Legea 10/2001. Decizia nr. 492/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 492/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 27-11-2013 în dosarul nr. 7102/118/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 492/C

Ședința publică din 27 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. B.

Judecător M. P.

Judecător D. P.

Grefier M. G.

Pe rol soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă

C. I. A. cu domiciliul procesual ales în București, ..65, etaj 2, apt.5, sector 1 la mandatar I. G., împotriva sentinței civile nr.1093 din 23.02.2013 pronunțată de Tribunalul C.-Secția I civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâții PRIMARUL ORAȘULUI EFORIE, C. L. EFORIE, ambii cu sediul în Eforie Sud, ., județul C. și M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul procesual ales în C., . nr. 18, județul C., acțiunea având ca obiect Legea 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă d-na. avocat B. G. în substituire avocat titular P. C., pentru intimații pârâții P. Orașului Eforie și C. L. Eforie, în baza delegației de substituire f.n. din 09.10.2013 depuse la dosar, lipsind recurenta reclamantă C. I. A. și intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. C..

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod proc.civilă.

Potrivit referatului întocmit de grefierul de ședință se constată următoarele: - la data de 25.11.2013, prin fax, dl. I. G. în calitate de mandatar al recurentelor reclamante C. I. A. și D. N. M.-A., a comunicat instanței precizări prin care se solicită a se lua act că recurenta D. N. M.-A. a decedat la data de 04.09.2013, conform certificat de deces . nr._ eliberat de C. L. al Sectorului 1 București sub nr.3667/5.09.2013, anexat cererii, arătându-se că unic moștenitor al defunctei D. N. M.-A. este C. I. A.; - de asemenea, se fac precizări în sensul că e-mailul expediat de mandatar la data de 20.05.2013 ar fi apelul declarat și că nu reprezintă o eroare atașarea motivelor de apel care vizează sentința civilă nr.328 a Tribunalului C. și, de asemenea, se răspunde la excepția tardivității declarării recursului; - totodată, Tribunalul C. a comunicat un referat întocmit de primul grefier, d-na. B. A. în sensul celor solicitate prin încheierea din 9.10.2013.

După referatul grefierului de ședință;

Instanța în raport de precizările făcute de mandatarul recurentelor în sensul că recurenta D. N. M.-A. a decedat la data de 04.09.2013, așa cum rezultă din certificatul de deces depus la dosar, iar unica moștenitoare a defunctei este C. I. A., având în vedere că C. I. A. este parte în prezenta cale de atac constată că procedura de citare este legal îndeplinită pentru acest termen de judecată.

Totodată se invocă din oficiu excepția de nulitate a recursului față de dispozițiile art. 306 Cod proc.civilă raportat la precizările mandatarului recurentei referitoare la data înregistrării e-mailului.

Se acordă cuvântul părții prezente atât asupra excepției tardivității declarării căii de atac a recursului, invocată de intimații pârâții P. Orașului Eforie și C. L. Eforie, cât și asupra excepției de nulitate a recursului față de dispozițiile art. 306 Cod proc.civilă.

Apărătorul intimaților pârâții P. Orașului Eforie și C. L. Eforie solicită admiterea excepția de tardivitate a declarării recursului în raport de data comunicării hotărârii instanței de fond către reclamantă la 02.05.2013 și data transmiterii e-mailului la 20.05.2013 privind declararea căii de atac, apreciind că a fost depășit termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de Codul de procedură civilă.

Cu privire la excepția nulități recursului solicită admiterea excepției întrucât cererea de recurs nu îndeplinește condițiile prevăzute de disp. art. 302 raportat la art. 306 C.pr.civ. Nu se solicită cheltuieli de judecată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepțiilor invocate în cauză, respectiv excepției tardivității declarării căii de atac și excepția de nulitate a recursului față de dispozițiile art. 306 Cod proc.civilă.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C. la 19.06.2012, reclamantele C. I. A. și D. N. M. A. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții P. Orașului Eforie, C. L. Eforie și Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărâre judecătorească să dispună anularea dispoziției nr.221/14.05.2012, obligarea pârâților P. Orașului Eforie și C. L. Eforie la restituirea în natură a terenului în suprafață de 225 mp, liber de construcții, situat în Eforie Sud, lotul 444, . prin expertiza efectuată de expert C. C. în dosarul civil nr._/2009, obligarea acelorași pârâți la plata lipsei de folosință a imobilului pe perioada 1992-2012, la nivelul sumei încasate anual conform contractului de concesiune nr.74/2000, având ca titular pe . și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1977 lei, stabilite prin sentința civilă nr. 5373/26.10.2011 a Tribunalului C..

S-a solicitat, totodată, obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor în cuantum de_ euro, respectiv câte 218 euro/mp teren, conform expertizei judiciare efectuată de expert Suna Timur.

În motivare s-a arătat că dispoziția atacată este nelegală și netemeinică deoarece contravine sentinței civile nr.5373/26.10.2011 a Tribunalului C., prin care a fost anulată dispoziția nr.501/27.12.2001 emisă de P. Orașului Eforie și s-a constatat că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite, în sensul art.3 din Legea nr.10/2001, la restituirea terenului în suprafață de 300 mp ce formează lotul 444 din parcelarea T. Techirghiol; prin aceeași hotărâre pârâtul a fost obligat la emiterea unei noi dispoziții prin care să restituie reclamantelor în natură terenul lot nr.444, respectiv terenul liber de construcții în suprafață de 225 mp; pentru restul de 75 mp teren aflat în domeniul public s-a dispus înaintarea propunerii de despăgubiri către Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor.

Au precizat reclamantele că această sentință a rămas definitivă și irevocabilă, fiind investită cu formulă executorie.

În susținerea dreptului pretins a fost invocată și sentința civilă nr._/14.12.2000 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul civil nr. 3474/2000, prin care s-a constatat calitatea reclamantelor de moștenitoare ale defunctului D. D. V. care, la rândul său, a avut calitatea de legatar universal al defunctei S. C., legatară universală a primului proprietar; s-a arătat că titlul inițial de proprietate este actul cu nr. 1124/30.03.1927, transcris sub nr. 1857/28.05.1927.

În litigiul anterior menționat instanța a reținut caracterul abuziv al preluării imobilului și lipsa de opozabilitate a pretinsului titlu invocat de pârâți, iar în aceste condiții s-a pretins că rețelele de utilități subterane au fost executate nelegal, aspect precizat de . adresa nr. 1788/1999.

Au mai arătat reclamantele că terenul litigios este amplasat în partea de est a localității Eforie, între Hotelul Gloria și Hotelul Excelsior, fiind ocupat parțial de alei de acces la hotel și că din punct de vedere urbanistic nu există nicio documentație de proiectare cu acest profil în cadrul Institutului de Proiectare, ulterioară anului 1990, care să prevadă modificarea acestei structuri.

Pârâții C. L. al Orașului Eforie și P. Orașului Eforie au invocat prin întâmpinare excepția autorității de lucru judecat, a lipsei de interes și excepția de necompetență materială a Tribunalului C..

Autoritatea de lucru judecat pentru al doilea capăt de cerere a fost raportată la sentința civilă nr.5373/26.10.2011 a Tribunalului C., lipsa de interes a privit cererea de anulare a dispoziției nr.221/2012, iar necompetența materială - cererea de plată a cheltuielilor de judecată în sumă de 1977 lei, stabilite prin sentința civilă nr.5373/26.10.2011 a Tribunalului C., cu motivarea că organul competent este cel specific fazei de executare silită.

Prin sentința civilă nr. 1093/25.02.2013 Tribunalul C. a admis excepția autorității de lucru judecat pentru capetele de cerere precizate, care vizează obligarea pârâților la plata lipsei de folosință pe perioada 1990-2012 la nivelul contractului de concesiune nr.74/2000 și plata cheltuielilor de judecată, față de sentința civilă nr.5373/26.10.2010 pronunțată de Tribunalul C. și a respins aceste solicitări pentru autoritate de lucru judecat.

A admis excepția lipsei de interes în cererea de anulare a dispoziției nr. 221/14.05.2012 emisă de pârâtul P. Orașului Eforie și a respins cererea menționată ca lipsită de interes.

Pentru a hotărî în acest sens prima instanță a reținut că autoritatea de lucru judecat reprezintă un principiu ce guvernează activitatea de înfăptuire a justiției, în virtutea căruia un litigiu soluționat printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu mai poate forma obiectul unui nou proces având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Examinând natura și efectele autorității de lucru judecat, atât în calitatea sa de excepție procesuală, cât și în aceea de prezumție, instanța a apreciat, raportat la datele speței, că litigiul de față și cel soluționat prin sentința civilă nr. 5373/2010 a Tribunalului C. au aceleași părți, obiect și cauză și că, pe cale de consecință, cererile care vizează lipsa de folosință pe perioada 1992-2012 și plata cheltuielilor de judecată se impun a fi respinse pentru autoritate de lucru judecat

Cererea de anulare a dispoziției nr.221/2012 emisă de pârâtul P. Orașului Eforie a fost respinsă cu motivarea că dispoziția atacată este consecința pronunțării sentinței civile nr.5373/26.10.2011, mai exact reprezintă punerea ei în executare; prin această hotărâre instanța a anulat dispoziția nr.501/2001 și a obligat pârâții la emiterea unei noi dispoziții, stabilind cum și ce să cuprindă aceasta; sentință civilă a rămas irevocabilă, iar în aceste condiții aspectele invocate constituie doar o problemă de executare.

Împotriva acestei sentințe reclamantele C. I. A. și D. N. M. A. au declarat apel, care prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel C. la termenul din 09.10.2013 a fost calificat ca recurs.

La același termen de judecată intimații pârâți P. orașului Eforie și C. L. Eforie au invocat excepția tardivității recursului în raport de data comunicării hotărârii atacate și de cea a înregistrării căii de atac.

Având în vedere cererile de apel existente în dosar și mențiunile corespondenței electronice comunicată de reprezentantul reclamantelor recurente Tribunalului C., Curtea a solicitat titularelor căii de atac și instanței de fond lămuriri asupra aspectelor menționate, în scopul soluționării excepției de tardivitate a recursului,.

Prin referatul înregistrat la 09.10.2013, Tribunalul C. a comunicat faptul că actele existente în dosarul instanței de control judiciar reprezintă întreaga corespondență primită de la numitul I. G., reprezentantul reclamantelor, listată în dimineața zilei de 21.05.2013.

Prin cererea adresată instanței de recurs la termenul din 27.11.2013,, procuristul recurentelor reclamante, numitul I. G., a comunicat că recurenta D. N. A. M. a decedat la 04.09.2013, conform certificatului de deces a cărui copie a fost atașată cererii, și are ca unic moștenitor pe recurenta C. I. A., în calitate de fiică.

S-a precizat, totodată, că mail-ul expediat la 20.05.2013 la Tribunalul C., care vizează dosarul nr._, este o cerere declarativă de apel neînsoțită de înscrisuri, iar atașarea la această cerere a apelului motivat referitor la sentința civilă nr.328 pronunțată de Tribunalul C. nu a fost o eroare.

S-a solicitat, pe cale de consecință, respingerea excepției de tardivitate a recursului.

Față de relațiile comunicate, la care s-a făcut referire anterior, la termenul de judecată din 27.11.2013 Curtea a invocat din oficiu excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art.306 din Codul de procedură civilă, iar potrivit art.137 alin.1 din același cod a analizat cu prioritate excepțiile invocate și a reținut următoarele:

Cu privire la excepția tardivității recursului:

Termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea, astfel că recursul declarat cu depășirea termenului de 15 zile de la data legalei comunicări a hotărârii – stabilit de art.301 din codul de procedură civilă – va fi respins ca tardiv formulat.

În cauză, hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentelor reclamante, prin procurist I. G., la 02.05.2013, iar recursul a fost înregistrat la 20.05.2013, în ultima zi a termenului de declarare a căii de atac, deci cu respectarea termenului stabilit în mod imperativ de legiuitor prin art.301 din Codul de procedură civilă, astfel că excepția de tardivitate a căii de atac promovată în cauză nu este întemeiată.

Cu privire la excepția nulității recursului:

Potrivit dispozițiilor art.303 alin. 1 din Codul de procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar prevederile art.3021 alin. 1 lit. c din același cod dispun că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Rezultă din aceste prevederi legale că declararea recursului trebuie să fie însoțită și de o corespunzătoare motivare a lui, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii atacate.

Necesitatea completării cererii declarative de recurs prin indicarea motivelor de casare sau modificare, respectiv a textelor de lege sau a principiilor de drept încălcate în ciclul procesual anterior și a argumentelor care justifică susținerea denaturării acestor reguli și principii prin soluția recurată, asigură respectarea disponibilității și permite determinarea limitelor investirii instanței de recurs pentru că întinderea controlului judiciar este condiționată de întinderea și cuprinsul criticilor formulate prin motivarea dezvoltată.

În cauză, hotărârea instanței de fond a fost comunicată recurentei reclamante C. I. A. la 02.05.2013, iar recursul a fost exercitat în termen, la 20.05.2013, dar cererea de declarare a căii de atac nu cuprinde nicio mențiune referitoare la criticile aduse hotărârii atacate sau la textele de lege a căror greșită aplicare sau interpretare ar justifica nelegalitatea hotărârii atacate în opinia recurentei.

Cererea prin care s-a realizat dezvoltarea motivelor de recurs a fost expediată instanței la 21.05.2013, cu depășirea termenului stabilit de art.303 alin.1 din Codul de procedură civilă, deci este lipsită de relevanță în determinarea limitelor controlului judiciar, iar față de această nerespectare a exigențele stabilite de textul de lege menționat, sancțiunea care se impune este acea nulității recursului, conform art.306 alin.1 raportat la art.303 alin.1 din cod.

Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse, Curtea va respinge excepția tardivității recursului ca nefondată și va constata nul recursul declarat împotriva hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge excepția tardivității recursului.

În baza art. 306 Cod proc.civilă constată nul recursul declarat de recurenta

reclamantă C. I. A., cu domiciliul procesual ales în București, ..65, etaj 2, apt.5, sector 1 la mandatar I. G., împotriva sentinței civile nr.1093 din 23.02.2013 pronunțată de Tribunalul C.-Secția I civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâții PRIMARUL ORAȘULUI EFORIE, C. L. EFORIE, ambii cu sediul în Eforie Sud, ., județul C. și M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul procesual ales în C., . nr. 18, județul C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 noiembrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

I. B. M. P. D. P.

Grefier,

M. G.

Jud. fond – S.Teșa

Red./th.dec.recurs – jud.I.B.

24.12.2013/2ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Legea 10/2001. Decizia nr. 492/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA