Rezoluţiune contract. Decizia nr. 876/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 876/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 509/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 876
Ședința publică de la 27 Mai 2014
Președinte: - L. M. L.
Judecător: - N. D.
Judecător: - Florența C. C.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâții L. I., L. P. împotriva deciziei civile nr. 555/19.12.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. A. P., V. M. A. M., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns intimații reclamanți N. A. P., V. M. A. M., prin avocat C. F., lipsind recurenții pârâți L. I., L. P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- depunerea de către recurenții pârâți a chitanței nr._/26.05.2014 prin care au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1405 lei și timbru judiciar de 5 lei, precum și concluzii scrise, la data de 27.05.2014, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat C. F., pentru intimații reclamanți N. A. P., V. M. A. M., a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar; cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr. 7180/30.04.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ a fost admisă în parte acțiunea privind pe reclamanții N. A. P. și V. M. A. M. și pârâții L. I. și L. P..
S-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat in noiembrie 2009 intre reclamanții N. A. P. și Villegaz M. A. M., in calitate de promitenți cumpărători și pârâții L. I. și L. P., in calitate de promitenți vânzători.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de_ euro, echivalentul in lei la cursul BNR la data plății și a dobânzii legale începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 09.01.2013 și până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 7114 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea pârâților privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
In luna noiembrie 2009, între părțile din litigiu, respectiv reclamanții – în calitate de promitenți – cumpărători si pârâții – în calitate de promitenți – vânzători, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare având ca obiect material suprafața de 1000 mp teren, situată în intravilanul localității Podari, .. D., . a fost stabilit la suma de 25.000 lei.
In ceea ce privește legea aplicabilă raportului juridic dedus judecații, instanța a reținut că potrivit art. 2664 din Codul civil din 2009 "prezentul cod întră in vigoare la data care va fi stabilită în legea pentru punerea în aplicare a acestuia", iar potrivit art. VIII Legea nr. 79/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, acesta intră în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Potrivit art. 6 alin. 5 din Codul civil din 2009 (în continuare Codul civil) "dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .".
Având în vedere că data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare" este noiembrie 2009, instanța a reținut că legea aplicabilă este Codul civil din 2009.
Actul juridic în discuție a reprezentat în fapt o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare care a generat în sarcina ambelor părți contractante obligații de a face, respectiv de a perfecta în viitor contractul de vânzare-cumpărare, iar neîndeplinirea obligației de către una din părți îndreptățește pe cealaltă parte, care și-a executat obligațiile asumate, să solicite in temeiul art. 1021 C. Civ., fie executarea obligației, fie desființarea convenției cu daune interese.
Cum in cauză, reclamantul a optat pentru desființarea convenției, instanța a analizat îndeplinirea condițiilor necesare aplicării sancțiunii rezoluțiunii, respectiv: în primul rând, dacă partea care a solicitat rezoluțiunea și-a executat sau se declara gata să execute contractul, și, în al doilea rând: a) să existe o neexecutare totală sau parțială - dar semnificativă - a obligațiilor asumate prin contract ; b) această neexecutare să fie imputabilă debitorului ; c) debitorul obligației neexecutate să fi fost pus în întârziere.
Pe de altă parte, rezoluțiunea are ca premisă un contract perfect valabil incheiat, care insă nu a fost executat din culpa uneia dintre părți.
Dovada promisiunii de vânzare-cumpărare este supusă regulilor generale prevăzute de art. 1191 și urm. C. civ., aplicabile creanțelor, chiar dacă vânzarea proiectată ar fi un contract solemn, cum a fost situația dedusă judecății.
Instanța a reținut că deși în speță antecontractul nu a fost încheiată în formă scrisă, existența acestuia nu a fost contestată de nici una dintre părți, operând principiul consensualismului, în sensul că simpla manifestare de voință este nu numai necesară, dar și suficientă pentru ca actul juridic civil să ia naștere in mod valabil sub aspectul formei care îmbracă manifestarea de voință făcută in scopul de a produce efecte juridice. In alte cuvinte, pentru a produce efecte juridice, manifestarea de voință nu trebuie să îmbrace o formă scrisă.
