Obligaţie de a face. Decizia nr. 1107/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1107/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 10485/117/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1107/R/2014 | |
Ședința publică din data de 17 septembrie 2014 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: | M.-C. V. |
JUDECĂTORI: | A.-T. N. I.-D. C. |
GREFIER: | M.-L. T. |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta . SRL C.-N., împotriva deciziei civile nr. 65/A din 22 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul C., în dosar nr._, privind și pe reclamantul M. C.-N. – DIRECȚIA POLIȚIA LOCALĂ precum și pe intervenienta . C.-N., având ca obiect obligația de a face.
Se constată că la data de 16 septembrie 2014 pârâta-recurentă a depus la dosar prin registratura instanței concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 10 septembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr. 9218 din 25.04.2012 pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosar nr._/211/2006*, a fost admisă cererea reclamantului M. C.-N. și a fost obligată pârâta . SRL la desființarea lucrărilor nelegal executate în termen de 1 an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, a fost admisă cererea de intervenție în interesul reclamantului M. C.-N. formulată de către ., a fost admisă cererea reconvențională formulată de către pârâta . SRL, a fost obligat reclamantul M. C.-N. la prelungirea termenului de 2 luni pentru obținerea autorizației de construcție la 1 an până la data rămânerii irevocabile a hotărârii și a fost obligată pârâta . să semneze declarația autentică necesară eliberării autorizației de construcție pârâtei . SRL, privind acordul său în calitate de vecin.
Prin Decizia civilă nr. 3 din 14.12.2012 pronunțată de Tribunalul C.-Secția Mixtă de C. Administrativ și Fiscal, de Conflicte de Muncă și Asigurări sociale în dosar nr._/211/2006* a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a apelantului Municipiului C.-N., invocata de intimata . SRL, ca neîntemeiată.
S-a respins cererea de a se lua act de renunțarea la dreptul de a obține obligarea . să-și dea consimțământul la executarea unei copertine peste spațiul de acces în atelierul Depozit nr. 7 din C.-N., .-8, formulată de intimata . SRL.
S-au admis apelurile declarate de apelanții M. C.-N. și . și în consecință:
A fost desființată în parte sentința nr. 9218/25.04.2012 pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosarul nr._/211/2006* în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii formulate de . SRL în contradictoriu cu M. C.-N. de prelungire a termenului acordat în vederea obținerii autorizației de construcție și, evocând fondul, s-a respins acest petit ca neîntemeiat.
A fost anulată în parte sentința nr. 9218/25.04.2012 pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosarul nr._/211/2006* în ceea ce privește soluțiile pronunțate asupra cererii de intervenție accesorie formulată de . și asupra cererii formulate de . SRL în contradictoriu cu . și, evocând fondul acestor cereri, admite intervenția accesorie în interesul Municipiului C.-N. și admite excepția puterii de lucru judecat invocată de . și respinge petitul având ca obiect obligarea . să-și dea consimțământul la executarea unei copertine peste spațiul de acces în atelierul Depozit nr. 7 din C.-N., .-8, pentru existența puterii de lucru judecat.
S-a respins cererea . SRL de obligare a . la plata cheltuielilor de judecată.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței nr. 9218/25.04.2012 pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosarul nr._/211/2006*.
A fost obligată . SRL la plata către apelanta . a sumei de 1240 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Prin Decizia nr. 8559 din 16.09.2013 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._/211/2006* cu majoritate de voturi, s-a admis recursul declarat de pârâta . SRL împotriva deciziei civile nr. 3 din 14.12.2012 pronunțată în dosarul nr._/211/2006* al Tribunalului C. care a fost casată, cauza fiind trimisă pentru soluționarea apelului Tribunalului C. - Secția Civilă.
Prin decizia civilă nr. 65/A din 22 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ s-a admis excepția tardivității cererii de aderare la apel formulată de pârâta . SRL.
S-a respins ca tardivă cererea de aderare la apel formulată de pârâta . SRL.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale active a apelantului Municipiului C.-N., invocata de intimata . SRL, ca neîntemeiată.
S-a respins cererea de a se lua act de renunțarea la dreptul de a obține obligarea . să-și dea consimțământul la executarea unei copertine peste spațiul de acces în atelierul Depozit nr. 7 din C.-N., .-8, formulată de intimata . SRL.
S-au admis apelurile declarate de apelanții M. C.-N. și . împotriva sentinței civile nr. 9218/2012 pronunțată de Judecătoria C.-N. la data de 25.04.2012 în dosar nr._/211/2006* și în consecință:
S-a desființat în parte sentința nr. 9218/25.04.2012 pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosarul nr._/211/2006* în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii formulate de . SRL în contradictoriu cu M. C.-N. de prelungire a termenului acordat în vederea obținerii autorizației de construcție și evocând fondul, s-a respins acest petit ca neîntemeiat.
S-a anulat în parte sentința nr. 9218/25.04.2012 pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosarul nr._/211/2006* în ceea ce privește soluțiile pronunțate asupra cererii de intervenție accesorie formulată de . și asupra cererii formulate de . SRL în contradictoriu cu . și, evocând fondul acestor cereri, s-a admis intervenția accesorie în interesul Municipiului C.-N. și s-a admis excepția puterii de lucru judecat invocată de . și respinge petitul având ca obiect obligarea . să-și dea consimțământul la executarea unei copertine peste spațiul de acces în atelierul Depozit nr. 7 din C.-N., .-8, pentru existența puterii de lucru judecat.
S-a respins cererea . SRL de obligare a . la plata cheltuielilor de judecată.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței nr. 9218/25.04.2012 pronunțată de Judecătoria C.-N. în dosarul nr._/211/2006*.
. SRL a fost obligată la plata către apelanta . a sumei de 1240 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut următoarele:
În ce privește excepția tardivității cererii de aderare la apel formulată de . SRL invocată de intervenienta . a fost apreciată ca întemeiată pentru cele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 293 Cod procedură civilă, cererea de aderare la apel se poate face până la prima zi de înfățișare în apel.
Conform art. 134 cod procedură civilă, este socotită ca prima zi de înfățișare, aceea în care părțile legal citate, pot pune concluzii.
În speță, prin Decizia civilă nr. 8559/R/16.09.2013 a Curții de Apel C. a fost casată Decizia Civilă nr. 3/A/14.12.2012 a Tribunalului C. și s-a dispus trimiterea spre rejudecare a apelurilor declarate în cauză.
Astfel, cererea este tardiv formulată, întrucât aderarea la apel se poate face numai până la prima zi de înfățișare, or acest termen a expirat de mult, respectiv în primul ciclu procesual, trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor nerepunând părțile în drepturile care puteau fi exercitate până la prima zi de înfățișare.
În consecință, tribunalul a admis excepția tardivității și a respins ca tardivă cererea de aderare la apel formulată de pârâta . SRL.
Urmare a reținerii tardivității cererii de aderare la apel nu s-a mai impus analizarea celorlalte excepții invocate cu privire la această cerere de intervenienta . și evident nici a fondului cererii.
Pârâta . SRL a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului M. C.-N..
Împotriva sentinței civile nr. 9218/25.04.2012 pronunțate în contradictoriu cu aceste părți, au formulat apel în prezenta cauză reclamantul Municipiului C.-N. și intervenienta ..
De reținut că, pârâta . SRL nu a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 9218/25.04.2012 a Judecătoriei C.-N..
Potrivit art. 296 teza a II-a din Codul de procedură civilă, apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Având în vedere că pârâta . SRL nu a ridicat obiecții sub acest aspect în fond și că apel în prezenta cauză au formulat numai Municipiului C.-N. și ., părți care nu au interese contrare, . SRL neînțelegând să atace sentința civilă, tribunalul a constatat că eventuala admitere a excepției lipsei calității procesuale active ar conduce la agravarea situației în propria cale de atac a Municipiului C.-N., consecință interzisă în mod expres de art. 296 teza a II-a din Codul de procedură civilă, astfel că, pentru aceste considerente, se impune respingerea acestei excepții, ca neîntemeiată.
Referitor la cererea . SRL de a se lua act de renunțarea la dreptul de a obține obligarea . să-și dea consimțământul la executarea unei copertine peste spațiul de acces în atelierul Depozit nr. 7 din C.-N., .-8, tribunalul a reținut că această manifestare de voință a intimatei a fost realizată prin intermediul unui înscris sub semnătură privată depus la dosarul cauzei la fila 24.
În conformitate cu prevederile art. 247 din Codul de procedură civilă, renunțarea la însuși dreptul pretins se poate face în ședință sau prin înscris autentic.
Cum însă în prezenta cauză forma prevăzută de lege nu a fost respectată, s-a respins cererea pârâtei de a se lua act de manifestarea sa de voință în sensul renunțării la dreptul dedus judecății.
În ceea ce privește apelul formulat de Municipiului C.-N., tribunalul a reținut că instanța de fond a admis cererea reconvențională formulată de . SRL și a obligat acest apelant la prelungirea termenului de 2 luni acordat pârâtei în vederea obținerii autorizației de construire până la un an de la data rămânerii irevocabile a sentinței.
Prin procesul verbal de constatare a contravenției nr. 5352/03.07.2006 dresat de reclamant, s-a constatat că pârâta, în calitate de titulară a dreptului de proprietate asupra terenului situat în C.-N., .-8, a executat lucrări de construire, fără a deține autorizație de construire în acest sens, edificând o hală cu dimensiuni în plan de cca. 6,00 x 14,00 m, lucrările executate constând în fundații din beton, turnare placă peste teren pentru realizarea uzinei, pardoseli, elevație din beton, zidărie de cărămidă, montare stâlpi din profile metalice, amplasare grinzi metalice peste care s-a montat ondulin transparent.
Organul constatator a apreciat că fapta reprezintă contravenția prevăzută de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, rep., pârâta fiind sancționată contravențional cu suma de 2.500 RON, achitată imediat, fără a se contesta starea de fapt reținută prin procesul verbal cu numărul mai sus menționat și s-a mai dispus sistarea imediată a lucrărilor și începerea demersurilor pentru . termen de 60 de zile de la comunicarea procesului verbal, iar în caz contrar, desființarea lucrărilor.
În urma controlului efectuat în data de 23.10.2006 de către reprezentanții reclamantului, s-a constatat că pârâta nu s-a conformat măsurilor dispuse prin PVCC nr. 5352/2006, împrejurare față de care s-a considerat că se impune cu necesitate desființarea lucrărilor executate nelegal.
Cererea de chemare în judecată pentru desființarea construcțiilor executate nelegal a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C.-N. la data de 29.11.2006.
Potrivit art. 28 al. 1 din Legea nr. 50/1991 odată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Al. 3 al art. 28 din Legea nr. 50/1991 prevede că măsura desființării construcțiilor se aplică și în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară.
Art. 32 al. 1 din lege nr. 50/1991 prevede că, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal.
Din analiza acestor dispoziții legale, tribunalul a reținut că termenul de intrare în legalitate este cel stabilit de agentul constatator în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în speță de 60 de zile de la comunicarea procesului-verbal.
În condițiile în care nici o dispoziție legală nu reglementează posibilitatea prelungirii termenului stabilit prin procesul-verbal constatare și sancționare a contravențieide intrare în legalitate, nelegal instanța de fond a admis cererea reconvențională formulată de pârâta . SRL sub acest aspect. Soluția instanței de fond de prelungire a termenului de 2 luni acordat pârâtei . SRL în vederea obținerii autorizației de construcție până la 1 an de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe nu are suport legal.
Prin urmare, apelul formulat de Municipiului C.-N. fiind întemeiat, a fost desființată în parte sentința nr. 9218/25.04.2012 în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii formulate de . SRL de prelungire a termenului acordat în vederea obținerii autorizației de construire și, evocând fondul, s-a respins acest petit ca neîntemeiat, pentru considerentele mai sus expuse.
Cât privește apelul formulat de ., instanța a reținut că, potrivit art. 297 alin. 1 teza I din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul evocând fondul.
Ori, astfel cum reiese din actele dosarului de fond, la ultimul termen de judecată, instanța de fond a procedat la judecarea cauzei în absența intervenientei . și fără ca aceasta să fi fost citată în cauză, sentința nr. 9218/25.04.2012 pronunțându-se însă în contradictoriu și cu aceasta, astfel că s-a impus anularea acestei hotărâri judecătorești în ceea ce privește soluțiile pronunțate asupra cererii de intervenție accesorie și asupra cererii formulate de pârâta . SRL în contradictoriu cu ..
Evocând fondul acestor cereri, s-a constatat că, în raport de soluția ce se va acorda în prezenta cauză apelului Municipiului C.-N. și cererii reconvenționale, se impune admiterea intervenției accesorii formulate de . în interesul reclamantului.
Totodată, referitor la cererea de obligarea . să-și dea consimțământul la executarea unei copertine peste spațiul de acces în atelierul Depozit nr. 7 din C.-N., .-8, s-a constatat că în apelul formulat, apelanta a invocat excepția puterii lucrului judecat asupra acestui aspect.
Astfel cum s-a reținut mai sus, asupra existenței dreptului de a obține obligarea . să-și dea consimțământul la executarea unei copertine peste spațiul de acces în atelier s-a pronunțat Tribunalul Comercial C. prin sentința comercială nr. 296/07.02.2008 în sensul respingerii cererii formulate de . SRL, sentință menținută în apel prin decizia civilă nr. 189/16.10.2008 a Curții de Apel C. și în recurs prin decizia nr. 1672/28.05.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Potrivit art. 166 din Codul de procedură civilă, excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.
Astfel cum prevedea art. 1201 din Codul civil (decretat în 1864), este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Așadar, conform dreptului intern, pentru a putea fi reținută această excepție, trebuie întrunite cumulativ 3 condiții esențiale: identitate de obiect, identitate de cauză și identitate de părți între cele două acțiuni. În plus, una din cele două acțiuni trebuie să fi fost soluționată anterior cel puțin în mod definitiv printr-o hotărâre judecătorească.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Prin urmare, având în vedere că problema litigioasă a necesității acordării consimțământului la executarea copertinei a fost soluționată irevocabil, se impune admiterea excepției puterii de lucru judecat și respingerea cererii pârâtei sub acest aspect.
De altfel, asupra soluției pronunțate de instanța de fond asupra cererii pârâtei formulate în contradictoriu cu intervenienta ., trebuia reținut că, în cursul primei judecări a fondului, instanța de judecată însăși a dispus, astfel cum reiese din încheierea de ședință din data de 07.03.2007 (f. 37), disjungerea acestui capăt de cerere, formarea unui nou dosar și suspendarea cauzei până la soluționarea acestuia. Ori, cauza prezentă a fost repusă pe rol tocmai ca urmare a rămânerii irevocabile a sentinței comerciale nr. 296/07.02.2008 pronunțate în dosarul nou format. Ca atare, trebuia observat și că acest capăt de cerere, soluționat de instanța de fond cu încălcarea autorității de lucru judecat, nu mai forma obiectul judecății la data pronunțării.
Cât privește cheltuielile de judecată la care a fost obligată intervenienta către pârâtă, având în vedere soluția ce s-a acordat cererii pârâtei, aceasta fiind partea căzută în pretenții în raportul cu intervenienta, s-a impus respingerea cererii de obligare a intervenientei la plata cheltuielilor de judecată efectuate la judecata în fond.
În raport de împrejurarea că apelurile formulate în prezenta cauză au vizat doar modalitatea în care au fost soluționate cererea reconvențională și cererea pârâtei de chemare în judecată a ., au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 9218/25.04.2012 pronunțată de Judecătoria C.-N. privitoare la cererea de chemare în judecată formulată de Municipiului C.-N..
În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, pârâta fiind căzută în pretenții în apel, s-a admis cererea apelantei . și a fost obligată . SRL la plata către aceasta a sumei de 1240 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată probate în cauză cu factura și chitanța depuse la fila 14.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta . SRL C.-N. solicitând admiterea recursului, modificarea parțială a decizia instanței de apel, în sensul respingerii parțiale a apelurilor intimaților, în principal, pe cale de excepție, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active a Municipiului C.-N., iar în secundar, pe fondul cauzei, ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în fața instanței de apel nu au fost administrate probe.
Probele administrate în fața instanței de fond, au condus la convingerea instanței de fond că, recurenta a făcut demersurile necesare intrării în legalitate, iar faptul că . a avut loc nu se datorează culpei recurentei. Singurul motiv pentru care instanța de apel a dispus respingerea cererii reconvenționale și admiterea acțiunii în demolare a fost că "nici o dispoziție legală nu reglementează posibilitatea prelungirii termenului stabilit prin procesul-verbal de constatare și sancționarea a contravenției de .>
Ca urmare, instanța de apel a dat o decizie cu interpretarea greșită a legislației în vigoare. Interpretarea greșită fiind evidentă, întrucât, conform raționamentului juridic urmărit de instanța de apel, nici o acțiune în demolare, înaintată după efectul intrării în legalitate nu ar putea fi respinsă, pentru că nu se poate da un nou termen pentru .>
Or, în realitate nu este așa, în cazul respingerii acțiunilor în demolare, fiecare constructor obține până la urmă . nu ca urmare a acordării unui nou termen, atunci ca urmare a respingerii acțiunii în demolare.
În ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale active a Municipiului C.-N..
Municipiului C.-N. a investit instanța de fond cu o acțiune în demolare, pentru nerespectarea termenului de intrare în legalitate stabilit în Procesul-verbal de contravenție nr. 5352/2006, întemeiată în drept pe prevederile art. 32 din Legea nr. 50/1991.
Într-o speță identică Curtea de Apel C. a concluzionat că singurul, care are competența de a sesiza instanța de judecată în vederea dispunerii obligării pârâtei la demolarea construcțiilor nelegal realizate este Primarul Municipiului C.-N., față de următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, republicată și actualizată, în cazul în care persoanele sancționate contravențional nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. 1. organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: • încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; •desființarea construcțiilor realizate nelegal.
A.. 2 al aceluiași art. 32 prevede că în cazul în care instanța va admite cererea formulată de organul care a aplicat sancțiunea, va stabili și termenele limită de executare a măsurilor de încadrare a lucrărilor în prevederile autorizației sau de desființare a construcțiilor realizate nelegal.
Art. 32 alin. 3 din aceeași lege stipulează faptul că în cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanță, în conformitate cu prevederile alin. 2, se vor aduce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliție, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate.
Potrivit art. 28 din Legea nr. 50/1991 republicată, o dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. 1 lit. a și b se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul verbal de constatare a contravenției.
Art. 27 din aceeași lege stabilește cine anume are în competență urmărirea respectării disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții, respectiv, cui îi revine competența de aplicare a sancțiunii în cazul în care se constată săvârșirea unei contravenții în domeniu: „(1) Președinții consiliilor județene, primarii și organele de control din cadrul autorităților administrației publice locale și județene au obligația sa urmărească respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții în cadrul unităților lor administrativ-teritoriale și, în funcție de încălcarea prevederilor legate, să aplice sancțiuni sau să se adreseze instanțelor judecătorești și organelor de urmărire penala, după caz. (2) Arhitectul-sef al județului și personalul împuternicit al compartimentului de specialitate din subordinea acestuia urmăresc respectarea disciplinei în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții pe teritoriul administrativ al județului, precum și respectarea disciplinei în urbanism și amenajarea teritoriului legata de procesul de autorizare a construcțiilor. (3) Contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1), cu excepția celor de la lit. h)-I), se constată și se sancționează de către compartimentele de specialitate cu atribuții de control ale autorităților administrației publice locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor, pentru faptele săvârșite în unitatea lor administrativ-teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului București, potrivit competențelor de emitere a autorizațiilor de construire/desființare. (4) Contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. h), i) și j) se constată și se sancționează de către organele de control ale Inspectoratului de Stat în Construcții.
(5) Procesele-verbale de constatare a contravențiilor, încheiate de organele de control ale administrației publice locale, se înaintează, în vederea aplicării sancțiunii, șefului compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism sau, după caz, președintelui consiliului județean ori primarului unității administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului București în a cărui raza s-a săvârșit contravenția".
Din dispozițiile art. 32 alin. 1 și 3, coroborat cu art. 28 alin. 1 și 26 din Lenea nr. 50/1991 republicată, rezultă neîndoielnic că primarul este organul abilitat de lege să aplice sancțiunea, să sesizeze instanța pentru luarea măsurilor prevăzute de art. 32 alin. 1 lit. a și b, respectiv, să aducă la îndeplinire măsurile dispuse de instanță în condițiile alin. 2 și 3 ale art. 32 din același act normativ.
Prin urmare, singurul căruia legiuitorul i-a conferit competența de a aplica sancțiunea, de a sesiza instanța în condițiile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 republicată, și de a pune în executare măsurile dispuse de instanță este exclusiv organul care a aplicat sancțiunea, în speță. Primarul municipiului C.-N..
Din procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 5352/2006, pagina 2 punct 7, întitulat Rezoluție de aplicare a sancțiunii, reiese fără putință de tăgadă că procesul verbal a fost încheiat de Primarul municipiului C.-N., totodată rezultând în mod evident că Primarul municipiului C.-N. este cel care a aplicat pârâtei intimate, ca o consecință a constatării contravenției săvârșită de aceasta, amenda de 2500 lei.
Pe cale de consecință, având în vedere că Primarul municipiului C.-N. a aplicat amenda contravențională, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 republicată, coroborat cu art. 32 alin. 3,28 alin. 1 și 27 din același act normativ, Primarul municipiului C.-N. este singurul care are competența de a sesiza instanța de judecată în vederea dispunerii obligării pârâtei la demolarea construcțiilor nelegal realizate și deci, doar Primarul municipiului C.-N. justifica în cauză calitatea procesuală activă pentru promovarea cererii introductive de instanță.
Pe fondul cauzei, Municipiului C.-N. a investit instanța cu o acțiune în demolare, pentru nerespectarea termenului de intrare în legalitate stabilit în Procesul-verbal de contravenție nr. 5352/2006, întemeiată în drept pe prevederile art. 32 din Legea nr. 50/1991.
Obligația pe care recurenta era ținută să o îndeplinească, în conformitate cu procesul verbal de contravenție amintit, a fost de a începe demersuri pentru .>
Chiar dacă demersurile pentru intrare în legalitate nu poate avea altă finalitate decât obținerea autorizației de construire, cele două obligații nu pot fi confundate una cu alta, întrucât:începerea unor demersuri echivalează cu o obligație de diligentă; obținerea autorizației de construire este o obligație de rezultat.
Consideră că acțiunea reclamantei intimate ar fi întemeiată în situația în care obligația înscrisă în procesul verbal de contravenție ar fi fost una de rezultat în speță aceea de a obține autorizația de construire necesară intrării în legalitate.
Culpa recurentei în respectarea sau nerespectarea măsurilor prevăzute în Procesul verbal de contravenție nr. 5352/2006 trebuiesc apreciate raportat la obligațiile înscrise în acest act și nu raportat la o altă obligație asemănătoare, așa cum a procedat intimata reclamantă în procesul verbal din data de 401/2006 și așa cum de altfel a procedat și instanța de apel, care nu a ținut cont de natura
obligației pe care a fost ținută recurentă să o execute, instanța de apel schimbând astfel înțelesul obligației de diligentă într-una de rezultat, împrejurare față de care susține că sunt incidente prevederile punct 8 din art. 304 Cod procedură civilă.
Ori, având în vedere că obligația de a începe demersuri pentru intrare în legalitate nu poate fi calificată altfel decât una de diligență, acțiunea reclamantului este neîntemeiată, pentru motivul că recurenta a făcut nenumeroase demersuri pentru . dovedite fără putință de tăgadă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Ca urmare solicită verificarea pretențiilor reclamantului raportat la regimul juridic al obligației de diligentă, care a fost înscris în procesul verbal de contravenție.
Menționează că demersurile recurentei au eșuat din mai multe motive (prezentate pe larg în actele depuse la dosarul cauzei), din care cel puțin una de ordin obiectiv, care constă în împrejurare că intimata reclamantă a respins cererile de . motiv că acestea nu pot fi soluționate decât după terminarea definitivă și irevocabilă a litigiului dedus judecății în prezentul dosar.
Pârâta nu este în culpă, pentru că nu a obținut autorizația de construire după ce a fost sancționată contravențional. Ori, din moment ce culpa nu-i este imputabilă tragerea la răspundere civilă a recurentei este atât nelegală cât și inechitabilă, iar cererea de demolare nu poate fi admisă.
Solicită să se aibă în vedere că în practica judiciară nu întotdeauna se dărâmă construcțiile care au fost ridicate fără autorizație, ci numai cele care nu au respectat planul de urbanism. Împrejurare care rezulta și din prevederile Legii nr. 50/1991. Sancțiunea principală pentru contravenția de a ridica o construcție fără autorizație o reprezintă amenda. Amenda în prezentul litigiu a fost achitată fără contestație de către recurentă.
În ceea ce privește cererea reconvențională, a solicitat să se aibă în vedere că aceasta nu este contrară legislației în vigoare, întrucât termenele prevăzute de Legea nr. 50/1991 sunt susceptibile de a fi prelungite.
Termenul de intrare în legalitate nu este reglementat expres, ca urmare a susținut că sunt aplicabile prin analogie regimul juridic al celorlalte termene prevăzute de Legea nr. 50/1991ori toate celelalte termene sunt susceptibile de prelungire astfel valabilitatea certificatului de urbanism se poate prelungi în temeiul art. 36 din Normele Metodologice din 26 august 2006, iar autorizația de construire se poate prelungi conform art. 51 din aceleași norme.
Față de aceste elemente a arătat că simplul fapt că recurenta nu a reușit nici până la această dată să obțină autorizația de construire nu este în măsură să justifice desființarea lucrărilor executate. Pe de o parte, pentru că, prin procesul verbal de contravenție nu este obligat expres la obținerea autorizației în termenul de 2 luni, ci numai la începerea demersurilor înăuntrul acestui termen. Pe de altă parte, întrucât nefinalizarea numeroaselor demersuri făcute în vederea obținerii autorizației de construire nu se datorează culpei exclusive a pârâte, din moment ce intimata reclamantă a respins cererile de . motiv că acestea nu pot fi soluționate decât după terminarea definitivă și irevocabilă a litigiului dedus judecății în prezentul dosar.
În temeiul principiului de legalitate care guvernează răspunderea contravențională și a principiului general de echitate, a considerat că cererea reconvențională este întemeiată, fiind necesar a se acorda recurentei încă un termen legal pentru intrare în legalitate, chiar și de o zi. Măsura desființării lucrărilor executate fiind mult prea drastică neeconomic, având în vedere lipsa culpei exclusive a recurentei pârâte și dovada efectuării mai multor demersuri pentru a obține autorizația de construire.
Actele care dovedesc demersurile efectuate pentru intrare în legalitate, care se află la dosarul cauzei sunt: Certificatul de urbanism nr. 3415 din data de 27.07.2006, emis urmare a cererii din data de 13.07.2006, care a fost formulată în ziua imediat următoare amendării pârâtei; Adresa nr._/13.11.2006 emisă de Direcția de Urbanism a Primăriei Municipiului C.-N.; Adresa nr. 5 din 16.01.2007 emis de .; Adresa nr._/43/24/05.2007 emisă de Direcția de urbanism; Documentația necesară emiterii autorizației înregistrată din nou la data de 12.03.2007; Adresa din data de 04.07.2008 emisă de ., privind dovada înregistrării unui
nou memoriu cu nr._/43/30 mai 2008; Cererea pentru emiterea unui nou certificat de urbanism înregistrat cu nr._/43/01.04.2010 și Certificatul de urbanism nr. 2146/11/06,2010, în care la pagina 2 alineatul intitulat Notă se arată că . fi posibilă numai după soluționarea irevocabilă a prezentului litigiu.
Raportat la cererea de intervenție în numele reclamantei a solicitat să fie apreciată ca neîntemeiată, având în vedere că nu este motivată în fapt. Mai mult, intervenienta nu justifică nici un interes în promovarea acțiunii.
În drept: normele de drept la care a făcut referire în cuprinsul prezentei. Intimata M. C.-N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală. (f.9-11)
Intimata . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. (f.14-17)
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în fața instanței de apel nu au fost administrate probe. Probele administrate în fața instanței de fond au condus la convingerea instanței de fond că recurenta a făcut demersurile necesare intrării în legalitate, iar faptul că . a avut loc nu se datorează culpei recurentei. Singurul motiv pentru care instanța de apel a dispus respingerea cererii reconvenționale și admiterea acțiunii în demolare a fost că "nici o dispoziție legală nu reglementează posibilitatea prelungirii termenului stabilit prin procesul-verbal de constatare și sancționarea a contravenției de .>
Acest motiv de recurs este nefondat. Trebuie sesizat că sentința primei instanțe a fost atacată cu apel doar de către M. C.-N. și ..
Partea din hotărâre privind demolarea nu a fost atacată de către cele două părți, prin urmare a intrat în puterea lucrului judecat, și nu mai poate fi criticată omisio medio de către . SRL, care putea ataca sentința cu privire la acest aspect, și era în fapt singura parte interesată să formuleze apel în această privință.
În mod corect s-a constatat că potrivit art. 293 Cod procedură civilă, cererea de aderare la apel se poate face până la prima zi de înfățișare în apel iar conform art. 134 cod procedură civilă, este socotită ca prima zi de înfățișare, aceea în care părțile legal citate, pot pune concluzii. Aderarea la apel se poate face numai până la prima zi de înfățișare, or acest termen a expirat demult, respectiv în primul ciclu procesual, trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor nerepunând părțile în drepturile care puteau fi exercitate până la prima zi de înfățișare.
Expirarea primei zile de înfățișare are loc în primul ciclu procesual, pentru că reluarea judecății în caz de casare are loc în limitele stabilite prin decizia de casare, și pentru chestiunile punctual indicate în dezlegarea acelei decizii, care nu repune părțile în prima zi de înfățișare. În speță acest termen a fost epuizat, iar epuizarea sa este irevocabilă, pentru că și dacă se trimitea cauza spre rejudecare acest termen nu renaște, deoarece, odată epuizat termenul, procesul de consumare a acestui termen privind prima zi de înfățișare este ireversibil.
Referirile la probe în recurs sunt inadmisibile, având în vedere că dispozițiile art. 304 pct. 10 și 11 Cod procedură civilă, care permiteau formularea de critici în acest sens, sunt abrogate.
Formularea concretă a motivelor de recurs privind probele nu permite încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
În ce privește soluția respingerii cererii reconvenționale de către instanța de apel, aceasta a reținut că nici o dispoziție legală nu reglementează posibilitatea prelungirii termenului stabilit prin procesul-verbal constatare și sancționare a contravențieide intrare în legalitate.
Recurenta formulează critici în ce privește această motivare a instanței de apel, însă nu indică un text legal, care prevede posibilitatea prelungirii termenului stabilit prin procesul-verbal constatare și sancționare a contravențieide intrare în legalitate, prin care să contracareze cele reținute de instanța de apel. Prin urmare susținerile recurentei nu pot fi primite.
Recurenta susține că în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale active a Municipiului C.-N., Municipiului C.-N. a investit instanța de fond cu o acțiune în demolare, pentru nerespectarea termenului de intrare în legalitate stabilit în Procesul-verbal de contravenție nr. 5352/2006, întemeiată în drept pe prevederile art. 32 din Legea nr. 50/1991. Într-o speță identică Curtea de Apel C. a concluzionat că singurul, care are competența de a sesiza instanța de judecată în vederea dispunerii obligării pârâtei la demolarea construcțiilor nelegal realizate este Primarul Municipiului C.-N., față de prevederile art. 32 și art. 26-28 din Legea nr. 50/1991.
Acest motiv de recurs este nefondat. Recurenta nu a formulat apel și doar în apel a invocat pe cale de excepție lipsa calități procesuale active a reclamantului.
Instanța de apel, având în vedere că pârâta . SRL nu a ridicat obiecții sub acest aspect în fond și că apel în prezenta cauză au formulat numai Municipiului C.-N. și ., părți care nu au interese contrare, . SRL neînțelegând să atace sentința civilă, a constatat că eventuala admitere a excepției lipsei calității procesuale active ar conduce la agravarea situației în propria cale de atac a Municipiului C.-N., consecință interzisă în mod expres de art. 296 teza a II-a din Codul de procedură civilă, astfel că se impune respingerea acestei excepții, ca neîntemeiată.
Această motivare subzistă și în prezent, pentru că, dacă s-ar admite recursul cu privire la acest motiv, soluția ar trebui să fie admiterea apelului recurentei, însă aceasta nu a formulat apel iar în soluționarea apelului Municipiului C.-N. și . s-ar agrava acestora situația în propria cale de atac, ceea ce nu poate fi admis, acest principiu având prioritate față de soluția de admitere a excepției, deoarece în caz de agravare a situației părțile ar fi descurajate să exercite căile de atac.
Admiterea excepției ar urma să ducă la schimbarea sentinței și la respingerea acțiunii reclamantului, doar acesta și intervenientul declarând apel, iar nu și pârâtul. Această soluție, anume respingerea acțiunii, ar putea fi dată doar prin admiterea apelului și schimbarea sentinței. Cât timp nu există un apel pe calea căruia să poată fi schimbată sentința, cum ar fi un apel al pârâtului, singurul cu interese contrare față de reclamant, rămâne că soluția în recurs în ce privește excepția lipsei calității procesuale active nu poate fi decât respingerea.
Înrăutățirea situației are în vedere că urmarea firească a admiterii excepției ar fi admiterea apelului, iar nu respingerea acestuia, și respingerea acțiunii, ori respingerea acțiunii nu se poate face decât ca urmare a admiterii apelului, dar nu a apelului reclamantului, pentru că i s-ar înrăutăți situația prin respingerea acțiunii. Ar fi fost posibilă respingerea acțiunii prin intermediul unui apel al pârâtei . SRL, însă această pârâtă nu a formulat apel.
Nu se poate susține că soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului ar fi dus la respingerea apelului pentru că atunci ar fi fost fără finalitate o astfel de soluție a excepției. Singura finalitate ar fi fost respingerea acțiunii, care nu poate fi pusă în aplicare fără a se înrăutăți situația reclamantului apelant.
Celelalte motive de recurs ce privesc demolarea ca urmare a admiterii acțiunii principale nu pot fi primite, pentru că soluția a intrat în puterea lucrului judecat, prin neatacare de către singura parte interesată, recurenta. De aceea recurenta nu mai poate formula critici privind acțiunea reclamantei, în sensul că aceasta ar fi întemeiată în situația în care obligația înscrisă în procesul verbal de contravenție ar fi fost una de rezultat.
Motivele de recurs privind cererea reconvențională nu pot fi primite având în vedere că instanța de apel a reținut că nici o dispoziție legală nu reglementează posibilitatea prelungirii termenului stabilit prin procesul-verbal constatare și sancționare a contravențieide intrare în legalitate, iar recurenta nu indică un text legal care prevede posibilitatea prelungirii termenului stabilit prin procesul-verbal constatare și sancționare a contravențieide intrare în legalitate.
Tot cu privire la cererea reconvențională, trebuie stabilit că obligația pe care recurenta era ținută să o îndeplinească, în conformitate cu procesul verbal de contravenție amintit, nu a fost doar de a începe demersuri pentru . nu este una de diligență, ci una de rezultat. În cazul neîndeplinirii obligației și în lipsa atingerii rezultatului sancțiunea este cea a desființării construcției, fără posibilitatea prelungirii termenului, în lipsa unui text legal în acest sens.
Demersurile pentru intrare în legalitate au ca finalitate obținerea autorizației de construire, dar nu există două obligații, ci doar una singură, . semnifică în sensul legii speciale doar obținerea autorizației de construire. De nicăieri nu reiese că ar putea fi vorba de două obligații, una de diligență și una de rezultat, prin urmare există doar o singură obligație, cea de rezultat, de intrare în legalitatea prin obținerea autorizației de construire.
Prin urmare instanța de apel nu a schimbat înțelesul obligației de diligență într-una de rezultat, astfel că nu sunt incidente prevederile pct. 8 din art. 304 Cod procedură civilă.
Pârâta este în culpă, pentru că nu a obținut autorizația de construire după ce a fost sancționată contravențional, cât timp neîndeplinirea obligației de intrare în legalitate singura măsură care poate fi solicitată și obținută este demolarea construcției executată fără autorizație.
Susținerile recurentei că în practica judiciară nu întotdeauna se dărâmă construcțiile care au fost ridicate fără autorizație, ci numai cele care nu au respectat planul de urbanism, nu au nici un suport, și nu pot fi primite pentru că procesul verbal de sancționare contravențională constată nerespectarea Legii nr. 50/1991 iar nu a dispozițiilor de urbanism. Sancțiunea pentru contravenția de a ridica o construcție fără autorizație o reprezintă atât amenda cât și demolarea construcției, în caz de nerespectare a celor dispuse prin procesul verbal, . lipsit de relevanță că amenda a fost sau nu achitată cât timp fiecare sancțiune are un regim distinct.
În ceea ce privește cererea reconvențională, recurenta a solicitat să se aibă în vedere că aceasta nu este contrară legislației în vigoare, întrucât termenele prevăzute de Legea nr. 50/1991 sunt susceptibile de a fi prelungite.
Acest motiv de recurs este nefondat, pe de o parte pentru că nu indică textul legal ce ar permite prelungirea termenelor de către instanță, iar aplicarea prin analogie a regimul juridic al celorlalte termene prevăzute de Legea nr. 50/1991 nu poate fi primită pentru că în aplicarea principiului specialia generalibus derogant, fiecare reglementare specială se aplică doar cazului reglementat.
Pe de altă parte o altă interpretare, prelungirea termenului, ar lipsi de eficiență și finalitate chiar măsura demolării, dispusă prin sentința neatacată de către recurentă, care ar obține pe cale ocolită ceea ce nu poate obține pe cale directă.
Faptul că recurenta nu a reușit până la această dată să obțină autorizația de construire este în măsură să justifice desființarea lucrărilor executate, aceasta fiind consecința firească a celor dispuse prin procesul verbal, și doar aceasta poate fi dedusă din aplicarea Legii nr. 50/1991.
Nu poate fi primită susținerea recurentei că, prin procesul verbal de contravenție nu este obligat expres la obținerea autorizației în termenul de 2 luni, ci numai la începerea demersurilor înăuntrul acestui termen, pentru că în acest fel recurenta doar ar începe demersurile și apoi le-ar abandona cu simpla motivare că le-a început și că doar aceasta este obligația ei.
Or, obligația oricărei persoane este de respectare și împlinire a legalității iar nu de obținere a ei, prin urmare este una de rezultat iar nu una de diligență.
Nefinalizarea demersurilor făcute în vederea obținerii autorizației de construire se datorează culpei exclusive a pârâtei, iar intimata reclamantă poate fi obligată la rândul ei să respecte dispozițiile legale, în cazul în care pârâta se plânge că reclamanta a respins nelegal cererile de .>
Nu se poate susține că reclamantul ar susține fără motiv că demersurile pârâtei nu pot fi soluționate decât după terminarea definitivă și irevocabilă a litigiului dedus judecății în prezentul dosar, cât timp obligația recurentei era de rezultat, și trebuia realizată în termenul prevăzut în procesul verbal.
Principiul de legalitate care guvernează răspunderea contravențională, invocat de către recurentă, prevede tocmai respectarea legii, anterior sancționării, și apoi . ce recurenta nu a făcut. Invocarea și a principiului general de echitate nu schimbă situația, cât timp obligația recurentei era una concretă, de a intra în legalitate, de a obține acest rezultat, obligație ce nu a fost respectată.
A acorda recurentei încă un termen pentru intrare în legalitate, chiar și de o zi, cum solicită, este fără finalitate deoarece de la data sancționării și de la momentul la care s-a dispus . trecut mai bine de 8 ani, prin urmare o zi nu schimbă cu nimic lucrurile, recurenta având timp suficient 8 ani de zile.
Faptul că măsura desființării lucrărilor executate este drastică din punct de vedere economic, nu schimbă necesitatea îndeplinirii obligației din punct de vedere al intrării în legalitate. Mai trebuie avut în vedere că recurenta este cea care și-a provocat situația prezentă, chiar drastică din punct de vedere economic, pentru că putea opta să nu construiască fără autorizație și să ceară reclamantului respectarea legii, dacă pârâta s-ar fi putut plânge în acest sens.
Raportat la cererea de intervenție în numele reclamantei, recurenta arată că a solicitat să fie apreciată ca neîntemeiată, având în vedere că nu este motivată în fapt. Mai mult, intervenienta nu justifică nici un interes în promovarea acțiunii.
Acest motiv de recurs este nefondat deoarece dispozițiile art. 50 Cod procedură civilă prevăd doar pentru cererea de intervenție principală că aceasta urmează regulile pentru cererea de chemare în judecată, iar pentru cererea de intervenție accesorie prevede că aceasta poate fi formulată și în recurs.
Din aceste dispoziții rezultă că este fără relevanță nemotivarea cererii de intervenție accesorie.
Interesul intervenientului există și este motivat de formularea cererii reconvenționale, care a fost disjunsă, și de formularea față de acesta a cererii soluționată irevocabil prin sentința comercială nr. 296/07.02.2008, privind obligarea să semneze o declarație autentică necesară pentru eliberarea autorizației de construire.
În temeiul prevederilor art. 312 alin. 1 și art. 299 și urm. Cod procedură civilă, curtea urmează să respingă ca nefondat recursul, nefiind incidente nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute art. 304 Cod procedură civilă.
În temeiul prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, curtea urmează să oblige recurenta . SRL C.-N., aflată în culpă procesuală față de respingerea recursului, să plătească intimatei . suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, potrivit chitanței de la fila 20.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta . SRL C.-N. împotriva deciziei civile nr. 65/A din 22.01.2014 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatei . suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17.09.2014
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M.-C. V. A.-T. N. I.-D. C.
GREFIER
M.-L. T.
I.D.C./V.R.
2 ex./14.10.2014
Jud.fond: S. I. - Judecătoria C.-N.
Jud. apel: C.-V. B./C.-A. C. - Tribunalul C.
| ← Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 891/2014. Curtea de... | Anulare act. Sentința nr. 104/2014. Curtea de Apel CLUJ → |
|---|
