Partaj judiciar. Decizia nr. 605/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 605/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 284/54/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 605/2014
Ședința publică de la 24 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE- A. M.
Judecător- S. P.
Judecător- R. M.
Grefier- F. I.
***
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul ORBULEȚU GH.I., împotriva deciziei civile nr. 9650 din 5 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._/215/2010*, în contradictoriu cu intimații N. C. și D. E..
La apelul nominal s-a prezentat avocat S. I. pentru contestatorul Orbulețu Gh.I. și avocat D. G. pentru intimatul N. C., fiind lipsă intimata D. E..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care a învederat următoarele:contestația apare motivată, iar intimatul N. C. a formulat concluzii scrise, fiind depuse la dosar prin serviciul arhivă, după care;
Avocat S. I., apărătorul contestatorului, depune la dosarul cauzei, împuternicire avocațială și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, solicitând acordarea unui alt termen de judecată, în vederea observării dosarului de fond, motivat de faptul că a fost angajat în cauză în dimineața zilei de ședință.
Având cuvântul, asupra cererii de amânare, apărătorul intimatului, avocat D. G., se opune la acordarea unui alt termen, considerând că dosarul se află în stare de judecată.
Instanța, respinge cererea de amânare formulată de apărătorul contestatorului și lasă cauza la a doua strigare.
Cauza fiind reapelată și constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Având cuvântul, apărătorul contestatorului a solicitat admiterea contestației în anulare, conform motivelor scrise depuse la dosar, arătând că în cauză sunt incidente dispozițiile prev. de art.318 teza 1 Cod pr.civ., fără cheltuieli de judecată.
Avocat D. G., pentru intimatul N. C., a pus concluzii de respingere a contestației în anulare, ca fiind inadmisibilă, întrucât aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.317(1) și art.318 Cod pr.civ., iar motivele contestației nu pot fi încadrate în textele acestor articole. A solicitat obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA:
Asupra cauzei de față,constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 03.05.2007, reclamantul Orbulețu Ghe. I. a chemat în judecată pe pârâții N. C. și D. E. (fostă N.), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate deschise succesiunile autorilor Orbulețu G., N. C. și N. G. (fostă Orbulețu), moștenitorii, averea succesorală, drepturile ce se cuvin fiecărui moștenitor și să dispună ieșirea din indiviziune, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.6588/16.04.2009, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Orbulețu Gh. I. în contradictoriu cu pârâții N. C. și D. E. (fostă N.).
A fost obligat omologat în parte raportul de expertiză întocmit de expertul Păpălă I., în varianta unică.
A fost atribuit pârâtului N. C. construcția compusă din 4 camere, 2 marchize și beci, construcția compusă din 5 camere și sală, fântâna, gardul din beton, porțile metalice și plantația de viță-de-vie, situate în .> A fost obligat pârâtul N. C. la plata către reclamant a unei sulte în cuantum de 59 369,016 lei și către pârâta D. E. la plata unei sulte în cuantum de 33.273, 891 lei.
Au fost compensate parțial cheltuielile de judecată și obligat pârâtul N. C. la plata către reclamant a sumei de 200 lei și pârâta D. E. la plata către reclamant a sumei de 200 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul Orbulețu I. și pârâtul N. C..
Prin decizia civilă nr. 810 din 16 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamantul ORBULEȚU GH. I. împotriva sentinței civile 6588 din 16.04.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă D. E..
S-a respins apelul declarat de pârâtul N. C. împotriva aceleași sentințe.
A fost obligat apelantul N. C. către intimatul Orbulețu I. la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul N. C., iar prin decizia civilă nr. 613 pronunțată la data de 28.04.2010 în dosarul nr._ al Curții de Apel C. recursul a fost considerat fondat, deoarece în recurs potrivit art.305 Cod pr.civilă, au fost depuse înscrisuri noi și anume declarațiile autentificate sub nr.: 4250, 4248 și 4251 din 21.03.2008, prin care pârâții au menționat expres că nu au făcut nici un act de acceptare expresă, forțată ori tacită asupra succesiunii defunctei N. G..
A fost casată decizia.
A fost admis apelul declarat de apelantul pârât N. C. împotriva sentinței civile nr. 6588 din 16 aprilie 2009, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
A fost desființată sentința civilă și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond – Judecătoria C..