Cu privire la prima condiție, din actele dosarului a rezultat că reclamanții și-au îndeplinit obligațiile necesare pentru transformarea antecontractului de vânzare-cumpărare într-un contract perfectat în condițiile legii. Astfel, reclamanții au achitat începând cu luna decembrie 2009 și până in luna ianuarie 2012 suma de_ euro.
In ceea ce privește neexecutarea obligațiilor contractuale de către pârâții promitenți-vânzători, instanța a reținut că aceștia nu și-au îndeplinit aceste obligații.
Deși pârâții au fost notificați, aceștia nu s-au prezentat la notariat în vederea perfectării antecontractului de vânzare – cumpărare. Aceasta împrejurare de fapt a rezultat si din răspunsurile la interogatoriu.
Cum orice creditor care si-a îndeplinit obligația corelativa sau care s-a declarat gata sa execute contractul are alegerea între executarea silita si rezoluțiune, reclamații au fost îndreptățiți sa solicite rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, încheiat cu pârâții L. I. și L. P., în calitate de promitenți-vânzători, pentru neîndeplinirea de către aceștia a obligației de a transfera reclamanților, în calitate de promitenți -cumpărători dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 1000 mp situat în com Podari, .. D..
În speța, vinovăția pârâților pentru neîndeplinirea obligației contractuale corelative este indubitabila; instanța a avut astfel în vedere principiul potrivit căruia debitorul răspunde și pentru cea mai ușoară culpa a sa, precum si împrejurarea ca acesta nu a răsturnat prezumția de vinovăție instituită de art. 1082 C.civil în sarcina sa si nu a făcut deci dovada existentei vreunui caz fortuit sau de forța majora care sa îl poată exonera de răspundere – în conformitate cu disp. art. 1083 C.civil, deși potrivit disp. art. 1169 C. civ. si art. 129 alin. 1 teza finala din C. proc. civ., îi incumba sarcina acestei probe.
Martorul Beletu Gian A. a declarat că avut cunoștință despre încheierea de către părți a unui antecontract de vânzare cumpărare cu privire la o suprafață de teren de situată în com Podari, .. D., iar la notar s-a prezentat numai pârâta L. I., care nu a avut asupra sa cartea de identitate. Martorul a mai arătat că a văzut suprafața de teren, care se afla la aproximativ 100 metri de locuința pârâților, era împrejmuită cu gard și nu se aflau construcții.
Martorul Bugală L. a precizat că are cunoștință de încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare dintre părți cu privire la o suprafață de teren de 1000 mp situată în com Podari, .. D. pentru prețul de_ euro, sumă care a fost achitată lunar de către reclamanți. A mai arătat că a fost prezent la fața locului, a văzut terenul, iar pârâta L. I. i-a spus că partea din față nu mai este de vânzare, iar partea din spate urma să fie vândută reclamantului.
Din declarația martorei S. A. M. instanța a reținut că pârâții L. I. și L. P. dețineau la momentul intervenirii convenției dintre părți două suprafețe de teren, una de 5000 mp, care nu avea ieșire la stradă și una de 2000 mp, cu ieșire la stradă. A mai arătat martora că știa de la familia L. că suprafața de teren de 2000 mp nu era de vânzare, ci doar cea de 5000 mp, care fusese parcelată in acest scop.
Martorul N. D. I. a declarat că in urmă cu aporximativ doi ani familia L. a dorit să vândă o suprafață de teren de 5000 mp, situată in Balta V., . de teren nu se afla la stradă, ci pe o uliță, iar suprafața de teren de 2000 mp, care se afla la aproximativ 80-100 metri de locuința lor avea ieșire la stradă. Martorul a mai precizat că și această suprafață de teren era de vânzare, insă nu cunoaște ce suprafață au cumpărat reclamanții.
Din analiza probelor administrate instanța a reținut că ceea ce s-a convenit a se vinde, respectiv a se cumpăra, nu este nicidecum suprafața de teren de 1000 mp care face parte din suprafața mai mare de 5000 mp, așa cum eronat pârâții doresc să se aprecieze, ci suprafața de 1000 mp, ce face parte din suprafața de 2000 mp.
