Pretenţii. Decizia nr. 2034/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2034/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2012 în dosarul nr. 2034/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.2034
Ședința publică de la 19 noiembrie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - L. C.
* * * * * * * * * *
Ministerul Public –P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 945 din 26.04.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. L. F..
Cauza are ca obiect – pretenții, despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și intimata-reclamantă B. L. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură a unor note scrise formulate de intimata-reclamantă B. L. F., la data de 23.10.2012.
Se mai învederează lipsa părților și faptul că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că în mod greșit s-a susținut de către pârât că măsura în cauză ar fi dintre cele prevăzute de art.3 din Legea nr.221/2009 și, prin urmare, acest capăt de cerere a constatării caracterului politic ar fi lipsit de interes.
Apreciază că nu este o măsură prevăzută expres de lege și în mod corect instanța de apel administrând dovezi a stabilit că detenția neurmată de condamnare timp de 7 ani a avut caracter politic.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 31.08.2010 sub nr._ /2012, reclamanta B. L. F., în contradictoriu cu S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul în București, ., Sector 5, a solicitat instanței de judecată să constate caracterul politic al măsurii administrative de arestare fără judecată și condamnare, luată asupra tatălui său B. C., născut în 21 mai 1900, fiul lui M. și E., în perioada 6 mai 1947 - 18 iunie 1954.
În motivarea cererii, reclamanta arată că tatăl său, B. C., născut la data de 21 mai 1900 în . părinții M. și E., având ca studii cinci clase și profesia agricultor, în anul 1929 a fost înscris în Partidul Național Țărănesc, iar în anumite perioade a fost conducătorul organizației de partid locale din . primar al acestei comune.
Urmare acestor funcții, în anii 1945-1947 i-a fost supravegheată activitatea de către organele de represiune ale statului.
Acestea au calificat ca dușmănoase și periculoase pentru regimul politic existent în țară, unele afirmații și acțiuni ale sale, motive pentru care la data de 6 mai 1947 a fost arestat, stare care a durat fără să fie judecat și condamnat până la data de 18 iunie 1954, când a fost eliberat.
Că izolarea tatălui său de copii săi are caracter politic rezultă cu claritate din faptul că într-un document al autorităților represive se afirma că întreaga familie a făcut parte din cei care au exploatat și datorită faptului că au pierdut traiul avut, deși sunt apți de muncă nu muncesc, din dorința de a nu aduce nici un aport la construirea socialismului.
Erau acuzați niște copii, dintre care unii preșcolari, nu numai de delict de opinie, ci și de răspândire de zvonuri alarmante, precum și de subminarea economiei naționale prin refuzul de a munci, deși erau sănătoși, deci apți de muncă.
În Cartea de aur a rezistenței românești împotriva comunismului, scrisă de Cicerone I., publicată în 1996, tatăl său figurează la pagina 85.
Ulterior, la solicitările instanței de lămurire a limitelor judecății, la data de 04.09.2011 – fila 21dosar fond, reclamanta a formulat completări la acțiune cu privire la situația de fapt.
Se susține astfel că tatăl reclamantei a executat o perioadă de detenție de 12 ani și 6 luni, din care 7 ani a fost internat politic, fără condamnare. După eliberare și după decesul acestuia în anul 1987, acesta a fost reabilitat prin sentința penală din data de 30.05.1995 de către Curtea Supremă de Justiție.
Efectele condamnării tatălui său au fost resimțite inclusiv de familia acestuia, aspecte pe care reclamanta le detaliază.
La data de 17.02.2012 – fila 56 dosar fond, reclamanta își precizează temeiul juridic al acțiunii, solicitând judecarea cauzei și prin prisma prev. art. 998-999 C.civ.
Deși legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare și nici acte în apărare.
Analizând actele și lucrările efectuate în cauză cu privire la capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurilor luate împotriva numitului B. M. C., tatăl reclamantei, tribunalul apreciată că acest capăt de cerere este întemeiat în parte pentru următoarele considerente:
Din copiile de pe actele de stare civilă ale reclamantei rezultă că aceasta este fiica lui B. C. ȘI G., fiind căsătorită și purtând numele de B. – fila 2 dosar fond.
