Cerere de ajutor public judiciar. Decizia nr. 2332/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 2332/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 08-05-2015 în dosarul nr. 2332/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 2332

Ședința publică de la 08 Mai 2015

Completul constituit din:

Președinte: M. M.

Judecător: S. A. C.

Grefier: A. Golașu

Pe rol, judecarea apelului declarat de apelanții-pârâți T. O. D. și T. C. D., ambii cu domiciliul procesual ales în Drobeta T. S., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 651/28.10.2014, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. I., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual Av. Dr. V. G. din C., ., ., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimatul-reclamant avocat substituent M. M., cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pricina a fost repusă pe rol în vederea discutării cererii de probatorii, iar prin serviciul registratură apelanții-pârâți au depus note scrise prin care reiterează cererea privind efectuarea unei adrese, în sprijinul cererii de suspendare, către IPJ M., Serviciul de Investigare a Criminalității Economice în legătură cu plângerea penală cu nr. 971/P/2014.

Curtea pune în discuție cererile apelanților-pârâți:

- privind efectuarea adresei către IPJ M.;

- de probatorii solicitată prin apel, respectiv proba cu înscrisuri și anume: reclamantul să depună documentele contabile aflate în arhiva contabilității acestuia la data de 31.08.2010, dovada că reclamantul și-a împrumutat propria societate cu suma menționată în contractul de restituire împrumutat din data de 31.08.2010 și dovada restituirii efective a sumelor către reclamant.

Apărătorul substituent al intimatului-reclamant se opune întocmirii unei adrese către organul de cercetare, precizând că instanța s-a pronunțat asupra cererii de suspendare, iar la fila 101 există un răspuns prin care se precizează că dosarul este în lucru.

Se opune și încuviințării probei cu înscrisuri, arătând că aceasta nu este utilă cauzei, înscrisurile menționate fiind administrate în cauză. Astfel, menționează că fișa de cont (fila 101 dosar fond) se coroborează cu balanța contabilă (filele 102-106 din același dosar), iar dovada de restituire există la fila 100, 112-113.

Curtea, în baza art. 482 coroborat cu art. 249 Cod proc. civ., respinge cererea privind efectuarea unei adrese către IPJ M. pentru a se comunica situația plângerii penale cu nr. 971/P/2014.

De asemenea, în temeiul art. 482 coroborat cu art. 258 Cod proc. civ., apreciind ca nefiind utilă dezlegării pricinii proba cu înscrisuri solicitată de apelanții-pârâți, cu atât mai mult că actele enumerate în cererea de apel se regăsesc la dosarul cauzei, respinge cererea acestora. După care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată, potrivit art. 482 raportat la art. 244 Noul Cod proc. civ., încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.

Avocat substituent M. M. pentru intimatul-reclamant arată că-și menține concluziile de respingere a apelului ca nefondat și de menținere drept temeinică și legală a sentinței criticate, cheltuielile de judecată urmând a fi solicitate pe cale separată.

Referitor la criticile aduse asupra legalității sentinței atacate, arată că acestea sunt nefondate, apelanții neindicând textele de lege încălcate de tribunal prin hotărârea adoptată.

Nefondate fiind și criticile aduse asupra temeiniciei sentinței, întrucât din probele administrate rezultă că actul a fost încheiat de părți în prezența martorilor care au atestat și faptul că intimatul de azi a predat suma de bani apelanților; s-a făcut și dovada disponibilității financiare a reclamantului.

Arată, de asemenea, că susținerea apelanților cum că ar fi semnat contractul de împrumut doar pentru a perfecta și contractul de cesiune creanță nu are suport, cu atât mai mult cu cât apelantul-pârât este profesionist și cunoaște ce implică semnătura unor atare înscrisuri. De altfel, aceștia nu au înțeles să se înscrie în fapt în fals.

Menționează că martorii propuși de pârâți sunt probe indirecte, aceștia nefiind prezenți în momentul încheierii actelor, ci doar auzind de la pârâți despre evenimentele menționate.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă apelată Tribunalul M. – Secția I Civilă a admis acțiunea civilă privind pe reclamantul G. I. și pe pârâții T. O. D. și T. C. D., având ca obiect pretenții - plata sumei de 300.000,00 lei.

A obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 300.000,00 lei reprezentând împrumut, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației de la 15.03.2011 și până la data plății efective.

A obligat pârâții la 6605 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată formulată la 26.02.2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._, reclamantul G. I. a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții T. O. D. și T. C. D. solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, aceștia să fie obligați la restituirea sumei de 300.000 lei, cu titlu de împrumut, precum și actualizarea sumei cu rata indicelui de inflație de la data la care a devenit scadentă obligația de restituire a sumei împrumutate până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1578, 1584 și următoarele din vechiul cod civil și art.2164-2165 din noul cod civil.

Pârâții s-au apărat susținând în esență că nu au împrumutat bani de la reclamant, că reclamantul nu a deținut venituri care să justifice disponibilitățile financiare aferente susținerii împrumutului, că în speță cauza încheierii contractului de împrumut a reprezenta buna desfășurare a relațiilor comerciale dintre societățile părților și pe viitor.

Raportul juridic dedus judecății în cauză îl reprezintă contractul de împrumut, respectiv neexecutarea obligației de restituire de către debitor.

Împrumutul de consumație, este un contract real care nu se poate naște fără tradițiunea lucrului de la împrumutător la împrumutat. Fiind un contract unilateral în principiu, împrumutul creează obligații doar în sarcina împrumutatului.

Pentru existența lui valabilă trebuie dovedit acordul de voință dar și faptul material al predării bunului împrumutat.

Dovada actului juridic este supusă regulilor generale prevăzute de art.1191 vechiul cod civil în vigoare la data nașterii raportului juridic dedus judecății. Este admisibilă dovada cu martori și prezumții atunci când există un început de dovadă scrisă provenind de la împrumutat.

Potrivit art.1180 vechiul cod civil actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau o câtime oarecare trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris sau cel puțin acesta înainte de a subsemna să adauge la finele actului cuvintele bun și aprobat, arătând întotdeauna, în litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să iscălească.

Proba începutului de dovadă scrisă în cauză o reprezintă contractul de împrumut încheiat la 28.10.2010 precum și chitanța datată 28.12.2010.

Înscrisul nu este nul pentru lipsa formalității prev. de art. 1180 c. civ. așa cum pretind pârâții prin întâmpinare actul juridic putând fi dovedit și prin alte mijloace de probă.

Din întreg ansamblul probator administrat în cauză rezultă atât împrejurarea încheierii convenției cât și faptul material al predării sumei de 300.000 lei.

Martorul V. G. audiat în cauză a declarat că a fost prezent la momentul consemnării contractului de împrumut. Știe de asemenea că înscrisul a fost consemnat de martorul U. L.. Banii susține martorul, respectiv suma de 300.000 RON au fost predați în fața părților și a martorilor asistenți, în birou. Martorul a apreciat că reclamantul era în măsură să împrumute chiar și o sumă atât de mare de bani.

Din declarația martorului U. L. a rezultat că, contractul de împrumut s-a încheiat în sediul firmei reclamantului. La momentul încheierii acestuia erau prezente părțile, martorul, secretara firmei S. V. și conducătorul auto – martorul G. V..

Martorul a declarat că banii se aflau într-o pungă și au fost predați pârâților în fața tuturor celor prezenți. Împreună cu înscrisul intitulat contract de împrumut s-a întocmit și o chitanță pe care martorul a menționat numele martorilor și datele de identitate.

Martora S. V. audiată în cauză, a declarat că a semnat în calitate de martor înscrisul intitulat contract de împrumut, document întocmit de martorul U. L., că de la acesta a aflat că reclamantul a dat o sumă de bani pârâților și anume 300.000 lei care se aflau într-o plasă.

Interpretând coroborat probele administrate în cauză, înscrisurile, declarațiile martorilor rezultă că între părți s-a încheiat convenția, dar și faptul predării banilor către pârâți.

Pârâții s-au apărat susținând fictivitatea convenției în raport cu actul de cesiune încheiat între părți, contestând titlul cu care au primit banii.

Probele administrate în cauză, înscrisurile depuse au format convingerea instanței că între părți s-au încheiat la 28.12.2010 atât contractul de împrumut cât și cesiunea de creanță prin care . cesiona către ., în contul creanței de 300.000 lei pe care acesta din urmă o avea în contra cedentei o creanță deținută de prima în contra Primăriei Drobeta T. S.. Potrivit adresei nr. 674/28.10.2010 (fila 77 dosar) convenția de cesiune urma să fie executată ulterior.

S-a înlăturat și apărarea pârâților în sensul că reclamantul nu ar deține suma de bani împrumutată, din situația jurnal cont la nivelul lunii august 2010 și al balanței de verificare la nivelul aceleiași luni rezultând că societatea deținea disponibilități.

Pentru considerentele expuse acțiunea a fost admisă și pârâții obligați la restituirea sumei de 300.000,00 lei reprezentând împrumut, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației de la 15.03.2011 și până la data plății efective și la plata sumei de 6605 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat apel pârâții T. O. D. și T. C. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare au arătat că ca instanța de fond nu a analizat in mod corect probatoriul administrat in cauza, obligând in mod greșit parații la plata sumei presupus împrumutate.

Apreciază apelanții ca, prin probatoriul administrat, respectiv înscrisuri, declarații de martori si interogatoriu, a făcut dovada faptului ca paraților nu li s-a predat niciodată suma de 300.000,00 lei cu titlu de împrumut, motivul pentru care aceștia s-au intalnit cu reclamantul in data de 28.12.2010 fiind acela de a incheia o cesiune de creanță pentru sume datorate de societatea reprezentata de reclamant, ., către societatea reprezentata de parați, ..

Mai mult, desi prin răspunsul la interogatoriu reclamantul a fost de acord sa faca dovada ca deținea in numerar, ca si persoana fizica, la data încheierii presupusului împrumut, suma de 300.000,00 lei, acesta nu a putut sa prezinte o astfel de dovada, înscrisurile depuse la dosar fiind întocmite pro causa, prin urmare in mod greșit au fost reținute de instanța ca si dovada.

De asemenea, instanța, desi a solicitat reclamantului sa faca dovada deținerii in numerar a sumei împrumutate ca si persoana fizica, la pronunțarea hotărârii retine in favoarea acestuia ca societatea pe care o reprezenta deținea disponibilități.

Or, in aceasta situație este evident ca s-a făcut o confuzie intre disponibilitățile deținute de persoana fizica si persoana juridica, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri netemeinice.

Astfel, din lecturarea contractului de restituire împrumut reiese ca acesta produce efecte doar in data de 31.08.2010, data la care Gheorghiecî I. pretinde ca primește de la . suma de 770.000,00 lei.

Insa, in realitate, suma achitata acestuia de către . in data de 31.08.2010 este de 50.000,00 lei, dupa cum au arătat pe fondul cauzei.

Acest fapt rezulta din documentele din evidenta contabila a firmei, aflate la dosarul cauzei, respectiv fisa analitica pentru contul 455.1 - Asociați conturi curente - Gheorghieci I. (ultima poziție in registrul jurnal cont listat in data de 03.10.2014, inscris care nu este o copie a celui original din data de 31.08.2010, fiind un document nou listat din programul informatic).

Astfel, suma de 770.000,00 reprezintă de fapt rulajul total pentru luna august 2010 al contului 455.1, si nu suma restituita prin contractul de împrumut in data de 31.08.2010, la aceea data Gheorghieci I. primind dosar 50.000,00 lei, suma insuficienta pentru a acorda imprumutul ca persoana fizica in cuantum de 300.000,00 lei in data de 28.12..2010.

De asemenea, instanța de fond in mod greșit a menținut declarațiile martorilor U. L. si V. G., desi acestea sunt in mod evident contradictorii in sensul ca martorul U. L. a declarat ca banii se aflau . au fost predați paraților fara a fi numărați in fata martorilor; au intrat in momentul semnării contactului si nu au fost prezent la redactare, scriind doar numele si . numărului buletinelor martorilor", iar martorul V. G. a susținut ca "am fost prezenți la momentul incheierii acestui inscris, redactat de U. L.; banii au fost predați in fata pârâtilor si a noastră si numarati”.

Considera ca in ceea ce privește declarațiile acestora, asa cum au solicitat si in fata instanței de fond, este necesara inlaturarea acestor depoziții.

In ceea ce privește declarația martorei S. V., considera ca instanța a interpretat greșit mărturia acesteia, atat timp cat aceasta martora a arătat in fata instanței ca i s-a cerut sa semneze pe un inscris fara sa-l citească, spunandu-i-se ca inscrisul reprezintă un imprumut, dar nu i s-a spus suma si nici nu a văzut sa se dea vreo suma de bani de o parte către alta.

Or, in aceasta situație, declarația martorei intareste susținerile pârâților in ceea ce privește necesitatea înlăturării depozițiilor celor doi martori mai sus menționați si confirma ca presupusul contract de împrumut in mod evident nu poate reflecta voința reala a părților, atât timp cat la încheierea acestuia au fost folosite manopere dolosive.

De altfel, cum reiese din declarațiile martorilor propuși de parați, la data de 28.12.2010 a fost încheiata o cesiune de creanțe intre societatea reclamantului si cea a paraților, acesta fiind motivul real si singurul pentru care parați s-au întâlnit la acea data cu reclamantul.

In aceste condiții, coroborând declarațiile tuturor martorilor audiați cu înscrisurile depuse, rezulta ca nu s-a predat efectiv suma de 300.000 lei, pe care, de altfel, reclamantul nici nu o deținea in numerar la data de 28.12.2010.

Pentru toate aceste motive, solicita admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, iar, pe fond, respingerea acțiunii.

În dovedirea cererii înțelege sa se folosească de proba cu înscrisuri, solicitând ca reclamantul sa depună documentele contabile aflata in arhiva contabilității acestuia la data de 31.08..2010, dovada ca reclamantul si-a împrumutat propria firma cu suma menționata in contractul de restituire împrumut din data de 31.08.2010, precum si dovada restituirii efective a sumelor către reclamant.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466-481 Cod proc. civ.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.

Examinând sentința prin prisma criticilor aduse și a dispozițiilor legale incidente, Curtea apreciază a fi nefondat apelul, pentru următoarele considerente:

Primul motiv de apel invocat de apelanți în care arată că hotărârea este neîntemeiată, fiind rezultatul interpretării greșite a probatoriului administrat în cauză este nefondat.

Dovada contractului de împrumut se face in condițiile art. 1191 si urm. C. civ. si presupune probațiunea atât a acordului de voința, cât si a remiterii materiale a bunului împrumutat.

Probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri, declarații de martori și interogatoriul părților susțin starea de fapt reținută de către instanța de fond, făcându-se astfel dovada atât a încheierii convenției de împrumut, cât și a predării banilor către pârâți.

Astfel, Curtea reține că între părți la data de 28 12 2010 s-a încheiat un contract de împrumut pentru suma de 300.000 lei, sumă pe care apelanții s-au obligat să o restituie până la data de 15 03 2011.

Acest împrumut a fost consemnat în înscrisul de la fila 6, dosar fond, care a fost semnat de ambii apelanți și de intimat, părțile semnând și înscrisul denumit ,,chitanță” în care au menționat faptul că au primit suma de 300.000 lei, predarea banilor fiind confirmată de martorii V. G. și U. L..

Curtea constată că relațiile comerciale existente între societățile . și . deținute de părți nu sunt de natură să schimbe această stare de fapt.

Susținerea apelanților cum că ar fi semnat contractul de împrumut doar pentru a perfecta și contractul de cesiune creanță este nefondată deoarece, pe de o parte, nicio probă nu susține acest aspect, neexistând dovezi că încheierea contractului de cesiune de creanță între societățile părților a fost condiționată de încheierea unui contract de împrumut între reprezentanții acestora ca persoane fizice, iar pe de altă parte, apelanții au semnat înscrisurile în aceste condiții, ceea ce conduce la concluzia că voința reală a părților a fost să încheie un contract de împrumut, ca persoane fizice, cu toate consecințele juridice care decurg din acesta.

Potrivit art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părtile contractante, iar potrivit art.1584 Cod civil, împrumutatul este dator sa restituie lucrurile împrumutate în aceeași calitate si cantitate si la timpul stipulat.

Susținerea apelanților că hotărârea este netemeinică, deoarece intimatul nu a făcut dovada că a deținut suma de bani despre care spune că a împrumutat-o este nefondată.

Din înscrisurile existente la dosarul de fond, respectiv contractul de restituire împrumut încheiat la data de 31 08 2010 între . și intimatul G. I., situație jurnal cont pentru luna august 2010, fila 100, 101 dosar fond, rezultă că intimatul a avut disponibil bănesc să acorde împrumutul apelanților.

Pe de altă parte, verificarea disponibilităților bănești nu reprezintă o condiție esențială de care depinde existența valabilă a unui contract de împrumut, acesta constituind o manifestare de voință a părților în sensul de a preda o sumă de bani, sub condiția de a fi restituită într-un anumit termen, așa cum reiese de altfel din înscrisul doveditor al convenției.

Față de aceste aspecte, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că sentința este temeinică și legală și urmează să respingă apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-pârâți T. O. D. și T. C. D., ambii cu domiciliul procesual ales în Drobeta T. S., ., jud. M., împotriva sentinței civile nr. 651/28.10.2014, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. I., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Individual Av. Dr. V. G. din C., ., ., ., având ca obiect pretenții.

Decizie definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08 Mai 2015.

Președinte,

M. M.

Judecător,

S. A. C.

Grefier,

A. Golașu

Red. MM

Tehnored. A.G. 26 Mai 2015

Jud. fond: L. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de ajutor public judiciar. Decizia nr. 2332/2015. Curtea de Apel CRAIOVA