Obligaţie de a face. Decizia nr. 3690/2013. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3690/2013 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 1101/274/2011
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 3690
Ședința publică din data de 10 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: Judecător L. E.
Judecător P. B.
Judecător C. T.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâții M. Orșova și C. L. al Municipiului Orșova, împotriva deciziei civile nr. 200/A/20.12.2012, pronunțată de Tribunalul M. - Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți V. M. și V. S. C., având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurentele pârâte depunând delegația de reprezentare, consilier juridic Plavețiu D. Grațiela, iar pentru intimatele reclamante, avocat P. R. care a depus împuternicirea.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că recursul este timbrat, declarat și motivat în termenul legal, după care, nefiind cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul părților.
Consilier juridic Plavețiu D. Grațiela pentru recurentele pârâte, a solicitat admiterea recursului conform motivelor invocate, admiterea apelului, respingerea apelului reclamanților și respingerea acțiunii în totalitate, în litigiu fiind un interes general al colectivității.
Avocat P. R. pentru intimații reclamanți, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală, recurenții invocând mai degrabă apărări de fond. Utilitatea publică invocată nu reprezintă o cauză absolută, potrivit practicii CEDO, intre interesul general și cel particular trebuie să existe un echilibru. Pârâții au făcut instalarea pe terenul reclamanților, deși în parte de est există o lățime de 1,5 m teren care le aparține și pe care îl puteau valorifica.
A solicitat cheltuieli de judecată, depunând chitanță onorariu.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Orșova sub nr._ la data de 04.10.2011, reclamanții V. M. și V. S. C. au chemat în judecată pârâții M. Orșova reprezentat prin Primar și C. L. al municipiului Orșova pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea pârâților la ridicarea conductei de alimentare cu apă, precum și a vanei instalate pe terenul proprietatea lor sau autorizarea reclamanților la ridicarea acestora pe cheltuiala pârâților; obligarea pârâților la plata unei chirii lunare în cuantum de 331 euro, plătibili în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, de la data introducerii prezentei acțiuni, precum și în continuare, pentru lipsa de folosință a terenului, în situația în care ridicarea conductei nu ar fi posibilă; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea prezentului proces.
Prin sentința civilă nr.222/29.03.2012 pronunțată de Judecătoria Orșova în dosar nr._, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâte, s-a respins excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată invocată de pârâte; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții V. M. și V. S. C., în contradictoriu cu pârâții M. Orșova reprezentat prin Primar și C. L. al municipiului Orșova; s-a omologat raportul de expertiză tehnică întocmit de expert Cugut V. M.; au fost obligate pârâtele să plătească reclamanților suma de 20,40 lei lunar cu titlu de chirie aferentă suprafeței de teren de 88,68 mp ocupată de conducta de apă, și vană, și zona de protecție, și acces la acestea, astfel cum este identificată pe schița anexă la raportul de expertiză prin suprafața hașurată; au fost obligate pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 1.829 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și s-a respins petitul privind obligația de a face.
Împotriva susmenționatei sentințe, în termen legal au declarat recurs reclamanții V. M. și V. S. C..
Prin decizia civilă nr. 200/A/20.12.2012, pronunțată de Tribunalul M. - Secția I Civilă în dosarul nr._, s-au respins apelurile declarate de municipiul Orșova și de C. L. Orșova.
S-a admis apelul declarat de apelanții reclamanți V. M., V. S. C., cu domiciliul în municipiul Orșova, ., ., ., împotriva sentinței civile nr. 222 din 29.03.2012, pronunțată de Judecătoria Orșova având ca obiect obligație de a face, în contradictoriu cu M. Orșova reprezentat prin Primar și C. local al Municipiului Orșova, cu sediul în municipiul Orșova, județul M..
A fost schimbată parțial sentința.
A fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert D. E..
S-a admis în parte acțiunea.
Au fost obligați pârâții să ridice conducta de alimentare cu apă și vana instalate în anul 2009 pe proprietatea reclamanților situată în Orșova, pct. "Poieni Fânați" (CF nr._).
S-a respins cererea privind plata chiriei.
