Revendicare imobiliară. Decizia nr. 680/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 680/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 30247/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 680
Ședința publică de la 08 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE - O. C. G.- Judecător
- M. C.- Președinte Instanță
- L. B.- Președinte Secție
Grefier D. M.
XXX
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenții pârâți D. T. și S. L. împotriva deciziei civile nr. 536/10.12.2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. M. și C. C., având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații reclamanți C. M. și C. C. asistați de avocat V. E., lipsind recurenții pârâți D. T. și S. L..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat V. E. pentru intimații reclamanți solicită încuviințarea probei cu înscrisuri potrivit art. 305 Cod procedură civilă, înscrisuri ce au fost depuse la data de 06.03.2014, la termenul anterior de judecată.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri, apreciază că nu se impune acordarea unui nou termen de judecată pentru ca părțile să ia cunoștință de înscrisurile depuse.
Avocat V. E. pentru intimații reclamanți solicită respingerea cererii de suspendare, întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. 1 pct.1 Cod de procedură civilă, fiind formulată cu rea credință. Învederează instanței că dosarul pentru care se cere suspendarea se află pe rolul Judecătoriei C., având ca obiect anularea titlului de proprietate și a primit termen de judecată.
Instanța respinge cererea de suspendare facultativă, apreciază că prin admiterea acestei cereri s-ar tergiversa inutil cauza,iar în situația în care recurenții triumfă în demersul lor juridic au la dispoziție alte remedii procesuale.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii.
Avocat V. E. pentru intimații reclamanți solicită respingerea recursului, menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul D., învederând instanței că recurenții pârâți sunt de rea credință formulând acțiuni fără a-și îndeplini obligațiile.
Mai arată că la cel de-al doilea motiv de recurs, se critică decizia pronunțată, reținând în esență că nu s-au formulat obiecțiuni din partea apelanților pârâți la raportul de expertiză efectuat la instanța de fond, și nu au cerut efectuarea unei contraexpertize. Cu privire la cel de-al treilea motiv de recurs este neîntemeiat, întrucât nu se încadrează sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, solicită cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă_/03.10.2012, pronunțata în dosar_, Judecătoria C. a admis în parte cererea formulată de reclamanții C. M. și C. C. în contradictoriu cu pârâții S. T. și S. L., a dispus grănițuirea între proprietățile părților stabilind linia de hotar între punctele 4-27-18 conform completării la raportul de expertiză care face parte integrantă din prezenta acțiune, a obligat pârâții sa permită reclamanților să-și îngrădească proprietatea pe linia de hotar stabilită între punctele 4-27-18, a obligat pârâții să scoată cei 2 salcâmi și vița de vie ce se găsesc pe linia de hotar în partea de nord conform planului de amplasament și delimitare, respectiv punctele 29, 30 și 31, a respins capătul de cererea privind revendicarea, ca neîntemeiat, a constatat ca rămas fără obiect capătul 4 de cerere privind obligarea pârâților să își devieze apele pluviale ce se scurg de pe anexa acestora cu destinație de magazie, a admis în parte cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1160 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții dețin în proprietate, conform titlului de proprietate nr. 2112-_/21.02.1996, suprafața de 626 mp situat în C., ., jud. D., teren pe care se află edificat un imobil-casă, achiziționat de reclamanți prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/12.10.1990.
Prin sentința civilă nr. 3632/13.04.2004 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/2003, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea formulată de pârâții din speță și s-a pronunțat o hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare –cumpărare pentru terenul în suprafață de 611 mp situat în C., . ( actualmente . – certificat de nomenclatură- fila 47) și pentru casa de locuit compusă din 3 camere și sală.
Reclamanții în calitate de proprietari și având în vedere neînțelegerile cu pârâții au înțeles să promoveze prezenta acțiune prin care au solicitat grănițuirea proprietăților părților, revendicarea, pe cale de consecință, a suprafeței de teren ocupată de către pârâți si care s-ar afla in proprietatea reclamanților, obligarea pârâților să scoată pomii plantați pe linia de hotar și să-și devieze apele pluviale care se scurg de pe anexa pârâților pe terenul lor.