Numitul B. C. s-a născut la data de 21.05.1900 – fila 4 dosar fond și a decedat la data de 25.08.1987 – fila 4 dosar fond.
Conform adresei de la fila 13 dosar fond, o persoana numită B. C., născută la data de 18.01.1900, a fost arestată în anul 1947 și condamnată pentru sabotaj. În acest înscris se face vorbire despre soția persoanei condamnate ca fiind G. B., născută în anul 1914, în ., fiica lui N. și I..
Referatul de la fila 16 dosar fond emis de Ministerul Afacerilor Interne la data de 25.05.1954, face referire le numitul B. C., născut la data de 21.05.1900 în .. București despre care se arată că a fost arestat la data de 06.05.1947 pentru lansarea unui manifest instigator, fiind liberat în iunie 1954 – fila 17 dosar fond.
La data de 30.05.1995 – fila 26 dosar fond, prin decizia penală nr. 1542/30.05.1995 pronunțată în cauza cu nr. 644/1995, Î.C.C.J a admis recursul în anulare declarat de procurorul general al României și a casat sentința penală nr. 49/19.02.1960 a Tribunalului Miliar București și decizia penală nr. 562/16.04.1960 a Tribunalului M. al Regiuni a II –a Militare cu privire la numitul B. C. care a fost astfel achitat pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale prev. de art. 209 pct. 2 lit. a și b Cod Penal anterior anului 1990, cu consecința înlăturării și a pedepsei complimentare de confiscare a averii acestuia.
Din cuprinsul acestei decizii rezultă cu certitudine situația numitului B. C..
Astfel, prin sentința penală nr. 49/19.02.1960 a Tribunalului Miliar București și decizia penală nr. 562/16.04.1960 a Tribunalului M. al Regiuni a II-a Militare, numitul B. C. cu datele de identitate care rezultă din acest dosar a fost condamnat la 10 ani de muncă silnică și 5 ani degradare civilă pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 209 pct. 2 lit. a și alin. 2 lit. b Cod penal anterior anului 1990 și confiscarea totală a averii acestuia.
Pentru că tatăl reclamantei apare că a fost condamnat definitiv abia la data de 16.04.1960, rezultă că în perioada 1947-1954 acesta a fost arestat fără să fie condamnat. Din actele de la dosar nu reiese că această arestare a reprezentat o măsura preventivă luată în cursul urmării penale sau a judecății infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat.
Prin sentința civilă nr.945/26.04.2012 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă s-a admis în parte cererea – pretenții legea nr. 221/2009 – formulată de reclamanta B. L. F., în contradictoriu cu pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice; s-a constatat caracterul politic al detenției numitului B. M. C. în perioada 06.05.1947- iunie 1954; s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de acordare de despăgubiri morale în baza Legii nr. 221/2009; s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de acordare de despăgubiri materiale în baza Legii nr. 221/2009; s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei cu privire la cererea de acordare de despăgubiri morale în temeiul prev. art. 998-999 C. civil; s-a respins ca prescrisă cererea reclamantei de acordare de despăgubiri morale în temeiul prev. art. 998-999 C. civil; s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei cu privire la cererea de acordare de despăgubiri materiale în temeiul prev. art. 998-999 C. civil; s-a respins ca prescrisă cererea reclamantei B. L. F. de acordare de despăgubiri materiale în temeiul prev. art. 998-999 C. civil.
În considerentele sentinței tribunalul a reținut că în raport cu situația de fapt și prevederile legale în materie, condamnarea din anul 1960 are de drept un caracter politic.
Conform prev. art. 1 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, (2) Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în: a) art. 185-187, 190, 191, 1931, 194, 1941-1944, 1961, 197, 207-209, 2091-2094, 210-218, 2181, 219-222, 224, 225, 227, 2271, 228, 2281, 229, 230, 2311, 258-261, 267, 2687, 2688, 26812, 26814, 26829, 26830, art. 284 ultimul alineat, art. 323-329, 349, 350 și 5786 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare …”.
Din economia întregului art. 1 din Legea nr. 221/2009 care reglementează premisele de aplicare ale acesteia rezultă că legiuitorul a apreciat a priori anumite condamnări ca având caracter politic, altele asemănătoare urmând a fi analizate astfel de către instanțe conform prev. alin. 4 al art. 1 „(4) Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4”
Se reține astfel că instanța va face astfel de constatări numai în măsura în care condamnarea nu are de drept caracter politic.
Deoarece în cauză condamnarea numitul B. C. din anul 1960 are caracter politic de lege lata, nu se mai impune constatarea acesteia de către instanță.
Cu privire însă la arestarea fără condamnare în perioada 1947-1954, tribunalul a reținut că aceasta constituie la rândul său o măsură administrativă cu caracter politic.
Pentru faptul că temeiul luării acestei măsuri – ordinul 50.000 al MAI din februarie 1947 nu se înscrie în temeiurile limitativ prev. la art. 3 din Legea nr. 221/2009, rezultă că măsura luată împotriva tatălui reclamantei nu are caracter politic ope legis.
Cu toate acestea deoarece măsura de arestare a urmărit un scop opresiv al unei persoane care a înțeles să se manifeste împotriva sistemului, tribunalul apreciază că aceasta a avut un scop similar celor declarate prin lege ca având caracter politic, motiv pentru care o va aprecia ca atare.
Cu privire la cererea reclamantei de acordare de despăgubiri morale și materiale solicitate de reclamantă ca urmare a condamnării tatălui său, tribunalul apreciază că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată așa cum a fost modificată – filele 21, 32 și 56 dosar fond, întemeiată pe prev. Legii nr. 221/2009 și art. 998-999 Cod Civil, reclamanta deși a solicitat expres acordarea de despăgubiri materiale și morale aceasta nu le-a cuantificat detaliat, precizând doar o sumă globală de 50.000 Euro, redusă ulterior – fila 60 dosar fond, la suma de 5.000 euro.
Analizând cererea reclamantei de acordare de despăgubiri morale în baza legii nr. 221/2009, indiferent de sumă, ca urmare a situației familiei sale determinată de condamnarea tatălui său, tribunalul apreciază că aceasta este neîntemeiată deoarece nu mai subzistă temeiul juridic în baza căruia a fost formulată cererea – art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificat prin O.U.G nr.62/2010, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecata, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea.
Prin Decizia nr. 1354/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010 s-a stabilit că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din O.U.G nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstituționale, iar prin Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din 15.11.2010 s-a reținut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Mai mult decat atat, prin decizia nr. 12/19.09.2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in Sectiile Unite, s-a statuat cu putere obligatorie, fata de dispozitiile art. 3307 alin 4 C.proc.civ, ca urmare a celor decizii pronuntate de Curtea Constitutionala, citatate mai sus, „dispozitiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I Legea nr. 221/2009 si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv”.
Prin urmare, tribunalul urmează sa aiba in vedere ca la data pronuntarii prezentei sentinte civile, dispozitiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, modificat prin O.U.G. nr. 62/2010 si-au incetat efectele.
În ceea ce privește aplicarea cu prioritate a Convenției Europene a Drepturilor Omului, respectiv art. 5, tribunalul reține că legiuitorul roman a acordat o atenție deosebita reglementarilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel încât nu se poate reține că dispozițiile naționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului sunt mai puțin favorabile decât cele internaționale.
În acest sens, instanța de control constituțional a reținut că, în ceea ce priveste reabilitarea persoanelor condamnate din motive de ordin politic, prin O.U.G. nr. 214/1999, persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de rasturnare prin forta a regimului comunist instaurat în Romania li s-a recunoscut calitatea de luptator în rezistenta anticomunista, decizia pentru constatarea calitatii de luptator în rezistenta anticomunista putand fi folosita ca proba în fata institutiilor abilitate, în ceea ce priveste aprecierea caracterului politic al infractiunilor a caror savarsire a atras masura confiscarii bunurilor.