Au fost obligați pârâtele către reclamanți la 1708,3 lei cheltuieli de judecată în loc de 1829 lei.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
Au fost obligați pârâții către reclamanți să le plătească în solidar suma de 1712,15 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții sunt proprietarii unui teren în suprafață de 331 mp, situat în intravilanul municipiului Orșova, pct. „Poieni” – fânețe, înscris în CF nr._ a mun. Orșova, cu același nr. cadastral (nr. vechi 105 vol. V Coramnic, top 70/a), dobândit prin cumpărare în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1955/21.08.2006 la BNP D. O. iar în toamna anului 2009 în baza autorizației nr.48/02.09.2008,f.73 dosar apel, pe parte a acestui teren a fost amplasată o conductă de alimentare cu apă și o vană ocupând astfel o parte din terenul reclamanților apelanți.
Față de această stare de fapt motivele inadmisibilității și prematurității cereri formulate de reclamant invocate de apelanți M. Orșova și C. L. al Municipiului Orșova sunt nefondate pentru următoarele considerente;
Atunci când se invocă inadmisibilitatea unei cereri de chemare în judecată se invocă practic inexistența dreptului unei persoane, care se apreciază vătămată de acțiunea sau inacțiunea unei alte persoane, de a se adresa unui judecător adică de a avea acces la instanță.
În legătură cu accesul la instanță trebuie arătat că liberul acces la justiție este consacrat prin art. 21 din Constituția României, care prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
Mai mult trebuie spus că dreptul de acces la justiție este atât de evident încât nici nu a fost consacrat expres de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că, atunci când Curtea a fost pusă în situația de răspunde la întrebarea dacă art. 6 paragr. 1 din Convenție doar garantează dreptul la un proces echitabil sau recunoaște și dreptul oricărei persoane de a avea acces la o instanță judecătorească Curtea, a arătat că toate garanțiile procedurale enunțate de art. 6 paragr. 1 din Convenție, respectiv echitatea, publicitatea și celeritatea procedurii, nu ar avea nici un sens în lipsa dreptului de acces la un tribunal dar a subliniat și că acest drept nu este absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept (Hot. C.E.D.O. din 21 februarie 1975 în cauza Golder contra Regatului Unit, în “Recueil…”, 1975, . nr. 18, paragr. 26-36 și paragr. 37-38;).
De asemenea în legătură cu limitările dreptului de acces la instanță Curtea a arătat că dreptul de acces la justiție, implică, prin însăși natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări sau condiționări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului ( Hot. C.E.D.O. definitivă la data de 26 aprilie 2006, în cauza L. împotriva României, publicată în “Monitorul Oficial al României”, partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, paragr. 36;).
Concluzionând se poate spune că ori de câte ori se limitează accesul la judecător trebuie să existe o reglementare expresă în acest sens.
În cauză față de temeiul juridic al cererii reclamantului,art.480 și 1076-1077 V.C. civ, tribunalul constată că legiuitorul nu limitează dreptul unei persoane de a cere protecția satului în cazul în care dreptul său este încălcat și aceasta indiferent cine este cel care realizează încălcarea. Mai mult cum inadmisibilitatea este invocată numai cu privire la dreptul reclamanților de a obține acordarea de despăgubiri,în condițiile în care apelanții M. Orșova și C. L. al Municipiului Orșova invocă o servitute legală și gratuită asupra terenului reclamanților,este cu atât mai evident că reclamanții pot cere instanței să verifice împlinirea condițiilor privind acordarea de despăgubiri.
În ceea ce privește prematuritatea formulării cererii este adevărat că potrivit art.109 alin.2 C.pr.civ sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile însă legiuitorul impune cerința ca legea să prevadă în mod expres aceasta.
Or, raportat la obiectul cereri de chemare în judecată și constatând astfel că nu ne aflăm pe tărâmul reglementat de art.7201 C.pr.civ.,sau al celui stabilit de Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ,tribunalul apreciază că în mod întemeiat a reținut instanța de fond că nu este necesară o procedură prealabilă.
Apelul reclamanților, tribunalul l-a apreciat ca fondat.
Prin disp.art.480 V.C.civ. se stabilește că proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege iar prin art.481 se subliniază, ca o consecință a caracterului absolut al unui astfel de drept, că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
În acord cu legislația internă și prin art.1 paragraf.1 din Protocolul Adițional nr.1 la C.E.D.O. s-a stabilit că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
În paragraful nr.2 se arată că dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.
Concluzionând, principiul respectării proprietății are un caracter general obligatoriu și eventualele limite care pot interveni trebuie să fie interpretate în lumina acestui principiu. Statele trebuie așadar să se arate prudente atunci când iau măsuri care aduc atingere intereselor economice ale persoanelor particulare. Afirmarea dreptului la respectarea bunurilor nu interzice statelor să priveze persoana de proprietatea sa în anumite cazuri, însă privarea de proprietate nu este autorizată decât în condițiile prevăzute mai sus.
