Grăniţuire. Decizia nr. 307/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 307/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 307/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 307
Ședința publică de la 07 Mai 2015
Completul compus din:
Președinte: - C. R.
Judecător: - T. R.
Judecător: - M. L. N. A.
Grefier: - S. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor care au avut loc în ședința publică de la 16 aprilie 2015 privind judecarea recursului declarat de pârâtul G. G. împotriva deciziei numărul 1187 din data de 03 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosarul numărul_, contradictoriu cu reclamantul G. M., cu pârâții D. F. F., P. C.- COMISIA LOCALĂ C. PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991, P. D. - COMISIA JUDETEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991, având ca obiect grănițuire.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile din ședința publică de la 16 aprilie 2015 au fost consemnate în încheierea de la acea dată, care alături de încheierile de la 23 aprilie 2015 și 30 aprilie 2015, face parte integrantă din prezenta decizie când instanța, în temeiul dispozițiilor art. 156 alin. 2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea în cauză.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1031/2011 a Judecătoriei C. a fost obligat reclamantul G. M. să-i respecte pârâtului drepturile de trecere pe terenul în suprafață de 175 m.p.
În raportul de expertiză întocmit în acea cauză, s-a stabilit că cele două proprietăți sunt delimitate complet, delimitare dată, pe de o parte de peretele casei pârâtului și pe de alta, de gardul amplasat de pârât.
În acest fel trebuie respinsă acțiunea privind grănițuirea.
Terenul proprietatea pârâtului are aceleași dimensiuni și vecinătăți ca în contractul de vânzare-cumpărare, cu o singură excepție și anume lungimea terenului, care în titlu de proprietate este de 50 m, iar în fapt este de 57,68 m.
Astfel posesia pârâtului este de 439 m.p. Această suprafață excedentară se află situată în partea de sud a proprietății, acolo unde se învecinează cu M. I. și pe care se află amplasată o construcție cu destinația de anexă gospodărească.
Terenul excedentar în suprafață de 59 m.p. nu face obiectul titlului de proprietate al reclamantului, dar nici al pârâtului.
Depășirea lungimii pe sudul proprietății nu afectează dreptul de proprietate al reclamantului care este vecinul de la vest.
Pentru a intra în proprietatea reclamantului, pârâtul ar fi trebuit să-și mărească lățimea terenului și nu lungimea lui.
Sub aspectul cererii reconvenționale, s-a solicitat constatarea nulității absolute a Ordinului prefectului nr. 103"/2002 în ceea ce privește suprafața menționată în acesta de 630 m.p. și limitarea suprafeței la 315 m.p.
S-a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor lui G. E., titulara dreptului de proprietate, conform ordinului prefectului.
S-a susținut că din contractul de vânzare-cumpărare nr. 950/1975 și autorizația de înstrăinare nr. 42 /1975, rezultă că reclamantul are în proprietate doar 315 m.p.
Cel de-al doilea act de vânzare nr. 1124/1977 privește doar construcții nu și teren. Mențiunea făcută în autorizație, cum că terenul în suprafață de 315,75 m.p. trece în proprietatea statului, a derutat organul emitent al ordinului prefectului.
Din actul de proprietate al foștilor vânzători a rezultat că aceștia dețineau o suprafață totală de teren de 1000 m.p. având dimensiunile de 20 m x 50 m.p. Dacă se însumează suprafețele de teren înstrăinate de-a lungul timpului de vânzători și anume: 380 m.p. către D. C., autorul pârâtului; 148,5 m.p. către Cooperativa de Credit Albina C.; 315,4 m.p. către reclamant și 315,75 m.p. către reclamant rezultă că suprafața pe care au deținut-o foștii vânzători a fost de 1160 m.p., deci cu 160 m.p. mai mult decât în realitate.
La 30.05.2012 reclamantul a formulat o completare de acțiune în care a solicitat să se dispună grănițuirea proprietăților restituirea suprafeței de 120,75 m.p., lăsarea în deplină proprietate și posesie reclamantului a acestei suprafețe de teren. S-a precizat temeiul juridic ca fiind art. 560 și 563 cod civil.
S-a susținut că trebuie stabilită linia de hotar dintre proprietăți și, totodată, se impune ca pârâtul să-i lase în deplină proprietate reclamantului terenul ocupat abuziv. Regimul juridic al terenurilor preluate de stat în condițiile art. 30 din Legea 58/1974 este stabilit prin Legea 18/1991 în favoarea dobânditorilor construcției .
Reclamantul este proprietarul suprafeței de 630 m.p. teren, având în posesie doar 510 m.p. restul fiind ocupat de pârât.
Actul de donație din 1942 descrie imobilul donat vânzătorului B. S. ca având lățimea de 20 m și lungimea de 50 m și se specifică că imobilul are două ieșiri, una în . cealaltă în . lățime de 4 m. Adeverința nr. 6703 /1972 eliberată de fostul Consiliul Popular C., atestă că B. S. figura în evidențele fiscale cu un teren în suprafață de 1280 m.p.
B. S. a înstrăinat imobilul prin intermediul a 4 contracte de vânzare-cumpărare realizate la intervale de timp diferite. Prin cumulul suprafețelor de teren vândute, rezultă suprafața de 1159,25 m.p.
Pârâtul are în stăpânire o suprafață de teren mai mare decât dreptul său de proprietate.
S-a depus la dosar ordinul prefectului nr. 103/2002, adeverința nr. 6703 din_ a fostului Consiliu Popular C., adeverința nr. 1653/1975 a Consiliului Popular C., autorizația de înstrăinare nr. 42/1975, autorizația de înstrăinare nr. 66/1976, cererea formulată de B. S. pentru eliberarea autorizației de înstrăinare, memoriu tehnic pentru înstrăinare, adresa nr. 2959 din 28.03.2012 a Primăriei Municipiului C., sentința civilă nr. 195 din 16.02.2010 a Judecătoriei C. .
La 13 iunie 2012 reclamantul a formulat întâmpinare la cererea reconvențională în care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii reconvenționale și pe cale de excepție s-a invocat lipsa interesului în ceea ce privește anularea ordinului prefectului nr. 103/2002 întrucât în cauză nu au fost îndeplinite condițiile de exercitare ale acțiunii civile ce se referă la necesitatea existenței unui interes.
Interesul juridic trebuie să fie născut și actual, deci trebuie să existe în momentul în care se exercită acțiunea, această cerință trebuie să se verifice și în ipoteza cererilor de nulitate absolută.
În cauză, interesul pârâtului nu a fost un interes legitim, personal, născut și actual. Reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 630 m.p. teren în conformitate cu art. 36 alin. 3 din Legea 18/1991.
Contractele prin care reclamantul a dobândit construcțiile menționau suprafețe de teren care însumate erau 630,75 m.p. În cauză nu a fost vorba de o limitare a dreptului de proprietate doar pentru suprafața de 315 m.p. având în vedere că suprafețele construcțiilor vândute însumează 226,38 m.p. Printr-un calcul matematic s-a observat că reclamantului i-ar rămâne doar suprafața de teren de 88,62 m.p. lucru care ar fi imposibil întrucât deschiderea imobilului la . de 4 m. rezultând o lungime ce ar fi doar de 22 m, lucru imposibil în condițiile în care pârâtului i s-a instituit o servitute de trecere pe o suprafață de 175 m.p. (3,50 m lățime și 50 m lungime).
La 27.06.2012 s-a disjuns cererea reconvențională, dispunându-se repartizarea ei unui complet specializat în judecarea cauzei de fond funciar și suspendarea cauzei privind grănițuirea și revendicarea.
S-a format dosarul de fond funciar nr._ al Judecătoriei C., având ca obiect nulitatea absolută a ordinului prefectului nr. 103/2002 și limitarea suprafeței la 315 m.p.
Prin sentința civilă nr. 1886 din 16 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria C. a admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului-reclamant, a admis excepția lipsei interesului pârâtului-reclamant și a respins cererea reconvențională formulată de D. F. F. privind constatarea nulității absolute a ordinului prefectului.
Tribunalul D., prin decizia civilă nr. 191 din 11 februarie 2013 a admis recursul declarat de D. F. F., a casat sentința civilă nr. 1886 din 16.10.2012 a Judecătoriei C. și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Tribunalul a constatat că nu se poate reține că reclamantul din cauza de față nu are interes să se îndrepte împotriva pârâtului cu o acțiune în constatarea nulității absolute a actului de constituire a dreptului de proprietate, dat fiind că aceasta este mijlocul procedural care îi poate ocroti posesia asupra terenului revendicat de pârât.
Pârâtul a fost cel care a intentat primul împotriva reclamantului, o acțiune în revendicare, întemeiată pe actul prin care i s-a constituit drept de proprietate .
Pentru lămurirea stării de fapt, s-a apreciat că este necesar ca instanța de fond să administreze proba cu o expertiză tehnică de specialitate pentru a verifica care a fost suprafața de teren trecută în proprietatea statului și atribuită în folosință dobânditorilor construcțiilor, la încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare, de către pârât cu nr. 950/1975 și numărul 1124/1977, în raport de mențiunile din acte și din autorizațiile ce au stat la baza emiterii lor, dar cu luarea în considerarea a realității fizice a terenului, modului de dispunere a clădirilor vândute și terenului aferent trecut în proprietatea statului.
Este de asemenea important să se determine suprafața totală deținută de fostul proprietar vânzător, precum și suprafețele de teren vândute reclamantului și Cooperativei de Credit Albina și să se stabilească dacă vânzătorului i-a mai rămas în proprietate vre-o suprafață de teren și care este întinderea suprafețelor ocupate de fiecare proprietar, provenite din terenul de a aparținut proprietarului inițial B. S..
S-a considerat că în mod greșit prima instanță a disjuns cererea reconvențională față de acțiunea introductivă care avea ca obiect revendicarea imobiliară.
Întrucât acțiunea în revendicare și cererea reconvențională se aflau în strânsă legătură, cele două trebuiau soluționate împreună.
S-a indicat instanței de rejudecare să pună în discuție reunirea pricinilor și să administreze proba cu expertiza tehnică de specialitate.
La 16 mai 2013, instanța a pus în discuția părților reunirea cauzelor și în raport de decizia tribunalului a dispus reunirea celor două cauze.
Tot la 16 mai 2013, pârâtul D. F. F. a invocat excepția puterii de lucru judecat cu privire la ambele capete ale acțiunii introductive de instanță, în raport de sentința civilă nr. 1031 /2011 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr. 323/201/ 2011.
Prin acea sentință a fost admisă acțiunea formulată de D. și obligat G. M. să-i permită trecerea pe o suprafață de 175 m.p. teren, arătându-se în dispozitiv și vecinătățile terenului. Hotărârea a confirmat raportul de expertiză întocmit de expert P. I. A. care a amplasat terenul, obiect al servituții de trecere și potrivit titlurilor de proprietate, la limita de est a proprietății reclamantului.
În mod indirect a fost tranșată atât problema delimitării proprietăților cât și a întinderii drepturilor de proprietate .
S-a susținut că în practică și în doctrina de specialitate există o opinie potrivit căreia în privința obiectului nu se cerere totdeauna o relație de identitate și se poate aprecia chiar dacă în litigiul anterior judecata nu a privit decât constatarea dreptului de servitute, în mod indirect s-a hotărât cu privire la grănițuirea proprietăților, cât și la întinderea dreptului de proprietate al părților.
La 30.05.2013 G. M. și G. G., moștenitorul lui G. E. au formulat cerere în care au solicitat respingerea excepției puterii lucrului judecat întemeiată pe dispozițiile art. 166 cod pr.civilă.
S-a susținut că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale acelea de excepție procesuală și aceea de prezumție mijloc de probă, de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți.
Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente, prevăzută de art. 1201 cod civil, nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la 18.04.2012, reclamantul G. M. a înțeles să investească instanța cu o acțiune având ca obiect grănițuirea proprietăților învecinate și restituirea suprafeței de ținută fără drept de pârât, din proprietatea reclamantului, până la suprafața totală de 610 m.p.
Grănițuirea proprietăților nu a făcut obiectul cauzei înregistrată la nr._ .
