Grăniţuire. Decizia nr. 8506/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8506/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 4412/318/2010*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 8506
Ședința publică de la 27 Septembrie 2013
Completul constituit din:
Președinte: M. M.
Judecător: I. M.
Judecător: S. A. C.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de recurentele-reclamante V. I. și C. I. și de recurenții-pârâți D. G.-C. și D. V. împotriva deciziei civile nr. 212/26.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal făcut în ședință a răspuns recurentul-pârât D. G.-C., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen de judecată a fost acordat pentru comunicarea întâmpinării.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, se constată încheiată cercetarea judecătorească și se acordă cuvântul asupra recursurilor.
Recurentul-pârât D. G.-C. solicită admiterea propriului recurs așa cum a fost formulat și motivat și respingerea recursului promovat de părțile adverse potrivit întâmpinării. Depune la dosar bilete de călătorie și cere cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ la data de 24.03.2010 reclamanta Văcărețu A. a chemat în judecată pe pârâții D. C. și D. V., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: stabilirea liniei de hotar între proprietățile limitrofe ale părților; obligarea pârâților să îi respecte dreptul de proprietate și posesie asupra terenului pe care l-au acaparat din proprietatea sa; să fie despăgubită cu contravaloarea materialului lemnos rezultat din tăierea unui salcâm de pe terenul reclamantei.
În motivarea cererii a arătat că terenurile se află în comuna Schela, . său este învecinat la N cu C. M., la S cu D. V., la E cu drumul sătesc, la V cu pârâul B. și l-a dobândit prin moștenire, pârâții deținând terenul de la sudul acestei proprietăți.
A arătat că între părți au mai existat litigii deoarece pârâții încearcă să își extindă proprietatea prin desființarea unor semne vizibile de hotar, hotar care se identifică printr-un gard de beton pe distanța de 20 m, continuat de un gard de scândură pe distanța de 10 m, gard despărțit de un gard de sârmă printr-o porțiune plantată cu salcâmi. A susținut că după porțiunea pe care este amplasat gardul de beton pârâții, cu ocazia refacerii gardului, nu au respectat vechiul aliniament și au deplasat acel aliniament pe proprietatea reclamantei, ocazie cu care au tăiat și un salcâm.
A susținut că într-un litigiu anterior (sentința civilă nr. 8936/2001, sentința civilă nr. 2919/2003) s-a reținut că pârâții ocupă din terenul proprietatea ei și au fost obligați să ridice gardul prin care au exercitat ocupațiunea. Legat de același litigiu a arătat că, în urma executării silite, nu a intrat în posesia efectivă a terenului revendicat deoarece pârâții au contestat limitele proprietății ei, aceasta constituind împrejurarea care justifică interesul delimitării liniei de hotar.
În dovedirea acțiunii a solicitat efectuarea unei expertize, citarea la interogatoriu a pârâților și a depus acte cu privire la dobândirea dreptului prin succesiune, cât și copii ale hotărârilor judecătorești menționate, procesele verbale întocmite de executorul judecătoresc.
Prin întâmpinarea formulată pârâții au ridicat excepția autorității de lucru judecat în raport de dispozițiile sentinței civile nr. 8936/11.09.2001, susținând că reclamanta revendică aceeași suprafață de teren. S-au anexat întâmpinării copii după: raportul de expertiză, hotărârea judecătorească, procesul verbal al executorului judecătoresc.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, susținând că nu există autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C.civil, cu motivarea că anterior instanța de fond a fost sesizată cu acțiunile pentru revendicare și grănițuire, iar hotărârea face referire doar la revendicare deoarece reclamanta a renunțat la grănițuire. A susținut că obiectul revendicării în cauza de față îl reprezintă o altă porțiune de teren și nu cea care este identificată în hotărârea arătată.
