Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 392/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 392/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 313/118/2002

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 392/C

Ședința publică din 02 octombrie 2013

Complet compus din:

PREȘEDINTE - M. P.

JUDECĂTORI - D. P.

- I. B.

GREFIER - M. D.

Pe rol soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă M. L., domiciliată în C., .. 24 și cu domiciliul procesual ales în C., . nr. 125, . din data de 04 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect îndreptare eroare materială/partaj judiciar, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. E., domiciliată în C., ., .. 3, .> La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

Recursul este declarat și motivat în termenul legal prevăzut de lege și timbrat cu taxă judiciară de timbru, în cuantum de 4.00 lei, conform chitanței . XWM nr._ PJ din 15 ianuarie 2013 și cu timbru judiciar, în cuantum de 0,15 lei.

Potrivit referatului întocmit în cauză de către grefierul de ședință se constată că la dosar s-a depus de Primăria Municipiului C. – Direcția Direcția Patrimoniu – Serviciul Patrimoniu, adresa nr._ din 05 septembrie 2013, prin care se comunică că imobilul situat pe . nr. 36, având număr de inventar_, nu a fost radiat din inventarul domeniului privat al municipiului C.. Se menționează că numitele L. M., P. Liuba, M. L. A. și M. G. nu s-au prezentat pentru încheierea Protocolului de predare – primire cu R.A.E.D.P.P. C..

De către recurenta reclamantă M. L., s-au depus concluzii scrise și înscrisuri, respectiv chitanța prin care a plătit sulta și declarațiile autentificate ale celorlalți coindivizari, conform cărora aceștia confirmă că și-au primit sultele stabilite prin hotărâre.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, luând act că recurenta reclamantă M. L. a solicitat judecata și în lipsă.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, petenta M. L. a solicitat instanței, în temeiul dispozițiilor art. 281 C.pr.civ. îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 167/04.03.2004, prin care s-a dispus atribuirea, în favoarea sa, a cotei de ¼ din camera 3 parter, corp 1, în sensul modificării cotei de ¼ în ½.

În susținerea cererii, a arătat petenta că în raportul de contraexpertiză efectuat de experții C. C., I. T. și Pețeanu N., s-a stabilit că va fi atribuită reclamantei M. L., cota de ½ din camera menționată, aceasta fiind cota corectă care urmează a fi atribuită acesteia.

Tot în sprijinul afirmației potrivit căreia instanța a săvârșit o eroare materială se află și împrejurarea că fiecăreia dintre reclamante, respectiv M. L., P. Liuba și L. M., le-a fost atribuită câte o cotă de ¼ din camera 3, iar ceea ce rezultă nu este un întreg, iar reclamanta a plătit sulta pentru cota de 1/4 către Municipiul C..

În susținerea cererii s-a dispus atașarea dosarului civil nr. 4139/2002.

Prin sentința pronunțată la data de 4 septembrie 2012 Tribunalul C. a respins cererea ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că prin decizia civilă nr. 167/04.03.2004 pronunțată de Tribunalul C. s-a dispus cu privire la partajarea masei succesorale rămase de pe urma defunctului V. N., compusă din imobilul – teren în suprafață de 421 mp situat în C., . și imobilul compus din corpul I din construcție, anexe și teren în suprafață de 273,6 mp situat în C., . nr. 36, prin formarea și atribuirea de loturi.

Reține prima instanță că potrivit raportului de contraexpertiză (fila 23 dosar) realizat de experții C. C., Pețeanu N. și I. T. C. s-a propus atribuirea cotei de ½ reclamantei M. L. din camera 3 parter corp 1 a imobilului succesoral, cu obligarea acesteia la plata sultei corespunzătoare celorlalți coproprietari, inclusiv pârâtului Consiliul Local C., motivat de faptul că această cameră nu este comod partajabilă în patru părți, conform numărului de coproprietari. Pentru determinarea sultei cuvenite pârâtului Ministerul Finanțelor pentru cota de ¼ din camera nr. 3, parter, corp I s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză.

După efectuarea acestor probatorii, prin dispozitivul hotărârii instanța de fond, acordând prevalență partajării în natură a bunurilor succesorale a atribuit către cele 3 reclamante persoane fizice câte o cotă de ¼ din camera nr. 3, rămânând neatribuită cota de ¼ proprietatea statului.

O atare situație, a concluzionat Tribunalul C. nu se încadrează în noțiunea de eroare materială în sensul art. 281 Cod procedură civilă, ci eventual într-o eroare de judecată, ce putea fi valorificată numai în calea de atac a recursului, situație în care cererea de îndreptare a erorii materiale este nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs M. L. care a criticat-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, apreciind că instanța de fond a făcut o greșită aplicare în speță a dispozițiilor art. 281 Cod procedură civilă.

Susține recurenta că a investit Tribunalul C. cu o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei civile nr. 167/04.03.2004 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr. 4139/2002, prin care s-a dispus atribuirea în favoarea reclamantei, a cotei de ¼ din camera 3 parter, corp I, în sensul modificării cotei de ¼ în cota de ½.

În urma analizării înscrisurilor depuse la dosar, inclusiv a expertizei imobiliare efectuată în cauză de comisia de trei experți se constată că în mod evident este vorba de o eroare materială.

Astfel la pagina 19 din Raportul de contraexpertiză tehnică judiciară efectuată de experții C., Pețeanu și I., se menționează în mod clar modalitatea în care este posibilă ieșirea din indiviziune, în sensul că:

-„lotul II îi revine subsemnatei și este compus din;

-camerele 1 și 2 de la subsolul corpului I;

-camera 4 de la parterul corpului I;

-1/2 din camera 3, parter, corp 1, urmând să plătesc o sultă valorică de 40.425.361 lei Consiliului Local C. (reprezentând ¼ din valoarea camerei 3, sultă rămasă neplătită de către M. G.).

Ținând cont de faptul că celelalte 3 părți din valoarea totală a camerei 3 au fost achitate de către M. L., P. Liuba și L. M., dar, în același timp, camera nu poate fi ușor partajată în 4 părți, ea poate fi ușor împărțită în două părți, fiind atribuită o parte (jumătate) către P. Liuba și L. M., în comun, și cealaltă parte (jumătate) către M. L., dacă achită sulta valorică amintită.”

Respectiva sultă a fost plătită reactualizată, conform chitanței depuse, în valoare de 67.835.966 lei. Plata a fost făcută către Primăria Municipiului C., așa cum a dispus instanța (și nu către Ministerul Finanțelor – în dispozitivul deciziei nr. 167/04.03.2004 se consemnează că se admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor și a D.G.F.P. C..

În aceste condiții este clar că nu a rămas neatribuită nicio cotă de ¼ din această cameră, imobilul fiind împărțit în 2 loturi egale, către cele trei moștenitoare, recurentei revenindu-i o cotă de ½ cu obligația de a plăti Primăriei Municipiului C. sulta corespunzătoare, pentru cota de ¼ ce a fost proprietatea statului la momentul partajării.

În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri: adresa nr. R_/01.07.2013, emisă de Primăria Municipiului C. (fila 34) copia chitanței nr._/20.04.2005 emisă de Primăria Municipiului C. prin care se confirmă încasarea sultei de 67.835,96 lei, conform deciziei civile nr. 167/04.03.2004 a Tribunalului C. (fila 29), adresa nr. R_/28.06.2013 emisă de Primăria Municipiului C. (fila 30), adresa nr._/05.09.2013 emisă de Primăria Municipiului C. –Direcția Patrimoniu (fila 36), declarații autentificate ale coproprietarilor A. A., R. L., P. Liuba și L. M., prin care confirmă primirea sultelor cuvenite de la coproprietara M. L. – A..

Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului C. în raport de criteriile recurentei și față de înscrisurile noi depuse în recurs Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 281 Cod procedură civilă „Greșelile asupra numelui, calității și susținerilor părților sau cele de socoteli, precum și orice alte greșeli materiale strecurate în hotărâre, pot fi îndreptate, din oficiu sau în urma unei simple cereri”.

Procedura îndreptării hotărârii judecătorești presupune corijarea acelor erori materiale strecurate cu ocazia redactării ori tehnoredactării în cuprinsul minutei, practicalei, considerentelor sau dispozitivul unei hotărâri.

Aceste erori materiale pot viza numele, calitatea și susținerile părților ori pot fi erori de calcul sau orice alte erori materiale, enumerarea cuprinsă în text, fiind una exemplificativă și nu limitativă.

Prin sentința civilă nr._/07.05.2002 pronunțată de Judecătoria C. instanța a hotărât atribuirea lotului II în valoare de_ Ron recurentei, compunerea lotului fiind cea menționată în raportul de contraexpertiză: „Lotul II de culoare violet în anexele 1 și 2 pentru pârâta M. L. compus din camerele 1 și 2 de la subsolul corpului 1 a imobilului din ., camera 4 de la parterul corpului 1 inclusiv grupul sanitar identificat sub litera „g”; ½ din camera nr. 3 de la parterul corpului nr. 1, urmând să plătească o sultă valorică de 40.425.361 lei către Consiliul Local C., reprezentând ¼ din valoarea camerei B, sultă rămasă neplătită de către proprietarul M. C.” (fila 4 din sentință).

La atribuirea cotei de ½ din camera nr. 3 de la parterul corpului 1 către numita M. L. s-a ținut cont de concluziile expertizei, conform cărora această cameră nu putea fi împărțită în 4 părți - câți coindivizari erau, ci doar în două părți, dintre care una a revenit pârâtelor P. Liuba și L. M. în comun, și cealaltă pârâtei M. L., cu obligarea acesteia la plata sultei cuvenite celorlalți coindivizari.

Prin decizia civilă nr. 1391/27.11.2013 Tribunalul C. a admis apelurile formulate de S. E., P. Liuba și L. M., a anulat sentința atacată și a reținut cauza spre rejudecare, apreciind că Statul Român are calitate de coindivizar cu privire la imobilele pentru care se solicită partajul, acesta urmând a sta în proces alături de celelalte părți coproprietare. După rejudecare, Tribunalul C. a pronunțat Decizia civilă nr. 167/04.03.2004.

În speță Curtea constată că imobilul – camera nr. 3, parter corp 1 a făcut obiectul partajului soluționat prin Deciziei civilă nr. 167/04.03.2004, asupra acestui bun deținând cote de ¼ fiecare, recurenta M. L., P. Liuba, Statul Român prin Municipiul C. și L. M., astfel cum rezultă din considerentele deciziei civile nr. 167/04.03.2004 pronunțată de Tribunalul C..

Prin aceeași hotărâre, Tribunalul C. a stabilit că „pentru partea din imobilele trecute în proprietatea statului și ulterior în patrimoniul Municipiului C., care este în valoare de_ lei, această sumă urmează a fi plătită de reclamanta S. E. (53.943.247 lei) și de pârâta M. L. (67.835.966 lei), căreia i s-a atribuit un lot mai mare”.

La pronunțarea acestei hotărâri Tribunalul C. a avut în vedere concluziile raportului de contraexpertiză întocmit de C. C., I. T. și Pețeanu N., care au apreciat că imobilele ce făceau obiectul partajului puteau fi împărțite în natură prin formarea a 5 loturi distincte.

Prin aceeași expertiză s-a propus ca lotul nr. 2 din care făcea parte și cota de ½ din camera nr. 3 de la parterul corpului 1 să fie atribuit copartajantei M. L., urmând ca aceasta să plătească o sultă de 40.425.361 lei către Consiliul Local C.. Prin suplimentul la raportul de contraexpertiză tehnică judiciară s-au recalculat sumele cuvenite fiecărui moștenitor, precum și sultele care trebuiau plătite, recurentei M. L. revenindu-i obligația de a plăti o sultă de_ lei către L. M., 13.054.986 lei către S. E. și 67.835.966 lei către stat (fila 19 din raportul de contraexpertiză tehnică judiciară – fila 23 dosar fond.

Se constată că prin raportul de contraexpertiză și suplimentul la raportul de contraexpertiză – probe necontestate de părțile implicate în conflictul judiciar și însușite de instanța de apel s-au stabilit loturile și sultele datorate de părți, iar în ceea ce o privește pe recurenta M. L., s-a stabilit că aceasta datorează pentru lotul pe care urmează să îl primească în deplină proprietate și o sultă de 67.835.966 lei către Municipiul C. pentru partea din imobil ce se afla la data partajului în coproprietatea statului.

Sulta în valoare de 67.835.966 lei propusă a fi plătită de recurentă s-a stabilit în urma includerii în lotul acestei coindivizare și a cotei de ¼ din camera nr. 3 din Corpul 1, parter proprietatea statului, iar Tribunalul C. în Decizia civilă nr. 167/04.03.2004 a stabilit în mod expres sulta pe care o datorează, în urma partajului, numita M. L. către stat, prin Primăria Municipiului C. (fila 6 din Decizia civilă nr. 167/2004) și fila 23 dosar fond Tribunalul C.).

Cu chitanța nr._/20.04.2005 M. L. a achitat Municipiului C. sulta de 67.835.966 lei, în temeiul Deciziei civile nr. 167/2004 a Tribunalului C., aspect confirmat de Municipiul C. –Direcția Administrativă Publică Locală cu adresa nr. R_/01.07.2013 (fila 22 dosar recurs) adresă în care se și menționează faptul că în urma încasării acestei sulte, RAEDPP C. a solicitat Primăriei Municipiului C., conform adresei nr._/2013 „emiterea hotărârii de radiere pentru imobilul situat în C., .. 36, ca urmare a modificărilor survenite la numele proprietarilor și modul de deținere al acestora”.

Cu adresa nr._/05.09.2013 Primăria Municipiului C. –Direcția Patrimoniu a comunicat instanței că imobilul din .. 36, având număr de inventar_ nu a fost radiat din inventarul domeniului privat al Municipiului C., întrucât numitele L. M., P. Liuba, M. L. A. și M. G. nu s-au prezenta pentru încheierea Protocolului de predare-primire cu R.A.E.D.P.P. C. (fila 36 dosar recurs).

În raport de această situație, astfel cum reiese din raportul de contraexpertiză tehnică imobiliară și din înscrisurile noi depuse în recurs, Curtea constată că în lotul nr. II atribuit recurentei M. (fila 19 din raportul de contraexpertiză) a fost inclusă cota de ½ din camera nr. 3 de la parterul Corpului 1, iar nu cota de ¼ ce i se cuvenea de drept din acest imobil, pentru cota suplimentară de ¼ proprietatea statului, recurenta fiind obligată să plătească sultă Municipiului C. în valoare de 67.835.966 lei (fila 56 recurs) astfel cum rezultă fără nici un dubiu din suplimentul la raportul de contraexpertiză în cadrul căruia s-au recalculat sultele datorate statului (prin Ministerul Finanțelor, R.A.E.D.P.P. C. fila 2 raport contraexpertiză – fila 61 dosar recurs).

Cum în considerentele hotărârii pronunțate de Tribunalul C. s-a făcut trimitere la concluziile raportului de contraexpertiză și la cele le suplimentului la raportul de expertiză, probe ce au fost însușite de părți fără obiecțiuni rezultă cu certitudine că s-a atribuit recurentei M. L. cota de ½ din camera nr. 3 de la parterul Corpului 1 în indiviziune cu numitele L. M. și P. Liuba (pagina 20 din raportul de contraexpertiză), cotă în raport cu care s-a stabilit și sulta datorată Municipiului C., și numai dintr-o eroare materială, s-a consemnat în dispozitivul deciziei civile nr. 167/04.03.2004 a Tribunalului C. atribuirea cotei de ¼ din camera 3 parter, corp 1.

În raport de aceste considerente, constatându-se incidența în speță a dispozițiilor art. 282 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de M. L. și modifică în tot încheierea atacată în sensul admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale, și consemnării corecte a cotei indivize atribuită numitei M. L. din camera 3, parter, Corp 1, ca fiind aceea de ½ și nu de ¼ cum din eroare s-a menționat în hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta reclamantă M. L., domiciliată în C., .. 24 și cu domiciliul procesual ales în C., . nr. 125, ., . din data de 04 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S. E., domiciliată în C., ., .. 3, .> Modifică în tot încheierea atacată în sensul că admite cererea.

Dispune îndreptarea erorii materiale din decizia civilă nr. 167/04.03.2004 a Tribunalului C. în sensul menționării cotei indivize atribuită numitei M. L. din camera 3 (lot II) ca fiind ½ și nu ¼ cum din eroare s-a consemnat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 octombrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTORJUDECĂTOR

M. P. D. P. I. B.

Grefier

M. D.

Red.înch.îndr.er.mat.apel C.D./A.L.

Red.dec.jud.recurs M.P./16.10.2013

Tehnored.gref.C.I./21.10.2013/3 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 392/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA