Obligaţie de a face. Decizia nr. 4498/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4498/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 787/225/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 4498
Ședința publică de la 25 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: - T. R.
Judecător: - M. L. N. A.
Judecător: - C. R.
Grefier: - S. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul N. G. și a cererii de intervenție accesorie formulată de intervenienta N. N. împotriva deciziei civile nr. 181/A din data de 19 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul nr._ /2011, în contradictoriu cu pârâtul T. I., având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant N. G. personal, avocat N. R. reprezentând intimatul pârât T. I. și intervenienta N. N..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
S-a procedat la un prim apel al cauzei, la care, în raport de cererea formulată de apărătorul intimatului pârât, avocat N. R., de apelare a cauzei după ora 10,00 întrucât are de susținut o altă cauză la Tribunalul M., pentru a respecta dreptul la apărare, instanța a lăsat dosarul la al doilea apel.
La al doilea apel al cauzei, s-a învederat că nu mai sunt excepții de invocat, alte cereri de formulat.
Nemaifiind excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului și a cererii de intervenție.
Recurentul reclamant N. G. a solicitat admiterea recursului susținând că are calitate procesuală, putea să formuleze acțiune care este și întemeiată.
A pus concluzii și de admitere a cererii de intervenție formulată în recurs în sprijinul său.
Avocat N. R. reprezentând intimatul pârât T. I. a pus concluzii de respingere a recusului susținând că în mod legal și temeinic Tribunalul M. a cenzurat hotărârea pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S. și a respins acțiunea, apreciind că N. G. nu are calitatea prevăzută de lege.
Cu privire la cererea de intervenție accesorie a pus concluzii de respingere a acesteia.
A depus concluzii scrise.
A solicitat acordarea de cheltuieli de judecată.
Intervenienta N. N. a solicitat admiterea recursului și a cererii de intervenție, susținând că este corectă soluția dată de judecătorie.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4327/2012 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis acțiunea, a obligat pârâtul să construiască ½ din gardul ce desparte proprietățile părților ,iar în caz de refuz, l-a autorizat pe reclamant să-l construiască pe cheltuiala pârâtului, fiind obligat la cheltuieli de judecată în sumă de 1108,3 lei către reclamant.
A reținut că sunt incidente dispozițiile art. 592 c. civ., că între părți sunt neînțelegeri cu privire la ridicarea gardului despărțitor, că în prezent gardul este edificat de pârât cu fundație de piatră, fiind parțial metalic și din scândură, pe o distanță de 8,9 m, iar pe o lungime de 10,42m ,este construit de reclamant ,cu fundație din bolțari de beton .
În termen legal, pârâtul a declarat recurs (recalificat în apel la termenul din 22 octombrie 2012),criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că reclamantul nu are calitate procesuală activă, în condițiile în care nu există dovezi că este proprietarul imobilului, calitate cerută în mod expres de art. 584 c. civ., titlul de proprietate_/1994 fiind emis pe numele socrului acestuia, cu moștenitor N. N., soția reclamantului.
A mai susținut că probatoriul nu a fost interpretat în mod corect,cererea rămânând fără obiect la data pronunțării hotărârii, reclamantul neavând interes în promovarea acțiunii.
Pe fond, a arătat că gardul nu a fost demolat ci, demontat întrucât nu avea fundație,fiind din plasă de sârmă, că în luna aprilie a cumpărat și a fixat pe o lungime de 12m, plasa din sârmă pe stâlpi din lemn, pe diferența până la 72 m, gardul din ulucă ce delimitează proprietatea sa de cea a soției reclamantului, este în stare bună de conservare, nu a suferit degradări,astfel că nu se justifică obligarea sa la construirea unui alt gard.
Prin decizia civilă nr.181/A din data de 19 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul nr._ /2011 s-a admis apelul civil formulat de pârâtul T. I., domiciliat în comuna Șovarna, . împotriva sentinței civile nr. 4327 din 07.06.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, intimat fiind reclamantul N. G., domiciliat în Drobeta Turnu Severin, ., ., apt.6, jud.M..
S-a dispus schimbarea sentinței.
S-a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului.
S-a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
Potrivit art. 560 c.civ. proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.
Acest text de lege îndreptățește pe orice proprietar să impună vecinului său grănițuirea proprietății învecinată cu a sa, fie pe cale amiabilă, fie pe cale judiciară.
În speță, s-a constatat că reclamantul a promovat acțiunea de grănițuire fără a îndeplini condiția impusă de lege, respectiv aceea de proprietar a terenului învecinat cu cel al pârâtului, din titlul de proprietate depus la dosar (fila 39) rezultând că proprietara terenului soția reclamantului, N. N., moștenitoare a defunctului S. I..
Nu a putut fi reținută apărarea intimatului-reclamant potrivit căreia este proprietar codevălmaș, terenul dobândit de soția sa prin moștenire, fiind bun comun, față de disp. art. 340 c.civ. potrivit cărora bunurile dobândite prin moștenire legală ,sunt bunuri proprii ale fiecărui soț.
