin variata 3 de partajare s-ar fi asigurat o continuitate în plan, a celor două loturi ale apelantei-reclamante, construcție și teren, însă acest singur criteriu nu putea fi avut în vedere câtă vreme nu s-ar fi asigurat accesul părților la proprietățile exclusive. Susținerea apelantei-reclamante în sensul că pentru folosirea lotului de teren atribuit trebuie să treacă peste terenul proprietatea intimatei-pârâte este nefondată, din schița anexă la raportul de expertiză prin care se evidențiază modalitatea 2 de partajare, rezultă că accesul la lotul 3 se asigură din lotul nr. 4 rămas în indiviziune.
Deși prin sentința civilă nr. 1502/03.04.2003, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr. 9645/1999, se face mențiune despre magaziile marcate ca atare pe schițele anexă la raportul de expertiză, părțile nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestora, astfel încât folosirea lor până la momentul introducerii acțiuni în împărțeală nu poate constitui un criteriu de partajare.
Față de cele reținute, de dispozițiile. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul, ca nefondat.
Cum apelanta nu a reușit să dovedească temeinicia motivelor de apel, acesteia aparținându-i culpa procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată apelanta la plata către intimată a 2464 lei cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu avocat conform chitanței nr. 285 emisă de Cabinet avocat U. G. A. în data de 14.01.2015.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta D. M., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind necesară administrarea de probe noi, iar, în subsidiar, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, în sensul dispunerii ieșirii din indiviziune a imobilului în varianta 3 reținută prin raportul de expertiză, aceasta fiind singura variantă care asigură o partajare completă și reală a proprietăților ambelor părți, respingerea cererii de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată aferente fondului, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului recurs.
În motivarea recursului, recurenta a arătat următoarele:
1. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, recurenta a arătat că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
a). Prin decizia recurată, instanța de apel nu se pronunță și nu motivează decizia cu privire la motivele de apel referitoare la cheltuielile de judecată la care recurenta a fost obligată prin hotărârea instanței de fond. Deși la termenul de judecată din 17.03.2015 recurenta a completat motivele de apel iar instanța a luat act de această completare constatând respectarea termenului legal, decizia recurată nu cuprinde motivele pentru care a respins aceste motive de apel.
Recurenta a arătat că prin motivele de apel a susținut că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, deoarece nu există în mod legal în sarcina recurentei obligația de plată a cheltuielilor de judecată. Recurenta-reclamantă nu a căzut în prezenții, acțiunea fiind admisă în parte de instanța de fond, astfel că nu există culpa procesuală a reclamantei în cauză, pârâta neformulând cereri proprii care să fi fost admise de către instanța de fond.
Chiar și în cazul în care-ar considera că se impune admiterea cheltuielilor de judecată numai corespunzător procentului în care a fost admisă acțiunea reclamantei, instanța de fond era obligată să determine acest procent și să dispună în consecință.
Pârâta nu are dreptul la încasarea cheltuielilor de judecată (onorariu de avocat), aferente judecării în fond a cauzei, întrucât nu a formulat cerere reconvențională, nu a solicitat prin niciun act de procedură ieșirea din indiviziune.
Instanța nu putea proceda la compensarea cheltuielilor de judecată nici din perspectiva art. 276 Cod procedură civilă, întrucât nu există pretenții ale pârâtei care să fi fost admise. Chiar și în cazul compensării cheltuielilor de judecată, susține recurenta, onorariile de avocat trebuiau reduse, astfel încât, să aibă un caracter rezonabil. Este nelegală și compensarea cu onorariul de avocat aferent primei judecăți în fond, având în vedere că prin decizia civilă nr. 907/2012 s-a admis apelul recurentei și s-a trimis cauza spre rejudecare, recurenta necăzând în pretenții în acea fază procesuală.
b). Prin decizia recurată instanța nu se pronunță și nu motivează cu privire la soluția respingerii cererii de reducere a onorariului de avocat în sumă de 2464 lei, solicitat de pârâtă cu titlu de cheltuieli de judecată aferente apelului, această sumă fiind în opinia recurentei excesivă și nerezonabilă, disproporționată în raport cu munca redusă prestată de avocat, acesta întocmind un singur act de procedură (întâmpinarea) și participând la un singur termen de judecată. În subsidiar, recurenta a solicitat reducerea onorariului la suma de 800 lei pentru considerentele expuse mai sus.
c). Prin decizia recurată instanța de apel nu se pronunță și nu motivează cu privire la motivele de apel referitoare la nelegala obligare a recurentei la plata unei sulte în sumă de 7328 lei. Hotărârea instanței de fond este nelegală deoarece prin raportul de expertiză s-au creat loturi egale ca valoare nefiind menționată vreo sultă necesară egalizării loturilor, iar pe de altă parte recurenta a arătat în permanență că nu are banii necesari achitării de sulte în vederea partajării.
2. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenta a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece s-a menținut starea de indiviziune și s-a refuzat dispunerea ieșirii din indiviziune în varianta 3 la raportul de expertiză.
În mod nelegal, instanța de apel consideră că nu s-ar fi asigurat accesul părților la proprietățile exclusive, din moment ce recurenta își asumă lucrările de realizare a unei uși de acces în imobil, exact în partea dinspre stradă, acesta fiind un mod normal de acces și nu cel prin spatele casei, în folosință comună cu pârâta; construcția nu poate fi folosință din cauza menținerii stării de indiviziune cu pârâta asupra lotului nr. 1 (lotul A) recurenta fiind nevoită să parcurgă întreaga curte (lotul 1) și să ocolească imobilul pârâtei pentru a ajunge în spatele casei unde se află .> Menținând sentința apelată, instanța de apel încalcă grav dispozițiile art. 728 alin. 1 din Codul civil din 1864, conform căruia nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune precum și cele ale art. 6735 alin. 2 din Cod procedură civilă din 1865, conform căruia, instanța va face împărțeala în natură.
Față de poziția procesuală expresă a recurentei de care instanța este ținută conform principiului disponibilității, motivarea instanței de apel potrivit căreia varianta 3 de partajare ar presupune lipsa unui acces în apartamentul apelantei-reclamante este lipsită de legalitate.
Lipsită de legalitate este și afirmația instanței de apel în sensul că, dacă s-ar avea în vedere varianta 3 de partajare, accesul în apartamentul apelantei s-ar putea face doar prin ., însă, parcurgând terenul atribuit în lotul pârâtei. În realitate, dacă s-ar dispune varianta 3 de partajare construcția recurentei ar dobândi singura cale de acces normală prin fața casei, cale de acces care s-ar putea construi de către recurentă obținând autorizație de construire, în timp ce dacă se menține starea de indiviziune, pârâta se va opune să-și dea acordul ca reclamanta să construiască o asemenea cale de acces. Lipsită de legalitate este și afirmația instanței de apel în sensul că prin alegerea variantei 3 de partajare s-ar naște alte litigii între părți, pentru că, în realitate, tocmai menținerea stării de indiviziune cu privire la lotul A este cea generatoare de litigii și neînțelegeri permanente.
Este greșită și nelegală afirmația instanței de apel în sensul că accesul pârâtei la spațiile comune s-ar putea face, în varianta 3 de partajare, doar parcurgând lotul 1 ce i s-ar atribui recurentei, deoarece, în realitate, pârâta are acces propriu la scările comune ce duc la pivniță și pod din interiorul casei, proprietatea sa.Pentru identificarea acestei căi de acces recurenta solicită trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, în vederea efectuării unei expertize construcții cu acest obiectiv.
Recurenta a mai arătat că varianta 3 de lotizare asigură continuitatea terenului atribuit acestuia (lotul 2), această variantă de partajare fiind favorabilă și pârâtei asigurând și continuitatea terenului atribuit acestuia..
