Succesiune. Decizia nr. 1470/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1470/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 1470/2013

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ nr.1470

Ședința publică de la 01.10.2013

Curtea constituită din :

PREȘEDINTE - C. G.

JUDECĂTOR - S. C.

JUDECĂTOR - I. S.

GREFIER - S. R.

Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurentul – pârât I. V., împotriva deciziei civile nr. 63 A din data de 28.01.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant MOȘINSCHI Ș., cu intimații - intervenienți A. E., T. D. – N. și cu intimații – intervenienți în nume propriu N. F. și N. V. F..

P. are ca obiect – succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei se constată lipsa recurentului – pârât I. V., a intimatului – reclamant MOȘINSCHI Ș., a intimaților - intervenienți A. E., T. D. – N. și a intimaților – intervenienți în nume propriu N. F. și N. V. F..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură s-a depus, la data de 30.09.2013, dovada achitării taxei judiciare, în cuantum de 20 lei, potrivit chitanței nr._ din data de 26.09.2013 (fila 43), aferente cererii de recurs, precum s-a stabilit prin rezoluția administrativă.

Curtea, având în vedere lipsa părților la acest moment, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei, se constată lipsa recurentului – pârât I. V., a intimatului – reclamant MOȘINSCHI Ș., a intimaților - intervenienți A. E., T. D. – N. și a intimaților – intervenienți în nume propriu N. F. și N. V. F..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea constată și la acest moment lipsa părților, motiv pentru care dispune lăsarea cauzei la a treia strigare.

La a treia strigare a cauzei, se prezintă avocat Z. L., în calitate de reprezentant al recurentului – pârât I. V., în baza împuterniciri avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București și avocat Amena C. T., în calitate de reprezentant al intimatului – reclamant MOȘINSCHI Ș. în baza împuterniciri avocațiale nr._/2013, misă de Baroul București (pe care o depune), lipsind intimații - intervenienți A. E., T. D. – N. și intimații – intervenienți în nume propriu N. F. și N. V. F..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, având în vedere ora ședinței – 13.00 – și constatând că din eroare dosarul a fost apelat la ora 09.00, revine asupra măsurilor dispuse anterior.

Intimatul – reclamant Moșinschi Ș., prin apărător, depune întâmpinare.

Curtea, având în vedere momentul la care intimatul – reclamant Moșinschi Ș. a depus întâmpinarea, o califică ca și note scrise. Recurentul – pârât, prin apărător, având cuvântul, solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de întâmpinarea depusă la acest termen.

Intimatul – reclamant Moșinschi Ș., prin apărător, susține că nu se opune cererii de amânare.

Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de amânare formulată de reprezentantul recurentului – pârât, având în vedere că întâmpinarea a fost calificată ca și note scrise, și acordă cuvântul în probațiune.

Recurentul – pârât, prin apărător, având cuvântul, solicită proba cu înscrisuri, referindu-se la actele deja existente la dosarul cauzei.

Intimatul – reclamant Moșinschi Ș., prin apărător, solicită proba cu înscrisuri, actele existente la dosarul cauzei.

Curtea încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.

Reprezentanții părților, având cuvântul, susțin că nu mai au de formulat alte cereri, probe de propus și administrat, ori excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat, ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Recurentul – pârât I. V., prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea, în parte, a hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului, cu consecința respingerii capătului de cerere privind constarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor, în principal, ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală și care nu are interes, și, în subsidiar, respingerea, ca neîntemeiat,

Susține că, a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantului Moșinschi Ș., respectiv lipsa de interes în solicitarea sa de a se constata nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor.

Apreciază că se impune admiterea excepției, întrucât partea adversă nu a declarat apel împotriva deciziei ce a menținut ca legale și temeinice dispozițiile primei instanțe și prin care se reține că reclamantul nu are calitate de moștenitor întrucât nu a avut vocație succesorală concretă de pe urma unchiului său defunct, Moșinschi D..

Din punctul său de vedere, apreciază că nefiind declarat apel împotriva acestei măsuri, cele statuate de către ambele instanțe de fond și apel, au intrat în puterea lucrului judecat.

Sub un alt aspect, a solicitat admiterea acestei excepții în raport de dispozițiile art. 88 alin.1 din Legea nr. 36/1995, din care rezultă condițiile în care se poate solicita constatarea nulității unui astfel de act, respectiv doar partea vătămată, care se consideră vătămată în drepturile sale, poate cere constarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor. Astfel, această vătămare pretinsă, trebuie analizată prin drepturile ce ar fi fost încălcate și cât timp s-a constata că reclamantul nu are calitatea de moștenitor și chiar dacă s-ar admite că acest certificat a fost emis cu încălcarea normelor legale, nulitatea sa nu ar produce efecte asupra drepturilor; demersurile sale judiciare, pe acest capăt de cerere sunt lipsite de consistență juridică.

În ceea ce privește criticile invocate pe dispozițiile pct. 9 al art.304 din Codul de procedură civilă, arată că, au fost depășite limitele de către instanța de apel asupra obiectului cererii deduse judecății – art. 129 alin. 6 din codul de procedură civilă – raportat la faptul că, a fost admis în parte apelul și s-a desființat cu trimitere spre rejudecare ultimul capăt de cerere.

În opinia sa, nu are legătură fraudarea drepturilor fraților defunctului Moșinschi D., nu au relevanță susținerile pe acest aspect, fiind doar simple apărări.

Subliniază faptul că a înțeles să formuleze critici și în temeiul dispozițiilor art. 295, 297 alin. 1 din Codul de procedură civilă și art. 1169 din Codul civil, din aceeași perspectivă și raportat la motivarea cu care instanța a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare; se schimbă sarcina probei, în sensul că tribunalul a reținut că prima instanță nu ar fi cercetat suficient și nu ar fi administrat probe. În cauză au fost administrate toate probele și nu au fost solicitate probe suplimentare.

Mai solicită instanței a proceda la verificări în ceea ce privește cheltuielile de judecată, iar în subsidiar solicită reducerea cuantumului cheltuielilor.

Solicită cheltuieli de judecată pe cale separată efectuate în recurs.

Intimatul – reclamant MOȘINSCHI Ș., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat, față de următoarele considerente:

Sub un prim aspect, solicită respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsa interesului fiind neîntemeiate, având în vedere că instanța de apel prin decizia pronunțată a urmărit să se dezbată succesiunea, să se verifice acceptările tuturor părților care aveau vocație generală, dar mai ales concretă. Față de acest aspect solicită a se constata că recurentul a fost într-o eroare, s-a creat o confuzie între vocația concretă și vocația generală; instanța de apel a analizat situația din perspectiva normelor incidente și a cererilor care fac dovada faptului că în temeiul legilor de retrocedare, Moșinschi Ș. a acceptat succesiunea de pe urma unchiului său, având calitate legală, directă să îl moștenească pe acesta.

În opinia sa, instanța de apel a înțeles că nu s-a făcut o evaluare, o analiză a certificatului de calitate de moștenitor prin prisma fraudei la lege pe care a invocat-o, în sensul că nu au fost citați toți moștenitorii și, prin urmare, nu s-a analizat de către instanța de fond, existența sau inexistența acceptării la moștenire, respectiv vocația la succesiune.

Mai adaugă faptul că, Moșinschi Ș. și I. V., în calitate de moștenitor al lui Moșinschi V., poziția juridică a acestora este identică în raport cu certificatul de moștenitor și cu calitatea față de Moșinschi D., astfel nici unul nu a formulat o cerere de acceptare a moștenirii în termenul de 6 luni.

Susține și faptul că, în recurs s-a afirmat că Moșinschi V. a acceptat direct moștenirea de pe urma lui Moșinschi D., decedat în anul 1954 și astfel apreciază că în baza acestei fraude au fost obținute mai multe terenuri, și s-a încercat obținerea moștenirii și a altui frate Moșinschi.

Solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 29.06.2009 și înregistrată sub nr._, reclamantul Moșinschi Ș. a chemat în judecată pe pârâtul I. V. și pe intervenienții A. E., T. D. N., N. F. și N. V. F., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se constate calitatea sa de moștenitor al defunctului său unchi – Moșinschi D., să se constate acceptarea moștenirii acestuia de către reclamant, să se stabilească totodată cota sa succesorală legală ce îi revine în calitate de moștenitor legal, să se constate nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor nr.3/05.04.2006, precum și să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că este fiul și unicul moștenitor al defunctului Moșinschi V., decedat la data de 01.02.1990, conform certificatului de moștenitor nr. 207/01.02.1994. Tatăl reclamantului a avut cinci frați, descendenți ai defunctului lor tată – Moșinschi C., după cum urmează – Moșinschi D., decedat la 25.01.1952, T. (născută Moșinschi ) M. A., decedată în anul 1975, Moșinschi C., decedat în anul 1987, Moșinschi O., decedat în anul 1989 și Moșinschi E., decedată în anul 1991. Cauza de față vizează succesiunea de pe urma defunctului Moșinschi D., fratele tatălui reclamantului, decedat la data de 25.01.1952 fără descendenți direcți.

A arătat reclamantul că moștenitorii legali ai acestuia sunt colateralii privilegiați postdecedați, respectiv frații acestuia, Moșinschi C., Moșinschi O., Moșinschi E., T. M. – A. și Moșinschi V., tatăl reclamantului, toți aceștia având vocație succesorală legală și concretă la moștenirea fratelui lor, chiar dacă nu a fost eliberat un certificat de moștenitor care să ateste această calitate.

A arătat în continuare reclamantul că unul din frații defunctului, Moșinschi O., decedat la data de 29.10.2989 a lăsat un testament autentificat sub nr.5560/14.06.1978, prin care o instituia ca legatară universală pe soția sa, Moșinschi V., iar în subsidiar, pe fiul acesteia dintr-o căsătorie anterioară, I. V., dacă Moșinschi O. ar fi supraviețuit soției sale. După decesul lui Moșinschi O., soția acestuia, Moșinschi V. a obținut, în calitate de unic succesor, certificatul de calitate de moștenitor de pe urma soțului său, iar ulterior, în anul 2006, a solicitat deschiderea succesiunii și de pe urma fratelui soțului său, Moșinschi D., obținând cu încălcarea legii și a drepturilor celorlalți moștenitori certificatul de calitate de moștenitor nr.3/05.04.2006 eliberat de BNP „M. A. I.” cu sediul în Oradea.

A arătat reclamantul că certificatul de moștenitor sus menționat a fost eliberat cu încălcarea gravă a dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarială. Totodată, potrivit art. 69 din același act normativ notarul era obligat să solicite moștenitorului care a formulat cererea de deschidere a succesiunii să îi indice pe toți comoștenitorii în vederea citării pentru dezbaterea succesorală.

Or, a arătat reclamantul, a fost săvârșită o gravă încălcare a legii imperative prin acțiunea notarului public M. A. I., pe de o parte și a pârâtului I. V. și Moșinschi V., pe de altă parte. Aceasta întrucât Moșinschi V. nu a comunicat notarului toate informațiile pertinente referitoare la ceilalți moștenitori ai defunctului Moșinschi D., iar notarul a dezbătut succesiunea la Oradea, deși ultimul domiciliu al defunctului figura ca fiind în București. Pe cale de consecință, dezbaterea succesiunii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative privind competența teritorială a notarului public.

Reclamantul a arătat în continuare că Moșinchi V., iar ulterior pârâtul au folosit certificatul de calitate de moștenitor pentru a dobândi integral în temeiul Legii nr. 247/2005 bunurile imobile ori despăgubirile acordate ce au aparținut defunctului Moșinschi D.. Astfel, pârâtul și mama sa au cerut cu rea credință retrocedarea tuturor bunurilor moștenite de pe urma a patru autori, pentru care nu existau moștenitori legali ori testamentari.

A mai învederat reclamantul că, în această calitate a sa de moștenitor, a formulat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005 o cerere de retrocedare a unor suprafețe de teren agricol și a construcțiilor aferente din județul N., ce au aparținut defunctului său unchi. A subliniat reclamantul faptul că prin cererea de retrocedare formulată în temeiul Legii nr. 247/2005, acesta a acceptat succesiunea unchiului său, decedat fără descendenți, urmând ca această calitate să îi fie recunoscută, la cerere, pe cale notarială.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.650, art.651 Cod civil, art.685, art.688 Cod civil, coroborate cu dispozițiile Legii nr.247/2005 și ale Legii nr.18/1991, precum și prevederile Legii nr.36/1995 privind activitatea notarială și Regulamentul de aplicare al Legii nr.36/1995.

Pârâtul I. V. a formulat în termen legal întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamant, ca nefondată și menținerea în totalitate a certificatului de moștenitor nr.3/05.04.2006 emis de BNP Maduța A. I..

În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat mai întâi faptul că reclamantul nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul legal, cu toate că a avut cunoștință de decesul defunctului Moșinschi D. și de dezbaterea succesiunii, care a avut loc la data de 05.04.2006. Pârâtul a învederat ulterior faptul că acțiunea introductivă este inadmisibilă, față de faptul că certificatul de calitate de moștenitor nu stabilește masa succesorală, cotele și numărul de moștenitori, ci calitatea, adică legătura de rudenie între moștenitor și defunct.

În ceea ce privește legalitatea certificatului de calitate de moștenitor, pârâtul a arătat că atât mama sa, cât și el au calitatea de moștenitori și, în absența unui act de exheredare, certificatul nu se poate anula. Pârâtul a arătat în continuare faptul că reclamantul nu a făcut dovada solicitării de retrocedare a terenurilor în temeiul Legii nr.18/1991, astfel cum acesta susține.

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.

Prin cererea precizatoare depusă la dosarul cauzei la data de 03.03.2010, reclamantul a arătat cu privire la chemarea în judecată a intervenienților indicați în cuprinsul cererii principale că această cerere se întemeiază pe dispozițiile art. 57 și următoarele Cod procedură civilă, întrucât intervenienții au drepturi succesorale la moștenirea defunctului Moșinschi D. și pot pretinde aceleași drepturi precum reclamantul.

Cu privire la prescripția dreptului de opțiune succesorală, reclamantul a arătat că toate părțile, inclusiv intervenienții au fost repuși în termenul de acceptare a succesiunii, pe care în mod concret au acceptat-o prin actul juridic al depunerii cererii de restituire. Reclamantul a subliniat astfel că și-a manifestat dreptul de opțiune succesorală în condițiile legii speciale.

Referitor la excepția inadmisibilității invocată de către pârât în întâmpinare, reclamantul a arătat că în mod neîntemeiat susține pârâtul faptul că prin obținerea certificatului de calitate de moștenitor nu a fost dezbătută succesiunea, întrucât, astfel cum rezultă și din adresele înaintate de către Camera Notarilor Publici București, prin eliberarea certificatului de calitate de moștenitor contestat în prezenta cauză a fost dezbătută succesiunea defunctului său unchi, dreptul de moștenire revenind doar moștenitorilor cuprinși în certificatul de calitate.

Referitor la apărările formulate de către pârât pe fondul cauzei, reclamantul a arătat că acestea sunt neîntemeiate.

Prin sentința civilă nr.8377/02.05.2011, Judecătoria sectorului 1 București a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Moșinschi Ș. în contradictoriu cu intimatul-pârât I. V. și cu intervenienți A. E., T. D. N., N. F. Și N. V. F..

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că la data de 25.01.1952 a decedat Moșinschi D., cu ultimul domiciliu în București, .. 27, sector 1, astfel cum rezultă din certificatul de deces . nr._ eliberat la data de 30.11.2005 de Consiliul Local al Sectorului 1 București (f.14).

Defunctul a avut cinci frați, respectiv Moșinschi V., decedat la data de 01.02.1990, T. (ns. Moșinschi M. A.), decedată în anul 1975, Moșinschi C., decedat la data de 12.03.1987, Moșinschi O., decedat la data de 30.10.1989 și Moșinschi E., decedată în anul 1991.

Reclamantul este fiul lui Moșinschi V., decedat la data de 01.02.1990, cu ultimul domiciliu în București, sector 2, .. 3A, după cum rezultă din certificatul de deces . nr._, eliberat la data de 21.02.1990 de către Primăria Sectorului 2 București (f.12). Totodată, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 207/01.02.1994, reclamantul este unicul moștenitor al tatălui său, Moșinschi V. (f.13).