A observat că, în ceea ce privește condițiile impuse prima presupune respectarea legislației naționale, prin urmare, pentru a realiza o privare de proprietate trebuie să existe o dispoziție expresă care să permită statului această privare.
Pe de altă parte, cerințele de mai sus impun existența unei cauze de utilitate publică care să fie suficient de reală pentru a da posibilitatea verificării dacă echilibrul dintre interesul general apărat și cel particular care este sacrificat, există sau este rupt.
Oricum, privarea de proprietate sau limitarea acesteia de către stat sau unitățile sale, atunci când aparține unei persoane particulare, nu poate fi făcută decât cu îndeplinirea obligației de a despăgubi proprietarul ,obligație ce rezultă atât din art.481 V.C.civ cât și din art.1 paragraf 1 din Protocolul adițional, despăgubire care trebuie să intervină fără întârziere și să fie efectivă.
În cauză tribunalul a apreciat că statul prin unitatea administrativ teritorială nu a respectat cele arătate anterior cu privire la posibilitatea privării unui particular de proprietatea sa pentru o cauză de utilitate publică.
Astfel deși așa cum s-a arătat anterior la momentul eliberării autorizației nr.48/ 02.09. 2008 în baza căreia s-a făcut reabilitarea sistemului public de alimentare cu apă a municipiului Orșova,reclamanții apelanți erau deja proprietari unui teren în suprafață de 331 mp, situat în intravilanul municipiului Orșova, pct. „Poieni” – fânețe, înscris în CF nr. 508 44 a mun. Orșova, intimații apelanți nu au oferit o despăgubire prealabilă pentru faptul că au ocupat terenul cu conducta și vana de alimentare cu apă.
Susținerea apelanților pârâți în sensul că la momentul cumpărării imobilului în anul 2006 conducta și vana era instalate și prin urmare reclamanții apelanți au cumpărat pe riscul lor,nu este conformă cu realitatea întrucât autorizația de construire a fost eliberată în anul 2008 iar traseul vechii conducte nu trecea pe terenul reclamanților, expertul neputând stabili în funcție de detaliile tehnice traseul vechii conducte ca fiind pe terenul acestora.
Tribunalul a constatat, conform celor menționate de expertul E. D. la pct.4 din cuprinsul raportului de expertiză, f.114, că pentru noua conductă nu există plan de detaliu cu poziționare topografică prin coordonate și traseu iar dispoziția de șantier a fost emisă de asemenea fără un plan de detaliu prin coordonate topografice. Or, în aceste condiții nu se poate stabili că la executarea lucrării de reabilitare pârâtele au respecta un plan de instalare.
Mai mult deși în partea de sud a proprietății reclamanților se află o suprafață de teren aparținând unității administrativ teritoriale, la edificarea conductei nu a fost valorificat acest teren cu o lățime de 1,5 m conform celor menționate în cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expert Cuguț M., fil.45 dosar de fond.
Față de toate aceste motive a apreciat că deși interesul public o cerea cu toate acestea pârâții nu au oferit o justă și prealabilă despăgubire, iar privarea de proprietate s-a făcut nu numai fără o punere în valoare a terenului aparținând pârâtelor dar și fără un plan de detaliu prin coordonate topografice a lucrării efectuate neexistând așadar un echilibru între interesul public și interesul privat astfel că primul motiv de apel al reclamanților este întemeiat .
Cum în cuprinsul cererii de chemare în judecată cât și în al celei de apel s-a menționat că numai în subsidiar se impune a fi analizat motivul privind despăgubirea față de soluția ce va fi dată cu privire la primul motiv de apel a apreciat că nu se mai impune analizarea acestuia din urmă .
În cea ce privește motivul de apel formulat de către pârâți în ceea ce privește despăgubirea la care au fost obligați cât și caracterul servituții instituite tribunalul a reținut că Legea 241/2006, legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, nu stabilește că la momentul înființării unei rețele autoritățile publice pot ocupa terenul unui particular fără o justă și prealabilă despăgubire astfel că toate argumentele formulate de aceasta, având în vedere și motivarea dată apelului reclamanților, nu pot fi primite și prin urmare apelul pârâtelor este nefondat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții M. Orșova și C. L. al Municipiului Orșova, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, au considerat că decizia este nelegală și netemeinică, deoarece în discuție este un interes general al colectivității, respectiv necesitatea asigurării serviciului de alimentare cu apă, legiuitorul fiind pe deplin competent să stabilească limitele dreptului de proprietate, potrivit art.44 alin.1 teza a II a și art. 136 alin.5 din Constituție, principiu expus și în hotărârile instanței de contencios european.
Astfel, în cauza James și alții contra Regatului Unit al Marii britanii și Irlandei, CEDO a arătat că nu poate fi vorba de o încălcare a dispozițiilor convenției, sub aspectul respectării dreptului la proprietate, dacă privarea s-a făcut într-un anumit context politic, economic sau social, dacă răspunde unei utilități publice și dacă se menține un just echilibru între exigențele int4eresului general al comunității și apărarea drepturilor fundamentale ale omului.
A arătat că, în conformitate cu prevederile din regulamentul cadru de alimentare cu apă aprobat prin Ordinul ANRSC 88/20.03.2007, sistemul de alimentare cu apă este de utilitate publică și parte componentă a infrastructurii tehnico-edilitare a unității administrativ – teritoriale și aparține prin natura lui domeniului public. Prin conductă alimentându-se mai multe străzi din zonă, în jur de 500 locuitori, autoritățile locale trebuind să asigure condițiile necesare accesului nediscriminatoriu la Serviciul de alimentare cu apă.
A solicitat admiterea recursului și anularea deciziei.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
Analizând decizia prin prisma criticilor formulate în recurs și în raport cu dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Principala critică a recursului o constituie cauza de utilitate publică în temeiul căreia recurenții justifică privarea de proprietate a reclamanților pentru suprafața de teren ocupată cu conducta de apă - 88, 68 mp.
Curtea reține că privarea de proprietate nu corespunde justului echilibru ce se cere a fi respectat între utilitatea publică –deci interesul colectiv și interesul particular – respectiv dreptul de proprietate al reclamanților, garantat de altfel prin constituție.
Curtea arată că jurisprudența constantă a Curții Europene de Drepturilor Omului a statuat faptul că existența unei cauze de utilitate publică în sine nu este suficientă pentru justificarea unei privări de proprietate, fiind necesară existența unui raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat .
În cauza James c. Marii Britanii – invocată de altfel în motivele de recurs, dar în mod selectiv, s-a statuat că cel care trebuie să păstreze un just echilibru între interesele colective ale societății și interesele particulare este statul.
Ori, se reține că în cauza de față nu au fost respectate aceste cerințe, reclamanții au fost lipsiți de folosința liberă a terenului în suprafață de 331 mp. prin instalarea vanei și conductei de apă – și prin urmare, le-a fost afectat dreptul de proprietate, fără justa și prealabila despăgubire cuvenită astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 481 C.Civ și art. 1 paragraful 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție: „Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege .”
Pe de altă parte, dispoziția de șantier și amplasarea vanei și conductei s-au realizat fără întocmirea planului de detaliu - coordonate și trasarea topografică - ceea ce conduce la concluzia amplasării aleatorii a acestor afectațiuni pe terenul reclamanților – fără respectarea vechii conducte din 2009 - și fără a fi evaluată ca posibilă amplasarea acestora pe fâșia de teren existentă între proprietatea reclamanților și aceea a unei alte persoane - C. S. astfel cum de altfel Primăria Municipiului Orșova și-a și exprimat acordul prin adresa nr. 9644/23.08.2010, neconcretizat însă.
Constatând că, în cauză nu a fost respectat justul echilibru între interesul general și cel particular . reclamanții suferind în mod nejustificat o restrângere a exercițiului dreptului de proprietate - prin impunerea de a construi numai prin adaptarea construcției la terenul rămas liber - Curtea apreciază că nu este incident în cauză motivul de recurs prev. de dispozițiile art. 304 pct. 9, Cod pr. civilă, invocat de către recurent, astfel încât, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul declarat de pârât se va respinge, ca nefondat.
Cu privire la cererea intimaților reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată, în temeiul art.274 C.pr.civ., va obliga recurenta pârâtă să achite acestora suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs, respectiv onorariul achitat apărătorului, conform chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții M. Orșova și C. L. al Municipiului Orșova, împotriva deciziei civile nr. 200/A/20.12.2012, pronunțată de Tribunalul M. - Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți V. M. și V. S. C..
Obligă recurentele către intimații reclamanți la 500 lei cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10.04.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. E. P. B. C. T.
Grefier,
I. B.
Red. Jud. CT / 13.05.2013
Tehn. red. IB / 2 ex
Jud. fond V R.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 5554/2013. Curtea de Apel CRAIOVA | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 5390/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
