Grăniţuire. Decizia nr. 1837/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1837/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 36521/215/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1837/2013
Ședința publică de la 28 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE FLORICA DIACONESCU
Judecător I. V.
Judecător M. L.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă R. A.,împotriva deciziei civile nr.376 din data de 08.10.2012, pronunțată de Tribunalul D., în contradictoriu cu intimații reclamanți A. G., A. L. G. și intimatul pârât R. I., având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimații reclamanți A. G., și A. L. G., reprezentați de avocat Gătăjescu M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele: recursul a fost declarat și motivat în termen legal, nu a fost timbrat, recurenta pârâtă fiind citată cu mențiunea de a timbra recursul cu 9,5 lei taxă judiciară timbru și 0,15, lei timbru judiciar.
Avocat Gătăjescu M. pentru intimații reclamanți A. G., și A. L. G., solicită anularea recursului ca netimbrat A depus concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față
Prin sentința civilă nr.1153/25 ianuarie 2012 Judecătoria C. a admis acțiunea formulată de reclamanții A. G. si A. L. G., în contradictoriu cu pârâții R. A. si R. I..
A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta R. A..
A confirmat raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul M. D. A. și stabilește hotarul despărțitor pe aliniamentul punctelor 25-24-23-22-11 - anexa 2 din plan și 11-12-13-14-15.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a constatat și reținut că părțile dețin în ., proprietate compusă din casă de locuit și teren aferent, reclamanții prin cumpărare în anul 2008 de la numiții A. G. și A. L. G., iar pârâții prin moștenire de la părinții pârâtei R. A..
Cele două proprietăți se învecinează și au apărut neînțelegeri cu privire la hotarul despărțitor dintre ele, deși această stare de vecinătate s-a creat în urmă cu peste 60 de ani.
S-a reținut, din cererile de chemare în judecată, întâmpinare și cererea reconvențională că după ce au cumpărat proprietatea, în anul 2008, au efectuat unele modificări, mai exact au demolat casa cea veche și au realizat o construcție nouă și că, mai înainte de acest moment, între cele două proprietăți nu exista gard despărțitor.
Martorul Oagănă V., persoana de la care au cumpărat imobilul în litigiu, a arătat că timp de 50 de ani, cât a locuit acolo, nu a avut nicio neînțelegere cu vecinii săi, pârâții, în legătură cu hotarul despărțitor dintre cele două proprietăți, dar aceste discuții s-au iscat chiar în momentul în care reclamanții au dorit să monteze un gard pe hotarul despărțitor.
De asemenea, a mai precizat martorul că la casa vândută reclamanților exista o fereastră cu vedere spre proprietatea pârâților dar că, după ce au renovat construcția nu a mai văzut o astfel de deschidere.
Pentru clarificarea situației, în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică specialitatea topografie de către expert M. A. D. care, în urma verificării actelor de proprietate deținute de părți și a măsurătorilor specifice în teren, a stabilit pentru fiecare capăt de cerere situația concretă.
Astfel, expertul a concluzionat în primul rând că din cauza faptului că actele de proprietate ale părților nu sunt însoțite și de schiță-anexă de parcelare, nu se poate stabili cu certitudine linia de hotar dintre cele două proprietăți.
Din explicațiile furnizate de către părți chiar și de către vânzătorul Oagănă prezent la expertiză, expertul a propus ca linia de hotar să fie stabilită pe vechiul amplasament delimitat de vechile construcții conform explicațiilor din cuprinsul lucrării, potrivit punctelor din schița-anexă întocmită.
Potrivit dispozițiilor art. 584 din vechiul Cod civil: „orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate”.
Grănițuirea, potrivit textului citat, reprezintă operațiunea de determinare, prin semne exterioare și vizibile, a limitelor dintre două proprietăți limitrofe, pentru a se ști limitele fondului asupra căruia poartă dreptul de folosință al proprietarilor celor două fonduri.
Grănițuirea poate avea loc atât în situația în care nu există semne vizibile ale liniei de hotar, care trebuie să separeu cele două linii de hotar, cât și în situația în care există între proprietățile învecinate semne exterioare de delimitare, totuși acestea sunt controversate sau există îndoieli că ar fi amplasat pe traseul hotarului dintre proprietăți, stabilit prin voința părților sau pe cale judiciară.
Împotriva sentinței civile nr.1153/25.01.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ /2011, au declarat apel reclamanții A. G. și A. L. și pârâta R. A..
Apelanta pârâtă R. A. a formulat apel, menționând că motivele de apel urmează să le depună printr-un memoriu separat.
În drept, apelul a fost pe dispozițiile art.282-298 C.pr.civ.
Apelanții-reclamanți au formulat, de asemenea, apel prin care au considerat nelegală și netemeinică sentința atacată în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, considerând că acestea au fost în mod greșit compensate.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că sunt mult mai mari cheltuielile pe care le-au făcut decât cele ale pârâților, fiind depuse la instanța de fond chitanțele reprezentând cuantumul onorariului de avocat, a taxei de timbru și dovada achitării onorariului de expert.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.282 și următ. Cod pr.civilă.
Tribunalul D. prin decizia civilă nr.376 de la 08.10.2012 a admis excepția netimbrării apelului formulat de apelanta-pârâtă R. A..
A anulat ca netimbrat apelul formulat de pârâta R. A., împotriva sentinței civile nr.1153/25.01.2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr-_, în contradictoriu cu intimații reclamanții A. G. si A. L. G. și pârâtul R. I..
A admis apelul formulat de apelanții-reclamanți A. G. și A. L. împotriva aceleași sentințe, a schimbat în parte sentința apelată în ceea ce privește petitul referitor la cheltuielile de judecată, în sensul că: a amis în parte petitul privind cheltuielile de judecată.
A compensat cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 1020 lei, a obligat apelanta-pârâtă la plata către apelanții-reclamanți a sumei de 1020 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în prima instanță.
A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
A respins cererea apelanților-reclamanți privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul D. a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, aceasta însemnând că taxa de timbru trebuie achitată anterior înregistrării – ori expedierii spre înregistrare – a cererii, inclusiv a celei de declarare a apelului. O asemenea obligație este stipulată și de art.35 alin.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997 aprobate prin O.M.J. nr.760/C/1999, de vreme ce textul dă posibilitatea instanței, cu totul excepțional, să rețină spre înregistrare cereri netimbrate ori insuficient timbrate, urmând ca partea să fie obligată a plăti taxa de timbru până la primul termen de judecată.
Accesul liber la justiție, consacrat de art.21 din Convenție nu înseamnă gratuitate; nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxei de timbru în justiție, fiind justificat ca persoana care se adresează autorității judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție.
Cererile de apel se timbrează potrivit criteriului procentual ori cu o sumă fixă, ambele fiind prevăzute de art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997. Astfel, cererea pentru exercitarea apelului se taxează cu 50 % din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță sau taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.
Având în vedere dispoziția conținută de art.1 alin.3 din Normele metodologice nr.2083/1997 date în aplicarea Ordinului nr.32/1995 privind timbrul judiciar, cu completările ulterioare, acesta din urmă se aplică în toate cazurile pentru care se percep taxe de timbru, potrivit Legii nr.146/1997.
Dând eficiență dispozițiilor art.20 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxa de timbru, instanța a citat la data de 25.09.2012 pe apelantă cu mențiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 9,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, pentru termenul din 08.10.2012.
Cum nici la termenul de dezbatere în fond a apelului, aceasta nu a înțeles să-și îndeplinească obligația legală prevăzută de art.20 alin.1 din Legea nr.146/1997 și de art.9 alin.1 din O.G. nr.32/1995, cu aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 alin.2 din Og nr. 32/1995, se va admite excepția netimbrării apelului formulat de apelanta-pârâtă R. A. și se va anula ca netimbrat apelul declarat de aceasta.
În ceea ce privește apelul declarat de apelanții-reclamanți A. G. și A. L., Tribunalul a reținut următoarele:
Așa cum a statuat Tribunalul Suprem, Secția civilă, prin decizia nr.698/1982, publicată în R.R.D. nr.3/1983, p.62, la baza obligației de restituire stă culpa procesuală. În cazul în care există cereri ale ambelor părți admise total sau parțial, instanța va compensa, după caz, în întregime sau doar în parte, cheltuielile de judecată. Compensarea se poate face și în cazul în care a fost admis numai unul dintre capetele de cerere, sub aspectul cheltuielilor de judecată, poziția juridică de parte câștigătoare fiind determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.
Așadar, dacă reclamanții au formulat mai multe capete de cerere, iar instanța a admis numai unul dintre acestea, precum și atunci când există cereri formulate de ambele părți și care au fost admise în totalitate sau în parte, instanța va compensa total sau, după caz, parțial cheltuielile de judecată.
Prin urmare, dacă ambele părți efectuează cheltuieli în legătură cu judecarea litigiului se impune compensarea lor în raport de valoarea pretențiilor admise și, eventual, obligarea părții care a făcut cheltuieli mai mici la suportarea diferenței respective.
În speță, prima instanță a fost învestită prin acțiunea introductivă formulată de apelanții-reclamanți A. G. și A. L.-G. cu o cerere în grănițuire, iar pe calea cererii reconvenționale, apelanta-pârâtă R. A. a solicitat desființarea servituții de vedere și obligarea reclamanților la luarea unor măsuri astfel încât apele pluviale de pe acoperișul casei acestora să nu se mai scurgă pe terenul proprietatea sa.
În cursul soluționării cauzei la prima instanță, apelanții-reclamanți au efectuat cheltuieli în cuantum total de 1220 lei, constând în: timbru judiciar, taxă judiciară de timbru în cuantum de 19 lei (fila 6), onorariu expert în cuantum de 200 lei (f 37) și onorariu avocațial în cuantum de 1000 lei (F 101); apelanta-pârâtă a efectuat cheltuieli în cuantum total de 200 lei, constând în: onorariu expert în cuantum de 200 lei (f 54) și taxă timbru aferentă cererii reconvenționale în cuantum de 20 lei (f 55).
Împotriva acestei decizii a formulat recurspârâta R. A..
Curtea, luând în examinare cu prioritate, excepția timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. 1 și 2 din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată, ca netimbrată.
În speță, recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit dovezii aflată la dosarul cauzei (fila 6).
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat și nici până la termenul stabilit de Curte, 28.02. 2013, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art 35 alin. 1 și 5 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art, 9 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de pârâta R. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de pârâtă R. A.,împotriva deciziei civile nr.376 din data de 08.10.2012, pronunțată de Tribunalul D., în contradictoriu cu intimații reclamanți A. G., A. L. G. și intimatul pârât R. I..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Februarie 2013
Președinte, F. D. | Judecător, I. V. | Judecător, M. L. |
Grefier, N. D. |
13.03.2013
Red.jud.I.V.
2 ex/AS
j.a. A.M.Tăruș
I.G.P.
j.f.D.S.
| ← Anulare act. Sentința nr. 160/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Conflict de competenţă. Sentința nr. 4/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