Din analiza extrasului de carte funciară pentru informare (fila 69, dosar fond ) instanța a reținut că suprafața de 1000 mp, ce a făcut obiectul antecontratului de vânzare-cumpărare, face parte din suprafața de teren de 2000 mp, inscrisă in cartea funciară nr._ a loc. Podari și care se află in loc. Balta V., tarlaua 118. Această suprafață de teren este proprietatea pârâților L. I. și L. P., proprietate dobândită in baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1321/2006 autentificat de BNP D. F.. La data de 22.05.2008 s-a intabulat dreptul de ipotecă in favoarea CEC Bank SA in baza contractului de ipotecă nr. 2618/2008 autentificat de BNP Ș. F..
Din analiza extrasului de carte funciară pentru informare și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5925 din 21.12.2007 de BNP Ș. F. (filele 112-113, dosar fond ) instanța a reținut că suprafața de 5000 mp înscrisă în cartea funciară nr. 1541 a loc Podari este proprietatea pârâților, are categoria teren extravilan și nu erau înscrise sarcini în anul 2007.
A fost lipsită de eficiență juridică susținerea pârâților conform căreia înțelegerea părților a vizat suprafața de teren de 1000 mp, parte din suprafața de 5000 mp in condițiile în care această suprafață de teren are categoria teren extravilan, iar prețul convenit a fost unul destul de mare, respectiv_ euro. Este adevărat că la momentul intervenirii convenției piața imobiliară nu intrase in declin, insă este greu de crezut că reclamanții ar fi fost de acord cu plata unei asemenea sume pentru o suprafață de teren situată în extravilanul unei localități. Mai mult din declarațiile martorilor, s-a reținut că reclamanții intenționau să își construiască o locuință, nu să cultive terenul.
Suprafața de teren de 1000 mp, parte din suprafața de 2000 mp era sub interdicția de înstrăinare la momentul intervenirii convenției, însă acest lucru nu a putut duce la concluzia că reclamanții și-au asumat in cunoștință de cauză regimul juridic al terenului, în condițiile în care suma pentru care s-a instituit ipoteca a fost de 112.000 lei. Insă prețul antecontractului a fost de_ euro, sumă care acoperea în mare parte valoarea ipotecii.
Este adevărat că la data de 17.09.2010 s-a instituit asupra suprafeței de 2000 mp interdicția de înstrăinare in baza contractului de ipotecă pentru suma de 175.000 lei, insă interdicția a avut la bază contractul de ipotecă nr. 4742 din 17.09.2010, autentificat de BNP Ș. F., contract ulterior încheierii antecontractului de către părți.
Prin urmare, în nici un moment, cel puțin ulterior încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare și nici in faza de judecată, pârâții nu au depus diligențe pentru obligației contractuale esențiale, aceea de a le vinde reclamanților prin act autentic terenul de 1000 mp ce făcuse obiectul contractului.
Instanța a reținut că deși pârâta L. I. s-a prezentat la notar pentru încheierea contractului, aceasta nu a avut asupra sa cartea de identitate, iar soțul acesteia nu era prezent, în condițiile in care dreptul de proprietate aparținea amândurora. Mai mult nu au fost administrate probe din care să reiasă că ulterior acestui moment au invitat reclamanții la notar in vederea perfectării actelor in formă autentică.
Raportat la acordul de voință încheiat de părți, confirmat de răspunsurile părților la interogatoriu, instanța a apreciat că acțiunea în rezoluțiune a antecontractului de vânzare-cumpărare este întemeiată și urmează a fi admisă.
Astfel, s-a reținut că pârâții nu și-au executat obligația ce le revenea potrivit convenției încheiate; În acest sens se constată că aceștia nu au transferat reclamanților, în calitate de cumpărători dreptul de proprietate asupra terenului in suprafață de 1000 mp.
În realitate, văzând și atitudinea procesuală a pârâților instanța a apreciat că pârâții nu au avut intenția de a-și executa obligațiile asumate prin convenția încheiată cu reclamanții, iar neexecutarea le este imputabilă exclusiv acestora.
Cum pârâții în calitate de debitori ai obligației neexecutate au fost puși în întârziere de către reclamanți prin introducerea cererii de chemare în judecata, instanța a constatat îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute pentru admisibilitatea rezoluțiunii judiciare, astfel cum rezulta acestea din prevederile art.1020 C.civ..