Instanța a reținut ca grănițuirea reprezintă o operațiune de delimitare prin semne exterioare a doua proprietăți vecine ce aparțin unor titulari diferiți. In caz de conflict intre acești titulari, prin acțiunea în grănițuire se urmărește determinarea, prin hotărâre judecătoreasca, a limitelor dintre proprietăți și stabilirea traseului real pe care trebuie să îl urmeze titularul.
În sens material, dreptul la acțiune, bazat pe dispozițiile art. 584 C. civ., circumscrie posibilitatea pentru proprietar sau orice persoană care are un drept real asupra unui fond limitrof, de a pretinde vecinului său, prin acțiune în justiție (sau pe cale amiabilă), restabilirea hotarului real ce separă fondurile învecinate și marcarea acestuia prin semne materiale vizibile.
Texul consacra un drept subiectiv civil si o obligație corelativa de a face, ambele cu caracter de reciprocitate, create de vecinătate, in temeiul cărora orice proprietar poate pretinde vecinului sau fixarea liniei comune de hotar ce separa fondurile învecinate si marcarea acesteia prin semne materiale. Dreptul de a cere grănițuirea este un drept potestativ, imprescriptibil, iar grănițuirea se constituie . al dreptului de proprietate.
Operațiunile judiciare ale grănițuirii circumscriu identificarea hotarului real, trasarea hotarului și așezarea semnelor de hotar. Identificarea implică aflarea celor mai vechi semne de hotar, prin examinarea titlurilor de proprietate, ascultarea părților și martorilor și administrarea probelor cu expertize judiciare specifice grănițuirii.
Acțiunea in grănițuire își justifică rațiunea atât in cazul inexistentei unei delimitări intre proprietăți, cât și în situația în care astfel de semne exista, dar nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească și sunt contestate de părți.
În aceste condiții, instanța a reținut din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză de către expertul L. F., raport fata de care pârâții nu au formulat obiecțiuni în termen, obiecțiunile formulate de reclamanți fiind încuviințate prin încheierea de ședință din data de 27.06.2012, iar răspunsul la obiecțiuni a fost depus la data de 03.09.2012, ca pârâții ocupa în fapt suprafața de 614 mp de pe ., iar, deși conform actului de proprietate reprezentat de sentința civila nr. 3632/13.04.2004 pronunțată de Judecătoria C. aceștia dețin suprafața de 611 mp, expertul a concluzionat că pârâții nu ocupă nici o suprafață de teren reclamanților.
Din același raport de expertiză a reieșit că reclamanții dețin în fapt suprafața de 654 mp, iar conform titlului de proprietate nr. 2112-4887/21.02.1996 suprafața este de 626 mp, astfel că deși aceștia dețin în fapt o suprafață mai mare nu ocupă vreo suprafață de teren aparținând pârâților.
Prin urmare, văzând dispozițiile art. 584 C.civ. si pentru a pune capăt situației conflictuale dintre părți, instanța a admis in parte acțiunea reclamanților si a dispus materializarea hotarului pe limitele dintre proprietățile părților, astfel cum rezultă acestea din raportul de expertiză imobiliară judiciară întocmit in cauza, stabilind linia de hotar pe aliniamentul punctelor 4-27-18, conform anexei la raportul de expertiza întocmit in cauza. Pentru a hotărî astfel, instanța a avut in vedere ca reclamanții se învecinează cu pârâții pe aliniamentul punctelor 4-27-18, puncte existente în teren ale vechiului hotar care se regăsesc și în documentația cadastrală înregistrată de reclamanți la OCPI D. cu nr._/2011 conform schiței anexă raportului de expertiza.
In condițiile în care concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de către expertul L. F. au relevat ca pârâții nu ocupa nici o suprafață de teren reclamanților instanța a respins capătul de cerere privind revendicarea ca neîntemeiat.