În consecință s-a solicitat respingerea excepției puterii lucrului judecat.
Prin încheierea din 30 mai 2013, instanța a respins excepția autorității lucrului judecat și a dispus efectuarea unei expertize topografice care să stabilească care a fost suprafața de teren trecută în proprietatea statului și atribuită în folosință dobânditorilor construcțiilor, la încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare cu nr. 950/1975 și 1124/1977, în raport de mențiunile din acte și din autorizațiile care au stat la baza încheierii lor, dar cu luarea în considerare a realității fizice a terenului, a modului de dispunere a clădirilor vândute și terenului aferent trecut în proprietatea statului, să se determine suprafața totală deținută de fostul proprietar vânzător, precum și suprafețele de teren vândute reclamantului și Cooperativei de Credit Albina, să se stabilească dacă vânzătorului –a mai rămas în proprietate vre-o suprafață de teren, care este întinderea suprafețelor ocupate de fiecare proprietar, provenite din terenul ce a aparținut proprietarului inițial B. S..
În cauză s-au audiat martorii D. V., C. M. C., P. G. și V. I..
Întocmind raportul de expertiză, ing. N. C. a arătat că din analiza datelor din cele două contracte de înstrăinare și din autorizațiile de înstrăinare și planul de situație, nu se poate preciza cu certitudine care a fost suprafața totală de teren trecută în proprietatea statului la încheierea contractelor nr. 950/1975 și 1124/1977.
Cel mai probabil a fost vorba de însumarea a două suprafețe și anume: 315 m.p. și 315,75 m.p. întrucât se vorbește la primul contract că terenul aferent construcțiilor trece în proprietatea statului și este precizat în autorizație că are suprafața de 315 m.p., iar în al doilea contract se menționează că terenul aferent clădirilor este de 315,75 m.p. și trece în proprietatea statului.
A rezultat astfel suprafața totală de 630 ,75 m.p.
Aceste elemente sunt întărite și de dimensiunile precizate pe planul de situație de 13 m lățime și 602 m lungime, determinând o suprafață de 780 m.p. care include și suprafața înstrăinată către Banca Albina de 148,5 m.p.
Fostul proprietar B. S. a deținut terenul în baza actului de donație din 21.09.1942 prin care se transmite un imobil situat în C., compus din loc de casă cu lățime de 20 m. și lungime de 50 m și toate construcțiile aferente. Imobilul avea o ieșire în . alta prin . lățime de 4 m. Pe planurile aferente înstrăinărilor ulterioare, nu este configurată această ieșire.
În adeverința nr. 6703 din 20.01.1972 a rezultat că B. S. figura în evidențele fiscale cu suprafața de 1280 m.p.
Către autorii pârâtului D. F. F., B. S. s-au înstrăinat prin actul de vânzare-cumpărare 121 din 05.02.1973 construcțiile și terenul în suprafață de 380 m.p. Actul de vânzare cuprinde vecinătățile: est IGO C., Moșt. R. N., Moșt. R. C., pe 50 m lungime, Vest – restul proprietății lui B. S., pe 50 m lungime, S- B. E. pe 7,60 m lățime, Nord ., pe 7,60 m lățime.
Terenul care i-a rămas în proprietate lui B. S. în urma înstrăinării din 1973 are o lățime de 12,4 m și o lungime de 50 m., iar terenul înstrăinat către autorii pârâtului D. are o lățime de 5,60 m. respectiv lățimea de la stradă a construcției, păstrată pe întreaga fâșie cumpărată.
Către Cooperativa de Credit Albina, B. S. a vândut un teren în suprafață de 148,50 m.p. cu construcția de pe acest teren.
Vânzătorului inițial B. S., după cele 4 înstrăinări nu i-a mai rămas nici-o suprafață de teren în proprietate.
În prezent reclamantul G. M. deține suprafața de 563 m.p. pârâtul D. F. F. suprafața de 444 m.p., iar Banca Albina suprafața de 144 m.p.
Suprafața totală măsurată în teren, deținută de către cei trei proprietari este de 1151 m.p.
Reclamanții G. M. și G. G. au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, constând în aceea că expertul nu a arătat dacă pârâtul ocupă în prezent vreo suprafață din terenul reclamantului și în caz afirmativ cât ocupă și cum este identificată pe schiță . De asemenea nu s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților.
În răspunsul la obiecțiuni, expertul a propus instanței ca linia de hotar dintre proprietăți să urmeze traseul actual . S-a arătat că nu se poate preciza dacă pârâtul ocupă vreo suprafață din terenul reclamanților întrucât terenul lui respectă lățimea din actul de proprietate, la stradă, adică în punctul de nord, iar la sud există o lățime mai mare însă lățimea întregului teren este mai mare, așa încât și reclamanții au o lățime mai mare, adică 12,53 m față de 12,4 m
La 16 decembrie 2013 instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei, constatând că expertul nu a avut în vedere actul de vânzare –cumpărare autentificat sub nr. 121/1973 în care sunt precizate dimensiunile terenului în suprafață de 380 m.p. ( 50 m lungime și 7,60 m lățime) atât în spatele curții cât și la stradă) precum și ordinul prefectului nr. 103/2002.
S-a apreciat că se impune să se lămurească faptul că reclamantului G. M. îi lipsește o suprafață de 67 m.p., iar pârâtul D. F. F. deține un plus de 60 m.p.
Expertul trebuia să lămurească de unde provine suprafața deținută în plus de pârâtul D. și să stabilească care ar fi linia de hotar dintre proprietăți, dacă s-ar respecta actele de proprietate și dimensiunile precizate în ele, atât la stradă cât și în spatele curții.
În suplimentul de la fila 318 din dosar fond, expertul a susținut că a avut în vedere actul de vânzare cumpărare 121/1973 și planul de situație aferent, iar cu privire la ordinul prefectului se menționează că pentru a întocmi o variantă de grănițuire în raport de acest act, reclamantul trebuie să pună la dispoziția expertului planul de amplasament și delimitare cu dimensiuni și vecinătăți, care a făcut obiectul ordinului.
S-a propus o linie de hotar între proprietățile părților în care lățimea de la . fie de 7,62 m, care este ocupată de construcție și care era existentă și la data achiziționării în 1973 și de 7,60 m.p. în spatele curții, la sud.
Potrivit acestei linii de hotar, reclamantul ar avea o suprafață de 565 m.p., iar pârâtul de 442 m.p.
Diferența în plus de teren deținută de pârâtul D. F. F. provine din diferența de lungime existentă în prezent, față de lungimea menționată în actul de proprietate.
În actul de proprietate s-a menționat lungimea de 50 m, iar în prezent lungimea este de 58,35 -58,42 m
În privința reclamantului, schița de plan realizată cu ocazia întocmirii contractului de vânzare-cumpărare din 1975 are înscrise dimensiunile de 13 m lățime și 60 m lungime. În prezent ,lățimea este de 11,98 m -12,53 m, iar lungimea de 58,42 m- 58,35 m.
În raport de detaliile date de expert, instanța a apreciat că se impune efectuarea unei noi expertize care să stabilească hotarul dintre proprietățile părților, în raport de actele prin care fiecare a dobândit proprietatea, de faptul că în contractul de vânzare cumpărare 121/1973 precum și în ordinul prefectului 103/2002 sunt precizate dimensiunile terenului, să se stabilească dacă pârâtul a ocupat vro suprafață de teren din proprietatea reclamantului și în caz afirmativ care este acest teren, să se stabilească care a fost suprafața de teren trecută în proprietatea statului și atribuită în folosință dobânditorilor construcțiilor la încheierea actelor de vânzare-cumpărare în raport de mențiunile din acte și din autorizațiile de înstrăinare cu luarea în considerare a realității fizice a terenului, a modului de dispunere a clădirilor vândute, suprafața totală deținută de proprietarul vânzător, suprafețele de teren vândute reclamantului, Cooperativei de credit și pârâtului și dacă după efectuarea acestor vânzări, proprietarului i-a mai rămas vre-o suprafață de teren.
Expertiza a fost a fost întocmită de inginer P. C. R..
Prin sentința civilă nr.1661/03.07.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul G. M. împotriva pârâților D. F. F. și G. G., astfel:
A fost respins capătul de cerere în revendicarea suprafetei de 120,75 mp. teren.
A fost admis capătul de cerere privind stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părtilor ca fiind limita actuală (împrejmuirea actuală) descrisă de punctele 41-40-39-6-4-21-14-16-34 din Anexa 1 a raportului de expertiză întocmit de ing.P.-C. R..
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul D. F. F. împotriva reclamantului G. M., a pârâtului G. G. și pârâtelor Comisia Locală de Aplicare a Legii 18/1991 C. și Comisia Județeană D. de Aplicare a Legii 18/1991.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
B. S. din C. a avut în proprietate un loc de casă cu lățimea de 20 m și lungimea 50 m și mai multe clădiri, așa cum reiese din actul de donație autentificat la numărul 574 din 19.09.1942 – fila 35 din dosar.
Din adeverința nr. 6703 din 20.01.1972, aflată la fila 59 din dosarul nr._ , rezultă că în registrul agricol de la P. C., B. S. figura cu o suprafață de teren de 1280 m.p. și construcțiile din C., A. I. C., nr. 33.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 121 din 05.02.1973, B. S. a înstrăinat din proprietatea sa soților D. C. și D. G. imobilul compus dintr-un teren în suprafață de 380 m.p. având ca vecini la E- Întreprinderea de Gospodărie Orășenească C., Moștenitorii lui R. N. și cei ai lui C. R., pe 50 m lungime, la vest restul proprietății vânzătorului, pe o lungime de 50 m, la sud pe B. E., pe 7, 60 m și la nord ., pe 7,60 m., împreună cu clădirea existentă pe acest teren și anume casă cu 4 camere de locuit, o bucătărie, un vestibul și un garaj.
În acest act s-a menționat că terenul în suprafață de 175 m.p. se folosește pentru accesul în curte, în comun de către cumpărători și vânzător, aceste teren având dimensiuni de 3,50 m lățime și 50 m lungime.
La 10 decembrie 1975, B. S. a înstrăinat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la nr. 950, soților Giurgă M. și G. E., o parte din imobilul său, situat în ., nr. 33, compus din casă de locuit din cărămidă, acoperită cu țiglă, cu 3 camere și sală, încăperea dinspre sud și o magazie care are în total două încăperi, iar terenul aferent construcției a trecut în proprietatea statului, conform art. 30 din Legea 58/1974.
Actul nu a precizat care este suprafața de teren care a trecut în proprietatea statului.
Din autorizația de înstrăinare nr.42 din 11.08.1975 și din memoriu tehnic și planul de situație, a rezultat că terenul aferent trecut în proprietatea statului este de 315 m.p. Vecinătățile precizate în act sunt ale întregii proprietăți.
La 02.11.1977, prin contractul de vânzare nr. 1124, B. S. a înstrăinat soților G. o dependință, formată dintr-o bucătărie, o cămară și o cameră de baie, situate în . nr. 33, iar terenul în suprafață de 315,75 m.p. trece în proprietatea statului, conform art. 30 din Legea 58/1974.
Vecinătățile precizate în act sunt ale întregii proprietăți a lui B. S..
Din analiza celor două contracte, ca și autorizațiile de înstrăinare, memoriile tehnice și planul de situație care le-au însoțit, instanța a constatat că terenul trecut în proprietatea statului în urma vânzărilor succesive făcute către soții G. este de 630,75 m.p. adică 315+315,75 m.p.
La 07 decembrie 1973, B. S. a înstrăinat Cooperativei de Credit Albina C. suprafața de 148,50 m.p. împreună cu casa de pe acest teren, situate în ., nr. 33.
Însumând suprafețele de teren care au fost înstrăinate sau trecute în proprietatea statului în urma înstrăinărilor a rezultat că terenul aferent proprietății lui B. S. a fost de 1159,25 m.p. adică mai puțin de 1280 m.p. cu care figura în registrul agricol din 1972.
În urma aplicării legilor fondului funciar, G. M. a obținut prin Ordinul prefectului nr. 103 /2002, aflat la fila 7 din dosar, în proprietate suprafața de 630 m.p. care trecuse în proprietatea statului, conform art. 30 din Legea 58/1974.