În raport de susținerile părților prin acțiunea introductivă, întâmpinare și răspuns la aceasta și având în vedere excepția autorității de lucru judecat instanța, în scopul unei juste soluționări a excepției, constatând că reclamanta nu a precizat elementele de identificare ale terenului revendicat (suprafață, dimensiuni, învecinări, formă geometrică, amplasament), a acordat reclamantei trei termene consecutive în vederea formulării acestor precizări, constatând că reclamanta a refuzat să își îndeplinească această obligație.
S-a apreciat că era esențială această precizare atât în temeiul dispozițiilor art. 112 alin. 2 C.p.c., care au caracter imperativ și aceasta nu doar sub aspect formal ci motivat și prin faptul că prin sentința civilă nr. 8936/2001 a Judecătoriei Tg-J. reclamanta a mai formulat o acțiune în revendicare împotriva acelorași pârâți pentru un teren de 58 mp, cu lungimea de 55,2 m și lățimea variabilă de 2,15 m învecinat la N cu C. M., la S cu D. V., la E cu drumul sătesc și la V cu pârâul B.. Din considerentele acestei hotărâri rezultă că ocupațiunea terenului revendicat s-a făcut prin schimbarea amplasamentului gardului despărțitor și acapararea unei porțiuni din terenul reclamantei pornind de la răsărit spre apus.
Prin s.c. nr. 7024/2010 a fost declarată nulă acțiunea principala, iar prin decizia nr. 73/2011 a Tribunalului Gorj a fost anulată, sentința, trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond cu motivarea că reclamantele au identificat obiectul cererii ca fiind un teren intravilan denumit „S. de Casă” și au menționat localitatea situării acestuia cât și vecinătățile pe laturile lui.
După reluarea judecății în fond instanța a dispus efectuarea unei expertize specialitate topografie numit ca expert pe I. D. .
Prin sentința civilă nr._/07.12.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost admisă excepția autorității de lucru judecat cu privire acțiunea în grănițuire formulată de reclamantele Văcărețu I. și C. I. în contradictoriu cu pârâții D. C. și D. V. și în ce privește aliniamentul situat între punctele 1-18 din raportul de expertiză și schița anexă întocmită de expertul I. D. .
A fost admisă în parte acțiunea în grănițuire formulată de reclamantele V. I. și C. I., în contradictoriu cu pârâții D. C. și D. V..
A fost stabilită linia de hotar între proprietățile părților pornind de la pct. 36 spre punctele 37,39 și 1, pe aliniamentul gardului de beton existent.
A fost respinsă acțiunea în revendicare și pretenții formulate de reclamantele V. I. și C. I. în contradictoriu cu pârâții D. C. și D. V..
Au fost compensate onorariile de avocat și obligă pe pârâți la plata către reclamante a sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut următoarele:
Anterior promovării acestei acțiuni, prin sent. civ. nr. 8936/2001 a Judecătoriei Tg-J. a fost admisă acțiunea în revendicare formulată reclamanta Văcărețu A., împotriva pârâților din cauza de față, cei doi fiind obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie un teren de 58 mp cu lungimea de 55,12 m și o lățime variabilă de 2,15 mp situat în comuna Schela, . Nord cu C. M., la Sud cu D. V., la Est cu Drumul sătesc și la vest cu Pârâul B..
Din s.c nr. 2919/2003 a Judecătoriei Tg-J. rezultă că ulterior împotriva acelorași pârâți a fost admisă acțiunea reclamantei împotriva acelorași pârâți pentru obligarea acestora la ridicarea gardului care împrejmuiește suprafața de 58 mp ce a făcut obiectul revendicării cu ocazia pronunțării sentinței 8936/2001.
Din procesele verbale depuse de reclamantă rezultă că la data de 26.04.2002 executorul judecătoresc a procedat la punerea în posesie a reclamantei pe terenul de 58 mp. identificat prin ., iar la data de 29.05.2007 executorul judecătoresc a constatat că pe terenul de 58 mp se afla gardul cu privire la care s-a dispus obligarea pârâților să-l ridice.