În ceea ce privește obligarea pârâților să scoată pomii plantați pe linia de hotar, instanța, având în vedere raportul de expertiză întocmit în cauză din care reiese că pe terenul pârâților există 2 salcâmi și o viță de vie care sunt plantați la o distanță de 5 cm față de linia de hotar, încălcându-se astfel, dispozițiile art. 607 C.civ. conform cărora „arborii care cresc înalți nu pot fi plantați la o distanță mai mică de 2 metri de linia despărțitoare a două fonduri, iar celelalte plantații ori garduri vii, la o distanță mai mică de o jumătate de metru „ va admite acest capăt de cerere și pe cale de consecință a obligat pârâții să scoată cei 2 salcâmi și vița de vie ce se găsesc în partea de nord conform planului de amplasament și delimitare, respectiv punctele 29, 30 și 31.
De asemenea, instanța a constatat ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâților să își devieze apele pluviale ce se scurg de pe anexa acestora cu destinație de magazie întrucât pe parcursul soluționării litigiului aceștia au demolat această construcție astfel cum au învederat reclamanții.
Totodată, față de prevederile art. 274 si 276 C., instanța, ținând cont ca acțiunea a fost admisă numai în parte, că reclamanții au plătit onorariu de expert specialitatea topografie și onorariu de expert specialitatea construcții civile fiecare in cuantum de 750 de lei, precum si faptul că, cheltuielile cu grănițuirea sunt suportate de ambele părți, a admis în parte cererea de obligarea a pârâților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1160 lei (din care 750 reprezentând onorariu expert specialitatea construcții civile, - deși capătul de cerere privind desființarea construcției pârâților a rămas fără obiect, aceștia au demolat construcția după încuviințarea și administrarea probei, 375 onorariu expert topografie și 35 lei taxa de timbru).
În ceea ce privește onorariul de avocat solicitat de reclamanți o dată cu concluziile pe fondul cauzei instanța a constatat că la dosarul cauzei nu există nici un înscris doveditor în ceea ce privește cuantumul acestuia și nici faptul că acesta a fost achitat de către reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții S. T. și S. L..
O primă critica a vizat raportul de expertiză întocmit în cauza la instanța de fond, pârâții arătând ca, deși obiectivul acestei expertize a vizat identificarea imobilelor in funcție de actele de proprietate, expertul a identificat suprafețele ocupate, nu si pe cele din acte.
O a doua critică a vizat modalitatea de interpretare a probatoriilor efectuate in cauză, respectiv, obiectivitatea declarațiilor martorilor audiați, neanalizarea apărărilor pârâților, interpretarea înscrisurilor depuse. Ca urmare a acestui mod de interpretare a probatoriilor, au susținut recurenții, au fost aduse grave prejudicii dreptului lor de proprietate.
În continuare, recurenții-pârâți au arătat ca, in mod greșit, instanța de fond nu a cercetat, în soluționarea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâților la scoaterea arborilor plantați cu încălcarea distantei minime legale față de limita de hotar, prejudiciul produs reclamanților.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3041 C..
În cauza au formulat întâmpinare intimații-reclamanți, care au solicitat instanței respingerea recursului și menținerea soluției instanței de fond ca temeinică și legală.
Intimații au reiterat apărările formulate în fața instanței de fond și in plus au arătat ca, deși recurenții au formulat critici vizând proba cu expertiza tehnica, aceștia nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiza în fața instanței de fond.
În probațiune au fost depuse înscrisuri.
În ședința publica din data de 02.04.2013 instanța a pus in discuție calificarea căii de atac incidente si, având în vedere petitele neevaluabile în bani ale acțiunii introductive, respectiv, grănițuire și obligația de a face, a stabilit ca este incidenta calea de atac a apelului.
Tribunalul D., prin decizia civilă nr.536 de la 10.12.2013, a respins apelul declarat de pârâții D. T. și S. L., ambii domiciliați în C., ., județul D. împotriva sentinței civile nr._ din 03.10.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. M., C. C., ambii domiciliați în C., ., județul D., ca nefondat și a obligat apelanții la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește criticile apelanților referitoare la expertiza tehnică efectuată la instanța de fond, Tribunalul a reținut că pârâții-apelanți s-au opus la administrarea probei cu expertiza tehnica (încheierea din 11.04.2012) si nu au propus obiective proprii.
Ulterior efectuării expertizei, doar reclamanții au înțeles să formuleze obiecțiuni, pârâții opunându-se încuviințării acestora si neformulând obiecțiuni la rândul lor.
Criticile referitoare la efectuarea expertizei tehnice sunt neîntemeiate, fiind respinse pentru următoarele considerente.
Orice obiecțiune trebuie formulată până la termenul care urmează depunerii lucrării tehnice, conform art. 212 alin. 2 C.proc.civ.
Aceasta înseamnă că normele care reglementează condițiile în care trebuie să se invoce neregularitatea raportului de expertiză au caracter dispozitiv.
D. urmare, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2197/28.02.2006 a secției civile și de proprietate intelectuală, față de prevederile art. 108 alin. 3 C.proc.civ., neinvocarea obiecțiunilor la prima zi de înfățișare după depunere și înainte de a se fi pus concluzii în fond, atrage sancțiunea decăderii.
Așadar, în condițiile în care apărătorul ales al pârâților a declarat că nu formulează obiecțiuni la concluziile raportului de expertiză, în fața instanței de apel nu mai pot fi aduse critici lucrării de expertiză.
În ceea ce privește interpretarea probatoriului, Tribunalul a constatat că prima instanță a interpretat în mod corect probatoriul administrat.
In speță, astfel cum reiese din concluziile raportului de expertiza, imobilele deținute de părți au fost individualizate in funcție de situația din teren si de actele de proprietate prezentate de acestea (fila 74 fond).
Instanța de fond a dispus grănițuirea proprietăților stabilind linia de hotar între punctele 4 – 27 – 18, intre aceste puncte fiind identificat si vechiul hotar ce despărțea proprietățile, astfel cum acesta se regăsește menționat in documentația cadastrala înregistrată la OCPI D. sub nr._/2010.
Faptul ca reclamanții-intimați dețin în realitate o suprafață mai mare decât cea menționată în titlul de proprietate nu echivalează cu o ocupare fără drept de către aceștia a vreunei suprafețe din terenul proprietatea apelanților, în speță nefiind făcută dovada in acest sens.
In plus, aceste simple susțineri ale apelanților nu pot fi reținute, cu atât mai mult cu cât aceștia nu au înțeles sa formuleze in fata instanței de fond pretenții proprii împotriva reclamanților-intimați.
Este un fapt bine cunoscut că suprafețele menționate în actele de proprietate nu corespund cu realitatea fizică din teren, putând exista plusuri sau minusuri care nu sunt rezultatul unei ocupări abuzive ci, pur și simplu, al determinării inexacte a suprafețelor, în lipsa unor instrumente de măsurare performante și adecvate.
Față de caracterul relativ și aproximativ al suprafețelor menționate în actele vechi de proprietate, dar și în cele mai recente, pentru că în județul D. au început să se facă măsurători exacte ale terenurilor, cu instrumente tehnice performante, de abia de la 01.07.1999, când a fost pusă în aplicare efectiv Legea nr.7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară), pentru rezolvarea situațiilor litigioase de acest gen este esențial a se stabili nu atât plusurile sau minusurile de teren față de actele de proprietate, cât încadrarea în limitele fizice ale proprietății, respectarea obiectului material al dreptului de proprietate, cu alte cuvinte a configurației terenului și a semnelor naturale sau artificiale de hotar stabilite în timp.
