Legea 10/2001. Decizia nr. 433/2015. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 433/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 433/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 433
Ședința publică de la 01 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. P.
Judecător Tania Țapurin
Judecător D. S.
Grefier C. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulate de contestatoarea G. D. G. împotriva deciziei civile nr. 83 din 11 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ *, în contradictoriu cu intimații V. R. V., G. M. D., P. M. C., P. M. C., S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D., D. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns avocat R. M. și avocat Arabella D. I., ambii reprezentând-o pe contestatoarea G. D. G., intimatul G. M. D. și intimata D. A. asistată de avocat T. I. M., lipsind intimații P. M. C., P. M. C., S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D., V. R. V..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că au fost atașate dosarele de fond, cu adresa nr._/30.06.2015.
Intimata Drighici A. a depus întâmpinare, ce a fost comunicată.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat R. M., pentru contestatoare, a susținut oral motivele contestației formualte în scris, arătând că hotărârea pronunțată în recurs este rezultatul unei greșeli materiale și instanța a omis să cerceteze un motiv de recurs. Astfel, instanța nu a analizat critica referitoare la faptul că în data de 15.02.2013 cauza a fost suspendată în temeiul art. 242 pct. 1 C.p.c., iar în hotărârea de perimare s-a reținut art. 242 pct. 2 C.p.c. Mami mult, contestatoarea nu a primit citația emisă de instanță pentru discutarea perimării, fiind citată cu prenumele E., în loc de G.. Citația a fost afișată, nu a fost primită de un cunoscut sau o rudă. A considerat că citarea părții trebuia făcută riguros, precis, pentru a putea da posibilitatea acesteia să își anunțe avocatul. Curtea de Apel C. a reținut că G. D. G. a avut alți avocați, fapt ce nu are legătură cu cauza.
A arătat că s-a criticat și încheierea de suspendare din 15.02.2013 în care s-a reținut că au solicitat părțile suspendarea, însă la acel termen au fost prezente doar două părți. De fapt s-a solicitat suspendarea în temeiul art. 244 C.p.c., până la soluționarea unui alt litigiu. S-a menținut suspendarea tot la cererea părților, fapt nereal. În hotărârea de perimare s-a reținut un alt temei de drept. A pus concluzii de admitere a contestației în anularea, anularea deciziei și rejudecarea recursului, arătând că partea își rezervă dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Avocat A. D. I., pentru contestatoare, a achiesat la concluziile avocatului R. M., cu mențiunea că litigiul pentru a cărui soluționare s-a solicitat suspendarea în prezenta cauză are nr._/215/2011 și la acel moment se afla pe rolul instanței de fond.
Avocat M. T., pentru intimata Drighici A., a solicitat respingerea contestației în anulare, arătând că instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor din cererea de recurs printr.un considerent comun. În privința temeiului reținut în hotărârea de perimare, poate fi eventual reținută o eroare materială. A solicitat obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul G. M. D. a solicitat admiterea contestației în anulare.
CURTEA:
Asupra contestației în anulare de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._ a fost contestată dispoziția nr.8941/18.05.2005 a Primarului mun. C., solicitându-se anularea acesteia, restituirea în natură a terenului de 3330 mp și construcții.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că imobilul a aparținut autorului G. A. decedat la data de 28.03.1940, moștenitorii săi fiind G. N., G. M. Achile, I. Bălcești M. și G. T.. Imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv fără un titlu valabil, exproprierea făcându-se în baza dispozițiilor Decretului nr.409/1995 privind confiscarea averii imobiliare, întrucât I. G. Ș. fusese condamnat politic conform sentinței penale 329/1957 a Tribunalului M. C..
S-a arătat că în mod greșit s-a reținut suprafața de 1561,63 în condițiile în care din actele pe care le-au depus rezultă faptul că terenul aferent este în suprafață de 3300 mp. Contractele de vânzare-cumpărare sunt încheiate după ce s-a formulat acțiune în revendicare, solicitând prin acțiune și constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare nr.9/1996, nr.198/1997, nr.345/1997, nr.135/1997, nr.212/1997.
În drept,acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001.
În susținerea contestației au fost depuse la dosar înscrisuri și dosarul de notificare în copie.
Reclamanții prin apărător au solicitat suspendarea prezentei cauze în baza art.244 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea cauzei având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, cauză aflată pe rolul Judecătoriei C. sub nr.5216/C/2006, prezenta cauză fiind suspendată până la soluționarea cererii de nulitate a contractelor, fiind o evidentă legătură de interdependență între acestea.
