Pretenţii. Decizia nr. 313/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 313/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 12-05-2015 în dosarul nr. 313/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 313
Ședința publică de la 12 Mai 2015
Președinte: - Florența C. C.
Judecător: - L. M. L.
Judecător: - N. D.
Grefier: - A. P.
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de reclamantul R. C. și de pârâtul T. I., împotriva deciziei civile nr. 1319/16.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, având ca obiect servitute.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant R. C., personal și asistat de avocat T. N. și recurentul pârât T. I., prin avocat O. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- timbrarea recursului formulat de recurentul reclamant R. C. cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 500 lei, prin chitanța nr._-131-0047/11.05.2015;
- timbrarea recursului formulat de recurentul pârât T. I. cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 82 lei, prin chitanța nr._-112-0083/22.04.2015 și timbru judiciar de 3 lei;
- ambele recursuri am fost declarate și motivate în termenul legal, după care;
Avocat O. C., pentru recurentul pârât T. I., a depus la dosar întâmpinare, comunicând un exemplar de pe aceasta apărătorului recurentului reclamant R. C..
Avocat T. N., pentru recurentul reclamant R. C., a arătat că nu solicită acordarea unui termen pentru observarea întâmpinării depuse la dosar.
Avocat O. C., pentru recurentul pârât T. I., a depus la dosar un set de planșe foto cu . momentului instituirii servituții de trecere și planșe foto actuale din care rezultă că poarta a fost închisă și . fost desființată de către recurentul reclamant.
Arată că prin motivele de recurs a făcut vorbire despre intenția recurentului pârât de a promova o acțiune având ca obiect obligația de a face prin care să solicite executorului judecătoresc să continue executarea pentru dreptul de servitute de trecere, iar în ceea ce-l privește pe recurentul reclamant, să solicite obligarea acestuia să-i permită accesul în casă, folosind dreptul de servitute instituit prin sentința civilă nr._/17.10.2007, acțiune care a fost înregistrată în prezent pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, având ca reclamant pe T. I., iar ca pârât pe R. C..
În acest sens, a solicitat amânarea cauzei pentru a depune la dosar un certificat de grefă eliberat de Judecătoria C. prin care să facă dovada că a promovat acțiunea la care a făcut referire, iar dosarul respectiv se află pe rolul Judecătoriei C., în procedura de regularizare.
Avocat T. N., pentru recurentul reclamant R. C., a confirmat faptul că pe rolul Judecătoriei C. se află dosarul la care face referire apărătorul recurentului pârât, însă solicită respingerea cererii de amânare a cauzei pentru a se depune la dosar un certificat de grefă, întrucât nu contestă existența acestui dosar, apreciind că nu este utilă în soluționarea cauzei.
Instanța a respins cererea de probatorii și cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul recurentului reclamant în legătură cu această cerere, având în vedere, pe de o parte faptul că nu este un aspect contestat de apărătorul părții adverse, iar pe de altă parte nu rezultă relevanța, față de situația de la momentul actual și în raport de motivele de recurs invocate în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Avocat T. N., pentru recurentul reclamant R. C., a susținut oral motivele de recurs formulate în scris și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate, în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței civile pronunțată de instanța de fond și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată. A arătat că ulterior instituirii servituții, prin sentința civilă nr. 4775/2011 s-a instituit, în completarea dreptului de superficie al recurentului pârât în suprafață de 133 m.p. – terenul de sub construcție, un drept suplimentar de superficie de încă 109,4 m.p., asigurându-se prin acesta atât accesul la imobil, cât și spațiul corespunzător efectuării lucrărilor de întreținere a construcției. Mai arată că menținându-se în continuare servitutea de trecere, recurentului reclamant îi este indisponibilizată indirect și suprafața de teren cuprinsă între latura de vest a servituții și limita de est a dreptului de superficie, aceasta rămânând captivă între cele două limite și de nefolosit de către recurentul reclamant, deși îi aparține; cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 lei.
Avocat O. C., pentru recurentul pârât T. I., a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză, în sensul respingerii solicitării reclamantului; cu cheltuieli de judecată.
Instanța a pus în discuție admisibilitatea celor două motive de recurs invocate de recurentul pârât, având în vedere că acestea nu au fost formulate și în cererea de aderare la apel, fiind invocate direct în recurs.
Avocat O. C., pentru recurentul pârât T. I., a precizat că lasă la aprecierea instanței, arătând că cele două motive de recurs au fost formulate ca apărări în concluziile scrise depuse în apel. A mai arătat că instanța a obligat pârâtul la plata unei despăgubiri pentru servitutea de trecere care nu a fost folosită până în prezent.
Avocat T. N., pentru recurentul reclamant R. C., a solicitat admiterea excepției invocată de instanță, apreciind că cele două motive de recurs sunt inadmisibile, întrucât au fost invocate direct în recurs, nefiind formulate și prin cererea de aderare la apel.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul pârât, apreciind că motivele invocate nu vizează nelegalitatea deciziei atacate, fiind motive de netemeinicie.
Avocat O. C., pentru recurentul pârât T. I., a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul reclamant pentru motivele arătate prin întâmpinarea depusă la dosar pe care le-a susținut oral.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința civila nr._/17.10.2007, pronunțata de Judecătoria C. in dosarul nr._, rămasa definitiva si irevocabila i s-a instituit reclamantului R. C. un drept de superficie asupra terenului in suprafața de 131,99 mp, reprezentând suprafața efectiv ocupată de casa si un drept de servitute de trecere, conform raportului de expertiza efectuat in cauza, intre punctele 2-3-24-23(aproximativ 42 mp).
Ulterior prin sentința nr.4775/11.03.2011, pronunțata de Judecătoria C. in dosarul nr._/215/2009, rămasa definitiva si irevocabila prin neapelare, pârâtului i s-a instituit in completare, un drept de superficie pe suprafața de 109, 4 mp materializata in anexa 4 a raportului de expertiza efectuat in cauză.
Exercitarea efectiva a acestui drept a început in data de 12.10.2011 când a fost pusa in executare titlul executoriu, prin procesul verbal de executare încheiat in dosarul nr. 294/E/2011 al B. Talpa N. si Terpovici.
Începând din aceasta data, asupra terenului, pârâtul are constituit un drept de superficie ce implica folosința terenului in suprafața de 242 mp cuprins intre punctele 1-2-3-23-29-28-11-10-27-11 in care se includ si suprafețele aferente scărilor 1, 80 mp si 3, 30 mp.
De asemenea, tot de la aceasta data pârâtul exercita efectiv si un drept de servitute de trecere stabilit prin sentința civila nr._/17.10.2007 ce privește terenul in suprafața de aproximativ 42 mp.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 697 NCC potrivit căruia titularul dreptului de superficie datorează in rate lunare, o suma egala cu chiria stabilita pe piața libera ținând seama de natura terenului, de destinația construcției, de zona in care se afla terenul.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Prin încheierea de ședința din data de 08.12.2011, instanța a admis excepția nelegalei compuneri a completului de judecată și a dispus înaintarea cauzei către compartimentul Registratură in vederea repartizării aleatorii la un complet specializat în judecarea cauzelor civile, fiind repartizată in mod aleatoriu completului C 15.
Prin încheierea de ședința din data de 09.02.2012, instanța, in temeiul art. 167 alin. 1 C.pr.civ, a încuviințat reclamantului, probele cu înscrisuri si cu expertiza tehnica specialitatea topografie si pârâtului in contra proba, proba cu înscrisuri si proba cu interogatoriul reclamantului și a pus in vedere reclamantului să achite onorariu provizoriu de expert pentru expertiza tehnica specialitatea topografie, in cuantum de 800 lei si in temeiul legii 208/2010 sa depună in termen de 5 zile de la încuviințare dovada achitării sumei statornicite de instanța, onorariu ce a fost depus la dosar in data de 16.02.2012.
Prin încheierea de ședința din data de 16.02.2012, instanța, având in vedere disp. art. 202 C.pr.civ, a numit prin tragere la sorti din listele generate de programul ecris pe expert Catrinou A. pentru a întocmi raportul de expertiza cu obiectivele încuviințate prin încheierea de ședința din 09.02.2012, raport de expertiza ce a fost depus la dosarul cauzei in data de 30.03.2013.
Prin încheierea de ședința din data de 17.05.2012, instanța, având in vedere solicitările părților, înscrisurile aflate la dosarul cauzei precum si faptul ca pretențiile deduse judecați nu au fost lămurite, in temeiul art. 212 C.pr.civ raportat la art. 616 cod civil 1964, a admis cererile părților si a dispus efectuarea unei noi expertize specialitatea topografie cu obiectivele stabilite la acel termen de judecată.
Prin încheierea de ședința din data de 24.05.2012, instanța, având in vedere disp. art. 202 C.pr.civ, a numit prin tragere la sorti din listele generate de programul ecris pe experții specialitatea topografie A. D. Orlando, A. P. si B. D., pentru a întocmi noul raport de expertiza cu obiectivele stabilite prin încheierea de ședința din 17.05.2012, raport de expertiză ce a fost depus la dosarul cauzei in data de 31.08.2012.
Prin încheierea de ședința din data de 27.09.2012, instanța, a procedat la administrarea probei cu interogatoriul reclamantului, conform interogatoriului atașat la dosarul cauzei si a admis obiecțiunile formulate de părți la raportul de expertiza întocmit de experții sus menționați, dispunând efectuarea unor adrese către aceștia pentru a răspunde la obiecțiunile părților, răspuns ce a fost depus la dosarul cauzei in data de 22.10.2012.
Reclamantul a depus la dosarul de fond obiecțiuni la suplimentul la raportul de expertiza întocmit de experții A. D. Orlando, A. P. si B. D., instanța dispunând refacerea raportului de expertiza potrivit disp. art. 212 C.pr.civ, cu obiectivele stabilite prin încheierea de ședința din 24.05.2012, raport de expertiza ce a fost refăcut si depus la dosarul cauzei in data de 11.12.2012.
La termenul de judecată din data de 17.01.2013, reclamantul a depus la dosarul cauzei obiecțiuni la raportul de expertiza, invocând motive de nulitate,m obiecțiuni ce au fost respinse pentru considerentele arătate in aceea încheiere.
Prin sentința civilă nr. 3213/28.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul R. C., în contradictoriu cu pârâtul T. I..
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3467, 06 lei ( 795,2 euro la cursul BNR de la data pronunțării prezentei hotărâri), reprezentând contravaloare despăgubiri pentru perioada 12.10._13, pt. dreptul de servitute si de superficie, instituite in favoarea reclamantului, pentru terenul in suprafața 284 m.p ,sit. in C., .. 29, jud. D..
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului lunar suma de 247, 64 lei ( 56,8 euro la cursul BNR de la data pronunțării prezentei hotărâri), reprezentând contravaloare despăgubiri lunare, pt. dreptul de servitute si de superficie, instituite in favoarea reclamantului, pentru terenul in suprafața 284 m.p, sit. în C., .. 29, jud. D., începând cu 12.02.2013 și pana la stingerea drepturilor de servitute si superficie in vreun mod prevăzut de lege .
A fost respins capătul de cerere privind stingerea servituții de trecere.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1911 lei reprezentând cheltuieli de judecată acordate proporțional cu pretențiile admise .
A fost respinsă cererea pârâtului privind obligarea reclamantului la plata cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin actul de adjudecare încheiat de B. I. C. C., in data de 15.11.2005,in dosarul de executare silita nr. 197/E/2002, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra casei de locuit, situată in C., cart. Cernele ,..29, jud. D., cu fundație din beton și zidărie din BCA .
Ulterior, Judecătoria C., prin sentința civilă definitivă și irevocabilă nr._ / 17.10.2007, pronunțată in dosarul nr._, Nr. în format vechi 1142/C/2006, a respins excepția lipsei de interes invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamantul T. I., in contradictoriu cu pârâta R. Fila, a fost obligată pârâta să permită reclamantului trecerea pe terenul acesteia, pe suprafața materializată în schița anexă a raportului de expertiză între punctele 2-3-24-23, teren situat în C., .. 29, jud. D., a fost instituit în favoarea reclamantului un drept de superficie asupra terenului în suprafață de 131,99 mp, situat la aceeași adresă și ocupat de casa proprietatea reclamantului.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că reclamantul este proprietarul unei case situate în C., .. 29, jud. D., cu fundație din beton și zidărie din BCA, fiind compusă din: la parter – cameră sufragerie, hol, două dormitoare, bucătărie, baie, cămară, sală, iar la demisol – doua camere, garaj, pivniță.
Acesta a dobândit proprietatea imobilului descris prin actul de adjudecare emis la 15.11.2005 în dosarul nr. 197/E/2002 al B. I. C. C..
Casa se află amplasată pe terenul proprietatea pârâtei, care deține titlul de proprietate nr. 1555/10.11.1995.
În privința excepției lipsei de interes, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată și respingând-o în temeiul art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă.
Considerentul pentru care s-a adoptat această soluție este acela că pârâta nu a probat motivul pentru care a invocat-o, deși, potrivit art. 1169 Cod civil, îi revenea sarcina probei în dovedirea acestei afirmații supusă atenției instanței.
Pe de altă parte, instanța a apreciat că interesul reclamantului este legitim și actual, promovând acțiunea de față tocmai pentru a putea folosi construcția al cărei proprietar este.
Pe fond, s-a reținut că expertul C. V. a propus două variante pentru accesul reclamantului la imobilul său, fiecare variantă corespunzând opiniei fiecărei părți.
Pârâta a recunoscut la interogatoriu că reclamantul nu are cale de acces la drumul public și a fost de acord să-i permită acestuia trecerea pe terenul său numai în condițiile în care va fi obligata prin hotărâre judecătorească.
Insă, în opinia pârâtei, accesul reclamantului la calea publică se poate realiza pe o porțiune de teren care conduce spre garajul aflat la demisolul casei, urmând ca acesta să creeze o spărtură în placa de beton, construind o scară interioară care să conducă la încăperile aflate la parterul casei.
Reclamantul a apreciat că accesul se poate asigura pe o alee betonată către scările care asigură accesul la parterul casei.
Ambele variante au fost materializate în schița-anexă a raportului de expertiza.
Instanța nu a împărtășit opinia pârâtei în privința stabilirii modalității de acces pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 616 Cod civil, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
Art. 617 Cod civil impune ca trecerea să se facă pe calea cea mai scurtă, iar art. 618 obligă la alegerea unei căi de acces care produce cea mai mică pagubă fondului aservit.
Reclamantului nu i se poate impune o cale de acces care să presupună crearea unei noi intrări în casa sa printr-o spărtură în placa de beton.
Dacă instanța ar fi împărtășit opinia pârâtei, l-ar obliga implicit pe reclamant să aducă modificări structurale construcției, ceea ce ar contraveni dreptului exclusiv al acestuia de a hotărî în această privință, fiind titularul dreptului de proprietate, care implică dreptul de folosință și de administrare a imobilului după bunul său plac.
De asemenea, modificarea construcției nu se poate face decât cu acordul autorității publice locale, singura în măsură să aprecieze dacă se impune sau nu eliberarea autorizației de construire conform art. 3 lit. a) din Legea nr. 50/1991.
În consecință, în baza art. 616 Cod civil, instanța a obligat pârâta să permită reclamantului trecerea pe terenul acesteia, la drumul public, pe calea de acces materializată în schița anexă a raportului de expertiză, între punctele 2-3-24-23, aceasta reprezentând cea mai scurtă cale de acces către scările de la parterul casei.
În ceea ce privește dreptul de superficie, s-a reținut că acesta reprezintă dreptul pe care îl are proprietarul unei construcții de a folosi o suprafață de teren ce aparține unei alte persoane, pe care se află amplasată acea construcție.
În cauză, reclamantul este proprietarul casei aflate pe terenul pârâtei, situație în care acesta are un drept de folosință (superficie) asupra terenului în suprafață de 131,99 mp pe care se află edificată construcția (suprafața ocupată la sol).
Dreptul de superficie reprezintă o derogare de la regula înscrisă în dispozițiile art. 492 Cod civil, fiind recunoscut în jurisprudență (de pildă, decizia nr. 893/1994 a Curții Supreme de Justiție) și amintit de dispozițiile art. 19 alin. 1 pct. C lit. a) din Legea nr. 7/1996 și art. 21 din Decretul nr. 167/1958.
Prin sentința civilă definitivă și irevocabilă nr. 4775 /11. 03. 2011, pronunțata de Judecătoria C. - Secția Civilă, în dosarul nr._/215/2009 s-a respins excepția autorității de lucru judecat, a admis in parte acțiunea formulată de reclamantul T. I., în contradictoriu cu pârâtul R. C., s-a instituit in favoarea reclamantului un drept de superficie asupra unei suprafețe totale de 109, 4 mp materializata in anexa 4 a raportului de expertiza, cu excluderea suprafeței ocupate de construcție.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că puterea de lucru judecat este reglementată de art.1201 Cod Civil ca o prezumție legală absolută și irefragabilă și în art.166 C.p.c ca o excepție de fond, peremptorie și absolută.
Pentru a exista putere de lucru judecat, trebuie să existe triplă identitate: de părți, de obiect și de cauză. Instanța constată că în cauza de față aceste condiții nu sunt îndeplinite. În ceea ce privește părțile, instanța arată că deși în primul proces, a figurat ca pârât R. Fila iar în prezenta cauza-R. C., identitatea de părți există. Instanța constată că prin contractul de donație autentificat sub nr.3120/20.12.2007, numita R. Fila a donat pârâtului R. C. suprafața de teren ce face obiectul celor două litigii, acesta având calitatea de dobânditor cu titlu particular iar hotărârea privind instituirea dreptului de superficie este anterioara contractului de donație. În ceea ce privește obiectul, instanța reține că în primul proces reclamantul a solicitat instituirea dreptului de superficie numai asupra terenului de sub construcție, în suprafață de 131,99 mp, în prezenta cauza se solicita stabilirea acestui drept pentru diferența de teren dintre suprafața totală a curții și cea ocupata de construcție. Instanța constată astfel că nu se poate reține existența identității de obiect.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârât.
Referitor la fondul cauzei instanța a arătat că potrivit art.492 Cod Civil orice construcție aflată pe un teren este prezumată a fi proprietatea proprietarului terenului, până la proba contrarie.
În speță, proprietarul suprafeței de 1944 mp, situat în C., ..29A, jud. D. este pârâtul.
Prezumția instituită prin textul susmenționat a fost răsturnată, în sensul că reclamanta a făcut dovada dobândirii construcției de pe acest teren prin actul de adjudecare din data de 15.11.2005 iar existența dreptului de superficie a fost recunoscută prin sentința civilă_/17.10.2007 a Judecătoriei C..
Instanța a constatat astfel că dreptul de superficie recunoscut prin hotărâre judecătoreasca nu mai poate implica discuții întrucât prezumția puterii de lucru judecat urmărește si evitarea contrazicerilor între doua hotărâri judecătorești, în sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitiva sa nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioara.
Cum prin acțiune reclamantul a cerut completarea dreptului astfel recunoscut, instanța nu poate statua în sens contrar celor stabilite prin hotărârea anterioara.
Prerogativele dreptului de superficie operează, cu privire la teren, în limitele materiale și juridice ale proprietății asupra construcțiilor aparținând superficialului. Ca atare nu pot fi restrânse exclusiv la terenul de sub construcții, ci trebuie recunoscute în modalitatea care permite exercițiul firesc și deplin al exercitării atributelor dreptului de proprietate asupra construcțiilor și al utilizării eficiente al acestora.
Prin raportul de expertiza întocmit în cauza, varianta nr.2, expertul a stabilit o suprafață totală de 242,4 mp, incluzând terenul de sub construcție, în care este permis accesul reclamantului la garajul interior și la fosele septice și care asigura un spațiu corespunzător efectuării lucrărilor de întreținere a construcției. Având în vedere că prin sentința civilă menționata a fost instituit un drept de superficie asupra terenului de sub construcție, rezultă că obiectul prezentei cauze îl poate constitui numai diferența de teren dintre suprafața totală stabilită de expert și cea aferenta construcției(133 mp conform raportului de expertiza), de 109,4 mp.
In ceea ce privește capătul de cerere privind stingerea dreptului de servitute de trecere, instanța coroborând materialul probator administrat in cauză a constatat că, reclamantul nu a făcut dovada că s-au schimbat condițiile prevăzute de 616,617 și 618 c.civil din 1864 și avute in avute în vedere de Judecătoria C. la instituirea dreptului de servitute de trecere in favoarea paratului.
Expertul tehnic C. A., prin raportul de expertiza întocmit in cauză, a concluzionat prin răspunsul la obiectivul: să se stabilească daca in raport de întinderea dreptului de superficie stabilit prin sentințele civile nr. 4775/11.03.2011 si nr._/17.10.2007, se mai justifică dreptul de servitute instituit prin sentința civilă nr._/17.10.2007 pr. de Judecătoria C. in dos. nr._, că nu s-u schimbat datele avute in vedere la pronunțarea sentinței civile nr._/17.10.2007.
Deci, dreptul de servitute de trecere reglementat de art. 616-619 cod. Civil din 1864, ca orice drept de servitute este un drept perpetuu, întrucât durează atâta timp cât exista cele doua imobile si situația care a determinat constituirea lui nu s-a schimbat, caracterul perpetuu fiind de natura acestui drept si nu de esența lui iar pârâtul având posibilitatea sa solicite încetarea servituții de trecere daca se schimba condițiile avute în vedere la instituirea lui.
Cu privire la cererea reclamantului privind obligarea paratului la plata lipsei de folosința a terenului in suprafața de 42 m.p, pentru care i-a fost instituit in favoarea paratului dreptul de servitute de trecere, instanța a retinut că potrivit dispozițiilor art. 616 c.civil din 1864, proprietarul care obține un drept de trecere pe terenul altei persoane are îndatorirea a-l despăgubi proporțional cu pagubele ce s-ar ocaziona. Cum in favoarea pârâtului, prin sentința_ / 2007, a fost instituit dreptul de servitute de trecere pentru suprafața de teren de 42 .pm. materializată în schița anexă a raportului de expertiză între punctele 2-3-24-23, teren situat în C., .. 29, jud. D., instanța constată întemeiată cererea reclamantului, iar la stabilirea contravalorii lipsei de folosința instanța va avea in vedere valoarea rezonabilă ( 0,2 euro/m.p), stabilită de experții A. P., B. D. și Orlando A., și nu cea de expertul C. A., întrucât este lipsita de fundament juridic.
Dreptul de superficie a fost creat in favoarea paratului, astfel cum s –a reținut mai sus, prin cele doua sentințe judecătorești ( prin s. civ. nr._ / 2007, suprafața de 131,99 mp și s.c. nr. 4775 / 2011, suprafața de 109, 4 mp), deci susținerile paratului că ar fi dobândit dreptul de superficie prin convenția părților, este in vădita contradicție cu probele administrate in cauză, dreptul de superficie instituit in favoarea paratului având ca fundament legea, astfel că beneficiarul acestui drept, in speța pârâtul trebuie să plătească despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, titularului dreptului de proprietate al terenului grevat de superficie, reclamantul neputând exercita atributul folosinței pentru terenul in suprafața de 131,99 mp și 109, 4 mp, pe care i-a fost instituit in favoarea paratului dreptul de superficie.
In consecință fata de dispozițiile art. 480 c. civil din 1864, instanța apreciază întemeiat si acest capăt de cerere insă stabilirea contravalorii lipsei de folosința instanța va avea in vedere valoarea rezonabilă ( 0,2 euro/m.p), stabilită de experții A. P., B. D. și Orlando A., și nu cea de expertul C. A., întrucât este lipsita de fundament juridic.
Având in vedere că pretențiile reclamantului au fost admise numai parțial, văzând și dispozițiile art. 274 rap. la art. 276 c.pr.civ, a obligat paratul să plătească reclamantului suma de 1911 lei reprezentând cheltuieli de judecată acordate proporțional cu pretențiile admise.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul R. C., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
A arătat apelantul că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea sa privind stingerea servituții de trecere instituită prin sentința civilă nr._/17.10.2011. Ulterior instituirii acestei servituți, prin sentința civilă nr. 4775/11.03.2011 a Judecătoriei C. s-a instituit în completarea dreptului de superficie al intimatului în suprafață de 133 mp, terenul de sub construcție, un drept suplimentar de superficie de încă 109,4 mp, în total 241, 4 m, asigurându-se prin aceasta accesul la imobil și spațiul corespunzător efectuării lucrărilor de întreținere a construcției. În cauză s-a efectuat un raport de expertiză de către expert C. A. prin care s-a relevat faptul că accesul la imobilul intimatului se poate realiza pe terenul pe care s-a instituit dreptul de superficie, atât la garaj, cu mașina, cât și la .>
Ca atare, dispărând condiția de loc înfundat a fondului dominant, impusă de art. 616 C.civ. vechi, servitutea instituită anterior trebuie să se stingă.
Menținerea servituții, în condițiile în care imobilul intimatului a dobândit acces la calea publică prin completarea dreptului de superficie este nu numai nelegală, dar și foarte împovărătoare pentru fondul aservit, scăzându-i mult din valoarea economică prin îmbucătățirea și îngustarea frontului stradal.
A mai arătat apelantul că a solicitat efectuarea unei cercetări la fața locului însă instanța de fond a respins această probă ca inutilă, deși în considerentele hotărârii a reținut că nu a făcut dovada că s-au schimbat motivele avute în vedere la data instituirii servituții,astfel că pentru lămurirea întregii situații de fapt invocate solicită încuviințarea acestei probe în apel.
În ceea ce privește pretențiile, apelantul reclamant a arătat că acestea trebuiau soluționate având la bază expertiza întocmită de expertul C. A., și nu ale expertizei întocmite de comisia de trei experți întrucât, așa cum a arătat și în obiecțiunile formulate, în raport cu obiectivul expertizei, numai expertul B. D. are specialitatea de evaluator proprietăți imobiliare, astfel că evaluarea fiind făcută de experți care nu au specialitate în acest domeniu, expertiza este nulă, nulitate pe care a invocat-o, dar a fost respinsă. Chiar dacă nu s-a constatat nulitatea expertizei, în mod greșit s-a dat întâietate acestei expertize în raport cu cea efectuată de expertul C. întrucât metoda comparației directe folosită de cei trei experți nu putea fi aplicată, neidentificându-se decât trei comparabile, și acelea pe o perioadă mare de timp; contravaloarea lipsei de folosință nu poate fi asimilată cu contravaloarea chiriei, pentru că valoarea chiriei reprezintă doar o componentă a lipsei de folosință, aceasta cuprinzând nu numai fructele civile, ci și pe cele naturale; abordarea prin metoda capitalizării veniturilor este greșită tocmai pentru că folosește venitul obținut din chirii, astfel cum eronat a fost stabilit prin metoda comparației directe.
Pe cale de consecință, a solicitat efectuarea unei expertize de către o comisie cu specialitatea evaluări imobiliare care să determine contravaloarea lipsei de folosință a terenului și nu contravaloarea chiriei, însă și această cerere i-a fost respinsă, motiv pentru care înțelege să o reitereze în apel.
În consecință, a arătat apelantul, singura expertiză care poate sta la baza comensurării cuantumului pretențiilor sale privind lipsa de folosință este cea efectuată de expertul C. A. astfel că pârâtul trebuie obligat la plata sumei de 687,6 lei /lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului de 242,4 mp, începând de la data pronunțării hotărârii și până la încetarea în vreun mod a acestui drept; la plata sumei de 12.909 lei reprezentând despăgubirea însumată a sumei de 11.003-contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 242, 4 mp de la data de 12.10.2011 și până la data de 21.02.2013 și a sumei de 1906 lei –contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 42 mp de la data de 12.10.2011 și până la data de 21.02.2013, și nu cum în mod greșit a fost obligat pârâtul prin sentința apelată.
A mai arătat apelantul că și cheltuielile de judecată au fost greșit acordate, în contextul în care ele au fost în sumă totală de 5300 lei, reducerea lor la numai 1911 lei, chiar și in situația admiterii în parte, nefiind justificată.
Intimatul pârât T. I. a formulat cerere de aderare la apelul reclamantului, solicitând schimbarea în parte a sentinței în sensul de a se respinge acțiunea reclamantului care vizează obligarea sa la despăgubiri pentru perioada 12.10._13, corespunzătoare dreptului de superficie asupra terenului în suprafață de 131,99 mp și în continuare la plata unei sume lunare pentru aceeași suprafață de teren, arătând că suprafața de 131, 99 mp (terenul de sub casă) corespunzătoare dreptului de superficie stabilit prin sentința nr._/2007 a fost grevată de dreptul de superficie în baza consimțământului dat de titularul dreptului de proprietate la momentul edificării construcției, superficie ce a fost instituită cu titlu gratuit, așa încât subdobânditorul, reclamantul, nu poate pretinde mai multe drepturi decât propriul său autor. Într-o teză subsidiară, arată apelantul pârât, cerea sa se întemeiază pe argumentul că imobilul construcție a fost dobândit la licitație publică liber de orice sarcini.
Apelantul pârât a formulat întâmpinare la apelul declarat de reclamantul R. C., solicitând respingerea acestuia.
Astfel, cu privire la primul capăt de cerere, referitor la stingerea servituții de trecere, a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat arătând că prin sentința civilă nr._/2002 a pronunțată de Judecătoria C., definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea sa și a fost obligată pârâta R. Fila, mama reclamantului R. C., să îi permită trecerea pe terenul său, pe suprafața ce constituie servitutea de trecere, instituindu-se și un drept de superficie asupra terenului de sub casă, de 131, 99 mp.
Din momentul pronunțării sentinței civile nr._/2007 și până în prezent nu s-au schimbat temeiurile care au stat la baza instituirii servituții de trecere,iar în expertiza C. se arată că accesul de la calea publică la intrările în casă situate la nivelul celor două scări aflate pe latura de Est a casei s-ar putea face pe . însă în această situație ar trebui construite alte scări la cele două intrări în casă, scări ale căror trepte să fie orientate spre sud, astfel că dacă s-ar construi noi scări la casă pentru a putea ajunge de la calea publică în casă, s-ar încălca prevederile art. 618 Cciv.
Apelantul pârât a solicitat și respingerea celui de-al doilea motiv de apel referitor la pretenții, arătând că sumele solicitate de apelantul reclamant nu au corespondent în realitățile economice concrete, criteriul care trebuie avut în vedere este art. 616 C.civ. potrivit căruia, suma se datorează în raport cu paguba ce s-ar putea ocaziona, iar câtimea pretențiilor a fost determinată corect prin prisma raportului de expertiză întocmit de experții A., B. și Orlando.
În apel, la solicitarea apelantului reclamant R. C., s-a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea evaluare proprietăți imobiliare, având ca obiectiv stabilirea contravalorii lipsei de folosință pentru terenul în litigiu, respectiv 242 mp și 42 mp, prin raportare la chiria practicată pe piața liberă, dacă terenul are categoria curți construcții, începând cu data de 12 octombrie 2011, de când apelantul –pârât a avut acces la imobil conform procesului verbal din cadrul dosarului de executare nr. 294/E/2011 al B. T., N. și Terpovici, și până în prezent, cu indicarea unei valori lunare/mp și cu inicarea actelor normativepe care le are în vedere și piesele de comparație folosite.
De asemenea, la solicitarea apelantului pârât T. I., instanța a dispus ca expertul să stabilească o variantă în care să indice și alt criteriu în afară de chirie și să stabilească contravaloarea lipsei de folosință în funcție de paguba ce ar putea fi pricinuită și criterii concrete,respectiv natura, destinația bunului și orice alte criterii prin prisma textului legal.
Pentru efectuarea expertizei a fost desemnat expert D. D., acesta răspunzând și la obiecțiunile formulate de părți.
Instanța a respins cererea apelantului reclamant de a se efectua o nouă expertiză tehnică, precum și proba cu cercetarea la fața locului, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru a-și forma convingerea.
Prin decizia nr.1319/16.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._ s-a respins apelul principal declarat de apelantul-reclamant R. C., cu domiciliul in C., cart. Cernele, .. 29A, județul D., împotriva sentinței civile nr. 3213/28.02.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, precum și a apelului incident declarat de apelantul-pârât T. I., cu domiciliul in C., ., ., ., ca nefondat.
S-a respins ca nefondată cererea de aderare la apel formulată de petentul T. I..
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
În ceea ce privește apelul declarat de reclamantul R. C., criticile referitoare la respingerea capătului de cerere prin care a solicitat stingerea servituții de trecere instituită prin sentința civilă nr._/17.10.2007 au fost apreciate ca nefondate.
La momentul instituirii dreptului de superficie pentru suprafața de 109,4 mp în favoarea pârâtului T. I. prin sentința civilă nr. 4775/11.03.2011 pronunțată de Judecătoria C., instanța a avut în vedere situația deja existentă pe teren, respectiv dreptul de superficie și servitutea de trecere instituite anterior prin sentința civilă nr._/17.10.2007 a Judecătoriei C..
În motivarea sentinței civile nr. 4775/11.03.2011 instanța a reținut că prin acțiunea dedusă acelei judecăți, T. I. a solicitat completarea dreptului recunoscut anterior prin hotărâre judecătorească- sentința civilă nr._/17.10.2007 a Judecătoriei C., iar prerogativele dreptului de superficie „nu pot fi restrânse exclusiv la terenul de sub construcții, ci trebuie recunoscute în modalitatea care permite exercițiul firesc și deplin al exercitării atributelor dreptului de proprietate asupra construcțiilor și al utilizării eficiente al acestora”.
Prin urmare, dreptul de superficie instituit prin sentința civilă nr. 4775/11.03.2011 completează dreptul de superficie și servitutea de trecere instituite prin sentința civilă nr._/17.10.2007 și cum de la data pronunțării hotărârilor judecătorești prin care au fost instituite aceste dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, nu au intervenit modificări care să ducă la încetarea lor, cererea reclamantului prin care a solicitat stingerea dreptului de servitute fiind nefondată, neputându-se impune pârâtul să aducă modificări clădirii de locuit pentru a-și crea o altă intrare, atâta timp cât prin cele două hotărâri judecătorești i s-a recunoscut dreptul de a folosi terenul aferent construcției în modalitatea care implică utilizarea eficientă a acesteia.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la valoarea lipsei de folosință a terenului proprietatea reclamantului afectat servituții de trecere și superficiei instituite în favoarea pârâtului, s-a constatat că nici acesta nu a fost întemeiat.
În primul rând, instanța de apel a constatat că niciuna dintre părți nu a solicitat a fi valorificată expertiza efectuată în apel de către expertul D. D., astfel încât aceasta urmează a fi înlăturată.
De asemenea, în ceea ce privește noțiunea de folosință, este reală afirmația apelantului reclamant că folosința reprezintă posibilitatea pe care o are o persoană, în virtutea unui drept, de a întrebuința un bun sau de a-i culege fructele naturale sau civile, însă trebuie avută în vedere și natura bunului, mobil sau imobil, frugifer sau nefrugifer, dacă poate produce fructe naturale, civile sau industriale.
În această cauză, terenul are categoria curți construcții, destinație dată chiar de către reclamant odată cu edificarea construcției devenită ulterior proprietatea pârâtului, astfel că terenul afectat de superficie și servitute nu ar putea produce decât fructe civile, respectiv chirii, terenul fiind în cea mai mare parte betonat.
De altfel, în precizarea de la fila 149 dosar fond, reclamantul a arătat că “prejudiciul ce îl suportă ca urmare a instituirii dreptului de superficie (lipsa de folosință a terenului) este echivalent cu chiria pe care ar fi putut să o obțină, aceasta urmând să fie comparabilă cu prețul care se cere în mod normal pe piață în aceași zonă”.
La stabilirea prejudiciului suportat de reclamant instanța de fond a avut în vedere expertiza efectuată de o comisie constituită din trei experți specialitatea topografie (A. P., B. D. și A. D. Oralando) și nu expertiza efectuată de expertul C..
S-a constatat că în mod corect instanța a valorificat expertiza efectuată de comisia constituită din cei trei experți topo, întrucât aceștia au stabilit valoarea lipsei de folosință aplicând două metode de evaluare, respectiv metoda comparației directe și metoda capitalizării veniturilor, rezultând o valoare de 0,2 euro/mp, pe când expertul C. a folosit doar metoda comparației, la care a aplicat un procent de negociere de 20%.
De asemenea, s-a constatat că expertiza efectuată de comisia constituită din cei trei experți este temeinic motivată și documentată, conține criterii obiective față de care se poate stabili valoarea reală a lipsei de folosință a terenului.
Criticile referitoare la nulitatea expertizei, întrucât cei trei experți nu aveau specializarea necesară au fost apreciate ca nefondate, întrucât instanța, la numirea experților, inclusiv a expertului C. A. a avut în vedere specializarea acestora ca experți topo și nu ca experți evaluatori.
Motivul de apel privitor la cheltuielile de judecată a fost, de asemenea, neîntemeiat, instanța de fond stabilind cuantumul acestor cheltuieli proporțional cu pretențiile admise, în condițiile în care expertiza efectuată de expertul Ctrinoiu nu a fost valorificată, iar onorariul pentru cea de-a doua expertiză a fost suportat în mod egal de ambele părți.
Față de cele arătate mai sus, s-a constatat că instanța de fond a făcut o apreciere judicioasă a probelor administrate în cauză astfel că apelul declarat de reclamantul R. C. a fost respins ca nefondat.
Nefondată ea fost apreciată și cererea pârâtului T. I. de aderare la apelul declarat de reclamant.
Corelativ dreptului de folosință a terenului, pe durata existenței construcției, superficiarului îi incumbă obligația personală de a plăti o despăgubire proprietarului terenului, dacă nu s-a convenit altfel, întrucât nu se poate îmbogăți în dauna acestuia.
Dacă la momentul edificării construcției, dreptul de superficie asupra terenului s-a instituit cu titlu gratuit, aceasta s-a făcut în baza consimțământului dat de proprietarul terenului, dar mai ales în considerarea relației de filiație existentă între acesta (mama) și proprietarul construcției (fiu), astfel că în condițiile în care ulterior, construcția a fost dobândită de un terț (pârâtul din prezenta cauză), nu se poate impune proprietarul terenului să suporte în continuare, gratuit, sarcina care îi grevează dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției, astfel că pentru aceste considerente cererea pârâtului de aderare la apelul principal a fost respinsă.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul R. C. și de pârâtul T. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .
În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul R. C. se arată:
Respingând apelul, Tribunalul a pronunțat o decizie nelegală în raport de dispoz. art. 616 C.Civil, 1864.
În speța de față, prin s.c. nr._/17.10.2007 s-a instituit o servitute de trecere în favoarea intimatului, pe terenul reclamantului, la acea dată fiind îndeplinite condițiile locului înfundat, întrucât acesta nu avea nici o ieșire la calea publică.
Ulterior, instituirii acestei servituți, prin s.c.nr.4775/11.03.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dos. nr._/215/2009 s-a instituit, în completarea dreptului de superficie al intimatului în supr. de 133 m.p. – terenul de sub construcție – un drept suplimentar de superficie de 109,4 m.p. – total – 242,4 m.p.
În cauză s-a efectuat un raport de expertiză de către expert tehnic C. A. prin care s-a relevat faptul că accesul la imobilul intimatului se poate realiza pe terenul pe care s-a instituit dreptul de superficie, atât la garaj cu mașina cât și la .. 1.2 din concluziile raportului – pag. 49,50 și 53, dosar fond.
Se susține că, menținându-se servitutea de trecere, în contextul în care imobilul intimatului a dobândit acces la calea publică prin completarea dreptului de superficie este nelegală dar și împovărătoare pentru fondul dominat, scăzându-se valoarea economică prin divizarea în bucăți și îngustarea frontului stradal și astfel apreciază a fi inechitabil a suporta consecințele indisponibilizării terenului – spațiu verde - .
În ceea ce privește pretențiile se critică faptul că tribunalul în mod nelegal a apreciat, că în mod corect s-a dat întâietate expertizei efectuate de comisia celor 3 experți în raport cu cea efectuată de expert C. A., urmare a faptului că ar fi folosit două metode de evaluare și ar fi mai bine documentată și anume: metoda comparației directe aplicabilă când există suficiente tranzacții recente, cu date sigure, care să identifice caracteristicile valorii sau tendințele de pe piață - și metoda capitalizării veniturilor - apreciată ca fiind greșită, întrucât folosește venitul obținut din chirii, cum eronat a fost stabilit prin metoda comparației directe .
Se mai susține că singura expertiză ce poate sta la baza comensurării cuantumului pretențiilor reclamantului este cea efectuată de expert C. A. și în acest sens intimatul trebuie obligat la plata: 687,6 lei/ lună – reprezentând c.valoarea lipsei de folosință a terenului în supr. de 242,4 m.p. și la_ lei reprezentând despăgubirea însumată a sumei de_ lei ( 242,4 m.p. x 2,837 lei m.p. x 16 luni) - c.valoarea lipsei de folosință a terenului în supr. de 42 m.p. de la data de 12.10.2011 până la 21.02.2013.
Solicită admiterea recursului,, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței civile nr. 3213/28.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată.
În drept invocă dispoz. art.304 pct. 9 C.pr.civilă.
În ceea ce privește recursul formulat de pârâtul T. I. se arată următoarele :
Apreciază ca fiind nelegale și netemeinicie ambele hotărâri, atât decizia Tribunalului cât și sentința Judecătoriei C., în condițiile în care:
- S-a dat mai mult decât s-a cerut, întrucât prin sentința pronunțată de instanța de fond ce a fost menținută de Tribunalul D. a fost obligat să plătească reclamantului suma de 3467,06 lei reprezentând c.valoare despăgubiri pentru perioada 12.10._13, atât pentru dreptul de servitute de trecere pentru terenul în suprafață de 42 mp. cât și pentru dreptul de superficie pentru terenul în suprafață de 242 mp situat în C., .. 29 și de asemenea suma de 247,64 lei reprezentând despăgubiri lunare tot pentru dreptul de servitute și pentru dreptul de superficie începând cu 12.02.2013 și până la stingerea drepturilor de servitute și a dreptului de superficie, în vreun mod prevăzut de lege, în condițiile în care reclamantul a cerut achitarea de despăgubiri doar pentru dreptul de superficie și nu pentru dreptul de servitute de trecere ( reclamantul solicitând prin acțiune să fie stins)
În acest sens apreciază că ambele instanțe s-au pronunțat pe ceva ce nu li s-a solicitat făcând probe în favoarea reclamantului în acest sens.
Se mai critică faptul că, nici una dintre hotărârile celor două instanțe nu au cântărit cu aceeași unitate de măsură probele administrate în cauză, pronunțând soluții fără a da relevanța cuvenită probelor existente la dosarul cauzei. Se susține că până la această dată pârâtul a fost împiedicat de reclamant a folosi . executa sentința mai sus arătată – în acel fel, instanța obligându-l să plătească despăgubiri pentru ceva ce nu a folosit dat fiind faptul că până în prezent acesta nu s-a folosit de servitutea de trecere în supr. de 42 m.p.
Solicită admiterea recursului, modificarea celor două hotărâri, a Tribunalului cât și a Judecătoriei, respingând astfel solicitarea reclamantului de a-i plăti despăgubiri pentru suprafața de 42 m.p.- reprezentând servitute de trecere.
În drept invocă dispoz. art.304 pct. 6,8 și 9 C.pr.civilă.
La data de 12.05.2015 pârâtul T. I. a depus întâmpinare împotriva recursului declarat de reclamant prin care a solicitat respingerea recursului declarat de acesta.
În ceea ce privește recursul declarat de pârât ,Curtea constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale ,care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă .Recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare ,și care implicit au fost cuprinse în motivele de apel ,în situația în care și apelul și recursul sunt exercitate de aceeași parte iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.
Aceasta este una din aplicațiile principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că ,efectul devolutiv al apelului ,limitându-se la ceea ce a fost apelat ,în recurs pot fi invocate doar critici care au fost aduse și în apel .Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție ,deoarece în ipoteza contrară s-ar ajunge la situația ca anumite apărări ,susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară de instanța învestită cu calea extraordinară de atac.
În speță se constată că pârâtul a formulat doar o cerere de aderare la apel prin care a criticat sentința pentru faptul că nu a ținut seama că suprafața de 131,99 mp corespunzătoare dreptului de superficie stabilit prin sentința civilă_/2007 a fost grevată în baza consimțământului dat de titularul dreptului de proprietate la momentul edificării construcției ,cu titlu gratuit și de faptul că imobilul a fost dobândit la licitație publică liber de orice sarcini.
Prin recursul formulat de pârât s-a invocat faptul că instanțele de fond au acordat mai mult decât s-a cerut și faptul că acesta a fost împiedicat de către reclamant să folosească . astfel obligat să plătească despăgubiri pentru ceva ce nu a folosit.
Toate acestea constituie critici noi ,formulate omisso medio ,adică fără a fi făcut obiectul analizei instanței de apel.
În apel nu a fost criticată sentința sub acest aspect iar invocarea acestor critici direct în recurs este inadmisibilă.
În ceea ce privește recursul reclamantului ,Curtea constată că acesta este fondat în ceea ce privește criticile referitoare la modul de soluționare a cererii de stingere a servituții de trecere instituită prin sentința civilă_/17.10.2007 a Judecătoriei C..
Prin sentința_/17.10.2007 a Judecătoriei C. ,irevocabilă prin decizia 916/4.11.2008 a Curții de Apel C. s-a stabilit în favoarea pârâtului din prezenta cauză ,T. I. o servitute de trecere pe terenul reclamantului ,pe o suprafață de 42 mp .
Pentru a pronunța această soluție ,instanța a avut în vedere faptul că pârâtul T. I. nu avea cale de acces la drumul public ,pentru a putea folosi construcția al cărei proprietar este.
Ulterior prin sentința civilă 4775/11.03.2011 a Judecătoriei C.,definitivă și irevocabilă prin neapelare ,s-a instituit în favoarea pârâtului din prezenta cauză ,T. I. ,un drept de superficie asupra unei suprafețe totale de 109,4 mp ,reținându-se în considerente că astfel este recunoscut un drept de superficie care să permită exercițiul firesc și deplin al exercitării atributelor dreptului de proprietate asupra construcțiilor și al utilizării eficiente al acestora.,permițând accesul la garajul interior și la fosele septice și asigurând un spațiu corespunzător efectuării lucrărilor de întreținere a construcției.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză ,suprafața totală a dreptului de superficie creat în favoarea pârâtului,prin sentința civilă 4775/11.03.2011 include terenul de sub construcție ,accesul la garajul interior și la fosele septice ,un spațiu în jurul construcțiilor corespunzător lucrărilor de întreținere și suprafețele neacoperite de mansarde a celor două scări de la intrare ,în această situație accesul la casă putându-se face cu autovehiculul la garajul existent la demisolul clădirii și pietonal la încăperile aflate la demisol.
Conform aceluiași raport de expertiză ,accesul la calea publică la intrările în casă și la nivelul celor două scări s-ar putea face pe . și pe culoarul situat între zidul casei și limita de est a suprafeței de superficie care are 1,3 m ,în această situație trebuind a fi construite alte scări ale căror trepte să fie orientate spre sud.
Servitutea de trecere durează atâta timp cât există imobilul și situația din care s-a născut. Aceasta înseamnă că se poate stinge ,poate înceta ,atunci când se schimbă situația care a determinat constituirea sa.
În cauză după constituirea servituții de trecere prin sentința civilă nr._/17.10.2007 a Judecătoriei C.,prin sentința 4775/11.03.2011 s-a creat în favoarea pârâtului T. I. un drept de superficie ,totalizând, inclusiv cu terenul de sub construcție 242,4 mp.
Prin instituirea acestui drept de superficie ,așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză ,s-a permis pentru pârât accesul la calea publică ,imobilul acestuia nemaifiind loc înfundat ,astfel că servitutea de trecere creată anterior a devenit împovărătoare pentru reclamant.
Astfel în mod greșit au reținut instanțele de fond că de la data instituirii servituții de trecere prin sentința civilă_/17.10.2007 ,nu au intervenit modificări care să conducă la încetarea acesteia.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză ,se constată că imobilul pârâtului nu se mai încadrează în prevederile art 616 Cod Civil întrucât după instituirea dreptului de superficie în suprafață totală de 242.4 mp ,există chiar posibilitatea amenajării unor căi de acces practicabile de la calea publică la intrările în casă situate la nivelul celor două scări.
Față de aceste motive ,Curtea constatând întemeiate criticile aduse celor două hotărâri pe aceste aspecte ,urmează să admită recursul ,să modifice decizia atacată în sensul admiterii apelului ,schimbării sentinței și stingerii servituții instituite pe suprafața de 42 mp în configurația stabilită prin sentința civilă nr._/17.10.2007 a Judecătoriei C..
Criticile aduse de recurentul reclamant în ceea ce privește despăgubirea acordată pentru lipsa de folosință a terenului său sunt însă neîntemeiate.
Despăgubirile acordate în considerarea dreptului de superficie reprezintă echivalentul folosinței imobilului asupra căruia dreptul a fost recunoscut.
Ca atare criteriul de determinare al daunelor nu poate fi altul decât contravaloarea folosinței terenului.
Astfel ,instanța de apel a reținut în mod corect că reclamantul în precizarea formulată în primul ciclu procesual a solicitat să se constate că prejudiciul creat prin instituirea dreptului de superficie este echivalent cu chiria pe care ar fi putut să o obțină .
În acest sens,legal a fost omologat raportul de expertiză efectuat de comisia constituită din trei experți care și-au motivat și justificat modul în care au stabilit valoarea lipsei de folosință și calculul despăgubirilor corelând metoda comparației directe cu metoda capitalizării veniturilor ,metode prin care se ține cont de toate criteriile ce ar putea influența valoarea chiriei pentru terenul ce formează obiectul cauzei.
În ceea ce privește plata despăgubirilor solicitate în cauză ,având în vedere că prin prezenta hotărâre Curtea va dispune stingerea servituții de trecere instituită prin sentința civilă_/17.10.2007 a Judecătoriei C. ,de la data pronunțării prezentei hotărâri va fi înlăturată obligația de plată a despăgubirii lunare stabilită pentru aceasta ,în cuantum de 36,45 lei ,urmând ca pârâtul să achite numai despăgubirea lunară în cuantum de 211,19 lei pentru dreptul de superficie.
În consecință față de toate aceste motive ,în baza art.312 cod procedură civilă Curtea urmează să respingă recursul formulat de pârât ca fiind inadmisibil,să admită recursul reclamantului,să modifice decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamant ,schimbă sentința în parte și admite capătul de cerere privind stingerea servituții de trecere.
Ca urmare a acestei soluții se va înlătura obligația de plată a despăgubirilor lunare stabilite pentru servitutea de trecere urmând a se achita numai despăgubirile datorate pentru dreptul de superficie.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței și ale deciziei atacate.
În baza art.274 cod procedură civilă recurentul pârât T. I. va fi obligat la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare în recurs ,către recurentul reclamant,așa cum au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul T. I., împotriva deciziei civile nr. 1319/16.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._ ..
Admite recursul reclamantului R. C. declarat împotriva deciziei civile nr. 1319/16.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._ .
Modifică în parte decizia atacată, nr. 1319/16.12.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în sensul că admite apelul declarat de reclamant.
Schimbă în parte sentința nr. 3213/28.02.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în sensul că admite capătul de cerere privind stingerea servituții.
Dispune stingerea servituții instituite pe suprafața de 42 m.p., în configurația stabilită prin sentința civilă nr._/17.10.2007, pronunțată de Judecătoria C..
Înlătură obligația de plată a despăgubirilor lunare pentru această servitute, în cuantum de 36,45 lei, urmând ca, de la data pronunțării prezentei hotărâri, pârâtul să achite o despăgubire lunară în cuantum de câte 211,19 lei pentru dreptul de superficie.
Menține restul dispozițiilor sentinței și deciziei civile.
Obligă recurentul pârât la plata către recurentul reclamant a sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Mai 2015
Președinte, Florența C. C. | Judecător, L. M. L. | Judecător, N. D. |
Grefier, A. P. |
Red.Jud.M. L. L. /27.05.2015
Jud.Apel/A.B. și
A. Tițoiu
| ← Cerere de ajutor public judiciar. Decizia nr. 2332/2015. Curtea... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 353/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
