Pretenţii. Decizia nr. 352/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 352/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2012 în dosarul nr. 352/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA CIVILĂ NR. 352
Ședința publică din 27.02.2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE D. A.
JUDECĂTOR F. P.
JUDECĂTOR C. M. T.
GREFIER L. M. B.
************
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenții reclamanți C. A. și C. D., împotriva sentinței civile nr. 1671 F din 05.10.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Cauza are ca obiect – despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant C. D., personal (legitimat cu CI . nr._ eliberată de SPCEP S1 biroul 1 la data de 21.08.2007) și asistat de avocatul S. I., același avocat reprezentând și interesele recurentei reclamante C. A., în baza împuternicirii avocațiale ._/02.11.2011 eliberată de Baroul București, atașată la dosar la fila nr. 5, lipsind reprezentantul intimatului pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că recursul declarat în cauză a fost motivat și au fost comunicate motivele intimatului pârât, după care,
Apărătorul recurenților reclamanți arată că nu mai are cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocatul recurenților reclamanți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata a câte 5000 euro pentru fiecare dintre reclamanți cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de aceștia ca urmare a condamnării soțului și respectiv tatălui reclamanților la un an închisoare cu executare pentru fapta de răspândire de publicații interzise.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut ca motiv de respingere a acțiunii reclamanților declararea ca neconstituționale a prevederilor legale în materie.
Astfel, s-a invocat Decizia nr. 1354/2010 pronunțată de Curtea Constituțională prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 1 pct. 1 și art. 2 din OUG nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 sunt neconstituționale.
De asemenea, prin decizia nr. 1358/2010 s-a reținut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. „a” teza I din legea nr. 221/2009 sunt neconstituționale.
Față de aceste texte reținute de instanța de fond, solicită a se constata că prin Legea nr. 202/2010 se mențin prevederile alin. 1 lit. „a” și ale art. 5 din Legea nr. 221/2009.
Ca atare, modificând art. 5 alin. 2 al acestei legi, legiuitorul face precizări cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate în temeiul alin. 1 lit. „a” și „b” ale art. 5 din Legea nr. 221/2009.
În opinia sa, prevederile Legii nr. 202/2010 referitor la acordarea acestor despăgubiri nu au fost atacate de Curtea Constituțională, astfel încât partea este îndreptățită la acordarea acestor despăgubiri.
Legiuitorul a înțeles numai să micșoreze cuantumul acestor despăgubiri morale la o sumă rezonabilă în limita maximă de 10.000 Euro, iar anularea acestui drept pentru o parte din aceste persoane ar însemna încălcarea principiului egalității în fața legii a tuturor persoanelor care au fost persecutate politic.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate și admiterea pe fond a acțiunii în sensul acordării despăgubirilor pentru reclamanți în sumă de 5000 euro pentru fiecare cu titlu de daune morale.
Cu cheltuieli de judecată ocazionate de judecata în fața instanței de fond.
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1671/F din 05.10.2011, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins acțiunea formulată de reclamanții C. A. și C. D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanții invocă faptul că antecesorul lor a fost arestat și condamnat la 1 an închisoare pentru fapta de răspândire de publicații interzise.
Cât privește cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata de despăgubiri morale,tribunalul a avut în vedere dispozițiile art.5 alin.1 lit.a, b din Legea nr.221/2009, potrivit cărora „orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. 4, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea;
b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Cu toate acestea, tribunalul a reținut că, prin Decizia nr.1354/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010 s-a stabilit că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstituționale, iar, prin Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din_ s-a reținut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
In acest sens, instanța de control constituțional a reținut că, în ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive de ordin politic, prin O.U.G. nr.214/1999, persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă putând fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor.
Curtea Constituțională a mai reținut că, în materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, exista o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cat si social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse in regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice, acte normative care stabilesc o . drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunara; scutire de plata impozitelor si a taxelor locale; asistenta medicala si medicamente, in mod gratuit si prioritar, atât in tratament ambulatoriu, cat si pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport in comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale; soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit; restituirea bunurilor sau despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, în condițiile Legii nr.10/2001.
Prin urmare, tribunalul a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior - ceea ce este si imposibil - ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea si condamnarea măsurii contrare drepturilor omului. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că nu poate exista decât o obligație "morala" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate in perioada comunista, făcând trimitere în acest sens chiar la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (invocată de reclamantă) care a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 in Cauza Ernewein si alții împotriva Germaniei si prin Hotărârea din 2 februarie 2010 in Cauza K. si Iouri Kiladze contra Georgiei, ca dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nicio obligație specifica de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanța de la Strasbourg are o jurisprudența constanta in sensul ca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 in Cauza V. der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 in Cauza Slivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 in Cauza Andrejeva contra Letoniei).
Față de considerentele expuse și deciziile Curții Constituționale care sunt general obligatorii și produc efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, tribunalul a reținut că, nemaiexistând cadrul legal în limitele căruia reclamantul a înțeles să-și organizeze apărarea, dispărând temeiul de drept menționat, în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, existând reglementări paralele și anume, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și O.U.G. nr.214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.568/2001, cu modificările și completările ulterioare, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurenții C. A. și C. D., criticând-o pe motive de nelegalitate, respectiv sentința este lipsită de temei legal, deoarece prin Hotărârea nr.1354/2010 a Curții Constituționale se anulează dreptul de a acorda despăgubiri morale unor persoane îndreptățite, care înseamnă încălcarea principiului egalității în fața legii a tuturor persoanelor care au fost persecutate politic. Prejudiciul moral adus unor urmași ai persoanei condamnate politic este tot atât de important ca prejudiciul moral adus celor care au fost persecutați politic.
Verificând legalitatea sentinței recurate, în condițiile art.304 pct.9 coroborat cu art.3041 Cod procedură civilă, Curtea a constatat că recursul este nefondat și l-a respins pentru următoarele considerente:
Cei doi recurenți sunt soția și fiul lui C. M., care prin sentința nr.2315/20.07.1946 a fost condamnat și a executat un an de închisoare până la 20.07.1947, așa cum rezultă din copia după sentința aflată la fila 4 din dosarul de fond și mandatul de arestare nr.922/1946 aflat la fila 12 din dosar.
Autorul recurenților a beneficiat de dispozițiile Decretului – Lege nr.118/1990, așa cum rezultă din fila 13 a dosarului de fond.
Nu poate fi reținută critica recurenților privitor la ultraactivitatea dispozițiilor art.5 alin.1 lit.a din Legea nr.221/2009, deoarece prin declararea prin Decizia nr.1358/2010 a Curții Constituționale a neconstituționalității art.5 din Legea nr.221/2009, conform art.147 alin.1 din Constituție acesta „își încetează efectele juridice”. Prevederea legală constatată neconstituțională nu poate fi înlocuită decât de puterea legiuitoare printr-o nouă lege.
Curtea a reținut că prin Decretul – Lege nr.118/1990 legiuitorul a stabilit condițiile și cuantumul indemnizațiilor lunare cuvenite foștilor deținuți politici. Despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile și proporționale cu gravitatea și suferințele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Ori, dispozițiile art.5 din Legea nr.221/2009 au același scop ca și indemnizația de care autorul recurenților a beneficiat în temeiul art.4 din Decretul – Lege nr.118/1990, astfel că alte despăgubiri solicitate de petenți „nu pot fi considerate drepte, echitabile și rezonabile. Pe de altă parte, prin introducerea posibilității moștenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, și anume cel al echității și dreptății”. În motivarea deciziei, Curtea Constituțională a reținut că prin prevederile art.5 din Legea nr.221/2009 „se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că moștenitorii de gradul II au aceeași îndreptățire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca și acesta din urmă”.
Pentru rațiuni de logică juridică același model urmează a fi folosit și pentru soția defunctului, recurenta C. A., și fiul său.
La momentul la care Curtea este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate, norma juridică ce a reprezentat temeiul juridic al acțiunii promovate de recurenți, nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unei dispoziții legale exprese. De altfel, decizia Curții Constituționale a fost pronunțată la 21.10.2010, iar acțiunea recurenților a fost promovată ulterior la 14.04.2011.
De aceea, din punctul de vedere al dreptului intern, se concluzionează că judecata nu se poate întemeia pe o dispoziție legală inexistentă din punct de vedere juridic, ca urmare a declarării ei ca fiind neconstituțională.
Față de aceste considerente, Curtea are în vedere împrejurarea că la acest moment temeiul juridic al acțiunii formulate de reclamanți nu mai există, deoarece consecința declarării neconstituționalității unei norme legale este că ea nu se mai aplică nici situațiilor juridice născute sub imperiul său, o lege neconstituțională neavând nici un efect. Nu numai cadrul normativ intern, ci și blocul de convenționalitate reprezentat de textele Convenției Europene a Drepturilor Omului și de jurisprudența instanței europene creată în aplicarea acestora, conduce la concluzia că efectele Deciziilor nr.1358/2010 și nr.1360/2010 ale Curții Constituționale fac ca dreptul de despăgubire stabilit prin lege, practic să nu existe niciodată și să dispară temeiul de drept care îndrituia instanțele să acorde despăgubiri pentru daunele morale suferite.
Pentru aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții - reclamanți C. A. și C. D., împotriva sentinței civile nr.1671 F din 05.10.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.02.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. F. P. C. M. T.
GREFIER
L. M. B.
Red.D.A.
Tehdact.R.L.
2 ex./28.03.2012
TB-S.5 – J.B.
| ← Anulare act. Decizia nr. 1653/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Succesiune. Decizia nr. 928/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