La data de 29.04.2011 a fost sesizată instanța cu excepția de perimare a cauzei, excepție respinsă de către instanță și menținută măsura suspendării față de lipsa cererii de repunere pe rol a cauzei.
Cauza a fost repusă pe rol la data de 3.02.2012.
Prin sentința civilă nr.42 din 02 martie 2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, s-a admis în parte contestația formulată de reclamanții V. R. V., G. M. D., G. D. E. în contradictoriu cu pârâții P. M. C., P. M. C., S. R. Prin Ministerul Finanțelor Publice.
S-a anulat în parte dispoziția nr.8941/18.05.2005 a Primarului M. C..
S-a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la restituirea prin echivalent a diferenței de teren de la 1561,63 mp la 2903,80 mp așa cum este identificată în expertiza întocmită de expertul P. M., aflată la filele nr.166 - 173 din dosar, situată în ., fostă ., ce a format obiectul notificării nr.202/N/2001.
S-au menținut restul dispoziției nr.8941 în privința restituirii parțiale în natură și îndreptățirea la restituirea în echivalent a construcțiilor.
A fost obligat P. M. C. să înainteze documentația aferentă Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor București, conform Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs reclamanții V. R. V., G. M. D., G. D. E. și pârâții Ministerul Finanțelor Publice – prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului D., P. M. C. și P. M. C., susținând că este nelegală.
Prin decizia civilă nr.9228/03.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel C. au fost admise recursurile declarate de reclamanții V. R. V., G. M. D., G. D. E., și pârâții Ministerul Finanțelor Publice – prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului D., P. M. C. și P. M. C., împotriva sentinței civile nr. 42 din 2 martie 2012, pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă, în dosar nr._, având ca obiect Legea 10/2001.
S-a casat sentința și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond, Tribunalul D..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._ * cu prim termen de judecată la 18.01.2013.
La termenul din 18.01.2013 instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâților de intervenienta D. A..
Prin sentința civilă nr. 106 din 16 mai 2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția I Civilă, în dosarul nr._ *, s-a constatat perimată contestația și cererea de intervenție accesorie formulate de reclamantele V. R. V., G. M. D., G. D. E. și de intervenienta D. A. în contradictoriu cu pârâții P. M. C., P. M. C., S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI D..
Tribunalul D. a constatat și reținut că prin încheierea de ședință de la 15.02.2013 instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 242 C. alin.1 pct.2 C.pr.civ., constatând lipsa nejustificată a părților.
Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol din oficiu pentru constatarea perimării.
Potrivit art.248 C.pr.civ., „ orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, mai mult de un an „.
În speță, s-a constatat că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții.
Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
Pentru aceste considerente, s-a constatat perimată acțiunea.
Împotriva încheierii din data de 15.02.2013 și a sentinței civile nr. 106 din 16 mai 2014, pronunțate de Tribunalul D. - Secția I Civilă, în dosarul nr._ *, a declarat recurs reclamanta G. D. G., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs s-a solicitat repunerea în termenul de recurs pentru următorul motiv:
Reclamanta a arătat că nu a fost legal citată la nici unul dintre termenele de judecată stabilite după trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Astfel, pe tot parcursul acestui ciclu procesual reclamanta arată că a fost citată sub numele "G. D. E.", prenumele fiind menționat în mod eronat "E." în loc de "G.". Așadar, se precizează, putem vorbi, fără nici un dubiu, de lipsa de procedură cu reclamanta pe tot parcursul acestui ciclu procesual, cu consecința directă a afectării dreptului la apărare. Concret, reclamanta nu a putut formula apărări privitor la chestiunile și excepțiile puse în discuție în fața instanței de fond, inclusiv cu privire la suspendarea cauzei, aceasta nefiind legal citată. Lipsa de procedură nu a fost acoperită decât la termenul din 15.03.2014 când s-a prezentat apărătorul ales, termen la care s-a menținut de către instanță măsura suspendării dispuse în precedent.
Ulterior însă, s-a menționat, cauza a fost repusă pe rol pentru a se discuta excepția perimării invocate din oficiu de către instanță. Cercetând dosarul cauzei, reclamanta arată că a observat că fusese în mod eronat conceptată, astfel încât procedura de comunicare era viciată. Potrivit art. 88 alin.(1) pct.4 C., citația va cuprinde: numele, domiciliul și calitatea celui citat". Alineatul (2) al aceluiași articol indică sancțiunea ce se aplică în ipoteza în care mențiunea de la pct.4 lipsește - nulitatea.