Curtea Constituțională a mai reținut că, în materia acordarii altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, exista o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atat din punct de vedere moral, cat si social, ca urmare a persecutiei politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de imbunatatirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice, acte normative care stabilesc o . drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizatie lunara; scutire de plata impozitelor si a taxelor locale; asistenta medicala si medicamente, în mod gratuit si prioritar, atat în tratament ambulatoriu, cat si pe timpul spitalizarilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun apartinand societatilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douasprezece calatorii gratuite, anual, pe calea ferata romana, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale; sotul (sotia) celui decedat, din categoria celor disparuti sau exterminati în timpul detentiei, internati abuziv în spitale de psihiatrie, deportati, prizonieri sau carora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum si sotul (sotia) celui decedat dupa iesirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, dupa întoarcerea din stramutare, din deportare, din prizonierat sau dupa încetarea masurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizatie lunara de 200 lei, neimpozabila, daca ulterior nu s-au recasatorit; restituirea bunurilor sau despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotarare de condamnare sau ca efect al masurii administrative, în conditiile Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, tribunalul a constatat că scopul acordarii de despagubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunista este nu atat repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situatie similara cu cea avuta anterior, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfactie de ordin moral, prin însesi recunoasterea si condamnarea masurii contrare drepturilor omului. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că nu poate exista decat o obligatie „morala” a statului de a acorda despagubiri persoanelor persecutate în perioada comunista, făcând trimitere în acest sens chiar la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, prin Hotararea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein si altii impotriva Germaniei si prin Hotararea din 2 februarie 2010 în Cauza K. si Iouri Kiladze contra Georgiei, ca dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu impun statelor membre nicio obligatie specifica de a repara nedreptatile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Totodata, instanta de la Strasbourg are o jurisprudenta constanta în sensul ca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie nu garanteaza dreptul de a dobandi un bun (Hotararea din 23 noiembrie 1983 în Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotararea din 9 octombrie 2003 în Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotararea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Față de considerentele expuse și având în vedere deciziile Curții Constituționale si decizia nr 12/19.09.2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in Sectiile Unite, care sunt general obligatorii, tribunalul reține că dispozițiile art.5 alin 1 lit. a din Legea nr.221/2010 au fost lipsite de efecte juridice, astfel ca, ținând cont si de aspectele deduse din jurisprudența instanței europene, a respins cererea de acordare de despăgubiri morale ca neîntemeiata.
Cu privire la cererea reclamantei de acordare de despăgubiri materiale în baza legii nr. 221/2009, de pe urma condamnării tatălui său, tribunalul a reținut că aceasta nu a precizat la ce despăgubiri se referă.
Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de catre stat, aceeasi Curte (C.E.D.O) a stabilit ca nu se poate interpreta ca ar exista vreo obligatie generala a statului de a restitui proprietati care au fost expropriate înainte de ratificarea Conventiei ori ca ar exista posibilitatea impunerii unor restrictii asupra libertatii statelor de a stabili scopul si conditiile oricarei restituiri catre fostii proprietari (Hotararea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra Slovaciei, Hotararea din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra Slovaciei, Decizia asupra admisibilitatii din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer si altii contra Cehiei).
Astfel, tribunalul reține, din jurisprudența constantă a instanței europene că, în materia reglementarilor privind reabilitarea, restituirea proprietatilor confiscate sau acordarea de compensatii pentru acestea, statele contractante au o larga marja de apreciere în stabilirea masurilor specifice de implementare a politicilor sociale si economice, a conditiilor de acordare a despagubirilor (Hotararea din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei si altii contra Greciei).
În cauză, legiuitorul român a apreciat și reglementat posibilitatea de restituire a bunurilor confiscate prin legea nr. 221/2009.
Cu toate acestea, chiar dacă există temei legal de restituire a averii confiscate, tribunal constată că reclamanta nu a precizat bunurile a căror restituire o cere și nici nu a produs probe în susținerea acestei cereri.