Dispozițiile procedurale ale Legii 18/1991 nu reglementează în mod expres acțiunea în anulare, rectificare sau modificare a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate . Singura sancțiune reglementată de lege este cea a nulităților absolute, prevăzută în dispozițiile art. III din Legea 169/1997, potrivit cu care sunt lovite de nulitate absolută următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor legii Fondului Funciar nr. 18/1991:a. actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor fizice care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri;b. actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, orașelor sau municipiilor;c. actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în intravilanul localităților, pe terenurile revendicat de foștii proprietari, cu excepția celor atribuite conform art. 23 din lege;d. actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole constituite ca islaz comunal;e. actele de constituire a dreptului de proprietate în condițiile art. 20 în localitățile în care s-a aplicat cota de reducere prevăzută de lege;f. actele de constituire a dreptului de proprietate în condițiile art. 20 și în cazul în care în localitatea respectivă nu s-a constituit dreptul de proprietate persoanelor îndreptățite de lege;g. transferurile de terenuri dintr-o localitate în alta, efectuate cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege, în scopul ilicit de a sporii prin aceasta valoarea terenului primit ca urmare a transferului ;h. actele de vânzare-cumpărare privind construcțiile afectate unei utilizări sociale sau culturale – case de locuit, creșe, grădinițe, cantine, cămine culturale, sedii și alte asemenea – ce au aparținut Cooperativelor agricole de producție, cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute la ultimul aliniat al art. 28 din lege.
Față de textul de lege sus citat, instanța a constatat că nu există nici-unul din cazurile prevăzute de lege pentru a se constatat nulitatea absolută a ordinului prefectului.
Potrivit art. 36 alin. 3 din Legea 18/1991, terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea 58/1974 trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor.
În consecință, în mod legal s-a emis ordinul prefectului pentru suprafața de 630 m.p. teren suprafață care fusese trecută în proprietatea statului, ca urmare a vânzării construcțiilor către soții G..
Așa fiind, instanța a respins cererea reconvențională formulată de pârât privind constatarea nulității absolute a ordinului prefectului.
Din declarațiile martorilor, ca și din cele două expertize întocmite în cauză, a rezultat că hotarul dintre proprietățile lui G. M. și D. F. F., în raport de actele fiecărei părți și de situația actuală a terenului, este cel aflat pe actualul aliniament descris de punctele 41-40-39-6-4-21-14-16-34- din anexa 1 a raportului de expertiză întocmit de P. C. R..
Art. 560 cod civil prevede că proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare și să suporte în mod egal cheltuielile ocazionate de această operațiune.
Acțiunea în grănițuire este acea acțiune prin care reclamantul pretinde ca în contradictoriul cu pârâtul instanța să determine, prin semne exterioare, întinderea celor două fonduri învecinate.
Acțiunea își justifică rațiunea, atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, cât și în situația în care astfel de semne există, dar nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească și sunt contestate de părți.
Din probele administrate, a rezultat că între proprietățile părților există o împrejmuire, pe care însă reclamantul o contestă, dar care, așa cum rezultă din cele două expertize, constituie linia de hotar reală dintre cele două părți.
Din raportul de expertiză întocmit de ing. N. C., a rezultat că în prezent reclamantul G. M. posedă o suprafață de 563 m.p. pârâtul D. F. F. o suprafață de 444 m.p., iar Banca Albina o suprafață de 144 m.p.
Plusul și minusul de teren față de actele de proprietate ale părților se datorează, așa cum susține expertul P. C. R., lipsei efectuării de măsurători la teren, la data încheierii actelor de vânzare cumpărare.
Expertul N. C. a susținut că în prezent lungimea și lățimea terenurilor deținute de părți nu mai corespunde dimensiunilor menționate în actele de proprietate .
În urma măsurătorilor efectuate de acest expert, s-a constatat că reclamantul G., împreună cu Banca Albina are un teren cu o lățime mai mică de 1 m- 1,5 m față de act, iar lungimea este de 58,42 m. față de 60 m cât era în act.
Cei doi experți au concluzionat că pârâtul nu ocupă nicio suprafață de teren din proprietatea reclamantului .
În raport de aceste considerente, instanța a admis în parte acțiunea și a respins capătul de cerere în revendicarea suprafeței de 120,72 m.p., a admis capătul de cerere privind stabilirea liniei de hotar și ca compensa cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, calificat drept apel reclamantul G. M. și pârâtul G. G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Apelanții au arătat că acțiunea a avut ca temei dispozițiile art. 560 și art. 563 Cod civil și că au fost privați de posesia și folosința terenului integral deținut prin titluri de proprietate valabile.
S-a mai arătat că pârâtul D. F.-F. a deținut o suprafață de teren mai mare decât cea reținută în contractul de vânzare-cumpărare, respectiv 444 m.p., iar reclamantul G. M. deține o suprafață de 563 m.p.
Apelanții au menționat că instanța ar fi trebuit să dea forță probantă declarației martorilor din dosar care, coroborate cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei dovedesc fără rezervă faptul pârâtul D. F.-F. a ocupat abuziv din terenul acestora o dată cu ridicarea construcțiilor anexe, intrând astfel în proprietatea vecină.
Apelanții au arătat că le lipsește suprafața de 67 m.p.
De aici și eroarea săvârșită de instanța de fond care și-a însușit ab initio opinia expertului de a stabili linia de hotar conform împrejmuirii actuale.
S-a considerat netemeinică această soluție, împrejmuirea actuală nefiind cea inițială dobândită prin cumpărare de intimatul-pârât, acesta înțelegând să-și mărească într-un mod abuziv suprafața de teren, prin construire fără autorizație a anexelor gospodărești pe terenul proprietatea reclamanților.
Întrucât intimatul-pârât a deținut în plus o suprafață de teren fără un just titlu față de actele de proprietate, pe care a fost edificată o construcție anexă gospodărească fără autorizație de construire, instanța de fond ar fi trebuit să procedeze la compararea titlurilor de proprietate, dând eficiență titlului mai bine caracterizat.
Apelanții au arătat că excedentul de teren deținut de intimatul-pârât reprezintă suprafața de teren revendicată de aceștia, iar ca urmare a noului aliniament al gardului de scândură între punctele 2-10, 10-30-33-18-36-42, dețin doar 563 m.p., în loc de 630 m.p.
Relevanță în cauză au avut-o și contractele de închiriere încheiate de reclamant cu Consiliul Popular C. din 25.11.1977 și 1978 pentru suprafețele de 188,22 m.p., respectiv 216,15 m.p. în vederea cultivării acestora în condițiile Legii nr.59/1974.
Cumulând suprafețele menționate în contractele sus amintite a rezultat suprafața terenul-liber de construcții deținut de reclamant ca fiind de 404,37, iar cel ocupat de construcții 222,31 m.p.
Contractele mai sus menționate fac dovada emiterii ordinului prefectului pentru suprafața de 630 m.p. asupra căreia au avut posesia până la nerespectarea dreptului de proprietate de către intimatul-pârât.
Intimatul D. F.-F. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică.
Nici în cererea propriu-zisă, nici în dezvoltarea motivelor nu se face trimitere la care dintre expertizele efectuate în cauză se regăsesc punctele indicate, iar în ceea ce priește ridicarea construcției, aceasta reprezintă o nouă cerere, formulată direct în apel, ceea ce apare ca fiind inadmisibil.
Suprafața de teren indicată nu face și nu a făcut niciodată parte din terenul proprietatea reclamantului sau autorului său cu titlu particular, numitul B. S..
Intimatul a arătat că nu deține mai puțin decât ar fi îndreptățit, ci chiar exercită o posesie mai generoasă decât cea ar fi trebuit să rezulte din actele translative de proprietate.
A mai arătat că atât grănițuirea, cât și revendicarea erau deja dezlegate la data înregistrării cererii ce face obiectul litigiului de față.
Este vorba de efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să dovedească ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
În cauza de față, prin sentința civilă nr. 1031/2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, irevocabilă, s-a statuat atât cu privire la obiectul judecății, acela privind respectarea dreptului de servitute pe terenul în suprafață de 175 m.p. și indirect s-a statuat și cu privire la grănițuirea proprietăților, în condițiile în care s-a delimitat pe laturi terenul supus servituții.
La cel de-al treilea motiv de apel, ce vizează grănițuirea, nu s-a precizat nicio critică, nici în cerere, nici în motivele dezvoltate, astfel încât nu se poate formula un punct de vedere față de această situație și nici instanța nu va putea analiza acest motiv.
Potrivit titlurilor de proprietate, lungimea hotarului despărțitor este de numai 50 m.p.
În ședința publică din 05.11.2014 instanța a încuviințat pentru apelantul pârât proba cu planșe fotografice.
În ședința publică din 03.12.2014, instanța, din oficiu a pus în discuția părților excepția tardivității apelului formulat de reclamantul G. M. și excepția lipsei de interes a apelului declarat de pârâtul G. G..
Prin decizia numărul 1187 din data de 03 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosarul numărul_ s-a admis excepția tardivității formulării apelului de către G. M..
S-a respins ca tardiv formulat apelul declarat de reclamantul G. M., domiciliat în C., ., nr. 33, jud. D., în contradictoriu cu pârâții, G. G., D. F. F., domiciliat în C., ., nr. 33, jud. D., P. C.- COMISIA LOCALĂ C. PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991, P. D. – COMISIA JUDETEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991, împotriva sentinței civile nr. 1661 din 03 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
S-a admis excepția lipsei de interes a pârâtului G. G. în promovarea căii de atac.
S-a respins apelul formulat de pârâtul G. G., domiciliat în C., ., ..4, ., jud. D., împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu reclamantul G. M. și pârâții D. F. F., domiciliat în C., ., nr. 33, jud. D., P. C.- COMISIA LOCALĂ C. PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991, P. D. – COMISIA JUDETEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991, ca lipsit de interes.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut:
În ceea ce privește excepțiile:
Cu privire la excepția tardivității apelului declarat de G. M.:
Potrivit disp. art.103 (1) C.proc.civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. Potrivit prevederilor art. 284 alin. (1) C. pr. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Din dovada aflată la dosarul de fond a rezultat că hotărârea apelată a fost comunicată apelantului reclamant la data de 18 iulie 2014, iar apelul a fost declarat la 5 august 2014, cum rezultă din viza de primire a cererii la instanță, dar și din data poștei, după expirarea termenului legal (termen care, potrivit art.101 alin. 1 și 5, a expirat la data de 03.08.2014, zi nelucrătoare, astfel că ultima zi de depunere a fost 04.08.2014).
În cauză, astfel cum s-a arătat, reclamantul a depus cererea de apel cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicare astfel cum este stabilit de textul de lege sus-menționat, așa încât, pentru considerentele arătate și în temeiul textului de lege arătat, tribunalul va admite excepția tardivității apelului declarat de reclamantul G. M. și va respinge apelul acestuia ca tardiv declarat.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul G. G., prin același înscris și cu aceleași motive ca și apelul declarat de reclamantul G. M., apel în termen față de data comunicării sentinței apelate – 21.07.2014, tribunalul a constatat că excepția lipsei de interes a fost întemeiată pentru următoarele motive:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul G. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul D. F. Fernand, stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile lor și obligarea acestui pârât să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren deținută fără drept din terenul său, până la limita de 630 mp.
La data de 30.05.2012, pârâtul D. F. F. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate al reclamantului, Ordinul Prefectului nr. 103/2002, în ceea ce privește suprafața și limitarea acesteia la 315 mp, precum și introducerea în cauză în calitate de pârâți a moștenitorilor autoarei G. E., titulară a dreptului de proprietate alături de reclamant, conform ordinului atacat.
La aceiași dată și reclamantul G. M. și-a completat acțiunea solicitând grănițuirea proprietăților și obligarea pârâtului D. F. F. să restituie suprafața de 120,75 mp,cu ridicarea construcțiilor aflate pe aceasta.
Potrivit Ordinului Prefectului nr. 103/2002 contestat prin cererea reconvențională titulari ai dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 630 mp situat în C., . nr. 33 sunt reclamantul G. M. și G. E..
La data de 27.06.2012, cererea reconvențională a fost disjunsă, formându-se cauza cu nr._, prezenta cauză fiind suspendată în temeiul art. 244 C.proc.civ. În cauza cu nr._, având ca obiect anulare ordin prefect, reclamant fiind D. F. F., la data de 11.09.2012 au fost introduși în cauză în calitate de pârâți, alături de pârâtul inițial G. M., și G. G., precum și Comisia Locală C. și P. D..
Prin decizia nr. 191/2013 a Tribunalul D. pronunțată în dos. nr_, s-a dispus reunirea celor două cauze (acțiunea principală și cererea reconvențională), apreciindu-se că în mod greșit s-a dispus disjungerea lor.
În ședința publică din 16.05.2013, s-a dispus conexarea cauzei nr._ cu cauza nr._ *, aflată în rejudecare, astfel că în dos. cu nr._ instanța de fond a fost investită cu soluționarea acțiunii principale având ca obiect grănițuire și revendicare formulată de reclamantul G. M. în contradictoriu cu pârâtul D. F. F., precum și cererea reconvențională având ca obiect anulare ordin prefect formulată de pârâtul, devenit reclamant, D. F. F. în contradictoriu cu pârâții G. M., G. G., precum și Comisia Locală C. și P. D..
Prin sentința apelată a fost admisă în parte acțiunea principală, stabilindu-se linia de hotar și respingându-se grănițuirea, și s-a respins cererea reconvențională.
Întrucât apelantul G. G. a avut calitate procesuală pasivă doar în cererea reconvențională, care a fost respinsă, acesta având astfel câștig de cauză, nu a avut interesul de a ataca această sentință. Motivele de apel formulate de acesta au privit doar modul de soluționare a acțiunii principale, acțiune față de care acesta nu a avut calitate procesuală. Împrejurarea, invocată de apelantul G. G. în susținerea interesului său, că este coproprietar al imobilului din C. ., alături de G. M., nu a avut relevanță, atâta timp cât el nu a înțeles să investească instanța, alături de reclamantul G. M., interesul vizat de instanță în promovarea căii de atac fiind apreciat prin prisma cadrului procesual stabilit de părțile inițiale.
Față de cele arătate mai sus, tribunalul a admis excepția lipsei de interes și a respins apelul declarat de pârâtul G. G. ca fiind lipsit de interes.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul G. G., criticând-o pentru nelgalitate .
Apelantul arată că, criticile sale vizează soluționarea apelului împotriva sentinței instanței de fond pe cale de excepție și anume admiterea excepției lipsei de interes a pârâtului G. G. invocată din oficiu la termenul din 03.12.2014.
Sub acest aspect se arată că doctrina și practica judiciară au stabilit că acțiunea în revendicare nu poate fi exercitată doar de unul din coproprietari, fiind obligatorie exercitarea ei de către toți coproprietarii, în aplicarea principiului unanimității, întrucât este pus în discuție un drept exclusiv și determinat al unui bun. Acțiunea în revendicare a unui coproprietar îndreptat împotriva unui terț care deține bunul este inadmisibilă, întrucât este un act de dispoziție ce atrage încălcarea principiului unanimității.
Având în vedere că acest tip de acțiune implică și revendicarea unei porțiuni de teren, calitate procesuală activă are doar proprietarul, astfel că acțiunea formulată trebuia respinsă ca inadmisibilă.
În ceea ce privește interesul apelantului în prezenta cauză se arată că instanța de fond a admis acțiunea în revendicare, iar interesul este justificat de nemulțumirea dezlegării pricinii sub acest aspect. Interesul recurentului este legitim, existând identitate între persoana reclamantului și cel care este titular al dreptului afirmat, precum și persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.
În ceea ce privește fondul cauzei apelantul arată că, instanța de fond a ignorat susținerile acestuia referitoare la amplasamentul gardului ce desparte proprietățile, astfel cum era inițial, fapt ce impune sancționarea cu fine de neprimire a cererii de revendicare imobiliară.
Instanța ar fi trebuit să dea forță probantă declarației martorilor din dosare care, coroborate cu înscrisurile aflate șa dosarul cauzei dovedesc fără rezervă faptul că acesta din urmă abuziv a ocupat din terenul recurenților reclamanți odată cu ridicarea construcțiilor anexe intrând astfel în proprietatea vecină. În acest sens, apreciază temeinicia acțiunii în revendicare fiind evident că suprafața de teren de 60 m.p. deținută în plus de intimatul pârât este de fapt ocupată abuziv din terenul reclamanților cărora le lipsește o suprafață de 67m.p.
Instanța de fond își însușește ab initio, opinia expertului de a stabili linia de hotar conform împrejmuirii actuale, intimatul pârât înțelegând să-și mărească în mod abuziv suprafața de teren prin construirea fără autorizație a anexelor gospodărești pe terenul proprietatea reclamanților. Acesta deține în plus o suprafață de teren fără un just titlu față de actele de proprietate, astfel că instanțele de fond și apel ar fi trebuit să procedeze la compararea titlurilor de proprietate, dând eficiență titlului mai bine caracterizat.
Relevanță în cauză o au și contractele de închiriere încheiate de reclamant cu Consiliul Popular al Orașului C. la 25.11.1977 și 1978 în vederea cultivării acestora în condițiile Lg. 59/1974. Aceste contracte fac dovada emiterii ordinului prefectului pentru suprafața de 630 m.p. asupra căreia apelantul arată că a avut posesia până la nerespectarea dreptului său de proprietate de către intimat.
Ultimul argument vizează faptul că suprafața de teren revendicată nu a fost evaluată și nu s-au arătat argumentele pentru care instanța a hotărât ca noua linie de hotar să aibă configurația propusă de expert și nu alta.
Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul D..
În drept se invocă dispoz. art. 299 – 305 C.pr.-civilă.
La data de 30.03.2015 intimatul D. F. Fernandon a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefundat.
Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele considerente :
Condițiile de exercitare ale acțiunii civile sunt: capacitatea procesuală în condițiile legii; calitatea procesuală; formularea unei pretenții și justificarea unui interes.
În ceea ce privește calitatea procesuală, aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat ( calitatea procesuală activă).
În cauza de față, Tribunalul a respins ca tardiv apelul declarat de reclamantul G. M. și admițând excepția lipsei de interes a pârâtului G. G. în promovarea căii de atac, a respins apelul formulat de acesta ca lipsit de interes.
Observând dosarul cauzei se constată că la fila 128 primul dosar de fond există nota de ședință potrivit căreia G. M. și G. G. – în calitate de reclamanți - depun această notă de ședință privind argumentele pentru care solicită respingerea excepției puterii de lucru judecat invocată de pârâtul D. F. F..
Se constată astfel că soluția tribunalului care respinge ca lipsit de interes apelul „ pârâtului” G. G. este contradictorie. Tribunalul apreciază că apelantul G. G. are calitate procesuală pasivă doar în cererea reconvențională care a fost respinsă, astfel că nu are interesul de a ataca sentința instanței de fond. Din acest punct de vedere se observă –astfel cum s-a arătat în precedent – că G. G. a avut calitate de reclamant alături de tatăl său G. M..
Pe de altă parte, pornind de la condițiile exercitării acțiunii civile, tribunalul trebuia să analizeze mai înainte de îndeplinirea condiției ce vizează justificarea interesului, condiția ce vizează calitatea procesuală a apelantului G. G.. Or, din acest punct de vedere, acesta are calitate procesuală nu doar în cererea reconvențională, cum menționează tribunalul, ci și în acțiunea introductivă pe care și-a însușit-o, conform notei de ședință de la fila 128, primul dosar de fond.
De altfel, în cererea reconvențională formulată de pârâtul D. F. F., acesta solicită introducerea în cauză a moștenitorilor autoarei G. E. care este decedată. G. G. este fiul acesteia și al lui G. M.. Prin urmare, această cerere formulată de pârâtul D. F. F. se circumscrie dispozițiilor art. 57 alin.1 C.pr.civilă potrivit cărora, oricare din părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul.
Cum apelantul G. G. este moștenitorul autoarei G. E., acesta este coproprietar alături de G. M. și poate pretinde aceleași drepturi ca și acesta din urmă cu privire la cererea de chemare în judecată formulată și completată. Prin întâmpinare și cererea reconvențională se formulează astfel o veritabilă cerere de chemare în judecată a altor persoane, potrivit art. 57 alin. 1 C.pr.civilă.
În aceste condiții intervine coparticiparea procesuală activă, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 643 Noul cod civil aplicabil în cauză, în baza art. 5 alin. 2 din Legea 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod civil și art. 6 alin. 6 Noul Cod civil.
Potrivit art.643 alin.3 Noul Cod civil, când acțiunea nu este introdusă de toți coproprietarii, pârâtul poate cere instanței de judecată introducerea în cauză a celorlalți coproprietari în calitate de reclamanți, în termenul și condițiile prevăzute în codul de procedură civilă pentru chemarea în judecată a altor persoane.
Noul Cod civil nu doar nuanțează regula unanimității în formularea acțiunii în revendicare, ci o desființează prin art. 643, conform căruia fiecare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, deci inclusiv în cazul acțiunii în revendicare.
De asemenea, potrivit art 643 alin 2 hotărârile judecătorești pronunțate în folosul coproprietății profită tuturor coproprietarilor, iar hotărârile judecătorești potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalți copărtași.
Atunci când acțiunea nu este introdusă de toți coproprietarii, pârâtul poate cere instanței de judecată introducerea în cauză a celorlalți în calitate de reclamanți, în termenul și condițiile prevăzute în Codul de procedură civilă pentru chemarea în judecată a altor persoane.
În practică s-a susținut că dispoziția enunțată reprezintă o consacrare legislativă a principiului că acțiunea în revendicare este un act de conservare și că prin introducerea acțiunii în revendicare nu pot fi prejudiciați ceilalți coindivizari, ci efectele profită tuturor.
În cauza de față, așa cum s-a arătat, prin întâmpinare și cererea reconvențională s-a formulat în termen o veritabilă cerere de chemare în judecată a altor persoane, potrivit art. 57 alin. 1 C.pr.civilă., astfel că în cauză intervine coparticiparea procesuală activă. În aceste condiții în mod greșit a fost respins ca lipsit de interes apelul formulat de G. G..
Potrivit dispoz. art.129 alin.5 C.pr.civilă, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Este incident cazul de recurs de casare prev. de art. 304 pct. 5 C. si de trimitere prev. de art. 312 alin. 5 C., întrucât instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
În baza art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza II C., se va admite recursul, se va casa în parte decizia numărul 1187 din data de 03 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosarul numărul_ și va trimite cauza spre rejudecarea apelului formulat de Giurgă G., respingând excepția lipsei de interes a acestuia
Se vor menține restul dispozițiilor deciziei cu privire la apelul declarat de G. M.
În rejudecare, instanța de apel va avea în vedere considerentele expuse în precedent .
De asemenea, în rejudecare, tribunalul va face aplicarea după caz, a dispozițiilor art. 48 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul G. G. împotriva deciziei numărul 1187 din data de 03 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosarul numărul_, contradictoriu cu reclamantul G. M., cu pârâții D. F. F., P. C.- COMISIA LOCALĂ C. PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991, P. D. - COMISIA JUDETEANĂ PENTRU APLICAREA LEGII 18/1991.
Casează în parte decizia numărul 1187 din data de 03 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosarul numărul_ și trimite cauza spre rejudecarea apelului formulat de Giurgă G., respingând excepția lipsei de interes a acestuia.
Menține restul dispozițiilor deciziei cu privire la apelul declarat de G. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 mai 2015.
Președinte, C. R. | Judecător, T. R. | Judecător, M. L. N. A. |
Grefier, S. C. |
Red.Jud.C.R.
Tehn.I.C./ex.2/18.06.2015
Jud.Apel/R.L.Z. și
G.C. F.
Jud. Fond D. S.
| ← Strămutare. Decizia nr. 53/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Fond funciar. Decizia nr. 260/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