Prin raportul de expertiză întocmit în cauză expertul a arătat că dreptul de proprietate al reclamantelor a rezultat din înscrisul denumit „dovadă” care are la baza s.c. nr. 1276/1954, teren ce are vecini la N- Văcărețu I., la S- Țilivea A., la E- Drum comunal și la V- H. S. și care era împrejmuit la momentul efectuării expertizei de către reclamantă pe delimitarea rezultat din reperele menționate pe anexă prin 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-14-15-16-17-18-19- 35-36-37-39- 1, cu suprafața de 1628 mp.
S-a arătat că la vest de terenul descris anterior reclamantele dețin un teren de 2208 mp și acre este împrejmuit de ele, fiind identificat și prin raportul de expertiză întocmit de N. P..
Expertul a apreciat că lipsa raportului de expertiză ce a stat la baza pronunțării sentinței 1276/1954 nu i-a permis să stabilească cu certitudine forma și dimensiunile terenului menționat în acea hotărâre
Cu privire la terenul pârâților s-a arătat că dețin pe cel identificat prin punctele 18-41-42-B-43-6 prim -5-4-3-2-1-39-37-36-44-45-46-47-48-49-50
S-a arătat că elementele care delimitează modul de deținere al terenurilor la momentul efectuării expertizei sunt gardul de beton, stâlpi vechi din gard, construcția din beton marcată prin punctele 3-4-6-3- salcâmii menționați și gradul din plasă de sârmă și că în raport de precizarea acțiunii făcută de reclamante la fila 27 pârâții ar ocupa din terenul reclamantelor suprafața de 2,98 mp identificată prin reperele 6-6prim- 4-3prim-2-F-6.
Cu privire la procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la data de 26.06.2001 s-a arătat că respectă raportul de expertiză întocmit în dosarul 8936/2001 și să terenul de 58 mp din acele acte este cel identificat prin punctele C-D-16-15-1-4-13-12-11-10-9-8-7-6prim-1-F-18 și a susținut că linia despărțitoare precizată de reclamante la fila 27 din dosar are un aliniament diferit față de linia despărțitoare rezultată pe baza identificării terenului din procesul verbal al executorului judecătoresc.
Expertul a arătat că pe aliniamentul punctelor 18-41-42-43 se găsește una dintre limitele descrise în s.c. nr. 8936/2001, iar respectându-se această limită linia despărțitoare este dată de punctele 1 și 18, punctul 18 fiind la 2.4 m față de punctul 17, punct în care terenul reclamantelor trebuie să aibă lățimea totală de 17,62 m.
Prin răspunsul la obiecțiuni s-a arătat că distanțele dintre punctele menționate pe schița anexă la raport se regăsesc menționate în tabelul de pe schiță și că terenul din procesul verbal de punere în posesie are linia de hotar stabilită între punctele 1 și 18 în raportul de expertiză întocmit de I. D. și între punctele 12 și 17 în raportul de expertiză întocmit de N. P., acele puncte fiind identice.
Comparând cele două lucrări de expertiză și observând criticile formulate de reclamante instanța constată că punctul 17 de pe schița anexă la raportul întocmit de I. nu este același cu punctul 17 de pe schița anexă la raportul întocmit de N. P.. Afirmația expertului I. referitoare la identitatea între punctele 1 și 18 pe de o parte și 12 și 17 pe de altă parte nu poate fi interpretată în sensul că punctul 17 de pe schița acestuia este același punct 17 de pe schița întocmită de N.
Având în vedere ultima afirmație a expertului I. instanța a constat că în ce privește linia de hotar pe aliniamentul punctelor 1-F-7-8-9-10-11-12-13-14-15-16-17-18 există autoritate de lucru judecat deoarece expertul a concluzionat că la punerea în posesie de către executorul judecătoresc acesta a fost aliniamentul avut în vedere prin s.c. nr. 8936/2001.
