Partaj judiciar. Decizia nr. 1429/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1429/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 1429/2014

DOSAR NR._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.1429

Ședința publică de la 08.10.2014

Curtea constituită din:

P. - C. B. T.

JUDECATOR - A. P. B.

JUDECĂTOR - A. D. T.

GREFIER - Ș. P.

***** *****

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul-intervenient P. L., de către recurenții-pârâți-reclamanți T. G. I., T. M. N. și de către recurenta-reclamantă N. A., împotriva deciziei civile nr.759 A din 16.07.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-intervenient E. M., intimatul-pârât N. A. și intimata-intervenientă E. L..

P. are ca obiect – partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-intervenient P. L., personal și asistat de avocat N. D., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/03.04.2014, eliberată de Baroul București – Cabinet Individual, aflată la fila 49 dosar și avocat Baltașiu A. D., în calitate de reprezentant al intimatului-intervenient E. M. și al intimatei-reclamante E. L. (aceasta fiind și personal), în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, eliberată de Baroul București – Cabinet Individual, aflată la fila 79 dosar, lipsind recurenții-pârâți-reclamanți T. G. I., T. M. N., recurenta-reclamantă N. A. și intimatul-pârât N. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurenta-reclamantă N. A. a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru cu suma de 1460 lei, consemnată în chitanța nr._ (132)/09.09.2014, aflată la fila 142 dosar.

Avocatul recurentului-intervenient P. L. a depus la dosar dovada citării intimatului-pârât N. A., prin publicitate, respectiv Cotidianul „Anunț AZ”.

Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, teza probatorie fiind aceea că d-nul P. L. a plătit de-a lungul timpului impozite pentru întregul imobil, chiar dacă nici în prezent acesta nu a ieșit din indiviziune, și sultele care i s-au pus în vedere prin hotărârile pronunțate anterior. Urmează să dovedească faptul că unul din motivele de recurs vizează faptul că intervenientul P. L. este obligat să plătească mai mult decât deține sau i se dă o cotă în proprietate pe care nu o folosește exclusiv.

Curtea acordă cuvântul părții adverse pe cererea de probatorii așa cum a fost formulată.

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și intimatei-reclamante E. L., având cuvântul, prealabil solicită a se lămuri situația timbrajului, având în vedere că instanța a admis cererea de ajutor public pentru recurenta-reclamantă, care a fost și achitată, însă nu cunoaște dacă recurentul-intervenient P. L. a achitat taxa judiciară aferentă recursului promovat.

Curtea constată că la fila 80 dosar s-a precizat valoarea contestată prin motivele de recurs, la fila 81 s-a depus chitanța în cuantum de 20 lei, reprezentând taxa provizorie, iar la filele 83, 84, se află chitanțele în cuantum de 109,50 lei, respectiv 50 lei, reprezentând diferențe de timbraj.

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L., având cuvântul, referitor la proba cu înscrisuri solicitată în cauză, arată că nu se opune și solicită la rândul său încuviințarea înscrisurilor deja depuse la dosar. În ceea ce privește înscrisurile pe care dorește avocatul recurentului-intervenient să le depună la dosar, consideră că nu sunt utile cauzei, pe de o parte, dacă acesta dorește să facă dovada că a achitat impozite, nu are legătură cu modul în care s-a împărțit imobilul; referitor la sulte, arată că s-a dorit a fi achitate conform sentinței care a fost modificată integral în apel și consideră că nu au nicio relevanță în cauza de față, nu cunoaște cu ce ar putea să influențeze modul de soluționare a recursului.

Avocatul recurentului-intervenient, având cuvântul în replică, arată că partea a dorit să plătească, însă în baza unor titluri și că sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București a reprezentat tot un titlu, iar cu privire la impozite, urmează să dovedească faptul că acesta s-a comportat ca un adevărat proprietar asupra întregului imobil și a achitat toate taxele.

La interpelarea instanței, avocatul recurentului-intervenient, arată că înscrisurile cu privire la achitarea impozitelor, în opinia sa, reprezintă înscrisuri noi, fiind actuale (impozitul achitat în anul 2014).

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L., având cuvântul, în replică, arată că și aceștia dețin o dovadă a impozitului achitat în anul 2014, urmând să li se încuviințeze în contraprobă.

Avocatul recurentului-intervenient, având cuvântul, arată că nu se opune la contraproba solicitată de partea adversă privind achitarea unor impozite pe anul 2014.

Curtea, în urma deliberării, respinge probele solicitate de părțile prezente cu privire la sulte și impozite din partea recurentului-intervenient și contraprobă pe impozit din partea intimatului-intervenient și intimatei-reclamante, ca fiind inutile soluționării, în raport de motivele de recurs și probatoriul cauzei.

Avocatul recurentului-intervenient, având cuvântul, arată că probele pe care partea le solicită, respectiv proba cu înscrisuri, se regăsesc și probe referitoare la lipsa de folosință, cea pe care partea a fost obligată să plătească sultele respective.

Recurentul-intervenient, personal, având cuvântul, arată că a fost executat în baza unei hotărâri pronunțate de către Judecătoria Sectorului 1 București, pe fond, a achitat toate taxele la care a fost obligat, urmând a demonstra faptul că partea adversă susține că P. s-a folosit de bunul respectiv, fără acordul intimaților, fiind vorba de o notificare a părților.

La interpelarea instanței, avocatul recurentului-intervenient arată că este vorba despre lipsa de folosință din litigiul de față.

Curtea ia act de precizarea avocatului recurentului-intervenient, în sensul că suplimentar se solicită dovada și că s-a făcut plata pentru lipsa de folosință conform sentinței, în afară de ceea ce s-a cerut cu privire la sulte.

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L., având cuvântul, arată că nu este relevantă această probă, învederând că are cunoștință de faptul că recurentul a fost executat silit pe ceva ce nu ar fi trebuit să plătească și din punctul său de vedere hotărârea instanței de fond a fost complet greșită, aspect confirmat de hotărârea instanței de apel, care a dispus schimbarea acesteia.

Curtea, în urma deliberării, respinge ca inutilă proba cu dovedirea execuției lipsei de folosință stabilită la prima instanță, față de motivele de recurs deduse judecății.

Avocatul recurentului-intervenient, având cuvântul, depune o cerere de probatorii în susținerea motivelor de recurs, fiind în număr de 16.

Curtea constată că în cererea de probatorii, în afară de ce a susținut oral avocatul recurentului-intervenient și partea se regăsesc și alte aspecte, respectiv: expertiză, plângeri penale, planșe foto, plan mansardă, plan pivniță.

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L., având cuvântul, arată că aceste planuri nu au fost avute în vedere de instanțele anterioare și nu se află depuse la dosarul cauzei. În căile de atac anterioare nu s-a arătat faptul că podul există, ci se susține că există 2 mansarde cu o suprafață de 6,40 mp fiecare, iar suprafața totală este de 93 mp.

Curtea ii pune in vedere să formuleze concluzii numai pe probe in recurs și nu pe fondul cauzei. Acordă cuvântul avocatului recurentului-intervenient asupra pertinenței, concludenței și utilității în recurs cu privire la probele înscrise în nota depusă la dosar.

Avocatul recurentului-intervenient, având cuvântul, arată că din punctul său de vedere explicațiile pe care partea a înțeles să le facă asupra raportului de expertiză (raport care există la dosarul cauzei) sunt concludente și utile cauzei, însă acest raport este lacunar și prin aceste înscrisuri partea a înțeles să aducă explicații suplimentare în susținerea motivelor de recurs și a efectuat adnotări pe schițele întocmite de expert.

Curtea acordă cuvântul în ceea ce privește plângerea penală menționată în nota scrisa de probatorii la pct.3.

Avocatul recurentului-intervenient, având cuvântul, cu privire la folosirea plângerii penale ca probă în recurs, vizează faptul că această stare de indiviziune generează dese discuții între coproprietari și din punctul său de vedere starea comună nu a fost sistată de instanțele anterioare.

Comunică un exemplar de pe nota scrisa de probatorii avocatului intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L..

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L., având cuvântul, arată că în stadiul procesual al recursului, singurele probe care sunt permise sunt înscrisurile, în raport de prevederile art.305 din Codul de procedură civilă, iar raportul de expertiză tehnică extrajudiciară de care se vorbire, se află depus la dosar. Arată că se opune încuviințării celorlalte înscrisuri și consideră că acele adnotări efectuate pe schițele întocmite de expert aflate la dosar, nu reprezintă înscrisuri noi, iar dacă se regăsesc menționate în motivele de recurs, nu se opune, urmând ca instanța să țină cont de acestea la momentul pronunțării.

Referitor la plângerea penală, solicită a nu fi primită la dosar, neavând nicio legătură cu pricina de față.

Curtea acordă cuvântul asupra planșelor foto – pct.4 din nota scrisa de probatorii.

Avocatul recurentului-intervenient, având cuvântul, arată că acele planșe foto relevă faptul cum este imobilul împărțit, pentru a demonstra că și ceilalți proprietari utilizează spațiul respectiv, care i-a fost dat în proprietate și a fost obligat să plătească sultele.

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L., având cuvântul, solicită respingerea probei privind planșele foto, nereprezentând înscrisuri în dovedirea motivelor de recurs.

Avocatul recurentului-intervenient, având cuvântul, în ceea ce privește mansarda și pivnița, arată că reprezintă schițe pe care partea a înțeles să acorde explicații, la fel ca și raportul de expertiză, pe care le deține tot partea ca și probe cu înscrisuri în susținerea recursului.

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L., având cuvântul, consideră că nu sunt înscrisuri noi, având în vedere că în raportul de expertiză se face referire la modul de împărțire a părților comune, nefiind utilă această probă.

Curtea acordă cuvântul asupra pct.9 din nota scrisa de probatorii, referitor la Registrul Comerțului informații cu privire la firma Super Steel din care reiese faptul că firma lui M. E. deține mai multe puncte de lucru, iar decizia din apel a precizat că punctul de lucru din . singurul loc de unde își câștigă existența.

Avocatul recurentului-intervenient, având cuvântul arată că, în argumentarea faptului că M. E. i s-a datat acel spațiu numit librărie (aflată la parterul imobilului), fiind singurul mijloc prin care își câștigă existența, urmează să demonstreze că nu este singurul mijloc prin care își câștigă existența, având și alte puncte de lucru.

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L., având cuvântul, solicită respingerea acestei probe, pe de o parte, arată că toate aceste puncte de lucru la care se face referire au fost radiate, existând posibilitatea efectuării unei adrese către Registrul Comerțului, iar pe de altă, arată că din motivarea hotărârii instanței de apel nu au fost avute în vedere.

Curtea acordă cuvântul asupra pct.12 din nota scrisa de probatorii, referitor la Extrasul de Carte Funciară, încheierea din 11.07.2012 a OCPI – Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1, cu relevee privind mansardă, pivniță, parter, etaj și sentința civilă nr._/2013, dosar nr._/299/2013.

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L., având cuvântul, arată că reprezintă înscrisuri aflate la dosar și care nu au fost luate în considerare de instanțele anterioare, nefiind înscrisuri noi.

Curtea constată că nu sunt înscrisuri noi, în raport de opinia părților, ci reprezintă motive de recurs, cu privire la nemulțumiri.

Acordă cuvântul asupra pct.16 din nota scrisa de probatorii, vizând dovada cheltuielilor privind achiziționarea și montarea acoperișului, constând în facturi.

Avocatul recurentului-intervenient, având cuvântul, arată că acestea reprezintă înscrisuri noi, învederând că acest imobil are o vechime de peste 80 de ani și că intervenientul P. L. s-a comportat ca un adevărat proprietar, faptul că a înțeles să facă singur pe cheltuiala sa aceste reparații care erau necesare și utile conservării întregului imobil, care profită și celorlalți coproprietari. Acestea, vizează mai mult o bună credință a recurentului, faptul că s-a comportat ca un adevărat proprietar a întregului imobil, având în vedere punctul 1 din motivele de recurs, prin care solicită atribuirea integrală a imobilului.

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L., având cuvântul, arată că această probă nu are legătură cu pricina de față, iar dacă are pretenții materiale, consideră că se pot valorifica pe cale separată.

Curtea, în urma deliberării, respinge ca și înscrisuri în recurs punctele 2 și 5 din nota scrisa de probatorii, respectiv rapoarte de expertiză, planuri, având în vedere că acestea pot fi folosite doar în cadrul concluziilor scrise, nereprezentând înscrisuri noi în recurs cum pretind dispozitiile art.305 C.proc.civ. Respinge celelalte probe solicitate la pct.3 – plângere penală, pct.4 – planșe foto, pct.16 – cheltuieli, ca inutile recursului. Constată că pct.12 din nota scrisa de probatorii nu vizează înscrisuri noi, ci doar luarea în considerare a celor de la dosar așa cum s-a precizat în fața instanței de partea asistată. Încuviințează proba cu înscrisuri de la pct.9 din nota scrisa de probatorii – adresă de la Registrul Comerțului privind firma Super Steel vizând punctele de lucru.

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L., având cuvântul, arată că nu solicită contraprobă cu privire la pct.9 din nota probatorie, numai dacă instanța dispune emiterea unei adrese, învederând că nu este reală susținerea privind deținerea numitului M. E. a mai multor punctele de lucru.

Recurentul-intervenient, personal, depune la dosar adresa emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului cu privire la furnizarea informațiilor extinse de firma Super Steel SRL și dovedește faptul că E. M. deținea mai multe puncte de lucru (reprezintă ceea ce s-a discutat în fața instanței de apel).

Curtea pune în vedere recurentului să depună acel înscris și să comunice un exemplar de pe acesta părții adverse.

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L., apreciaza ca este vorba despre încercarea recurentului de a dovedi că d-nul E. M. are și alt loc de muncă, iar depunerea adresei de la Registrul Comerțului nu lămurește acest aspect, iar dacă recurentul susține că partea adversă deține și alte venituri urmează să demonstreze acest aspect prin emiterea unei adrese la Administrația Financiară pentru a se verifica veniturile impozabile realizate de acesta.

Recurentul-intervenient, personal, precizează că este necesar un istoric și nu de la data respectivă, ci pe parcursul timpului, având în vedere că unele firme au fost radiate.

Curtea aduce la cunoștință faptul că s-a discutat de emiterea unei adrese la Registrul Comerțului, nu despre veniturile de la Finanțele Locale, criticile de recurs contra deciziei de apel vizand sedii nu venituri.

Avocatul recurentului-intervenient, având cuvântul, arată că nu se opune administrării acestei probe, dacă această adresă vizează veniturile în perioada în care Tribunalul București a avut în vedere sau a pronunțat acea hotărâre, nu se opune, iar dacă aceste relații vizează veniturile din prezent, se opune.

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L., având cuvântul, precizează că această solicitare vizează momentul când s-a pronunțat hotărârea instanței de apel. Referitor la acest înscris depus la dosar de recurent urmează a se constata că este vorba de două puncte de lucru care au același obiect de activitate, la unul se află imobilul în litigiu.

Curtea, în urma deliberării, respinge proba solicitată de avocatul intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L., cu privire la înscrisuri de la Administrația Finanțelor Locale pentru venituri, având în vedere că aceasta nu este utilă soluționării recursului, în raport cu motivele deciziei de apel, pe criteriile de atribuire.

Recurentul-intervenient, personal, arată că există o altă probă privind lipsa de folosință, având în vedere că spațiul de la etajul imobilului a fost ocupat în permanență până la momentul în care părțile au primit banii respectivi de la acesta, existând un proces-verbal prin care chiriașii părăsesc spațiul în litigiu(cu martori) și au fost dați afară prin executare, proces-verbal care se află în posesia sa.

Curtea constată că pct.13 din nota scrisa de probatorii se referă la procesul-verbal de predare-primare și acorda cuvântul avocatului recurentului pe acest aspect.

Avocatul recurentului-intervenient, având cuvântul, arată că în dovedirea motivelor de recurs, urmează să demonstreze faptul că intervenientul-recurent este singurul care a notificat chiriașii imobilului, iar sultele au fost primite de către toți ceilalți coproprietari, așa cum a susținut și anterior.

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L., având cuvântul, arată că, în opinia sa, aceste susțineri reprezintă apărări față de recursul promovat de către ceilalți recurenți.

Curtea acordă cuvântul cu privire la utilitatea acestei probe, în soluționarea recursurilor, respectiv la procesul-verbal.

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L., având cuvântul, arată că este vorba de recursul celorlalți recurenți și față de această chestiune, lasă la aprecierea instanței.

Recurentul-intervenient, personal depune la dosar copia procesului-verbal de predare – primire al apartamentului nr.5,. de la nr.73, situat în . 1, încheiat azi 4.07.2013.

Curtea, în urma deliberării, primește acest înscris depus la dosar de către recurent,conform Regulamentului de organizare administrativa a instantelor, însă nu îl apreciaza ca util în recursul recurentului-intervenient, avand in vedere ca nici nu s-a solicitat de către ceilalți recurenți ca probă privind lipsa de folosință în acest sens.

Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.

Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Avocatul recurentului-intervenient, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, ca urmare a ieșirii din indiviziune asupra imobilului situat ..73, atât prin sentința Judecătoriei Sectorului 1 București, cât și prin decizia Tribunalului București, consideră că au fost neîndreptățiți datorită faptului că au fost obligația la plata unor sulte mai mari decât ar fi fost necesar.

În urma unui calcul aritmetic, suprafața terenului litigios, arată că întreaga curtea deține o suprafață de 119,58 mp, iar suprafața atribuită lui M. E. are 31,88 mp, suprafața atribuită recurentului fiind de 87,69 mp, astfel, rezultă fără echivoc faptul că nu a fost luată în considerare suprafața deținută în folosință de celălalt coproprietar al imobilului, cel care a achiziționat apartamentul nr.2, în baza Legii nr.112/1995, respectiv numitul M. R..

De asemenea, nu a fost avută în vedere curtea interioară, folosită și în prezent de cei doi coproprietari, respectiv de M. E. și M. R., fiind obligat recurentul să plătească sulte pentru spații comune ale imobilului (casa scării, subsolul), lucru care este evident că au fost calculate de experți la valoarea de circulație a imobilului, valoare foarte mare, în opinia sa.

Totodată, a fost pusă folosința terenului atribuit lui R. M. prin contractul pe care acesta l-a încheiat în baza Legii nr.112/1995, care nu a fost scăzut, fiind în suprafață de 23,21 mp, fiind un teren sub construcție, însă P. L. a fost obligat să plătească sultă și pentru acest teren.

Astfel, prin hotărârea recurată pronunțată de Tribunalul București, intervenientului P. L. i se atribuie restul construcției identificate, conform raportului de expertiză, care include și suprafețele pe care M. R. le deține conform contractului său.

Mai mult, în opinia sa, această hotărâre naște noi litigii, întrucât M. R., în urma acestei hotărâri deține o casă fără a avea o suprafață minimă în folosință.

Urmează a se constata faptul că M. E. pentru a intra în subsolul clădirii unde are utilitățile, trebuie să încalce spațiul atribuit în proprietate recurentului P., să intre prin curtea interioară, prin casa scării, traversând astfel proprietatea acestuia.

Consideră că problema ieșirii din indiviziune nu a fost soluționată nici de instanța de fond și nici de către instanța de apel.

De asemenea, o problemă ar fi podul acestei construcții, având în vedere că se identifică în raportul de expertiză două mansarde a câte 6 mp, ori amprenta imobilului la sol având 93 mp, astfel că este o porțiune foarte mare din pod, care nu a fost identificată de expertul care a întocmit expertiza, nu se regăsesc la dosarul cauzei aspecte privitoare la suprafața podului. Arată că podul este considerat ca fiind bun comun, având în vedere că fiecare coproprietar are o cotă indiviză din acest pod.

Pentru aceste considerente, consideră că expertul prin raportul de expertiză nu a avut în vedere toate aceste elemente, în principal la imobilul vândut în baza Legii nr.112/1995 niciuna dintre instanțele anterioare nu a reținut utilitatea introducerii în cauză a numitului M. R..

Concluzionând, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și amânarea pronunțării pentru a depune și note scrise.

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și intimatei-reclamante E. L., având cuvântul, având cuvântul, solicită respingerea recursului promovat de recurentul-intervenient, având în vedere argumentele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.

Urmează să se constate că față de motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă, în sensul că s-a dat mai mult decât s-a cerut, or ceea ce nu s-a cerut, intervenientul Priguză nu a arătat ceea ce s-a cerut în plus sau ce s-a acordat în plus, ori ce s-a acordat și nu s-a cerut de către instanță, față de pretențiile lui M. E., care a arătat că această cotă indiviză corespunde cu suprafața care i-a fost atribuită.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, în sensul că hotărârea este lipsită de temei legal, ori s-a dat cu aplicarea greșită a legii, arată că nu a identificat nici un aspect în hotărârea pronunțată de Tribunalul București.

Consideră că nemulțumirea recurentului P. față de hotărârea atacată, decurge doar din faptul că nu i s-a atribuit întregul imobil, iar toate celelalte critici susținute de acesta își găsesc răspunsul în raportul de expertiză întocmit în cauză, care arată că acest imobil este comod partajabil și, aplicându-se toate criteriile pe care le recomanda codul de procedură civilă la stabilirea loturilor, instanța de apel, în opinia sa, a făcut o atribuire corectă și legală.

Avocatul recurentului-intervenient, având cuvântul, în replică arată că motivele de recurs vizează două capete, în principal atribuirea în integralitate a imobilului, pentru că d-nul P. astfel cum a dispus Judecătoria Sectorului 1 București, în susținerea acestui lucru fiind și raportul de expertiză, arată clar că imobilul nu este comod partajabil, iar în subsidiar, motivele de recurs vizează o recalculare a sultelor pentru spațiile comune la care a fost obligat să le achite.

Avocatul intimatului-intervenient E. M. și a intimatei-reclamante E. L., având cuvântul referitor la recursurile promovate de către recurenții-pârâți-reclamanți T. G. I., T. M. N. și de către recurenta-reclamantă N. A., solicită respingerea acestora, ca nefondate, având în vedere că recurenții nu au făcut, pe durata procesului nicio dovadă sau probă la un eventual prejudiciu, pe de o parte și pe de altă parte, nu au făcut dovada că E. M. ar fi ocupat o altă parte din imobil.

Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței nr.0280/14.04.2014, pe care o depune la dosar.

Avocatul recurentului-intervenient, având cuvântul referitor la recursurile promovate de către recurenții-pârâți-reclamanți T. G. I., T. M. N. și de către recurenta-reclamantă N. A., solicită respingerea recursurilor formulate de recurenții-pârâți-reclamanți T. G. I., T. M. N. și de către recurenta-reclamantă N. A., ca neîntemeiate, arătând că există notificări din partea intervenientului P. către moștenitori, aceștia deținând de altfel cote foarte mici din imobil și nu au probat în niciun fel recursurile promovate.

Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței nr.3/4.12.2013, pe care o depune la dosar.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.10.2005 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, sub nr._/2005 (_ ), astfel cum a fost precizată, reclamanta N. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții N. A. și E. L., pârâții - reclamanți T. M. N. și T. G. I. (moștenitori ai pârâtului inițial, T. G., decedat la 24.05.2005), intervenienții P. L. și E. M., ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în Bucuresti, .. 73 (fost . Filantropia, colt cu .. 1), sector 1, imobil format din construcție și teren în suprafață de 119,58 mp, în sensul partajării în natură a acestui bun imobil și atribuirii în natură a unei părți din bunul imobil, raportat la cota deținută, obligarea pârâților la plata sumei de 10.000 euro până la momentul introducerii cererii (echivalentul în lei la cursul BNR la data plății efective) reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului din momentul restituirii acestuia conform Legii 10/2001 și 300 euro/lună până la pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile care să consacre juridic sistarea stării de indiviziune, raportata la beneficiile realizate de aceștia ca urmare a închirierii parterului imobilului.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în fapt, că este unica moștenitoare a defunctului său soț, N. A. F., decedat la data de 21.06.2003, așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 140/13.11.2003 emis de B.N.P. D. S., și că în această calitate a dobândit în indiviziune cota de 2,75/30 din locuința și curtea imobilului situat în Bucuresti, .. 73, sector 1, prin Dispoziția nr. 660/12.11.2002 a Primarului Municipiului București în conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 728 cod civil și ale art. 673 Cod procedură civilă.

Pârâții M. N. și T. G. I. au formulat întâmpinare și cerere reconvențională. Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință a imobilului în litigiu, motivat de faptul că nici pârâții și nici autorul lor nu l-au folosit sau închiriat.

Prin cererea reconvențională, pârâții - reclamanți au solicitat să se dispună partajul imobilului restituit prin dispoziția Primarului General al Municipiului București prin atribuirea în natură a unei părți din imobil corespunzător cotei lor de proprietate, să se constate cota parte corespunzătoare cotei lor de proprietate din chiriile încasate pentru imobil pe ultimii 3 ani și să se dispună împărțirea veniturilor ce au rezultat din chirie, cu cheltuieli de judecată. Ulterior, pârâții reclamanți au precizat capătul doi al cereri reconvenționale, arătând că solicită obligarea intervenienților E. M. și P. L. la contravaloarea lipsei de folosință, potrivit cotelor de proprietate, pentru spațiile cu destinație comercială de la parterul imobilului pentru perioada 26.02.2005 la zi.

Intervenienții P. L. și E. M. au formulat cereri de intervenție în interes propriu, solicitând fiecare să se dispună ieșirea din indiviziune asupra imobilului și atribuirea în natură, arătând că au posesia asupra unei părți din imobil. Au mai solicitat, de asemenea și respingerea cererilor privind obligarea lor la plata lipsei de folosință a imobilului, arătând că reclamanta și pârâții nu au fost împiedicați în a-și exercita prerogativele dreptului de coproprietari asupra imobilului.

Au fost administrate în cauză probele cu înscrisuri, expertiză tehnică imobiliară în vederea individualizării, evaluării și formulării unor propuneri de partajare a imobilului, expertiză contabilă în vederea determinării valorii lipsei de folosință a imobilului.

Reclamanta N. N. A. a mai formulat o cerere de chemare în judecată, având același obiect, înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr._/299/2008, dosar ce a fost reunit cu dosarul nr._, sub acest din urmă număr, ca urmare a admiterii excepției de litispendență prin încheierea din 06.01.2009.

Prin sentința civilă nr. 5856/03.04.2012, Judecătoria Sector 1 București a admis în parte acțiunea principală și acțiunea conexă formulată de reclamanta N. A., a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți T. M. N. și T. G. I., a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul P. L., a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul E. M., a omologat raportul de expertiză tehnică imobiliară completat efectuat de expertul FUCA T. CONSTANTA –varianta „b)”, a omologat raportul de expertiză contabilă efectuat de expertul T. A. – varianta I, a dispus ieșirea din indiviziune a părților cu privire la imobilul situat în Bucuresti, .. 73 (fost . Filantropia, colt cu .. 1), sector 1, imobil format din construcție în valoare de 144.500 euro și teren în suprafață de 119,58 mp în valoare de 55.925 euro, având valoarea totală de 200.425 euro, potrivit raportului de expertiză tehnică imobiliară completat efectuat de expertul Fuca T. Constanta, prin atribuirea în natură către intervenientul P. L. a acestui imobil, a obligat intervenientul P. L. să plătească următoarele sume, cu titlu de sultă, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii: 53.446 euro către intervenientul E. M., 25.054 euro către pârâții - reclamanți T. M. N. și T. G. I., 18.373 euro către reclamanta N. A., 6.681 euro către pârâtul N. A.; a obligat în solidar pe intervenienții P. L. și E. M. la plata următoarelor sume cu titlu de lipsă de folosință a imobilului: 11.704,49 euro către pârâții - reclamanți T. M. N. și T. G. I., 8.583,29 euro către reclamanta N. A., 3.121,19 euro către pârâtul N. A., a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanța a reținut următoarele:

În fapt, reclamanta a solicitat ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în București, .. 73 (fost . Filantropia, colt cu .. 1), sector 1, imobil format din construcție și teren în suprafață de 119,58 mp.

Instanța a reținut că au calitatea de coproprietari reclamanta N. A. cu o cota de 11/120, pârâtul N. A. cu o cota de 4/120, pârâții - reclamanți T. M. N. și T. G. I. (autor T. G.) cu o cota de 15/120, intervenientul P. L. cu o cota de 58/120, intervenientul E. M. cu o cota de 32/120.

Valoarea de circulație a imobilului situat în Bucuresti, .. 73 (fost . Filantropia, colt cu .. 1), sector 1, imobil format din construcție în valoare de 144.500 euro și teren în suprafață de 119,58 mp în valoare de 55.925 euro, este de 200.425 euro, potrivit raportului de expertiza tehnica imobiliara efectuat de expertul FUCA T. CONSTANTA la data de 09.09.2011 și completat la data de 23.01.2012, la 15.02.2012, și omologat de instanță în varianta „b)”.