Suprafața menționată într-un act de proprietate nu are, în sine, o forță probantă absolută în ceea ce privește întinderea obiectului material al acelui drept, mai ales dacă acel act a fost întocmit înainte de punerea în aplicare a Legii nr.7/1996; realitățile aplicării acestui act normativ au dovedit că suprafețele din acte nu au cum să corespundă, cu exactitate, cu situația fizică, lipsa unei organizări cadastrale adecvate și sistemul de publicitate imobiliară personală (anterioare datei de 1 iulie 1999) conferind suprafețelor înscrise în acte caracterul relativ și aproximativ menționat mai înainte.
Existând, așadar, o realitate fizică și o realitate scriptică ce nu coincid, este necesar ca dreptul de proprietate să fie raportat la obiectul său material, care are întotdeauna anumite limite fizice, pentru că el constituie „bunul” susceptibil de apropriațiune juridică, iar numai prin încălcarea acestor limite se aduce atingere acestui drept, și nu prin simplul fapt că unul dintre vecini posedă mai mult decât în acte, iar celălalt mai puțin.
Acțiunea in grănițuire nu poate fi respinsa, întrucât, conform practicii judiciare, acțiunea in grănițuire își justifică rațiunea atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, cât și în situația in care astfel de semne exista, dar nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâri judecătorești si sunt contestate de părți.
Așa fiind, avându-se in vedere ca nu s-a stabilit faptul ca reclamanții ocupa fără drept vreo suprafață din terenul proprietatea pârâților, dat si având în vedere faptul că linia de hotar a fost stabilita de instanța de fond pe aliniamentul vechiului hotar ce despărțea proprietățile, astfel cum acesta se regăsește menționat in documentația cadastrală înregistrată la OCPI D. sub nr._/2010, Tribunalul a apreciat că soluția instanței de fond in ceea ce privește capătul de cerere în grănițuire este corecta.
Referitor la criticile referitoare la soluționarea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâților la scoaterea arborilor plantați cu încălcarea distantei minime legale fata de limita de hotar, respectiv, neanalizarea de către instanța de fond a prejudiciului produs reclamanților prin această faptă, Tribunalul a reținut următoarele:
Coroborând dispoziția din art. 607 cu cea înscrisă în art.608 alin. 1 Cod civil, proprietarul nu poate avea arbori și plantații la o distanță mai mică decât cea fixată de lege, fie că i-a sădit el sau o altă persoană, fie că au crescut în mod natural, iar vecinul are dreptul să ceară și să obțină în justiție ca plantațiile să fie scoase, fără a fi obligat să dovedească existența unui prejudiciu.
Prin urmare, conform textelor menționate, sancțiunea pentru nerespectarea servituții privind distanța plantațiilor, nu este condiționată de existența unei pagube sau de sădirea copacilor de către actualul proprietar al fondului, criticile apelanților sub acest aspect fiind neîntemeiate.
În cauză expertul tehnic a precizat ca pe linia de hotar dintre proprietățile părților se găsesc doi salcâmi și o viță-de-vie.
Așadar, in mod corect, instanța de fond a obligat pârâții să scoată aceste plantații, date fiind prevederile art. 608 cod civil potrivit cărora sancțiunea pentru nerespectarea distanțelor stabilite de lege este scoaterea plantațiilor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâții D. T. și S. L., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, au arătat că a fost săvârșită nelegalitatea prevăzută de art.304 pct.9, constând în greșita aplicare a legii, raportat la art.244 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă în vigoare la data introducerii acțiunii.
Arată că deși, au învederat instanței de apel că pe rolul Judecătoriei C. se află dosarul nr._/215/2013 (cu termen la 29.01.2014) în care a solicitat să fie constatată nulitatea absolută totală a titlului de proprietate funciară nr.2112-_ din 21.02.1996, precum și nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare autentificat sub nr.4622 din 27.09.2012 de BNP T. M.-D., instanța de apel a respins cererea sa de suspendare a cauzei, considerând că soluționarea prezentului litigiu nu depinde de soluția se va pronunța în dosarul de fond funciar al Judecătoriei C..