Întrucât din același raport de expertiză rezultă că prin precizarea de la fila 27 reclamantele au solicitat ca linia de hotar să fie stabilită și în continuare de la punctul 1 spre vest, instanța va admite în parte acțiunea în grănițuire pentru această porțiune pe aliniamentul punctelor 36 spre punctele 37,39 și 1, pe aliniamentul gardului de beton existent .
Cu privire la acțiunea în revendicare instanța a avut în vedere concluzia la răspunsul la obiecțiuni în conformitate cu care gardul de beton marcat prin punctele 6prim- 4-3-3prim aparține reclamantelor, iar în raport de această concluzie se constată că terenul de 2,89 mp delimitat de conturul 6-6prim-4-3prim-2-F-6 cu privire la care s-a arătat că este ocupat de pârâții nu este urmare a manifestării intenției de a încălca dreptul de proprietate al reclamantelor manifestată de către pârâți ci este rezultatul construirii gardului de către reclamante pe un aliniament care a determinat ca o porțiune din terenul lor să rămână în afara proprietății.
În raport de concluziile anterioare s-a apreciat de instanța de fond că în speță nu este vorba de o veritabilă acțiune de ocupare a terenului de către pârâți care să rezulte dintr-un fapt abuziv sau dintr-o convingere în conformitate cu care acel teren ar fi proprietatea lor, iar lipsa acestui element face ca acțiunea în revendicare să fie neîntemeiată urmând să fie respinsă.
Cu privire la acțiunea în pretenții formulată de reclamante, instanța a constat că nu au făcut dovada însușirii vreunui arbore de către pârâții motiv pentru care acțiunea în pretenții având la bază răspunderea civilă delictuală sau cea rezultată din dreptul de accesiune nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de părți, instanța în raport de modul de soluționare a capetelor de cerere solicitate de părți li văzând disp. art. 274 C.p.c., cât și consecințele admiterii acțiunii în grănițuire a compensat onorariile de avocat pentru părți și a obligat pe pârâți la plata a jumătate din cheltuielile făcute de reclamante.
Împotriva sentinței au declarat apel apelantele reclamante C. I. și Văcărețu I. și apelanții pârâți D. C. și D. V..
În motivarea apelului formulat de reclamantele C. I. și Văcărețu I., acestea au solicitat admiterea apelului, stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților conform expertizei întocmite de expert I. M..
Au susținut apelantele că în mod greșit instanța de fond a reținut în cauză aplicabilitatea dispozițiilor art.1201 C.civ. și în mod greșit instanța a trasat linia de hotar potrivit aliniamentului determinat de punctele 1-18.
S-a arătat că sentința civilă nr.8936/2001 a Judecătoriei Tg-J. nu a rezolvat cererea privind grănițuirea, astfel că în cauză nu este autoritate de lucru judecat.
Privitor la linia de hotar trasată de instanță au susținut apelantele că se ajunge la includerea în proprietatea pârâților a unei porțiuni de teren ce aparține reclamantelor, limitele proprietăților determinate prin garduri necorespunzând limitelor astfel cum rezultă din actele de proprietate.
S-a mai susținut că expertiza întocmită în cauză este contradictorie și cu toate acestea instanța de fond a ținut seama de această probă.
Privitor la cererea în revendicare au arătat de asemenea că soluția este greșită.
În motivarea apelului formulat de pârâții D. G. C. și D. V. aceștia au criticat sentința sub aspectul trasării liniei de hotar, cât și sub aspectul cheltuielilor de judecată susținând că în mod greșit au fost obligați la plata a jumătate din cheltuielile făcute de reclamante la fond.
Au solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantelor cu cheltuieli de judecată.
În raport de caracterul devolutiv al apelului, în cauză a fost încuviințată proba cu expertiză tehnică specialitatea topografie, fiind numit expert Țîrvuloiu D. C., cu obiectivele: - identificarea terenurilor proprietatea părților, în funcție de actele de proprietate prezentate prin indicarea dimensiunilor, vecinătăților și schiță;
- în raport de răspunsul la obiectivul 1., se va stabili dacă pârâții ocupă din proprietatea reclamantelor și se va trasa linia de hotar dintre proprietățile părților.