Instanța a constatat totodată că pârâții- aflați în culpă contractuală – spre a evita rezoluțiunea, nu au procedat la executarea obligației în natură și nici nu și-au manifestat intenția în acest sens, împrejurare de natură a confirma soluția rezoluțiunii solicitată de reclamanți.
Ca efect al acesteia, s-a dispus repunere a părților în situația avută anterior încheierii convenției, ceea ce presupune obligarea pârâților să restituie reclamanților suma de 25 000 euro, reprezentând prețul plătit de reclamanți la încheierea antecontractului de vânzare cumpărare, ce va fi achitată in lei la cursul BNP din ziua plății.
Potrivit art 1073 C.civ creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligației iar in caz contrar are dreptul la dezdăunări. Răspunderea pentru nerespectarea obligațiilor contractuale consta in plata daunelor-interese pentru repararea prejudiciului cauzat așa cum reiese din art 1080 si urm C.civ. pentru a se acorda daune-interese este necesar îndeplinirea condițiilor pentru a se angaja răspunderea contractuala respectiv existenta unei fapte ilicite constând in nerespectarea unei obligații contractuale, un prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu si vinovăția celui care a săvârșit fapta la care se adăuga punerea in întârziere si inexistența convențiilor de nerăspundere. In ceea ce privește condiția vinovăției debitorului legea instituie o prezumție a existentei vinei ori de cate ori nu face dovada existentei unei cauze străine potrivit art 1082 C.civ, respectiv a unui caz de forța majora sau a unui caz fortuit.
In cauza au fost îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale, respectiv parații nu si-au executat obligația de transmitere a dreptului de proprietate, ce deriva din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu reclamanții, acestora le este imputabila, operand o prezumție de vina a debitorilor potrivit art 1082 C.civ cât timp nu fac dovada unei cauze exoneratoare de răspundere, legea prezuma existenta prejudiciului, legătura de cauzalitate exista si parații sunt in întârziere de la data formulării cererii de chemare in judecată .
In acest fel, prejudiciul in cazul obligațiilor ce au ca obiect sume de bani este fixat la dobânda legala si se prezuma. Aceste daune-interese se cuvin fără ca cel îndreptățit - creditorul sa fie ținut a justifica paguba si sunt datorate de regula de la data punerii in întârziere a debitorului.
Despăgubirile ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit în cazul neexecutării obligațiilor de a da o suma de bani nu cuprind decât daune-interese moratorii întrucât întotdeauna exista posibilitatea executării lor în natura. In ceea ce privește stabilirea cuantumului acestor daune ele pot fi evaluate convențional prin penalități de întârziere, legal prin raportare la dobânda legala sau pe cale judecătorească.
Față de împrejurarea că obligația constă într-o suma de bani, este lichidă și exigibilă, iar părțile nu au stipulat o dobânda convențională evaluarea prejudiciului se stabilește potrivit dobânzii legale astfel cum este stabilită prin OG 13/2011.
Prin urmare instanța a admis capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata dobânzii, care se acorda de la data introducerii cererii de chemare in judecata, 09.01.2013, si in continuare până la achitarea efectivă a debitului principal.
Potrivit prevederilor art. 274 C.pr.civ. a rezultat ca partea care cade în pretenții va fi obligata, la cerere, sa plătească cheltuieli de judecata. La baza obligației de restituire sta culpa procesuala a parții care a căzut în pretenții.
De reținut ca prevederile art. 274 alin. 3 recunosc instanței dreptul de a cenzura cheltuielile de judecata reprezentând onorariu avocat, în situatia în care va constata ca acestea sunt disproporționat de mari fata de activitatea prestata de avocat.
Prin aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ. instanța nu intervine în contractul de asistenta juridica dintre avocat si client, care se menține în integralitate, (drept urmare, clientul va plăti avocatului onorariul cuvenit), ci doar apreciază în ce măsura onorariul stabilit de partea care a avut câștig de cauza trebuie suportat de partea adversa, ținând seama de natura si complexitatea prestației avocatului acestuia.
În acest sens în jurisprudența CEDO s-a statuat ca partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 C.pr.civ., decât în măsura în care se constata realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.
Ținând seama de elementele prevăzute de alin. 3 al art. 274 C.pr.civ. si anume: activitatea concreta prestata de avocatul reclamanților si limitele mandatului acordat conform împuternicirii existente la dosar, dar si valoarea pricinii, instanța retine ca acesta nu a desfășurat un volum mare de munca pentru executarea mandatului primit de natura sa justifice onorariul perceput în cuantum de 3500 lei pe care îl apreciază ca nejustificat de mare în raport cu activitatea desfășurata.
În acest sens instanța a considerat ca desfășurarea activității menționată în contractul de asistenta juridica implica studierea înscrisurilor existente la dosar si o documentare juridica adecvata pentru apărarea intereselor reclamanților si apreciază ca suma de 1500 lei este suficienta pentru a compensa valoarea prestației acestuia, astfel ca numai în aceste limite cheltuielile de judecata constând în onorariu avocat pot fi puse în sarcina pârâților.
Concluzionând instanța a apreciat că pârâții trebuie sa suporte numai o parte din suma ce a reprezentat onorariul avocatului plătit de către reclamanți, urmând ca aceștia din urmă sa suporte diferența dintre onorariul convenit cu apărătorul lor și suma pe care trebuie sa o plătească partea care a căzut în pretenții, respectiv pârâtul.
In ceea ce privește cererea privind obligarea pârâților la plata sumei de 6.114 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și cheltuieli transport, instanța a reținut că este întemeiată.
În temeiul art. 274 C.proc.civ. a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7114 lei reprezentând cheltuieli de judecată, reținând culpa pârâților în declanșarea prezentului proces.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, calificat apel, pârâții susținând, în esență, că nu a existat un înscris care să probeze promisiunea de vânzare a terenului intravilan din T118, cum în mod greșit a reținut prima instanță, neexistând imposibilitate morală de preconstituire a unui înscris, iar aceștia au contestat încheierea unei astfel de convenții, expunând în acest sens considerații de ordin teoretic și jurisprudențiale privind aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 1191 alin. 1 și 2 C.civ., în acest sens invocând decizia nr. 2301/04.05.2012 a ÎCCJ; de asemenea, au mai susținut că, respectiva promisiune de vânzare-cumpărare nu are un obiect determinat sau determinabil, din probele administrate în cauză reieșind că obiectul antecontractului l-a constituit o altă suprafață de teren situată în T24, P46, situată în imediata vecinătate a terenului din T118, fiind așadar în continuare de acord cu perfectarea vânzării, însă pentru terenul din T24, nefiind în culpă pentru nerespectarea obligațiilor asumate astfel că în mod greșit au fost obligați la plata și a dobânzii legale.
Prin întâmpinare intimații-reclamanți au solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 555/19.12.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._ s-a respins apelul declarat de apelanții pârâți L. I. și L. P., domiciliați în . V., . A, jud. D. împotriva sentinței civile nr. 7180 din 30.04.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți V. M. A. M. și N. A. P., domiciliați în C., .. 51, .. 1, ..
S-a dispus obligarea apelanților către intimatul N. A. P. la 1200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
Tribunalul a constatat neîntemeiate criticile apelanților-pârâți, într-adevăr, astfel cum în mod just a statuat și prima instanță, deși în speță antecontractul nu a fost încheiată în formă scrisă, existența acestuia nu a fost contestată de niciuna dintre părți, operând principiul consensualismului, în sensul că simpla manifestare de voință este nu numai necesară, dar și suficientă pentru ca actul juridic civil să ia naștere în mod valabil sub aspectul formei care îmbracă manifestarea de voință făcută în scopul de a produce efecte juridice. Altfel spus, pentru a produce efecte juridice, manifestarea de voință nu trebuie să îmbrace obligatoriu o formă scrisă.
Așadar, în mod cert, criticile referitoare la probațiunea promisiunii de vânzare-cumpărare au fost vădit speculative, având în vedere că apelanții-pârâți nu au negat niciun moment, pe tot parcursul procesului, că nu ar fi încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect un teren în suprafață de 1000 m.p., situat în com. Podari, . care au primit începând cu data de 04.12.2009 și până la data de 10.01.2012, câte 1000 euro lunar, conform înscrisurilor depuse la dosarul de fond la filele 3-67, singura lor apărare fiind însă de altă natură, în sensul că acea convenție a vizat un alt teren decât cel pretins de reclamanți că ar fi constituit obiectul respectivei promisiuni de vânzare-cumpărare.
În consecință toate considerațiile de ordin teoretic și jurisprudențiale privind aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 1191 alin. 1 și 2 V.C.civ., invocate de apelanții-pârâți, nu și-au găsit aplicabilitatea în speță și numai pentru simplul motiv că, incontestabil, există un început de dovadă scrisă, reprezentat de înscrisurile sub semnătură privată menționate, prin care se atestă că pârâta L. I. a primit lunar, în perioada 2009-2012, câte 1000 euro, în total de 25.000 euro, de la reclamanta V. M. A., reprezentând vânzarea-cumpărarea unui teren de 1000 m.p., situat în Balta V.. Or, dispozițiile art. 1197 V.C.Civ., sunt imperative când stabilesc că dispozițiile art. 1191 alin. 1 și 2 V.C.civ. nu sunt aplicabile în situația în care există un început de dovadă scrisă, întocmai cum este cazul în speță.
Instanța de recurs a constatat, de asemenea, neîntemeiată critica pârâților conform căreia înțelegerea părților a vizat suprafața de teren de 1.000 mp, ce ar fi făcut parte din suprafața de 5.000 mp, situată în T24, P46, în condițiile în care această suprafață de teren are categoria teren extravilan, iar prețul convenit a fost unul destul de mare, respectiv 25.000 euro. În aceste condiții este neverosimilă teza pe care încearcă să o acrediteze pârâții, aceea că reclamanții ar fi putut plăti un preț exorbitant chiar și la acea vreme, pentru o suprafață de teren relativ mică, situată la țară, în câmp. Așadar, în mod cert, astfel cum a reieșit și din declarațiile martorilor, reclamanții intenționau să își construiască o casă, nu să cultive terenul, ceea ce dovedește pe deplin că obiectul antecontractului l-a constituit terenul intravilan în suprafață de 1.000 m.p., situat în T118.
De asemenea, instanța de recurs a constatat neîntemeiată și ultima critică ce a vizeazat obligarea apelanților-pârâți la plata daunelor-interese, instanța de fond, raportat la datele concrete ale speței, aplicând corect dispozițiile art. 1073 și art. 1080 V.C.civ, astfel că și în această privință soluția adoptată se înfățișează ca temeinică și legală.
În baza art. 274 C.pr.civ., au fost obligați apelanții-pârâți la plata sumei de 1.200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul N. A. P..
Împotriva acestei decizii, în termen legal au formulat recurs pârâții L. I., L. P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile sunt în esență următoarele:
Susțin recurenții că nu au contestat promisiunea de vânzare, numai au arătat faptul că nu s-a înstrăinat terenul intravilan în T 118 și că nu există un înscris care să probeze promisiunea de vânzare pentru suprafața de 1000 m.p. teren situat în intravilan, Com. Podari, . T 118.
De asemenea se mai susține că tribunalul a reținut în mod greșit faptul că, fără a exista un înscris – că obiectul antecontractului l-a constituit terenul intravilan în suprafața de 1000 m.p. situat în T 118.
În mod greșit s-a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispoz. art. 1191 alin. 1 și 2 V.C.Civil cu motivarea că L. I., în perioada 2009-2012 a primit de la intimata V. M. A. câte 1000 EURO lunar reprezentând vânzarea cumpărarea unui teren 1000 m.p. teren situat în satul Balta V. .
Se mai critică faptul că Tribunalul a reținut în mod greșit că, în discuție- ca obiect al convenției nu a fost terenul din spate din T 24 P 46 cu motivarea că „prețul convenit a fost unul destul de mare” fără a se raporta la nimic, nici la prețul pe piața liberă, nici la perioada „ bunului iimobiliar” din anul 2009, dar nici la valoarea de impunere – ajungându-se la concluzia că între părți s-a încheiat o convenție pentru terenul intravilan deoarece prețul de 25.000 EORO plătit de reclamanți nu putea să privească un teren extravilan.
În final se arată că instanța de apel a reținut greșit faptul că apelanții pârâți nu au avut intenția de a–și executa obligațiile asumate prin convenția încheiată cu reclamanții- această neexecutare fiindu-le exclusiv imputată acestora.
În drept invocă dispoz. art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civilă.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei dată în apel, în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii formulate de reclamanți.
La data de 25.04.2014 intimații reclamanți N. A. P., V. M. A. M. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, iar în drept au invocat dispoz. art. 304 pct. 7 și 9 C.pr.civilă.
Recursul este nefondat și se va respinge ca atare pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :
Potrivit art.302 ind.1 al.1 lit c Cod procedură civilă,cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor iar potrivit art.306 al.3 cod procedură civilă ,indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul dintre motivele prevăzute de art.304 cod procedură civilă.
Singurul motiv de nelegalitate invocat în recursul formulat de pârâți este cel referitor la aplicarea greșită a dispozițiilor art 1191 al.1 și 2 și a dispozițiilor art.1197 cod civil privind admisibilitatea probei testimoniale .
Problema admisibilității probei testimoniale este reglementată de art.1191 Cod Civil care prin al.1 instituie interdicția de a dovedi cu martori actele juridice a căror valoare depășește 250 lei iar al.2 instituie interdicția de a dovedi cu martori împotriva și peste cuprinsul unui înscris.
Regulile înscrise în art.1191 al.1 și 2 Cod civil prezintă anumite excepții în care proba testimonială devine admisibilă indiferent de valoarea litigiului sau de existența unui înscris ,una dintre acestea fiind reglementată de art.1197 al.1 și anume când există un început de dovadă scrisă.
Curtea constată astfel că în mod corect Tribunalul a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.1191 Cod Civil întrucât există un început de dovadă scrisă ,astfel că potrivit art.1197 Cod civil proba testimonială este admisibilă.
Susținerea recurenților în sensul că în înscrisul ce a fost calificat ca fiind un „început de dovadă scrisă” nu a fost menționat obiectul convenției este nefondată .În acest sens Curtea reține că în toate înscrisurile semnate de către pârâta recurentă se menționează că obiectul convenției de vânzare cumpărare este un teren de 1000 mp situat în Balta V. .Potrivit Contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5925/21.12.2007 ,cealaltă suprafață de teren de 5000 mp deținută în proprietate de către promitenții vânzători ,este situată în comuna Podari .>
Din cuprinsul cererii de recurs deduse judecății ,se constată că celelalte aspecte invocate de recurenți ,vizează în realitate netemeinicia deciziei atacate ,rezultând din aprecierea eronată a probelor administrate în cauză ,recurenții indicând probe care nu au fost luate în seamă (răspuns la interogatoriu ,martori)sau indicând lipsa de dovezi pentru anumite aspecte reținute de instanțele de fond.
Reaprecierea probelor administrate în cauză este un aspect de netemeinicie a hotărârii atacate ,astfel că nu poate forma obiect de analiză în recurs ,neîncadrându-se în cazurile de casare sau modificare prevăzute de art.304 cod procedură civilă.
În plus invocarea prin motivele de recurs a nevalabilității convenției încheiată de părți ,pentru obiect nedeterminat apare ca fiind lipsită de interes ,în condițiile în care atât efectele rezoluțiunii contractului cât și cele ale nulității sunt aceleași în ceea ce privește repunerea părților în situația anterioară.
Față de aceste motive,în baza art.312 cod procedură civilă recursul formulat urmează a fi respins.
În baza art.274 cod procedură civilă recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr.3 /24.04.2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâții L. I., L. P. împotriva deciziei civile nr. 555/19.12.2013, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți N. A. P., V. M. A. M..
Obligă recurenții pârâți L. I., L. P. la plata sumei de 1800 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți N. A. P., V. M. A. M..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Mai 2014
Președinte, L. M. L. | Judecător, N. D. | Judecător, Florența C. C. |
Grefier, A. P. |
Red.Jud.L.M.L./5.06.2014
Tehn.I.C./Ex.2/
Jud.ApelD.F.S. și
S.L.M.
Jud.Fond/L.D.B.
| ← Servitute. Decizia nr. 672/2014. Curtea de Apel CRAIOVA | Succesiune. Decizia nr. 1548/2014. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
