Acţiune în constatare. Decizia nr. 5555/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5555/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 510/54/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 5555/2013
Ședința publică de la 23 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. V.
Judecător M. L.
Judecător F. D.
Grefier N. D.
x.x.x.x
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarele V. C. și B. G., împotriva deciziei civile nr.492/25.01.2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul B. P., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorii V. C. și B. G., reprezentați de avocat P. D., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul B. P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat următoarele: contestația în anulare a fost motivată, timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, ia la dosarul cauzei prin serviciul arhivă la data de 15 mai 2013, a fost depusă cerere de amânare din partea intimatului B. P., prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.
Avocat P. D. pentru contestatorii V. C. și B. G., cu privire la cererea de amânare, lasă la aprecierea instanței.
Instanța respinge cererea de amânare formulată de intimatul B. P., ca fiind nedovedită, având în vedere data când acesta a primit citația, și constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul părții prezente pentru apune concluzii asupra contestației în anulare.
Avocat P. D. pentru contestatorii V. C. și B. G., față de motivele invocate în scris pe care le-a dezvoltat oral, a pus concluzii de admiterea contestației, anularea deciziei nr.492/25.01.2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._, și rejudecarea recursului, fără cheltuieli de judecată.
A învederat instanței că eroarea constă în aceea că în susținerea respingerii excepției lipsei de interes că au avut pe rol nu dosarul nr._, ci a invocat că au pe rol cauza cu nr._, care are ca obiect revendicare imobiliară cu privire la bunuri despre care partea adversă pretinde că are drepturi
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față.
Prin sentința civilă nr. 3850/2012 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis acțiunea, a constatat nedemnitatea pârâtului de a moșteni pe defunctul B. I., decedat la 16.03.1977 și a obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 619,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A reținut că prin sentința penală nr. 167/1970 pronunțată de Tribunalul M., inculpatul B. P. a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în baza art. 174- 175 lit. c c.p., reținându-se că în seara zilei de 4.06.1970 a lovit cu parul în cap pe tatăl său B. I. cauzându-i un traumatism cranio-cerebral ce a avut drept consecință atrofierea nervului optic a ochiului stâng.
S-a mai reținut că s-a constatat deschisă succesiunea autorului părților decedat la 16.03.1977 prin sentința civilă nr. 5818/2011 pronunțată de Tribunalul M., constatându-se calitatea de moștenitori legali acceptanți a soției supraviețuitoare B. I. și a fiului B. I P. însă nu s-a invocat nedemnitatea acestuia în procesul de partaj succesoral, Această sancțiune operează de drept și poate fi oricând invocată, urmând ca nedemnul să restituie bunurile moștenirii, dacă a intrat în posesia lor, persoanelor îndreptățite, dacă s-a constatat nedemnitatea chiar și după dezbaterea succesiunii.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a susținut că acțiunea este admisibilă numai dacă e promovată în termen de 1 an de la deschiderea succesiunii, în cazul unei acțiuni întemeiate pe art. 959 c.civ., iar dacă se întemeiază pe art. 958 c.civ. acțiunea este inadmisibilă.
A susținut că defunctul nu a intenționat să-l dezmoștenească, nedemnitatea fiind solicitată de către reclamante în calitate de nepoate ale fiicei acestuia, Laibar Ș..
Intimatele reclamante au formulat întâmpinare și au depus prin apărător concluzii scrise, solicitând respingerea apelului întrucât nu a fost motivat în termen legal, pe fond arătând că nedemnitatea operează de drept în situația în care există o hotărâre penală de condamnare definitivă prin care apelantul a fost condamnat la închisoare pentru infracțiunea prev de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. c c.p., săvârșită asupra tatălui său.
Au mai arătat că nedemnitatea poate fi invocată împotriva nedemnului cât timp este în viață și după decesul acestuia, împotriva moștenitorilor săi legali sau testamentari, acțiunea fiind imprescriptibilă.
Tribunalul M. prin decizia civilănr.144/A/05 octombrie 2012 a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtul B. P., împotriva sentinței civile nr.3850 de la 28.05.2012 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S., în contradictoriu cu intimatele reclamante V. C. și B. G. și a obligat recurentul la 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul M. a reținut că starea de fapt a fost corect reținută de prima instanță, prin analizarea probatoriului administrat în cauză.
S-a reținut că prin sentința penală nr. 167/1970 pronunțată de Tribunalul M. pârâtul a fost condamnat la închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. c. c.p., reținându-se că în seara zilei de 4 iunie 1970 a lovit cu parul pe tatăl său B. I. cauzându-i un traumatism cranio-cerebral deschis ce a avut drept consecință atrofierea nervului optic a ochiului stâng.
Prin acțiunea promovată de reclamante în calitate de nepoate de fiică ale autorului B. I. decedat la 16.03.1977, s-a solicitat să se constate nedemnitatea succesorală a pârâtului, invocând ca temei legal art. 655 pct. 1 din vechiul cod civil și 958 alin. 1 lit. a din noul cod civil.
Prima instanță a reținut corect că în speță sunt aplicabile, potrivit art. 93 din Legea 71/2011, dispozițiile din vechiul cod civil, fapta fiind săvârșită de pârât anterior intrării în vigoare noului cod civil.
Nedemnitatea este decăderea moștenitorului care s-a făcut vinovat de o faptă gravă față de cel care lasă moștenirea sau față de memoria acestuia, din dreptul de a-l moșteni.
Sancționarea nedemnului cu excluderea de la moștenire este opera legii și nu a voinței celui care a lăsat moștenirea, nedemnitatea ca pedeapsă civilă găsindu-și aplicarea numai în cazuri expres prevăzute de lege, respectiv art. 655 Cod civil și numai cu privire la moștenirea legală.
Potrivit art. 655 alin. 1 pct. a c.civ. este nedemn condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe defunct, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: moștenitorul să fi omorât cu intenție ori să fi încercat să omoare pe cel care lasă moștenirea, să fi fost condamnat în calitate de autor, complice sau instigator pentru omor sau tentativă de omor, hotărârea penală de condamnare să fi rămas definitivă.
Cum nedemnitatea succesorală operează de drept, în puterea legii, nu este nevoie de o hotărâre judecătorească care să pronunțe excluderea de la moștenire a nedemnului, instanța având competența de a constata dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile legale pentru a opera nedemnitatea.
În speță, aceste condiții au fost analizate de prima instanță, soluția pronunțată fiind legală și temeinică, astfel că susținerea apelantului potrivit căreia autorul său nu a intenționat să-l dezmoștenească, nu poate fi reținută.
Nici criticile apelantului ce vizează inadmisibilitatea acțiunii, întrucât reclamantele au numai calitatea de nepoate de fiică care avea cunoștință despre fapta sa și promovarea acțiunii peste termenul de 1 an de la data deschideri succesiunii, nu au fost întemeiate.
Reclamantele au calitatea de moștenitoare legale ale autorului, având interes în invocarea nedemnității, întrucât vin la moștenirea bunicului lor B. I. prin reprezentare (mama acestora Laibăr Ș. fiind decedată), acțiunea putând fi promovată chiar și după decesul nedemnului, împotriva moștenitorilor acestuia care au intrat în posesia bunurilor moștenirii.
Față de disp. art. 287 c.p.civ. și 292 alin. 2 c.p.civ., instanța a apreciat că nici susținerile vizând nemotivarea apelului în termenul legal nu pot fi reținute, apelantul depunând motivele de apel până la prima zi de înfățișare, iar în situația în care apelul nu ar fi fost motivat, cauza ar fi fost examinată pe baza celor invocate la prima instanță.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul B. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că hotărârea recurată, cât și sentința primei instanțe sunt date cu încălcarea și greșita aplicare a normelor legale materiale și procedural-procesuale, nu cuprind motivările în fapt și în drept pentru care a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii în constatare întemeiate pe dispozițiile art. 111 Cod proc. civ. invocată la fond, excepție ce eronat a fost unită cu fondul și referitor la care se arată în considerentele sentinței că a fost respinsă fără a fi menționată soluționarea adoptată în dispozitivul hotărârii pronunțate.
A arătat recurentul că decizia instanței de apel cuprinde motivări contradictorii, fiind interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbându-se atât natura cât și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, tribunalul reținând, contrar situației reale dovedită cu acte, că reclamantele justifică interes în promovarea acțiunii ce face obiectul dosarului „întrucât vin la moștenirea bunicului lor B. I. prin reprezentare – mama acestora Laibăr Ș. fiind decedată”. Se confundă astfel reprezentarea cu retransmiterea în baza căreia reclamantele au dobândit drepturile existente în patrimoniul lui Laibăr Ș. la momentul decesului acesteia, inclusiv dreptul de a invoca nedemnitatea în dosarul nr._, unde s-a dezbătut partajul succesoral.