Menținerea modalității de atribuire a loturilor 2 și 3 în diagonala construcțiilor, proprietatea părților, este nelegală, modalitatea în care aceste loturi au fost folosite până acum nefiind relevantă și de natură să ducă șa partajarea lor în aceeași modalitate. Ceea ce este relevant este că, așa cum este menționat expres și explicit în actul de partaj autorii părților au păstrat starea de indiviziune asupra celor două terenuri aflate în spatele casei, ei stabilind doar modul de folosire a acestora. Având în vedere că autorii au hotărât rămânerea în indiviziune asupra loturilor 2 și 3, nimic nu îndreptățește instanța să înlăture varianta 3 de lotizare, bazându-se pe acest act.
Intimata R. M. F. a formulat întâmpinaresolicitând respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Cu privire la primul motiv de recurs, intimata a solicitat să se constate, în principal, că acesta este inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 2812 și 2812a Cod procedură civilă și ale art. 316 coroborat cu art. 292 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, iar, în subsidiar, că este nefondat.
Deficiența constând în nepronunțarea asupra unor cereri sau motive de apel este reglementată de art. 2812 și 2812a Cod procedură civilă, în timp ce nemotivarea soluției ca motiv de recurs este reglementată de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă. Dacă instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri sau asupra unui motiv de apel, iar partea interesată nu a invocat această deficiență în condițiile legii, ea nu mai poate formula critici pe acest aspect, nici în apel, nici în recurs, împrejurare față de care, critica referitoare la nemotivarea soluției, chiar dacă este reală, nu mai prezintă nici o relevanță. În speță, recurenta nu a formulat cerere de completare a hotărârii instanței de apel, criticile în acest sens fiind formulate pentru prima dată în recurs, ceea ce face motivul ca inadmisibil.
Intimata a mai arătat că este inadmisibilă critica formulată la pct. c al primului motiv de recurs și în raport cu dispozițiile art. 292 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, aplicabil conform art. 316 Cod procedură civilă, deoarece recurenta nu a formulat niciun motiv de apel referitor la pretinsa nelegală obligare a sa la plata sultei de 7328 lei, o astfel de critică fiind formulată pentru prima dată în recurs, ceea ce este inadmisibil.
Intimata a mai arătat că primul motivul de recurs este nefondat, instanța făcând o corectă aplicare a prevederilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, deoarece simplul fapt al obligării părții la plata unei sume de bani sau de a face ori de a nu face ceva denotă faptul că a căzut în pretenții, obligarea la plata cheltuielilor de judecată fiind legală.
Cât privește stabilirea cheltuielilor de judecată prin compensare, intimata a arătat că sumele au fost corect stabilite, instanța motivându-și soluția în detaliu, având în vedere cheltuielile dovedite făcute de ambele părți, faptul că pricina se află la al doilea ciclu procesual, cât și împrejurarea că în speță, părțile au cote egale din dreptul de proprietate și, prin urmare, ieșirea din indiviziune le profită în mod egal.
Cât privește onorariul avocațial, intimata a arătat că acesta are un caracter rezonabil și este justificat față de obiectul cererii și munca prestată de avocat, suma fiind stabilită cu respectarea art. 31 din Legea nr. 51/1995 și a criteriilor de stabilire a onorariilor avocațiale prevăzute de statutul profesiei de avocat în art. 127.
În privința obligării recurentei la plata sultei, intimata a arătat că soluția este legală, deoarece cele două loturi atribuite în exclusivitate nu sunt egale, astfel că diferența lor trebuie compensată prin sultă cf. art. 6735 alin. 2 teza finală C.pr. civ..
În privința motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. Civ. intimata a arătat că acesta este nefondat, menținerea stării de indiviziune fiind justificată de configurația de ansamblu a imobilului – confirmată și de raportul de expertiză efectuat de expert Furtun L., care arată că imobilul nu este comod partajabil în natură pe ansamblu, din cauza lățimii relativ mici a laturii de la stradă și a construcțiilor existente, astfel că partajarea în varianta dorită de recurentă nu este posibilă decât cu riscul lezării dreptului de acces al părților la proprietățile lor exclusive, stabilite prin sentința civilă nr. 1502 din 03.04.2003 a Judecătoriei Sectorului 5 București.
Soluția propusă de recurentă pe lângă faptul că încalcă în mod flagrant atât actul de partaj voluntar încheiat de autorii părților, cât și puterea de lucru judecat a dispozițiilor sentinței civile nr. 1502/2004, ar constitui în viitor o nouă sursă de procese.
Astfel, prin actul de partaj voluntar, autorii părților s-au înțeles ca fiecare dintre ei să preia în deplină proprietate atât câte un apartament din cele două moștenite cât și câte 50% cotă-parte indiviză din suprafața totală de teren de 1600 mp, deci, nu în folosință, astfel cum susține recurenta.
Prin sentința civilă nr. 1502/2003, definitivă și irevocabilă, instanța a reținut că imobilul din ., sector 5, este compus din apartamentul dinspre sud și anexe gospodărești situate în curte (4 magazii, bucătărie de vară, chioșc), precum și cota de ½ din terenul aferent întregii construcții în suprafață totală de 961,6 mp, iar lotul 1 cuprinzând și imobilul descris mai sus a fost atribuit în deplină proprietate și posesie intimatei.
În cauza de față, recurenta a solicitat atribuirea loturilor de teren libere de construcții situate în partea din spate a imobilului, invers decât au decis autorii părților prin actul de partaj voluntar.
Ambele instanțe au pronunțat hotărâri legale și temeinice, iar criticile formulate în recurs sunt nefondate, deoarece anexele gospodărești situate în curte, respectiv pe terenul ce constituie lotul 2, situat în prelungirea terenului pe care se află partea de construcție atribuită recurentei i-au fost atribuite intimatei prin hotărârea judecătorească menționată mai sus, prin aceeași hotărâre fiindu-i asigurat și accesul la bucătăria situată în interiorul apartamentului său, precum și la părțile comune ale imobilului – pivniță și pod, prin . acestuia.
Pe de altă parte, la pronunțarea soluțiilor instanțele au ținut seama și de concluziile expertului exprimate atât în raportul de expertiză inițial, cât și în suplimentul la raportul de expertiză potrivit cu care imobilul nu este comod partajabil, neputându-se stabili o soluție de partajare completă, în special, datorită corpului principal de clădire, care nu se poate partaja, conform expertizelor anterioare în specialitatea construcții.
Ca atare, instanțele nu au încălcat dispozițiile art. 727 alin. 1 din Cod civil din anul 1864 și nu au încălcat principiul disponibilității deoarece în soluționarea cauzei, instanța este ținută să aibă în vedere cererile legale și drepturile tuturor părților.
Susținerea recurentei potrivit căreia accesul către spațiilor comune nu i-ar fi afectat intimatei prin adoptarea variantei 3 de partajare nu poate fi primită întrucât ușa despre care vorbește recurenta este una impracticabilă, împrejurare avută în vedere de către instanța care a pronunțat partajarea construcției prin atribuirea fiecăreia dintre părți a unui apartament, menținerea folosinței în comun a acestor dependințe și cu acordarea dreptului de acces către intimatei către acestea prin . imobilului, astfel că nu se impune efectuarea unei noi expertize construcții, această probă nefiind, oricum, solicitată la momentul procedural legal.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată următoarele:
Recurenta – reclamantă a criticat hotărârea instanței de apel, atât cu privire la modalitatea de ieșire din indiviziune dispusă, cât și cu privire la obligația de plată a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina sa în primă instanță și în apel.
I. În ceea ce privește critica referitoare la soluția dată cererii de ieșire din indiviziune, Curtea constată că aceasta este nefondată, având în vedere următoarele:
Instanța de apel a menținut soluția primei instanțe prin care s-a dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea către reclamantă a lotului 3, în suprafață de 304 m.p.,iar către pârâtă a lotului 2, în suprafață de 296 m.p, cu obligarea reclamantei la plata unei sulte către pârâtă, în cuantum de 7328 lei, părțile fiind menținute în indiviziune asupra lotului 1, în suprafață de 402 m.p..
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenta– reclamantă a criticat această modalitate de împărțire, arătând că se impunea ieșirea din indiviziune în varianta a III-a la raportul de expertiză, variantă propusă de reclamantă și efectuată de expert, prin care loturile 1 și 2 ar fi inversate și s-ar forma doar două loturi de teren care includ și terenul pe care este amplasată construcția.
Curtea constată că raportat la probatoriul administrat în cauză, în mod corect a apreciat instanța de apel ca fiind nefondată solicitarea reclamantei de efectuare a modalității de împărțire potrivit variantei propuse de aceasta, fără a se putea susține încălcarea dispozițiilor art. 728 alin. 1 din Codul civil din 1864 și art. 6735 alin. 2 Cod procedură civilă.
Într-adevăr, potrivit art. 728 Cod procedură civilă „nimeni nu poate rămâne în indiviziune; un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii chiar dacă ar exista convenții sau prohibiții contrare”.
Aceasta reprezintă regula în materia partajului, însă există și situații de excepție în care, dată fiind destinația și natura bunurilor ce fac obiectul coproprietății, aceasta nu poate înceta prin partaj.
În cauză, Curtea constată cu precădere că s-a realizat ieșirea din indiviziune prin atribuirea către părți a două suprafețe de teren distincte, care puteau fi împărțite în natură (lotul 2 și lotul 3), părțile rămânând în indiviziune doar asupra lotului de teren pe care se află construcția (lotul nr. 1).
Configurația terenului reprezentând lotul nr. 1, natura și destinația funcțională a acestuia determinate de existența construcției, precum și posibilitatea de folosire a loturilor atribuite părților, impuneau menținerea stării de indiviziune asupra lotului nr. 1 (cu privire la care expertiza a concluzionat că nu este comod partajabil în natură), fiind respectate dispozițiile art. 6739 Cod procedură civilă, reținute de instanța de apel.
Astfel, cu privire la loturile 2 și 3 nu se justifică inversarea acestora ca modalitate de atribuire exclusivă, dat fiind faptul că pe terenul reprezentând lotul nr. 2 se află anexe gospodărești atribuite în exclusivitate intimatei pârâte potrivit sentinței civile nr. 1502/3.04.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, aspect de care se impunea a se ținea seama, în conformitate cu dispozițiile art. 6739 Cod procedură civilă.
În acest context, nu mai este valabilă afirmația recurentei – reclamante în sensul că varianta a III-a de partajare ar asigura continuitatea terenurilor atribuite părților, în condițiile în care inversarea loturilor 2 și 3 nu se justifică.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că instanța nu a ținut seama de poziția procesuală expresă a recurentei în sensul că își asumă lucrările de realizare a unei uși de acces în imobil, încălcând astfel principiul disponibilității, Curtea constată că aceasta este nefondată, deoarece în lipsa acordului părților, soluția propusă de recurentă nu poate fi avută în vedere, ieșirea din indiviziune urmând a se face raportat la datele concrete și situația de fapt din speță la data efectuării partajului.
Critica referitoare la accesul părților la spațiile comune din interiorul construcției reprezintă un aspect care vizează temeinicia hotărârii recurate punând discuție reanalizarea situației de fapt, care nu mai poate fi efectuată în prezenta cale extraordinară de atac, față de limitele presupuse de art. 304 Cod procedură civilă, scopul căii extraordinare de atac a recursului fiind esențialmente de control al legalității.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la motivele de apel referitoare la nelegala obligare a recurentei la plata unei sulte, Curtea constată că aceasta este nefondată, deoarece reclamanta nu a criticat soluția cu privire la sultă prin motivele de apel. Ca atare, invocarea pentru prima dată, omisso medio, în recurs a unui asemenea motiv este inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea constată ca fiind nefondat motivul de recurs referitor la soluția dată cererii de ieșire din indiviziune.
II. În ceea ce privește critica referitoare la obligarea recurentei – reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată următoarele:
În fața instanței de apel, reclamanta a depus la data de 17.03.2015 o completare a motivelor de apel, criticând și soluția primei instanțe referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă.
Prin încheierea din data de 17.03.2015 instanța de apel a constatat că cererea de completare a fost formulată de reclamantă în termen, însă nu s-a pronunțat asupra acesteia prin hotărârea recurată.
Nepronunțarea asupra unui motiv de apel atrage incidența art.304 pct.7 teza I Cod procedură civilă, cu consecința modificării hotărârii, conform art. 312 alin.3 teza I Cod procedură civilă, dacă aceasta se impune în urma analizării motivului respectiv.
Susținerea intimatei pârâte în sensul că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 2812Cod procedură civilă este nefondată, deoarece acest text legal prevede posibilitatea completării hotărârii pentru situația în care prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.
Or, în cauză nu se regăsește nici una dintre aceste ipoteze, nepronunțarea vizând un motiv de apel.
În orice caz, Curtea constată că trimiterea reclamantei la acest text legal a fost făcută din perspectiva art. 2812a Cod procedură civilă potrivit cu care “îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281 – 2812”.
Însă textul art. 2812a Cod procedură civilă introdus prin art. I pct. 25 din Legea nr. 202/2010 nu este aplicabil în cauză, deoarece potrivit art. XXII alin. 2 din Legea nr. 202/2010, dispozițiile art. 2812a din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor și sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după . prezentei legi.
Procesul începe cu sesizarea instanței prin cererea de chemare în judecată, or, cum această cerere a fost introdusă pe rolul instanței la data de 14.05.2008, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2812a Cod procedură civilă.
Examinând critica recurentei – reclamante referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește cheltuielile de judecată datorate în fond, prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, în condițiile în care reclamanta nu a căzut în pretenții, în sensul textului legal menționat. Dimpotrivă, acțiunea a fost admisă și s-a dispus ieșirea din indiviziune, iar pe de altă parte pârâta nu a formulat pretenții proprii pe calea unei cereri reconvenționale.
Ca atare, reclamanta a fost în mod greșit obligată la plata cheltuielilor de judecată, impunându-se admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul înlăturării obligației reclamantei de plată a cheltuielilor de judecată în primă instanță.
D. consecință a admiterii apelului și prin raportare la prevederile art. 274 alin. 1 C.pr. civ., urmează a fi înlăturată și obligația reclamantei de plată a cheltuielilor de judecată în aceasta fază procesuală.
Ca atare, în temeiul art. 312 alin. 1, 2 și 3 teza I Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în parte decizia recurată, va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată și va înlătura obligația reclamantei de plată a cheltuielilor de judecată.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței și ale deciziei cu privire la soluția dată pe fondul cererii de ieșire din indiviziune.
În faza procesuală a recursului, având în vedere că această cale de atac a fost admisă, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pe intimata-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat, achitat conform chitanței nr. 047/07.10.2015.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 C.pr. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă D. M. împotriva deciziei civile nr. 1017A din 31.03.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă R. M. F..
Modifică în parte decizia recurată.
Admite apelul formulat de reclamanta D. M., împotriva sentinței civile nr. 4089 din 13.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Înlătură obligația reclamantei de plată a cheltuielilor de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței și ale deciziei.
Obligă intimata la plata către recurentă a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. S. A. C. B. A. M. M.
GREFIER,
D. M.
Red. AMM
Tehnored. AMM/PS 2 ex.
Jud. apel: A. M. B.
F. L.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 924/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1011/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