Cu privire la cererea reclamantei de acordare de despăgubiri morale și materiale în baza prev. art. 998-999 C.civ, tribunalul reține următoarele:
Pentru faptul că reclamanta își justifică cererea ca urmare a măsurilor politice luate împotriva tatălui său considerate ca fapte ilicite, rezultă că dreptul acesteia la pretențiile solicitate s-a născut de la data când a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea (art. 8 din Decretul nr. 167/1958).
În cauză faptul că tatăl reclamantei a fost nelegal condamnat în anul 1960 a fost constatat de ÎCCJ în anul 1995 prin decizia penală sus menționată, relevă că cel târziu de la această dată s-a născut dreptul acestuia la despăgubiri rezultate din această condamnare.
Pentru faptul că acțiunea de față a fost promovată la data de 31.09.2010, la mai mult de 3 ani după anul 1960 sau 1995 (termenul general de prescripție – art. 3 din Decretul nr. 167/1958), tribunalul apreciază cererea ca fiind prescrisă, sens în care va admite excepția astfel invocată de către reprezentantul Ministerului Public.
Cu privire la despăgubirile de orice natură generate de arestarea fără condamnare a tatălui reclamantei în perioada 1947-1954, tribunalul apreciază că lipsa de temei a arestării constituie prin ea însăși un fapt ilicit. Întrucât arestarea presupune desprinderea arestatului de familia sa, este evident faptul că atât acesta, cât și membrii familiei sale au cunoscut fapta și pe autorul ei chiar de la momentul arestării, respectiv din anul 1947.
Pentru faptul că acțiunea de față a fost promovată la data de 31.09.2010, la mai mult de 3 ani (termenul general de prescripție – art. 3 din Decretul nr. 167/1958) după anul 1947, tribunalul apreciază cererea ca fiind prescrisă, sens în care va admite excepția astfel invocată de către reprezentantul Ministerului Public.
Urmare celor de mai sus, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei în ceea ce privește cererea de acordare de despăgubiri morale și materiale în temeiul prev. art. 998-999 Cciv și a admis în parte acțiunea în sensul admiterii cererii reclamantei de constatare a caracterului politic al arestării tatălui său în perioada 1947-1954.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice criticând sentința sub aspectul constatării caracterului politic al măsurii de arestare, fără judecată și condamnare a autorului reclamantei ,din perioada 6 mai 1947- 18 iunie 1954.
Se susține că această cerere este lipsită de interes întrucât această măsură este prevăzută în art. 3 din Legea nr. 221/2009, având caracter politic de drept.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea va respinge recursul ca nefondat având în vedere următoarele:
În perioada 6.05.1947- iunie 1954 autorul reclamantei B. M. C. a fost privat de libertate, în temeiul Ordinului nr.50.000 /947 și întemnițat la Penitenciarul C.. Această măsură a durat până în luna iunie a anului 1954 și a fost justificată de faptul că „B. M. C. era șeful organizației PNȚ din . și agitator cu mare influență asupra populației din comună”, astfel cum rezultă din înscrisul eliberat de CNSAS, din dosarul de urmărire (fila 10 d.f.).
Ordinul 50.000 /1947 nu este menționat expres nici în dispozițiile art. 1 și nici în art.3 din Legea nr.221/2009 pentru a se putea susține că măsura privării de liberate ,are caracter politic de drept.
Astfel, fiind sunt incidente în cauză dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr.221/2009, soluția pronunțată de tribunal fiind legală, interesul reclamantei fiind legitimat în drept.
Astfel fiind, în temeiul art. 312 alin. 1 cu referire la art. 3041 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 945 din 26 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă B. L. F., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 noiembrie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. A. B. I. B. Doinița M.
Grefier,
L. C.
Red.D.A.B.
Tehnodact.D.A.B./C.F.
2ex./12.12.2012
T.B.-S.5.-F.I.C.
| ← Reziliere contract. Decizia nr. 2041/2012. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 168/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