Întrucât părțile au solicitat sistarea stării de indiviziune, instanța, conform art. 728 Cod civil, văzând că este imperativă sistarea stării de indiviziune atunci când unul din coindivizari solicită, a dispus sistarea stării de indiviziune.

A reținut instanța dispozițiile art. 736 Cod civil, conform cărora împărțeala se face de regulă în natură și numai în cazul în care acest lucru nu este posibil, bunurile care nu pot fi împărțite în natură se atribuie unuia din coindivizari, corelativ cu obligarea sa la plata unei sume de bani, cu titlu de sultă, celuilalt coindivizar, precum și dispozițiile art. 741 Cod civil care prevăd că la formarea loturilor trebuie să se atribuie, pe cât posibil, fiecăruia din coindivizari, aceeași cantitate de mobile și de imobile; conform art. 673⁹ Cod procedură civilă, la formarea loturilor instanța va ține seama de acordul părților, de cota-parte cuvenită fiecăreia, de masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților și de orice alte aspecte considerate relevante.

Instanța a apreciat că se impune ca starea de indiviziune să fie sistată prin atribuirea bunului în natură unuia din coindivizari, respectiv intervenientul P. L., având în vedere poziția părților, faptul că acest intervenient exercita în prezent posesia asupra celei mai mari părți a bunului (58/120), situație necontestată de celelalte părți, și l-a obligat pe intervenientul P. L. să plătească sulte celorlalți coindivizari, potrivit cotelor - părți ale acestora, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Cu privire la cererea reclamantei și a pârâților de obligare a intervenienților la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului, instanța a constatat că în cauză s-a făcut dovada, conform art. 998 Cod civil, a întrunirii cumulative a elementelor răspunderii civile delictuale, respectiv producerea unui prejudiciu, o faptă ilicită, constând în lipsirea reclamantei și pârâților de folosința imobilului situat în Bucuresti, .. 73 (fost . Filantropia, colt cu .. 1), sector 1, vinovăția intervenienților și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită. Astfel, instanța a apreciat că intervenienților, în calitate de autori ai faptei ilicite, le revine obligația de a repara integral prejudiciul cauzat reclamantei și pârâților prin lipsirea lor de folosința imobilului.

Potrivit concluziilor raportului de expertiza contabilă efectuat de expertul T. A. și depus la data de 23.11.2009 – varianta I, omologat de instanță, valoarea totală a lipsei de folosință a imobilului situat în Bucuresti, .. 73 (fost . Filantropia, colt cu .. 1), sector 1, calculată de la data restituirii și până la data de 31.10.2009, este de 93.635,93 euro, compusă din suma de 68.008,09 euro aferentă spațiului comercial de la parterul clădirii și din suma de 25.627,84 euro aferenta spațiului de depozitare de la subsolul clădirii.

În aceste condiții, instanța a apreciat că le revine intervenienților, în solidar, obligația de reparare a prejudiciului cauzat reclamantei și pârâților, astfel cum a fost calculat prin raportul de expertiză contabilă efectuat de expertul T. A. și depus la data de 23.11.2009 –varianta 1.

În consecință, instanța a admis numai în parte cererile privind obligarea intervenienților la plata lipsei de folosință a imobilului și a obligat, în solidar, pe intervenienții P. L. și E. M. la plata către pârâții - reclamanți T. M. N. și T. G. I. a sumei de 11.704,49 euro, la plata către reclamanta N. A. a sumei de 8.583,29 euro, la plata către pârâtul N. A. a sumei de 3.121,19 euro.

Pentru aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea principala și acțiunea conexă formulată de reclamanta N. A., a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâții - reclamanți T. M. N. și T. G. I., a admis în parte cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenientul P. L. și de intervenientul E. M..

În temeiul art. 276 Cod procedură civilă, instanța a dispus compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 26.06.2012, Judecătoria Sector 1 București a respins ca neîntemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de intervenientul E. M., prin care acesta a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua sentinței civile nr. 5856/03.04.2012 cu privire la consemnările grefierului de ședință, care a omis să menționeze că intervenientul P. L. și avocatul său au cerut să i se atribuie întregul imobil, cu excepția spațiului de librărie pe care îl are în folosință familia E. M. și L., așa cum rezulta și din concluziile scrise și depuse la 27.03.2012 de reprezentantul intervenientului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că potrivit art. 281 Cod procedură civilă se pot îndrepta la cerere erorile sau omisiunile materiale din hotărâri sau încheieri. Această procedură, reglementată de textul menționat, permite îndreptarea acelor erori care privesc numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale. Sintagma „eroare materială” este folosită cu referire la acele erori ce s-au strecurat în hotărâre cu prilejul redactării și care nu afectează legalitatea și temeinicia acesteia. În cauză, instanța a reținut că susținerile intervenientului nu se încadrează în această ipoteză, iar din verificarea conținutului consemnărilor grefierului de ședință nu rezultă temeinicia susținerilor care ar îndeplini cerințele formale stabilite de art. 281 Cod procedură civilă, în sensul că grefierul a omis să menționeze că intervenientul P. L. și avocatul său au cerut să i se atribuie întregul imobil, cu exceptia spațiului de librărie pe care îl are în folosință familia E. M. și L..

Împotriva sentinței civile nr. 5856/03.04.2012 au formulat recurs, calificat apel la termenul din 28.06.2013, pârâții - reclamanți T. M. N. și T. G. I., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate și obligarea celor doi intervenienți, P. L. și E. M., la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat pentru cei 7 ani de zile de proces, la instanța de fond.

În motivare, apelanții pârâți - reclamanți au arătat că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat pe cererea lor de obligare a intervenienților P. L. și E. M. la plata cheltuielilor de judecată.

Apelanții - pârâți au menționat că în ședința publică din 20.03.2012, cu ocazia dezbaterilor în fond, avocatul care îi reprezenta a afirmat că nu poate depune în acel moment dovada cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat pe parcursul a 7 ani de zile, motiv pentru care instanța trebuia să respingă cererea de cheltuieli de judecată ca nedovedită și nu să compenseze cheltuielile de judecată.

Au susținut apelanții - pârâți că, și dacă se depunea atunci dovada plații onorariului de avocat, nu se puteau compensa cheltuielile de judecată ale apelanților cu ale intervenienților deoarece aceștia din urmă sunt în culpă procesuală prin obligarea lor la plata contravalorii lipsei de folosința a imobilului din București, .. 73, sector l, or potrivit dispozițiilor art. 274 alin. l Cod procedură civilă „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299, art. 301, art. 303, art. 304¹ Cod procedură civilă.

Au solicitat apelanții proba cu acte.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel și intervenienții E. M. și E. L., solicitând, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, admiterea apelului și modificarea sentinței apelate în sensul de a se dispune ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în București, .. 73 (colt cu . 1, compus din teren în suprafață de 119,58 mp și construcția existentă pe acesta (mai puțin apartamentul 2 aflat în proprietatea dl. M. R., prin cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995), prin împărțirea acestuia în natură, respectiv să le fie atribuit lotul compus din spațiul comercial de la parterul clădirii (ieșire la . destinație de "librărie", în suprafață de 26,84 mp și pivnița anexă în suprafața de 17,04 mp, având în vedere că accesul în acesta se poate face numai prin incinta spațiului comercial "Librărie", ambele aflate în folosința exclusiva a apelanților - intervenienți, și a cotei de teren în indiviziune, lot determinat potrivit cotei indivize de 32/120. Totodată, solicită să fie atribuit către P. L. celălalt lot compus din restul imobilului (spațiile comerciale de la parter, spații subsol, și apartamentul nr. 1 de la etajul locuinței, în suprafață de 60,90 mp la care se adaugă și teren în indiviziune, cu obligarea acestuia la plata unor sulte către ceilalți coindivizari, și să se respingă cererea de obligare la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului ca neîntemeiată.

Ca și chestiune prealabilă, apelanții - intervenienți au solicitat calificarea căii de atac, deoarece în sentința atacată se menționează că este supusă recursului, deși nu sunt aplicabile dispozițiile art. 282¹ alin. 1 Cod procedură civilă. Astfel, în raportul de expertiză administrat în cauză și omologat de instanță se stabilește o valoare totală a imobilului supus partajului de 200.425 euro. Rezultă că valoarea litigiului este mult peste 100.000 lei.

F. de aceste considerente, apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 282 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevăd că „hotărârile date în prima instanța de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal", prin urmare, calea de atac împotriva sentinței primei instanțe este apelul, iar nu direct recursul.

În motivare, ca prim motiv de apel, apelanții intervenienți au arătat că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii prin atribuirea întregului imobil către intervenientul P. L.. Potrivit legii, în procesele de partaj, instanța va trebui să țină seama de împrejurările de fapt și, în primul rând de disproporția existentă între cotele părți cuvenite copărtașilor, apoi de natura bunului și posibilitatea de a fi valorificat în cât mai bune condiții din punct de vedere economic, de ocupația copărtașilor, de faptul că unul (unii) dintre ei l-au folosit timp îndelungat, cât și de alte criterii.

Este evident că regula o constituie partajul în natura, iar atribuirea întregului bun unuia dintre coindivizari este admisibila numai în măsura în care împărțirea în natura nu e posibilă pentru că imobilul nu este comod partajabil sau atunci când prin formarea de loturi s-ar ajunge la o scădere importantă a valorii ori i-ar modifica în mod păgubitor destinația economica (art. 673¹⁰ Cod procedură civilă).

Din această perspectivă, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că enumerarea din textul legii nu este limitativă, iar atribuirea în lotul apelanților - intervenienți a spațiului solicitat corespunde cu cota indiviza pe care o dețin (32/120), suprafața totală pe care o solicită fiind chiar puțin mai mică.

Au menționat apelanții că au precizat la data de 08.02.2011 că solicită atribuirea în natură a porțiunii din imobil pe care o ocupă efectiv în prezent și care chiar corespunde cotei lor de proprietate. Și intervenientul P. a exprimat același punct de vedere chiar în concluziile scrise de final.

Au mai arătat apelanții - intervenienți că nu s-a ținut cont de faptul că au folosit neîntrerupt acest spațiu începând din anul 2001, mai întâi în calitate de chiriaș ai DGAFI, și de faptul că au desfășurat și desfășoară în continuare o activitate comercială (librărie), care este și singura ocupație a apelantului E. M..

Apelanții - intervenienți au invocat greșita interpretare a concluziilor raportului de expertiză tehnică imobiliară. Conform acestui raport, împărțeala se poate face în natură, imobilul fiind comod partajabil între intervenientii E. M., E. L. și P. L., dovada fiind schița clădirii (5 magazine la parter cu 5 intrări separate din . la etaj, mansarda).

În raportul întocmit de expert Fuca T. Constanta sunt făcute propuneri de lotizare, însă în concluziile expertizei se specifică faptul că nu ar fi comod partajabil pentru toți coindivizarii, nereferindu-se în niciun caz la spațiul de librărie pe care îl dețin apelanții. În completarea raportului de expertiza expertul face propuneri de lotizare, deci imobilul este comod partajabil în natură.

Prin a doua critică formulată, apelanții au arătat că instanța de fond a ignorat faptul ca în imobil există un apartament vândut conform Legii 112/1995, inclusiv cota aferentă de teren în suprafață de 24,96 mp (contract de vânzare-cumpărare nr._ conform susținerilor din cererea introductivă). S-a ajuns astfel la situația total greșită și nelegală de a se include în masa partajabilă și suprafața de 24,96 mp, în condițiile în care proprietarul apartamentului vândut nu a fost niciodată citat în instanță.

În al treilea rând, au susținut apelanții că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut având în vedere că intimatul N. A. nu a solicitat niciodată pe parcursul judecării cauzei să i se plătească lipsa de folosință.

Prin cea de-a patra critică, apelanții intervenienți au arătat că instanța de fond a greșit admițând cererea de obligare a acestora și a lui P. L. la plata în solidar a contravalorii lipsei de folosință.

Concluziile instanței de fond asupra îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale sunt greșite, deoarece nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte fapta ilicită a intervenientilor E. și P.. Singura probă este raportul de expertiză contabilă care însă, pe de o parte, este contradictoriu, iar pe de altă parte, nu poate stabili prin el însuși decât cuantumul unui eventual prejudiciu.

Nu s-a administrat nicio proba din care să rezulte în ce constă vinovăția intervenienților. Administrarea probei cu interogatoriul părților a fost prorogată, nu au fost prezentate înscrisuri sau declarații de martori care să fie coroborate cu raportul de expertiza tehnica. Dimpotrivă, din probele dosarului, instanța trebuia să retina că intervenientii P. și E. au notificat încă din anul 2003 pe toți ceilalți coindivizari de la acea data pentru a lămuri situația imobilului, fiind însă complet ignorați.

Nici N. A. și nici T. M. N. și T. G. I. nu au formulat vreo cerere prin care să solicite cota parte din eventualele fructe pe care le-ar fi produs imobilul, neadministrându-se nicio probă din care să rezulte că aceștia ar fi fost realmente lipsiți de dreptul lor de a se folosi și a culege fructele imobilului în discuție, începând din 2005.

Apartamentul liber de la etajul imobilului a rămas liber și este liber și în prezent, și nimic nu i-a împiedicat pe N., T. și T. să facă demersuri pentru a valorifica acest spațiu. Nu s-a administrat nicio proba din care să rezulte ca E. sau P. i-au împiedicat în vreun fel să folosească acest spațiu sau că ei l-ar fi folosit în interes propriu.

Apelanții susțin că N., T. și T. nu sunt îndreptățiți la contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, proporțional cu cota de proprietate deținută din imobil,, pe perioada arătată, întrucât, deși nu au folosit efectiv cotele cuvenite din imobil, nici nu și-au exprimat niciun moment intenția de a-și pune aceste cote din bun în valoare, prin exploatarea lor, și nici nu au dat curs invitației de a găsi o soluție globala.

Pe de altă parte, E. M. și E. L. dețin o cota de 32/120 din întregul imobil, iar partea din imobil pe care o folosesc efectiv este chiar mai mică decât această cotă, în consecință, pretențiile reclamantei de a obține despăgubiri sunt nefondate. Cotele indivize sunt cele din momentul pronunțării hotărârii, iar coindivizarii nu și-au contestat aceste cote.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 și următoarele Cod procedură civilă.

Au solicitat apelanții administrarea probelor cu înscrisuri, expertiza tehnica, interogatoriu.