Au fost menținute restul dispozițiilor deciziei civile.
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei C. la data de 26.05.2010 și înregistrat sub nr._/215/2010.
Prin sentința civilă nr.3059/28.02.2012 pronunțată de Judecătoria C. a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamantul Orbulețu Gh I., în contradictoriu cu pârâții N. C. și D. E..
A fost obligat reclamantul către pârâtul N. C. la 1070 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Orbulețu I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr.94/25.02.2013 pronunțată de Tribunalul D. a fost admis apelul declarat de apelantul-reclamant Orbulețu Ghe. I. împotriva sentinței civile nr. 3059/28 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010 în contradictoriu cu intimatul-pârât N. C. și intimata-pârâtă D. E..
A fost anulată sentința apelată.
S-a fixat termen pentru judecarea încheierii de admitere în principiu la 25.03.2013.
Rejudecând pe fond acțiunea, prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de 29.04.2013 de Tribunalul D. s-a admis în parte și în principiu acțiunea, așa cum a fost modificată la data de 20.11.2008, formulată de reclamantul Orbulețu Gh. I. împotriva pârâților N. C. și D. E..
A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiunea în anularea certificatului de moștenitor nr. 512/21.03.1991.
S-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 512/21.03.1991 în privința compunerii masei succesorale descrisă la punctul I subpunctul B, în privința mențiunilor referitoare la renunțarea la succesiunea autoarei N. G. de către reclamantul Orbulețu I. și pârâta D. E. cât și la renunțarea la succesiunea autorului N. C. de către pârâta D. E..
S-a luat act de renunțarea la capătul de cerere din cuprinsul cererii modificatoare din data de 20.11.2008 (fila 109 dosar fond), având ca obiect acțiune în constatare.
S-a constatat deschisă la data decesului, respectiv, la data de 06.01.1945 succesiunea defunctului Orbulețu G., cu ultimul domiciliu în ..
S-a constatat calitatea de moștenitori legali acceptanți: soția supraviețuitoare – N., fostă Orbulețu G., cu o cotă legală de 1/4 din masa succesorală și reclamantul Orbulețu I., în calitate de descendent de gradul I, cu o cotă legală de 3/4 din masa succesorală.
S-a constatat că în masa succesorală rămasă de pe urma acestui autor, nu se mai regăsesc bunuri susceptibile de a fi partajate între moștenitorii defunctului.
S-a constatat deschisă la data decesului, respectiv, la data de 27.06.1964 succesiunea defunctului N. C., cu ultimul domiciliu în ..
S-a constatat calitatea de moștenitori legali acceptanți: soția supraviețuitoare – N., fostă Orbulețu G., cu o cotă legală de 1/4 din masa succesorală, pârâtul N. C., în calitate de descendent de gradul I, cu o cotă legală de 3/8 din masa succesorală și pârâta D. E., în calitate de descendent de gradul I, cu o cotă legală de 3/8 din masa succesorală.
S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma acestui autor se compune din: cota de 1/2 din casă cu 4 camere, 2 marchize și beci și plantație de vie, pomi fructiferi și dafini.
S-a constatat că restul cotei de 1/2 reprezintă partea de bun propriu a soției supraviețuitoare N. fostă Orbulețu G..
S-a constatat deschisă la data decesului, respectiv, la data de 31.10.1988 succesiunea defunctei N. fostă Orbulețu G., cu ultimul domiciliu în ..
S-a constatat calitatea de moștenitori legali acceptanți: reclamantul Orbulețu I., în calitate de descendent de gradul I, cu o cotă legală de 1/3 din masa succesorală, pârâtul N. C., în calitate de descendent de gradul I, cu o cotă legală de 1/3 din masa succesorală și pârâta D. E., în calitate de descendent de gradul I, cu o cotă legală de 1/3 din masa succesorală.
S-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma acestei autoare se compune din: casa cu 5 camere și sală, gard din beton și porți metalice, fântână și cota de 5/8 din casă cu 4 camere, 2 marchize și beci și plantație de vie, pomi fructiferi și dafini.
S-a dispus ieșirea din indiviziune a părților.
Prin decizia civilă nr. 369 din 23 septembrie 2013 a Tribunalului D. s-a admis în parte acțiunea.
S-a dispus ieșirea părților din indiviziune și a fost omologat raportul de expertiză întocmit de expertul P. M. I. în varianta a III-a de lotizare.
Au fost atribuite pârâtului N. C. toate bunurile, urmând ca acesta să plătească sultă reclamantului Orbulețu Gh. I. în sumă de_,24 lei, iar pârâtei D. E., în sumă de_,95 lei.
A fost omologat raportul de expertiză întocmit de către expertul M. R. în varianta 2.3.1. de lotizare valorică.
Au fost atribuite pârâtului N. C. întreaga plantație de viță-de-vie și pomi, cu obligația de a plăti reclamantului Orbulețu Gh. I. și pârâtei D. E., sultă în sumă de 2082,66 lei pentru fiecare.
S-au compensat cheltuielile de judecată.
A fost obligat pârâtul N. C. să-i plătească reclamantului Orbulețu Gh. I. suma de 873,65 lei reprezentând cheltuieli de judecată, iar pârâta D. E. să-i plătească reclamantului Orbulețu Gh. I. suma de 3325,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei civile 94 din 25.02.2013, a încheierii de admitere în principiu de la 29.04.2013 și a deciziei civile 369 din 23.09.2013 pronunțate de Tribunalul D. a declarat recurs pârâtul N. C..
Prin decizia civilă nr.9650 din 5 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._/215/2010*, s-a admis recursul formulat de recurentul pârât N. C., împotriva deciziei civile nr. 94/25.02.2013, încheierii de admitere în principiu de la 29.04.2013 și deciziei civile nr. 369/23.09.2013, pronunțate de Tribunalul D.- Secția I Civilă în dosarul_/215/2010*, în contradictoriu cu intimatul reclamant ORBULEȚU GH. I. și intimata pârâtă D. E..
S-a modificat decizia civilă nr. 94/25.02.2013, încheierea de admitere în principiu de la 29.04.2013 și decizia nr. 369/23.09.2013.
S-a respins apelul declarat de reclamantul ORBULEȚU GH. I. împotriva sentinței 3059/28.02.2012 a Judecătoriei C..
S-a menținut sentința civilă nr. 3059/28.02.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_/215/2010*.
A fost obligat intimatul reclamant ORBULEȚU GH. I. către pârâtul N. C. la 24.051,65 lei cheltuieli judecată în fond, apel și recurs până la soluționarea deciziei 369/2013 și la 1285 lei cheltuieli judecată în prezentul recurs.
În motivarea recursului s-a făcut istoricul litigiului dintre părți și s-a susținut că deciziile recurate au fost date cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 700 și 1171 Cod civil.
A arătat că instanța de apel în mod greșit a ignorat înscrisurile în formă autentică, fără a fi răsturnată prezumția de validitate de care acestea se bucură.
A susținut că înțelegerea părților asupra împărțelii averii nu denotă o faptă ilicită, cât timp s-a concretizat în declarațiile de neacceptare și certificatul de moștenitor consfințește această înțelegere, fiind un acord de voință al moștenitorilor.
Recurentul a învederat că cererile de reconstituire a dreptului de proprietate nu constituie act de acceptare a succesiunii, teza adoptată de instanță fiind greșită cât timp cererea a fost făcută după ce reclamantul a dat declarația de neacceptare a succesiunii.
A criticat motivarea instanței cu privire la anularea certificatului de moștenitor, arătând că acesta a fost eliberat de notariatul de Stat Județean, unde funcționa un colectiv de notari care au emis actul concomitent cu luarea declarațiilor de neacceptare, astfel că nu se poate supune că moștenitorii nu au participat la dezbaterea succesiunii.
S-a criticat soluția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune pentru cererea de anulare certificat moștenitor.
În finalul motivelor de recurs s-a criticata varianta de lotizare aleasă de tribunal, arătându-se că sulta stabilită în sarcina pârâtului este prea mare și că a fost încălcat principiul atribuirii în natură a bunurilor.
La data de 28.11.2013 intimatul reclamant Orbulețu I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recursul a fost fondat, fiind admis pentru următoarele considerente.
Prin acțiunea promovată și precizată ulterior, în raport și de indicațiile date de instanța de casare în primul ciclu procesual, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 512 din 21.03 1991, deoarece a fost emis fără legala sa citare iar mențiunea privind neacceptarea succesiunii autoarei este nereală, cât timp reclamantul a făcut acte de acceptare tacită a moștenirii.
Deși reclamantul a făcut vorbire despre nulitatea certificatului pentru că a fost eliberat prin fraudarea dispozițiilor legale, singurul motiv de nulitate ce a rezultat din motivarea cererii a fost lipsa citării sale de către notar, nicio altă dispoziție legală în materie nefiind încălcată. Scopul promovării acțiunii, intenția și interesul urmărite de reclamant sunt constatarea calității sale de moștenitor acceptant al succesiunii, pentru a putea solicita partajarea bunurilor succesorale.
Cum motivul invocat atrage nulitatea absolută a certificatului de moștenitor, dacă ar fi găsit întemeiat, în mod corect a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul N. C., obiectul cererii fiind constatarea nulității absolute a actului.
Soluția pronunțată de tribunal nu a fost, însă, legală, argumentele folosite fiind rezultatul greșitei interpretări a legii.
Susținerea reclamantului în sensul că nu a fost citat de notar și că a luat la cunoștință despre certificat în cursul procesului de față nu a fost probată, prin urmare, nu a putut constitui premisa de la care se pornește în analiza valabilității actului.
Totodată, eliberarea certificatului de către un notar într-o anumită zi și autentificarea declarației de neacceptare a succesiunii de un alt notar de stat în aceeași zi nu a constituit nici măcar o prezumție a necitării succesibilului pentru dezbaterea succesiunii, având în vedere modul de funcționare a instituției care a emis certificatul de moștenitor contestat. Dimpotrivă, eliberarea actelor în aceeași zi a instituit prezumția că s-au făcut în scopul dezbaterii succesiunii autoarei, la cererea și cu legala citare a tuturor părților.
Astfel, la data când a fost eliberat actul contestat erau în vigoare dispozițiile Decretului 40/1953, Notariatul de Stat funcționând ca o instituție publică, la care erau angajați ca funcționari notarii de stat. Certificatul a fost emis de Notariatul de Stat Județean D., iar nu de un notar public, ca în sistemul Legii 36/1995 fiind posibil ca de la formularea cererii de deschidere a procedurii succesorale notariale până la întocmirea actului final să lucreze, în același dosar notarial, mai mulți notari de stat.
În condițiile în care dosarele notariale se păstrează în integralitatea lor doar 10 ani și nu pot fi observate dosarele conexate 551/1991 și 516/1991 ale Notariatului de Stat Județean D. în care a fost emis certificatul de moștenitor, nu s-a putut ajunge la concluzia că la dezbaterea succesiunii autoarei comune a părților a fost citat doar pârâtul N. C..
Dimpotrivă, actul autentic bucurându-se de o prezumție de adevăr, concluzia care s-ar impune fiind aceea că toți moștenitorii autoarei N. G. au fost citați la Notariatul de Stat Județean D. și au avut cunoștință de eliberarea certificatului de moștenitor.
Un element în plus l-a constituit și starea de fapt rezultată din pasivitatea moștenitorilor, care au acceptat ca doar unul dintre ei să stăpânească bunurile autoarei, de la decesul acesteia, intervenit în anul 1988, până la introducerea acțiunii de partaj, la 3.05.2007.
Analizând valabilitatea declarației de neacceptare a succesiunii dată de reclamant, autentificată sub nr. 4250 din 21 martie 1991, Curtea a constatat că potrivit art. 1171 Cod civil, acest act autentic a făcut dovada faptului că a fost semnat de reclamant până la înscrierea în fals, identitatea părții fiind un element constatat de notar personal. În prima instanță s-a administrat proba cu expertiza criminalistică a scrisului, care a concluzionat că nu se poate stabili dacă declarația a fost semnată sau nu de partea respectiv. În condițiile în care reclamantul nu a probat, prin înscrierea în fals, că nu este cel care a semnat declarația de neacceptare a succesiunii, dovada fiind pe deplin făcută.
Pe de altă parte, conținutul actului, respectiv veridicitatea celor declarate, a făcut dovada până la proba contrarie. Acceptarea succesiunii fiind o stare de fapt, reclamantul putea să dovedească prin orice mijloc de probă faptul pozitiv contrar celor declarate, adică actele de acceptare tacită a succesiunii pe care le-a făcut pentru a-și consolida poziția de moștenitor acceptant.
Tribunalul a dezlegat speța referindu-se la formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate ca act de acceptare a succesiunii și la învoiala succesibililor privind partajarea averii succesorale.
Modul în care a fost dată soluția a constituit o aplicare greșită a prevederilor art. 689 c.civ., și a prevederilor art. 12 din Legea 18/1991( forma în vigoare în anul 1991) ceea ce face incident motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 9 Cod pr.civ.
La deschiderea unei succesiuni, succesibilul are dreptul de a alege între consolidarea titlului de moștenitor, prin acceptarea succesiunii și desființarea acestui titlu, prin renunțarea la succesiune. Potrivit art. 689 c.civ., acceptarea unei succesiuni poate fi făcută expres, atunci când succesibilul își manifestă calitatea de moștenitor prin înscris autentic sau sub semnătură privată, ceea ce nu este cazul în speță, ori poate fi făcută tacit. Acceptarea este tacită când succesibilul îndeplinește un act sau un fapt pe care nu îl putea săvârși decât în calitatea sa de moștenitor și din care rezultă indirect, dar neîndoielnic, intenția sa de acceptare a succesiunii, act care nu poate primi o altă interpretare.
Atunci când actul respectiv este echivoc, el nu constituie o manifestare tacită a voinței de a accepta succesiunea. Acceptarea succesiunii constă în actul sau faptul juridic unilateral săvârșit de succesibil, prin care acesta își consolidează calitatea de moștenitor, definitivând transmisiunea succesorală care a operat la data deschiderii succesiunii.
Dreptul de opțiune succesorală trebuie să fie exercitat într-un termen de 6 luni calculat de la data deschiderii succesiunii, în acest sens fiind dispoz. art. 700 alin 1 c.civ. Legea nu stabilește în concret care sunt actele ce valorează acceptare tacită, însă art. 690 c.civ. precizează că nu constituie acte de acceptare a succesiunii actele de conservare și de administrare provizorie a bunurilor succesorale dacă cel ce le-a făcut nu și-a însușit prin titlu anterior calitatea de moștenitor. Așadar, din redactarea textului a rezultat că doar actele de administrare definitivă a patrimoniului și care angajează viitorul bunurilor constituie acte de acceptare tacită. În plus, este esențial ca actele de acceptare să fie făcut în termenul de opțiune succesorală, termen care în speță s-a împlinit la data de 31 aprilie 1989, la șase luni de la decesul autoarei N. G..
Potrivit art. 12 alin 2 din Legea 18/1991, actual art. 13, moștenitorii care nu-și pot dovedi această calitate, întrucât terenurile nu s-au găsit în circuitul civil, sunt socotiți repuși de drept în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor. Ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pe care o fac comisiei.
Deși dreptul de opțiune succesorală are caracter indivizibil, în sensul că odată exprimată opțiunea, ea privește întreaga masă succesorală, bunurile prezente și viitoare din patrimoniul autorului, dispozițiile legale arătate au constituit o excepție, justificată prin aceea că anterior apariției legii fondului funciar nr. 18/1991, neexistând terenurile în circuitul civil deschis moștenirii, succesibilii nu au avut interesul de a accepta succesiunile autorilor lor și trebuia să li se dea posibilitatea de a solicita terenurile reintroduse în circuitul civil în anul 1991.
Acceptarea unei succesiuni anterior anului 1991 crea automat dreptul moștenitorului de a formula și cerere potrivit noii legi a fondului funciar. Neacceptarea succesiunii, năștea dreptul ca moștenitorul neacceptant să formuleze cererea de reconstituire, fiind considerat repus în termenul de acceptare. Însă, actul formulat potrivit legii 18/1991 avea doar valoarea unui act de acceptare a succesiunii cu privire la terenurile ce făceau obiectul reconstituirii, fără a crea vreun drept cu privire la bunurile, altele decât terenurile, care au existat în succesiune la data deschiderii ei.
Prin urmare, un moștenitor care nu a acceptat succesiunea deschisă în anul 1988 dar a făcut cerere de reconstituire potrivit Legii 18/1991 avea dreptul de a culege din succesiune doar terenurile pentru care a formulat cererea, acest act neavând valoarea unui act de acceptare a succesiunii pentru bunurile existente în patrimoniul succesoral în anul 1988.
