Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 510/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 510/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 797/118/2012
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 510/09.12.2013
Ședința publică din 9 decembrie 2013
Complet compus din:
PREȘEDINTE – M. G.
JUDECĂTOR –VANGHELIȚA T.
JUDECĂTOR - G. L.
Grefier - C. I.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în loc. C., . nr. 18, împotriva deciziei civile nr. 2110/25.04.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. C., cu domiciliul în loc. C., ., având ca obiect despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimata reclamantă, avocat C. C., în baza împuternicirii avocațiale nr. 6278/2013 depusă la dosar, lipsind recurentul pârât.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-a evidențiat că procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și urm. C. pr. civ., că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și că la data de 5 decembrie 2013, intimata reclamantă V. C. a depus concluzii scrise.
Întrebat fiind de instanță, apărătorul ales al intimatei reclamante arată că nu are alte cereri.
Instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul ales al intimatei reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat pentru considerentele expuse pe larg în concluziile scrise.
Cât privește motivul de recurs referitor la faptul că în dispozitivul sentinței nu este prevăzut expres cuantumul despăgubirilor la care a fost obligat pârâtul către reclamantă.
În opinia sa, este o omisiune strecurată în dispozitivul sentinței pronunțate de instanța de fond, omisiune care poate fi îndreptată din oficiu, sau la cerere, nefiind incidente dispozițiile art. 2812 alin. 1 Cod procedură civilă.
Cât privește criticile privind acordarea despăgubirilor potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, susține că instanța de fond a analizat corect probele administrate.
Reiterând susținerile din cererea de chemare în judecată, arată că a făcut dovada că imobilul în litigiu compus din teren și construcție a aparținut tatălui său, V. V., începând din anul 1951, fiind înscris în rolul fiscal. Adresa eliberată de S.P.I.T. C. atestă fără dubiu că la adresa din C., . A tatăl său a figurat cu o suprafață de teren de 108 mp. Prin sentința penală de condamnare politică a tatălui reclamantei se dispune confiscarea totală a averii acestuia, astfel că în mod corect instanța de fond a apreciat că acest imobil a aparținut tatălui reclamantei și că a fost preluat de stat.
Mai susține că pârâtul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expert B. D., iar instanța a admis aceste obiecțiuni și a dispus ca expertul să răspundă motivat. Suplimentul la raportul de expertiză a fost de asemenea, comunicat pârâtului fără ca acesta să comunice obiecțiuni.
Instanța solicită apărătorului ales al intimatei reclamante să facă precizări în raport de cel de al treilea motiv de recurs prin care pârâtul, reiterează criticile din concluziile scrise aflate la fila 117 din dosarul de fond, în care se arată că potrivit art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009, pot fi acordate despăgubiri pentru acele bunuri care au fost confiscate ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu au fost obținute despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001.
Apărătorul ales al intimatei reclamante arată că în stadiul procesual anterior au fost emise adrese pentru a se afla dacă acest bun a făcut sau nu obiectul demersurilor în baza Legii nr. 10/2001, sau al Legii nr. 18/1991, iar răspunsul primit a fost negativ.
Instanța solicită apărătorului ales al intimatei reclamante să precizeze dacă imobilul în litigiu nu a făcut obiectul demersurilor în baza acestor legi, sau reclamanta nu a făcut aceste demersuri.
Doamna avocat C. C. susține că reclamanta nu a depus demersuri în sensul arătat.
I se mai solicită apărătorului ales al intimatei reclamante să precizeze dacă în situația în care nu a făcut demersuri pentru restituirea imobilului în baza celor două legi, nr. 10/2001 și nr. 18/1991, apreciază ca fiind posibil să aleagă pentru realizarea dreptului, procedura Legii nr. 221/2009.
Apărătorul ales al intimatei reclamante, având cuvântul, apreciază că se poate prevala de dispozițiile Legii nr. 221/2009, în situația în care nu a făcut demersuri în baza celor două legi anterioare, invocate.
Curtea, considerându-se lămurită, în conformitate cu disp. art. 150 C. pr. civ., declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului .
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la de 24.01.2012, reclamanta V. C. l-a chemat în judecată pe pârâtul S. R. reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. C. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul Legii nr. 221/2009, să se dispună obligarea pârâtului la restituirea în natură a imobilului - teren în suprafață de 108 din acte și construcții - situat în mun. C., ., jud. C., confiscat prin sentința penală nr. 16/27.01.1960 pronunțată de Tribunalul M. C., de condamnare a autorului V. V. în baza art. 209 pct.2 lit. a C. pen. pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale sau, în subsidiar, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru acest imobil.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că este fiica moștenitoare a defunctului V. V., iar acesta din urmă a deținut în proprietate un imobil teren și construcție situat pe . din mun. C.. Imobilul a fost confiscat în temeiul sentinței penale de condamnare politică a tatălui, fiind astfel trecut în proprietatea statului fără nicio plată.