- în rezolvarea obiectivelor stabilite, se va avea în vedere si sentința nr. 8936/11.09.2001 a Judecătoriei Tg J., procesul verbal de punere in executare, lucrarea tehnică întocmită de expert N. P.; se va stabili dacă terenul revendicat in prezenta cauză este unul si același cu terenul ce a făcut obiectul sentinței nr. 8936/2001.
Raportul de expertiză întocmit în cauză a fost depus pentru termenul din data de 05.04.2013, împotriva lucrării tehnice apelantele reclamante formulând obiecțiuni, obiecțiuni respinse prin încheierea din data de 19.04.2013 pentru motivele expuse în considerentele încheierii.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarea stare de fapt:
Prin acțiunea civilă formulată de reclamantele Văcărețu I. și C. I. s-a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții D. G. C. și D. V. să se stabilească linia de hotar dintre proprietățile părților, pârâții urmând să fie obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantelor terenul ocupat abuziv, să le despăgubească cu contravaloarea materialului lemnos rezultat din tăierea unui salcâm de pe proprietatea reclamantelor.
Potrivit actelor depuse, reclamantele fac dovada proprietății pentru terenul deținut în comuna Schela, . civilă nr.619/1953 pronunțată de Tribunalul Popular Raionul Tg-J. în dosarul nr.815/1952, terenul provenind din moștenire.
Între părți au mai existat litigii, părțile judecându-se pentru revendicare, prin sentința civilă nr.8936/11.09.2001 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr.1537/2001, pârâții D. G. C. și D. V. fiind obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantelor o suprafață de 58 mp, cu lungimea de 55,12 m și o lățime variabilă de 2,15 m.
Prin sentința nr.2919/25.04.2003 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr.4926/2003 pârâții D. G. C. și D. V. au fost obligați să ridice gardul ce împrejmuiește terenul în suprafață de 58 mp descris în sentința civilă nr.8936/2001, în caz de refuz reclamanta Văcărețu A. fiind abilitată să ducă la îndeplinire obligația de a face stabilită în sarcina debitorilor.
Sentința civilă nr.8936/11.09.2001 a fost pusă în executare de B. T. Nicușor conform procesului verbal întocmit la 26.04.2002 în dosarul de executare nr.338/E/2002, iar sentința civilă nr.2919/25.04.2003 a fost pusă în executare conform procesului verbal întocmit la data de 29.05.2007 în dosarul nr.69/E/2007.
Au susținut reclamantele, aspect necontestat de pârâți, că după punerea în executare a celor două hotărâri amintite anterior pârâții au început edificarea unui gard despărțitor dintre proprietățile părților, fără însă să respecte dimensiunile prevăzute în sentința civilă nr.8936/2001, realizând o nouă ocupațiune la momentul edificării gardului (notele de ședință depuse de reclamante la fila 27 din dosarul nr._ ).
Raportat la starea de fapt expusă anterior reține tribunalul că în mod greșit instanța de fond a reținut existența în cauză a excepției autorității de lucru judecat privitor la acțiunea în grănițuire în raport de sentința civilă nr.8936/2001 pronunțată de Judecătoria Tg-J..
Observându-se sentința civilă nr.8936/2001 se constată că instanța de judecată în dosarul respectiv s-a pronunțat doar cu privire la acțiunea în revendicare nu și asupra stabilirii liniei de hotar, astfel că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.1201 C.civ., nefiind îndeplinită condiția triplei identități cu privire la obiect și cauză.
Și în ceea ce privește capătul de cerere în revendicare soluția este greșită întrucât deși expertul I., în lucrarea tehnică întocmită în fața instanței de fond, a constatat că prin edificarea de către pârâți a gardului de beton, gard care nu respectă linia de hotar dintre proprietățile părților se ajunge ca aceștia să ocupe din proprietatea reclamanților o porțiune de 2,89 mp, instanța de fond respinge cererea în revendicare, reținând că ocupațiunea nu este determinată de intenția pârâților de a încălca dreptul de proprietate al reclamantelor, ci ca urmare a edificării gardului despărțitor. O astfel de concluzie contrazice dispozițiile art.590 și următoarele C.civ. potrivit cărora gardul despărțitor se edifică pe linia de hotar afectând în egală măsură proprietățile părților, în schimb în prezenta cauză pârâții, nerespectând linia de hotar au amplasat porțiunea de gard de beton astfel încât gardul să fie amplasat numai pe proprietatea reclamantelor .
Potrivit art. 584 C.civ. grănițuirea constituie operațiunea de delimitare, prin semne exterioare vizibile a limitelor dintre două proprietăți limitrofe, pentru a se cunoaște limitele fondului asupra căruia poartă dreptul de folosință al proprietarilor celor două fonduri.
Raportat la susținerile părților, reține tribunalul că între aceștia sunt discuții cu privire la linia de hotar dintre celor două proprietăți, astfel că se impune admiterea cererii în grănițuire și trasarea liniei de hotar .
Privitor la identificarea proprietăților părților, tribunalul reține că expertiza întocmită de expert Țîrvuloiu D. este în concordanță cu expertiza întocmită de expert N. P. în dosar 1537/2001 al Judecătoriei Tg J., lucrare depusă la filele 33-35 dosar_, expertiză ce a stat la baza sentinței civile nr. 8936/2001 . Acest aspect întărește convingerea instanței de apel că identificarea proprietăților părților și respectiv trasarea liniei de hotar propusă de expert Țîrvuloiu D. este corectă . În ceea ce privește expertiza întocmită de expert I. D. în fața instanței de fond ( filele 24-29) se constată că identificarea proprietății reclamantelor corespunde ca dimensiuni cu cele reținute de experții Țîrvuloiu D. și N., în schimb identificarea proprietății pârâților nu corespunde nici ca formă cu cele reținute de ceilalți experți iar cu privire la dimensiuni expertul nu a făcut nici o mențiune .
Potrivit expertizei efectuată în fața instanței de apel de expert Țîrvuloiu D. C. acesta a propus ca linie de hotar între proprietățile părților începând de la drumul public, respectiv dinspre Est spre Vest, pe segmentul determinat de punctele 2,3,4,5, stâlpii de ciment ai gardului de beton recunoscut de ambele părți reprezentând limita despărțitoare. Pe segmentul 5, 6, 7 8 a fost propusă ca linie de hotar gardul de plasă de sârmă, gard ce reprezintă o porțiune din terenul de 58 mp pentru care executorul judecătoresc a procedat la punerea în posesie a reclamantelor prin procesul verbal întocmit la 26.04.2002.
În continuare s-a propus ca linie de hotar pe punctele 9,10,11 gardul din plasă de sârmă, iar pe segmentul 12-18 segment în care între proprietățile părților nu există semne de hotar, linia de hotar va fi trasată în raport de lățimea proprietății reclamantelor așa cum este redată în schița anexă 1 la raportul de expertiză.
Astfel, în punctul 12 lățimea este de 17,68 m în punctul 13 lățimea este de 16,58 m, ea mergând în creștere, astfel încât la limita proprietății din partea de vest spre pârâul B. proprietatea reclamantelor este de 19,32 m, iar proprietatea pârâților în același punct are o lățime de 11 m .
A mai constatat expertul că pe un segment în zona gardului de beton pârâții prin modul de amplasare al gardului au ocupat o suprafață de 2,56 mp din proprietatea reclamantelor.
Se impune admiterea și a cererii în revendicare întrucât prin trasarea liniei de hotar conform propunerii realizate de expert se ajunge ca porțiunea notată cu punctele A, B, C, 5 să fie cuprinsă în proprietatea reclamantelor, însă acest segment este ocupat de gardul edificat de pârâți.
Pentru punerea în executare a liniei de hotar ce urmează a fi trasată prin prezenta hotărâre este necesară demolarea porțiunii de gard de beton amplasată pe segmentul A, B, C, 5 însă instanța nu a fost învestită cu o astfel de cerere, urmând ca acest aspect să fie rezolvat într-un litigiu ulterior în măsura în care părțile nu ajung la o rezolvare pe cale amiabilă.
Raportat la cele expuse anterior, văzând dispozițiile art.296 C.pr.civ. coroborat cu art.480, 584 C.civ. în vigoare din 1864, tribunalul a admis apelul formulat de apelantele reclamante, a schimbat sentința apelată în sensul că a respins excepția autorității de lucru judecat reținută de instanța de fond, a admis în parte acțiunea, stabilind linia de hotar dintre proprietățile părților conform propunerii trasată de expert Țîrvuloiu D. C., a obligat pârâții să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantelor suprafața de 2,56 mp identificată în anexa 2 la expertiză fila 111 .
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței privitor la capătul de cerere având ca obiect pretențiile, pe de o parte soluția instanței de fond sub acest aspect nu a fost criticată, iar pe de altă parte reclamantele nu au făcut dovada susținerilor lor privitor la cuantumul acestor pretenții.
În ceea ce privește apelul formulat de apelanții pârâți acesta a fost respins, referitor la capătul de cerere privitor la grănițuire și revendicare criticile pârâților fiind nefondate pentru considerentele expuse anterior, iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată în raport de disp.art.584 C.pr.civ. cheltuielile grănițuirii se suportă de ambii proprietari ai proprietăților limitrofe, astfel că în mod corect instanța de fond a procedat la compensarea în parte a cheltuielilor de judecată și obligarea pârâților la plata a jumătate din cheltuielile suportate de reclamante.
În fața instanței de apel, apelantele reclamante nu au solicitat cheltuieli de judecată, iar solicitarea apelanților pârâți privitor la cheltuielile de judecată este nefondată în condițiile în care apelul acestora a fost respins, apelanții pârâți căzând în pretenții.
De altfel și în fața instanței de apel, cheltuielile de judecată constând în onorariu expert au fost suportate de părți în mod egal.
Împotriva acestei decizii au declarat în termen legal recurs recurentele-reclamante V. I. și C. I. și de recurenții-pârâți D. G.-C. și D. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului recurentele-reclamante V. I. și C. I. au arătat că instanța de apel și-a fundamentat soluția exclusiv pe baza concluziilor subiective și tendențioase a raportului de expertiză întocmit în cauză, raport care a preluat întocmai concluziile raportului întocmit de expert N. P., fără ca expertul Tirvuloiu să exprime un punct de vedere personal, și respingând în mod greșit obiecțiunile formulate prin care au solicitat ca la efectuarea expertizei să fie avut în vedere planul cadastral realizat în 1986 original, iar nu copia prezentată deoarece aceasta nu corespunde realității.
Susțin recurentele-reclamante că la întocmirea raportului de expertiză s-au ignorat actele deținute de părți, linia de hotar realizându-se nu în raport de întinderea dreptului de proprietate ci după modul folosinței terenurilor, pârâții realizând improvizații la cele două extremități, dimensiunile terenurilor fiind redate în raport de acestea.
Instanța de apel s-a rezumat să facă o expunere a situației de fapt și de drept a terenurilor proprietatea reclamantelor, a constatărilor și a situației juridice a suprafeței de teren în litigiu în raport de actele state la dosarul cauzei și a concluzionat fără o motivare concludentă că identificarea proprietăților părților și respectiv trasarea liniei de hotar propusă de expert Tirvuloiu D. este corectă.
Au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare.
În drept recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod proc. civ.
Recurenții-pârâți D. G.-C. și D. V. critică soluția instanței de apel prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 ind. 1 Cod proc. civ., solicitând în baza art. 312 Cod proc. civ., admiterea recursului și modificarea hotărârilor în sensul respingerii acțiunii reclamantelor.
Arată recurenții-pârâți că deși expertul Țârvuloiu D. C. a arătat prin raportul de expertiză că nu ocupă nicio suprafață de teren din proprietatea reclamantelor, instanța de apel îi obligă să lase în deplină și liniștită posesie suprafața de 2,56 mp, cu lungime de 9,52 m redată în schiță anexa 2 la expertiză prin punctele ABC 5, suprafață ocupată de o fundație de beton.
În mod eronat instanța a reținut că ocupă de la reclamante suprafața de teren pe care este amplasată fundația de beton, în realitate fundația de beton este construită de reclamante, fiind proprietatea acestora.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea, constată următoarele:
Recursul formulat de către recurenții-pârâți D. G.-C. și D. V. se întemeiază în mod eronat pe disp. art. 304 ind. 1 cpc, în condițiile în care recursul nu este singura cale de atac pe care părțile au avut-o la dispoziție în acest litigiu.
Prin urmare, în speță erau incidente disp. art. 304 cpc, care presupune indicarea de către recurenți a unuia din motivele expres prevăzute de acest text legal.
Celelalte motive de recurs invocate în cauză vizează în mod exclusiv situația de fapt reținută de instanța de apel, respectiv interpretarea probelor administrate în cauză.
Ori, în condițiile disp. art. 304 cpc, hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată sau casată numai pentru motivele de nelegalitate înscrise la punctele 1-9, exceptând situația prevăzută de disp. art. 304 ind. 1 cpc – care nu este incidentă în speță.
Se impune a se consemna cu precădere că recursul nu este o cale devolutivă de atac. Prin urmare, sunt date în competenta instantei de control judiciar exclusiv chestiunile care tin de legalitatea deciziei instantei de apel, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente în cauză.
În aceste conditii, instanta de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în masura în care o astfel de analiza se impune prin prisma aplicarii gresite de catre instanta de apel a unor dispozitii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forta probanta a unor asemenea mijloace administrate.
Devin astfel lipsite de relevanță sustinerile recurentilor legate de gresita retinere a situatiei de fapt de catre instanta de apel, în sensul că din lucrarile dosarului ar fi reiesit o altă linie de hotar.
În ceea ce privește recursul formulat de către recurentele-reclamante V. I. și C. I., simpla invocare a disp. art. 304 pct. 7, 9 cpc nu are eficiență juridică, atâta vreme cât criticile cuprinse în motivele de recurs nu permit încadrarea acestora în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de textele legale respective.
Punctul 7 al art. 304 cpc se referă la ipotezele în care hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină sau ar cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Ori, nemulțumirea unei părți în legătură cu modul în care o instanță își argumentează soluția nu se încadrează în ipotezele vizate de punctul 7, după cum neindicarea unui text legal a cărui încălcare se invocă la modul general sau în abstract, dar nu se dezvoltă în concret pe speța pendinte, nu poate conduce la incidența ipotezelor reglementate de punctul 9 al art. 304 cpc.
Concluzionând, cum motivele de recurs astfel cum au fost invocate nu sunt de natură a conduce la casarea ori modificarea hotărârilor atacate în speță, potrivit disp. art. 312 cpc, ambele recursuri vor fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele-reclamante V. I. și C. I. și de recurenții-pârâți D. G.-C. și D. V. împotriva deciziei civile nr. 212/26.04.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 Septembrie 2013.
Președinte, M. M. | Judecător, I. M. | Judecător, S. A. C. |
Grefier, A. Golașu |
Red. AC
A.G. /2 ex./ 04 Octombrie 2013
Jud. fond: P. D.
Jud. apel: V. B. și G. D.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 4498/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Sentința nr. 53/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