Împotriva sentinței a formulat apel și intervenientul P. L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 5856/2012, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea apelantului la plata contravalorii lipsei de folosința solicitată de N. A., T. G. I. și T. M. N. ca neîntemeiată, menținerea ca legală și temeinică a dispoziției privitoare la modalitatea de ieșire din indiviziune (varianta b) propusă de expertul Fuca T. Constanta, prin raportul de expertiza întocmit în cauza și omologat de instanța de fond. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, solicită obligarea apelanților și a intimaților la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

Apelantul a arătat că a demarat procedura ofertei reale de plata pentru sumele la care a fost obligat față de caracterul definitiv și executoriu al hotărârii instanței de fond. Mai mult decât atât, din cauza erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței, T. M. N. și T. G. I. au pus în executare o hotărâre nedefinitivă, fiind constrâns să achite și sumele datorate de M. E.. Împotriva acestei executări, apelantul a formulat contestație la executare, înregistrată la data de 30.01.2013 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._ cu termen la data de_ .

În motivare, apelantul - intervenient a arătat că soluția primei instanțe cu privire la obligarea sa la plata contravalorii lipsei de folosința nu este motivată.

Obligația de motivare a hotărârilor judecătorești este rezultatul a doua exigente ce decurg din art. 6 paragraful l al Convenției Europene a Drepturilor Omului, așa cum este aceasta interpretata de CEDO: pe de-o parte, acest text consacra dreptul oricărei persoane de a-și prezenta argumentele și observațiile în fața instanței; pe de alta parte, impune oricărei instanțe obligația de a proceda la un examen efectiv al motivelor, argumentelor și propunerilor de probe prezentate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinenta.

Dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătorești întrucât numai pe aceasta cale se poate verifica maniera în care, în circumstanțele concrete ale cauzei, justiția a fost servită.

O motivare excesiv de succinta sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistența motivării.

În concret, în cauza dedusa judecații, instanța de fond s-a limitat a motiva soluția obligării apelantului la plata contravalorii lipsei de folosința, arătând ca sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale, fără a indica în concret probele și considerentele care au determinat aceasta soluție. Or, conform dispozițiilor art. 1169 Cod civil, sarcina probei revine reclamantului, care trebuie să își dovedească pretențiile, iar rolul activ al instanței nu poate suplini lipsa probării acestor pretenții.

Instanța era obligată să indice în concret, în virtutea probelor administrate, fapta ilicită, legătura de cauzalitate, prejudiciul și vinovăția apelantului. Or, în cauza, pe aspectul lipsei de folosința a fost administrata doar proba cu expertiza contabila, care prin natura ei nu poate dovedi decât un eventual prejudiciu, neputând proba celelalte trei condiții ale răspunderii civile delictuale.

Motivarea sumara oferita de instanța, mai mult cu caracter general, fără a particulariza pe situația de fapt dedusa judecații, nu poate corespunde exigențelor motivării hotărârii judecătorești.

În considerentele hotărârii nu se indica în ce a constat fapta ilicita a apelantului, legătura de cauzalitate și nici motivele ce au determinat instanța sa constate o vinovăție - culpă în sarcina apelantului.

Soluția este întemeiată pe simplul fapt ca apelantul P. împreuna cu apelantul E. au folosit imobilul, aspect necontestat de către părți, însă aceasta împrejurare de fapt nu poate conduce la constatarea întrunirii cumulative a celorlalte elemente: fapta ilicita, legătura de cauzalitate și vinovăția.

A mai arătat apelantul că instanța de fond l-a obligat la plata contravalorii lipsei de folosința a imobilului față de pârâtul N. A., fără ca acesta să fî făcut o solicitare în acest sens - plus petita/extra petita. Acesta nu a înțeles sa formuleze o întâmpinare sau o cerere reconvenționala în cauza.

A susținut apelantul că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale cu privire la acordarea lipsei de folosința.

Conform situației de fapt, pe care instanța de fond nu a analizat-o și nu a reținut-o prin hotărârea apelata, apelantul a notificat prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire din anul 2003 pe toți coproprietarii de la acea dată ai imobilului, prin care i-a informat de intenția de a utiliza spațiul din imobil cât și cu privire la ieșirea din indiviziune.

Pentru ca instanța să fi putut dispune obligarea apelantului la plata contravalorii lipsei de folosință, trebuia să analizeze îndeplinirea cumulativa a celor patru condiții ale răspunderii civile delictuale.

În ceea ce privește fapta ilicită, aceasta a fost definită ca fiind conduita unei persoane prin care se încalcă normele imperative ale dreptului, săvârșită fără intenția de a produce efecte juridice împotriva autorului lor, efecte care însă se produc în puterea legii. Așadar, fapta ilicita presupune acțiunea sau inacțiunea în disprețul legii, care prin efectele pe care le produce, conduce la încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.

Însă caracterul licit sau ilicit al unei fapte nu este stabilit apriori, judecătorul fiind acela care prin operația de aplicare a legii, analizând situația de fapt prezentata și materialul probator administrat, stabilește caracterul licit sau ilicit al faptei.

În cauza dedusă judecații, P. L. și E. M. au folosit imobilul asupra căruia se solicita partajul (cu excepția apartamentului aflat la etajul imobilului ocupat abuziv de un posesor neproprietar), însă această folosința nu are un caracter ilicit predefinit sau recunoscut de lege. Caracterul ilicit trebuie dovedit de către reclamant și apreciat de instanța de judecata.

Cum ceilalți coproprietari au fost notificați de apelant cu privire la intenția lui de a folosi imobilul, însă au pasivitate cu privire la dreptul lor de proprietate, rezulta că și-au exprimat un acord tacit în aceasta privința, astfel că, în conformitate cu doctrina și jurisprudența în materie, există două cauze care înlătură caracterul ilicit al faptei: exercitarea normală și legală a unui drept subiectiv și acordul persoanei „prejudiciate".

Așadar, nu se poate reține reaua-credința a apelantului în exercitarea atributelor posesiei și folosinței dreptului sau de proprietate, în condițiile în care acesta s-a comportat diligent și i-a notificat pe ceilalți coproprietari despre intenția sa, iar aceștia nu au înțeles sa comunice un refuz sau sa efectueze un act prin care sa se opună acestei stări de fapt.

Prin urmare, reclamanții nu au dovedit faptul ilicit, respectiv faptul ca au fost împiedicați în exercitarea atributelor dreptului de proprietate, iar aceasta împrejurare nu se poate retine doar din simplul fapt ca au deținut un bun în coproprietate cu apelantul, iar acesta 1-a folosit, atât timp cat ei nu au solicitat utilizarea bunului.

O a doua cauza care înlătura caracterul ilicit al faptei pe care instanța de fond nu a analizat-o, se refera la consimțământul acordat de persoana „prejudiciata". Astfel, fapta prejudiciabila este lipsita de caracterul sau ilicit atunci când persoana prejudiciata a consimțit în prealabil printr-o manifestare de voința expresa sau tacita, la săvârșirea unei fapte știind ca exista riscul sa i se creeze un prejudiciu. Acest consimțământ reprezintă o clauza de nerăspundere pentru prejudiciul astfel cauzat.

Or, reclamanții au fost notificați prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, însă nu au răspuns notificării, atitudine din care rezulta atât acordul lor exprimat în mod tacit ca apelantul să folosească o parte din bun cat și dezinteresul acestora fata de acest bun. Pe cale de consecința, apelantul și-a exercitat dreptul sau de coproprietate asupra bunului în mod normal și în limitele interne și externe ale acestuia cu acordul reclamanților.

În toata aceasta perioada reclamanții nu au întreprins niciun act de conservare cu privire la bun, impozitul asupra imobilului fiind achitat doar de către apelant din anul 2003 până în prezent.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 93, 274, 282 și următoarele Cod procedură civilă, art. 998 și următoarele Cod civil.

Împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 26.06.2012 a formulat apel intervenientul E. M., solicitând să se admită cererea sa și să se dispună îndreptarea erorii materiale din încheierea din 20.03.2012, în sensul de a se menționa că, în concluziile sale, P. L. a solicitat să i se atribuie întregul imobil, mai puțin spațiul cu destinație de librărie care să fie atribuit către familia E..

În motivare, apelantul intervenient a arătat că exista o diferența evidenta între consemnările din caietul grefierului și consemnările din încheierea din data de 20.03.2012, iar legea procesuala îi dă dreptul să solicite îndreptarea acesteia.

Deși judecătorul este cel care hotărăște asupra modalității de ieșire din indiviziune, nu este lipsit de importanță faptul că acel căruia i s-a atribuit întregul imobil (P. L.) a solicitat oficial să-i fie atribuit spațiul pe care-l ocupa de peste 10 ani. De asemenea, în mod greșit, instanța de fond a reținut că sintagma "eroare materiala" este folosită cu referire la acele erori ce s-au strecurat în hotărâre cu prilejul redactării și care nu afectează legalitatea și temeinicia acestora".

În realitate, textul legii este foarte clar, "precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere", iar concluziile instanței sunt greșite, dând de la sine putere o altă sfera de aplicabilitate pentru procedura reglementată de art. 281 Cod procedură civilă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 281, art. 281³, art. 282 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, apelantul intervenient P. L. a solicitat respingerea ca neîntemeiate a apelurilor declarate de E. M. și a recursurilor formulate de T. G.-I. și T. M.-N..

Cu privire la calea de atac exercitată de pârâții - reclamanți T. G.-I. și T. M.-N., apelantul intervenient a arătat că instanța de fond s-a pronunțat sub aspectul cheltuielilor de judecata în mod corect și legal și a dispus compensarea acestora.

Partajul succesoral s-a desfășurat începând din anul 2005 până în anul 2012, iar apelantul P. L. a intervenit în acest proces în anul 2010, în calitate de intervenient în nume propriu, deci participarea acestuia la judecată a fost de doar 2 ani, iar cheltuielile solicitate de pârâți în cuantum de 15.000 lei sunt excesiv de mari în raport cu munca îndeplinita de avocat (în decursul întregului an 2011 sunt consemnate doar două termene de judecată în care avocatul i-a asistat și reprezentat pe pârâții T. M.-N. și T. G.-I. - 13.09.2011 și 25.10.2011, iar în anul 2012 sunt consemnate 3 termene de judecată în care cei doi au fost asistați de avocat - 24.01.2012, 21.02.2012, 20.03.2012), complexitatea cauzei și ținând cont de faptul că în decursul a 2 ani, din 20 de termene de judecată, au fost 15 amânări.

Chiar dacă imobilul a fost atribuit în totalitate apelantului P. L., acțiunea de partaj nu a fost inițiată de acesta, astfel încât consideră că nu se află în culpa procesuală, sub aspectul dispozițiilor art. 274 alin. l Cod procedură civilă.

Culpa procesuală cuprinde întreaga acțiune de partaj și nu doar obligarea apelantului la plata lipsei de folosință.

Atât timp cât partajul a profitat tuturor copărtașilor și atât timp cât unul a luat bunul imobil, iar ceilalți au luat sulte de zeci de mii de euro și lipsa de folosința tot de zeci de mii de euro, consideră sentința civila atacată ca fiind legală și temeinică.

În subsidiar, în cazul în care instanța de control judiciar ar considera că ar fi întemeiate susținerile pârâților - reclamanți, în baza art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, solicită reducerea cheltuielilor de judecata la 4.300 lei (15.000 lei/7 ani = ~ 2.150 lei/an x 2 ani = 4.300 lei), în măsura în care acestea vor fi dovedite cu chitanțe justificative stampilate și semnate de avocat.

Referitor la apelul asupra fondului declarat de E. M., apelantul susține că, așa cum reiese din raportul de expertiză întocmit de expert FUCA-T. CONSTANTA "atât imobilul cât și terenul sunt nepartajabile", iar în concluziile raportului, atât în răspunsul la obiecțiuni, cât și în completările la raportul de expertiza, se precizează cea mai bună variantă de partajare între coproprietari ca fiind atribuirea imobilului către apelantul P. L..

Consideră că expertul a ținut cont de imobilul apartament de la etajul l, vândut conform legii 112/1995, care nu a fost luat în calcul sub nicio forma, conform dispozițiilor instanței de fond, masa partajabila fiind estimată corect.

În privința apelului declarat împotriva încheierii din Camera de consiliu din data de 26.06.2012, apelantul solicită respingerea acestuia ca inadmisibil conform art. 673¹¹ alin. 4 Cod procedură civilă.

Între cei doi intervenienți, E. M. și P. L., nu a intervenit niciun acord de mediere sau vreo tranzacție de care instanța ar fi fost obligată să țină cont și să pronunțe o hotărâre, conform art. 271 și 273 Cod procedură civilă, nu a existat nicio înțelegere a părților, ci a fost doar o opinie exprimată a apelantului, P. L., expusă și în concluziile scrise de dinaintea pronunțării.

Arată apelantul că și-a îndeplinit toate obligațiile de plata a sultelor, cât și a lipsei de folosință stabilite prin sentința atacată, astfel că solicită să se ia act că debitorul P. L. a fost liberat de toate obligațiile rezultate din sentința civila 5856/03,04.2012.

În ședința publică de la 28.06.2013, tribunalul a calificat drept APEL calea de atac incidentă în cauză față de valoarea bunului supus partajului și dispozițiile art. 282¹ alin. 1 Cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr.759 A/16.07.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins apelul formulat de apelantul E. M. împotriva încheierii din 26.06.2012 ca nefondat, a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții T. M. N. și T. G. I., împotriva sentinței civile nr. 5856/03.04.2012, pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr._/2005, în contradictoriu cu intimata - reclamantă N. A. și cu intimatul - pârât N. A., a admis apelurile formulate de apelanții E. M. și E. L., ambii cu domiciliul în Otopeni, ., jud. I., și de apelantul P. L., împotriva sentinței civile nr. 5856/03.04.2012, a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că: A dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în București, .. 73, sector 1, compus din teren în suprafață de 119,58 mp și construcție cu subsol, parter, etaj și mansardă, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit și completat de expert Fuca-T. C..

A atribuit intervenientului E. M., căsătorit cu E. L., spațiul comercial (LIBRĂRIE) de la parter în suprafață de 26,84 mp, pivnița de la subsol în suprafață de 17,04 mp și teren aferent în suprafață de 31,89 mp, în valoare totală de 50.764,92 euro.

A atribuit intervenientului P. L. restul construcției, identificate prin raportul de expertiză (cu excepția apartamentului nr. 2) și teren aferent în suprafață de 87,69 mp, în valoare totală de 149.660,08 euro.

A obligat intervenientul P. L. la plata sumei de 2681,08 euro către intervenientul E. M., cu titlu de sultă.