Din această perspectivă, este nelegală interpretarea dată de tribunal cererilor de reconstituire formulate de reclamant și de pârâta D. E., finalizate prin eliberarea titlurilor de proprietate, ele nefiind acte de acceptare a succesiunii ce se cere a fi dezbătută în cauza de față.
Singurul act tacit de acceptare invocat de reclamant și avut în vedere de tribunal, în afara cererii de reconstituire deja analizată, a fost existența unui acord al moștenitorilor cu privire la partajarea averii mamei lor. Acest pretins acord a rezultat din răspunsul dat la interogatoriu de pârâtul recurent N. C., consemnat al fila 38 din primul dosar. Pârâtul a arătat că la dezbaterea succesiunii în anul 1991 l-a despăgubit pe reclamant pentru neacceptarea succesiunii (partea a folosit incorect expresia „ renunțare”) dându-i 100 l vin și 50 l țuică pentru nunta fiului său.
Instanța de recurs a constatat că valoarea juridică dată de tribunal unei astfel de înțelegeri este nelegală, dispozițiile art. 689-700 cod civil fiind greșit aplicate.
Astfel, pentru ca o înțelegere între succesibili să constituie un veritabil acord de împărțeală a succesiunii și, implicit, un act de acceptare tacită a moștenirii, este necesar ca ea să intervină în termenul de opțiune succesorală, numai în acest fel fiind respectate dispozițiile legale care reglementează acest drept. În al doilea rând, este necesar ca bunurile cu privire la care se face înțelegerea să fie bunuri din patrimoniul succesoral și să aibă valoarea economică necesară și suficientă pentru ca actele juridice cu privire la ele să fie calificate acte de administrare definitivă a patrimoniului.
În speță, nu s-a făcut dovada că actul de împărțeală voluntară a intervenit în termenul de șase luni de la decesul autoarei, dimpotrivă, din răspunsul pârâtului la interogatoriu a rezultat că a avut loc cu ocazia dezbaterii notariale a succesiunii, adică în anul 1991.
Mai mult, nu a rezultat că bunurile date de pârât fratelui său ( anumite cantități de alcool) erau din patrimoniul succesoral, ori erau bunuri ale pârâtului.
Concluzia a fost că nu constituie act de acceptare tacită a succesiunii primirea de către reclamant, la circa 2 ani și jumătate de la decesul autoarei, de la unul dintre moștenitori a unor bunuri mobile consumptibile pentru ca reclamantul să dea o declarație notarială, care să consfințească o stare de fapt, aceea a neacceptării succesiunii.
Cum pârâtul a invocat faptul că este unic moștenitor, reclamantului îi revenea sarcina de a proba că a acceptat succesiunea mamei sale, în termenul legal de opțiune succesorală, ori o astfel de dovadă nu a fost făcută.
În consecință, reclamantul nu a întreprins niciun demers materializat prin acte sau fapte juridic din care să rezulte intenția sa de a accepta succesiunea, caz în care tribunalul a reținut greșit că acesta are calitatea de moștenitor acceptant și a admis acțiunea, cu aplicarea greșită a legii.
În contextul în care reclamantul nu a acceptat succesiunea autoarei, fiind lipsit de relevanță modul în care certificatul de moștenitor a fost emis, deoarece nulitatea acestuia pentru orice fel de motiv ar fi fost invocat, inclusiv necitarea reclamantului de către notar, nu produce efecte asupra calității de moștenitor a reclamantului. După cum s-a arătat, interesul actual și direct al promovării acțiunii l-a constituit recunoașterea calității de moștenitor, care se pretinde a fi rezultatul actelor de acceptare tacită a succesiunii, însă în condițiile în care astfel de acte nu au fost întreprinse, este lipsit de interes și efect juridic constatarea nulității certificatului de moștenitor.
Criticile reclamantului din motivele de apel privitoare la dezbaterea succesiunii tatălui său, Orbulețu G., au fost nefondate, ele nefiind împărtășite nici de tribunal, la pronunțarea încheierii de admitere în principiu, împotriva căreia reclamantul nici nu a declarat recurs.
Pentru a stabili dacă la decesul acestui autor au rămas în patrimoniu bunuri realizate de acesta singur ori împreună cu soția sa, instanța a avut în vedere declarațiile martorilor, recunoașterile părților, pe care le-a coroborat cu concluziile expertizelor referitoare la vechimea construcțiilor existente pe teren și care au fost supuse evaluării și împărțelii.