A susținut recurentul că se impune a se înlătura motivarea conform căreia „nedemnitatea poate fi invocată chiar și după decesul nedemnului și de către orice persoană interesată, chiar și de către terții față de succesiune”, deoarece această invocare nu se face pe calea unei acțiuni în constatare, ci trebuie făcută în fața instanței învestită cu soluționarea acțiunii în realizare, astfel încât invocă excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii de față.
A arătat, de asemenea că promovarea acțiunii din prezentul dosar s-a făcut după soluționarea definitivă și irevocabilă a partajului succesoral de pe urma autorilor B. I. și B. I., ce a făcut obiectul dosarului cu nr._, Laibăr Ș. fiind parte în acel dosar, iar fiicele sale – reclamantele din prezenta cauză – având calitate de mandatar și deși au cunoscut direct și personal despre condamnarea din 1970, invocă în prezenta acțiune propria culpă.
Lipsită de interes legitim se dovedește prezenta acțiune în constatare, cu cât reclamantele au promovat acțiuni distincte pentru realizarea drepturilor lor, acțiuni ce sunt pe rolul instanțelor de judecată la fond și în care au invocat nedemnitatea pentru aceleași considerente ca în prezentul dosar.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod proc. civ.
Prin notele scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din 18.01.2013, recurentul a înțeles să invoce excepția puterii de lucru judecat raportat la Încheierea de admitere în principiu din 23.06.2011 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul nr._ la partea cu caracter de constatare referitoare la constatarea deschiderii succesiunii defunctului B. P., la constatarea calității de moștenitor legal pentru B. P. prin îndeplinirea condițiilor legale cerute persoanei pentru a succede – fără a se fi invocat ca mijloc de apărare împotriva acestuia neîndeplinirea condiției negative prevăzută de art. 655 Cod civil, la constatarea bunurilor ce compun masa succesorală și a cotelor legale ce se cuvin fiecărui moștenitor, această parte constatatoare din hotărârea de partaj dobândind putere de lucru judecat în același condiții ca o hotărâre independentă de constatare a unui drept întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod proc. civ.
A arătat că pricina ce a făcut obiectul dosarului_ a fost soluționată pe fond, între aceleași părți și a fost întemeiată pe aceeași cauză, astfel că sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile legale pentru a fi reținută autoritatea de lucru judecată, neputându-se declanșa o nouă judecată prin invocarea unor noi apărări sau mijloace de apărare pe care partea interesată nu a înțeles să le folosească la prima judecată pe fond a pricinii.
A susținut că IAP-ul nu a fost atacat, recursul și contestația în anulare ce a făcut obiectul dosarului_ formulate și susținute de Laibăr Ș., V. C. și B. G. vizând numai lotizarea și modalitatea de atribuire a terenului intravilan testat de către B. I. – al doilea de cuius.
De asemenea, a precizat că reclamantele au avut cunoștință despre existența hotărârii penale mai înainte de soluționarea irevocabilă a dosarului_ la data de 22.03.2012, de altfel chiar dacă s-ar prezuma că nu au avut cunoștință de acea hotărâre penală și ar fi aflat după dezlegarea dosarului privind partajul judiciar dar anterior promovării acțiunii prezentului dosar, nu s-ar justifica o acțiune în constatare, în condițiile în care normele procedural-civile reglementează alt mijloc procedural și anume revizuirea.
A arătat, totodată, că hotărârea de partaj succesoral pronunțată în dosarul_ a fost executată la 10.10.2012, fiind achitată și sulta stabilită.
În drept a invocat în susținerea excepției dispozițiile art. 306 alin. 2 Cod proc. civ. raportat la art. 1201, art. 1200 pct. 4 și art. 1202 Cod civil, precum și art. 136-137, art. 166 și art. 111 Cod proc. civ.
Intimatele-reclamante B. G. și V. C. au formulat și depus la dosar întâmpinare și concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului și a excepției autorității de lucru judecat.
Curtea de Apel C. prin decizia 492 de la 25.01.2013 a admis recursul declarat de pârâtul B. P., împotriva deciziei civile nr. 144/05.10.2012, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-reclamante V. C. și B. G., având ca obiect acțiune în constatare, a modificat decizia în sensul că a admis apelul, a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea și a obligat intimatele-reclamante să plătească recurentului-pârât suma de 1211 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel Curtea de Apel C. a reținut că primul motiv de recurs referitor la soluționarea excepției de inadmisibilitate întemeiată pe disp. art. 111 cpc este nefondat, întrucât chiar și în cadrul acțiunii de partaj succesoral – singura acțiune în realizare a cărei existență poate fi incidentă -, o persoană poate fi înlăturată de la succesiune prin aplicarea art. 655 C. Civ. tot pe calea unei acțiunii în constatare a nedemnității succesorale.
Pe de altă parte, orice demers în justiție, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea procesuală de la care el provine, trebuie să fie util, adică să se sprijine pe un interes.
Interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, trebuie să fie născut și actual. Aceasta înseamnă că el trebuie să existe la momentul când se declanșează respectivul demers procesual, un interes eventual, ipotetic sau pur și simplu teoretic, neputând justifica o cerere în justiție.
Ori, în speță, reclamanții, la data promovării cererii de chemare în judecată și-au motivat acțiunea, justificând astfel interesul în promovarea acesteia, pe înlăturarea reclamantului de la succesiunea defunctului lor bunic, ca urmare a constatării unui caz de nedemnitate succesorală.
Prin urmare, interesul eventual și ipotetic arătat de reclamanți prin acțiunea introductivă presupune că până în prezent nu s-ar fi constatat deschisă succesiunea defunctului B. I., iar în principal nu s-ar fi constatat calitatea de succesori legali ai acestuia.
Sub titlul „Despre calitățile cerute pentru a succede”, Codul civil de la 1864 în art. 654-658 prevede două condiții – una pozitivă și una negativă – pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi constatată că are calitatea de succesor legal: să aibă capacitate succesorală și să nu fie nedemnă de a moșteni.
Ori, în dosarul nr._, care a avut ca obiect dezbaterea succesiunii defunctului B. I. s-a constatat în mod irevocabil și cu putere de lucru judecat că pârâtul are calitatea de moștenitor legal al defunctului.
Pentru a se constata că pârâtul este nedemn de a îl moșteni pe defunctul B. I. și deci nu are calitatea de succesor legal acestuia înseamnă a se pronunța o nouă hotărâre care ar contrazice statuările irevocabile cuprinse în sentința nr. 5818/22 11 2011.
Conform art. 1201 Cod civil, excepția autoritarii lucrului judecat impune condiția identității de acțiuni care reclama același obiect, aceeași cauză si aceleași părți.
Pe de altă parte, puterea de lucru judecat este reglementată nu numai ca o excepție de fond peremptorie de art. 166 Cod pr. civ., ci și ca o prezumție legală absolută irefragabilă, in art. 1201 Cod civil.
Atât prezumția, cât si excepția lucrului judecat constituie instrumente juridice menite sa servească instituția puterii lucrului judecat, care, in calitate de cel mai important efect al hotărârilor judecătorești, are la baza doua reguli fundamentale: o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv decât o singura dată; soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul si nu trebuie sa fie contrazisă de o altă hotărâre.
Astfel, instanța a reținut că în privința acestei acțiuni există o statuare jurisdicțională ce are valoarea unei prezumții legale absolute, potrivit art. 1200 pct. 4 Cod civil, decurgând din existența unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care a mai fost analizată această chestiune.
Dacă în dosarul de partaj nu au fost cercetate în mod expres cazurile de nedemnitate succesorală, acest fapt este imputabil numai reclamantelor care nu au invocat existența unor astfel de impedimente care ar fi condus la negarea calității de succesor legal al pârâtului.
Descoperirea ulterioară a unor dovezi care sunt de natură a nega calitatea de moștenitor legal al pârâtului puteau fi un eventual motiv pentru formularea unei căi extraordinare de atac, în măsura în care erau îndeplinite toate condițiile de admisibilitate ale unei astfel de proceduri.
Prin urmare, reclamanții, nejustificând un interes născut și actual la data declanșării litigiului, acțiunea formulată de aceștia, este lipsită de interes.
Astfel, chiar și în caz de admitere a prezentei acțiuni, reclamanții nu pot desființa calitatea de moștenitor legal – astfel cum este constatată în mod irevocabil printr-o hotărâre judecătorească – decât tot pe calea unei căi de atac extraordinare, în care nu pot invoca prezenta sentință, deoarece procesul a fost inițiat după ce acțiunea de partaj succesoral a fost finalizată în mod irevocabil.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
De altfel, așa cum s-a reținut și în jurisprudența CEDO (cauza Brumărescu împotriva României, cauza A. împotriva României), dreptul la un proces echitabil în fata unei instanțe judecătorești garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției care enunță preeminența dreptului, ca element al patrimoniului comun al statelor părți. Unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice care reclamă, între altele, că soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de instanțele judecătorești să nu mai fie repusă în discuție.
La data de 27.03.2013 Vlădulecu C. și B. G. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.492 de la 25.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._, solicitând admiterea contestației, anularea deciziei contestate și rejudecarea recursului, întemeiată pe dispozițiile art.318 Cod pr.civilă.
În motivarea contestației arată că din întreaga motivare a instanței de recurs se observă că instanța de recurs a soluționat recursul cu trimitere la excepția puterii lucrului judecat (prin raportare la sentința 5818 din 22.11.2011 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. care a rămas irevocabilă potrivit deciziei nr.381/22.03.2012, ambele hotărâri fiind pronunțate în dosarul nr._ ), dar în considerente recursul a fost soluționat în baza excepției lipsei de interes.
Arată că sunt în prezența unei evidente erori materiale deoarece în încheierea din 18.01.2013 în care sunt expuse concluziile părților din dosar, în ultimul paragraf al considerentelor acestei încheieri se reține: -având pe rând cuvântul, apărătorii intimatelor-reclamante precizează că prin cauza cu numărul_ s-a cerut restituirea moștenirii ca urmare a nedemnității recurentului-pârât, dosar suspendat până la soluționarea plângerii penale.
Precizează că eroarea constă în aceea că au invocat în susținerea respingerii excepției lipsei de interes că au pe rol nu dosarul nr._ (deoarece acest dosar are ca obiect cerere de liberare condiționată formulată de B. R. A. și se judecă între alte părți neavând nici oi legătură cu litigiile purtate între ele și intimat), ci au invocat că aveau pe rol (și încă mai este pe rol) cauza cu nr._ care are ca obiect revendicare imobiliară cu privire la bunuri despre care partea adversă pretinde că are drepturi, bunuri în privința cărora contestatoarele afirmă că sunt numai proprietatea noastră în calitate de moștenitoare a bunicului lor B. I..
Solicită să se aprecieze că eroarea materială (trecerea numărului de dosar_ în loc de_ ) a fost hotărâtoare în dezlegarea pricinii așa cum instanța de recurs a înțeles să o judece în concret, adică prin prisma excepției lipsei de interes.
Arată că acțiunea finalizată prin decizia nr.492 de la 25.01.2013 pe care o contestă în prezenta cauză a fost promovată la data de 10.04.2012, dată la care încă era pe rol contestația lor în anulare împotriva deciziei pronunțată în dosarul de partaj. În condițiile în care au avut ca motiv de recurs critici care vizau introducerea terenului de 1.514 m.p. în lotul părții adverse, teren despre care au susținut întotdeauna că li se cuvine, iar nu părții adverse, respectiv B. P. și în condițiile în care chiar și la data de 25.01.2013 era încă în termen pentru a formula chiar și o altă contestație în anulare împotriva deciziei din recurs cu referire la partaj.
Mai arată că instanța de recurs a reținut excepția lipsei de interes cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, deoarece nu numai că nu a fost invocată sau ridicată din oficiu în mod explicit, dar în mod expresa în încheierea din 18 ianuarie 2013 se arată că în discuția părților s-a pus în discuție puterea lucrului judecat, iar problema interesului a fost ridicată de apărătorul părții adverse ca o replică în susținerea excepției puterii lucrului judecat.
Susțin că procedându-se de această manieră instanța de recurs le-a încălcat accesul la justiție prin aceea că ne-a pus în imposibilitate de a formula fie cereri noi, fie de a fi tratate în baza principiului legalității în mod corespunzător în litigiile pendinte aflate încă pe rolul instanțelor făcând trimitere la excepția lipsei interesului la calitatea de moștenitor legal al intimatului B. P. prin raportare la sentința 5818 din 22.11.2011, deși nedemnitatea este o stare de drept care poate fi reținută de o instanță în soluționarea unei cauze care poate avea alt obiect, însă dezlegarea cauzei depinde în tot sau în parte de chestiunea nedemnității succesorale.
Contestația în anulare este nefondată.
In speță, titularele acțiunii V. C. si B. G. si-au întemeiat contestația în anulare pe dispozițiile art. 318, si anume "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare".
Primul motiv prevăzut de art. 318 - dezlegarea data recursului este rezultatul unei greșeli materiale - are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecații si care au avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Este vorba deci, despre acea greșeala pe care a comis-o instanța de recurs prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale si care determina soluția pronunțata.
Legea are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunțarea unei soluții eronate, în această categorie intrând greșelile comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului.
Sunt greșeli materiale, în sensul art. 318, respingerea recursului ca tardiv în raport cu data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezulta ca recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal înăuntrul termenului de recurs, anularea recursului ca netimbrat cu toate că la dosar se găsea chitanța de plata a taxei de timbru, anularea greșită a recursului ca fiind făcut de un mandatar fără calitate, deși la dosar se afla procura data reprezentantului părții etc.
Cu alte cuvinte, textul amintit vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, ceea ce contestatorii încearcă sa obțină. A da posibilitatea părților de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a fost soluționată pricina si s-au stabilit raporturile litigioase dintre părți, ar însemna sa se deschidă acestora dreptul de a provoca rejudecarea caii de atac, cum in mod corect a arătat si intimata, lucru care nu poate fi acceptat in actualul sistem al procedurii civile, in care aceasta cale extraordinara de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru ca judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege.
Numai o greșeala materiala esențială, care a determinat o soluție eronata, poate fi invocată pe calea contestației în anulare, ceea ce nu este cazul în speță referitor la aspectul invocat de contestatori privitor la faptul că în mod eronat instanța de recurs a pronunțat decizia de recurs ca rezultatul unei greșeli materiale.
Pentru o apreciere completa a motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza finala din C. d e procedura civila este imperios necesar să se facă distincție intre motive si argumente.
Textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres si limitativ de art. 304 Cod procedura civila), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină.
Cu alte cuvinte, contestația in anulare este inadmisibila in cazul în care instanța de recurs a înțeles sa grupeze argumentele folosite de recurent in dezvoltarea unui motiv de recurs, pentru a răspunde printr-un considerent comun, deoarece nu se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul.
In speță, instanța de recurs a arătat foarte clar care sunt considerentele pentru care a găsit că recursul promovat de B. P. este fondat, ceea ce a condus la modificarea deciziei, la schimbarea sentinței și respingerii pe fond, a acțiunii.
Împrejurarea că, contestatorii nu sunt mulțumiți de modul în care a fost soluționată cauza, nu poate duce la deschiderea contestației in anulare, cale extraordinara de atac de retractare, . decât cele limitativ arătate de art. 317 din C o d u l d e procedura civila (lipsa de procedura si necompetenta instanței) si art. 318 din același cod (greșeala materiala si omisiunea de a cerceta vreun motiv de modificare sau de casare). Ea tinde la anularea unei hotărâri definitive si irevocabile nu pentru ca judecata nu a fost bine făcută, ceea ce încearcă contestatorii să obțină în speță, ci pentru ca s-au săvârșit erori materiale in legătură cu anumite forme procedurale.
Contestația în anulare speciala reglementata de art. 318 din C o d u l d e procedura civila este admisibila pentru doua motive: dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale; omisiunea cercetării unui motiv de casare ori de modificare.
Eroarea materiala nu poate fi reținuta întrucât calitatea de moștenitor legal, nedemnitatea unuia dintre moștenitori etc sunt chestiuni ce țin de fondul cauzei, iar erorile invocate nu sunt erori materiale, putând fi asimilate eventual, erorilor de judecată, nefiind posibil a se analiza aceste susțineri pe calea contestației în anulare.
Nu poate fi reținuta nici omisiunea instanței de a analiza toate motivele de casare ori de modificare atâta vreme cât lipsa de interes a fost invocată de însăși recurent prin motivele de recurs(fil.5, dos. recurs), iar intimatele –în prezent contestatoare- au avut posibilitatea să răspundă prin întâmpinarea formulată (fil.15-18, dos. recurs) tuturor susținerilor și excepțiilor invocate prin motivele de recurs, nefiind o excepție invocată din oficiu, de instanță; art. 137 din C o d u l d e procedura civila împiedica instanța sa cerceteze cauza in fond in cazul in care este fondata vreo excepție de procedura sau de fond.
Prin urmare, neexistând nici motive care să poată fi încadrate în ipotezele avute în vedere de legiuitor prin art. 317 și 318 Cod pr. civ., în temeiul art. 320 C.pr. civ. contestația în anulare, se privește ca nefondată și se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarele V. C. și B. G., împotriva deciziei civile nr.492/25.01.2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul B. P..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2013
Președinte, I. V. | Judecător, M. L. | Judecător, F. D. |
Grefier, N. D. |
Red.jud.F.D.
2 ex/AS/13.06.2013
j.r.I.M.
S.A.C.
M.M.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 2358/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Expropriere. Decizia nr. 399/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
