Strămutare. Sentința nr. 35/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Sentința nr. 35/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 411/54/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

SENTINȚA nr. 35/2014

Ședința DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 27 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE FLORICA DIACONESCU

Grefier N. D.

x.x.x.x

Pe rol, soluționarea cererii de strămutare formulată de către petentul Ț. I., în contradictoriu cu intimații A. P. Y CALZADAS INFRAESTRUCTURAS SL & CONTRACT INGINIERIA Y OBRAS SA, . și C. BUCUREȘTI –DRDP C..

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu, au răspuns intimata A. P. Y CALZADAS INFRAESTRUCTURAS SL & CONTRACT INGINIERIA Y OBRAS SA reprezentată de avocat C. V., cu împuternicire avocațială la dosar și intimata C. BUCUREȘTI –DRDP C., reprezentată de consilier juridic P. E. I., cu împuternicire la dosar .

Procedura este legal îndeplinită, cu citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că prin serviciul registratură, petentul Ț. I., a formulat, pe motiv de bănuială legitimă, cerere de strămutare a dosarului de la Tribunalul M. la o altă instanță egală în grad, iar la data de 27.03.2014.

Cererea nu a fost timbrată, petentul fiind citat cu mențiunea de a timbra cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei noi.

La data de 27 martie 2014, petentul Ț. I., prin serviciul registratură a depus cerere de amânare prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător, după care,

Părțile prezente pe rând având cuvântul s-au opus la cererea de amânare formulată de petentul Ț. I..

Instanța a respins ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de petentul Ț. I. și a pus în discuție excepția de necompetență materială a Curții de Apel C. în soluționarea cererii de strămutare formulată de petent.

Avocat C. V. pentru intimata A. P. Y CALZADAS INFRAESTRUCTURAS SL & CONTRACT INGINIERIA Y OBRAS SA, a arătat că revine Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a cererii.

Consilier juridic P. E. I. pentru intimata C. BUCUREȘTI –DRDP C., a solicitat admiterea excepției de necompetență materială a Curții de Apel C. și trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție. A depus note scrise.

CURTEA

Asupra cererii de strămutare de față.

La data de 06.03.2014 a fost înregistrată cererea formulată de către petentul Ț. I., prin care a solicitat, pe motiv de bănuială legitimă, admiterea cererii și strămutarea dosarului nr._ de la Tribunalul M. la o altă instanță egală în grad, aflată pe raza Curții de Apel C..

A arătat că a în dosarul sus menționat, a formulat acțiune în pretenții și în obligație de a face, acțiune admisă de Judecătoria Strehaia.

Mai arată că față de soluția pronunțată de instanța de fond a fost declarată calea de atac, însă la Tribunalul M., a solicitat recalificarea căii de atac din recurs în apel, invocând că acțiunea este introdusă la data de 3.10.2012, deci înainte de . noului Cod pr.civilă și este supusă căilor de atac prevăzute în vechiul cod. Acțiunea are ca obiect un capăt de cerere neevaluabil în bani, obligație de a face, obligarea pârâților de a reconstrui gardul său pe aliniamentul noului podeț de acces și să efectueze lucrări care să permită scurgerea apelor pluviale în șanțul de colectare.

Tribunalul M. a refuzat în mod nejustificat să recalifice în mod corect calea de atac ca fiind apelul, această calificare fiind prevăzută în mod expres de dispozițiile art.2821 din vechiul Cod pr.civilă.

Deși nu s-a trecut și nici nu se putea trece la executarea silită a sentinței pronunțate de Judecătoria Strehaia, intimații au solicitat suspendarea executării sentinței până la soluționarea recursului, depunând și o cauțiune fixată de instanță, iar instanța a dispus suspendarea executării sentinței pronunțată de Judecătoria Strehaia cu încălcarea prevederilor art.300 raportat la art.403 alin.3 și4 Cod pr.civilă vechi.

Apreciază că toate neregulile după care se desfășoară judecata în fața Tribunalului M. sunt de natură să le creeze bănuiala legitimă că imparțialit5atea judecătorilor este afectată de circumstanțele procesului și de calitatea părților.

Menționează că este inginer agronom, are dublă cetățenie, română și germană, este expert acreditat pe lângă Biroul de Experți M. și dorește ca soluționarea cauzei sale să nu fie afectată în nici un fel de calitatea părților implicate în acest dosar.

Verificându-și competența în soluționarea cererea de strămutare cu care a fost investită, instanța constată următoarele:

Petentul Ț. I., a formulat o cerere de strămutare pe motive de bănuială legitimă, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 140 alin.2 Cod pr.civilă.

Instanța constată că, în raport de data introducerii cererii principale de chemare în judecată, respectiv de data înregistrării dosarului în care s-a formulat prezenta cerere, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod de procedură civilă - intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013 potrivit art. 81 din L. nr. 76/2012, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 4/2013) întrucât acesta se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după data de 15 februarie 2013.

În aceste condiții, cererii de față îi sunt aplicabile dispozițiile art. 37 alin. 2 respectiv art. 39 alin.2 din codul de procedură civilă anterior potrivit cărora, cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru aceste considerente, instanța în temeiul art. 159 alin.2 Cod pr.civilă și 1591 alin.2 Cod pr.civilă, instanța va declina competența de soluționare a cererii de strămutare formulată de către petentul Ț. I., reclamant în dosarul nr._, al Tribunalului M., în favoarea I.C.C.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a cererii de strămutare formulată de către petentul Ț. I., în contradictoriu cu intimații A. P. Y CALZADAS INFRAESTRUCTURAS SL & CONTRACT INGINIERIA Y OBRAS SA, . și C. BUCUREȘTI –DRDP C., la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2014

Președinte,

F. D.

Grefier,

N. D.

01.04.2014

Red.jud.F.D.

2 ex/AS

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Strămutare. Sentința nr. 35/2014. Curtea de Apel CRAIOVA