Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 891/2014. Curtea de Apel CLUJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 891/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 584/33/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 891/R/2014
Ședința publică din 22 mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. I.
JUDECĂTOR: A. C.
JUDECĂTOR: A. A. C.
GREFIER: C. B.
S-a luat în examinare cererea de completare a deciziei civile nr. 783 din 24.04.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Cluj, cerere formulată de intimata B. M., privind și pe P. E. D. M., R. A., R. A., M. V., C. L. REMETEA CHIOARULUI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR ȘI C. JUDEȚEANĂ MARAMUREȘ DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR.
La apelul nominal făcut la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, prin cererea de completare a deciziei, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 21 mai 2014, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea intimatului P. E.D. M., întâmpinare prin care solicită respingerea cererii de completare a deciziei.
Curtea constată prezenta cerere în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 783/24.04.2014 a Curții de Apel Cluj, instanța a luat act de renunțarea revizuientului P. D. M. la judecarea cererii de revizuire.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24.03.2014, intimata B. M. a solicitat respingerea cererii de revizuire, invocând excepția tardivității și a inadmisibilității acesteia, precum și aspecte ce țin de motivele de revizuire invocate, necunoscând, la acea dată, intenția revizuientului de a-și retrage calea de atac.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat obligarea revizuientului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei, constând în onorariu avocațial, dovedit prin chitanța de la f. 20 din dosar, anexată cererii.
Instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, motiv pentru care intimata a formulat o cerere de completare a hotărârii, solicitând instanței acordarea acestora.
Revizuientul a solicitat respingerea cererii privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, pe motiv că el renunțând la judecarea căii de atac, nu a provocat cheltuieli de judecată părții adverse.
Analizând cererea de completare a hotărârii, raportat la dispozițiile art. 2812 Cod proc. civ., curtea apreciază că aceasta este fondată, întrucât revizuientul este în culpă procesuală pentru declararea căii de atac de retractare pe care a declarat-o, renunțând la judecarea ei după ce cererea a fost comunicată intimatei, care s-a și apărat cu privire la aceasta prin întâmpinarea depusă la dosar, cererea de renunțare intervenind după ocazionarea cheltuielilor de judecată pentru redactarea întâmpinării, aplicându-se prin similitudine dispozițiile art. 246 alin. 3 Cod proc. civ., vizând renunțarea la judecarea cererii de chemare în judecată.
Cheltuielile de judecată vizând onorariul avocațial fiind proporționale cu importanța litigiului și munca depusă de avocat vor fi acordate în totalitate raportat la dispozițiile art. 274 Cod proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de completare a deciziei civile nr. 783/24.04.2014 pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel Cluj, cerere formulată de către intimata B. M..
Completează decizia civilă nr. 783/2014 a Curții de Apel Cluj în sensul că obligă revizuientul P. D. M. la plata în favoarea intimatei B. M. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 22.05.2014.
PREȘEDINTEJUDECĂTORI GREFIER
A. I. A. C. A. A. C. C. B.
Red. CAA dact. GC
2 ex/17.06.2014
← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 838/2014. Curtea de... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1107/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
---|