În ceea ce-l privește pe defunctul Moșinschi O., frate cu defuncții Moșinschi D. și Moșinschi V., instanța reține că acesta a decedat la data de 29.10.1989, având ultimul domiciliu în Oradea, .. 5, după cum rezultă din certificatul de deces . nr._ eliberat la data de 30.10.1989 de consiliul Local al Municipiului Oradea (f. 119).

La data decesului, Moșinschi O. era căsătorit cu Moșinschi V., după cum rezultă din certificatul de căsătorie depus în copie la dosarul cauzei (fila 122).

Prin testamentul autentificat sub nr. 5560/14.06.1978 de către notariatul de Stat Județean Bihor, Moșinschi O. a dispus cu privire la patrimoniul său, în sensul instituirii ca legatară universală a soției sale Moșinschi V., iar, în situația în care i-ar fi supraviețuit acesteia, l-a instituit ca legatar universal pe fiul său I. V. (f.16-17).

Ulterior decesului lui Moșinschi O., soția sa supraviețuitoare, Moșinschi V. s-a adresat B.N.P. M. I. – A., care a eliberat la data de 05.04.2006 certificatul de calitate de moștenitor nr. 3/2006, potrivit căruia aceasta este moștenitoarea legală a defunctului său soț Moșinschi O., care la rândul său a cules în calitate de moștenitorul legal masa succesorală rămasă de pe urma fratelui său predecedat – Moșinschi D. (f.117).

Moșinschi V. a decedat la data de 07.06.2007, în Municipiul Oradea, astfel cum rezultă din extrasul din registrul de Decese (f.15), pârâtul I. V. fiind unicul său moștenitor legal, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 52/17.12.2007 (f.18).

Instanța reține în primul rând că autorul a cărui succesiune este în discuție în prezenta cauză este Moșinschi D., decedat la data de 1952.

În continuare, s-a reținut că pârâtul I. V. a moștenit-o pe Moșinschi V., care a venit la moștenirea defunctului Moșinschi O. în calitate de soție supraviețuitoare. Prin intermediul drepturilor sale succesorale asupra patrimoniului soțului său, Moșinschi V. a dobândit prin retransmitere dreptul de a veni la moștenirea defunctului Moșinschi D., iar nu în virtutea unei vocații succesorale proprii la moștenirea acestuia din urmă.

Analizând punctual cererea de chemare în judecată introdusă de către reclamantul Moșinschi Ș., instanța reține că acesta solicită, pe de o parte constatarea calității acestuia de moștenitor al defunctului său unchi, Moșinschi D., constatarea acceptării în termen a moștenirii acestuia și stabilirea cotei succesorale ce i se cuvine, iar, pe de altă parte, constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr. 3/2006 al BNP M. A. I..

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea calității reclamantului de moștenitor al defunctului Moșinschi D., instanța a reținut următoarele:

Moșinschi D. a decedat la data de 25.01.1952, dată la care erau în viață toți cei cinci frați ai acestuia – respectiv tatăl reclamantului – Moșinschi V., decedat la data de 01.02.1990, T. M. A., decedată în anul 1975, Moșinschi C., decedat în anul 1987, Moșinschi O., decedat în anul 1989 și Moșinschi E., decedată în anul 1991.

Deși reclamantul are, potrivit legii, vocație succesorală generală, în calitate de colateral privilegiat al defunctului Moșinschi D., instanța a reținut că în virtutea principiului proximității gradului de rudenie între moștenitorii din aceeași clasă, reclamantul nu poate veni în mod direct la moștenirea defunctului său unchi.

Acesta putea veni la moștenirea lui Moșinschi D. doar prin intermediul instituției retransmiterii moștenirii, invocând deci dreptul tatălui său la succesiunea lui Moșinschi D.. Având însă în vedere faptul că tatăl reclamantului nu a acceptat moștenirea fratelui său, singurul acceptant al moștenirii, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei fiind Moșinschi V., instanța reține că nu s-a făcut de către reclamant dovada calității sale de moștenitor al defunctului Moșinschi D..

2. Referitor la acceptarea în termen a moștenirii defunctului Moșinschi D. de către reclamant, instanța a reținut în primul rând faptul că reclamantul invocă faptul acceptării moștenirii prin cererea de restituire a terenurilor aparținând defunctului Moșinschi D., pe care acesta a formulat-o în temeiul Legii nr.18/1991, modificată prin Legea nr.247/2005.

Potrivit dispozițiilor art.13 din Legea nr.18/1991, moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea, prin cererea pe care o fac comisiei.

Reluând argumentele învederate la punctul anterior, instanța reține că dispozițiile legale fac referire la succesiunea autorilor persoanelor care fac cereri de reconstituire, deci la succesiunea unor persoane față de care petenții au vocație succesorală concretă.

În speță autorul reclamantului în sensul legii este tatăl acestuia, Moșinschi V., iar nu defunctul Moșinschi D.. Pe cale de consecință, dreptul la moștenire al reclamantului poate viza exclusiv succesiunea defunctului Moșinschi V.. Venirea la moștenirea defunctului său unchi, Moșinschi D., nu s-ar putea face decât pe calea reprezentării ori pe calea retransmiterii. Aceasta, întrucât potrivit art.8 alin.2 din Legea nr.18/1991, de prevederile actului normativ beneficiază (…) moștenitorii, în condițiile legii civile.

Or, raportându-ne la cerințele legii civile privind posibilitatea venirii la moștenire prin reprezentare ori retransmitere, instanța reține că reclamantul nu beneficiază de ipotezele oferite de niciuna dintre cele două instituții. Astfel, reprezentarea se admite doar în cazul predecesului celui reprezentat, respectiv în situația în care tatăl reclamantului ar fi decedat anterior defunctului Moșinschi D., caz în care, cu respectarea celorlalte condiții legale, i s-ar fi permis reclamantului să urce în locul autorului său pentru a veni la moștenirea unchiului.

În ceea ce privește retransmiterea, după cum s-a arătat la punctul anterior, aceasta nu poate opera față de faptul că reclamantul nu invocă dreptul tatălui său la moștenirea lui Moșinschi D., întrucât nu s-a făcut în nici un fel dovada acceptării succesiunii acestuia din urmă de către Moșinschi V. – tatăl reclamantului.

Față de toate aceste argumente, instanța reține că în mod greșit susține reclamantul acceptarea în termen a moștenirii unchiului său, solicitând pe cale de consecință stabilirea cotei sale succesorale, întrucât acesta nu are vocație succesorală concretă la moștenirea la care dorește să vină.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect stabilirea cotei succesorale ce se cuvine reclamantului în calitate de moștenitor al unchiului său, instanța a reținut că față de modul de soluționare al capetelor de cerere anterior expuse, respectiv prin respingerea cererii de constatare a calității de moștenitor al reclamantului și a acceptării în termen a succesiunii de către acesta, în mod subsecvent se impune soluția respingerii, ca neîntemeiată capătului de cerere având ca obiect stabilirea masei succesorale.

În ceea ce privește constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr.3/05.04.2006 emis de BNP M. A. I., instanța reține în primul rând faptul că reclamantul invocă în argumentarea acestui capăt de cerere pe de o parte necompetența notarului public care a eliberat certificatul de calitate de moștenitor, iar pe de altă parte omisiunea autoarei pârâtului, respectiv a doamnei Moșinschi V. de a indica notarului public toți moștenitorii, în vederea citării acestora pentru dezbaterea succesiunii.

Referitor la competența teritorială a Notarului Public M. A. I., cu sediul în Oradea, instanța reține că față de însăși dispozițiile legale invocate în cauză de către reclamant notarul public sesizat a acționat cu respectarea normelor ce îi stabilesc în mod concret competența.

Astfel, potrivit art.10 din Legea nr.36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, precum și la data eliberării certificatului de calitate de moștenitor, procedura succesorală notarială este de competența notarului public din biroul notarial situat în circumscripția teritorială a judecătoriei în care defunctul și-a avut ultimul domiciliu. Totodată, potrivit art.10 lit.b), în cazul moștenirilor succesive, moștenitorii pot alege competența oricăruia dintre birourile notariale din circumscripția teritorială a judecătoriei în care și-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat ultimul.

Instanța a avut în vedere faptul că prin certificatul de calitate de moștenitor nr.3/05.04.2006, BNP „M. A. I.” a constatat și certificat calitatea de moștenitor a autoarei pârâtului – Moșinschi V. în raport de soțul acesteia, defunctul Moșinschi O. și a acestuia din urmă, față de autorul său – Moșinschi D.. Faptul că în cauză avem de-a face cu situația unor moșteniri succesive, în sensul art. 10 lit. b) din Legea nr.36/1995, rezultă cu claritate din însuși conținutul certificatului de calitate nr.3/2006, acesta având ca obiect succesiunea defunctului Moșinschi O., în cadrul căreia intră și drepturile succesorale ale acestuia din urmă cu privire la moștenirea tatălui său – Moșinschi D.. În această situație reiese pe cale de consecință faptul că din punct de vedere teritorial competența revine notarului public din circumscripția teritorială a judecătoriei în care și-a avut ultimul domiciliu defunctul Moșinschi O., acesta fiind autorul care a decedat ultimul.

Or, față de faptul că Moșinschi O. a avut ultimul domiciliu în municipiul Oradea, județul Bihor, după cum reiese din certificatul de deces de la fila 119, instanța reține că B.N.P. „M. A. I.” a acționat cu respectarea limitelor competenței sale teritoriale, motivul de nulitate astfel invocat fiind neîntemeiat.

În ceea ce privește celelalte aspecte invocate de către reclamant, referitoare la indicarea de către autoarea pârâtului a tuturor moștenitorilor, prin identificarea acestora în vederea citării, instanța reține pe de o parte faptul că aceste aspecte nu au fost în nici un fel dovedite de către reclamant, iar pe de altă parte că ele nu constituie veritabile motive de nulitate a certificatului de calitate de moștenitor contestat.

Pentru toate argumentele mai sus învederate, instanța urmează să respingă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Moșinschi Ș., ca neîntemeiată.”

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, reclamantul Moșinschi Ș., solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea acțiunii sale și constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr. 3/05.04.2006 emis de BNP „Madută A. Ioană", precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata constând în taxa judiciara de timbru, onorariu de avocat, alte cheltuieli etc.

În motivarea apelului, apelantul reclamant a reluat în mare parte susținerile din cererea de chemare în judecată, învederând instanței de apel aceleași motive ale căii de atac declarate ca cele invocate pentru temeinicia demersului său judiciar în fața primei instanțe prin cererea sa principală. Apelantul a prezentat aceeași situație de fapt cu cea indicată în cererea de chemare în judecată privind relațiile de rudenie după defunctul Moșinschi D., după tatăl său, defunctul Moșinschi V. și dup defunctul Moșinschi O..

A învederat apelantul că după decesul lui Moșinschi O., soția acestuia, Moșinschi V., a obținut în calitate de unic succesor, certificatul de moștenitor de pe urma soțului sau. În anul 2006, aceasta a solicitat deschiderea succesiunii și de pe urma fratelui soțului sau, Moșinschi D., și a obținut - cu încălcarea legii și a drepturilor celorlalți moștenitori - un certificat ilegal de calitate de moștenitor nr. 3/05.04.2006 eliberat de BNP"Măduta A. I.", cu sediul în Oradea, ., ..

A invocat apelantul aceeași nulitate a certificatul de moștenitor sus – menționat, certificat care presupunea, pentru eliberarea lui, în mod imperativ, declanșarea procedurii dezbaterii succesiunii defunctului urmărind parcurgerea integrala a primei etape a procedurii și anume stabilirea calității de moștenitor a erezilor. Cea de-a doua etapa - identificarea și inventarierea bunurilor - poate fi realizata ulterior sau poate lipsi dacă se dovedește ca în patrimoniul defunctului, la data decesului, nu s-au regăsit bunuri mobile sau imobile. Or, fiind, în mod evident, declanșata procedura dezbaterii succesorala, notarul public trebuie sa procedeze conform regulilor imperative și de ordine publica prevăzute pentru aceasta procedura. În consecința, în temeiul art. 69 din L.nr.36/1995, notarul era obligat sa dispună obligarea moștenitorului care a formulat primul cererea de deschidere a succesiunii la indicarea tuturor comoștenitorilor prin identificarea acestora cu nume, prenume și adresa de domiciliu în vederea citării pentru dezbaterea succesorală. Totodată, notarul public are obligația legala - decurgând din autoritatea cu care a fost investit - de a verifica informațiile primite de la persoanele fizice care solicita eliberarea de acte notariale. În speța de fată, notarul și-a însușit poziția defunctei fără sa cenzureze, dar, mai ales, fără sa verifice dacă toate condițiile legale sunt îndeplinite astfel încât, prin eliberarea certificatului, sa nu fraudeze legea și drepturile legale ale persoanelor interesate.

A mai susținut apelantul că instanța de fond nu a analizat sub nici un aspect frauda la lege săvârșita de notarul public Maduta A. I. împreuna cu defuncta Mosinschi V. la întocmirea certificatului de calitate de moștenitor nr.3/05.04.2006. Astfel, prin certificatul menționat, s-a dezbătut fraudulos moștenirea lui Mosinschi D. în favoarea unui singur moștenitor al acestuia, Mosinschi O., decedat în 1989, la cererea soției sale supraviețuitoare, Mosinschi V. deși aceasta nu a dovedit prin nici o proba certa faptul ca soțul sau a acceptat moștenirea fratelui sau înainte sa decedeze. Or, toți frații acestui defunct nu sunt renunțători la moștenirea lui Mosinschi D., motiv pentru care nu pot fi considerați străini de succesiunea sa. Pentru ca aceștia sa fie străini de succesiune ar fi trebuit ca sa existe în registrul special de renunțări o astfel de declarație de renunțare, ceea ce nu s-a dovedit.

În conformitate cu dispozițiile legale este străin de moștenire numai cel care a făcut o declarație scrisa în față notariatului de la ultimul domiciliu al defunctului care a fost trecuta . de renunțări.

A mai afirmat apelantul că instanța de fond a reținut că „tatăl reclamantului (Mosinschi V.) nu a acceptat moștenirea fratelui sau.", or este inadmisibil a se reține un considerent care nu are la baza nici o proba, cu atât mai mult cu cât tatăl său a decedat după Mosinschi O., declarat fraudulos moștenitor și nici nu a renunțat nici odată la moștenirea fratelui sau Mosinschi D..

În drept, apelantul a indicat Legea nr.36/1995, art.650 și următoarele Cod civil, Decretul nr.40/1953.

Intimatul pârât I. V. a formulat întâmpinare la apelul formulat, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

În susținerea poziției sale procesuale, intimatul pârât a arătat că, în speța, este vorba despre o moștenire prin retransmitere, în sensul ca mama lui, Mosinschi V., a venit la moștenirea defunctului Mosinschi D. prin retransmitere, prin intermediul moștenirii lăsate de soțul ei, Mosinschi O.. Astfel, din certificatul de calitate de moștenitor nr.3/05._ rezulta ca Mosinschi O. este moștenitorul legal al fratelui sau, Mosinschi Dimithe, Iar Mosinschi V. este moștenitoarea soțului sau, Mosinschi O. (moșteniri succesive). Rezulta, fără dubiu, ca sunt îndeplinite condițiile moștenirii prin retransmitere. În speța, soțul mamei mele, Mosinschi O., a decedat în 1989, iar Mosinschi D. (unchiul reclamantului și fratele soțului mamei mele) a decedat în anul 1952, așadar Mosinschi O. supraviețuit 37 ani fratelui sau, fiind îndeplinita condiția existentei moștenitorului Mosinschi O. în momentul deschiderii primei moșteniri.

Așadar, în cazul moștenirii prin retransmitere exista doua sau mai multe moșteniri succesive, prima moștenire este culeasă, de al de-al doilea de cuius, în viata la deschiderea primei moșteniri, și pe care o transmite la moarte propriilor moștenitori. Așadar, prin mecanismul moștenirii prin retransmitere, autoarea mea, Mosinschi V. a dobândit în mod legal drepturi succesorale după moștenirea defunctului Mosinschi D., iar nu prin acte frauduloase, așa cum afirma, cu rea-credință, apelantul-reclamant.

La rândul sau, apelantul-reclamant este unicul moștenitor al tatălui sau, Mosinschi V. decedat la 01.02.1990, singurul autor în raport de care poate solicita drepturi succesorale, conform certificatului de moștenitor nr. 207/01.02.1994. Analizând cuprinsul acestui certificat de moștenitor rezulta faptul ca, la data dezbaterii succesiunii după defunctul sau tată, apelantul reclamant Mosinschi Ș. nu a solicitat deschiderea succesiunii și după defunctul sau unchi Mosinschi D., astfel încât în privința sa nu a operat transmiterea succesorala. Totodată, certificatul de moștenitor nr. 207/01.02.1994 emis pe numele lui Mosinschi Ș. este anterior certificatului de calitate de moștenitor nr.3/05.04.2006 (ce face obiectul prezentei cauze), astfel încât lipsa de diligenta a apelantului reclamant de a nu fi solicitat dezbaterea succesiunii și după defunctul sau unchi ii este exclusiv imputabila.

Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanța ca în ce-l privește pe apelantul-reclamant nu operează instituția retransmiterii moștenirii și, prin urmare, acesta nu a dobândit vocația succesorala efectiva, concreta la moștenirea unchiului sau Mosinschi D..

De asemenea, în cazul moștenirii prin retransmitere (succesive, dar care se dezbat deodată, cele anterioare nefiind "culese") competenta teritoriala a birourilor notariale (și ale altor organe) se determina după domiciliul defunctului care a decedat cel din urma (art.10 lit.b din legea nr.36/1995) și se întocmește un singur certificat de moștenitor, stabilindu-se pentru fiecare dintre autorii succesiunilor în mod corespunzător calitatea și drepturile fiecărui moștenitor sau legatar.

În speța, defunctul decedat cel din urma este Mosinschi O., cu ultimul domiciliu în Oradea, acesta fiind motivul pentru care BNP Maduta A. I., cu sediul în Oradea a dezbătut succesiunea la Oradea, respectând întocmai dispozițiile legale care reglementează competenta teritoriala a birourilor notariale în cazul moștenirii prin retransmitere.

În concluzie, nu există motive de nulitate, nici din punctul de vedere al calității de moștenitoare a lui Mosinschi V. după defunctul Mosinschi D. (moștenit prin retransmitere), nici din punctul de vedere al competentei teritoriale a biroului notarial care a eliberat certificatul de calitate de moștenitor a cărui anulare se cere (în speța, succesiunile fiind dezbătute la Oradea, întrucât domiciliului ultimului defunct a fost în Oradea, potrivit dispozițiilor legale sus citate, iar nu în București așa cum pretinde apelantul-reclamant).

Cât privește critica referitoare la faptul ca reclamantul ar fi dobândit fraudulos moștenirea lui Mosinschi D., aceasta urmează fi, de asemenea, respinsă ca neîntemeiata având în vedere faptul ca aceasta moștenire a fost culeasă în condițiile legilor funciare.

Fără a achiesa la susținerile apelantului-reclamant, în sensul ca legile speciale de reparație ar fi aplicabile prezentei cauze, care are ca obiect - dezbatere succesorala, în condițiile dreptului comun - învederează instanței faptul ca, înseși legile speciale de reparație - Legea nr.18/1991, Legea nr.1/2000, Legea nr.169/1997, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.247/2005 - de care se prevalează apelantul-reclamant ca acceptant al succesiunii în condițiile legii speciale reglementează expres situația moștenitorilor fostului proprietar, atât prin instituția reprezentării, cât și prin retransmitere.

Astfel, potrivit art.8 din Legea nr.18/1991, dacă fostul proprietar al terenului nu este în viață pentru a solicita reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, beneficiază de prevederile legii moștenitorii fostului proprietar "în condițiile legii civile". Întrucât legea civila permite, moștenirea prin reprezentare și prin retransmitere poate avea loc și în aplicarea Legii nr. 18/1991. În concluzie, subsemnatul (și, implicit, Mosinschi V.) nu am folosit în mod fraudulos, certificatul de calitate de calitate de moștenitor nr. 3/05.04.2006, care este perfect legal, ci am folosit acest act în temeiul legii, în speța Legea nr.18/1991, atunci când a făcut cereri de restituire.

(ii) Referitor la problema acceptării în termen a succesiunii de către apelantul-reclamant Mosinschi Ș., învederează faptul că apelantul-reclamant nu a acceptat în termenul de opțiune succesorala succesiunea defunctului Mosinschi D..

Sub un prim aspect, precizează că aceasta situație a fost constatată și de către Judecătoria Sectorului 1, în dosarul nr._/299/2007, care prin sentinței civile nr._/05.11.2007 a respins acțiunea reclamantului Mosinschi Ș., promovata în contradictoriu cu defuncta mea mama, Mosinschi V., având ca obiect anularea aceluiași certificat de calitate de moștenitor nr. 3/05.04.2006.

Pentru a pronunța aceasta soluție, Judecătoria Sectorului 1 a reținut ca reclamantul nu a întreprins nici un act din care sa rezulte ca ar fi avut intenția de a accepta succesiunea defunctului Mosinschi D., astfel încât a reținut ca acesta nu și-a exercitat dreptul de opțiune succesorala în termenul prevăzut de lege. în dovedirea acestei împrejurări concura și faptul ca reclamantul a știut de decesul defunctului Mosinschi D., de faptul ca de pe urma acestuia a fost dezbătută succesiunea la data de 05.04.2006, astfel încât certificatul de calitate de moștenitor nr. 3/2006 nu a fost afectat de nici o cauza de nulitate.

Având în vedere aceasta hotărâre judecătoreasca, înțelege să se prevaleze de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, manifestat ca mijloc de proba, ca prezumție, conform art.1200 pct.4 și 1202 alin. 2 Cod civil. Astfel, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune . proces care are legătura cu chestiunea litigioasa dezlegata .anterior, ca o prezumție, înlăturând posibilitatea de a fi contrazisă și se întemeiază pe nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Prin urmare, față de cele statuate prin considerentele hotărârii judecătorești menționate anterior, solicită instanței de apel să constate faptul ca, în prezent, nu mai exista posibilitatea de a statua diferit asupra aspectelor litigioase dezlegate anterior în raporturile dintre părți, referitoare la neexercitarea dreptului de opțiune succesorala de către apelantul-parat și la validitatea certificatului de moștenitor nr. 3/05.04.2006.

În consecința, având în vedere ca o instanța judecătoreasca a stabilit anterior, irevocabil, neexercitarea în termen a dreptului de opțiune succesorala și validitatea certificatului său de moștenitor, solicită respingerea susținerilor apelantului-reclamant, întrucât o soluție contrară ar încălca autoritatea lucrului judecat anterior.

Sub un alt aspect, solicită să se aibă în vedere ca nu pot fi reținute ca întemeiate susținerile părții adverse referitoare la acceptarea succesiunea lui Mosinschi D. prin chiar formularea cererii în temeiul Legii nr.18/1991 și a Legii nr.247/2005.

Astfel, potrivit art.13 din Legea nr.18/1991 pentru formularea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate este necesar ca petenții să aibă vocație succesorala concreta la succesiunea fostului proprietar, moștenitorii putând veni la moștenire atât pe calea reprezentării, cât și pe calea retransmiterii moștenirii. Or, apelantul-reclamant nu poate venit la moștenirea unchiului sau nici prin reprezentare (întrucât părintele sau a decedat ulterior lui Mosinschi D.) și nici prin retransmitere, având în vedere argumentele arătate anterior.

Așadar, apelantul-reclamant, neavând vocație sucesorală concreta la moștenirea lui Mosinschi D. nu se poate prevala de acceptarea în termen a acestei moșteniri.

Având în vedere ca apelantul-reclamant nu a acceptat moștenirea în termen de 6 luni, conform art.700 alin.1 Cod civil, și până la aceasta dată nu a întreprins nici un fel de act din care sa rezulte intenția de acceptare moștenirii, împrejurare ce fost stabilita cu autoritate de lucru judecat (conform sentinței_/299/2007), rezulta ca Mosinschi S. este străin de moștenirea unchiului sau, Mosinschi D. astfel încât nu poate dobândi calitatea de moștenitor legal în sensul art. 700 Cod. Civil.

Din răspunsurile date de intimații-intervenineti dar și de către apelantul-reclamant la interogatoriul formulat de subsemnatul în față primei instanțe coroborate și cu înscrisurile depuse în cauza, rezulta ca nici unul din intimații intervenienți și nici apelantul-reclamant nu au făcut nici un act de acceptare tacita sau expresa a moștenirii ramase după urma defunctului Mosinschi D., cu excepția mamei sale Mosinschi V., în termenul de opțiune succesorala de 6 luni de la data deschiderii succesiunii. Mai mult, intimatii-intervenineți au declarat în mod expres că nu sunt interesați de aceasta succesiune, solicitând primei instanțe să fie scoși din cauză.

Legea nu instituie o sancțiune expresă pentru eliberarea certificatului de moștenitor cu nesocotirea normelor privind citarea tuturor moștenitorilor cu vocație succesorala. Din interpretarea art.88 alin.1 din legea nr.36/1995 rezulta ca actul se va declara nul numai dacă prin aceasta s-a pricinuit pârtii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea sa. În acest caz, vătămarea ar putea consta în privarea persoanei reclamantului de drepturile sale asupra moștenirii respective. Cum, în lumina celor analizate anterior, apelantul-reclamant este străin de moștenirea unchiului sau prin neacceptarea în termenul de opțiune succesorala a succesiunii, acesta nu justifica nici o vătămare prin emiterea certificatului de moștenitor a cărui nulitate o solicita.

Prin decizia civilă nr. 63 A/28.01.2013 Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de apelantul reclamant MOȘINSCHI Ș., a desființat, în parte, sentința apelată, a trimis, spre rejudecare primei instanțe, capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr. 3/05.04.2006 emis de BNP M. A. I. și, pe cale de consecință a menținut în rest sentința apelată cu obligarea intimatului pârât I. V. să plătească apelantului reclamant Moșinschi Ș. suma de 2343 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, cu privire la situația de fapt, calificată juridic, din cauza de față, ca fiind corecte reținerile primei instanțe în privința raporturilor succesorale din speță.

Astfel, corect a reținut judecătoria, față de înscrisurile probatorii de la dosarul cauzei, următoarele:

La data de 25.01.1952 a decedat Moșinschi D., cu ultimul domiciliu în București, sector 1, potrivit certificatului de deces . nr._ eliberat la data de 30.11.2005 de Consiliul Local al Sectorului 1 București (f.14 dosar fond).

Defunctul a avut cinci frați, respectiv Moșinschi V., decedat la data de 01.02.1990, T. (ns. Moșinschi M. A.), decedată în anul 1975, Moșinschi C., decedat la data de 12.03.1987, Moșinschi O., decedat la data de 30.10.1989 și Moșinschi E., decedată în anul 1991. (potrivit certificatelor de deces de la dosarul cauzei).

Reclamantul Moșinschi Ș. este fiul lui Moșinschi V., decedat la data de 01.02.1990, cu ultimul domiciliu în București, sector 2, potrivit certificatului de deces . nr._, eliberat la data de 21.02.1990 de către Primăria Sectorului 2 București (f.12). Totodată, conform celor menționate în certificatul de moștenitor nr. 207/01.02.1994, reclamantul este unicul moștenitor al tatălui său, Moșinschi V. (f.13 dosar fond).

În ceea ce-l privește pe defunctul Moșinschi O., frate cu defuncții Moșinschi D. și Moșinschi V., acesta a decedat la data de 29.10.1989, având ultimul domiciliu în Oradea, jud Bihor, potrivit certificatului de deces . nr._ eliberat la data de 30.10.1989 de consiliul Local al Municipiului Oradea (f. 119 do fond). La data decesului, Moșinschi O. era căsătorit cu Moșinschi V., după cum rezultă din certificatul de căsătorie depus la dosarul de fond al cauzei (fila 122). Prin testamentul autentificat sub nr. 5560/14.06.1978 de către Notariatul de Stat Județean Bihor, Moșinschi O. a dispus cu privire la patrimoniul său, în sensul instituirii ca legatară universală a soției sale Moșinschi V., iar, în situația în care i-ar fi supraviețuit acesteia, l-a instituit ca legatar universal pe fiul său I. V. (f.16-17). Ulterior decesului lui Moșinschi O., soția sa supraviețuitoare, Moșinschi V. s-a adresat B.N.P. M. I. – A., care a eliberat la data de 05.04.2006 certificatul de calitate de moștenitor nr. 3/2006, potrivit căruia aceasta este moștenitoarea legală a defunctului său soț Moșinschi O., care la rândul său a cules în calitate de moștenitorul legal masa succesorală rămasă de pe urma fratelui său predecedat – Moșinschi D. (f.117 dosar fond).

Moșinschi V. a decedat la data de 07.06.2007, în Municipiul Oradea, astfel cum rezultă din extrasul din registrul de Decese (f.15), pârâtul I. V. fiind unicul său moștenitor legal, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 52/17.12.2007 (f.18 dosar fond). Pârâtul I. V. a moștenit-o pe Moșinschi V. (mama sa), aceasta din urmă venind la moștenirea defunctului Moșinschi O. în calitate de soție supraviețuitoare. Prin intermediul drepturilor sale succesorale asupra patrimoniului soțului său, Moșinschi V. a dobândit prin retransmitere dreptul de a veni la moștenirea defunctului Moșinschi D..

Corect a reținut prima instanță că în discuție în cauza de față este succesiunea defunctului Moșinschi D., decedat la data de 25.01.1952.

Prin urmare, raportat la această reținere, în acord cu constatările primei instanțe, tribunalul a apreciat, în pofida tuturor afirmațiilor, deducțiilor și consecințelor juridice învederate de reclamantul apelant, că acesta din urmă nu are vocație succesorală concretă la moștenirea defunctului Moșinschi D.. Această apreciere a instanței de apel are la bază regulile devoluțiunii legale, respectiv proximitatea gradului de rudenie, prioritatea clasei de moștenitori, reprezentarea/retransmiterea succesorală. Astfel, reclamantul Moșinschi Ș. este nepot de frate postdecedat al defunctului Moșinschi D., iar în această calitate nu are vocație concretă la moștenirea acestui defunct, fiind înlăturat de la moștenire tocmai de către tatăl său (în grad mai apropiat cu defunctul decât el) în viață la data deschiderii moștenirii în discuție, respectiv 25.01.1952. Astfel tată reclamantului, Moșinschi V. era în viață la data deschiderii acestei succesiuni, decedând doar la data de 01.02.1990. În atare situație apelantul reclamant, grație acestor reguli ale devoluțiunii legale, nu l-a moștenit și nici nu putea să îl moștenească direct pe defunctul Moșinschi D.. Această vocație concretă la moștenire ar fi avut-o doar în caz de reprezentare succesorală (permisă și descendenților din colaterali privilegiați), ipoteză în care s-ar fi găsit dacî tatăl său, Moșinschi V. ar fi fost predecedat la data deschiderii moștenirii în discuție, 25.01.1952, ceea ce nu este cazul în speță.

Concluzia ce se desprinde din aceste aprecieri ale tribunalului este, la fel cu cea judecătoriei, aceea că reclamantul Moșinschi Ș. îl poate moșteni pe defunctul Moșinschi D. doar prin retransmitere succesorală, respectiv prin culegerea moștenirii lăsată de tatăl său, Moșinschi V. (în privința căruia deține certificat de moștenitor – fila 13 dosar fond), în situația în care acesta din urmă l-a moștenit el însuși pe defunctul Moșinschi D..

Nici apărările intimatului I. V. legate de efectul pozitiv al lucrului judecat decurgând din sentința civilă nr._/05.11.2007 a Judecătoriei sectorului 1 București nu pot fi primite de acest tribunal. Astfel, pe de o parte această sentință a fost schimbată în tot prin decizia civilă nr. 1365A/2008 a Tribunalului București secția a III a civilă (irevocabilă prin nerecurare – fila 84 dosar apel ) în sensul respingerii acțiunii reclamantului Moșinschi Ș. de anulare a certificatului de calitate moștenitor nr. 3/2006 emis de BNP M. A. I. împotriva pârâtei Moșinschi V., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală folosință. Or, în atare situație nu poate fi vorba de efectul pozitiv al lucrului judecat, cele afirmate de intimatul pârât fiind desființate de către o instanță de control judiciar, în apel. Iar, pe de altă parte, reține acest tribunal, (în absența, așadar, a puterii de lucru judecat) că reclamantul Moșinschi Ș. nici nu putea accepta în termenul de opțiune succesorală – de 6 luni de la data de 25.01.1952 – moștenirea lăsată de defunctul Moșinschi D., în privința căreia nu putea face, așadar, nici acte de acceptare tacită, căci nu avea vocație concretă la moștenire, fiind înlăturat de la această succesiune în discuție de tatăl său în viată, Moșinschi V..

În ceea ce privește aspectele juridice ale speței decurgând din formularea de către apelantul reclamant a unei cereri de restituire a unor imobile în baza legii nr.8/1991 și legii nr.247/2005, cerere față de care reclamantul a afirmat că, formulând-o, a fost repus în termenul de acceptare a succesiunii defunctului Moșinschi D., instanța de apel apreciază că aceste aserțiuni juridice ale apelantului nu pot fi primite. Așa cum mai sus s-a arătat apelantul nu a avut niciodată vocație succesorală concretă la moștenirea lui Moșinschi D., astfel că nici chiar o cerere de restituire formulată în baza legilor speciale de reparație nu putea să îl repună în termenul de acceptare al acestei moșteniri, cerere care de altfel reprezintă, potrivit acestor legi speciale (art.13 alin 2 legea nr.18/1991), act de acceptare a moștenirii, în privința imobilelor - terenuri ce intră în sfera de reglementare a acestor legi speciale de reparație. Apelantul reclamant ar fi putut culege drepturi decurgând din aceste legi speciale de reparație – legea nr.18/1991, legea nr.247/2005 – doar pe calea retransmiterii succesorale după defunctul său tată, Moșinschi V., dacă acesta din urmă era „privit” de aceste legi speciale, ca fiind „moștenitor” al fostului proprietar, respectiv al defunctului Moșinschi D..

Cu privire însă la critica vizând modul de soluționare de către prima instanță a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a certificatului de calitate moștenitor nr.3/2006, tribunalul a apreciat că judecătoria nu a cercetat pe deplin fondul acestei pretenții dedusă judecății, impunându-se desființarea în parte a sentinței apelate cu consecința trimiterii spre rejudecare a acestui capăt de cerere.

Astfel, apelantul reclamant a invocat aspecte legate de legalitatea derulării procedurii notariale finalizată prin emiterea certificatului de calitate de moștenitor nr.3/2006 de către BNP M. A. I.. Reține, pe de o parte tribunalul, că reclamantul apelant se încadrează în noțiunea de persoane interesate (art.88 legea nr.36/1995) care pot solicitata constatarea nulității unui certificat de moștenitor (chiar numai de calitate moștenitor), față de calitatea sa de descendent din colateral privilegiat și față de posibilele drepturi succesorale de cules pe calea retransmiterii succesorale după defunctul său tată Moșinschi V.. Or, prima instanță fiind învestită cu o astfel de pretenție urma a verifica respectarea legalității procedurii notariale (art.68-art 88 din legea nr.36/1995) finalizată cu emiterea acelui certificat de calitate de moștenitor în discuție și nu doar să se rezume a face aprecieri asupra competenței teritoriale a notarului și asupra necitării tuturor moștenitorului defunctului Moșinschi D., necitare care nu ar fi fost probată și care nu reprezintă un veritabil motiv de nulitate. Astfel, reclamantul apelant a invocat în fața judecătoriei, prin chiar cererea sa principală, că la eliberarea acelui certificat de calitate de moștenitor ar fi fost fraudate drepturile celorlalți „moștenitori” ai defunctului Moșinschi D., respectiv ale celorlalți frați ai acestuia, aspect ce trebuia verificat de către prima instanță, din perspectiva regulilor unei astfel de proceduri notariale, art.68-88 din legea nr.36/1995.

În continuare, tribunalul a observat că dosarul notarial în care a fost emis acel certificat de calitate moștenitor a fost trimis în copie la dosarul de fond al judecătoriei (f 117-124, f 211), astfel că judecătoria putea cerceta pretenția în discuție dedusă judecății de către reclamant, din prisma prevederilor din legea nr 36/1995, art 68, art 69 – cererea de deschidere a procedurii și conținutul ei, art 75 – citarea succesibililor, art.76, art.77 – stabilirea calității de moștenitor și întinderea drepturilor moștenitorilor, probe administrate pentru stabilirea acceptării moștenirii de către succesibili, art.79, art.83. Or, prima instanță nu a realizat o cercetare pe deplin fondului acestei pretenții, nefiind administrate nici un fel de probe pe acest capăt de cerere, în dezlegarea acestei chestiuni litigioase a pretinselor drepturi încălcate ale celorlalți frați ai defunctului Moșinschi D..

Chiar dacă, intimatul pârât a afirmat că din interogatoriul ce li s-a administrat la fond intimaților intervenienți (succesori ai celorlalți frați ai defunctului Moșinschi D.) și apelantului reclamant a rezultat că aceștia nu ar fi făcut acte de acceptare a moștenirii defunctului Moșinschi D., acest lucru nu are relevanță juridică în cauză, căci în speță se pune problema efectuării unor acte de acceptare tacită (sau declarații de acceptare expresă) din partea succesibililor defunctului Moșinschi D., respectiv cei cinci frați ai acestuia, iar nu din partea descendenților acestora din urmă, înlăturați de la moștenirea lui Moșinschi D. în baza proximității gradului de rudenie.

Prin urmare, judecătoria, cu ocazia rejudecării acestui capăt de cerere urmează a verifica respectarea legalității procedurii notariale urmate din perspectiva dispozițiilor legale mai sus indicate, urmează a administra probe pe fondul acestei pretenții pentru verificarea celor afirmate de reclamant, respectiv fraudarea drepturilor celorlalți frați ai defunctului Moșinschi D., frați care nu ar fi renunțat la moștenirea acestuia din urmă, dimpotrivă acceptând-o. (potrivit celor afirmate de apelantul reclamant).

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâtul I. V. solicitând admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei recurata, în sensul respingerii apelului declarat de apelantul-reclamant, cu consecința respingerii capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr.3/2006, în principal ca fiind introdus de o persoana fără calitate procesuala activă, sau ca lipsit de interes, iar în subsidiar ca neîntemeiat, și menținerea ca legale și temeinică a celorlalte dispoziții.

În motivarea recursului său, recurentul – pârât a arătat că invocă excepția lipsei calității procesuale active a intimatului – apelant - reclamant, iar în subsidiar, excepția lipsei de interes de a solicita constatarea nulității certificatului de calitate de moștenitor nr.3/05.04.2006 emis de BNP "Maduta A. I."

Astfel cum arată în cele ce urmează, intimatul-apelant-reclamant Mosinschi S. nu are calitate procesuala active/interes de a solicita nulitatea certificatului de calitate de moștenitor nr.3/05.04.2006, având în vedere faptul ca acesta nu are calitatea de moștenitor al defunctului

Mosinschi D., despre a cărui moștenire este vorba în prezentul litigiu.

Or, calitatea procesuala reprezintă una din conditiile cerute de lege pentru a fi parte în procesul civil sau pentru exercitarea acțiunii civile și presupune existenta unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului pretins.

(i) Potrivit dispozițiilor art.88 din Legea nr.36/1995 privind activitatea notariala "cei care se considera vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor,conform legii".

Așadar, din interpretarea dispozițiilor art.88 alin.1 din legea nr.36/1995 rezulta ca actul - certificatul de calitate de moștenitor) se va declara nul numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea sa.

În acest caz, vătămarea ar putea consta în privarea persoanei reclamantului de drepturile sale asupra moștenirii respective, în speță fiind vorba despre moștenirea defunctului Mosinchi D.. Însă așa cum corect au reținut atât prima instanța, cât și instanța de apel, intimatul-apelant-reclamant nu l-a moștenit pe defunctul Mosinschi D., neavând "vocație

succesorala concreta la moștenire", astfel ca acesta nu are calitatea de a promova o acțiune în anularea certificatului de calitate de moștenitor.

Conform art. 655-658 C. civ., pentru ca o persoana sa poată culege o moștenire trebuie sa îndeplinească doua condiții, o condiție pozitiva, aceea de a avea capacitatea succesorala și o condiție negativa, aceea de a nu fi nedemna de a moșteni. La aceste condiții, expres stabilite de lege, doctrina a mai adăugat încă una - vocația la moștenire, care în mod judicios a fost analizata de instanțele fondului în conformitate cu "regulile devoluțiunii lega le, respectiv proximitatea gradului de rudenie, prioritatea clasei de moștenitori, reprezentarea/retransmiterea succesorala" (pag. 14, paragraf 1 din decizia instanței de apel), stabilind ca reclamantul nu are vocație succesorala concreta la moștenirea defunctului unchi Mosinschi D..

Astfel, intimatul-apelant-reclamant Mosinschi Ș. nu putea veni la moștenirea defunctului Mosinschi D. (decedat în anul 1952) prin instituția reprezentării, întrucât nu erau întrunite conditiile reprezentării succesorale având în vedere ca tatăl sau Mosinschi V. (frate al defunctului Mosinschi D.) a decedat în anul 1990, așadar, ulterior datei decesului lui Mosinchi D.. Prin urmare, nefiind îndeplinita așadar condiția anteriorității decesului tatălui reclamantului Mosinschi Ș., acesta din urma nu poate urca în locul, drepturile și gradul autorului sau pentru a veni la moștenirea unchiului Mosinschi D..

Câtă vreme intimatul-apelant-reclamant nu poate veni la moștenirea lui Mosinschi D. prin reprezentare este exclusa venirea acestuia în nume propriu la moștenirea unchiului, reclamantul fiind înlăturat de la moștenire de către ceilalți moștenitori ai lui Mosinschi D., în virtutea principiului proximității gradului de rudenie.

Nici retransmiterea nu operează în privința intimatului-apelant-reclamant dat fiind faptul ca acesta nu a invocat dreptul tatălui sau Mosinschi V. la moștenirea lui Mosinschi D..

Prin urmare, Mosinschi V. este singurul autor în raport de care intimatul-apelant-reclamant poate solicita drepturi succesorale, conform certificatului de moștenitor nr. 207/01.02.1994.

Analizând cuprinsul acestui certificat de moștenitor rezulta faptul ca, la data dezbaterii succesiunii după defunctul sau tata, intimatul-apelant-reclamant Mosinschi S. nu a solicitat deschiderea succesiunii și după defunctul sau unchi Mosinschi D., astfel încât în privința sa nu a operat transmiterea succesorala.

Totodată, solicită să se aibă în vedere faptul că certificatul de moștenitor nr.207/01.02.1994 emis pe numele lui Mosinschi S. este anterior certificatului de calitate de moștenitor nr.3/05.04.2006 (ce face obiectul prezentei cauze), astfel încât lipsa de interes a intimatului-apelant-reclamant de a nu fi solicitat dezbaterea succesiunii și după defunctul sau unchi ii este exclusiv imputabila, cu consecința pierderii vocației succesorale concrete la moștenirea lui Mosinschi D. și, deci a calității sale de moștenitor.

Așadar, partea adversa nu are calitatea de moștenitor al defunctului Mosinschi D., singurul moștenitor acceptant al moștenirii în discuție fiind Mosinschi V., moștenită, la rândul ei, de lliescu V., în calitate de fiu.

(ii) Împrejurarea ca intimatul-apelant-reclamant nu are calitatea de moștenitor al lui Mosinschi D. și că unica moștenitoare acceptantă a succesiunii acestuia este Mosinschi V. a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin sentința civila nr.1003/06.12.2007, pronunțata de Tribunalul N. Secția Civila în cadrul dosarului nr._ (sentința a fost depusa în prima instanța).

Astfel, judecând pretenții emise de Mosinschi Ș. decurgând din drepturi invocate de către acesta în pretinsa sa calitate de moștenitor al defunctului Mosinschi D., Tribunal N. a statuat în mod judicios ca Mosinschi Ș., "invoca acum, în mod inadmisibil, calitatea sa de colateral privilegiat al dejus Mosinschi D., decedat fără moștenitori. Acesta însă a murit la 25.01.1952, iar singurul acceptant al succesiunii acestuia a fost Mosinschi V. ca succesoare de drept a fratelui Moșinschi O."(a se vedea pag.4, paragraf 3 din sentința nr.403/11.03.2007 a Tribunalului N.).

Prin urmare, solicită să se aibă în vedere efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, manifestat ca mijloc de probă, ca prezumție, conform art.1200 pct.4 și 1202 alin.2 Cod civil.

Astfel, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune . proces care are legătura cu chestiunea litigioasa dezlegata anterior, ca o prezumție, înlăturând posibilitatea de a fi contrazisă și se întemeiază pe nevoia de ordine și stabilitate juridical și evitarea contrazicerilor intre considerentele hotărârilor judecătorești.

Prin urmare, față de cele statuate prin considerentele hotărârii judecătorești pronunțate de Tribunalul N., menționate anterior, solicită instanței de recurs să constate faptul ca, în prezent, nu mai exista posibilitatea de a statua diferit asupra aspectelor litigioase dezlegate anterior în raporturile dintre părți, referitoare la lipsa calității de moștenitor a intimatului-apelant-reclamant de pe urma defunctului Mosinschi D..

În consecință, având în vedere ca o instanța judecătorească a stabilit anterior, irevocabil, ca unic moștenitor acceptant al defunctului Mosinschi D. a fost Mosinschi V., solicită respingerea susținerilor intimatului-apelant-reciamant de pretins moștenitor al defunctului Mosinschi D., întrucât o soluție contrara ar încălcă autoritatea lucrului judecat anterior.

Prin urmare, stabilind ca partea adversa nu are calitatea de moștenitor al defunctului Mosinchi D., instanța urmează sa analizeze pretinsa vătămare invocata de partea adversa prin necitarea sa în cadrul dezbaterii succesorale notariale și care sa justifice nulitatea certificatului de calitate de moștenitor.

Astfel, vătămarea la care se refera partea adversa consta în faptul ca procedura succesorala notarială nu s-a dezbătut cu respectarea normelor legale care prevăd citarea celor care au vocație la moștenire, respectiv art.75 alin.1 din Legea nr.36/1995.

Din interpretarea dispozițiilor legale în materie (art.88 legea nr.36/1995) rezulta cu certitudine faptul ca existența acestei vătămări este condiționată de stabilirea calității de moștenitor a intimatului-apelant-reclamant de pe urma defunctului Mosinschi D..

Or, așa cum am susținut anterior și așa cum corect au reținut atât prima instanța, cât și instanța de apel, reclamantul Mosinschi S. nu are vocație succesorala concreta la moștenirea defunctului unchi Mosinschi D., pe care nu l-a putut moșteni nici prin reprezentare (nefiind îndeplinite conditiile acestei instituții), nici în nume propriu și nici prin retransmitere, întrucât nu a invocat niciodată dreptului tatălui sau la moștenirea lui Mosinschi D. - la data dezbaterii succesiunii după tatăl sau Mosinschi V., reclamantul nu a solicitat deschiderea succesiunii și după Mosinschi D..

Așadar, neavând calitate de moștenitor reclamantul este străin față de succesiunea unchiului sau Mosinschi D.. Or, în aceste condiții nu exista vătămarea reclamantului prin necitarea sa în cadrul procedurii notariale, astfel ca, în mod evident nu poate opera sancțiunea nulității certificatului de calitate de moștenitor contestat.