Ca atare, motivul de apel vizând lipsa calității procesuale active a reclamantului, este întemeiat, prima instanță reținând o stare de fapt greșită, ca urmare a analizării superficiale a probelor ,dar și a interpretării greșite a dispozițiilor legale, astfel că ,în conf. cu disp. art. 296 c.p.civ. urmează a admite apelul, a schimba sentința, a admite excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârât și a respinge acțiunea ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul N. G. solicitând admiterea recursului.
A arătat că în mod greșit cauza a fost soluționată apreciindu-se că nu are calitate procesuală pasivă pornindu-se de la o premisă greșită că a solicitat grănițuirea.
În acțiune însă arată că nu a solicitat grănițuirea, acțiunea sa având ca obiect doar obligația de a face.
Se arată că instanța de apel nu a fost investită cu judecarea partajului dintre recurent și soția sa ca să se pronunțe ce întindere are dreptul său de proprietate.
În codul civil s-a statuat că în cadrul familiei există acordul tacit al soților cu privire la administrarea bunurilor comune.
Soluția ar fi fost corectă dacă soția sa, în calitate de coproprietar nu i-ar fi dat acordul și susținerea ei în promovarea acestei acțiuni. În acest sens a menționat că are acordul scris al soției pentru promovarea acțiunii.
Recursul este fondat.
Obiectul cauzei l-a format obligația de a face și anume de a fi obligat pârâtul să construiască gardul despărțitor dintre proprietăți sau să fie reclamantul autorizat să-l construiască pe cheltuiala pârâtului.
În speță instanțele nu au fost investite cu o acțiune în grănițuire, întrucât linia de hotar nu este contestată, ci cu o veritabilă obligație de a face, așa cum s-a arătat, raportat la principiul disponibilității și voinței exprese a părților..
Este adevărat că în titlul de proprietate nr._/16.11.1994 reclamantul N. G. nu figurează ca proprietar, ci soția sa.
Însă ,având în vedere obiectul cauzei este obligația de a face și nu grănițuirea aceasta are calitatea procesuală activă de a formula o atare acțiune în obligarea pârâtului de a construi gardul despărțitor.
Se observă că la dosar există și o declarație dată de către intervenienta N. N. ( fila 10, dosar recurs) arătând că în această cauză recurentul, soțul său a avut acordul și susținerea sa în promovarea acțiunii.
Această declarație este dată în considerarea obligației de a face ce formează obiectul prezentei cauze și se reține că aceasta conduce la faptul că soția intervenientă a înțeles să mandateze pe soțul său recurentul pârât în vederea susținerii intereselor părților.
În cauză operează prezumția de mandat tacit dat recurentului având în vedere natura de bun realizat în timpul căsătoriei, a gardului.
În conformitate cu principiul egalității sexelor soții administrează și folosesc împreună bunurile comune și dispun tot astfel de ele ( art. 35 alin. 1 Codul Familiei ).
Soții se pot înțelege asupra modului de administrare, folosință și dispoziție a bunurilor comune, cu condiția ca prin aceasta să nu aducă vreo atingere drepturilor pe care fiecare dintre ei le are asupra bunurilor comune în virtutea art. 35 C. fam.
În cauză operează prezumția de mandat tacit, atâta vreme cât soția intervenientă nu s-a opus acțiunii soțului său neexistând vreo opoziție în acest sens, ci susținerea recurentului în demersul său există chiar dacă ulterior dând declarație în vederea promovării acțiunii, confirmând prin urmare demersul soțului.
Chiar dacă terenul este bun propriu al intervenientei – soția recurentului, gardul în esența și materialitatea sa reprezintă un bun comun, până la proba contrară neavând natura terenului ca bun propriu întrucât potrivit art. 305 alin. 1 și 3 Cod familiei” Bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soți sunt de la data dobândirii lor bunuri comune ale soților, iar calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită” .
Ca atare în privința promovării acțiunii având ca obiect obligația de a face în scopul construirii unui gard despărțitor, având natura unui act de administrare, recurentul are calitate procesuală activă în speță..
Soluționând cauza prin prisma excepției lipsei calității procesuale active, tribunalul nu a intrat în cercetarea fondului.
Văzând și dispoz. art. 312 alin. 5 C.pr.civilă, Curtea va admite recursul și cererea de intervenție accesorie în conformitate cu dispozițiile procedurale aceasta urmând soarta principalului.
Se va casa decizia civilă și se va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul N. G. și a cererii de intervenție accesorie formulată de intervenienta N. N. împotriva deciziei civile nr. 181/A din data de 19 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul nr._ /2011, în contradictoriu cu pârâtul T. I..
Casează decizia civilă și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul M..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 aprilie 2013.
Președinte, T. R. | Judecător, M. L. N. A. | Judecător, C. R. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud.M.L.N. A.
Tehn.I.C./Ex.3/24.05.2013
Jud.Apel. M.F. și
L.B.
J.F./C. O.
| ← Reziliere contract. Decizia nr. 7598/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Grăniţuire. Decizia nr. 8506/2013. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
