Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 838/2014. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 838/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 2121/84/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 838/R/2014 | |
Ședința publică din data de 14 mai 2014 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: | M.-C. V. |
JUDECĂTORI: | A.-T. N. A.-A. C. |
GREFIER: | M.-L. T. |
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELORPUBLICE – AJFP S., împotriva sentinței civile nr. 5196 din 15 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul S., în dosar nr._, privind și pe reclamanții C. I.-S., C. (F.) I., C. S., și C. V., având ca obiect plângere în baza Legii nr. 221/2009.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este reprezentat de procuror S. A..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reclamantul-intimat C. S., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 9 mai 2014, . la adresa instanței comunicând faptul că reclamanții-intimați nu au depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 și nici nu au obținut măsuri reparatorii la propunerea primăriei pentru cota de ½ parte din imobilul casă, situat în Comuna Crasna, ..
Se constată de asemenea, că în cursul dimineții, s-a depus la dosar prin fax, răspuns la adresa instanței, din partea ANRP, prin care se comunică faptul că în baza de date a instituției nu a fost identificat nici un dosar de despăgubire în temeiul legii nr. 10/2001, pe numele reclamanților-intimați, pentru cota de ½ parte din imobilul situat în comuna Crasna, ., județul S..
Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei de interes în ce privește motivul de recurs întemeiat pe prevederile deciziei nr. 12/2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, având în vedere că acțiunea promovată de reclamanți nu are ca obiect acordarea de daune morale ci acordarea de daune materiale.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat, sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul-intimat arată că lasă soluția asupra excepției la aprecierea instanței, iar pe fond solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pune concluzii în sensul admiterii excepției invocate de instanță, solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că instanța de fond în mod corect a constat caracterul politic de drept al condamnării în temeiul art. 209 din Codul penal de la 1936, și a acordat despăgubiri civile cu titlu de daune materiale, întrucât în baza sentinței penale de condamnare s-a dispus confiscarea averii, care s-a executat la data de 19 ianuarie 1959 ocazie cu care s-a încheiat un proces-verbal de confiscare în care sunt enumerate bunurile confiscate. Prin urmare, susținerea pârâtului-recurent potrivit căreia bunurile au fost preluate de stat cu ocazia cooperativizării nu este întemeiată. Apreciază că în mod corect, instanța de fond a dispus acordarea despăgubirilor civile cu titlu de daune materiale, având în vedere raportul de expertiză administrat în cauză.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5196 din 15.11.2013 a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._ s-a admis în parte acțiunea precizată a reclamanților C. I. S., C. (F.) I., C. S. și C. V., împotriva pârâtului S. R. reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S..
S-a constatat de drept caracterul politic al măsurii administrative luată împotriva tatălui reclamanților, defunctul C. T. S., prin sentința penală nr. 431/24.10.1958, pronunțată de Tribunalul M. Cluj, în dosar nr.447/1958.
A fost obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 39.347 lei, reprezentând despăgubiri civile (daune materiale).
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, antecesorul reclamanților, C. S., în prezent decedat, a fost condamnat prin sentința penală nr. 431/24.10.1958, pronunțată de Tribunalul M. Cluj în dosarul nr.447/1958 la 8 ani închisoare corecțională, 4 ani interdicție corecțională și confiscarea totală a averii personale pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 din Codul penal din 1936.
Confiscarea s-a executat la data de 19 ianuarie 1959 în baza sentinței penale de mai sus, încheindu-se proces verbal de confiscare în care sunt enumerate bunurile confiscate (apreciate de reclamanți la valoarea totală de 70.000 lei) și predate Sfatul Popular, după cum urmează: 1/2 parte din casa situată în Huseni nr.451, județul S. (în valoare de 40.000 lei); 1/2 parte din grajdul și șura aflate la adresa de mai sus;-20.000 lei; 2 boi -5.000 lei; 1 vitică-1.000 lei; 2 porci - 2.000lei; 5 oi și 2 miei-1.500 lei; 1 cadă din lemn-300 lei; 1 butoi - 200 lei- Total 70.000 lei.
Având în vedere că, potrivit art.1 alin.(2) din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009, infracțiunea de ,,uneltire contra ordinii sociale” prevăzută și pedepsită de art.209 pct.III Cod penal (coroborată cu art.157 lit.b Cod penal din 1936, republicat în 1948 cu modificările și completările ulterioare), este prevăzută în mod expres ca fiind de drept o condamnare cu caracter politic, instanța luând act de această împrejurare, a constatat de drept caracterul politic al măsurii administrative luată împotriva tatălui reclamanților, defunctul C. T. S., prin sentința penală nr. 431/24.10.1958, pronunțată de Tribunalul M. Cluj, în dosar nr.447/1958.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, prin R.I.L. nr.6/15.04.2013 s-a stabilit că „pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație” adică pentru bunuri imobile (terenuri cu sau fără construcții) situate în intravilanul localităților.
În speță existența și confiscarea bunurilor la care se face referire prin cererea introductivă de instanță este certă așa cum rezultă din procesul verbal de confiscare depus în copie la dosar iar valoarea bunurilor imobile este dovedită prin expertiza tehnică extrajudiciară încuviințată de instanță și necontestată de către reprezentanții legali ai pârâtului, iar valoarea orientativă a animalelor, este dovedită cu oferte publice de vânzare, preluate de reclamanți de pe anumite sit-uri de specialitate.
Instanța ținând cont de dezlegarea dată prin R.I.L. nr.6/15.04.2013 (care este o hotărâre judecătorească de interpretare, obligatorie pentru instanțe, de la data publicării în Monitorul Oficial, indiferent de momentul înregistrării acțiunii) textului de lege incident în materie de despăgubiri materiale, a luat în considerare doar acele bunuri care sunt imobile prin natura lor (teren, construcții) respectiv 1/2 parte din casa situată în Huseni nr.451, județul S. (în valoare de 20.000 lei) și 1/2 parte din grajdul și șura aflate la adresa de mai sus;- în valoare de 15.840 lei, sau imobile prin destinație, în sensul definit expres și limitativ de art. 468 v.Cod civil (cum ar fi: animalele afectate la cultură; teascurile, clădirile, alambicurile, căzile și vasele;) respectiv 2 boi -5.000 lei, 1 cadă din lemn-300 lei și 1 butoi - 200 lei, bunuri a căror valoare totală este de 39.347 lei.
În concluzie, față de cele mai sus inserate, tribunalul a admis în parte acțiunea precizată a reclamanților C. I. S., C. (F.) I., C. S. și C. V., în sensul că a constatat de drept caracterul politic al măsurii administrative luată împotriva tatălui reclamanților, defunctul C. T. S., prin sentința penală nr. 431/24.10.1958, pronunțată de Tribunalul M. Cluj, în dosar nr.447/1958 și a obligat pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S., la plata către reclamanți a sumei de 39.347 lei, reprezentând despăgubiri civile, cu titlu de daune materiale.
În ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, o asemenea pretenție nu se justifică, întrucât, raportat la natura pricinii (care este o acțiune reparatorie și nu prejudicială), S. R. nu se află în culpă procesuală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând modificarea în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
În motivarea recursului, pârâtul a invocat următoarele:
Condamnarea suferită de antecesorul reclamanților, în opinia pârâtului nu constituie o măsura administrativa care poate fi calificată ca o măsură cu caracter politic în înțelesul Legii nr. 221/2009. Instanța de fond a constatat în mod nelegal caracterul politic al acestei masuri deoarece actul normativ nu mai prevede acordarea de despăgubiri bănești pentru acțiunile de genul celor invocate de reclamant, fiind declarat neconstituțional si pe cale de consecință nici nu putea să oblige S. R. la plata despăgubirilor materiale.
Reclamantul nu se află în nici una din situațiile prevăzute de Legea nr. 221/2009 pentru acordarea despăgubirilor, cererea sa excede cadrului legal și nu consideră această situație ca fiind o măsură abuzivă exercitată de stat împotriva sa, așa cum face să se înțeleagă prin acțiunea formulată.
Dispozițiile Legii nr. 221/2009 au un caracter reparator si special, situație în care prevederile acesteia nu pot fi extinse pe calea interpretării.
Consecințele măsurilor administrative cu caracter politic au fost reparate de către stat în baza Decretului - lege nr. 18/1990.
Prin decizia nr. 12/19.09.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul in interesul legii și a stabilit că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 si nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional.
În speță, cel care a suferit o condamnare cu caracter politic este antecesorul reclamanților și nu reclamanții, și ca atare consideră că acordarea despăgubirilor este nejustificată.
Daunele materiale solicitate pentru suferințele părinților/bunicilor soților reclamanților, in prezent decedați, nu pot fi acordate nici în condițiile dreptului comun, apreciind că perioada mare de timp scursă de la data când suferințele au fost produse pană în prezent a atenuai prejudiciul produs prin condamnare sau prin aplicarea măsurii administrative cu caracter politic.
Tribunalul S. în mod nelegal a dispus acordarea daunelor materiale în sumă totală de 39.347 lei reprezentând contravaloarea, următoarelor bunuri confiscate: ½ parte din casă, ½ parte din grajd și șură, 2 boi, 1 cadă din lemn, 1 butoi.
Reclamanții în mod nelegal și-au fundamentat despăgubirile materiale pe art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, deoarece daunele materiale pretinse nu se încadrează în textul legal menționat.
In primul rând este posibil ca bunurile să fi fost preluate ca urmare a colectivizării. Instanța trebuia să stabilească contravaloarea respectivelor bunuri ținând seama și de starea în care se aflau la data preluării.
Acordarea de despăgubiri pentru daune materiale pentru construcții nu se justifică, deoarece potrivit art. 5 alin 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, condiția acordării despăgubirilor reprezentând echivalentul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative este ca bunurile respective să nu fi fost restituite ori să nu fi fost obținute despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 112/1995, care sunt legi speciale.
Ori în speța de față nu s-a dovedit această împrejurare, existând posibilitatea ca reclamanții să fi solicitat restituirea în natură ori măsuri reparatorii și în baza Legii nr. 10/2011 ori a altor legi speciale la care a făcut referire recurenta.
Prin Raportul de expertiză întocmit de expert tehnic judiciar F. L. și luat în considerare de instanța de fond, s-a stabilit nelegal valoarea totală de 35.847 lei pentru 1/1 parte dintr-o casă, grajd și șură.
Stabilirea valorii bunurilor s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.10/2001 și a Legii nr. 165/2013, conform cărora evaluarea imobilului se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării in vigoare a legii.
În condițiile in care s-ar accepta valoarea stabilită de expert și solicitată de reclamanți, s-ar ajunge in mod evident la o îmbogățire fără justă cauză.
Recurentul în dezvoltarea acestui motiv de recurs, invocă dispozițiile art. 21, 22 din Legea nr. 165/2013, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 368/2013.
Prin Decizia nr. 6/15.04.2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul in interesul legii, statuând că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările si completările ulterioare, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Prin urmare, persoana îndreptățită poate beneficia de despăgubiri reprezentând echivalentul valoric numai pentru terenuri cu sau fără construcții, bunuri mobile devenite imobile prin incorporare în construcții și pentru utilaje și instalații preluate odată cu imobilul, respectiv numai pentru bunuri imobile ce intră în domeniul de reglementare al Legii nr.10/2001 și al Legii nr. 247/2005, reglementarea în materie fiind de strictă interpretare și aplicare.
Cererea reclamantului pentru acordarea despăgubirilor materiale excede cadrului legal.
Critică, de asemenea recurentul sentința instanței de fond și sub aspectul acordării sumei de 5.000 lei pentru 2 boi, 300 lei pentru 1 cadă din lemn si 200 lei pentru 1 butoi, arătând că acordarea acestor despăgubiri exced cadrului legal și că nu rezulta din considerentele sentinței cum s-a ajuns la stabilirea valorii acestor bunuri.
Astfel acordarea despăgubirilor materiale ar îmbogăți în mod nejudicios reclamanții.
Referitor la acordarea eventualelor cheltuieli de judecată în recurs solicită înlăturarea lor.
Reclamanții nu au formulat întâmpinare, însă reclamantul C. S. prin scriptul depus la f. 22 a solicitat corectarea erorii de calcul în sensul că valoarea despăgubirilor este în sumă de 41.347 lei și nu 39.347 lei.
În vederea soluționării recursului, instanța a solicitat Comunei Crasna în raza teritorială a căreia se află imobilele construcție pentru care s-au solicitat despăgubiri în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, precum și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, ă comunice instanței dacă pentru cota de ½ parte din imobilele casă și grajd cu șură situate în comuna Crasna, ., jud. S., reclamanții au obținut măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001.
Potrivit răspunsurilor comunicate (f. 26, 29), reclamanții nu au depus notificare și nu au obținut măsuri reparatorii aferente acestor bunuri.
La termenul de judecată din 14.05.2014 instanța din oficiu a invocat excepția lipsei de interes în ce privește motivul de recurs întemeiat pe decizia nr. 12/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că obiectul acțiunii l-a constituit exclusiv obligarea pârâtului la acordarea daunelor materiale, reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate în urma condamnării antecesorului reclamanților, iar menționata decizie pronunțată în recurs în interesul legii face dezlegări exclusiv cu privire la neacordarea daunelor morale în temeiul art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acesta este fondat în parte, urmând a fi admis, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:
Curtea constată că recursul este admisibil sub aspectul motivului care vizează greșita acordare cu titlu de daune materiale, în baza art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, a contravalorii următoarelor bunuri ce au făcut obiectul confiscării de la antecesorul reclamanților, C. S.: 2 boi, 1 cadă lemn și un butoi.
Sub aspectul celorlalte motive, recursul este nefondat, urmând a fi respins.
Critica vizând greșita acordare a despăgubirilor materiale pentru 2 boi, 1 cadă lemn și un butoi, este fondată, întrucât acestea nu reprezintă bunuri imobile.
Potrivit celor statuate prin decizia nr. 6/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, pot fi acordate despăgubiri materiale pe acest temei numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație – Legea nr.10/2001 și Legea nr. 247/2005 – sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
În speță, bunurile constituite din 2 boi, 1 cadă lemn și un butoi, nu se încadrează în categoria imobilelor prevăzute de Legea nr.10/2001, pentru care se aplică măsurile reparatorii reglementate de acest act normativ.
Or, în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură) și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobilele prin destinație). În acest sens sunt dispozițiile art. 6 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001.
În consecință, în baza art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii nr. 10/2001, respectiv terenuri și construcții (imobile prin natură) și utilaje și instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație).
În cauză, aceste bunuri nu intră în categoria bunurilor enumerate de art. 6 din Legea nr. 10/2001, nefiind astfel îndeplinită condiția impusă în acest sens de art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, pentru acordarea despăgubirilor solicitate.
Pentru aceste bunuri, 2 boi, 1 cadă lemn și un butoi, a căror restituire în una din formele prevăzute de Legea nr.10/2001 nu era posibilă nici în temeiul acestui act normativ, raportat la cele statuate prin decizia nr. 6/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – nici în temeiul art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 reclamanții nu puteau beneficia de despăgubiri materiale.
În consecință, acordarea cu titlu de despăgubiri materiale a contravalorii bunurilor confiscate de la antecesorul reclamanților, 2 boi – în valoare de 5000 lei, 1 cadă lemn – în valoare de 300 lei și un butoi a- în valoare de 200 lei, nu se justifică, în condițiile în care aceste bunuri nu se încadrează în categoria imobilelor pentru care reclamanții ar fi putut obține măsuri reparatorii în temeiul Legii nr.10/2001. Acțiunea reclamanților este întemeiată numai în privința acordării despăgubirilor materiale reprezentând valoarea de piață a imobilelor cotă de ½ parte din casă de locuit, în valoare de 20.007 lei și ½ parte din grajd și șură în valoare de 15.840 lei, totalizând 35.847 lei, potrivit concluziilor raportului de expertiză de evaluare depus în fața primei instanțe și necontestat de pârât (f. 125 dosar fond), întrucât aceste bunuri se încadrează în categoria imobilelor prevăzute de art. 2 din Legea nr.10/2001.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1, art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., recursul pârâtului este admisibil în parte, cu consecința modificării în parte a sentinței în sensul obligării pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 35.847 lei, reprezentând despăgubiri materiale pentru imobilele confiscate de la antecesorul C. S., menționate anterior.
În ceea ce privește celelalte motive de recurs vizând împrejurarea că antecesorul reclamanților nu a fost condamnat cu caracter politic, daunele materiale nu pot fi acordate pe calea dreptului comun, probabilitatea ca bunurile să fi fost preluate ca urmare a colectivizării, nelegalitatea raportului de expertiză și referirile la Legea nr. 165/2013 acestea nu sunt fondate, urmând a fi respinse.
În cauză s-a făcut dovada certă că reclamanții nu au obținut restituirea bunurilor, în natură sau prin echivalent, în cazul în care ar fi obținut o astfel de măsură reparatorie, cerința art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 (de evitare a dublei despăgubiri), nemaifiind îndeplinită.
Or, în speță, o astfel de dovadă, în sensul că reclamanții nu au obținut despăgubiri pentru bunurile imobile ce fac obiectul acțiunii, există, din adresa nr. 4369/6.05.2014 a Comunei Crasna (f. 26 dosar recurs) și adresa nr._/RG/13.05.2014 a ANRP (f. 29 dosar recurs), reieșind că pentru aceste construcții (cota de ½ parte din casă de locuit și grajd cu șură), nu s-au solicitat despăgubiri.
Afirmația recurentului potrivit căreia condamnarea suferită de antecesorul reclamanților nu are caracter politic, este total nefondată, întrucât infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale se încadrează explicit în categoria condamnărilor cu caracter politic menționate de art.1 alin. 2 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Susținerea potrivit căreia repararea daunelor materiale pe drept comun nu poate fi acordată, este străină de obiectul litigiului, întrucât așa cum reiese din motivarea în drept a acțiunii introductive de instanță, aceasta se întemeiază pe prevederile Legii nr. 221/2009.
Nici afirmația recurentului potrivit căreia există posibilitatea ca bunurile să fi fost preluate ca urmare a colectivizării nu este fondată, întrucât prin sentința penală nr. 431/24.10.1958 a Tribunalului M. Cluj s-a dispus confiscarea totală a averii personale a inculpatului C. S., măsură care a fost pusă în executare în baza procesului verbal de confiscare încheiat de executorul judecătoresc de pe lângă Tribunalul Popular al Raionului Z., la data de 19.01.1959 (f. 15 dosar fond).
Motivul referitor la posibilitatea ca bunurile să fi fost restituite în temeiul Legii nr.10/2001, este nefondat, raportat la răspunsurile comunicate instanței de către ., la care s-a făcut referire anterior.
Toate criticile vizând nelegalitatea raportului de expertiză ce a stat la baza stabilirii valorii bunurilor confiscate sunt nefondate, în condițiile în care pârâtul nu a formulat obiecțiuni în fața primei instanțe, deși acesta i-a fost comunicat la termenul de judecată din 26.09.2013 (f. 126, 127 dosar fond), necesitatea comunicării raportului de expertiză cu pârâtul constituind motivul amânării pentru termenul de judecată din 15.11.2013.
În fine, referirile din conținutul recursului la adoptarea Legii nr. 165/2013 sunt străine de obiectul cauzei, întrucât temeiul de drept în baza căruia reclamanții au solicitat acordarea despăgubirilor materiale se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, iar Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, modifică și completează alte acte normative cu caracter reparator, menționate în art. 3 al legii, însă Legea nr. 221/2009 nu se regăsește printre acestea.
Prin urmare, evocarea acestui act normativ în cadrul motivelor de recurs nu este pertinentă, motivul urmând a fi înlăturat.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 5196 din 15.11.2013 a Tribunalului S., pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică, în sensul că obligă pârâtul la plata către reclamanții C. I. S., C. I. (căsătorită F.), C. S. și C. V., a sumei de 35.847 lei, reprezentând despăgubiri materiale.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. C. V. A.-T. N. A. A. C.
GREFIER
M. L.-T.
Red. M.V. dact. GC
2 ex/15.05.2014
Jud. fond. S. M.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 668/2014. Curtea de Apel CLUJ | Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 891/2014. Curtea de... → |
|---|