Orbulețu G. a decedat la 6.01.1945, dată la care căsătoria sa cu Orbulețu (viitor N.) G. era încheiată sub regimul matrimonial al separației de patrimonii.
Tribunalul a analizat pe larg, la fila 14 a încheierii de admitere în principiu pronunțată la 29 aprilie 2013 răspunsul reclamantului la interogatoriu, care a recunoscut că a fost demolată construcția edificată de părinții săi, pe locul acesteia mama sa ridicând în anul 1970 o altă casă, recunoașterea sa fiind confirmată de concluziile expertizei privind datele la care construcțiile de pe teren au fost edificate.
Cum nici una dintre construcțiile în litigiu nu au o vechime anterioară anului 1945, când a decedat autorul, este evident că în patrimoniul acestuia nu au rămas bunuri.
Reclamantul a formulat cerere de reconstituire pentru terenul care a aparținut tatălui său, fiindu-i eliberat titlu de proprietate, care nu a făcut obiectul litigiului, pârâții neavând calitate pentru a cere partajarea acestui teren.
Așadar, tribunalul a reținut motivat că pentru autorul Orbulețu G. nu se pot reține bunuri în masa succesorală, confirmând soluția primei instanțe sub acest aspect, iar constatările sale au intrat în puterea lucrului judecat, nefiind criticate în recurs de nicio parte.
Față de aceste considerente, reclamantul nu poate cere partajarea bunurilor rămase la decesul autorilor săi, fiind legală soluția primei instanțe de respingere a acțiunii.
Întrucât tribunalul a aplicat greșit dispozițiile art.689 - 700 Cod.civ. iar decizia pronunțată cu privire la apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe a fost nelegală, fiind incident motivul de nelegalitate prev.art. 304 pct. 9 Cod pr.civ.,. recursul a fost admis S-a modificat această decizie, precum și încheierea de admitere în principiu și decizia dată de tribunal după rejudecare, fiind respins apelul declarat de reclamant și menținută sentința primei instanțe din al doilea ciclu procesual. Ca urmare a respingerii apelului, au rămas fără efect încheierea de admitere în principiu și decizia 369/2013, reclamantul neavând calitatea de moștenitor al mamei sale și nefiind bunuri de partajat din succesiune a tatălui său.
Potrivit art. 274 Cod pr.civ., reclamantul intimat a fost obligat către recurentul pârât la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale anterioare și în recursul de față constând în taxe timbru și onorariu avocat, onorariu expert. Suma cheltuielilor de judecată a fost de 24 051,65 lei în fond, apel și recurs înainte de pronunțarea deciziei 369/2013 și 1285 lei cheltuieli în recurs, respectiv 285 lei taxă timbru și 1000 lei onorariu avocat.
Împotriva acestei decizii, la data de 12 februarie 2014, a formulat contestație în anulare contestatorul Orbulețu Ghe.I., întemeiată pe dispozițiile art.317 alin.1 și art.318 alin.1 Cod pr.civ., susținând că, contestația în anulare poate fi introdusă când hotărârea dată este rezultatul unor incidențe procesuale și procedurale, ori este rezultatul unor erori materiale.
În acest sens, a invocat obligativitatea prevăzută de Legea nr.146/1997 privind taxele de timbru care este aplicabilă în speța dedusă spre soluționare, privind obligativitatea avizării de către oficiile de cadastru și publicitate imobiliară a expertizelor tehnice solicitate de părți și încuviințate de instanța de judecată.
De asemenea, susține că, neavizarea expertizei tehnice întocmite în ceea ce privește obiectul și valoarea bunurilor expertizate a creat posibilitatea exercitării de către oricare din părțile din proces a unor căi de atac(apel,recurs)nelegale, fiind cunoscut faptul că în ceea ce privește căile de atac, acestea sunt stabilite de către lege și nu pot face obiectul unei convenții sau tranzacții între părți
Considerând că este vorba de un incident procesual, în conformitate cu art.320 Cod.pr.civ., solicită anularea deciziei nr.9650 din 5.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel C., ca fiind nelegală și netemeinică.
Contestația în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 317 și 318 Cod pr. civ., contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi promovată pentru patru motive expres prevăzute de lege și anume: lipsa de procedură cu părțile la data judecării recursului, încălcarea normelor imperative de competență a instanțelor, nepronunțarea instanței pe unul din motivele de recurs, săvârșirea unei erori materiale.
În afara acestor motive stricte, părțile nu pot solicita anularea hotărârilor judecătorești irevocabile pentru motive de fond, care ar presupune reluarea judecății și stabilirea unei alte situații de fapt sau de drept, pentru că s-ar încălca astfel principiul securității raporturilor juridice și autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești irevocabile.
Acest principiu trebuie respectat chiar în ipoteza în care partea nemulțumită ar susține că s-au săvârșit erori de judecată și ar pune în discuție legalitatea unei hotărâri. Concluzia se desprinde și din practica instanței europene de contencios al drepturilor omului, care a afirmat constant că unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul siguranței raporturilor juridice, potrivit căruia soluția definitivă pronunțată de instanțe la orice controversă nu trebuie să mai fie rejudecată ( Hotărârea din 8 nov. 2007 în cauza R. c. României) iar anularea unei hotărâri judecătorești definitive nu poate fi justificată numai pe pretinsa apreciere injustă a probelor de către instanța care a statuat în ultimă instanță ( Hotărârea din 15 nov. 2007 în cauza Belasin c. României).
În cauza P. contra României, Hotărârea din 27 ian. 2009, Curtea a reținut că respectarea dreptului la un proces echitabil și a principiului securității raporturilor juridice impune ca nicio parte să nu poată solicita desființarea unei decizii definitive și executorii într-o cale extraordinară de atac cu singurul scop de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre cu privire la același litigiu.
Reținând aceste argumente, se constată că în speță contestatorul nu a invocat nici unul dintre motivele pentru care legea dă posibilitatea formulării unei contestații în anulare, ci a reluat critici de fond, care sunt de natura unei alte căi de atac, nicidecum a contestației în anulare.
Criticile formulate în scris de contestator au fost analizate integral, iar pronunțarea deciziei nu este rezultatul săvârșirii unei erori materiale.
Eroarea materială la care face referire art. 318 Cod pr. civ. nu trebuie confundată cu o eroare de judecată, pentru că s-ar ajunge astfel la rejudecarea fondului pricinii într-o cale extraordinară de atac și la soluționarea unui recurs la recurs, cale de atac neprevăzută de Codul de procedură civilă.
Eroarea materială privește îndeosebi aspecte care țin de investirea instanței, de procedură, nicidecum erori de fond, care ar duce la cercetarea argumentelor de drept avute în vedere de instanța de recurs.
Niciuna dintre susținerile contestatorului nu poate fi încadrată în motivele de promovare a contestației în anulare. Criticile formulate în cadrul contestației în anulare privesc modul de aplicare a legii de către instanța de recurs, ceea ce duce la concluzia că se tinde la o rejudecare a recursului, depășindu-se cadrul stabilit restrictiv de art. 317 și 318 Cod pr. civ.
Astfel, susținerile contestatorului potrivit cărora instanța de recurs a săvârșit o eroare materială atunci când a respins motivul de recurs invocat privind neavizarea expertizei tehnice întocmite în ceea ce privește obiectul și valoarea bunurilor expertizate, nu pot fi încadrate în dispozițiile legale invocate, neputând fi admisibilă calea extraordinară de atac formulată.
Concluzia care se impune este aceea că niciuna din criticile formulate nu constituie motiv pentru promovarea contestației în anulare, astfel că în condițiile art. 317, 318 Cod pr. civ. calea extraordinară de atac va fi respinsă.
În baza art.274 Cod pr.civ., urmează a fi obligat contestatorul la suma de 500 lei cheltuieli de judecată către intimatul N. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul ORBULEȚU GH.I., împotriva deciziei civile nr. 9650 din 5 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosarul nr._/215/2010*, în contradictoriu cu intimații N. C. și D. E..
Obligă contestatorul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul N. C..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Martie 2014.
Președinte, A. M. | Judecător, S. P. | Judecător, R. M. |
Grefier, F. I. |
Red.jud. S.P.
Teh.F.I./2 ex./31.03.2014
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2552/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Strămutare. Sentința nr. 48/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
