Acţiune în constatare. Decizia nr. 783/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 783/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 05-02-2013 în dosarul nr. 2360/54/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 783/2013
Ședința publică de la 05 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: P. P.
Judecător: M. P.
Judecător: M. C.
Grefier: M. M.
x.x.x
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de P. M., împotriva deciziei civile nr._/09.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. C. PRIN PRIMAR, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul M. C. PRIN PRIMAR, reprezentat de consilier juridic R. M., lipsind contestatorul P. M..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat următoarele:
- contestația în anulare formulată de P. M. este netimbrată.
- cerere de amânare, pentru angajare apărător, depusă prin serviciul registraturăde contestatorul P. M. și înregistrată sub nr.5287/05.02.2013.
Curtea, având în vedere dispozițiile art. 104 alin.13 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei a răspuns intimatul M. C. PRIN PRIMAR, reprezentat de consilier juridic R. M., lipsind contestatorul P. M..
Analizând actele și lucrările dosarului,Curtea constată că pentru acest termen de judecată, contestatorul a depus la dosarul cauzei cerere de amânare pentru angajare apărător, fără însă a depune și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Cum, excepția netimbrării este o excepție care primează oricărei alte cereri sau excepții, din oficiu, Curtea pune în discuția părții prezente excepția netimbrării contestației în anulare formulată de P. M..
Consilier juridic R. M., pentru intimat, solicită admiterea acestei excepții.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Prin sentința civilă nr.1733/28 ianuarie 2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P. M., în contradictoriu cu pârâtul M. C. prin Primar.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut și constatat că reclamantul folosește de mai mult timp, așa cum au precizat cei doi martori audiați în cauză, o suprafață de aproximativ 1200 mp, împrejmuită, în C., .. 61, unde parchează autovehiculele pe care le folosește în activitatea de transport, pe care o desfășoară.
Martorii au mai precizat că știu de la reclamant că el ar fi cumpărat această suprafață de teren de la fosta unitate O.N.T. – Oficiul Național al Turismului și că de când el folosește acest teren, nu a fost în neînțelegere cu terțe persoane.
În cauză s-a efectuat, cu încuviințarea instanței, o expertiză tehnică extrajudiciară, care a individualizat terenul, a stabilit dimensiunea și configurația acestuia, rezultând o suprafață totală de 1255 mp, pe care sunt amplasate o anexă din cărămidă, o magazie din lemn și un șopron din tablă.
Din răspunsul furnizat de Primăria C. prin adresa nr._/19.10.2010, instanța a reținut că terenul în litigiu a fost în posesia Oficiului Județean de Turism, care s-a reorganizat în . . că nu se cunosc mai multe amănunte, fila 65 din dosar.
Instanța a reținut că imobilul descris anterior și pe care reclamantul pretinde că l-a cumpărat de la . aparținut Oficiului Județean de Turism, care prin reorganizare a înființat 2 societăți . . la bază reglementările prevăzute de Legea 15/1990 – privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și Legea 31/1990 – privind societățile comerciale.
Prin urmare, în situația în care reclamantul ar fi contractat cu proprietarul imobilului, contractul de vânzare-cumpărare trebuia încheiat în forma prevăzută de lege, respectând dispozițiile legale arătate.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1073 C.CIV., conform cărora creditorul are dreptul de a pretinde și de a obține de la debitor îndeplinirea exactă a prestației la care este obligat, însă din probele administrate nu se poate stabili că între reclamant și prima pârâtă .-a stabilit o astfel de înțelegere.
Mai mult, imobilul, din nici o probă administrată în cauză, nu rezultă că ar fi aparținut acestei societăți comerciale, care, în anul 2006, a fost radiată din Registrul Comerțului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul și prin decizia civilă nr. 500 de la 9.11.2011,Tribunalul D. a respins apelul..
Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a constatat că, prima instanță, în adoptarea soluției pronunțate, a interpretat și analizat în mod corect materialului probator administrat în cauză, corelativ cu aplicarea conformă a dispozițiilor legale incidente în materie, sentința atacată fiind astfel legală și temeinică.
Astfel, reclamantul a promovat acțiunea dedusă judecății, inițial împotriva societății-vânzătoare S. C. Romtur S.A. (care de altfel a fost radiată începând cu data de 04.09.2001, ca urmare a închiderii procedurii falimentului, conform mențiunilor din înscrisurile transmise instanței de O.R.C. de pe lângă Tribunalul București-filele 43-48 dos. fond), invocând o pretinsă convenție de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilele-construcții și teren aferent în suprafață de 1.300 m.p., situate în C., ., jud. D., pentru ca apoi, pe parcursul procesului, să recurgă la modificarea cadrului procesual și să cheme în judecată, în calitate de pârât, numai M. C. prin Primar. De menționat faptul că, acțiunea introductivă, sub aspectul obiectului, motivelor și temeiului juridic, nu suferă însă absolut nicio modificare, fiind evident că reclamantul, ca urmare a constatării inexistenței în prezent a respectivei persoane juridice, nu face nimic altceva decât să cheme, în mod formal, unitatea administrativ –teritorială, respectiv M. C. prin Primar, pentru a avea totuși cu cine să se judece în contradictoriu.
În tot acest context juridic creat de reclamant, conform principiului disponibilității, ca principiu fundamental de drept procesual civil, instanța de fond, într-o deplină manifestare a rolului său activ, a dispus efectuarea unei adrese către noul pârât chemat în judecată, demers făcut în scopul clarificării regimului juridic al respectivului imobil-teren în litigiu, neputându-se obține însă relații concrete în această privință, ci mai degrabă niște supoziții în privința posesiei, ce ar fi fost exercitată anterior de un fost Oficiu Județean de Turism, reorganizat în două societăți comerciale, respectiv S.C. M. S.A. și S.C. Jiul S.A., neputându-se așadar furniza și obține date concrete în privința titularului dreptului de proprietate, nici în trecut și nici în prezent.
În mod cert, preocuparea primei instanțe de a afla adevărul în cauză, cu privire la problematica de drept dedusă judecății, a fost cât se poate de evidentă, însă, în niciun caz acest principiu al rolului activ nu poate fi absolutizat în materia probațiunii, de natură să anihileze un al principiu fundamental de drept civil, consacrat de art. 1169 Cod civil, potrivit căruia sarcina probei revine întotdeauna celui ce face o afirmație în fața instanței, adică reclamantului.
În speță, în concret, reclamantul a susținut că a cumpărat respectivele imobilele-construcții și teren, de la o societate despre care află pe parcursul procesului că nu mai există din punct de vedere juridic, înțelegând să probeze pretinsa convenție, în privința achitării prețului, cu înscrisurile reprezentate o factura fiscală și o chitanță (filele 4-5 dos. fond), emise de acea societate, iar în privința împrejurărilor încheierii convenției, precum și a exercitării posesiei și identificării fizice, cu declarațiile martorilor N. Gigel și S. Louis M. și o expertiză tehnică extrajudiciară.
Într-adevăr, înscrisurile exhibate de reclamant fac dovada susținerilor acestuia, în ceea ce privește achitarea prețului, reprezentând contravaloarea unor imobile-construcții și teren, dar nimic mai mult. Aceasta pentru că, în mod cert, în privința societății-vânzătoare, precum și a calității acesteia de proprietară a imobilelor ce au făcut obiectul pretinsei convenții, absolut toate probele administrate în cauză, atât cu acte, cât și testimonială, converg în a indica o altă entitate juridică de drept public, din perioada comunistă, și anume Oficiu Județean de Turism și acesta reorganizat, se pare, în două societăți comerciale cu răspundere limitată, menționate anterior. Așadar, rezumând, reclamantul a pretins că a încheiat cu S. C. Romtur S.A. o convenție de vânzare-cumpărare, a înțeles să se judece, în cele din urmă, cu M. C. prin Primar și a probat că imobilele cumpărate ar putea aparține Oficiului Județean de Turism.
Instanța de recurs a relevat că, de principiu, promisiunile sinalagmatice de vânzare-cumpărare, având ca obiect un imobil-teren, ale căror clauze anticipatorii au fost executate de părți prin predarea bunului promis și plata prețului, în practica judiciară constantă s-a admis necontestat posibilitatea ca instanța, prin suplinirea consimțământului promitentului-vânzător, în calitate de debitor al obligației de a face, constând în încheierea actului translativ de proprietate în forma autentică cerută de lege, să pronunțe, în temeiul dispozițiilor art. 1073 și art. 1077 Cod Civil, o hotărâre care să țină loc de act autentic, bineînțeles după verificarea și constatarea îndeplinirii condițiilor esențiale de valabilitate ale actelor juridice civile, respectiv: 1). antecontractul să îndeplinească cerințele generale de valabilitate ale actelor juridice, prevăzute de dispozițiilor art. 948 Cod Civil și 2). bunul a cărui vânzare a fost promisă să se afle în patrimoniul vânzătorului promitent, acesta să fie titularul dreptului subiectiv și să nu existe alte impedimente legale.
Așadar, incontestabil, reclamantul nu a putut face dovada, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel, că este îndeplinită condiția specială a obiectului actului juridic civil, respectiv aceea ca cel se obligă să fie titularul dreptului, în speță, nici societatea chemată inițial în judecată și nici pârâtul rămas în proces (care de altfel nu este susceptibil de neîndeplinirea vreunei obligații, atât timp cât nu a fost implicat vreodată în vreun raport juridic încheiat cu reclamantul), nu sunt proprietarii imobilelor-construcție și teren, ce au constituit obiectul respectivei convenții, la dosarului cauzei nefiind indicat sau depus vreun înscris din care să rezulte de unde au provenit și în ce patrimoniu s-au aflat sau se află acestea, cu toate demersurile întreprinse chiar și de instanță în acest sens.
Așadar, pretinsa societate-vânzătoare nu se putea obliga valabil la ceva ce nu avea în patrimoniu (nemo dat quod non habet) sau nu putea transmite mai multe drepturi decât avea ea însăși (nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet), iar în privința pârâtului rămas în proces, prezența sa ar fi putut fi justificată în ipoteza în care ar fi preluat în vreun fel patrimoniul respectivei societăți, ceea ce nu s-a putut dovedi, cu certitudine în cauza dedusă judecății.
Împotriva deciziei Tribunalului D. a formulat recurs reclamantul P. M. și
prin decizia civilă nr._/09.11.2012, Curtea de Apel C. a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul P. M., în contradictoriu cu intimatul-pârât M. C. PRIN PRIMAR.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele
Obiectul acțiunii pendinte îl constituie pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic pentru convenția de vânzare-cumpărare al unui imobil.
Prima chestiune care se solicită a fi soluționată este cea a pârâtului chemat în judecată, în condițiile în care promitentul vânzător a fost o societate comercială care nu mai există în prezent, deoarece a fost radiată din registrul comerțului.
Ori, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că solicită chemarea în judecată a municipiului C. prin primar, în condițiile în care nu a făcut dovada că această parte s-ar fi angajat în raporturi juridice prin încheierea facturii invocate ca promisiune de vânzare-cumpărare ori ar fi un succesor în drepturi al promitentului.
Chiar și în eventualitatea în care promitentul nu ar avea succesori, iar terenul ar fi intrat în domeniul public al statului, terenul ar fi în acest caz scos din circuitul civil, întrucât bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și
imprescriptibile.
Eventuala posesie a respectivului imobil în mod continuu, netulburat, neîntrerupt și sub nume de proprietar nu prezintă relevanță într-un asemenea litigiu, ci numai într-o acțiune care ar avea ca finalitate constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
În aceste condiții nu prezintă importanță nici persoana care a fost proprietara imobilelor construcții și teren, ce au constituit obiectul respectivei convenții, de vreme ce promitentul vânzător care trebuie sancționat pentru neîncheierea în formă autentică a convenției nu mai există în prezent, după cum nu s-a făcut nici dovada că intimatul-pârât M. C. PRIN PRIMAR ar fi un succesor în drepturi al promitentului vânzător.
Prin urmare, în raport de disp. art. 312 cpc, recursul a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei pronunțată de instanța de recurs a formulat contestație în anulare P. M..
Curtea, luând în examinare cu prioritate, excepția timbrajului, reține că potrivit art.1 din Legea 146/1997 acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (….)sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar potrivit art. 20 alin.1 și 2 din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată, ca netimbrată.
În speță, contestatorul nu a depus dovada achitării taxei de timbru odată cu contestația, a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit dovezii aflată la dosarul cauzei (fila 6), însă nu și-a îndeplinit această obligație prevăzută de lege.
Constatând că, contestația în anulare nu a fost timbrată anticipat și nici până la termenul stabilit de Curte, 05 februarie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, încă din 18 decembrie 2012 și că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 1 și 5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art, 9 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 și să dispună anularea, ca netimbrată, a contestației în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de P. M., împotriva deciziei civile nr._/09.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. C. PRIN PRIMAR, având ca obiect acțiune în constatare.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2013.
Președinte, P. P. | Judecător, M. P. | Judecător, M. C. |
Grefier, M. M. |
Red.Jud.P.P.
Tehnored.M.M.
2ex./15.02.2013
j.r.M.M.
I.M.
S.A.C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 5/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Revendicare mobiliară. Decizia nr. 9334/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
