Obligaţie de a face. Decizia nr. 506/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 506/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 14224/212/2009
dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ nr. 506 C
Ședința publică din 9 decembrie 2013
Complet compus din:
PREȘEDINTE – M. G.
JUDECĂTOR –VANGHELIȚA T.
JUDECĂTOR - G. L.
Grefier - C. I.
Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de pârâții S. D. și S. E., ambii cu domiciliul în loc. C., ., jud. C., împotriva deciziei civile nr. 486/09.04.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. I., cu domiciliul în loc. B., . nr. 5, ., B. N., cu domiciliul în loc. C., ., ., . E., cu domiciliul în loc. T., jud. C., T. D., cu domiciliul în loc. Vălenii de M., C. V. nr. 48, jud. Prahova, M. M., cu domiciliul în loc. București, sector 1, București, .. 18, ., B. V., cu domiciliul în loc. Eforie Sud, .. 6, ., ., S. I., cu domiciliul în loc. București, sector 2, ., ., F. A., cu domiciliul în loc. C., ., jud. C., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât S. D., personal și asistat de avocat M. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 pe care o depune la dosar, pentru recurenta pârâtă S. E. se prezintă avocat M. G., în baza aceleiași împuterniciri avocațiale, pentru intimații reclamanți se prezintă avocat C. F., în baza împuternicirii avocațiale nr. 6480/2013 depusă la dosar, intimatul reclamant F. A., personal.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-a evidențiat că procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și urm. Cod procedură civilă, că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege și scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar și că, la 3.12.2013, intimații reclamanți au depus la dosar întâmpinare, comunicată părților la aceeași dată; de asemenea, se aduce la cunoștință că la data de 4.12.2013, recurentul pârât S. D. a depus la dosar chitanța nr._/2013, în cuantum de 158 lei, reprezentând dovada achitării onorariului în cuantumul statornicit în fișa de măsuri.
Instanța procedează la legitimarea recurentului pârât S. D. care prezintă actul de identitate . nr._ și la legitimarea intimatului reclamant F. A. care prezintă actul de identitate . nr._. Îi aduce la cunoștință că dovada de îndeplinire a procedurii de citare emisă la adresa din loc. C., . a fost restituită cu mențiunea „destinatar mutat” și îi solicită să indice adresa de domiciliu, acesta aratând că domiciliul său este situat în C., . și că nu cunoaște motivul pentru care citația a fost restituită cu mențiunea mutat.
La solicitarea instanței părțile, având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat.
Instanța solicită apărătorului ales al recurenților pârâți să precizeze dacă a luat cunoștință de întâmpinare, act de procedură prin care a fost invocată inadmisibilitatea recursului în raport de art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă, acesta răspunzând afirmativ.
Instanța pune în discuția contradictorie a părților chestiunea admisibilității recursului invocată în întâmpinare, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă,
Apărătorul ales al recurenților reclamanți apreciază că recursul are un caracter pronunțat tehnic și că este necesar ca instanța să revadă relațiile comunicate de Camera Notarilor Publici în raport de care, o posibilă evaluare este net superioară celei estimative dată de reclamanți în cererea introductivă. Solicită a se constata valoarea reală, sau cel puțin cea care este agreată de legea fiscalității judiciare, să se constate natura căi de atac că și apreciază că tribunalul nu trebuia să se constituie instanță de recurs ci de apel și în raport de aceasta legalitatea soluției pronunțate.
A făcut referire în motivarea recursului la valoare, urmând să fie luate în considerare și să se rețină că putea solicita ca expertul inițial desemnat să răspundă și a obiectivul privind valoarea reală a bunului, la data introducerii cererii pe rolul instanței.
Înțelege să solicite, în temeiul art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, casarea hotărârii recurate dând calificare corectă căilor de atac, trimiterea cauzei spre rejudecare în componența de control a temeiniciei al completului de judecată investit.
Apărătorul ales al intimaților reclamanți, având cuvântul, solicită admiterea excepției inadmisibilității pentru argumentele expuse în întâmpinare, urmând a se observa că o apreciere în privința cererii de evaluare nu își mai are rostul, la momentul întocmirii lucrării expertul a avut obiective clare, concluziile sale nu au fost contestate de reclamanți, pe aceste aspecte situația este bine definită, iar instanța a fost competentă să soluționeze cauza.
În ceea ce privește chestiunea rolului activ al instanței, noțiunea este bine definită în textul menționat la art. 125 alin. 5 Cod procedură civilă, în condițiile în care părțile nu au solicitat o astfel de evaluare și nu au contestat valoarea bunului în litigiu stabilită de către părți.
În concluzie, solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca inadmisibil.
Apărătorul ales al recurenților pârâți, în replică, arată că nu recurge la zvonul public, fiind de notorietate că de cinci ani terenul intravilan al comunei C. este mai scump decât cel al municipiului C., fiind o chestiune axiomatică, iar în al doilea și ultimul rând, este o sarcină procesuală ca cel care sesizează să se supună taxei de timbru corectă, esențial fiind distingerea căii de atac după soluționarea în fond a cauzei.
Curtea, considerându-se lămurită, în conformitate cu disp. art. 150 C. pr. civ., declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra recursului .
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la 27.03.2009, reclamanții B. I., B. N., P. E., T. D., M. M., B. V., S. I. și F. P. i-au chemat-o în judecată pe pârâții S. D. și S. E., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora să a le lase în deplina proprietate și posesie terenul în suprafața de 1000 mp situat în intravilanul comunei C., tarlaua nr.59, .. Constanta, să se rectifice cartea funciară a imobilului și ă fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecata efectuate.
În motivarea acțiunii lor, reclamanții au arătat, în esență, că titlul lor le conferă prioritate în privința dreptului de proprietate asupra terenului fata de titlul pârâților; terenul revendicat a fost evaluat provizoriu la suma de 3.879 lei .
La 30.10.2009, pârâții au formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susținând ca titlul lor sentința civilă nr. 5389/1993 a Judecătoriei C. este preferabil fata de cel al reclamanților obținut în baza dispozițiile Legii nr.18/1991, titlul de proprietate nr._/153/08.01.1993 emis de C.J.S.D.P.T. C.; în această întâmpinare în care s-a analizat preferabilitatea titlurilor exhibate de părți nu s-a pus la îndoială valoarea estimativă a terenului revendicat indicată de reclamanți in acțiune.
În cursul procesului s-a învederat că reclamanta F. P. a decedat la 14.09.2009, unicul moștenitor al acesteia fiind F. A., fiu, conform certificatului de moștenitor nr. 21/22.04.2010 întocmit de B.N.P. Ș. M., București.
La 21.05.2009, numitul F. A. a formulat o cerere de intervenție in interes propriu, exprimând aceleași solicitări ca și reclamanții inițiali, cu aceeași motivare.
Prin încheierea din 24.09.2010, Judecătoria a admis excepția disjungerii capătului de cerere având ca obiect rectificarea cărții funciare și a dispune întocmirea unui nou dosar având acest obiect.
Prin sentința civilă nr. 5624/3.04.2012 Judecătoria C. a respins ca nefondată acțiunea reclamanților (fără a se mai pronunța asupra cererii de intervenție a numitului F. A. și fără a da relevanța cuvenită situației că numita F. P. era decedată la data formulării acțiunii), apreciind că, deși reclamanții au un titlu cu o data anterioara datei titlul pârâților, acesta ca este prioritar, deoarece dispozițiile sentințe nr. 5389/14.05.1993 sunt cele pe care ar fi trebuit să le cuprindă Hotărârea nr.139/9.09.1992 a Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, astfel ca efectele sentinței retroactivează pana la momentul emiterii hotărârii de către Comisie, care trebuia să admită, nu sa respingă cererea pârâților.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții și intervenientul, prin care au criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. pr. civ., solicitând modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii.
În motivarea cererii de recurs, reclamanții și intervenientul au susținut că titlul lor de proprietate a rămas valabil, prin respingerea ca nefondată a acțiunii în nulitate promovată de intimații S., potrivit sentinței Judecătoriei G. nr.5398/4.06.2002; s-a arătat că nu pot fi reținute susținerile instanței de fond cu referire la Hotărârea nr.139/1992, câtă vreme, ca urmare a admiterii cererii prin sentința civilă nr.5389/1993, s-a emis o nouă hotărâre a Comisie cu nr.51/22.03.2004, ce a fost anulată prin sentința civilă nr.9611/18.10.2006.
La 03.12.2012, intimații-pârâți au formulat note scrise, intimații au solicitat respingea recursului ca nefundat, arătând că, instanța în mod corect nu a dat eficiență titlului de proprietate al reclamanților, neverosimilitatea acestui înscris fiind datorată modului nelegal în care acesta a fost eliberat, respectiv că titlului de proprietate s-a eliberat pe un teren care nu se mai afla la dispoziia Comisiei, fiind încălcat astfel Regulamentul de punere în aplicare a legii fondului funciar, iar acceptarea de către reclamanți a reconstituirii pe o suprafață de teren incertă nu poate fi folosită ca un argument în protejarea unor drepturi potrivnice pârâților.
Prin sentința civilă nr. 486/ 09.04.2013, Tribunalul C. a admis recursul reclamanților al intervenientului în interes propriu și, modificând în tot sentința, a admis acțiunea și cererea de intervenție în interes propriu și a obligat pârâții să lase reclamanților și intervenientului în interes propriu, în deplină proprietate și posesie, terenul în suprafață de 987 mp situat în intravilanul ., astfel cum a fost identificat prin completarea la raportul de expertiză topografică C. C. C., ca fiind situat în lotul 1 (967 mp) și lotul 3 (20 mp); au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate și au fost obligați intimații la plata către recurenții B. I., B. V., T. D. și F. A. a sumei de 2.663 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar).
Prin încheierea din 07.05.2013 Tribunalul a îndreptat eroare materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr.468/9.04.2013, în sensul înlăturării dispoziției de la alin.4 „Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate”.
Pentru a ajunge la concluzia temeiniciei acțiunii, tribunalul a comparat de titlurile produse de și, apreciind că părțile au titluri de proprietate care provin de la autori diferiți, a analizat modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate și evidențiind viciile sentinței nr.5389/14.05.1993 a Judecătoriei C. (nu este opozabilă reclamanților și nu este delimitat terenul proprietății în dispozitivul acesteia), a reținut că titlul reclamanților este preferabil.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții, prin care au criticat hotărârea instanței de recurs fără a indica vreuna dintre prevederile art. 304 C. pr. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei Tribunalului C. pentru rejudecare.
În motivarea căii de atac, s-a arătat că, prin acțiunea introductivă, s-a estimat provizoriu valoarea terenului revendicat ca fiind în cuantum de 3.879 lei, valoare la care s-a calculat și achitat taxa de timbru de 316 lei și care nu a fost modificată nici în calea de atac, în fața instanței Tribunalului C. timbrându-se cu 158 lei; dar, este de notorietate că valoarea terenurilor situate în intravilanul comunei C. în anul 2009 urmare a dezvoltării urbanistice a acestei localități care a fost superioară zonelor privilegiate din C., așa încât prețuirea obiectului cererii este una derizorie.
Recurenții au învederat că, în raport de această vădită subestimare, instanțele aveau obligația să-i exercite rolul activ și să administreze și alte probe în temeiul cărora să poată determina exact valoarea materială a obiectului cererii de chemare în judecată, având în vedere că această valoare atrage nu doar satisfacerea obligației fiscale de plată a taxei de timbru ci și calificarea căii de atac.
În aceste condiții, pârâții au învederat că, în cauză, deși s-a efectuat o expertiză în fața instanței de fond, aceasta nu a avut ca obiectiv determinarea valorii terenului, iar instanța Tribunalului lipsită și ea de rol activ nu s-a preocupat de lămurirea valorii obiectului cererii astfel încât să califice în mod corect calea de atac și pe cale de consecință să-și verifice competența, iar judecata pricinii să se facă în complet legal constituit.
În argumentarea căii de atac, s-a mai precizat că, prin nesocotirea dispozițiilor art. 5 alin. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru astfel cum erau reglementate în anul 2009 și care precizează că dacă valoarea estimată prin cererea de chemare în judecată este „contestată sau apreciată de instanță ca vădit derizorie, evaluarea se face pe cale de expertiză dispusă din oficiu sau la cererea oricărei părți, taxa calculându-se la valoarea rezultată din expertiză”; astfel, în raport de evaluarea minimală a Camerei Notarilor Publici pentru 1.000 mp teren revendicat la o valoare de 45/euro/mp, rezultă o sumă de 45.000 euro, ceea ce corespunde sumei de 188.100 lei (1euro- 4,18 lei/27.05.2009, curs BNR) ceea ce atrage calea de atac a apelului, iar nu a recursului.
În aceste condiții, recurenții au pretins că instanța nu a dat eficiență principiului legalității căii de atac, deoarece pricina trebuia judecată de un complet format din 2 judecători iar greșita compunere a completului de judecată constituie o încălcare a normelor de procedură, sunt o excepție absolută, deoarece normele ce reglementează compunerea instanței – legea nr. 303/2004- sunt norme imperative de organizare.
În dezvoltarea acestei critici, s-a mai arătat că o hotărâre pronunțată cu încălcarea acestor norme este una în afara legii, deoarece numai legea prevede calea de atac, iar neverificarea competenței, necalificarea căii de atac sau greșita calificare a căii de atac de către instanță nu poate avea drept consecință înlăturarea dreptului părții de a exercita toate drepturile procesuale stabilite de lege pentru a obține protecția dreptului sau cu respectarea normelor de procedură specifice fiecărei căi de atac; mai mult, nu poate interveni pierderea căii de atac, cu toate consecințele prevăzute de lege pentru omisiunea instanțelor de a verifica valoarea obiectului cererii, cu efect asupra legalității căii de atac.
Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de pârâți, curtea constată că recursul este inadmisibil și urmează a fi respins ca atare.
După cum reiese din lucrările dosarului, încă de la introducerea acțiunii la 27 martie 2009, reclamanții au evaluat - este drept, provizoriu - terenul revendicat la suma de 3.879 lei și au timbrat corespunzător; în niciunul dintre înscrisurile înaintate primei instanțe de-a lungul foarte întinsei perioade în care judecătoria a reușit să soluționeze pricina, pârâții nu au pus în discuție aspectul valorii terenului care făcea obiectul pricinii.
Nici în recursul judecat de tribunal, pârâții nu au avut obiecții referitoare la această valoare care a dat și natura căii de atac și competența instanței în fața căreia a fost adusă calea de atac, deși pentru aceasta ar fi avut la dispoziție 3 termene; dimpotrivă, întreg comportamentul procesual al intimaților pârâți impun concluzia că aceștia au avut permanent conștiința tipului de cale de atac în care sunt părți: la 3 decembrie 2012 au depus note de ședință privind „apărări la recursul” reclamanților prin care se cerea expres „respingerea recursului ca nefondat”; apoi, la 7 februarie 2013, aceeași pârâți au formulat concluzii referitoare la admisibilitatea unei probe în recurs conform art. 301, art.302 și art. 305 C. pr. civ. și referitoare la motivarea căii de atac a reclamanților din perspectiva art. 304 C. pr. civ.; aceeași atitudine procesuală reiese și din concluziile scrise depuse la 8 aprilie 2013.
Referitor la motivele de recurs trebuie arătat că, în conformitate cu prevederile art. 112 lit. c) C. pr. civ., unul dintre elementele cererii de chemare în judecată este „obiectul cererii și valoarea lui după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință”; prin „obiectul cererii” se înțelege pretenția juridică concretă a reclamantului, iar textul citat are în vedere obiectul material al dreptului pretins prin referire la valoarea acestuia.
Obiectul cererii prezintă interes practic pentru că fixează limita judecății, poate determina competența generală, materială sau teritorială, atrage o anumită constituire a instanței, determină fixarea taxei judiciare de timbru, influențează administrarea unor mijloace de probă și interesează în problema de litispendență, autoritate de lucru judecat și conexitate.
Evaluarea obiectului, când este posibilă, revine reclamantului, însă se admite că pârâtul o poate contesta, ipoteză în care instanța va aprecia în funcție de elementele puse la dispoziție de către părți, iar această valoare interesează în materia stabilirii taxei judiciare de timbru, admiterii probei cu martori sau prezumțiilor simple și a competenței.
Exclusiv cu privire la „valoarea la care se calculează taxa judiciară de timbru”, art. 2 al. 3 din Legea nr. 146/1997 prevede imperativ că aceasta se face, în funcție de „valoarea declarată în acțiune”; acest text stabilește o regulă pentru ipoteza cererilor vizate de alin. 1 („cererile evaluabile în bani”) ș, ca orice principiu, trebuie aplicat ori de câte ori nu există o situație de excepție reglementată distinct pentru care se procedează conform normelor derogatorii.
Aceste excepții sunt vizate de ipoteza a II-a a art. 2 al. 3 ca fiind două: valoarea este contestată (se presupune că de un alt participant la judecată decât reclamantul) și valoarea este apreciată de instanță ca derizorie; exclusiv în situația acestor două ipoteze, s-a prevăzut că evaluarea se va face potrivit normelor metodologice edictate pentru aplicarea legii privind taxele judiciare de timbru (Ord. 760/1999 al Ministrului Justiției conform în care, la art. 31 alin. 2, se arată că se va avea în vedere „expertiza întocmită de camerele notarilor publici” iar la art. 5 alin. 2 se dispune că obiectul se va evalua „pe cale de expertiză, dispusă din oficiu sau la cerere”)
Niciuna dintre aceste două ipoteze nu se regăsește în cauză: pârâții nu au contestat niciodată valoarea precizată de reclamanți la introducerea acțiunii în revendicare, iar instanțele (nici cea de fond și nici cea de recurs) nu au considerat că suma de 3.879 lei ar fi neînsemnată, la un cuantum foarte redus.
Referitor la această ultimă ipoteză trebuie subliniat dispoziția prin care valoarea obiectului unei acțiuni este „apreciată ca derizorie” reprezentând în mod cert un act ce rezultă dintr-un raționament justificat pe elementele probatorii sau prezumții, este o judecată pe care o poate face doar instanța învestită cu cererea (fie și în căile de atac admisibilă conform legii).
Referitor la motivul de recurs privind competența materială după valoarea obiectului cauzei având în vedere valoarea obiectului material al judecății, curtea amintește că noțiunea de competență materială (aptitudinea recunoscută de lege unei instanțe de a judeca un anumit litigiu) în materie civilă a instanțelor de drept comun din sistemul judiciar român presupune o delimitare pe verticală între instanțele de grad diferit și rezultă din interpretarea prevederilor art. 1–4 Cod procedură civilă.
Din această perspectivă, art. 2 pct. 1 lit. b statuează că Tribunalul judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lorprin aplicarea legilor în materia fondului funciar.
Din analiza coroborată a acestor dispoziții legale cu cele ale art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, reiese că, în materie civilă, repartizarea pricinilor între tribunal și judecătorie se face după natura obiectului și, ulterior, valoarea obiectului pricinii.
Situația este identică în cazul căilor de atac; astfel, conform art. 2821 C. pr. civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, acțiunile posesorii, precum și cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii și în alte cazuri prevăzute de lege.
Analiza prevederilor citate duce la concluzia că, în intenția de a exclude de la calea de atac a apelului anumite hotărâri judecătorești, legiuitorul a operat cu două categorii de excepții: 1. indicarea precisă a obiectului acțiunii (limitativ în art. 2821 C. pr. civilă: pensiile de întreținere, acțiunile posesorii, cele referitoare la înregistrarea în registrul de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii și în alte cazuri prevăzute de lege); 2. indicarea valorii obiectului cererii – oricare ar fi acesta, când evaluarea este posibilă (acțiunea în pretenții, acțiunea în revendicare și, prin efectul deciziei nr.32/2008 a Î.C.C.J., acțiune în constatarea existenței unui drept, în nulitate, acțiunea în rezoluțiune, reziliere, etc.)
Nu vor fi deci supuse apelului hotărârile care au ca obiect cereri de genul celor descrise la pct.1 anterior, indiferent de posibilitatea evaluării sau nu a acestui obiect.
De aici rezultă astfel, în mod corect, că în determinarea incidenței prevederilor de art. 1 și 2 respectiv art. 2821 C. pr. civ., trebuie pornit de la stabilirea obiectului acțiunii și, cum, recurgea la criteriul valorii obiectului era posibilă, singura concluzie este aceea că pentru sentința civilă nr. 5624/3.04.2012 Judecătoria C. este exclusă calea de atac a apelului, aceasta fiind susceptibilă numai de recurs care, conform art. 299 alin. 2 C. pr. civ., trebuie judecat de instanța imediat superioară .
Cum, în mod absolut evident, tribunalul a judecat corect ca instanță de recurs cale de atac promovat de către reclamanți astfel că decizia pronunțată este irevocabilă și nu mia este susceptibilă de verificare prin intermediul unui recurs, recursul pârâților apare ca inadmisibil și va fi respins ca tare.
Având în vedere disp. art. 274 C. pr. civ., potrivit cărora, partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, față de împrejurarea că recursul a fost respins și având în vedere situația că intimații au achitat onorariul avocatului ales în sumă de 1.500 lei (chitanța . CFCA nr._/26.11.2013 – fila 56 dosar recurs), vor fi obligați recurenții la plata către intimați a acestei sume.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâții S. D. și S. E., ambii cu domiciliul în loc. C., ., jud. C., împotriva deciziei civile nr. 486/09.04.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații B. I., cu domiciliul în loc. B., . nr. 5, ., B. N., cu domiciliul în loc. C., ., ., . E., cu domiciliul în loc. T., jud. C., T. D., cu domiciliul în loc. Vălenii de M., C. V. nr. 48, jud. Prahova, M. M., cu domiciliul în loc. București, sector 1, București, .. 18, ., B. V., cu domiciliul în loc. Eforie Sud, .. 6, ., ., S. I., cu domiciliul în loc. București, sector 2, ., .. A, . A., cu domiciliul în loc. C., ., jud. C..
Obligă recurenții către intimați la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. G. VANGHELIȚA T. G. L.
Grefier
C. I.
Jud.fond:R.V.D. Ș.
Jud.apel:C.E.-C.C.
Red.dec.jud.G.L./16.04.2014/2ex.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 504/2013. Curtea de Apel... | Partaj judiciar. Decizia nr. 493/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA → |
|---|