Mai arată că nulitatea titlului de proprietate funciară, emis pe numele pârâtului C. Gh.M. prin reconstituirea dreptului de proprietate, a solicitat-o pentru suprafața de 0,0626 ha teren intravilan categoria curți-construcții situat în tarlaua 1, .: la N-S. M. (D. T.), la E-D. F., la sud-P. I., la Vest-.> Recurenții au susținut că în ceea ce privește contractul de vânzare autentificat sub nr.4622 din 27.09.2012 de BNP T. M.-D., nulitatea parțială asupra acestuia vizează numai terenul în suprafață de 626 mp din acte (254 m.p. din măsurători), intravilan curți-construcții situat în C., ., fost în ., fost în Tarlaua 1, .: la N - S. M. (D. T.), la Est- D. F., la Sud - P. I., la Vest - .> Titlul de proprietate 2112-_ din 21.02.1996 este actul pe care reclamanții își întemeiază acțiunea de fată în privința petitelor de revendicare și grănițuire, însă au ascuns instanței două aspecte:
Au mai arătat că titlul de proprietate funciară din 1996 s-a emis pentru același teren vizat și de decizia nr. 15/1992 a Prefecturii D.: terenul situat azi în C., ., jud. D., fost în ., fost în Tarlaua 1, .: la N - S. M., la E -D. F., la Sud - P. I., la Vest - .> In condițiile date, sunt indicii puternice în sensul susținerilor lor din acțiunea ce formează obiectul dosarului nr._/215/2013 al Judecătoriei C., că titlul de proprietate funciară a fost nelegal emis, și se impune a fi anulat.
Având în vedere, pe de o parte, că în prezenta cauză grănițuirea prin fixarea liniei de hotar dintre proprietăți trebuie realizată după ce mai întâi vor fi stabilite suprafețele cuvenite fiecărei părți, iar pe de altă parte că actul de proprietate de care se prevalează reclamanții îl reprezintă tocmai titlul de proprietate funciară nr. 2112-_ din 21.02.1996 a cărui nulitate au cerut-o pentru întreaga suprafață de 626 mp., consideră că soluționarea prezentei cauze depinde în mod esențial de soluția ce se va pronunța în dosarul nr._/215/2013 al Judecătoriei C., având ca obiect constatare nulitate absolută a titlului de proprietate.
Așa cum menționează chiar reclamanții în cuprinsul contractului 4622/2012, terenul este stăpânit nu doar în baza TDP nr. 2112-_/1996 al Comisiei Județene D. (pentru 626 m.p.), ci și în baza adresei nr. 7140/1992 eliberată de Primăria C. (pentru 400 m.p.); reclamanții-vânzători, profitând și de neatenția notarului, au declarat în cuprinsul actului că întreg terenul intravilan vândut este în suprafață totală 1026 m.p. (unamiedouăzecișișase metri pătrați), însumând cele două suprafețe, și de 654 m.p. din măsurătorile cadastrale.
Recurenții au susținut că nu există temei nici legal și nici faptic ca aceluiași reclamant să i se acorde prin reconstituire o suprafață mai mare în 1996, de 626 mp, din moment ce dreptul de proprietate trebuie să fie limitat doar la suprafața de 400 mp, cât s-a transmis succesiv din anul 1967 (terenul fiind proprietatea statului până în anul 1992, în temeiul art.30 din Legea nr.58/1974). În aceste condiții, în teză prioritară trebuia dispusă suspendarea legală a judecății cauzei.
Pe baza art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod pr.civilă, solicită să se dispună suspendarea legală a judecății până la soluționarea definitivă a dosarului nr._/215/2013 al Judecătoriei C., întrucât dezlegarea pricinii de față depinde de soluția ce se va pronunța în acel dosar, titlul de proprietate al reclamanților asupra terenului fiind la acest moment unul incert, cu un iz puternic de nelegalitate, și atacat injustiție cu acțiune în nulitate.
Recurenții au mai susținut că s-a comis nelegalitatea prevăzută de art.304 pct.9 Cod Procedură Civilă Vechi, raportat la art. 563 Cod civil nou, din materia apărării dreptului de proprietate privată, și la art. 560 Cod civil nou privind obligația de grănițuire.
Instanța de apel a motivat respingerea recursului lor pe aspectul formal că nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat la instanța de fond, iar pe de altă parte pe documentația cadastrală a reclamanților, înregistrată la O.C.P.I. D. sub nr._/2010.
In legătură cu primul aspect, nu aveau obiecțiuni în fața instanței de fond în legătură cu aspectul cel mai important- emiterea a două acte de proprietate pentru același teren-întrucât actele au fost ascunse de pârâți.
Despre contractul de vânzare autentificat sub nr.4622 din 27.09.2012 de BNP T. Marinbela-D., în cuprinsul căruia intimații înșiși declară că întreg terenul intravilan vândut este în suprafață totală de 1026 mp, au aflat ulterior.
Nu au avut cunoștință despre faptul că intimații au însumat cele două suprafețe și au considerat că sunt proprietarii a 654 mp din măsurătorile cadastrale.
O expertiză tehnică prin care să fie antamată problema identificării suprafețelor de 400 m.p. și 626 m.p., în sensul unei alăturări sau a unei suprapuneri a celor două suprafețe, se impunea cu necesitate, având în vedere că obiectivul primordial și prioritar al expertizei dispuse în cauză a fost tocmai acela de a identifica imobilele fiecărei părți în funcție de actele de proprietate.
In al doilea rând, faptul că expertul desemnat de instanță a identificat numai suprafețele ocupate de ei raportat la documentația cadastrală a reclamanților nu poate constitui un argument pentru omologarea lucrării, dat fiind faptul că soarta documentației cadastrale înregistrată la O.C.P.I. D. sub nr._/2010 depinde de rezultatul procesului de față, și nu invers, așa cum în mod greșit consideră atât expert L., cât și instanța de apel.
Considerentele prezentate de Tribunal în ceea ce privește caracterul vechi și relativ al suprafețelor menționate în actele vechi de proprietate, raportat la punerea în aplicare a Legii nr. 7/1996, sunt tocmai cele care îi îndreptățesc să susțină că o ocupațiune nelegală a terenului din partea reclamanților nu poate primi girul instanței de judecată.
In oricare dintre ipotezele de lucru, reclamanții dețin 654 m.p., mai mult în raport cu actele dumnealor de proprietate: cu 28 m.p. față de titlul de proprietate funciară, și cu 254 m.p. mai mult decât în Decizia Prefecturii D. nr. 15/1992.
Limitând suprafața de teren cuvenită reclamanților la cea rezultată din oricare aceste două acte de proprietate, este clar că hotarul ar fi fost fixat pe un cu totul alt traseu decât cel dispus în cauză.
In ipoteza restrângerii la cei 400 m.p., cuveniți ca efect al transmiterilor succesive din anii 1960 încoace, nici nu s-ar mai pune problema traseului dat de punctele 4-27-18.
Din acest punct de vedere, hotărârea neputând fi modificată direct în recurs, pe baza art. 312 alin. 3 Cod Procedură Civilă Vechi, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, cu îndrumările corespunzătoare.
În ceea ce privește ultimul capăt de cerere din acțiune, vizând respectarea servituții de plantații, modul nelegal cum a fost soluționat decurge din modalitatea defectuoasă în care a fost fixat hotarul dintre cele două proprietăți ale părților.
Schimbând traseul hotarului, cei doi salcâmi și vița de vie se vor afla la cu totul altă distanță de granița fixată în mod corect, distanță care se va putea observa că respectă prevederile legale.
Recursul este nefondat.
Primul motiv de recurs, vizând soluționarea eronată a cererii de suspendare a cauzei, potrivit art. 244 alin.1 pct.1 Cod pr. civ., până la finalizarea irevocabilă a dosarului nr._/215/2013 al Judecătoriei C., având ca obiect nulitate absolută a titlului de proprietate al reclamanților, este nefondat .
Tribunalul a respins această cerere, apreciind reaua credință a pârâților în formularea acestei solicitări, dat fiind faptul că anterior mai formulaseră o astfel de cerere, admisă de instanță. Astfel, la termenul din 7.05.2013, Tribunalul a dispus suspendarea judecării apelului, în baza art. 244 alin.1 pct.1 Cod pr. civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/215/2013, dosar care a fost soluționat irevocabil prin anularea acțiunii, în etapa regularizării cererii de chemare în judecată, soluție menținută și în calea de atac a reexaminării.
Apelul a fost repus pe rol, ca urmare a cererii formulate la data de 7.07.2013, iar cerere de suspendare subsecventă, justificată de oportunitatea soluționării acțiunii în nulitatea absolută a titlului de proprietate al reclamanților, bazată pe aceleași considerente, a fost respinsă de Tribunal prin preambulul încheierii de amânare a pronunțării din 3.12.2013.
Pe de altă parte, suspendarea reglementată de art. 244 Cod pr. civ., are un caracter facultativ, instanța având posibilitatea, și nu obligația, de a dispune o astfel de măsură, dacă apreciază că soluția depinde de rezolvarea unei chestiuni prejudiciale ce face obiectul unui alt dosar. În aceste condiții, respingerea unei cereri de suspendare facultativa, întemeiată pe dispozițiile art. 244 pct.1 Cod pr.civ., nu poate constitui motiv de nelegalitate a hotărârii prin care s-a rezolvat procesul, câtă vreme judecătorul învestit cu soluționarea cauzei are libertatea de a aprecia dacă o astfel de întrerupere a cursului judecății este oportună sau nu.
Cea de-a doua critică formulată de recurenți se constituie în veritabile obiecțiuni față de concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit la prima instanță.
Or, pârâții nu au solicitat, motivat, la primul termen după depunerea lucrării, potrivit art. 212 alin.2 Cod pr. civ., în vigoare la data introducerii acțiunii, o expertiză contrarie, caz în care, așa cum corect a apreciat instanța de apel, a intervenit decăderea din dreptul de a formula obiecțiuni.
Potrivit art. 108 alin.3 Cod pr. civ., neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea interesată nu le-a invocat la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond.
Raportul de expertiză tehnică întocmit de exp tehnic L. F. a fost depus la dosarul cauzei 11.06.2012, iar împotriva sa s-au formulat obiecțiuni doar de către reclamanți ( fila 85), nu și de către pârâți, care au înțeles să critice concluziile lucrării de specialitate abia prin motivele de apel.
Cât privește modul de interpretare a probatoriului, în susținerea soluției de admitere a cererii în grănițuire și în obligație de a face, instanța de recurs nu poate cenzura hotărârea instanței de apel, întrucât recursul este o cale de atac extraordinară, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici de nelegalitate, circumscrise exclusiv dispozițiilor art. 304 pct. 1-9 Cod pr. civ., nu și de netemeinicie ,în condițiile abrogării exprese a dispozițiilor art. 304 pct. 10 și 11 Cod pr. civ.
Criticile formulate de recurenți nu sunt întemeiate, neputând fi încadrate în niciunul din motivele de casare sau modificare reglementat de art. 304 pct. 1-9 Cod pr. civ., astfel că, văzând dispozițiile art. 312 pct.1 Cod pr. civ., Curtea va respinge recursul declarat ca nefondat.
Potrivit art. 274 Cod pr. civ., recurenții pârâți, aflați în culpă procesuală, vor fi obligați către intimații reclamanți la 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții pârâți D. T. ȘI S. L. împotriva deciziei civile nr. 536/10.12.2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția I civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. M. și C. C..
Obligă recurenții la 500 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți C. M. și C. C..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2014.
Președinte, O. C. G. | Judecător, M. C. | Judecător, L. B. |
Grefier, D. M. |
Red.jud.O:C.G.
2 ex/AS/16.04.2014
j.a.M.R.H.
V.P.
j.f.M.G.Z.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 545/2014. Curtea de Apel... | Strămutare. Sentința nr. 93/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