Prin sentința civilă nr. 2110/25.04.2013, Tribunalul C. a admis acțiunea și a obligat pârâtul către reclamantă la plata unor despăgubiri reprezentând echivalentul valorii imobilului - teren în suprafață de 104 mp (108 din acte) și construcții - situat în mun. C., ., jud. C., confiscat prin sentința penală nr. 16/27.01.1960 pronunțată de Tribunalul M. C., de condamnare a autorului V. V. în baza art. 209 pct. 2 lit. a C. pen. pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamanta este fiica defunctului V. V. persoană care a fost condamnat - din motive politice - prin sentința penală nr. 16/27.01.1960 pronunțată de Tribunalul M. C., în baza art. 209 pct.2 lit. a C. pen., pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, la pedeapsa de 4 ani închisoare corecțională și 4 ani interdicție corecțională; conform art. 25 pct.6 C.pen s-a dispus confiscarea totală a averii personale a inculpatului .
Cu privire la cererea privind acordarea de despăgubiri materiale, prima instanță a constată că, potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din Legea 221/2009 orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare.
Tribunalul a mai reținut că, în executarea acestei hotărâri judecătorești, S. R. a procedat la confiscarea terenului în suprafață de 108 mp. (din acte) și construcții - situate în mun. C., ., jud. C., deținute de către persoana condamnată în baza actului de vânzare din data de 12.09.1951; în cuprinsul adresei nr. S23328/26.03.2012 emisă de S.P.I.T C. s-a consemnat că, în registrul fiscal nr. 16 ( perioada 1958- 1961) la matricola M 356 ( matricola veche M 1379), la adresa din . a figurat înregistrat V. V. cu o suprafață de 108 mp ( clădit și curte). Poziția din registru este anulată, având făcută mențiunea: Trecut în patrimoniul statului, în baza sentinței penale nr. 16/27.01.1960 a Tribunalului C.; întregului imobil a fost evaluat de exp. tehnic topograf P. G. L. la suma de 118 500 lei, prin utilizarea metodei comparației relative.
Prima instanță a mai observat că, pentru aplicarea art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, nu este necesar a se face dovada confiscării bunurilor cu un proces verbal de confiscare, fiind suficient ca persoana care a suferit o măsură cu caracter politic să facă dovada că a deținut dreptul de proprietate asupra bunurilor și, ca urmare a aplicării acestei măsuri a fost deposedată de bunurile sale, fiind evident că atât măsura cât și deposedarea de bunuri a fost abuzivă.
Pentru a ajunge la concluzia temeiniciei parțiale a acțiunii, tribunalul a amintit că, din cuprinsul relațiilor comunicate la cererea instanței de către autoritățile competente, a rezultat că reclamanta nu a întreprins demersuri pentru obținerea de reparații materiale, întemeiate pe dispozițiile legilor speciale care garantează realizarea dreptului la restituire în natură sau acordarea unei despăgubiri în caz de imposibilitate a restituirii în natură (lege 10/2001, Lege 18/1990); astfel, s-a respins cererea de restituire a în natură a imobilului reținând, pe de o parte, că actul normativ ce constituie fundamentul juridic al prezentei acțiuni nu reglementează această modalitate de realizare a dreptului, iar pe de altă parte, din probele administrate rezultă că în prezent imobilul situat în mun. C., ., jud. C., se află în proprietatea privată a unor persoane fizice, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 730/26.12.1974 și Ordinului prefectului nr. 275/06.05.2005 .
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul, prin care a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 299-316 C. pr. civ., solicitând modificarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii .
În motivarea căii de atac, s-a arătat că un prim aspect pe care îl critică se referă la faptul că instanța în dispozitivul hotărârii atacate nu a precizat cuantumul despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii imobilului teren și construcții situat în municipiul C., . acordate reclamantei; aceasta pentru că, deși în considerentele hotărârii se menționează că urmează a se acorda despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 104 mp (108 mp din acte) și construcții în cuantum total de 118.500 lei, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză, în dispozitivul hotărârii nu este menționat cuantumul sumei acordate cu titlu de despăgubiri.
Într-un alt motiv de critică a sentinței recurate s-a mai arătat că, în ceea ce privește acordarea despăgubirilor pentru imobilul construcție teren situat în C., ., acestea trebuiau respinse ca nedovedite, deoarece reclamanta nu a probat nici măsura confiscării bunului imobil teren situat în C., . care au aparținut autorului ei, V. V., nici existența acestor bunuri în patrimoniul acestuia la momentul preluării nu a fost probată.
Recurenta a învederat că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, nu există un proces-verbal de confiscare, anexă la hotărârea de condamnare, în care să fie individualizată în concret, averea confiscată de la autorul reclamantei; de asemenea, nu s-a făcut dovada ca urmare a aplicării acestei măsuri a fost deposedat de bunurile sale, respectiv de imobilul situat în ., jud. C..
În argumentarea căii de atac, s-a mai precizat că se critică sentința instanței de fond și prin prisma faptului că aceasta nu s-au reținut apărările formulate de S. român prin concluziile scrise depuse la data de 19.02.2013 la arhiva Tribunalului C., pentru termenul din 21.02.2013, neargumentând în nici un fel apărările acestuia.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurent, curtea constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Referitor la cererea privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 108 din acte și construcțiile de pe aceasta - situat în mun. C., ., jud. C., confiscat prin sentința penală nr. 16/27.01.1960 pronunțată de Tribunalul M. C., de condamnare a autorului V. V. în baza art. 209 pct.2 lit. a C. pen. pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale (după cum reiese în mod indubitabil din întreg materialul probator administrat la dosarul cauzei), curtea constată, astfel cum reiese din adresa nr. R317744/19.03.2013 a D.A.P.L. a Primărie C., că numita V. C. nu a întreprins vreun demers pentru restituirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001 .
Curtea arată că art. 5 lit. „b” din Legea nr. 221/2009 creează posibilitatea obținerii contravalorii bunurilor confiscate doar dacă bunurile respective nu au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001; în plus, la alin. 5 al aceluiași articol se stipulează expres că acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001.
Apoi, în expunerea de motive a Legii nr. 221/2009 se arată că, deși Legea 10/2001 prevede posibilitatea restituirii în natură sau în echivalent a imobilelor preluate prin confiscarea averii ca urmare a condamnării pentru săvârșirea unor infracțiuni de natură politică, „totuși dificultățile legate de punerea în aplicare a acestei legi au determinat, ca în multe cazuri, persoane în vârstă care au făcut obiectul persecuțiilor în regimul totalitar comunist să nu fi obținut… vreo despăgubire concretă”; de aceea printre modificările introduse de acest act normativ a fost și reglementarea unei „posibilități speciale de reparare a prejudiciului material produs prin confiscare” în sensul că se poate „opta pentru acordarea direct de către instanța de judecată a unor despăgubiri bănești care să acopere valoarea bunurilor confiscate”.
Prevederile exprese ale Legii 221/2009 precum și explicațiile inițiatorului proiectului legii impun concluzia că, pentru a putea beneficia de prevederile art. 5 al.1 lit. b), petenții trebuie să fi valorificat calea oferită de Legea 10/2001, respectiv să fi solicitat acordarea de măsuri reparatorii în termenul prevăzut de art. 21 din Legea 10/2001.
Concluzia aceasta reiese, în mod indubitabil, din analiza prevederilor art. 5 al Legii 221/2009 care condiționează dreptul la „despăgubiri” dacă procedura Legii 10/2001 nu s-a finalizat (fiind indicate rezultate concrete: restituire în natură sau despăgubiri în echivalent); apoi, alineatul 5 stabilește și efectul pe care acordarea de despăgubiri îl are asupra procedurii de soluționare a notificării depuse în baza Legii 10/2001, încetarea de drept (considerându-se că, astfel, creanța în repararea prejudiciului a persoanei îndreptățite a fost satisfăcută).
Interpretarea este deplin susținută de expunerea de motive citată din care reiese că, prin Legea nr. 221/2009, nu s-a intenționat repunerea în termenul prevăzut de art. 21 din Legea 10/2001 de formulare a notificării, ci doar reglementarea unei „posibilități speciale de reparare a prejudiciului”; așadar, singura prevedere derogatorie este crearea, pentru persoanele vizate de Legea nr. 221/2009, a posibilității acestora să primească bani pentru bunurile confiscate (de drept comun, dacă restituirea în natură nu era posibilă, persoana îndreptățită putea beneficia de „măsuri reparatorii în echivalent”, adică compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plătii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - art. 1 alin. 2 Legii nr. 10/2001).
De aceea, prevederea art. 5 al.1 lit. b) nu este decât o modalitate specială de finalizare a procedurilor declanșate în baza Legii 10/2001 (ce au ca situație premisă lipsa soluționării cererii de măsuri reparatorii) – de unde efectul prevăzut de alineatul 5.
În aceste condiții, este evident că, dacă persoanele care au formulat o cerere bazată pe Legea 221/2009 nu au folosit calea procedurală conferită de Legea 10/2001, ele nu au dreptul de a solicita pe această cale despăgubiri bănești, această formă de reparare a prejudiciului fiind doar o alternativă specială de încheiere a procesului de compensare a daunelor produse prin confiscare, iar nu o dispoziție legală pentru conferirea unui drept nou la despăgubire.
Pentru aceste considerente, cum în privința a imobilului - teren în suprafață de 108 mp. și construcții - situat în mun. C., ., jud. C., confiscat prin sentința penală nr. 16/27.01.1960 a Tribunalului M. C. trebuia să se rețină că reclamanta nu a formulat notificare în baza Legii 10/2001, față de împrejurarea că, potrivit art. 22 al.5 din legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului de 6 luni (prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001) prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, cererea de plată a contravalorii acestui imobil este neîntemeiată și trebuia respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR reprezentat prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în loc. C., . nr. 18, împotriva deciziei civile nr. 2110/25.04.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă V. C., cu domiciliul în loc. C., ..
Modifică sentința recurată în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. VANGHELIȚA T. G. L.
Grefier
C. I.
jud.fond: V. T.
red.dec.jud.G. L. 20.03.2013/2ex.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 481/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA | Acţiune în constatare. Decizia nr. 504/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