A respins cererile privind contravaloarea lipsei de folosință ca neîntemeiate.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate și care constituie limitele devoluțiunii conform art. 295 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat următoarele:

Întrucât apelantul - intervenient P. L. și apelanții - intervenienți E. M. și E. L. au criticat deopotrivă hotărârea primei instanțe sub aspectul soluției date cererii de obligare a intervenienților la plata contravalorii lipsei de folosință, tribunalul le va examina împreună urmând a răspunde printr-un considerent comun. Sub acest aspect, tribunalul a constatat că reclamanta N. A. și pârâții - reclamanți T. M. N. și T. G. I. și-au întemeiat pretențiile privind lipsa de folosință pe dispozițiile art. 998 din Codul civil de la 1864, incidente în cauză față de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 71/2011. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. Neîndeplinirea uneia dintre aceste condiții determină inaplicabilitatea prevederilor art. 998-999 Cod civil, nemaifiind necesară analiza celorlalte. Toate aceste elemente trebuie să fie dovedite de reclamant, conform art. 1169 din Codul civil de la 1864, în vigoare conform art. 230 lit. a din Legea nr. 71/2011.

Fapta ilicită, potrivit dispozițiilor art. 998-999 din Codul civil de la 1864, constă în acțiunea ori inacțiunea prin care, încălcându-se normele de drept obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane. În speță, tribunalul a constatat că în mod greșit instanța de fond a reținut că în privința apelanților - intervenienți sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, apreciind că aceștia au săvârșit o faptă ilicită, constând în lipsirea reclamantei și pârâților de folosința imobilului situat în Bucuresti, .. 73 (fost . Filantropia, colt cu .. 1), sector 1. Astfel, tribunalul a avut în vedere în principal că intimata - reclamantă și apelanții - pârâți nu au făcut dovada că apelanții - intervenienți au ocupat întregul imobil aflat în indiviziune și că i-au împiedicat pe aceștia să folosească la rândul lor partea din imobil ce le-ar fi revenit potrivit cotelor de proprietate. Dimpotrivă, aceștia nu au contestat susținerile apelanților - intervenienți potrivit cărora au ocupat doar spațiile comerciale de la parterul imobilului, apartamentul situat la etajul imobilului fiind liber. Mai mult, astfel cum rezultă din raportul de expertiză construcții, spațiile comerciale folosite de intervenienți reprezintă o cotă inferioară celei deținute de intervenienți (cota de 32/120 intervenienții E. și cota de 58/120 intervenientul P. L.). Or în cazul indiviziunii, coindivizarul care a folosit o parte din bun datorează celorlalți coindivizari echivalentul bănesc al folosinței pentru partea din bun pe care a folosit-o și care depășește cota sa parte. Pentru considerentele expuse, constatând că nu s-a făcut dovada faptei ilicite săvârșite de intervenienți și având în vedere că pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 998 Cod civil, tribunalul a apreciat că este fondat apelul intervenientului P. L., respectiv cel de-al patrulea motiv de apel din apelul formulat de intervenienții E., în sensul că este neîntemeiată cererea de obligare la plata contravalorii lipsei de folosință. În consecință, tribunalul nu a mai analizat motivul de apel privind pronunțarea plus petita de către instanța de fond prin obligarea intervenienților la plata contravalorii lipsei de folosință către pârâtul N. A..

În ceea ce privește critica formulată de apelanții E. vizând soluționarea cererii de partaj fără citarea unui coproprietar, respectiv cumpărătorul apartamentului nr. 2 situat la etajul 1 al imobilului, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată pentru considerentele urmatoare. Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._ (fila 318 dosar apel), rezultă că cumpărătorul M. R. a dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995, spații individualizate, respectiv apartamentul 2, și suprafața de 24,96 mp teren situat sub construcție. Or, în cauză, cererea de ieșire din indiviziune vizează partea din imobil ce a fost restituită autorilor părților prin dispoziția nr. 660/12.11.2002 a Primarului General al Municipiului București, emisă în baza Legii nr. 10/2001, și anume celelalte spații din imobil, asupra cărora proprietarul apartamentului nr. 2 nu are niciun drept de coproprietate. De asemenea, acesta nu se află în indiviziune cu părțile din prezenta cauză asupra terenului aferent imobilului - curte, el având un drept de proprietate doar asupra a 24,96 mp teren situat sub construcție, astfel că în mod corect prima instanță a apreciat că nu este necesară citarea acestuia în proces.

Tribunalul a constatat că este întemeiat și motivul de apel privind modalitatea de ieșire din indiviziune, critică formulată de apelanții E.. Deși instanța s-a raportat la dispozițiile art. 736 și art. 741 din Codul civil de la 1864, precum și la art. 673⁹ Cod procedură civilă, în mod greșit a atribuit întregul imobil intervenientului P. L., cu motivarea că nu este posibil partajul în natură conform concluziilor raportului de expertiză. Or, tribunalul a constatat că în cuprinsul raportului de expertiză s-a menționat că imobilul nu este comod partajabil în natură față de numărul coproprietarilor, ceea ce nu înseamnă că nu se pot forma două loturi pentru coproprietarii cu cotele cele mai mari, ținând cont și de modalitatea în care aceștia foloseau la momentul partajului o parte din spații.În consecință, față de dispozițiile art. 736 din Codul civil de la 1864, conform cărora împărțeala se face de regulă în natură, și ținând cont de criteriile menționate la art. 673⁹ Cod procedură civilă, de faptul că intervenienții E. dețin spațiul cu destinație de librărie și desfășoară activitate comercială în acel spațiu, tribunalul a apreciat că se impune schimbarea sentinței apelate în sensul atribuirii în natură către intervenienții E. a spațiilor folosite de aceștia, respectiv spațiul comercial cu destinație de librărie în suprafață de 26,84 mp și pivnița de la subsol în suprafață de 17,04 mp, precum și a terenului aferent în suprafață de 31,89 mp, suprafață corespunzătoare cotei de 32/120 din imobil, restul imobilului restituit prin dispoziția primarului general urmând a fi atribuit intervenientului P. L..

Analizând apelul formulat de apelanții - pârâți T. M. N. și T. G. I., tribunalul a constatat că este nefondat, în mod corect instanța de fond procedând la compensarea cheltuielilor de judecată față de obiectul principal al cererii - ieșire din indiviziune. Astfel, întrucât partajul profită tuturor coproprietarilor, aceștia trebuie să suporte cheltuielile de judecată pricinuite de procesul de partaj proporțional cotelor părți deținute de aceștia, soluția instanței de fond fiind corectă sub acest aspect.

Cu atât mai mult, această soluție se impune față de soluția ce urmează a se da în apel, prin schimbarea sentinței apelate, cererii privind contravaloarea lipsei de folosință, apreciată de tribunal ca neîntemeiată.

Ca urmare, constatând netemeinicia criticilor formulate de apelanții - pârâți, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a respins apelul acestora ca nefondat.

Totodată, pentru considerentele expuse anterior, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelurile formulate de apelanții E. M. și E. L. și de apelantul P. L. împotriva sentinței civile nr. 5856/03.04.2012, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului situat în București, .. 73, sector 1, compus din teren în suprafață de 119,58 mp și construcție cu subsol, parter, etaj și mansardă, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit și completat de expert Fuca-T. C., astfel: a atribuit intervenientului E. M., căsătorit cu E. L., spațiul comercial (LIBRĂRIE) de la parter în suprafață de 26,84 mp, pivnița de la subsol în suprafață de 17,04 mp și teren aferent în suprafață de 31,89 mp, în valoare totală de 50.764,92 euro; a atribuit intervenientului P. L. restul construcției, identificate prin raportul de expertiză (cu excepția apartamentului nr. 2) și teren aferent în suprafață de 87,69 mp, în valoare totală de 149.660,08 euro; a obligat intervenientul P. L. la plata sumei de 2681,08 euro către intervenientul E. M., cu titlu de sultă; a respins cererile privind contravaloarea lipsei de folosință ca neîntemeiate; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

În privința apelului formulat de apelantul - intervenient E. M. împotriva încheierii din 26.06.2012, tribunalul a constatat că în mod corect a apreciat instanța de fond că nu este întemeiată cererea de îndreptare a erorii materiale față de consemnările grefierului de ședință de la termenul la care au avut loc dezbaterile asupra fondului și față de faptul că intervenientul P. L. a depus și concluzii scrise în fața instanței de fond. În consecință, tribunalul a respins și acest apel ca nefondat.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâții – reclamanți T. M. N., T. G. I. și reclamanta N. A., precum și intervenientul în nume propriu P. L..

Recurenții – pârâți – reclamanți T. G. I. si T. M. N. și recurenta-reclamantă N. A. critică decizia recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:

I. Nelegal și netemeinic a respins instanța de apel cererea pârâților – reclamanți în pretenții -plata contravalorii lipsei de folosința.

1. Greșit, s-a reținut ca „reclamanta N. A. și parații T. M. N. și T. G. I. și-au întemeiat pretențiile privind lipsa de folosința pe disp. art 998 din Codul civil de la 1864, incidente în cauza fata de dispozițiile art. 3 din Legea nr.71/2011

RĂSPUNS:Temeiul de drept al cererilor pârâților – reclamanți au fost și sunt dispozițiile: -Art 728 și urm C.civ., art 480 C.civ, art 483 C.civ. art.485 C.civ., art 1073 C.civ., și art 998-999 C.civ.; Art 1 paragraful 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale ratificat de România, art. 44 alin. 2 și art. 136 alin. 5 din Constituția României. NICOESCU A. a depus la data de 12.11.2008 la Judecătoria sector 1 București o cerere de chemare în judecata a paraților Z. C., T. M. N.,T. G. I., loan E. P riguza L. și E. M. și E. L..

Aceasta cerere s-a înregistrat sub nr de dosar_/299/2008, obiect partaj judiciar, ieșire din indiviziune, pretenții.

Temeiul de drept indicat în cerere - Art 728 și urm C.civ., art 480 C.civ, art 485 C.civ., art 1073 C.civ., art 998-999 C.civ. Dosarul a fost conexat în anul 2009 la acest dosar nr._ .

Deci, nelegal a reținut Tribunalul ca cererea de pretenții-contravaloare lipsa de folosința a fost întemeiata numai pe dispozițiile art.998-999 C.civ.

Faptul ca instanța de fond a făcut o motivare având în vedere numai disp. art 998-999 C.civ.,și nu și dispozițiile legale invocate prin cerere, nu înseamnă ca cererea de obligare la plata contravalorii lipsei de folosința a imobilului de către intervenientii - apelanți este neîntemeiata.Litigiul are ca obiect - ieșire din indiviziune și valorificarea dreptului de creanța născut din faptul folosirii fara drept a întregului imobil de către P. L. și E. M., respectiv a cotelor parți din imobilului asupra căruia poarta dreptul de coproprietate.

Dreptul de folosința este un atribut al dreptului de proprietate, constând în posibilitatea titularului acestuia de a întrebuința în interesul sau bunul care îi aparține și de a dobândi produsele și veniturile obținute din utilizarea lui.

Dreptul de folosința poate fi exercitat de toți coproprietarii, ceea ce presupune atât exercitarea folosinței materiale a bunului care face obiectul proprietății comune pe cote părți, cat și posibilitatea culegerii fructelor produse de bun.

2.Netemeinic și nelegal s-a reținut de Tribunal în considerentele deciziei pronunțate ca „ intimata-reclamanta și apelanții-parați nu au făcut dovada ca apelanții intervenienti au ocupat întregul imobil aflat în indiviziune și ca l-au împiedicat pe aceștia sa folosească la rândul lor partea din imobil ce le-ar fi revenit potrivit cotelor de proprietate.

Răspuns:Nelegal și subiectiv, consideră recurenții – pârâți - reclamanți instanța de apel a motivat ca nu s-a făcut dovada ca i-au împiedicat pe aceștia sa folosească la rândul lor partea din imobil ce le-ar fi revenit potrivit cotelor de proprietate.Fiind vorba în speța de coproprietate (acea forma de proprietate . bun în materialitatea sa aparține în același timp mai multor proprietari, fiecare dintre ei având o cota-parte ideala și abstracta din dreptul de proprietate asupra bunului) este imposibil sa faci o asemenea dovada, ca nu au putut folosi cotele ideale de proprietate.Este nedrept, absurd, revoltător ce se întâmpla. Cei doi, E. M. și P. L. au ocupat toate încăperile în număr de 5 de la parterul imobilului inclusiv cele 5 pivnițe, încă dinainte de anul 2002, data retrocedării, desfășoară activități comerciale, au cumpărat în anul 2003 unele părți indivize fără a înștiința, iar tot coproprietari trebuie sa faca „dovada ca au fost împiedicați sa folosim cotele de proprietate”.Trebuia sa intre în magazine, sa sa le arunce lucrurile afara, sa-și facă singuri dreptate. Atunci ar fi putut fi identificați, ar fi dovedit în baza a ce titlu ocupau imobilul, ar fi știut cu cine se judecă, și nu stăteau timp de doi ani sa se judece în contradictoriu cu coproprietari inițiali care din anul 2003 vânduse celor doi etc. Din înscrisurile aflate în dosar: - Motivări cereri de intervenție în interes propriu, celor doua expertize construcții ,expertiza contabila, fotografii ale imobilului cu cele 5 magazine la parter, motivarea cererilor de apel ,recurs/apel formulate de P. L. și E. M., cu privire la atribuirea imobilului, se putea retine de instanța de apel ca acestea înscrisuri - sunt probe care fac dovada deplina ca imobilul a fost folosit exclusiv (și este și în prezent), pentru desfășurarea de activități comerciale de cei doi și ca au fost împiedicați în exercitarea_atributului dreptului de_proprietate-folosința .F. de aceste înscrisuri pe care instanța de apel nu le-a lecturat având în vedere volumul dosarului, și de care recurenții - pârâți – reclamanți au făcut vorbire în întâmpinarea depusa în apel, administrarea probei cu — interogatoriu, la care au renunțat la judecătorie nu ar fi adus nimic nou, decât la acordarea de nenumărate termene de judecata, cauza fiind înregistrata în anul 2005 .Ce puteau spune mai mult la interogatoriu, când exista înscrisuri fotografii depuse de aceștia la dosar cu imobilul acoperit de reclamele firmelor .Chiar instanța de apel le-a respins tuturor parților proba cu interogatoriu considerând ca nu este utila cauzei, după care se motivează decizia ca nu au făcut probe.

De la intervenția în proces a lui P. L. și E. M. în anul 2008 la instanța de fond au trebuit 5 ani pentru efectuarea a doua expertize.Daca nu renunțau la aceasta proba cu interogatoriu, sunt convinși ca nici pana în prezent nu se pronunța de judecătorie o soluție .Cei doi aveau tot interesul de prelungire a anilor de judecata, fără a achita sulta, chirie.Nu au solicitat proba cu martori pentru ca sunt moștenitori ai proprietarilor inițiali stabiliți prin Dispoziția Primarului General de retrocedare a imobilului din anul 2002, respectiv T. G. și N. F., iar ce s-a întâmplat pana la decesul acestora nu știu, dar să aiba cunoștința de existenta unor martori. Din anul 2001, anterior retrocedării imobilului în 2002 și pana în prezent E. M. și P. L. au profitat integral de utilizarea bunului imobil aflat în coproprietate.

Încă din anul 2001 — E. M. și P. L. aveau spatiile închiriate de la DAFI sau ICRAL în scopul de a desfășura activități comerciale. (dovada -cerere apel E.M.și PL.). În contextul în care a existat un asemenea scop este evident ca faptele celor doi au fost săvârșite cu intenție, de a nu ne lasă și pe recurentii reclamanti sa foloseasca părți din imobil. „Fapta ilicita presupune orice conduita a paratului care încălca, cu intenție sau din culpa, un drept subiectiv civil al reclamantului, producându-i un prejudiciu". Fapta ilicita – recurenții – pârâți – reclamanți au fost împiedicați în exercitarea atributelor dreptului de proprietate. Nu numai ca au fost împiedicați, dar a fost imposibil sa afle cine folosește imobilul.

Tatăl recurenților – pârâți – reclamanți, T. G. a făcut nenumărate drumuri de la Pitești la imobil, dar nu a putut patrunde, nici măcar în curte, ușa fiind permanent închisa iar la magazinele de la parter deținute de cei doi PL și EM, care știau ca imobilul a fost retrocedat, nu a putut afla vreo informație cine îl folosește, cine locuiește în el.Daca exista notificare sau acord.Dacă recurenții – pârâți – reclamanți (sau coproprietari după care sunt moștenitori) au fost notificați așa cum se susține P. L și E. M, în apărare în motivele de apel fără a avea o dovada, nu se judecă doi ani de zile din anul 2005 până în 2007 în contradictoriu cu coproprietarii inițiali, T. M., Z. C., I. E., N. P., M. C., Jliescu C. E..Recurenții – pârâți – reclamanți arată că astfel nu făceau eforturi pentru a le afla adresele acestora, nu cheltuiau bani pe procedura prin publicitate.Deși cauza a fost înregistrata în anul 2005, E. M. și P. L. au intervenit în proces prin cerere de intervenție în interes propriu în anul 2008, în urma amenințărilor recurenților – pârâți – reclamanți cu evacuarea persoanelor pe care le găseau în spatiile comerciale și probabil la cererea fostelor coproprietare de la care cumpărase cotele părți, care erau chemate în judecata și primeau de doi ani de zile citații. Niciodată nu au avut consimțământul recurenților – pârâți – reclamanți de a folosi exclusiv imobilul. Nici pe parcursul procesului la Judecătorie nu au vrut să le spună recurenților – pârâți – reclamanți cine folosește apartamentul de la etaj, nici instanței de judecata nici experților. Numai în motivele de apel fila 8, P. L. arata ca în apartament a locuit abuziv numitul M. I., iar recurenții – pârâți – reclamanți nu au făcut nimic să îi determine sa părăsească locația. Au schimbat fără acordul recurenților – pârâți – reclamanți destinația din locuința în sediu de firma.Ce este mai convingător, doveditor decât recunoașterea prin cererile de intervenție în interes propriu, că folosesc imobilul de mai bine 15 ani, fără a achita o chirie recurenților – pârâți – reclamanți.

Înscrisuri prin care recurenții – pârâți – reclamanți fac dovada indirect ca a fost împiedicat în mod absolut accesul la imobil sunt:

Constatările expertizelor efectuate de cei trei experți desemnați pentru efectuarea celor doua expertize construcții și contabila - T. A., T. Parvulescu, Fuca T. Constanta.

P. L. și E. M. nu au permis nici celor 3 experți care au efectuat expertizele construcții și contabila - accesul la etaj-apartament, la cele doua camere de la mansarda și pod, scara interioara, curte interioara, așa cum rezulta din rapoartele de expertiza efectuate „ceea ce dovedește fără putința de tăgada ca numai ei au folosit și folosesc imobilul, aceasta însemnând cauzarea unui prejudiciu însemnat.

Cu ocazia efectuării raportului de expertiza de T. Parvulescu, nu s-a putut identifica cine folosește cele 3 spatii comerciale din 5, aflate la parterul imobilului, spațiul 3 - Exchenge, spațiul 4 - bijuterii, spațiul 5-service GSM ( pag. 2 raport de expertiza ). Atât P. L. cât și E. M. care au fost de față, nu au vrut sa comunice expertului cine la folosește. Daca expertul nu a putut afla, recurenții – pârâți – reclamanți nu au avut nici cea mai mica șansa ca i-ar fi chemat în judecata anterior anului 2005.

În privința actelor de folosința materiala fiecare copărtaș are folosința bunului, cu condiția insa ca în exercitarea acestei folosințe sa fie respectate drepturile celorlalți. Prin aceasta folosința materiala nu se va putea schimba destinația bunului și nici nu se va putea transforma utilizarea lui obișnuita fără acordul unanim al celorlalți copărtași. Nu a existat niciun acord între copărtași, cu privire la folosința exclusiva a imobilului de către cei doi folosința comerciala - nici în prezent aceștia nu au înțeles ca trebuia sa achite către recurenții – pârâți – reclamanți o suma de bani pentru folosirea cotei lor de proprietate .

Prin cererea de intervenție în interes propriu depusa pentru termenul din 08.01.2008, în motivare – se recunoaște de P. L., faptul ca a folosit ca și anterior restituirii imobilului către proprietari an 2002 și în continuare de la data cumpărării cotelor indivize prin contracte de vânzare - cumpărare, spatiile din imobil pentru desfășurarea de activității comerciale.

Prin cererea de intervenție în interes propriu depusa pentru termenul din 08.01.2008 -în motivare -se recunoaște de E. M. ca a folosit de la data cumpărării cotelor indivize prin contracte de vânzare cumpărare — an 2003, spatiile din imobil pentru desfășurarea de activității profesionale.

O alta dovada: înscrisuri de recunoaștere voluntara a obligației de despăgubire, sunt cele emise de executorii judecătorești în procedura - Ofertei reale de plata urmata de consemnațiune - art 586 C.pr. c/v.

P. L. a achiesat la hotărârea pronunțata de prima instanța - prin executarea voluntara.

P. L. imediat după comunicarea sentinței civile, prin intermediul B.E.J Tanasesu G. D. /București și B.E.J M. C. C./P., i-a somat pe recurenții – pârâți – reclamanți sa primească sumele de bani la care a fost obligat cu titlul de sulta și 1/2 din sumele stabilite cu titlul de - lipsa de folosința.

T. G., T. M. N. și N. A. s-au prezentat în urma somatiei și au ridicat sumele de bani oferite de P. L. prin intermediul ofertei reale de plata.(depun dovezi)

P. L. a considerat ca nu este de ajuns ridicarea de către recurenții – pârâți – reclamanți a sumelor de bani oferite și pentru o mai mare siguranța, probabil sfătuit de avocat, a promovat și trei cereri de chemare în judecata împotriva acestora, de validare a acestei oferte reale de plata.- dosar nr._/299/2012 Jud.sector l - cu T. G. I.; Dosar nr._/280/2012 Jud. Pitești cu T. M. N. și dosar nr 3_ Jud.sect l B., cu N. A. (depunem dovezi).

E. M. a folosit spațiul în care desfășoară activitate comerciala -librărie - din anul 2001 fără a le achita vreo suma de bani cu titlul de lipsa de folosința, de unde rezulta ca ignora pe ceilalți coproprietari.

E. M. nu recunoaște nici un drept de creanța, nici o cota de proprietate, el sa folosească imobilul, iar ceilalți sa fie coproprietari numai în acte și Administrația Financiara.

În literatura de specialitate și practica judiciara sa reținut ca>Răspunderea civila delictuala se angajează în toate acele situații când prejudiciul este cauzat prin inculcarea unor drepturi subiective, cum sunt dreptul de proprietate, alt drept real, etc.O fapta are caracter ilicit când este contrara legii sau regulilor de conviețuire sociala având ca efect încălcarea drepturilor subiective sau cel puțin interesele altuia, interese care nu sunt potrivnice normelor juridice sau moralei.

Exercitarea drepturilor subiective de cei doi P. L. și E. M. peste limitele lor prevăzute de lege, uzante și bunurile moravuri, cu rea credința, constituie o fapta ilicita.

Cu privire la culpa - au prevăzut urmările conduitei lor păgubitoare, au acceptat producerea acestor urmări, au știut ca sunt și alți coproprietari, au schimbat destinația din locuința în spatii comerciale, nu au notificat ca au cumpărat, nici la Administrația Financiara sector l nu s-au înregistrat ca proprietari a unor cote parți din imobil, așa cum rezulta din procesul verbal înștiințare de plata_ (anexat la dosar), pentru a putea lua la cunoștința de existenta lor.

II. Critică respingerea ca nefondat a apelului formulat de T. G. I. și T. M.N., privind cheltuielile de judecata.

Greșit, instanța de apel a apreciat ca, în mod corect instanța de fond a procedat la compensarea cheltuielilor de judecata fața de obiectul principal-ieșirea din indiviziune.

Cheltuielile de judecata nu pot fi raportate numai la obiectul-ieșirea din indiviziune considerat de instanța de apel – obiect principal.

Și cererea recurenților – pârâți – reclamanți de despăgubiri de valorificare a dreptului de creanța născut din faptul folosirii fără drept de către P. L. și E. M. a cotelor lor părți din imobilului asupra căruia poarta dreptul de coproprietate, este tot un obiect principal, care putea coexista și fără ieșirea din indiviziune.

Cheltuielile de judecata pornesc de la principiul independentei procesuale a fiecărei părți în procesul civil.

Cheltuielile de judecata au o natura mixta, au un caracter de sancțiune procedurala, iar ca fundament culpa procesuala a părții care a căzut în pretenții.

Prin obligarea la plata acestora trebuie să se realizeze acoperirea integrala a prejudiciului, cauzat părții care a câștigat procesul.

Intervenția principala - a lui P. L. și E. M. a ocazionat, în cadrul procesului, cheltuieli suplimentare privind onorariu de avocat, cheltuieli pe care recurenții – pârâți – reclamanți nu le-ar fi efectuat.

F. de cele arătate mai sus recurenții – pârâți – reclamanți solicită sa se rețină ca soluția instanței de apel este pronunțata cu greșita aplicare și interpretare la legii, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțata.

Recurentul – intervenient în nume propriu P. L. consideră decizia recurată netemeinică și nelegală și solicită să se dispună:

I. modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul dispunerii ieșirii din indiviziune asupra imobilului litigios, atribuindu-i în natura întreg imobilul situat în ..73 (fost . Filantropia, colț cu ..1), sector 1, cu excepția apartamentului nr.2 vândut în baza Legii nr.112/1995,

II. modificarea în parte a deciziei civile nr.759 A/16.07.2013 pronunțata de Tribunalul București, dar și a sentinței civile nr.5856/03.04.2012 pronunțata de Judecătoria sectorului 1 București în prezenta cauza, privind recalcularea sultelor la care a fost obligat la plata pentru spatiile imobilului litigios: curtea interioara, casa scării, podul și subsolul, ce nu sunt în posesia și folosința sa exclusiva, astfel cum reiese din hotărârile anterior menționate.

l. D. fiind faptul că atât recurentul – intervenient în nume, cât și alte părți din prezenta cauza, au solicitat sistarea stării de indiviziune cu privire la bunurile ce compun masa partajabila, respectiv a imobilului situat în București, ..73, sector 1 (compus din teren și construcție) și având în vedere dispozițiile art. 728 Cod civil, sistarea stării de indiviziune este imperativa.

Ori, avându-se în vedere faptul ca intervenientului E. M., căsătorit cu E. L., i-a fost atribuit în natura spațial comercial (Librărie) de la parter în suprafața de 26,84 mp, pivnița de la subsol în suprafața de 17,04 mp și teren aferent în suprafața de 31,89 mp, starea de indiviziune nu a fost sistata asupra întregului imobil.

Acesta folosește după bunul sau plac dependințele atribuite recurentului – intervenient în nume prin decizia recurata ("restul construcției"), respectiv curtea interioara a imobilului, casa scării, încăperea de la subsol, numita "spălătorie" și podul construcției, toate cu acces din ..1, sector 1, București.

Deși în conformitate cu dispozițiile art.736 C.civ. împărțeala se face de regula în natura, în prezenta speța bunurile supuse împărțelii nu sunt comod partajabile în natura, reieșind astfel necesitatea atribuirii întregului imobil către P. L. cu obligația corelativa a plații unei sulte către E. M. (căsătorit).

Astfel, avându-se în vedere faptul ca nu a fost sistata starea de indiviziune asupra întregului imobil litigios, au apărut între recurentul – intervenient în nume și E. M. dese conflicte, care au degenerat, fiind nevoit sa formuleze împotriva acestuia plângere penala și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu (nr._/05.09.2012 înregistrata la Secția 4 Politie). Menționează recurentul – intervenient în nume propriu ca, din aceste divergențe avute cu E. M., vor izvora alte conflicte care vor daduce alte acțiuni în fata instanțelor de judecata competente, timp pierdut și bani, neexistând nici o posibilitate de conciliere.

Trebuie avut în vedere la formarea și atribuirea loturilor de cota ce se cuvine fiecăruia, de masa bunurilor de împărțit, domiciliul și ocupația părților, dar și de faptul ca unii dintre coproprietari au adus îmbunătățiri asupra imobilului.

De asemenea, consideră recurentul – intervenient în nume ca instanța fondului a dat o soluție corecta în ceea ce privește atribuirea în natura către el a întregului imobil având în vedere atât dispozițiile art.728 și urm C.c raportate la cele art. 673⁹ C.p.c, cât și raportul de expertiza întocmit de expert tehnic Fuca T. Constanta ce concluzionează ca "atât imobilul cât și terenul sunt nepartajabile". Ulterior, în răspunsul la obiecțiuni, în completări și concluzii, același expert arata ca cea mai buna varianta de partajare între coproprietari este atribuirea imobilului către P. L..

Consideră recurentul – intervenient în nume ca instanța fondului, la atribuirea întregului imobil către el și la sistarea stării de indiviziune, s-a raportat și la a faptul ca partajarea în natura a bunului nu este posibila (astfel cum a concluzionat expertul desemnat în aceasta cauza). De aceea, consideră ca instanța de apel a aplicat greșit legea prin formarea a doua loturi, o astfel de soluție conducând la o scădere importanta a valorii bunului în ansamblul sau, fiind mai mulți proprietari, imobilul nu poate fi vândut, demolat, iar valoarea acestuia scade raportat la cota de piața.

Mai mult de atât, solicită să se aibă în vedere ca a plătit taxe și impozite pentru întreg imobilul de la punerea în posesie de către Primăria Capitalei, din ianuarie 2003 și pana în prezent, ca și-a îndeplinit toate obligațiile de plata a sultelor cât și a lipsei de folosința stabilite de către instanța fondului, inclusiv a fost executat pentru ce „datora" E. M., imobilul fiind înscris în cartea funciara prin încheierea nr._/11.07.2012 a ANCPI-OCPI București.

De asemenea, valoarea totala stabilita de către Tribunalul București pentru părțile atribuite lui E. M., respectiv: - spațiul comercial „LIBRĂRIE", subsol (pivnița),- teren aferent sub construcție pentru spațiul comercial „LIBRĂRIE" și subsol, este de 50.764,92 euro.

Cotele sunt detaliate astfel;

1. spațiul comercial „LIBRĂRIE" - 26,84 mp x 1.194 euro/1 mp = 32.047 euro

2. subsol (pivnița) -17,04 mp x 223 euro/1 mp = 3.800 euro

3. teren aferent sub construcție - 31,89 mp x 468 euro/1 mp - 14.925 euro, TOTAL – 50.772,00 euro

Iar 50.772,00 euro (suma stabilita de TMB) + 2681,08 euro (sulta stabilita de TMB ) = 53 453,08 euro, reprezentând echivalentul cotelor părți propuse de către expert în raportul efectuat la dosarul cauzei și atribuite lui E. M. de către Judecătoria sectorului 1 și menținute de Tribunalul București. Menționează ca suma de 53 453,08 euro a fost consemnata și pusa la dispoziția lui E. M. conform sentinței civile 5856/2012 data de Judecătoria sectorului 1 în prezenta cauza, hotărâre definitiva și executorie, recurentul – intervenient în nume fiind obligat prin aceasta la plata sultelor și a lipsei de folosința în termen de 3 luni, în cazul în care nu ar fi achitat aceste sume către toți coproprietarii putea fi executat silit, ceea ce s-a și întâmplat pentru lipsa de folosința de către T. G. I. și T. M. N..

Recurentul – intervenient în nume propriu solicită a se observa, ca anterioarele calcule reprezintă valoarea efectiva a suprafețelor ce Ie ocupa E. M.. Cotele părți din dependințe de care acesta beneficiază: curtea interioara - 26,58 mp, casa scării -4,08 mp, holurile de acces către subsol și subsolul atribuit acestuia, au fost achitate integral de către el tuturor celorlalți coproprietari, insa atât E. M. cat și M. R. se folosesc de către acestea.

II. Decizia recurată este netemeinica datorita faptului ca atât la stabilirea cotelor cat și a sultelor, instanța nu a avut în vedere suprafața deținuta în folosința de către proprietarul apartamentului nr. 2 al imobilului litigios (M. R.), ce a fost achiziționat în baza Legii nr.112/1997 dar și cota de teren atribuita lui E. M.. Conform contractului de vânzare - cumpărare nr._, încheiat intre . R., acest apartament are în folosința 23,21 mp din terenul de sub construcție. Astfel, reiese din actele depuse la dosar și din raportul de expertiza efectuat în faza fondului în prezenta cauza ca "terenul are o suprafața totala de 119,58 mp. Construcția existenta, cu regim S+P+E, pusa în funcțiune în anul 1932, are suprafața construita Ia sol de 93,00 mp", din care trebuiau scăzuți 23,21 mp.suprafața din terenul de sub construcție ce aparține iui M. R..

Consideră recurentul – intervenient în nume ca în mod netemeinic și nelegal, acordând mai mult decât s-a cerut, instanța l-a obligat sa plătesca sulta celorlalți coproprietari și pentru suprafața de 23,21 mp din terenul de sub construcție ce a fost vândut de către . R., așa cum rezulta din contractual de vânzare-cumpărare încheiat între aceștia, dar și pentru spatiile comune ce la folosește și proprietarul apartamentului nr.2 -M. R. și E. M., respectiv:gang pe sub etaj, de acces în curte pentru apartamentele de la etaj;casa scării pentru etaj, mansarda și pod, curtea interioara, subsolul unde se află țevile de apa și canalizare a suprafeței plătită de recurentul – intervenient în nume Ia care au acces M. E. și M. R..

Instanța de apel, neîntemeiat, a omis sa se pronunțe cu privire la atribuirea în natura a podului imobilului situat în București, ..73 ( fost . Filantropia, colț cu ..1), sector 1. Din cele doua mansarde care se afla în pod în suprafața de 12,80 mp - casa scării în suprafața de 4,08 mp rezulta suprafața totala amprenta: 93mp - 12,80 mp - 4,08 mp =76,12 mp reprezentând pod, rezulta din cadastru. Suprafața de 76,12 mp reprezintă cota indiviza a celor trei proprietari.

Astfel cum reiese din raportul de expertiza efectuat în aceasta cauza, construcția imobilului litigios are o amprenta la sol de 93 mp, mansarda - o camera cu o suprafața utila de 6,40 mp (ce aparține proprietarului apartamentului nr.2 și o camera cu aceeași suprafața de 6,40 mp ce aparține recurentului – intervenient în nume, podul construcției fiind identificat în raportul de expertiza dar nu este precizata suprafața sa. Menționează încă o data ca accesul către podul construcției se face din ..1, sector 1, București.

Atât M. E. cu suprafața indiviza pe care o deține are cota parte din pod cat și M. R. deține o cota indiviza din pod. Ambii având dreptul să-și manifeste voința de a folosi podul, casa scării pe care recurentul – intervenient în nume a fost pus sa o plătească integral, aceasta în suprafața de 4,08 mp a fost băgata în calculul apartamentului care i-a fost atribuit acestuia.

În prezent, podul construcției aparține și proprietarului apartamentul nr.2 având cota indiviza de 24,96 mp, vândut conform Lg.112/1995, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr._, dar și lui ene M. cu cota indiviza pe care o deține.

Gangul pe sub etaj, este pentru accesul în curte la apartamentele de la etaj, mansarda, pod, tot subsolul (mai puțin pivnița de 17,04 mp deținuta de M. E.), curtea interioara, casa scării.

Recurentul – intervenient în nume precizează ca . care duce la casa scării de unde se poate merge la subsol, la etajul 1, unde se afla cele doua apartamente nr.1 și nr. 2, la pod unde se afla cele doua mansarde, . . M. E. neavând acces la . întrucât ci se afla cu librăria pe ..

Casa scării în suprafață de 4,08 mp - este spațiu comun pentru .), și .), pentru acces la apartamente, mansarda, pod și subsol. Este acces și pentru E. M. la subsolul proprietatea recurentului – intervenient în nume, unde se afla întreaga instalație sanitara pentru spațial "LIBRĂRIE", fiind astfel obstrucționat în exercitarea atributelor dreptului său de proprietate, posesia fiindu-i tulburata.

Menționează ca spațiul de 4.08 mp reprezentând casa scării care ar fi trebuit sa fie drept de servitute a fost pusa în calculul făcut de experta Fuca în valoarea apartamentului care i-a fost atribuit, spațiu pe care îl folosește și M. E. cât și M. R..

Curtea interioara - asigura accesul la apartamentele de la etaj, mansarda, pod și subsol. Suprafața curții interioare, respectiv 26,58 mp, a fost achitata integral prin sultele stabilite (atât de instanța de fond cât și de cea de apel) de către recurentul – intervenient în nume celorlalți coproprietari. Aceștia au "dreptul servitute" folosind spațial de trecere fără sa participe material la suma plătită integral de recurentul – intervenient în nume pentru curtea interioara.

Având în vedere caracterul definitiv al deciziei recurate, curtea interioara este proprietatea recurentului – intervenient în nume propriu, deși au acces prin aceasta (fără a fi instituita vreo servitute de trecere) și proprietarul apartamentului nr.2 de la etaj M. R. dar și E. M. pentru a avea acces la cota parte din pod ce nu a fost partajata explicit, dar și la instalațiile de apa și canal ce aparțin lui E. M. ce sunt situate la subsolul proprietatea recurentului, încăpere în care se afla spălătoria ce îi aparține.

Consideră recurentul – intervenient în nume propriu ca instanța de apel, nu a avut în vedere aspectele învederate anterior, faptul ca mai mulți proprietari ai acestui imobil folosesc: gangul de acces, curtea interioara, casa scării podul și subsolul (respectiv M. R. și E. M.), recurentul – intervenient în nume fiind obligat în baza deciziei civile nr.759 A/16.07.2013 pronunțata de Tribunalul București în prezenta cauză, sa achite sulta pentru spații ce ar trebui sa Ie aibă în deplina proprietate, beneficiind de posesia lor exclusiva.

Nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au avut în vedere faptul ca apartamentul vândut în baza Legii nr.112/1995 lui M. R. nu au scos din suprafața de teren de 93 mp, din terenul de sub casa, cota aferenta de teren ce aparține apartamentului nr. 2 în suprafața de 23,21 mp din terenul de sub construcție ce aparține lui M. R.. Din aceasta suprafața de 23,21 mp, recurentului – intervenient în nume îi revine 80% din valoarea exprimata de expert, suportând în funcție de cota indiviza ce îi revine din calculul făcut la suprafața de 93 mp, care a fost împărțita cu E. M., raportându-le la cotele indivize ce ne reveneau fiecăruia. Ipotetic, daca M. R. ar înstrăina imobilul și dependințele apartamentului nr.2, proprietatea sa, ar înstrăina și suprafața 23,21 mp ce-i revine din terenul de sub construcție, astfel ca au a fost obligat în mod nelegal la a achita contravaloarea unei cote de peste 80% din acesta suprafața.

În concluzie, motivele arătate sunt conforme exigentelor prevăzute de art. 302 alin.1 C.p.c. și se încadrează în dispozițiile art. 304 pct.6 și pct.9 C.p.c.. Astfel, în temeiul art.312 C.p.c. recurentul – intervenient în nume propriu solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul dispunerii ieșirii din indiviziune asupra imobilului litigios, atribuindu-i în natura întreg imobilul situat în ..73 (fost . Filantropia, colt cu ..1), sector 1, cu excepția apartamentul nr.2 vândut în baza Legii nr.112/1995, precum și modificarea în parte a deciziei civile nr.759 A/16.07.2013 pronunțata de Tribunalul București, dar și a sentinței civile nr.5856/03.04.2012 pronunțata de Judecătoria sectorului 1 București în prezenta cauza, privind recalcularea sultelor Ia care a fost obligat Ia plata pentru spatiile imobilului litigios: gangul de acces, curtea interioara, casa scării, podul și subsolul, ce nu sunt în posesia și folosința exclusivă a recurentului – intervenient în nume, astfel cum reiese din hotărârile anterior menționate și cota indiviză de teren aferentă apartamentului nr.2, vândut în baza Legii nr.112/1995, omis din calculele raportului de expertiză, ce nu trebuia să o achite.

P. L. a depus întâmpinare față de recursul reclamantei și pârâtilor reclamanti, solicitând respingerea acestuia ca nefondat si mentinerea deciziei de apel pe acest aspect.

E. M. și E. L. au depus întâmpinare comună față de recursurile reclamantei și pârâtilor reclamanti și intervenientului Priguya L., solicitând respingerea acestora ca nefondate si mentinerea deciziei de apel pe aspectele recurate.

Analizând actele si lucrările dosarului, conform art. 306 alin. 3 rap. la art. 304 pct. 7, 5, 9, 8 C.proc.civ., Curtea constată fondate recursurile formulate de recurenta – reclamantă N. A., recurenții – pârâți – reclamanți T. M. N., T. G. I. si recurentul – intervenient în nume propriu P. L..

Soluția deciziei de apel este într-adevăr contradictorie între atribuirea la partaj, a unei mari părți a imobilului in litigiu, către intervenientul în nume propriu P. L., pe care instanța de apel a numit-o în decizia recurată ,,restul imobilului` (prin menținerea a ceea ce prima instanță a motivat – că acest intervenient exercita posesia asupra celei mai mari parti din imobil constând in 58/120 din imobil, motivare improprie care vădește că in realitate au fost avute in vedere, atat folosința in cea mai mare parte până la partaj a acestui intervenient in imobil, cât si mărimea cotei-parți a acestui intervenient coproprietar, 58/120 din dreptul de proprietate retrocedat prin Dispozitia emisa in baza Legii nr.10/2001, nr.660/12.11.2001, Dispozitie in baza căreia s-a solicitat partajul, ca și criterii de atribuire conform art. 673 ind.9 C.proc.civ.) și, a celeilalte parti, către intervenientul E. M., care o folosește conform deciziei de apel, librărie si depozit, si înlăturarea nejustificată a pretentiilor banesti formulate la prima instanta de coproprietarii N. A., T. M. N., T. G. I., pentru cotele lor parte din dreptul de proprietate, privind drepturile banesti, din fructele imobilului, aferente cotelor lor parti din dreptul de proprietate, datorate de P. L. care folosea cea mai mare parte din imobil până la partaj si de E. M. care, potrivit deciziei de apel, foloseste, ca spatii comerciale, librarie si depozit, o parte din imobil, înlaturând astfel implicit orice acces al reclamantei si paratilor reclamanti in spațiile în care se desfasoară activitati comerciale.

Față de împrejurarea că din decizia de apel lipsește practic analiza fondului pretentiilor reclamantei si pârâților-reclamanți( prin prisma criticilor de apel ale apelanților intervenienți care s-au plans în cererile de apel de lipsa motivării sentinței apelate/motivarea ei insuficientă rezultată din prezentarea prea succintă in sentința apelată a situației de fapt sub aspectul folosirii imobilului si fără referire la probele aflate la dosar), pretenții înlăturate fără motivare legală(art. 261 C.proc.civ.), din sentinta primei instante, de către instanța de apel, conform art. 312 alin.5 C.proc.civ., decizia de apel va trebui casată cu trimitere spre rejudecare instanței de apel pentru a stabili, luând in considerare criticile concrete referitoare la probe indicate in recursul reclamantei si paratilor-reclamanti, inclusiv recunoașteri ale apelanților-intervenienți, care sunt spațiile ocupate/neocupate de fiecare apelant-intervenient(direct sau prin închirieri), și, astfel, a răspunde motivat(art. 261 C.proc.civ.): cât a ocupat din imobil fiecare coproprietar intervenient(direct sau prin inchiriere fără acordul celorlalți coproprietari), după emiterea Dispozitiei de retrocedare nr.660/12.11.2001, si începând de la ce date, inclusiv in cazul folosintei prin altul(închirieri de parti din imobil). Alte pretenții banesti, privind cheltuielile de administrare sau conservare a imobilului eventual suportate doar de unul/unii din coproprietari pana la partaj pot fi solicitate prin cerere de chemare in judecata de persoanele interesate in limitele termenelor legale de prescriptie. În stabilirea pretentiilor banesti deduse judecatii de reclamanta si de paratii-reclamanti, rezultate din cotele lor parti cuvenite din fructele imobilului, instanta de apel urmează să se raporteze, față de spatiile ocupate de intervenienti, care au fost retrocedate prin Dispozitia nr.660/12.11.2001, la beneficiile din activitati comerciale/chirii incasate de intervenienti pentru care prima instanta a si administrat expertiza de specialitate, pentru a determina, in raport de rezultatul expertizei, cât se cuvine fiecărui coproprietar care are drepturi de folosinta concurente cu cel care a incasat beneficiile/chiriile, determinând astfel cât se cuvine reclamantei si fiecăruia din paratii-reclamanti, deoarece imobilul nepartajat, producător de beneficii comerciale/chirii obținute prin închirieri către societăți comerciale, dă dreptul fiecarui coproprietar la părti din aceste beneficii(fructe), corespunzatoare cotei sale părti, neputandu-se incasa toate de un singur coproprietar cum nelegal a concluzionat instanta de apel pe motivul nelegal că beneficiile s-au realizat numai din exploatarea unor părți(parter) din imobilul în indiviziune nu din întreg imobilul în indiviziune, și respectiv că, desi P. L. si E. M. folosesc spațiile comerciale de la parterul imobilului, în cazul indiviziunii, coindivizarul care a folosit o parte din bun ar datora, celorlalți coindivizari, echivalentul bănesc al folosinței pentru partea din bun pe care a folosit-o doar dacă depășește cota sa. In speță, până la introducerea actiunilor in judecată, nu a fost realizat niciun partaj de proprietate si niciun partaj de folosință, astfel că nu putem vorbi de folosința exclusivă care depaseste/nu depaseste cota dintr-un drept de proprietate asupra unui bun indiviz, pe care au drept legal de a-l folosi in acelasi timp, nepartajat, in oricare parte din întinderea lui, toti coproprietarii, in mod concurent, până la partaj. Asadar, partea, din imobilul retrocedat în baza Legii nr.10/2001, prin Dispozitia Primarului General al Municipiului București, nr.660/12.11.2001, producătoare de fructe- beneficii comerciale/chirii din închirieri de spații din imobil ca spatii comerciale către societăți comerciale, la care s-a impiedicat accesul reclamantei si paratilor-reclamanti ce, firesc, nu pot pătrunde in spatii comerciale administrate de alții fără acordul lor, dă dreptul la fructele părții respective de imobil (beneficii), corespunzător cotelor părți, tuturor coproprietarilor, așadar, atât intervenientilor E. și intervenientului P. L., dar și pârâților – reclamanți T. M. N., T. G. I. și reclamantei N. A. care au formulat pretenții bănești în cauză.

Instanta de apel a inlaturat nelegal regula jurisprudentiala ce apărea transpusă just in speta de prima instanță, că potrivit art. 728 C.civ.vechi fructele bunului se cuvin tuturor coproprietarilor proporțional cotelor lor părți din dreptul de proprietate, deși . C.civ.vechi fusese de asemenea invocat în acțiuni ca temei juridic al pretențiilor bănești, cum corect invederează de asemenea recurenții – pârâți – reclamanți T. M. N., T. G. I. și recurenta – reclamantă N. A. in recursul acestora, prin încheierea din 6.01.2009 a Judecătoriei Sectorului 1 București stabilindu-se litispendența dosarelor nr._/299/2008 și nr._ .

Așadar, conform art. 312 alin. 5 C.proc.civ., cum s-a aratat mai sus, văzând art. 673 ind. 5 C.proc.civ. care privește tocmai creanțele rezultate între coproprietari născute din starea de coproprietate, art. 304 pct. 7, 9 și 5 si art. 105 alin. 2 C.proc.civ. rap. la art. 728 C.civ.vechi invocat in cererea de chemare in judecata, Curtea va admite recursul formulat de recurenții – pârâți – reclamanți T. M. N., T. G. I. și de recurenta – reclamantă N. A. privind pretențiile bănești, în lipsa unui partaj de folosință între părți, rezultate din folosința (fructele) imobilului.

Curtea retine totodată că în mod corect invederează recurentul P. L. că instanța de apel i-a atribuit nelegal ,,restul imobilului`, fără descrierea (nici în dispozitiv, nici în considerentele deciziei nefiind făcută asemenea descriere), in concret, din ce este format lotul in natură pe care i l-a atribuit(,,restul imobilului`), contrar art. 261 C.proc.civ. rap. la art. 673 ind. 5 și art. 673 ind. 9 C.proc.civ. (art. 304 pct. 7 și 9 C.proc.civ.), situatie in care intervenientul nu stie ce i s-a atribuit in lot, ce s-a partajat si ce a rămas in coproprietate. Pentru determinarea in concret a partii atribuite, instanta de apel trebuia să administreze, in apelul intervenientului E. M.(care solicitase în apelul său să fie atribuit către P. L. celălalt lot compus din restul imobilului -spațiile comerciale de la parter, spații subsol, și apartamentul nr. 1 de la etajul locuinței, în suprafață de 60,90 mp, la care se adaugă și teren în indiviziune, cu obligarea intervenientului P. L. la plata unor sulte către ceilalți coindivizari), expertiza judiciară necesarădeterminării conform art. 129 C.proc.civ., in concret, atât a părții de imobil care reprezintă coproprietate forțată ,destinată a folosi normalei utilizări a părților de imobilul cu spații locative și comerciale ce pot rămâne în proprietate exclusivă, cât și a părtilor de imobil ce ar reveni fiecaruia din cei doi intervenienți(nu doar cea acordată intervenientului E. M., pe care a descris-o, cât și pe cea pe care a apreciat că o acordă intervenientului P. L. trebuind descrisă în concret în decizia de apel), în măsura in care a apreciat totusi, contrar expertizei invederate de prima instanță, că imobilul ar fi partajabil comod in natură, instanța de apel și interpretând,prin decizia de apel, contrar sensului său si dispozitiilor legale ce lămureau situația acestuia, contractul de vânzare-cumpărare nr._ incheiat in baza Legii nr.112/1995, al numiților M. R. și M. S. M.(fila 318 dosar apel), act de proprietate exclusivă pe apartamentul nr. 6 de la etajul 1 si de coproprietate forțată pe părțile comune ale imobilului,

deși chiar și Dispoziția de retrocedare a Primarului General al Municipiului București, nr.660/12.11.2001, pe baza căreia s-a cerut partajul, făcea referire la accesul tuturor coproprietarilor(numit impropriu, în Dispoziție, servitute), art. 1 pct. 5 din Legea nr.1/2009 lămurea că " nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare", iar HG 250/2007 prevedea lămuritor că prin noțiunea "teren aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995" se înțelege terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției, cât și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia indiferent de categoria de folosință, că stabilirea suprafeței de teren necesare bunei utilizări a construcției se face, motivat, de către entitatea învestită cu soluționarea notificării și respectiv că entității învestite cu soluționarea notificării îi revine si obligatia de a menționa în mod expres, în privința conținutului deciziei/dispoziției sau ordinului de restituire, pe lângă descrierea construcției (materiale, suprafețe, anul edificării) și situația juridică a acesteia, și suprafața de teren ce nu se restituie în natură și pentru care se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent``, contractul nr._ fiind, de altfel, invocat, tocmai, și în apelul apelanților E. M. si L. pentru coproprietatea forțată asupra spațiilor comune, teren și construcție, destinate pentru folosința comună(normală exploatare) a imobilului( conform regulii art. 797 C.civ.vechi privind imposibilitatea partajarii curtii comune a imobilului in lipsa citarii unui coproprietar). Or, potrivit acestui contract, apartamentul nr. 6 de la etajul imobilului s-a vândut, nu doar împreună cu suprafața de 24,96 mp teren situat sub construcție, ci și împreună cu o cotă indiviză de 19,05% din părțile de folosință comună ale imobilului(așadar inclusiv din căile de acces la imobil, neputându-se considera că acest apartament, situat la etaj, nu ar avea acces prin curte sau pe scări, în condițiile în care decizia de apel nu descrie în niciun mod care este accesul (incepand din teren), pentru fiecare proprietar exclusiv din imobil, precum și pentru fiecare lot determinat pentru cei doi intervenienți, către spațiile locativ si respectiv comerciale rămase în proprietate exclusivă a intervenientilor, pentru a se verifica dacă a determinat sau nu corect sulta(de neregularitatea careia se plange de asemenea recurentul intervenient), care, firește, nu trebuie să se calculeze pe spații rămase de folosință comună a coproprietarilor intervenienti care prin atribuire in litigiul de fata au devenit proprietari exclusivi ai unităților locativa de la etaj și comerciale de la parter, aceeași fiind situația si pentru părțile comune de construcție ce servesc normalei folosințe a spațiilor locativa si respectiv comerciale rămase în proprietate exclusivă. Cum motivarea instanței de apel nu permite exercitarea controlului judiciar pe acest aspect, deoarece ea lipsește contrar art. 261 C.proc.civ. ce obligă instanța de apel să dezlege pretențiile părților, Curtea va trebui să caseze decizia recurată și să trimită spre rejudecare partajul instanței de apel conform art. 304 pct. 7, 8, 9 C.proc.civ., rap. la art. 312 alin. 5 C.proc.civ., cu privire la necesitatea determinării in concret a lotului în natură ce se atribuie intervenientului în nume propriu P. L. și, în consecință, a motivării de instanța de apel a calculului sultei, care legal nu poate include sume aferente părților rămase în coproprietate intervenientului P. cu intervenienții E. M. și L. din imobilul dedus judecății(acces în clădire, la instalații de utilități etc.), urmând ca la rejudecare instanța de apel să determine, pe baza expertizei ce o va administra, care sunt spatiile din imobilul situat în Bucuresti, .. 73 (fost . Filantropia, colț cu .. 1), sector 1,ce rămân in coproprietate forțată/folosință comună și care sunt cele partajate efectiv în prezenta cauză, în raport cu calitățile coproprietarilor și cu limitele imobilului dedus partajării(regula art.797 C.civ.vechi), în special față de modul cum se poate face accesul in imobil pentru fiecare proprietar de unități locative/comerciale, pornind de la curtea imobilului, urmând a stabili, în consecință, instanța de apel, sulta, in cazul necesitatii egalizarii loturilor, fără a include în aceasta sume aferente terenului de 24,96 mp situat sub construcție cumpărat de M. R. de la . părtilor de imobil ce rămân in coproprietate destinată normalei folosințe a spațiilor locativ și comerciale ce devin, prin partajul din acest dosar, proprietate exclusivă și, astfel, să dezlege ce se partajează dar si ce rămâne in coproprietate din curtea interioară, casa scării, podul și subsolul imobilului situat în Bucuresti, .. 73 (fost . Filantropia, colt cu .. 1), sector 1, pentru care recurentul – intervenient în nume propriu P. L. indică a nu fi în posesia și folosința exclusivă ca urmare a partajarii nedeterminate realizată de instanța de apel prin sintagma ,,restul imobilului``. Sulta pe care eventual o va determina la rejudecare instanța de apel între cei doi intervenienți nu poate legal să includă sume aferente terenului de 24,96 mp situat sub construcție cumpărat de M. R. de la . nici sume aferente spațiilor comune care sunt necesare folosirii spatiilor locativ (eliberat de la locatarul neproprietar M. I. la 4.07.2012 în favoarea intervenientului P. L. conform procesului-verbal de predare primire depus în copie la 68-70 dosar apel, pe baza căruia instanța de apel a reținut că apartamentul de la etaj ce face parte din imobilul de partajat, nr.4, era liber la data soluționării apelurilor) și comerciale ce ar rămâne, din imobil, in proprietate exclusivă pentru intervenienți, prin partaj (art. 673 ind. 6, art. 673 ind. 9, art. 673 ind. 10 C.proc.civ), observându-se că decizia de apel recurată a stabilit nemotivat o sultă de achitat de intervenientul P. L. către intervenientul E. M. chiar mai mare și decât cea pretinsă de apelantul-intervenient E. M. prin expertiză extrajudiciară(filele 270-271 dosar apel).

Cheltuielile de judecată criticate in recursul reclamantei si paratilor reclamanti se vor determina la rejudecare, abia dupa ce vor fi solutionate criticile de apel lasate nesolutionate de instanta de apel ( inclusiv lipsa de folosință acordată sau nu plus petita față de de N. A.) sau tranșate nelegal de instanța de apel, cum a fost cazul coproprietății curții imobilului, contravalorii lipsei de folosință a reclamantei si paraților-reclamanti pentru spatiile exploatate de intervenienți ca si comerciale fără acordul reclamantei si paraților-reclamanți de schimbare de destinatie din locuință in spații comerciale, soarta cheltuielilor de judecată depinzând legal de soluția finală a procesului(art. 274 și urm. C.proc.civ.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile formulate de recurenții – pârâți – reclamanți T. M. N., T. G. I. și recurenta – reclamantă N. A. și recurentul – intervenient în nume propriu P. L., împotriva deciziei civile nr.759 A/16.07.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata – intervenientă E. L., intimatul – pârât N. A. și intimatul – intervenient în nume propriu E. M..

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.10.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. B. T. A. P. B. A.-D. T.

GREFIER

Ș. P.

Red.C.B.T.

Tehdact.R.L./C.B.T.

2 ex./…

TB-S.5 - E.D.; M.S.

Jud.S.1 – P.C.D.

← Pretenţii. Decizia nr. 1346/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Obligaţie de a face. Decizia nr. 1350/2014. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Decizia nr. 425/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Cereri. Decizia nr. 1492/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Conflict de competenţă. Sentința nr. 98/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 1346/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 1350/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 1438/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Revendicare imobiliară. Decizia nr. 386/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1322/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI