Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 430/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 430/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 32426/211/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 430/R/2014 | |
Ședința publică din data de 5 februarie 2014 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: | T. D. – președintele Secției I-a civilă |
JUDECĂTOR: | A.-T. N. M.-C. V. |
GREFIER: | M.-L. T. |
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta L. D.-M., împotriva deciziei civile nr. 390/A din 11 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, privind și pe pârâtul A. M., având ca obiect constatare nulitate act juridic.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei se prezintă reprezentantul pârâtului-intimat A. M., avocat A. M.-M., lipsă fiind reclamanta-recurentă și reprezentanta acesteia. Cauza este lăsată la a doua strigare pentru a da posibilitatea reclamantei-recurente și reprezentantei acesteia de a se prezenta la instanță.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, se prezintă reprezentanta reclamantei-recurente L. D.-M., avocat C. I.-L. și reprezentantul pârâtului-intimat A. M., avocat A. M.-M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul nu este timbrat.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 30 ianuarie 2014, a fost soluționată cererea de reexaminare a încheierii privind acordarea ajutorului public judiciar, formulată de reclamanta-recurentă L. D.-M., în sensul respingerii acesteia.
Se constată de asemenea că la data de 4 februarie 2014, reclamanta-recurentă a depus la dosar, prin registratura instanței, dovada achitării taxei judiciare de timbru 3159 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Recursul este legal timbrat cu 3159 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
Reprezentanta reclamantei-recurente depune la dosar un set de înscrisuri în susținerea cererii de recurs, din care un exemplar se comunică reprezentantului pârâtului-intimat.
Curtea, din oficiu, invocă inadmisibilitatea acelor motive de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii recurate, având în vedere că potrivit prevederilor art. 304 Cod procedură civilă, motivele de recurs pot viza doar motive de nelegalitate ale hotărârii atacate.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei-recurente solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă și în consecință modificarea sentinței pronunțată de prima instanță în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată. Solicită cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea taxelor judiciare de timbru.
Apreciază că hotărârea recurată este nelegală întrucât a fost cu greșita interpretare și aplicare a legii, iar motivele reținute de instanță sunt în mod evident contradictorii și străine de starea de fapt existentă și de probele administrate în cauză.
Între reclamantă și pârât a intervenit un contract de împrumut pentru suma de 25.000 de euro și nu 61.000 euro cât apare înscrisă în contractul de împrumut. Diferența de 36.000 euro o constituie dobânda ascunsă cu privire la care contractul se impune a fi anulat.
Având în vedere că contractul de împrumut intervenit între reclamantă și pârât, conține o clauză penală ilicită prin care pârâtul a urmărit să ascundă dobânda cămătărească, pentru a se restabili ordinea judiciară trebuie dispusă anularea contractului, întrucât potrivit dispozițiilor Legii nr. 313/1879, clauza penală este sancționată cu nulitatea absolută, întrucât este expresia unei cauze ilicite, urmărită de părți sau cel puțin de una dintre ele, respectiv de împrumutător.
S-a pus în discuție stabilirea sumei împrumutate. Pârâtul susține că a împrumutat suma de 61.000 lei încheind un contract de garanție imobiliară, însă nu a făcut dovada că ar fi dispus vreodată de această sumă, astfel că contractul de împrumut este nul cu privire la ceea ce depășește suma de 25.000 euro.
Din probele administrate în cauză rezultă faptul că reclamanta l-a cunoscut pe pârât prin intermediul martorului R. A. și acesta l-a cunoscut pe pârât din ziar, unde a publicat anunțuri prin care specifica faptul că dă bani împrumut. Din susținerile pârâtului rezultă că acesta nu a fost sincer în ce privește condițiile în care a cunoscut-o pe reclamantă, întrucât prin întâmpinare a arătat că o cunoștea de mult timp, iar la interogatoriu a arătat că o cunoaște de o lună. În contractul de împrumut rezultă faptul că împrumutul a fost acordat fără dobândă pe o perioadă de un an de zile. Având în vedere aceste aspecte, se ridică întrebarea cum de o persoană străină, care nu este rudă cu reclamanta și nici prieten apropiat să aibă atâta bunăvoință față de reclamantă și să-i împrumute suma de 61.000 euro, fără nici o dobândă, pe o perioadă de un an de zile.
Reclamanta în momentul în care a încheiat acest contract de împrumut se afla într-o stare de suferință psihică întrucât și-a pierdut copii într-un accident auto și soțul într-un accident de muncă, și nu a realizat că împrumutul s-ar ridica la suma de 61.000 euro, crezând că această sumă reprezintă valoarea apartamentului cu care a garantat împrumutul.
Față de cele anterior arătate, rezultă fără îndoială că soluția instanței de apel este dată cu greșita aplicare ori interpretare a prevederilor art. 1 din Legea nr. 313/1879 coroborat cu art. 1089 cod civil și art. 983 din același cod, motiv pentru care solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat în scris.
Reprezentantul pârâtului-intimat susține întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea recursului ca fiind nelegal și netemeinic cu consecința menținerii deciziei atacate. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apreciază că motivele de recurs prin care se critică hotărârea recurată pentru motive de netemeinicie sunt inadmisibile.
Pentru a pronunța decizia recurată instanța de apel a avut în vedere în principal prevederile art. 968 Cod civil coroborat cu prevederile art. 967 alin. 2 din același cod. Din probele administrate de reclamantă nu rezultă existența unei cauze false sau licite la încheierea contractului, nici din partea pârâtului și nici din partea reclamantei.
Având în vedere că reprezentanta reclamantei-recurente a invocat starea de tulburare psihică în care se afla reclamanta la momentul încheierii contratului de împrumut, trebuie avut în vedere faptul că nu s-a solicitat desființarea contractului pentru viciu de consimțământ.
Pentru aceste considerente și pentru concluziile ce reies din întreg probatoriul cauzei solicită respingerea recursului.
CURTEA
Prin sentința civilă nr._ din 20.10.2012 a Judecătoriei Cluj-N., s-a respins acțiunea civilă intentată de reclamanta L. D.-M., în contradictoriu cu pârâtul A. M..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între pârâtul A. M. în calitate de împrumutător și reclamanta L. D.-M. în calitate de împrumutat, s-a încheiat la data de 28 noiembrie 2008 un contract de împrumut cu garanție imobiliară, autentificat sub nr. 3054 din 28 noiembrie 2008, având ca obiect suma de 61.000 euro cu termen de restituire până cel mai târziu la data de 28.11.2009. Întrucât reclamanta nu a restituit la termenul prevăzut suma împrumutată, pârâtul a solicitat executarea silită a contractului de împrumut, asupra apartamentului ce constituie garanție.
Prin prezenta acțiune, reclamanta solicită constatarea nulității absolute pentru cauză nelicită a contractului de împrumut cu garanție imobiliară, invocând că pârâtul este cămătar, înțelegerea lor reală a fost cu privire la suma de 30.000 euro, ascunzând în realitate o dobândă interzisă de Legea nr. 313/1879 în contractele de împrumut.
Prin decizia nr. 785/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că o clauză în sensul transmiterii proprietății unui imobil, în cazul neachitării sumei la termenul scadent, este sancționată cu nulitatea absolută.
Inserarea unei clauze penale într-un contract de împrumut, alta decât cea limitată la plata dobânzii legale în raporturile civile, obligația de a plăti o dobândă mai mare decât cea stabilită în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 este nulă de drept și atrage nulitatea respectivei clauze, nu a însuși contractului de împrumut.
În pofida susținerilor reclamantei, niciuna dintre mențiunile convenției nu îndreptățește concluzia inserării unor dispoziții ilicite, contrare Legii nr. 313/1879.
Obligația de restituire a sumei împrumutate a fost garantată prin instituirea unei ipoteci asupra imobilului debitoarei, cu mențiunea că în situația neplății la termen, contractul constituie titlu executoriu.
Părțile s-au limitat să valorifice una dintre garanțiile aflate la îndemâna oricărui creditor, garanție ce nu presupune preluarea imobilului indisponibilizat, ci urmărirea silită a acestuia, prioritar față de alți creditori, în vederea obținerii prin procedura vânzării la licitație, a sumei neachitate în mod voluntar.
În ceea ce privește susținerea reclamantei că împrumutul ar fi privit suma de 25.000 euro, din conținutul actului juridic nu a rezultat că numărarea și predarea banilor s-ar fi realizat în prezența notarului public.
Probele testimoniale au fost contradictorii, motiv pentru care au fost înlăturate, ca fiind subiective.
La interogatoriu, reclamanta a declarat că la scadență s-a oferit să îi plătească pârâtului suma de 25.000 euro, însă a fost refuzată.
Având în vedere forța probatorie a înscrisului semnat de ambele părți în fața notarului, care le-a explicat conținutul acestuia și consecințele ce decurg din el, l-au citit anterior semnării, fiind în deplină cunoștință de cauză, înscris care de altfel nu conține clauze îndoielnice, și incertitudinea părților privind înțelegerea anterioară încheierii contractului rezultată din proba testimonială, care profită pârâtului, în temeiul principiului in dubio pro reo.
Prin decizia civilă nr. 390/A din 11 septembrie 2013 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta L. D.-M. împotriva sentinței civile nr._ din 29.10.2012 a Judecătoriei Cluj-N.. S-a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că potrivit contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 3054 din 28 noiembrie 2008, pârâtul A. M. i-a împrumutat reclamantei L. D. suma de 61.000 euro, echivalentul sumei de 235.338 lei, cu termen de restituire la data de 28.11.2009, împrumutul fiind garantat cu apartamentul nr. 32 situat în Cluj-N., .. 5, înscris în CF nr._. Din cuprinsul contractului reiese că banii au fost primiți anterior încheierii contractului, nefiind predați în prezența notarului public, iar la încheierea contractului nu a fost prezent nici un martor.
Pentru a fi în prezența unei nulități absolute a contractului, determinată de cauza ilicită, este necesar ca reclamanta să dovedească faptul că la momentul încheierii contractului, cauza acestuia a fost contrară legii. Susținerea că împrumutul ascunde o dobândă cămătărească, întrucât împrumutul ar fi fost de 25.000 euro iar restul ar fi dobândă, nu a fost dovedită.
Declarația martorului R. A. că el a fost cel care i l-a prezentat pe pârât reclamantei, a fost înlăturată ca neconcludentă. Martorii audiați în apel: G. G.-M. și Kun I. L. nu au fost prezenți la negocierea împrumutului, sau la vreo discuție între părți.
Contractele de împrumut încheiate de pârâtul A. M. cu alte persoane, nu sunt în măsură să dovedească decât că acesta este o persoană care obișnuiește să împrumute bani, iar hotărârile pronunțate în contradictoriu cu acesta, nu au vizat soluții pe fond cu privire la încheierea unor contracte cu dobândă cămătărească.
Încheierea contractului de garanție este o măsură de precauție prin care cel care acordă împrumutul se asigură că în situația în care, nu i se restituie banii, va avea de unde să-i recupereze. În mod corect a reținut prima instanță că în lipsa garanției, creditorul ar fi avut oricum posibilitatea să urmărească bunurile debitoarei, însă garanția i-a oferit un confort psihologic sporit.
Faptul că imobilul cu care s-a garantat împrumutul nu era proprietatea exclusivă a reclamantei, nu este de natură să ducă la nulitatea contractului de împrumut, câtă vreme contractul de garanție imobiliară cuprins în același înscris, nu face obiectul sesizării instanței.
Dispozițiile art. 983 C.civ. nu sunt prezente în cauză, interpretarea clauzelor contractului încheiat între părți nu prezintă nici un dubiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta L. D.-M., solicitând modificarea ei și rejudecând, admiterea apelului în contra sentinței, care să fie schimbată în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță.
În motivarea recursului, reclamanta a susținut că hotărârea atacată este nelegală, întrucât a fost dată cu vădita aplicare și cu interpretarea greșită a legii, iar motivele reținute de instanță sunt contradictorii și străine de starea de fapt existentă și de probele administrare în cauză.
Între reclamantă și pârât s-a încheiat un contract de împrumut, dar suma împrumutată a fost de 25.000 euro și nu de 61.000 euro cât s-a înscris în contractul de împrumut, diferența de 36.000 de euro reprezentând dobândă ascunsă cu privire la care contractul de împrumut se impune a fi anulat.
Din declarația martorului R. A. rezultă că s-au încălcat prevederile Legii nr. 313/1879, deoarece a fost de față când s-au predat 25.000 euro, la biroul notarial, dar nu în fața notarului, după care s-a semnat contractul. Faptul că numele martorului R. A. nu figurează în cuprinsul contractului, se explică prin aceea că nu este necesar, raportat la încheierea actului notarial. Cu certitudine însă acest martor a fost prezent în biroul notarial, după cum au mai fost prezenți și alți clienți și funcționari ai biroului.
Dacă martorul R. A. a fost la notar, a asistat la discuțiile privind suma efectiv împrumutată, cu privire la dobândă și a numărat banii, a depus jurământ în fața instanței, fiind audiat în prezența reclamantului, declarația lui nu a fost combătută printr-o altă probă și nu s-a constatat că ar fi o mărturie mincinoasă, atunci declarația acestui martor trebuia luată în considerare pentru justa soluționare a cauzei.
Anterior încheierii actului notarial, nu s-au dat alți bani de către reclamant, înafara sumei de 25.000 euro, aspect ce rezultă din interogatoriul pârâtului care a arătat că a fost de acord să o împrumute numai dacă i se constituie o garanție imobiliară. Reclamantul (în realitate pârâtul) nu a făcut dovada că la momentul încheierii contractului de împrumut ar fi avut suma de 61.000 euro. Martorul O. N. a confirmat faptul că pentru a-i împrumuta reclamantei suma de 25.000 euro, pârâtul a fost nevoit să împrumute suma de 35.000 euro, neavând diferența până la 61.000 euro.
Deși reclamantul însuși nu avea suma împrumutată, în contractul de împrumut nu s-a stabilit nicio dobândă, cu toate că părțile s-au cunoscut cu puțin timp înainte.
Clauza penală este o stipulație sau prevedere contractuală prin care părțile stabilesc de comun acord, anticipat și prin apreciere, cuantumul despăgubirilor ce vor fi acordate de partea în culpă, în cazul neîndeplinirii ori îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor asumate. Domeniul clauzei penale este general, iar prin Legea nr. 313/1879 ea ar fi interzisă în contractele de împrumut, prevederile ei aplicându-se în continuare. Art. 2 din această lege stipulează că judecătorul poate să anuleze chiar și clauzele penale deghizate sau tacite. Pentru contractele sinalagmatice, nu obligația unei părți constituie cauza celeilalte, ci reprezentarea executării acestei obligații.
În speță, pârâtul A. M. a încheiat un contract de împrumut cu garanție imobiliară, cu scopul de a primi la scadență suma de 61.000 euro.
Cauza este ilicită, întrucât obiectul contraprestației este ilicit. Cauza este contrară dispozițiilor legale dacă scopul uneia sau alteia dintre părțile contractante este contrar ordinii publice.
Scopul pârâtului a fost de a ascunde atât dobânda cămătărească, cât și clauza penală. În speță, clauza este ascunsă în cauza obligației, identificându-se cu aceasta, astfel că pentru a se restabili ordinea juridică, trebuie dispusă anularea contractului.
Existând interdicția expresă prevăzută de Legea nr. 313/1879, clauza penală este sancționată cu nulitatea absolută, deoarece este expresia unei cauze ilicite, urmărite de părți sau cel puțin de una dintre ele, respectiv de împrumutător.
Prin aceste prevederi legale, s-a urmărit descurajarea atitudinilor abuzive ale împrumutătorilor, care în concret nu urmăreau preîntâmpinarea unor pagube în propriul lor patrimoniu, ci prin constrângerea debitorilor ajungeau în final să obțină profituri spectaculoase din neexecutarea obligației de restituire la scadență.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în raport de definiția legală a contractului de împrumut și de dispozițiile art. 966 și 968 C.civ., stipulația unei clauze penale cuprinse în contractul de împrumut, contravine naturii acestuia.
În speță, clauza penală este tacită, este motivul pentru care pârâtul a încheiat contractul de împrumut a cărui anulare se cere. Ilicitatea cauzei poate fi apreciată, analizând aspectele ce rezultă din probele administrate în cauză: din declarațiile martorilor R. A. și interogatoriul pârâtului rezultă că acesta a cunoscut-o pe reclamantă prin intermediul martorului R. care l-a cunoscut din ziar, unde posta anunțuri că dă bani împrumut, din întâmpinare rezultă că părțile s-au cunoscut în urmă cu o lună, iar din contract reiese că împrumutul a fost acordat pe o perioadă de un an.
Intimatul A. M. prin întâmpinare depusă la dosar filele 20-22, a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
Obiectul acțiunii introductive de instanță, intentate de reclamanta L. D.-M. împotriva pârâtului A. M., îl constituie constatarea nulității absolute a contractului de împrumut cu garanție imobiliară, autentificat sub nr. 3054 din 28 noiembrie 2008 de notarul public I. R.. Reclamanta a susținut că suma împrumutată a fost în realitate de numai 25.000 euro, cu o dobândă de 5.000 euro pe an, în total 30.000 euro, dar nu a observat că în contract s-a trecut suma de 60.000 euro, ceea ce ar constitui o clauză penală prohibită de Legea nr. 313/1897.
În contractul autentic nr. 3054/28.11.2008, s-a scris că „Eu A. M. dau cu titlu de împrumut, fără dobândă, lui L. D.-M., suma de 61.000 euro (șasezecișiunamii) euro, echivalent cu 235.338 ron (douăsutetreizecișicincimiitreisutetreizecișiopt) ron, stabilit la cursul BNR de 385.80 ron/1 euro, din data de 28.11.2008, cu termen de restituire până cel târziu la data de 28.11.2009.
Subsemnata împrumutată am primit de la susnumitul împrumutător suma de 235.338 lei (douăsutetreizecișicincimiitreisutetreizecișiopt) lei cu titlu de împrumut și mă oblig să o restitui integral conform stipulațiilor de mai sus”.
În încheierea de autentificare a contractului de împrumut, s-a menționat că „În fața mea I. R., notar public, la sediul biroului s-au prezentat A. M. cu datele de identificare în nume propriu și L. D.-M. cu datele de identificare în nume propriu, care după citirea actului au consimțit la autentificarea prezentului înscris și au semnat toate exemplarele precum și cele 4 anexe”. Anexele care au stat la baza întocmirii contractului de împrumut, au fost: extrasul de carte funciară nr._ Cluj-N., act de dobândire, certificat de atestare fiscală, copie acte de identitate.
Așadar, în contactul de împrumut s-a consemnat că suma împrumutată este de 61.000 euro, echivalentul sumei de 235.338 lei din data de 28.11.2008, ambele sume fiind menționate atât în cifre cât și în litere, iar conținutul acestuia a fost citit de cele două părți în fața notarului public, după care au semnat contractul. Este exclusă așadar, orice eroare de consemnare a sumei de 61.000 euro, în loc de 30.000 euro cum susține în mod neîntemeiat recurenta.
Actul autentic este înscrisul întocmit cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar public care are dreptul de a îndeplini atribuțiile funcției sale în locul unde a făcut actul respectiv. Din punct de vedere al forței probatorii, înscrisul autentic considerat în întregul său, se bucură de prezumția de autenticitate; mențiunile referitoare la faptele materiale săvârșite de notar sau de cele petrecute în fața sa și constatate de acesta prin propriile simțuri se bucură de puterea doveditoare deplină neputând fi înlăturate decât prin înscrierea în fals, pe când mențiunile făcute pe baza declarațiilor părților, fără ca notarul să fi constatat că ele corespund sau nu adevărului, au putere doveditoare până la proba contrarie.
Împrumutul poate fi cu dobândă, sau cu titlu gratuit.
În contractul de împrumut a cărui nulitate se solicită, părțile nu au stipulat nicio dobândă. Faptul că în suma totală menționată în contractul de împrumut, o parte ar reprezenta dobândă, nu rezultă din actul autentic.
Conform art. 1169 C.civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Reclamanta care a beneficiat de asistență juridică de specialitate prin avocat, avea posibilitatea să solicite administrarea de probe legale, pertinente, utile și concludente, din care să rezulte așa cum susține, că a împrumutat de la pârât doar suma de 25.000 euro, ceea ce nu a făcut.
Atât prima instanță, cât și instanța de apel, au încuviințat probele solicitate de reclamantă, le-au analizat și au ajuns la concluzia că acțiunea, respectiv apelul, sunt nefondate.
În actuala lui configurație, recursul constituie o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată exclusiv pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres de art. 304 pct. 1-9 C.pr.civ.
După abrogarea punctelor 10-11 ale art. 304 C.pr.civ., probele analizate de prima instanță și reanalizate de instanța de apel, nu mai pot fi reevaluate de instanța de recurs, pentru a li se da o altă interpretare, respectiv aceea dorită de reclamanta-recurentă, în sensul admiterii recursului, modificării deciziei tribunalului și rejudecând, admiterii apelului reclamantei în contra sentinței judecătoriei, care să fie schimbată în sensul admiterii acțiunii reclamantei împotriva pârâtului și să se constate nulitatea absolută a contractului de împrumut.
Or declarațiile martorilor R. A., R. A., dar și ale lui O. N., G. G.-M. și Kun I. L., au fost analizate de instanțele de fond, inclusiv interogatoriul pârâtului.
Din analiza ansamblului probelor administrate în cauză, efectuată de instanțele de fond, nu a rezultat că în contractul de împrumut încheiat între părți, ar fi fost stipulată tacit o clauză penală care ar ascunde o dobândă de 36.000 euro pentru împrumutul sumei de 25.000 euro timp de un an.
Reclamanta nu a dovedit că este lipsită de capacitatea de exercițiu, sau că este pusă sub interdicție, astfel că nu ar fi fost capabilă să înțeleagă ce fel de contract încheie cu pârâtul după explicațiile notarului public și care este întinderea obligațiilor pe care și le-a asumat încheind un contract autentic de împrumut.
De asemenea, reclamanta nu a dovedit că nu ar fi avut o voință liberă în data de 28.11.2008, ci ar fi fost obligată să semneze convenția de împrumut, contra voinței sale; din contră, reclamanta a știut exact ce înțelegere a convenit cu pârâtul, care este întinderea obligațiilor pe care și le asumă, notarul explicându-i natura raportului juridic obligațional, iar suma împrumutată a fost de 61.000 euro, scrisă cu cifre și cu litere, la fel ca și echivalentul ei în lei de 235.338 lei, astfel că toate susținerile ei în încercarea de a-și micșora răspunderea contractuală, au rămas nedovedite.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 coroborat cu art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge recursul reclamantei împotriva deciziei tribunalului, care va fi menținută în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta L. D.-M. împotriva deciziei civile nr. 390 din 11 septembrie 2013 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 5.02.2014.
Președinte, Judecători,
T. DârjanAntoaneta-T. N. C.-M. V.
Grefier
M.-L. T.
Red.TD:14.02.2014
Dact.CC:19.02.2014-2 ex.
Jud.fond:M. A.
Jud.apel:T. D., S. A.S.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 462/2014. Curtea de Apel CLUJ | Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 1316/2014. Curtea... → |
|---|