S-a mai precizat că, în nici un caz nu se poate pretinde că reclamanta ar fi avut cunoștință despre dosar de vreme ce toate citațiile conțin mențiunea "afișat", fără însă a se fi făcut o informare corectă cu privire la locul unde a fost realizată afișarea. Agentul procedural nu a făcut altceva decât să sublinieze în conținutul tipizat al citației rubrica "2. Am afișat actul: pe ușa principală a locuinței destinatarului;" fără a indica concret pe ușa cărui imobil a realizat afișarea, astfel cum impun dispozițiile art. 92 alin.(4) și art. 100 alin.(1) pct.4 C. ("(...) dacă actul de procedură (...) a fost afișat pe ușa acestei locuințe"). Din această perspectivă, procedura a fost viciată nu numai în ceea ce o privește pe reclamantă, ci și cu ceilalți reclamanți. Lipsa mențiunii exacte a locului afișării conduce către nulitatea procedurii de citare. Un punct de vedere similar a fost exprimat de către instanța supremă care a reținut că "simpla mențiune făcută în procesul verbal de îndeplinire a procedurii, că citația s-a afișat pe ușa locuinței, fără a se arăta și apartamentul, face ca procedura de citare să fie nulă, deoarece nu se poate verifica dacă afișarea s-a făcut pe ușa locuinței proprii a celui citat și nu pe ușa altei locuințe." (Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 1087/1978, I.G. M., "Repertoriu... pe anii 1975-1980, p.292, nr.78, citat de M. Tabarca în vol- "D. procesual civil", ed. Universul juridic, p.446, nota subsol 707).
2. Pe fond, a apreciat că, în mod eronat, instanța de fond a aplicat sancțiunea perimării în ceea ce privește acțiunea ce făcea obiectul dosarului.
S-a arătat că, s-a reținut de către instanța de fond că, pe fondul constatării lipsei nejustificate a părților, s-ar fi dispus prin încheierea din 15.02.2014, suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct.2 C. pr. civ., astfel încât, raportat la rămânerea în nelucrare mai mult de un an a cauzei, se impunea aplicarea sancțiunii perimării.
La data de 15.02.2014 cauza s-a suspendat fără ca reclamanta să fi fost legal citată sau reprezentată în cauză. Aplicarea sancțiunii s-a făcut raportat la această dată (15.02.2014), fără a se fi luat în considerare faptul că la data de 15.03.2014 se prezentase reprezentantul legal care susținuse menținerea măsurii suspendării cauzei. In acest context, nu se pune așadar problema lăsării în nelucrare a cauzei mai bine de 1 an.
Consemnarea potrivit căreia suspendarea cauzei în precedent s-ar fi dispus în temeiul art. 242 alin. 1 pct.2 C. nu corespunde conținutului încheierilor de ședință întocmite în cauză la termenele din 15.02.2014 (când s-a consemnat prezența, la apelul nominal, a reprezentantului pârâtei S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP D. și a reprezentantului intervenientei, termen la care reprezentantul DGFP a solicitat suspendarea în temeiul art. 242 alin. 1 pct. 1- la cererea părților) și la termenul din 15.03.2014 (când se consemnează prezența reclamanților prin apărător și a intervenientei prin apărător). Cererea de repunere pe rol formulată de către intervenientă a fost respinsă în ședința din 15.03.2014, în încheierea de ședință de la această dată consemnându-se explicit că se va menține măsura suspendării cauzei în temeiul art. 242 alin.(1) pct. 1 C. ("la cererea părților"). Așadar nu se punea în discuție lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei, intenția, implicit acordul acestora fiind de a se suspenda până la soluționarea unei alte cauze aflate pe rolul Tribunalului D., nici una dintre acestea neobservând că mențiunea în conținutul încheierilor de ședință era una incompletă, adică fără a se fi indicat cauza până la soluționarea căreia se solicita suspendarea și nici indicarea greșită a temeiului de drept.
Intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de repunere în termenul de recurs, respingerea recursului formulat de reclamantă și menținerea hotărârii Tribunalului D., ca temeinică și legală.
Intimata intervenientă D. A. V., prin întâmpinarea depusă în ședința publică din data de 11.02.2015, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii recurate.
Prin decizia nr.83 din 11 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ *, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta G. D. G., împotriva încheierii din data de 15.02.2013 pronunțată de Tribunalul D. - Secția I Civilă, în dosarul nr._ * .
S-a respins cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamanta G. D. G. .
S-a respins, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta G. D. G., împotriva sentinței civile nr. 106 din 16 mai 2014, pronunțată de Tribunalul D. - Secția I Civilă, în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații reclamanți V. R. V. și G. M. D., intimata intervenientă D. A. V. și intimații pârâți P. M. C., P. M. C. și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C..
S-a reținut că, în privința încheierii de suspendare a judecății în temeiul art.242 alin.(1) pct.1 Cod pr.civilă, recursul este inadmisibil, întrucât conform art.2441 alin.(2) Cod pr.civilă, acesta poate fi exercitat numai cât timp a durat suspendarea. judecății.
A fost înlăturată susținerea recurentei referitoare la faptul că nu și-a putut formula apărări datorită menționării și citării sale cu prenumele de E. în loc de G., cu motivarea că în tot cursul judecății a fost reprezentată prin apărător, în a cărui delegație prenumele reclamantei a fost trecut E., cu același prenume figurând și în cererile formulate de parte în prima instanță.
Sentința Tribunalului D. a fost comunicată recurentei tot cu prenumele de E., iar aceasta a semnat dovada de comunicare a hotărârii – fila 282 din dosarul de fond - iar la termenul din 15.03.2013 când s-a discutat cererea de repunere pe rol formulată de intervenientă, apărătorul acesteia a fost prezent, punând concluzii de respingere a cererii.
Pentru aceste considerente Curtea a respins cererea de repunere în termenul de recurs, și drept consecință a respins ca tardiv recursul, constatând că a fost declarat peste termenul de 5 zile de la pronunțare, prevăzut de art.253 alin.(2) Cod pr.civilă.
Împotriva deciziei dată în recurs, reclamanta G. D. G. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art.318 Cod pr.civilă, pretinzând că argumentele reținute de instanță nu sunt susținute de înscrisurile aflate la dosar.
Greșit a reținut Curtea că reclamanta a fost legal conceptată și citată în cauză, în condițiile în care din verificarea dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare de la termenele din 18.01.2013 și 15.02.2013, se constată că, pe de o parte prenumele părții nu a fost corect indicat, iar pe de altă parte, procedura s-a realizat prin afișare, fără a se indica pe ușa cărui imobil.
La termenul din 15.02.2013 părțile au lipsit, astfel încât procedura nu s-a acoperit, iar la termenul din 15.03.2013 s-au consemnat greșit ca temei al suspendării, prevederile art.242 alin.(1) pct.1 Cod pr.civilă, adică lipsa părților, deși suspendarea s-a dispus în baza art.244 Cod pr.civilă, până la soluționarea unei alte cauze, dar grefierul a omis să consemneze numărul dosarului respectiv, dosar care a fost soluționat după procedura soluției de perimare în prezenta cauză.
Motivul de suspendare a judecății prev. de art.242 pct.1 Cod pr.civilă, nu putea fi reținut avându-se în vedere că la termenul la care s-a dispus măsura nu au fost prezente toate părțile, or în reglementarea textului, legiuitorul a avut în vedere ca toate părțile în litigiu să fie de acord cu suspendarea, condiție care nu este îndeplinită în speță..
Faptul că recurenta a fost reprezentată convențional în alte cicluri procesuale nu este de natură a înlătura neregularitatea din actualul ciclu, instanței revenindu-i obligația de a verifica identitatea părților și valabilitatea mandatului convențional, fiind irelevantă în acest sens semnarea dovezii de comunicare.
Referitor la inadmisibilitatea căii de atac împotriva încheierii de suspendare, aceasta nu se justifică în ipoteza învederată de parte care, nefiind legal citată, termenul de recurs curgea de la data la care a aflat soluția primei instanțe, iar nu de la pronunțare.
Intimata D. A. V. a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației.
Examinând motivele contestației în anulare formulată, se constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Conform art.318 teza 1 Cod pr.civilă hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, textul având în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea acestuia ca tardiv, anularea ca netimbrat, etc.
În cauză, contestatoarea a invocat dispozițiile art.318 prima teză Cod pr.civilă, atât în privința soluției de respingere ca inadmisibil a recursului împotriva încheierii de suspendare a judecății, cât și referitor la respingerea ca tardivă a căii de atac exercitată împotriva sentinței de perimare.
Se constată că, în contextul avut în vedere de textul indicat ca temei legal al contestației, respingerea ca inadmisibilă a recursului poate fi considerată, de principiu, eroare materială de ordin formal, pentru a deschide părții posibilitatea de a uza de dispozițiile art.318 Cod pr.civilă.
Analizând dacă în cauză instanța a stabilit corect împrejurările în raport de care a ajuns la concluzia nedeclarării recursului împotriva încheierii de suspendare din data de 15.02.2013, în condițiile prevăzute de lege, se observă că prin încheierea din data menționată, Tribunalul D. a dispus suspendarea judecății în baza art.242 alin.(1) pct.1 Cod pr.civilă, adică la cererea părților.
Pentru a verifica dacă măsura suspendării s-a dispus în conformitate cu cerințele prevăzute de text, era însă necesar ca recursul împotriva încheierii să fi fost declarat în condițiile prevăzute de art.2441 alin.(2) Cod pr.civilă, adică atâta timp cât durează suspendarea cursului procesului, or în speță recursul a fost exercitat după pronunțarea soluției de perimare a contestației prin sentința civilă nr.106/16.05.2014.
Prin decizia dată în recurs, Curtea nu a reținut, cum pretinde contestatoarea, că aceasta a fost citată cu prenumele corect tot timpul judecării cauzei, în ambele cicluri procesuale, ci împrejurarea că,, deși citată cu unul din prenume greșit, a fost în permanență reprezentată de apărător și chiar în delegația acestuia (fila 35) este menționat tot prenumele de E. în loc de G., iar în cererile formulate de reclamantă, aceasta figurează cu același prenume.
În raport de faptul că instanța de recurs a respins ca inadmisibil recursul împotriva încheierii de suspendare a judecății, reținând corect că acesta nu a fost declarat în condițiile art.2441 alin.2 Codpr.civilă, celelalte motive invocate de contestator în privința acestei critici nu mai pot fi analizate în cadrul contestației, fiind motive care vizează judecata în fond, nu erori materiale, de ordin formal, ale instanței de recurs.
În privința tardivității recursului declarat împotriva hotărârii de perimare, de asemenea se impune mențiunea că în calea de retractare a contestației în anulare, nu se poate analiza decât dacă în recurs s-a comis o eroare de ordin formal, ca urmare a neobservării de către instanță a unui act procedural, sau a confundării unor date esențiale ale dosarului.
Prin decizia atacată cu contestație, Curtea a constatat că reclamanta nu a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.106/16.05.2014 a Tribunalului D. în termenul de 5 zile de la pronunțare prevăzut de art.253 alin.(2) Cod pr.civilă, aspect confirmat de datele speței, conform cărora recursul s-a depus la data de 17.12.2014, deci mult peste termenul legal.
Susținerile contestatoarei, legate de citarea cu prenumele incorect au fost analizate de instanța de recurs care, justificat a reținut că în tot cursul judecății în cele două cicluri procesuale partea a fost reprezentată prin apărător, având cunoștință în permanență de măsurile dispuse, astfel încât nu poate invoca imposibilitatea formulării apărărilor.
Relevant este că, deși suspendarea judecății s-a dispus la un termen la care contestatoarea nu a fost prezentă sau reprezentată, aceasta a avut cunoștință de lăsarea cauzei în nelucrare, fiind reprezentată prin apărător la termenul din 15.03.2013 când s-a discutat și s-a respins cererea de repunere pe rol formulată de intervenienta D. A..
Pe parcursul judecății, în niciunul din ciclurile procesuale contestatoarea nu a invocat greșita menționare a prenumele său, nu a cerut îndreptarea acestei erori și, având în vedere că a avut cunoștință de faptul suspendării judecății, întemeiat Curtea a apreciat că nu s-a comis o neregularitate în procedura de citare, și a respins ca tardiv recursul.
Față de motivele arătate, contestația în anulare este nefondată și urmează să fie respinsă.
În baza art.274 Cod pr.civilă contestatoarea va fi obligată la 1500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către intimata intervenientă D. A. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea G. D. G., împotriva deciziei nr.83 din 11 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ *, în contradictoriu cu intimații reclamanți V. R. V. și G. M. D., intimata intervenientă D. A. V. și intimații pârâți P. M. C., P. M. C. și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C..
A fost obligată contestatoarea la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimata intervenientă D. A. V..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 Iulie 2015.
Președinte, M. P. | Judecător, T. Ț. | Judecător, D. S. |
Grefier, C. C. |
Red.jud.T.Ț.
Tehn.M.D.2 ex/08.07.2015
J.r.P.B., C.T., L.E.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 602/2015. Curtea de Apel... | Partaj judiciar. Decizia nr. 432/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