Astfel, față de lipsa calității de moștenitor a reclamantului de pe urma defunctului Mosinschi D., solicită instanței de recurs este să constate ca partea adversa nu a fost în niciun fel vătămata prin faptul necitarii sale în cadrul dezbaterii succesorale de pe urma acestui defunct, întrucât, chiar și în situația în care ar fi fost citat, reclamantul Mosinschi S. nu ar fi obținut niciun beneficiu pentru sine, căci ar fi fost exclus de la moștenire de către unicul moștenitor acceptant, Mosinschi V., mama recurentului.

Așadar, față de dispozițiile art.88 din Legea nr.36/1995, pentru a avea calitatea de a solicita anularea unui certificat de moștenitor la întocmirea căruia nu a fost citată, o persoana ar trebui să justifice calitatea sa de moștenitor acceptant, care a fost înlăturat de la moștenire prin emiterea acestuia, fie o alta calitate (creditor al succesiunii, creditor al moștenitorului înlăturat etc.) prejudiciat prin actul respectiv. Niciuna din aceste doua ipoteze nu exista în speță.

Or, din moment ce s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat ca intimatul-apelant-reclamant nu are calitatea de moștenitor al defunctului Mosinschi D., întrucât singurul moștenitor acceptant este Mosinschi V. (sent.civ.nr._ a Tribunalului N.), este evident faptul ca acesta nu are nici calitatea procesuala activa de a cere anularea certificatului de moștenitor, întrucât nulitatea certificatului pentru necitarea intimatului-apelant de către notar nu produce efecte asupra calității sale de moștenitor.

Din acesta perspectiva, constatarea nulității certificatului de calitate de moștenitor este și lipsită de interes, în sensul de folos practic, câtă vreme reclamantul nu poate obține pentru sine un beneficiu direct și personal. Astfel, chiar dacă am admite ca partea adversa a invocat motive de nulitate absoluta (în realitate, aspectele de nelegalitate invocate nu sunt veritabile motive de nulitate - subl.ns), urmează a se constata ca demersul judiciar având ca obiect constatarea nulității absolute a unor acte juridice aparține doar persoanei care justifica un interes. Din moment ce intimatul-reclamant nu justifica niciun interes în promovarea cererii sale, pentru motivele arătate mai sus, acesta nu are nici calitatea procesuala activa de a solicita constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor contestat, întrucât nu justifica nciun interes. Or, interesul reprezintă acea condiție de exercitare a acțiunii care constă în folosul practic, imediat pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.

Cu alte cuvinte, folosul practic trebuie sa îl vizeze pe cel ce recurge la forma procedurala, adică la promovarea cererii de chemare în judecată, și sa fie direct și personal, născut și actual (în sensul ca dacă partea nu ar recurge la aceasta cale s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu).

Prin urmare, persoanele străine de succesiune și care nu justifica niciun alt drept sau interes nu se circumscriu noțiunii de cei care se considera vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor, neavând calitate procesuala activa pentru a solicita nulitatea certificatului de calitate de moștenitor.

În raport de aceste susțineri, solicită admiterea excepției invocata și respingerea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr.3/2006, în principal, ca fiind introdus de o persoana fără calitate procesuala activa, iar în subsidiar, ca lipsit de interes.

Hotărârea este data cu aplicarea greșita a legii - motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă

(i) Hotărârea recurată a fost pronunțata cu încălcarea prevederilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă potrivit căruia "în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii de duse judecații".

Prin cererea de chemare în judecata, intimatul-apelant-reclamant a solicitat instanței de judecata ca în contradictoriu cu subsemnatul sa pronunțe o hotărâre prin care să constate calitatea acestuia de moștenitor al defunctului Mosinschi D., sa constate acceptarea moștenirii acestuia de către reclamant, sa stabilească cota succesorala ce îi revine în calitate de moștenitor legal și să constate nulitatea absoluta a certificatului de calitate moștenitor nr. 3/05.04.2006 emis de BNP Maduta A. I..

Prin sentința civila nr.8377/02.05.2011, Judecătoria Sectorului 1 a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecata. Tribunalul București a admis apelul declarat de intimatul-apelant-reclamant Mosinschi Ș. și a desființat în parte sentința recurata, în sensul ca a menținut dispozițiile primei instanțe referitoare la raporturile succesorale din speță (constatarea calității acestuia de moștenitor al defunctului Mosinschi D., constatarea acceptării moștenirii acestuia de către reclamant, stabilirea cotei succesorale) și a trimis spre rejudecare capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității certificatului de calitate de moștenitor nr. 3/2006.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut în mod greșit faptul ca Judecătoria nu a cercetat pe deplin fondul acestei pretenții dedusă judecații", având în vedere că "reclamantul apelant a invocat în față judecătoriei, prin chiar cererea sa principala, ca la eliberarea acelui certificat de moștenitor ar fi fost fraudate drepturile celorlalți moștenitori ai defunctului Mosinschi

D., respectiv ale celorlalți frați ai acestuia, aspect ce trebuia verificat de prima instanța, din perspectiva regulilor unei astfel de proceduri notariale, art. 66-88 din Legea nr.36/1995".

Or, așa cum am arătat anterior, obiectul cererii de chemare în judecata l-a reprezentat dezbaterea succesorala solicitată de reclamant de pe urma defunctului sau unchi Mosinschi D. - constatarea calității sale de moștenitor, acceptarea succesiunii în termen și stabilirea cotei succesorale precum și constarea nulității parțiale a certificatului de calitate de moștenitor nr. 3/2006.

Astfel, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecata, instanța de recurs este rugata sa constate faptul ca intimatul-apelant-reclamant a invocat doar drepturile sale proprii față de succesiunea defunctului Mosinschi D., iar nu și drepturi ale celorlalți frați (decedați și ei) la moștenirea aceluiași defunct Mosinschi D..

Împrejurarea ca în cuprinsul cererii introductive intimatul-apelanti-reclamant vorbește și despre eventuala fraudare a drepturilor celorlalți frați ai defunctului Mosinschi D. nu are relevanta în ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecata, care reprezintă pretenția concreta dedusa judecații și nici nu îl schimba. Aceste afirmații privitoare la presupusa fraudare și a drepturilor celorlalți moștenitori reprezintă simple motive de fapt ale reclamantului, care ar fi trebuit sa convingă, în opinia sa, instanța de judecată de pretinsa frauda la lege ce ar fi fost săvârșită de recurent sau notarul public la eliberarea certificatului de calitate de moștenitor nr. 3/2006, iar nu pretenții propriu-zise, deduse judecații.

Cu alte cuvinte, simpla descriere a situației de fapt deduse judecații nu se poate confunda cu însuși obiectul cererii de chemare în judecata, care nu poate fi schimbat, astfel cum prevăd dispozițiile art.129 alin. 6 Cod procedură civilă.

Prin urmare, concluzia instanței de apel privind judecarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității certificatului de calitate de moștenitor prin prisma pretinsei fraudări a drepturilor fraților defunctului Mosinschi D. are semnificația schimbării sau depășirii obiectului cererii de chemare în judecata. Așa cum am arătat anterior, prin cererea de chemare în judecata, intiamtul-apelant-reclamant a invocat un drept propriu, direct, asupra succesiunii defunctului Mosinschi D., iar nu dreptul tatălui sau al celorlalți frați la moștenirea defunctului Mosinschi D., care sa justifice rejudecarea cauzei cu privire la aspectele învederate de instanța de apel.

În atare condiții, consideră ca decizia instanței de apel este data cu încălcarea principiului disponibilității părților, care lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii sale.

Este greșita soluția instanței de apel care a desființat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare cu motivarea ca se impunea analiza capătului de cerere având ca obiect constatare nulitate act prin prisma drepturilor și intereselor unor terți de persoana reclamantului din prezenta cauza, atâta vreme cât prin cererea de chemare în judecata reclamantul nu a înțeles sa-și modifice acțiunea în ceea ce privește obiectul cererii, respectiv pretenția concreta dedusa judecații.

Mai mult, intimatul apelant-reclamant nu a înțeles niciodată sa invoce drepturi și de pe urma celorlalți frați ai defunctului Mosinschi D., aspect recunoscut de către partea adversa prin chiar cererea de chemare în judecata. Intimatul reclamant a formulat cererea de chemare în judecata doar în calitate de nepot de frate al defunctului Mosinschi D.. Motiv pentru care a solicitat introducerea în cauza a intervenientilor A. E., T. D. N., N. F. și N. Vaii F. doar pentru opozabilitatea hotărârii ce urma sa se pronunțe (a se vedea cererea precizatoare depusa de reclamant în prima instanța, prin serviciul registratura, la data de 03.03.2010).

Prin urmare, a rejudeca acest capăt de cerere sub aspectul verificării eventualei fraudări a drepturilor celorlalți frați moștenitori ai defunctului Mosinschi D., în conditiile în care reclamantul nu a investit instanța cu o astfel de cerere, reprezintă, în opinia recurentului, o modificare a obiectului cererii de chemare în judecata, instanța de apel depășind, astfel, limitele investirii sale.

Mai mult, învederează instanței de recurs faptul ca intimații-intervenienti au declarat în mod expres ca nu sunt interesați de aceasta succesiune, solicitând primei instanțe sa fie scoși din cauza. Cu alte cuvinte, instanța de recurs urmează sa constate ca acești intimati-intervenienti nu au înțeles sa invoce nici drepturi proprii și nici drepturile autorilor lor la moștenirea defunctului Mosinschi D., astfel ca verificarea legalității certificatului de calitate de moștenitor prin prisma eventualei fraudări a drepturilor acestor intimati-intervenienti sau chiar a autorilor lor reprezintă o extra petita (un lucru care nu s-a cerut), căci instanța nu a fost investită de niciuna din părțile prezentei cauze cu judecarea unei astfel de cereri. De altfel, o astfel de verificare a legalității certificatului de calitate sub aspectele reținute de instanța de apel este și lipsita de interes din moment ce intimatii-intervenienti, în calitatea lor de descendenți ai moștenitorilor defunctului Mosinschi D., nu au formulat nicio pretenție cu privire la succesiunea acestuia din urma, dimpotrivă, și-au manifestat în mod expres dezinteresul față de succesiunea în discuție.

În ceea ce-l privește pe intimatul-apelant-reclamant Mosinschi Ș., am arătat anterior care este obiectul determinat al cererii sale. Cu privire la acest aspect, instanța de recurs este rugata sa constate ca intimatul-apelant-reclamant nu a invocat niciodată dreptul tatălui sau la moștenirea lui Mosinschi D., împrejurare corect reținuta și de prima instanța, astfel ca orice eventuala susținere a acestuia în sensul ca ar fi pretins un astfel de drept urmează a fi înlăturată în raport de dispozițiile art.294 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora, în apel și recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecata și nici nu se pot face alte cereri noi.

În măsura în care instanța de recurs ar valida raționamentul instanței de apel referitor la rejudecarea cererii de constatare a nulității certificatului de calitate de moștenitor înseamnă ca s-ar legitima promovarea unei cereri prin care se tinde la protejarea drepturilor și intereselor unor persoane străine de cauza și fără ca acest lucru sa fi fost în realitate solicitat de vreuna dintre părți, cu încălcarea principiului disponibilității părților.

(ii) Greșita aplicare a dispozițiilor art.297 alin.1 Cod procedură civilă (forma anterioara Legii nr. 202/2010), a dispozițiile art.1169 Cod civil, a dispozițiile art.295 alin.1 Cod procedură civilă.

Potrivit acestor prevederi legale, "în cazul în care se constata ca în mod greșit, prima instanța a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului (...), instant de apel va desființa hotărârea atacata și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe".

Astfel cum s-a statuat în jurisprudență și doctrină "instanța nu cercetează fondul atunci când pronunța soluția în temeiul unei excepții procesuale, omite sa se pronunțe asupra unei cereri ori da altceva decât s-a cerut" (M. Tabarca. D. procesual civil VoI. II. Ed. Universul Juridic 2005, pag. 74).

Analizând decizia recurata, solicită să se observe ca nu ne aflam în niciuna din ipotezele anterior citate, astfel încât nu se impunea trimiterea cauzei spre rejudecarea capătului de cerere privind constatarea nulității.

Contrar dispozițiilor art.297 alin.1 Cod procedură civilă care reglementează în mod limitativ situațiile în care se poate dispune desființarea hotărârii cu trimitea cauzei spre rejudecare, instanța de apel a reținut ca "prima instanța nu a realizat o cercetare pe deplin a fondului acestei pretenții, nefiind administrate niciun fel de probe pe acest capăt de cerere, în dezlegarea acestei chestiuni litigioase a pretinselor drepturilor încălcate ale celorlalți frați ai defunctului Mosinschi D.".

Cu alte cuvinte, instanța de apel a sancționat prima instanța pentru lipsa rolului sau activ, de a nu fi administrat probe pe capătul de cerere în discuție, răsturnând în mod nepermis sarcina probei.

Or, potrivit art.1169 cod civil cel ce face o propunere înaintea judecații trebuie sa o dovedească.

Prin urmare, obligația de a-și proba pretențiile revenea reclamantului în conditiile art.1169 Cod civil.

În speță, atât intimatul-reclamant, cât și recurentul au avut posibilitatea de a propune și administra probe, lucru care s-a și întâmplat, conform principiului disponibilității procesului civil.

Însă teza probatorie a intimatului-reclamant a vizat strict dovedirea pretinselor sale drepturi succesorale directe de pe urma defunctului Mosinschi D., iar nu și dovedirea altor drepturi, fie ale tatălui sau ale celorlalți frați ai defunctului în cauza, împrejurare ce confirma o data în plus și limitele cererii de chemare în judecata, critica dezvoltata de subsemnatul la punctul de mai sus.

Astfel, în față primei instanțe ambele părți am solicitat, iar prima instanța ne-a încuviințat atât proba cu înscrisuri, cât și proba cu interogatorii reciproce în funcție de teza probatorie susținută de fiecare parte și în raport de obiectul cererii de chemare în judecata.

Mai mult, reclamantul a renunțat la proba cu martori, aspect consemnat în încheierea de ședința din data de 10.05.2010. Nu au fost formulate cereri de probatorii care sa fi fost respinse de prima instanța. Nicio alta cerere de probatorii suplimentara nu a fost formulata de către niciuna dintre părți, dimpotrivă, la termenul de judecata la care s-a soluționat pricina intimatul-reclamant a declarat ca nu mai are de formulat nicio cerere, astfel ca instanța a procedat la judecarea cauzei.

De asemenea, faptul ca intimatii-intervenienti nu au înțeles sa propună și sa administreze probe în cauza reprezintă voința exclusiva acestora, ca expresie a principiului disponibilității părților, astfel ca nu se poate imputa primei instanțe faptul ca aceștia nu au administrat probe pe capătul de cerere privind constatarea nulității certificatului de calitate de moștenitor.

Câtă vreme au fost încuviințate și administrate toate probele solicitate de către intimatul-apelant-reclamant, care din proprie voința a și renunțat la proba testimoniala, consider ca în mod greșit a reținut instanța de apel ca nu s-a cercetat fondul pretenției pentru motivul ca nu s-a administrat niciun fel de proba pe capătul de cerere privind constatarea nulității certificatului de calitate de moștenitor.

Instanța de judecata nu are obligația, ci doar posibilitatea de a dispune administrarea de probe, căci altfel s-ar încălca principiului disponibilității în procesul civil. Astfel cum am susținut, obligația de a-și proba pretențiile revine reclamantului, conform art.1169 Cod civil, iar nu instanței de judecata, ar reclamantul a dispus sub acest aspect așa cum a considerat de cuviință.

Mai mult, instanța de recurs este rugata sa observe și faptul ca intimatul-apelant-reclamant nu a formulat nicio critica în ce privește administrarea probelor, astfel ca instanța de apel a pronunțat o soluție în afara criticilor formulate de partea adversa prin motivele de apel, depășind limitele investirii sale, încălcând așadar art. 295 Cod procedură civilă "instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanța".

Având în vedere cele arătate, apreciază ca soluția instanței de apel de trimitere a cauzei spre rejudecare, pentru motivul arătat în considerente, echivalează cu încurajarea propriei turpitudini a intiamtului-apelant-reclamant de a nu-și fi dovedit propria sa cerere - constatarea nulității certificatului de calitate de moștenitor, împrejurare ce ar fi impus menținerea soluției primei instanțe, și anume de respingere a cererii sale, căci așa cum corect a reținut prima instanța "aceste aspecte nu au fost în niciun fel dovedite de către reclamant" (pag. 9 sentința nr.8377/02.05.2011).

Astfel, referitor la capătul de cerere privind constatarea nulității certificatului de calitate de moștenitor, consider ca soluția primei instanțe este temeinica și legala, în perfecta concordanta cu prevederile art.1169 Cod civil, iar nu soluția instanței de apel, care, încălcând aceste dispoziții legale răstoarnă în mod nepermis sarcina probei, favorizând, în final, un reclamant nediligent în ce privește dovedirea propriilor sale pretenții.

Greșita aplicare a dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, instanța ar fi trebuit sa respingă cuantumul cheltuielilor de judecata având în vedere soluția dispusă

Potrivit art.274 Cod procedură civilă "partea care cade în pretenții va fi obligata, la cerere, sa plătească cheltuieli de judecata".

Instanța de apel, admis apelul intimatului-apelant-reclamant, a desființat în parte sentința apelata și a trimis spre rejudecare primei instanțe capătul de cerere privind constatarea nulității absolute certificatului de calitate de moștenitor nr. 3/2006, menținând în rest sentința atacata.

Astfel, soluția de respingere, de către prima instanța, a capetelor de cerere având ca obiect constatarea calității reclamantului de moștenitor al defunctului Mosinschi D., acceptarea moștenirii acestuia de către reclamant, și stabilirea cotei succesorale, a fost menținută de instanța de apel, ceea înseamnă ca, în raport de aceasta împrejurare, apelantul-reclamant este cel care a căzut în pretenții, iar nu recurentul care a obținut și în apel soluție favorabila cu privire la stabilirea raporturilor de drept succesoral.

Soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare pentru necercetarea fondului de către prima instanța exclude ideea de pierdere a procesului, tocmai datorita faptului ca litigiul se va rejudeca, din nou, pe fondul cauzei.

La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecata sta culpa procesuala. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat, de partea câștigătoare.

Or, câtă vreme judecata litigiului nu este finalizata (capătul de cerere privind constatarea nulității), în urma rejudecării fiind posibila orice soluție, de respingere sau de admitere a cererii formulate, în mod evident nu se poate vorbi de parte câștigătoare în sensul art.274 Cod procedură civilă cum eronat a reținut instanța de apel. Motiv pentru care, consideră că se impune respingerea cheltuielilor de judecată stabilite în mod nelegal în sarcina recurentului.

În subsidiar, în măsura în care instanța de recurs va trece peste solicitarea sa de respingere integrală a cheltuielilor de judecată, solicită, reducerea cuantumului acestora.

Sub un prim aspect, învederează instanței de recurs ca, deși instanța de apel a desființat doar în parte sentința apelata, menținând restul deciziilor, a acordat integral cheltuieli de judecată, fără a mai aplica vreo cenzura cu privire la ceea ce s-a cerut și s-a dovedit neîntemeiat.

Astfel, s-a ajuns în situația ca, deși s-au respins în parte pretențiile apelantului față de recurent, să fie obligat la plata integrală a cheltuielilor de judecata, iar nu corespunzător pretențiilor efectiv admise.

Nu în ultimul rând, la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecata, recurentul solicită să se aibă în vedere cele două criterii legale expres menționate în art.274 alin.3 Cod procedură civilă, la care se adaugă, tot cu titlu de criterii legale, cât timp enumerarea criteriilor din art.274 alin.(3) are doar caracter exemplificativ, iar nu exhaustiv, și alte criterii pertinente, impuse de obiectul cauzei, natura acesteia, conduita procesuală a părților etc. ori invocate de către partea respectivă sau de către avocatul acesteia. În ceea ce privește gradul de complexitate al cauzei, acesta trebuie analizat prin prisma măsurii în care s-ar fi impus judecați ample, probatorii complexe (incluzând aici expertize, interogatorii, probe testimoniale, proceduri cu străinătatea etc.), numeroase termene de judecata la care s-au dezbătut chestiuni ce au necesitat pronunțări succesive ale instanței.

Instanța de recurs urmează sa observe ca în cauza de față s-a administrat doar proba cu înscrisuri, cea mai mare parte dintre acestea fiind depusa deja încă în prima instanța, motiv pentru care apreciez ca se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecata stabilite în sarcina sa.

Pentru toate aceste motive, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de apelantul-reclamant, cu consecința respingerii capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr.3/2006, în principal ca fiind introdus de o persoana fără calitate procesuala activa sau ca lipsit de interes, iar în subsidiar ca neîntemeiat, și menținerea ca legale și temeinice a celorlalte dispoziții.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.299, art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

La termenul din 01.10.2013, intimatul reclamant Moșinschi Ș. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea deciziei civile recurate ca fiind temeinică și legală.

În motivarea întâmpinării, intimatul – reclamant a arătat că în fapt, intimatul este fiul și unicul moștenitor al defunctului MOȘINSCHI V., decedat la 01.02.1990, cu ultimul domiciliu în București, sectorul 4, ..3A, în conformitate cu certificatul de moștenitor nr.207/01.02.1994 eliberat de Notariatul de stat al Sectorului 2 București.

Tatăl său, MOȘINSCHI V., a avut cinci frați, descendenți ai defunctului lor tată, MOȘINSCHI C.: MOȘINSCHI D., decedat la 25.01.1952, cu ultimul domiciliu în București, ., nr. 27, sector 1; T. (ns. MOȘINSCHI) M.-A., decedata în 1975; MOȘINSCHI C., decedat la 12.03.1987; MOȘINSCHI O., decedat la 30.10.1989 și MOȘINSCHI E., decedată în 1991.

În speță, este în discuție succesiunea privind averea defunctului MOȘINSCHI D., fratele tatălui intimatului, care a decedat la 25.01.1952 fără descendenți direcți.

Moștenitorii săi legali sunt colateralii privilegiați postdecedati, adică frații săi MOȘINSCHI C., MOȘINSCHI O., MOȘINSCHI E., T.(ns. MOȘINSCHI) M.- A..

Aceștia au avut vocație succesorala legala și concreta la moștenirea fratelui lor chiar dacă nu a fost eliberat un certificat de moștenitor care sa ateste aceasta calitate.

Un alt frate al defunctului MOȘINSCHI D., MOȘINSCHI O., decedat la 29.10.1989, a lăsat un testament autentificat sub nr.5560/14.06.1978 prin care instituia ca legatara universală pe soția sa, MOȘINSCHI V., iar în subsidiar pe fiul acesteia dintr-o căsătorie anterioara, I. V., dacă MOȘINSCHI O. ar fi supraviețuit, soției sale.

După decesul lui MOȘINSCHI O., soția acestuia, MOȘINSCHI V., a obținut în calitate de unic succesor, certificatul de moștenitor de pe urma soțului său.

În anul 2006, aceasta a solicitat deschiderea succesiunii și de pe urma fratelui soțului sau, MOȘINSCHI D., și a obținut - cu încălcarea legii și a drepturilor celorlalți moștenitori - un certificat ilegal de calitate de moștenitor nr.3/05.04.2006 eliberat de BNP"Măduta A. I.", cu sediul în Oradea, ., ..

Certificatul de moștenitor sus-menționat a fost eliberat în temeiul art.84 din Legea nr.36/1995 privind activitatea notariala, însa cu încălcarea gravă a acestor dispoziții imperative coroborate cu celelalte privind procedura succesorala prevăzute de același act normativ și care au caracter de ordine publica și, prin urmare, este strict interzisă abaterea de la litera și spiritul legii.

Art.84 din Legea nr.36/1995 statuează: "În cazul în care nu s-a făcut dovada existenței unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea acestora necesita operațiuni de durata și moștenitorii solicită să li se stabilească numai calitatea, se poate emite certificat de calitate de moștenitor.

Prin urmare, acest certificat de calitate de moștenitor presupune în mod imperativ declanșarea procedurii dezbaterii succesiunii defunctului urmărind parcurgerea integrală a primei etape a procedurii și anume stabilirea calității de moștenitor a erezilor. Cea de-a doua etapa - identificarea și inventarierea bunurilor - poate fi realizata ulterior sau poate lipsi dacă se dovedește ca în patrimoniul defunctului, la data decesului, nu s-au regăsit bunuri mobile sau imobile.

Fiind, în mod evident, declanșata procedura dezbaterii succesorala, notarul public trebuie să procedeze conform regulilor imperative și de ordine publica prevăzute pentru aceasta procedură.

În consecință, în temeiul art.69 din Legea nr.36/1995, notarul era obligat să dispună obligarea moștenitorului care a formulat primul cererea de deschidere a succesiunii la indicarea tuturor comoștenitorilor prin identificarea acestora cu nume, prenume și adresa de domiciliu în vederea citarii pentru dezbaterea succesorala.

Acesta statuează: art.69. - în cererea de deschidere a procedurii succesorale vor fi menționate datele de stare civilă ale defunctului, numele, prenumele și domiciliul moștenitorilor prezumtivi, bunurile defunctului, cu menționarea valorii acestora, precum și a pasivului succesoral.

Cererea va fi înscrisă în registrul succesoral al notarului public.

În speță de fața, se observa o grava fraudare a legii imperative săvârșita de coniventa între defuncta MOȘINSCHI V. și notarul public, Măduta A. I..

Referitor la dezbaterea succesiunii defunctului MOSINSCHI D. în favoarea defunctului, încă din 1989, MOSINSCHI O. aceasta încalcă toate dispozițiile imperative și de ordine publică în materie.

Moșinschi V. nu a comunicat toate informațiile pertinente notarului referitoare la ceilalți moștenitori ai defunctului MOȘINSCHI D., iar, notarul - cu încălcarea legii într-un act ilegal - a dezbătut succesiunea defunctului meu unchi în Oradea, deși ultimul domiciliu al defunctului figura fără dubiu în certificatul de deces ca fiind în București, ., nr. 27, sector 1.

Conform art. 68(l)"Procedura succesorală notarială se deschide, după caz, la cererea oricărei persoane interesate, a procurorului, precum și a secretarului consiliului local al localității în raza căreia defunctul și-a avut ultimul domiciliu, atunci când are cunoștință că moștenirea cuprinde bunuri imobile.

(3) Notarul public sesizat are obligația de a verifica în prealabil competenta teritorială, iar dacă constata că succesiunea este în competenta altui birou notarial, se desesizează, fără să mai citeze părțile, trimițând cauza notarului public competent.

Notarul public are obligația legala - decurgând din autoritatea cu care a fost investit - de a verifica informațiile primite de la persoanele fizice care solicita eliberarea de acte notariale. În speță de fată, notarul și-a însușit poziția defunctei fără sa cenzureze, dar, mai ales, fără sa verifice dacă toate conditiile legale sunt îndeplinite astfel încât, prin eliberarea certificatului, sa nu fraudeze legea și drepturile legale ale persoanelor interesate.

Pe de alta parte, Moșinschi V. și, ulterior, fiul acesteia, pârâtul I. V., au folosit cu vădita rea-credința certificatul de calitate de moștenitor, fraudulos obținut, pentru a dobândi în totalitate bunurile imobile(sau despăgubiri le acordate) ce au aparținut defunctului MOȘINSCHI D. în temeiul Legii nr.247/2005, ce modifica legea privind fondul funciar. Bunurile au fost naționalizate în anul 1950 și, la momentul decesului, nu se mai aflau în patrimoniul defunctului.

Pârâtul împreuna cu mama sa, Moșinschi V., a încercat sa obțină certificat de moștenitor și de pe urma unchiului intimatului, MOȘINSCHI C., motiv pentru care a intentat acțiune în justiție care a fost respinsă de instanța de judecata. Reaua sa credința este vădita și prin prisma acestei încercări de a dobândi calitate de moștenitor de pe urma membrilor familiei sale - cu care în esența nu are legături de sânge - deși unii dintre frați tatălui său aveau moștenitori legali.

În ceea ce îl privește, intimatul, în calitate de nepot de frate al acestuia(cu vocație concreta la succesiunea defunctului MOSINSCHI V. - moștenitorul legal al lui MOSINSCHI D.) a aflat de eliberarea certificatului de calitate de moștenitor în anul 2007 (fără a intra însă în posesia acestuia) prin adresa nr.304/11.05.2007 eliberata de Camera Notarilor Publici București, deoarece a formulat cerere de restituire a bunurilor defunctului MOȘINSCHI D. în temeiul Legii nr.247/2005, iar constatarea calității de moștenitor a lui Moșinschi D. îi era necesară în soluționarea acestei cereri.

În aceasta situație, intimatul - în calitate de nepot de frate al defunctului a încercat sa obțină, la rândul său, un certificat, însă nu a mai putut obține nici măcar un certificat de calitate de moștenitor care să ateste vocația la moștenire a tatălui său.

În acesta situație, intimatul arată că s-a adresat CAMEREI NOTARILOR PUBLICI BUCUREȘTI prin cererea înregistrată sub nr.6348/13.04.2009 prin care a învederat faptul că este fiul fratelui defunctului, MOȘINSCHI V., decedat la 01.02.1990, și, în aceasta calitate, în temeiul dispozițiilor Legii nr.247/2005, a formulat cerere de retrocedare a unei suprafețe de teren agricol și a construcției aferente situate în . ce au aparținut defunctului său unchi.

Prin cererea de retrocedare, în temeiul Legii nr.18/1991 modificată, și a Legii nr.247/2005 intimatul arată că a acceptat succesiunea defunctului său tată - moștenitor legal al lui MOSINSCHI D., decedat fără descendenți, urmând ca aceasta calitate de moștenitor sa fie recunoscută, la cerere, pe cale notarială.

Prin adresa nr.B348/16.04.2009, CAMERA NOTARILOR PUBLICI BUCUREȘTI a răspuns solicitării intimatului, în sensul ca singura posibilitate de a-i face recunoscute drepturile succesorale rezida în solicitarea în justiție a anulării certificatului de calitate de moștenitor.

În aceasta lumina, este limpede ca certificatul de calitate de moștenitor este nul de drept.

Criticile formulate de recurent sunt vădit neîntemeiate

Excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei interesului sunt vădit neîntemeiate

În acest dosar suntem în prezenta unei acțiuni în nulitate absolută a certificatului de calitate de moștenitor nr.3/05.04.2006 pentru frauda la lege. Conform legii orice persoana interesată are calitate procesuală activă motiv pentru care susținerile recurentului sunt neîntemeiate, neavând puterea sa răstoarne aplicabilitatea unei norme imperative și de ordine publică.

În ceea ce privește excepția lipsei interesului și aceasta este vădit neîntemeiata întrucât în temeiul Legii nr. 247/2005 raportata la Legea nr.18/1991, moștenitorii foștilor proprietari sunt repuși în termenul de acceptare a moștenirii, Legea nr.18/1991 statuează

Prin art.13. - (1) Calitatea de moștenitor se stabilește pe baza certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești definitive ori, în lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea moștenirii.

(2) Moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o fac comisiei.

Intimatul, în temeiul actelor normative incidente, are vocație succesorala directă personala la moștenirea defunctului său unchi întrucât, în aceasta calitate de colateral privilegiat, a fost singurul care a formulat cerere de retrocedare a terenurilor ce au aparținut lui MOSINSCHI D..

Învederează ca în măsura în care tatăl intimatului MOSINSCHI V. a decedat în anul 1990 - deci înainte de adoptarea primei legi de retrocedare respectiv Legea nr.18/1991 - intimatul era singurul în măsura obiectiv și, mai ales, legal să formuleze cerere de retrocedare. În acest context, a fost repus în termenul de acceptare a moștenirii defunctului său unchi, având vocație concreta la moștenirea acestuia, în cota ce i se cuvenea, deoarece, tatăl său era decedat din 1990.

A..(2) al art.13 din Legea nr.18/1991, sus-citat, stabilește că ipoteza de aplicare a textului situația obiectivă în care moștenitorii nu își pot dovedi calitatea deoarece terenurile au fost scoase din circuitul civil. În aceasta situație concreta, nu se putea, în temeiul Decretului nr.40/1953 privind dezbaterea succesorala, în vigoare până în 1995, obține certificat de calitate de moștenitor, cu alte cuvinte nu se putea dezbate o succesiune în lipsa bunurilor din patrimoniul defunctului.

Faptul ca la momentul eventualei dezbateri succesorale de pe urma defunctului meu unchi, notarul ar fi dezbătut inițial în favoarea tatălui său și, prin retansmitere, în favoarea sa în calitate de acceptant și colateral privilegiat nu schimba cu nimic calitatea mea de moștenitor acceptant și, cu atât mai mult, nu alterează, în vreun fel, interesul său de a culege moștenirea acestuia.

În acest sens, a analizat aceasta chestiune privind calitatea sa de moștenitor și la filele 10-12 din prezenta lucrare.

În acest context, este vădit faptul că cele doua excepții invocate sunt neîntemeiate.

Motivul de recurs referitor la nelegalitatea deciziei pronunțate în apel este vădit nefondat

Instanța de apel a identificat, în mod clar, frauda la lege săvârșita de notarul public Maduta A. I. împreuna cu defuncta Mosinschi V. la întocmirea certificatului de calitate de moștenitor nr. 3/05.04.2006 și trimițând dosarul spre rejudecare în fond, a obligat instanța de fond sa analizeze sub toate aspectele care sunt persoanele îndreptățite să culeagă moștenirea lui Msinschi D..

În acest sens, instanța de apel a urmărit să se verifice toate acceptările succesorale în cauza inclusiv și, mai ales, pe cea a defunctei MOSINSCHI V., care, în mod vădit, a fraudat legea și interesele intimatului când a solicitat și obținut certificatul de calitate de moștenitor de pe urma defunctului său unchi.

Toate aceste rețineri ale instanței de apel se întemeiază pe dispozițiile imperative și de ordine publică din materia dezbaterii succesorale cuprinse în Codul civil și Legii nr.30/1995. Totodată, în temeiul Cod procedură civilă, instanța sesizată cu o cerere privind calitatea de moștenitor a reclamantului, este obligata sa facă întreaga dezbatere succesorala de pe urma unui defunct fie că i s-a cerut expres acest lucru sau nu. Cererea introductiva a intimatului, conceputa așa pentru ca petitul era în nume personal, nu poate îndepărta obligația imperativă și de ordine publică stabilită de lege în sarcina instanței, cu atât mai mult cu cât, intimatul a chemat în calitate de intervenient și pe celelalte persoane îndreptățite conform legii.

În mod corect, instanța de apel, aplicând regula privind citarea tuturor moștenitorilor la dezbaterea succesorala este de esența procedurii a cenzurat încălcarea acestei reguli imperative a de notar și de instanța de fond.

Prin certificatul menționat, s-a dezbătut fraudulos moștenirea lui MOSINSCHI D. în favoarea unui singur moștenitor al acestuia, MOSINSCHI O., decedat în 1989, la cererea soției sale supraviețuitoare, MOSINSCHI V. deși aceasta nu a dovedit prin nicio proba certă faptul ca soțul său a acceptat moștenirea fratelui sau înainte sa decedeze.

. inechitabilă, recurentul se folosește de poziția ilegala a instanței de fond afirma ca, prin certificatul de calitate de moștenitor atacat, notarul a constatat ca decedatul MOSINSCHI O. ar fi acceptat moștenirea fratelui său predecedat MOSINSCHI D.. Intimatul arată că a dovedit dincolo de orice dubiu - prin atașarea la dosarul cauzei a dosarului notarial - ca niciun fel de act nu a fost administrat de notar în vederea certificării faptului ca MOSINSCHI O. ar fi acceptat - cum era firesc, înainte de decesul sau din 1989-moștenirea fratelui său MOSINSCHI D..

Conform Legii nr.36/1995, constatarea acceptării moștenirii se face de notar pe baza administrării unor probe certe constând în declarații sau probe administrate în cauza.

Art. 76. -(1) În cadrul procedurii succesorale, notarul public stabilește calitatea moștenitorilor și legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum și compunerea masei succesorale.

(2)În cazul existenței unui testament găsit la inventar sau prezentat de partea interesată, notarul public procedează la deschiderea lui. Dacă testamentul este olograf sau mistic se constată starea lui materială și se întocmește un proces verbal.

(3)Pe bază de declarație sau probe administrate în cauză se va stabili dacă succesorii au acceptat succesiunea în termenul legal.

(4) Declarațiile de renunțare la succesiune și cele de acceptare sub beneficiu de inventar se înscriu într-un registru special.

Crezând-o pe cuvânt pe MOSINSCHI V. privind faptul ca soțul său, MOSINSCHI O., a acceptat - decedat fiind - moștenirea defunctului sau frate, MOSINSCHI D., de unul singur, notarul a dezbătut aceasta succesiune în frauda vădită a dispozițiilor legale imperative și de ordine publica.

După nenumărate amânări, BNP "Maduta A. I.” a depus la dosarul cauzei o copie de pe certificatul de calitate - denunțat ca nul, și o alta de pe cartea de identitate a defunctei MOSINSCHI V., precizând, prin ultima adresa de la dosar, ca nu mai deține niciun alt act în dosarul sau succesoral.

Prin aceasta precizare, notarul a dovedit concludent că a încălcat legea favorizând o persoana prin fraudarea drepturilor succesorale ale tuturor celorlalți moștenitori legali - frați și pe moștenitorii acestora - nepoți de frați ai defunctului MOSINSCHI D..

Toți acești frați nu sunt renunțători la moștenirea lui MOSINSCHI D., motiv pentru care nu pot fi considerați străini de succesiunea sa.

Pentru ca aceștia sa fie străini de succesiune ar fi trebuit ca să existe în registrul special de renunțări o astfel de declarație de renunțare, ceea ce nu s-a dovedit.

În concluzie, notarul trebuia sa îi citeze pe toți frații defunctului prin moștenitorii lor pentru a dezbate succesiunea. Citându-i, verifica dacă aceștia erau sau nu acceptanți ai succesiunii - tacit sau expres. Este primul pas procedural și cel mai important.

Nesolicitând un astfel de act notarul a fraudat grav legea și drepturile succesorale ale intimatului și intervenienților. În acest context, apărările susținute de recurent sunt vădit neîntemeiate, acesta folosindu-se în argumentație de norme cu caracter inferior a căror aplicabilitate este anulata de aplicabilitatea normelor de ordine publica și imperative.

De altfel, recurentul afirmă că MOSINSCHI V., fără niciun fel de vocație (nici generala, nici concretă) la moștenirea lui MOSINSCHI D., este singura care a acceptat succesiunea acestuia, nimic mai absurd lipsa documentelor legale din dosarul notarial arata clar că dezbaterea succesiunii lui MOSINSCHI D. a încălcat legea și este nulă de drept neanalizând sub niciun aspect cine dintre persoanele cu vocație generala la moștenirea lui Mosinschi D. a acceptat moștenirea sa și, astfel, are vocație concreta la ea.

Recurentul promovează un raționament de vădită rea-credința afirmând in terminis ca Mosinschi V. era îndreptățita sa dezbăta succesiunea lui Mosinschi D. în favoarea soțului sau, Mosinschi O., doar pentru ca a cerut acest lucru. Faptul ca MOSINSCHI V. nu a dovedit ca cererea sa este și legala, nu are nicio importanta, acesta acreditând ideea că cine cere primul va și obține ceea ce solicită fie că are dreptul fie că nu.

Mai mult decât atât, într-o negare a scopului însuși al procedurii dezbaterii succesorale acela de a face respectate drepturile tuturor persoanelor îndreptățite la moștenire (drept constituțional), se afirma că nu este necesara citarea tuturor moștenitorilor cu vocație la succesiune pentru ca acesta nu este motiv de nulitate. Fără citarea tuturor moștenitorilor, nu se poate stabili în concret cine are vocație concretă, utila la moștenire.

Acesta este cel mai puternic motiv de nulitate în materie de dezbatere succesorala, iar recurentul în motivele sale nu este în măsura să indice vreun articol de lege, cu forța juridică mai mare, care sa anihileze norma privind frauda la lege.

Intimatul a invocat textul imperativ al art.88 din același act normativ care nu lasă loc de interpretare, contrazicând considerentele sentinței, statuând că „cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii ( ... )”.

Conform doctrinei(v. Fr. D."Moștenirea testamentara. Transmisiunea și împărțeala moștenirii", pg. 134), certificatul de moștenitor face dovada până la anularea sa privind calitatea moștenitorilor, cota sau bunurile care revin fiecărui moștenitor. Prin urmare, certificatul de moștenitor, prin constatări le făcute în cuprinsul sau, nu are putere de lucru judecat!

Se mai susține că intimatul și intervenienții au fost privați de drepturile lor succesorale în momentul în care nu au fost anunțați despre dezbaterea succesiunii defunctului lor unchi, MOSINSCHI D. și s-a eliberat un certificat de calitate de moștenitor care frauda drepturile autorilor lor și, pe cale de consecința, le frauda drepturile.

Precizează instanței de recurs că MOSINSCHI V. a solicitat acest certificat în 2006, după adoptarea Legii nr.247/2005, pentru a-l folosi în față Comisiei Locale de restituirea proprietăților pentru a intra în posesia unor suprafețe de teren ce au aparținut familiei MOSINSCHI.

În baza acestui certificat ilegal, recurentul, ca unicul moștenitor direct al defunctei MOSINSCHI V., a și obținut - pentru sine exclusiv - în baza cererilor de restituire formulate în baza Legii nr.247/2005, terenurile care au aparținut lui Mosinschi D..

Lanțul succesoral este evident, iar toate fraudele legale săvârșite de recurent - din inițiativa sa și de coniventa cu mama sa, MOSINSCHI V. - au avut ca unic scop dobândirea frauduloasa a moștenirii lui Mosinschi D..

Concret, frauda i-a adus în patrimoniu recurentului-pârât o . suprafețe de teren (42,50 ha și 23,72 ha corn. Trifesti) care i-au fost atribuite în 2009 prin titluri de proprietate frauduloase de autoritățile competente imediat după ce intimatul a formulat aceasta acțiune și - mai ales - după ce am notificat Comisia Județeană și SCDA Secuieni - unitatea deținătoare sa suspende procedurile de restituire întrucât este contestata însăși calitatea de moștenitor, conform încheierii de rectificare nr.42/06.01.2010 a certificatului de moștenitor nr.25/17.12.2007.

Intimatul a formulat cereri de restituire a bunurilor autorului său (tata) MOSINSCHI V. și moștenitorul legal al defunctului său unchi, MOSINSCHI D., în temeiul Legii nr.18/1991 modificată și a Legii nr.247/2005 și, prin urmare, a acceptat moștenirea, conform legii, prin chiar formularea cererii.

În consecința, nu numai ca este acceptant al acesteia, dar are și vocație la moștenire deoarece tatăl intimatului MOSINSCHI V. nu a renunțat niciodată la moștenirea fratelui său precedat, MOSINSCHI D., fiind de drept moștenitorul sau legal.

În conformitate cu dispozițiile legale este străin de moștenire numai cel care a făcut o declarație scrisă în față notariatului de la ultimul domiciliu al defunctului care a fost trecuta . de renunțări. În temeiul art.2 din Decretul nr.40/1953 ce se aplica în speță, dacă nu sunt îndeplinite aceste formalități stricte nu se poate considera ca a intervenit renunțarea la succesiune motiv pentru care tatăl intimatului este moștenitorul legal al fratelui său predecedat, MOSINSCHI D..

Mai mult decât atât, legile în materia reconstituirii dreptului de proprietate, cu referire directa la Legea nr.18/1991, stabilesc o procedura speciala, derogatorie de la dreptul comun prin care repun în termenul de acceptare a succesiunii toate persoanele cu vocație la succesiune, și, numai în situația în care sunt mai mulți moștenitori, comisiile vor acorda prevalenta numai moștenitorului/ moștenitorilor cu vocație concreta.

Dacă sunt mai mulți moștenitori cu vocație concreta, deci cu poziție legala echivalenta - ca în speță de față - aceștia vor dobândi împreuna calitatea de moștenitor conform dreptului civil.

Singura condiție pentru ca succesiunea să poată fi dezbătută consta în formularea de către persoanele îndreptățite a cererii de retrocedate în termenul prevăzut de lege – Legea nr.18/1991 modificată prin Legea nr.247/2005.

Pe cale de consecința logică, dezbaterea succesorală în aceste situații speciale nu putea interveni decât după repunerea în termen stabilita de Legea nr.247/2005 și acceptarea moștenirii prin cererea de retrocedare de cei interesați.

În situația în care existau mai mulți succesori cu vocație concreta la succesiune, aceștia, după împlinirea termenului legal, aveau dreptul și obligația sa declanșeze și sa obțină împreuna - dezbaterea succesorala privind pe autorul lor.

În acest sens, aparerile părții adverse în sensul ca intimatul ar fi trebuit sa facă acceptarea succesiunii defunctului, MOSINSCHI D., la momentul decesului tatălui său, Mosinschi V., este de un absurd vădit.

La momentul respectiv, atât intimatul cât și tatăl său nu mai erau în termenul de acceptare a succesiunii și orice fel de astfel de demers lipsit de substanța era sortit eșecului.

Intimatul – reclamant a devenit îndreptățit sa reclame moștenirea unchiului său prin efectul legii numai în anul 2005 când a fost modificata Legea nr.18/1991 prin Legea nr.247/2005 și când - formulând cererea - ope legis - al devenit acceptant al moștenirii lui MOSINCHI D. și moștenitor cu vocație concreta la moștenire.

Faptul ca, alături de intimat, a formulat cerere de retrocedare și Mosinschi V. devenind acceptant și având calitatea de moștenitoare prin retansmitere de la defunctul soț, nu-i conferă acesteia drepturi suplimentare doar pentru ca a făcut demersuri frauduloase.

În esența, toate apărările cu care se contracarează argumentele acțiunii îi sunt opozabile în egala măsura, pozițiile lor în față legii succesorale și speciale fiind identice.

MOSINSCHI V. - nici aceasta nu a acceptat succesiunea lui Mosinschi D., prin retransmitere de la fostul soț, MOSINSCHI O. la momentul decesului acestuia din urma, în 1989, nemaifiind în termenul de acceptare.

MOSINSCHI V. era moștenitoare prin retransmitere de la soțul decedat MOSINSCHI S.

Nici intimatul – reclamant nu a acceptat succesiunea lui Mosinschi D., prin retransmitere, la momentul decesului tatălui său în 1991.

Nici intimatul nu mai era în termenul de acceptare (de drept comun) arătând că este moștenitor prin retransmitere de la tatăl său, MOȘINSCHI O. - frate al lui MOSINSCHI D..

Mosinschi V. a acceptat succesiunea lui Mosinschi D. prin cererea de retrocedare MOSINSCHI V. - F. al lui Mosinschi D.

Intimatul a acceptat moștenirea lui Mosinschi D. prin cererea de retrocedare.

În concluzie nu există nicio diferența de poziție legală și respectiv de drepturi între intimat și Mosinschi V..

Singura diferența este ca intimatul nu a fraudat legea în scopul clar de a obține drepturi și foloase materiale la care nu era îndreptățit.

Situația intimatului Mosinschi Ș. este identică cu cea în care s-a aflat Mosinschi V. care a solicitat dezbaterea succesiunii lui Moșinschi D. în favoarea doar a soțului său, Mosinschi O., ca, prin aceeași procedură, să stabilească faptul ca ea îl moștenește pe acesta din urma.

Aceeași procedură s-a dorit să se urmeze atât de intimat cât și de intervenientii, dar nu au mai putut din cauza fraudei săvârșite de MOSINSCHI V. și de notar, care dezbătând succesiunea lui MOSINSCHI D. au omis cu intenție să îi citeze pe ceilalți moștenitori pentru a constitui fraudulos drepturi succesorale integrale asupra masei succesorale a defunctului MOSINSCHI D. în favoarea acesteia dintâi.

Atât MOSINSCHI O., decedat în 1989, cât și MOSINSCHI V., decedat în 1990, au decedat ulterior lui MOSINSCHI D., iar, la momentul apariției legilor de retrocedare și, pe cale de consecința, a dezbaterii moștenirii notariale a lui MOSINSCHI D., cererea nu putea fi formulată de ei direct, ci prin moștenitorii lor legali (intimatul și Mosinschi V.) în vederea dezbaterii unor moșteniri succesive.

În aceste condiții în care este incident, fără putința de tăgada, principiul de drept - unde există același rațiuni, trebuie să existe aceeași soluții - cum este posibil ca să pretindă că poziția recurentului-parat este privilegiata doar pentru ca a obținut primul, în mod fraudulos, un certificat de calitate de moștenitor.

Este inadmisibila poziția recurentului care nu are în vedere principiul echitații și să promoveze cu atâta transparenta dublul standard în situații absolut identice doar pentru ca dumnealui a fost mai iute în fraudarea legii și profita de poziția socială a familiei sale.

În certificatul de calitate de moștenitor se constată întâi ca moștenitor al

defunctului Mosinschi D. este Mosinschi O. și nu Mosinschi V., care nu are niciun fel de vocație la moștenirea lui Moșinschi D..

În aceasta situație, este limpede ca pozițiile părților - intimatul pe de o parte, și MOSINSCHI V., pe de o alta, sunt IDENTICE.

Dacă Mosinschi O., decedat în 1989, a fost considerat de facto acceptant al moștenirii fratelui sau Mosinschi D., și tatăl intimatului, Mosinschi V., decedat în 1990, trebuie sa beneficieze de același tratament și să fie recunoscut moștenitor legal al fratelui sau, Mosinschi D..

În calitate de frați, MOSINSCHI V. ȘI MOSINSCHI O., alături de ceilalți frați ai lor (moșteniți de interveninti) sunt egali în față legii și au drepturi succesorale egale la moștenirea fratelui lor predecedat, MOSINSCHI D..

Pentru ca drepturile intimatului și ale intervenienților să nu fie fraudate, notarul public investit cu dezbaterea succesoral trebuia sa citeze toți moștenitorii legali ai defunctului MOSINSCHI D., (decedat fără descendenți) prin moștenitorii lor legali.

1.T. (ns. MOȘINSCHI) M.-A., decedata în 1975; MOȘINSCHI CONSTArHIN, decedat la 12.03.1987; MOȘINSCHI O., decedat la 30.10.1989; MOSINSCHI V., decedat la 01.02.1990; MOȘINSCHI E., decedată în 1991;

De aceea instanța de apel a admis apelul cu trimitere, întrucât în acest mod și numai astfel se poate dezbate legalmente moștenirea defunctului MOSINSCHI D.. Un certificat de calitate de moștenitor care este eliberat pentru o singura persoana în frauda drepturilor celorlalte nu poate fi decât nul de drept.

După constatarea acestei nulități, urmează sa se reia dezbaterea succesorala în prezenta tuturor persoanelor interesate, eliberându-se un nou certificat de moștenitor în care sa fie cuprinși toți moștenitorii legali.

În ce privește acordarea cheltuielilor de judecata, decizia din apel a sancționat partea căzută în pretenții.

În acest sens, se impune și respingerea acestui motiv de recurs.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.36/1995, art.650 și următoarele Cod civil și Decretul nr.40/1953.

Constatându-se legal investită și competentă să soluționeze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Așa cum rezultă din economia dispozițiilor legale care reglementează această cale de atac extraordinară și nedevolutivă, instanța constată că recursul permite reformarea hotărârilor definitive, exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art 304 pct 1-9 cod procedură civilă, legiuitorul sancționând cu nulitatea recursul, a cărui motivare nu se încadrează în nici unul din motivele de modificare sau de casare reglementate de lege.

Recurenta și-a întemeiat calea de atac declarată pe prevederile art 304 pct 9 cod procedură civilă. Făcând aplicarea în speță a aspectelor teoretice anterior expuse, Curtea va examina criticile formulate din perspectiva motivelor de reformare punctual precizate.

Pentru a-și întemeia în drept recursul, recurenta pârâtă s-a prevalat de dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă.

Acest motiv de recurs conține două ipoteze și anume situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal precum și ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Suntem în situația în care hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, de unde se deduce că lipsa de temei legal, la care face referire legiuitorul nu trebuie confundată cu încălcarea legii sau cu nemotivarea. Altfel spus, instanța de recurs este în situația de evalua dacă hotărârea nu este motivată în drept sau dacă în legislația în vigoare la data pronunțării hotărârii nu există un text de lege( de drept material) care să justifice soluția pronunțată. În cea de-a doua ipoteză, hotărârea este considerată a fi dată cu încălcarea sau cu aplicarea greșită a legii, în cazul în care instanța recurs la dispozițiile legale incidente, dar le-a încălcat în litera sau spiritul lor sau le-a aplicat eronat, cu precizarea că, în măsura în care nu se pot încadra în alte motive de recurs, acest motiv de critică include în mod excepțional și nerespectarea normelor procesual civile. Deși textul art 304 pct 9 cod procedură civilă face referire doar la normele legale, s-a statuat, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară, faptul că intră sub incidența acestui motiv de reformare și situația în care soluția recurată a fost pronunțată cu nesocotirea unor principii juridice sau alte reguli de drept, create pe cale jurisprudențială sau doctrinară, care împreună conturează regimul juridic al instituției sau categoriei juridice respective.

Din examinarea cererii de recurs, rezultă că pârâtul, întemeindu-se pe acest motiv de recurs, a criticat decizia instanței de apel sub un dublu aspect, pe de o parte din perspectiva lipsei calității procesuale active a reclamantului, respectiv lipsa de interes în a cere constatarea nulității certificatului de calitate de moștenitor nr 3/05 04 2006 emis de BNP M. A. I., iar pe de altă parte sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art 297 cod procedură civilă de către tribunal, dispoziții legale care au constituit temeiul procedural al desființării în parte a sentinței cu trimitere spre rejudecare a cauzei la prima instanță în ceea ce privește ultimul capăt de cerere al acțiunii introductive.

Examinând cererea de chemare în judecată, Curtea constată că reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții, constatarea calității sale de moștenitor a defunctului său unchi Moșinschi D., cu stabilirea cotei legale succesorale și constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor anterior menționat. Prin sentința pronunțată de prima instanță, acțiunea a fost respinsă în totalitate, reținând că reclamantul nu are vocație succesorală concretă la moștenirea unchiului său, iar în ceea ce privește motivele de nulitate a certificatului de calitate de moștenitor, judecătoria a analizat chestiunea competenței notarului public de a instrumenta dezbaterea succesorală și a apreciat că celelalte aspecte invocate nu au fost dovedite.

În apel, tribunalul confirmă soluția primei instanțe, relativ la primele trei capete de cerere, în sensul că reclamantul nu are vocație succesorală legală concretă la moștenirea unchiului său, astfel că formularea unor cereri de restituire în temeiul legilor speciale de reparație nu putea să aibă ca efect repunerea sa în termenul de acceptare al succesiuni, efect, care oricum s-ar fi produs în privința imobilelor ce fac obiectul acestor legi speciale. În ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor, instanța de apel reține, în esență, faptul că reclamantul se încadrează în noțiunea de persoane îndreptățite și apreciază că, față de aspectele invocate referitoare la legalitatea derulării procedurii notariale, prima instanță nu a cercetat fondul acestui capăt de cerere, prin prisma prevederilor art 68, 69, 75, 76, 77, 79, 83, nefiind administrate nici un fel de probe pentru elucidarea chestiunii litigioase a încălcării drepturilor celorlalți frați ai defunctului Moșinschi D..

Raportând motivele de recurs la soluția instanței de apel, precum și la argumentarea juridică a acesteia, Curtea constată că prin intermediului primei critici, recurentul practic învederează, din punctul său de vedere, soluția, pe fond, ce trebuia dată ultimului capăt de cerere al acțiunii introductive, iar prin cel de-al doilea motiv de recurs, se critică de fapt modalitatea procedurală în care tribunalul a rezolvat criticile cu care a fost investit cu privire la capătul de cerere relativ la valabilitatea certificatului de calitate de moștenitor. Din această perspectivă, Curtea consideră că primează critica referitoare la greșita desființare în parte a sentinței apelate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, urmând ca, după cercetarea legalității unei astfel de soluții, Curtea să tranșeze și chestiunea legitimității procesuale, respectiv a interesului de a solicita constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor.

Având în vedere că acțiunea a fost introdusă pe rolul instanței de judecată la data de 29 06 2009, deci anterior datei de 25 11 2010, când a intrat în vigoare, legea 202/2010 și luând în considerare și dispozițiile art XXII din legea 202/2010, Curtea pornește în analiza de la dispozițiile art 297 cod procedură civilă, în forma în vigoare la data sesizării primei instanței. Potrivit acestor prevederi legale, în cazul în care instanța de control judiciar constată că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără să intre în cercetarea fondului sau că judecata s-a realizat în absența părții care nu a fost legal citată, admițând apelul va desființa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe. Interpretând aceste dispoziții procedurale, cu luarea în considerare a celor statuate de practica judiciară și literatura de specialitate, Curtea ajunge la concluzia că suntem în situația în care nu s-a cercetat fondul atunci când prin sentința apelată, prima instanță soluționează litigiul în temeiul unei excepții procesuale, omite să se pronunțe asupra unei cereri sau dă altceva decât s-a cerut. Având în vedere că, din motivarea deciziei recurate, rezultă că instanța de apel a avut în vedere, ca un argument suplimentar pentru fundamentarea soluției de desființare și faptul că judecătoria nu a administrat niciun fel de probe relative aspectelor de nelegalitate ale procedurii notariale( finalizate cu emiterea certificatului de calitate de moștenitor), semnalate de reclamant, Curtea va avea în vedere și dispozițiile art 295 cod procedură civilă, care în alineatul întâi instituie una dintre regulile de bază ale judecății apelului, ce constituie în același timp o expresie a principiului disponibilității cât și una dintre limitele efectului devolutiv al acestei căi ordinare de atac, în sensul că instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, cu precizarea că legiuitorul dă posibilitatea instanței să invoce din oficiu motivele de ordine publică, fără a institui o obligație procesuală în acest sens în sarcina organului judiciar. Prin alineatul al doilea, este recunoscută prerogativa instanței de control judiciar de a încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei. Din interpretarea acestui text de lege, rezultă dubla îndrituire a instanței de apel atât de a reface probatoriul deja administrat în fața primei instanței cât și de a administra probe noi, în completarea celor de la prima instanța, ceea ce și-a găsit în mod elocvent expresia în calificarea dată de doctrină instanței de apel, ca fiind instanța superioară de fond, deoarece are o dublă calitate atât instanță de control judiciar cât și instanță de fond care tranșează asupra situației de fapt și de drept în litigiu, pe baza mijloacelor de probă administrate în cele două faze procesuale parcurse: fond și apel.

Făcând aplicarea acestor dispozițiile legale în speța de față, Curtea constată că prima instanță a soluționat pe fond ultimul capăt de cerere al acțiunii introductive, realizând o analiză a chestiunilor de nelegalitate a procedurii notariale invocate, iar necesitatea administrării unor probe suplimentare, identificată de instanța de apel, nu este de natură să conducă la o soluție de desființare cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, în lumina prevederilor legale anterior examinate, în condițiile în care, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, completarea probatoriului se poate realiza chiar de către instanța de apel, în temeiul dispozițiilor art 295 alin 2 cod procedură civilă. Din această perspectivă, Curtea constată că tribunalul a dat în mod eronat eficiență prevederilor art 297 alin 1 cod procedură civilă( susținerile recurentului fiind întemeiate din acest punct de vedere), practic, soluționând apelul fără a da o dezlegare pe fond criticilor relative soluției de respingere a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor contestat.

Pe cale de consecință, făcând aplicarea prevederilor art 312 alin 5 cod procedură civilă, potrivit cărora, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad, Curtea, apreciind că ne aflăm în ipoteza reglementată de dispozițiile procedurale anterior menționate, reține că soluția care se impune în cauză este cea a casării deciziei atacate, în parte, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, în ceea ce privește dispoziția de admitere a apelului și de desființare cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 1 București. În finalul motivelor de recurs, pârâtul critică, tot din perspectiva motivului de modificare prevăzut de dispozițiile art 304 pct 9 cod procedură civilă, greșita obligare a sa de către instanța de apel la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care soluția a fost desființare în parte a sentinței și de menținere a celorlalte dispoziții . Față de principiul enunțat de prevederile art 274 cod procedură civilă, în sensul că suportă cheltuielile de judecată partea care pierde procesul, principiu aplicabil în toate fazele procesuale, Curtea apreciază că se impune ca soluția de casare să vizeze și chestiunea cheltuielilor de judecată din apel, urmând ca instanța de trimitere să cenzureze acest aspect cu luarea în considerare și a prevederilor art 276 cod procedură civilă, acordând cheltuielile de judecată, în măsura în care sunt legal dovedite, în limitele pretențiilor admise.

Curtea consideră necesar să sublinieze faptul că soluția de respingere a primelor trei capete de cerere din acțiunea reclamantului au fost respinse ca nefondate în primă instanță, tribunalul confirmând în apel această soluție, care nu a mai format obiect de critică în faza recursului, astfel că acest aspect a devenit irevocabil soluționat la acest moment. Pe cale de consecință instanța de trimitere, cu ocazia rejudecării, va examina pe fond criticile relative la rezolvarea dată de judecătorie ultimului capăt de cerere( privind constatarea nulității certificatului de calitate de moștenitor) pornind de la această situație și anume lipsa vocației succesorale legale concrete a reclamantului la moștenirea unchiului sau și implicit, lipsa calității sale de moștenitor după Moșinschi D..

În ceea ce privește primul motiv de recurs, referitor la lipsa calității procesuale active a reclamantului, subsidiar lipsa interesului acestei părți de a solicita constatarea nulității certificatului de calitate de moștenitor, având în vedere că această critică vizează modul de soluționare pe fond a ultimului capăt de cerere al acțiunii introductive, precum și considerentele anterioare referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art 297 alin 1 cod procedură civilă de către instanța de apel și la nesoluționarea apelului pe fond, în ceea ce privește criticile relative la soluția dată ultimului petit al cererii de chemare în judecată, care au conturat soluția de casare cu trimitere spre judecare, în condițiile prevederilor art 312 alin 5 cod procedură civilă, Curtea apreciază că nu se impune examinarea primei critici în acest cadru procesual, acest susțineri urmând a fi avute în vedere de instanța de apel, cu observarea dispozițiilor art 296 alin 1 teza a II a cod procedură civilă, care consacră principiul non reformatio in pejus.

Pentru toate aceste considerente, față de prevederile art 312 cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa în parte decizia recurată în ce privește admiterea în parte a apelului, desființarea în parte a sentinței cu trimitere spre rejudecare la prima instanță și obligarea intimatului pârât la plata cheltuielilor de judecată în apel și va trimite caza spre rejudecare tribunalului. Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate. În privința cheltuielilor de judecată solicitate în recurs, instanța de apel, cu ocazia rejudecării le avea în vedere, prin raportare la prevederile art 271-277 cod procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art 298 cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurentul pârât I. V. împotriva deciziei civile nr.63A/28.01.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul – reclamant MOȘINSCHI Ș. și cu intimații intervenienții A. E., T. D. N., N. F. și N. V. F..

Casează în parte decizia recurată, respectiv în ceea ce privește admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței, cu trimitere spre rejudecare la prima instanță și obligarea intimatului – pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Trimite cauza spre rejudecare, instanței de apel.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 01.10.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. G. G. S. I. S.

GREFIER

S. R.

Red. I.S.

Tehnored. C.S.

Ex.2/01._

T.B. Secția a V-a Civilă – L.I.G.

- M.S.

Jud.sector 1 București - E.B.

← Legea 10/2001. Decizia nr. 1917/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Obligaţie de a face. Decizia nr. 1546/2013. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Decizia nr. 1659/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 1798/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Decizia nr. 1487/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 1917/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 1546/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 283/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 228/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretenţii. Decizia nr. 1591/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI